Announcing: BahaiPrayers.net


More Books by Compilations

Compilatia despre arta (Compilation on the Arts)
criza si victorie (Crisis and victories)
Emblema Celui Mai Mare Nume (The Greatest Name)
Prosperitatea omenirii (Prosperity of Humankind)
Viata de Familie (Family Life)
Carte de Rugaciuni (Prayer Book)
Un singur Dumnezeu mai multe credinte (One God many Faiths)
Free Interfaith Software

Web - Windows - iPhone








Compilations : Un singur Dumnezeu mai multe credinte (One God many Faiths)
Un singur Dumnezeu, mai multe credinţe
O singurã grãdinã, mai multe flori

Mari gânditori şi conducãtori vorbesc despre credinţa baha’i:

“Învãţãturile baha’i privind toleranţa religioasã, unitatea omenirii, eliminarea prejudecãţilor, egalitatea sexelor, pacea universalã întrupeazã principii pe care toţi oamenii de bunã credinţã le admirã şi le sprijinã… Mã alãtur rugãciunilor voastre pentru înfãptuirea acestor principii fundamentale în fiecare ţarã.”

Preşedintele George Bush

“Munca voastrã este una a dragostei. Voi aţi semãnat seminţele corectitudinii şi dreptãţii, iar omenirea va culege roade îmbelşugate de pe urma trudei voastre.

Toţi gânditorii şi vizionarii respectã misiunea credinţei voastre. Cãci fiecare dintre noi aşteaptã cu nerãbdare ziua cãnd pãmântul va fi cu adevãrat o singurã ţarã, iar oamenii cetãţenii ei.”

Preşedintele Lyndon B. Johnson

“În vremurile noastre vom supravieţui, iar civilizaţia noastrã va înflori, numai dacã ne vom reorienta înţelepciunea noastrã convenţionalã şi dacã dobândim noua viziune… proclamatã de credinţa baha’i şi… acum sprijinitã şi de ultimele descoperiri ale ştiinţelor empirice.”

Dr. Ervin Laszlo, editor al lucrãrii World Encyclopedia of Peace, autoritate recunoscutã în sisteme ştiinţifice şi ordine mondialã

[Credinţa baha’i] proclamã unitatea esenţialã a omenirii sub cãlãuzirea unui singur Dumnezeu… Aceasta este o forţã care contrazice politica, rutele comerciale, grupãrile rasiste din întreaga lume. Ea poate deveni o forţã puternicã care sã acţioneze în treburile practice ale lumii.”

Onorabilul William O. Douglas, judecãtor al Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite

Prefaţã
Ce putem dobândi citind aceastã carte?

Înţelegem de ce se tem copiii de întuneric. Dar de ce se tem adulţii de luminã?

Platon

Numai o persoanã deosebitã poate sã ajungã la luminã şi sã treacã peste comoditatea tradiţiei şi a conformismului. Faptul cã alegeţi sau acceptaţi o astfel de carte vã plaseazã în vârful piramidei iubitorilor de luminã. Acest lucru dezvãluie o dorinţã de a descoperi, indicã o minte deschisã, cãreia nu-i este fricã sã se lãrgeascã, aratã curajul de a pãşi în afara sferei familiarului şi a ideilor curente, demonstreazã un sens al încrederii şi speranţei cã viaţa înseamnã mai mult decât aflãm din ziare sau din ştirile de searã.

Aceastã carte este pentru aceia care doresc sã vadã lumea crescând, care se simt ca şi fetiţa care a spus: ,,Vreau sã am şase ani. Nu mai vreau sã fiu de cinci. De un an întreg tot am cinci ani!”

Mulţi oameni trãiesc ,,vieţi de o disperare tãcutã”. Ei cred cã nu pot schimba nimic. Aceastã carte submineazã neputinţa lor. Ea aratã cum un pas mic poate duce la salturi uriaşe pentru noi şi pentru omenire, cum o dorinţã sincerã poate aduce cu sine recompense peste mãsura aşteptãrilor. Sper ca informaţiile pe care aceastã carte le prezintã sã vã ajute sã faceţi acel mic pas cu entuziasm şi încredere. Sper cã va stârni şi va mãri dorinţa voastrã ca adevãrul sã înfloreascã într-o grãdinã eternã şi mereu roditoare a pãcii şi bucuriei.

Un singur Dumnezeu, mai multe credinţe prezintã veştile îmbucurãtoare ale venirii Împãrãţiei, veşti pe care omenirea le aşteaptã de mii de ani. Este scris sã proclamãm cã Cel Promis de toate popoarele şi religiile a sosit! Aceastã carte conţine cel mai glorios mesaj pe care rasa umanã l-a cunoscut vreodatã: a venit vremea ca popoarele lumii sã devinã un singur popor, cu un singur Dumnezeu şi o singurã credinţã.

Era separãrii a trecut, a sosit vremea unitãţii. Putem supravieţui şi prospera numai dacã cooperãm şi avem grijã unii de ceilalţi. Unei doamne i s-a stricat maşina la o intersecţie. Tânãrul şofer din maşina din spatele ei o claxona în continuu. Doamna s-a dat jos din maşinã, s-a dus la acest şofer şi i-a zis: ,,Dacã vii şi îmi porneşti maşina, o sã folosesc eu claxonul tãu.”1 Lumea are nevoie de oameni care sã iasã din zona lor de comoditate şi, în loc sã stea şi sã facã gãlãgie, sã devinã parte integrantã din simfonia divinã.

Un singur Dumnezeu, mai multe credinţe trateazã o nouã credinţã, credinţa baha’i, care unificã popoarele din toate religiile sub cãlãuzirea unui singur Dumnezeu. Cunoaşterea acestei noi credinţe, cu minunatele sale învãţãturi şi cu istoria sa incredibilã, vã va îndepãrta de la mirosul neplãcut al mâhnirii şi damnãrii şi vã va conduce cãtre o nouã şi splendidã grãdinã. Veţi fi înconjurat de nenumãrate flori înmiresmate. De la fiecare petalã a acelor flori veţi auzi un nou cântec şi o simfonie a pãcii şi unitãţii, a speranţei şi armoniei.

Puteţi fi siguri de un lucru: daca investigaţi credinţa baha’i cu o inimã însetatã şi umilã, veţi trãi un sentiment de împlinire spiritualã care vã va edifica şi îmbogãţi viaţa peste aşteptãrile voastre. Odatã ajunşi la capãtul cãlãtoriei, veţi spune: ,,Cum am putut trãi pânã acum fãrã acest lucru?” Treapta pe care se aflã capacitatea voastrã spiritualã şi setea pentru adevãr vor determina înãlţimile spre care vã veţi lua zborul.

Scopul acestei cãrţi este de a împãrtãşi cu voi cea mai mãreaţã şi mai îmbucurãtoare veste cunoscutã de lume, cunoaşterea celui mai glorios eveniment din istoria umanã.

,,Cei drepţi sunt mântuiţi prin ştiinţã.”[Cristina 1]* Proverbe 11:9

,,Nu existã lucru de mai mare importanţã pentru omenire ca investigarea adevãrului.”2 Scrierile baha’i

Alegerea destinului tãu etern

În aceastã epocã de supraîncãrcare informaţionalã, puţini oameni mai cumpãrã cãrţi, şi dintre cei care le cumpãrã, potrivit unei statistici, numai 10% reuşesc sã treacã de primele capitole! Sper cã vã numãraţi printre acei campioni care persevereazã pânã la linia de sosire, care acordã prioritate destinului lor spiritual mai mult decât orice. Dacã anumite subiecte vã intereseazã mai mult decât altele, nu ezitaţi sã le citiţi pe acelea mai întâi. Dar vã rog sã vã strãduiţi sã acoperiţi toate subiectele. Altfel nu veţi putea vedea scena cereascã, marele plan al destinului vostru spiritual. Chiar şi un nor mic, o lipsã a cunoaşterii, vã poate împiedica sã vedeţi soarele.

În strãfundul inimii noastre existã sentimentul cã nimic nu este întâmplãtor. Oare sã fie vreun motiv pentru care aţi auzit de credinţa baha’i? Este vreo mânã invizibilã care vã cãlãuzeşte? Dumnezeu este omniprezent în vieţile noastre şi pune mereu semne în calea noastrã, pe care de multe ori nu le vedem.

Cristos ne-a rugat în mod special sã ne rugãm, astfel încât sã Îl putem recunoaşte când se va întoarce:

,,Luaţi seama, vegheaţi şi vã rugaţi…” Marcu 13:33

“De aceea vegheaţi, şi vã rugaţi în tot timpul…” Luca 21:36

Înainte sã vã avântaţi în cãlãtoria cea mai criticã şi mai bogatã în consecinţe din viaţa voastrã, rugaţi-vã sã fiţi sprijiniţi la fiecare pas. Oare Cel care ne îndeamnã sã ne rugãm va ignora rugãciunile noastre? Oare nu ne va cãlãuzi El dacã Îl rugãm sã o facã?

,,Tot ce veţi cere cu credinţã prin rugãciune, veţi primi.” Cristos (Matei 21:22)

,,Cãci oricine cere, capãtã; cine cautã, gãseşte; şi celui care bate, i se va deschide.”

Cristos (Matei 7:7-8)

,,ªi oricine cheamã numele Domnului va fi mântuit…” Ioel 2:32

Aceastã rugãciune trebuie sã vinã din inima fiecãruia, trebuie sã devinã dorinţa zilnicã a tuturor:

,,Aratã-mi cãile Tale, Doamne, învaţã-mã cãrãrile Tale.” Psalmi 25: 4-5

Prin educaţia primitã în copilãrie suntem programaţi emoţional într-un anumit sistem de credinţe. Acest sistem nu poate fi închis şi deschis prin simpla apariţie a unor dovezi. O lumânare, oricât de perfectã ar fi ea, nu se poate aprinde singurã. Fãrã lumina lui Dumnezeu, sufletul nu este decât o bucatã de cearã. Dar imediat ce face o mişcare, aprinde scânteia adevãrului şi pune în mişcare inima Raiului.

,,Cu privire la orice act de iniţiativã sau creaţie, existã un singur adevãr elementar: cã în momentul în care cineva se angajeazã la ceva, atunci şi Providenţa se pune în mişcare.” Johann Goethe

Înţelepciunea ne aratã cã cel mai bun mod de a ne trãi viaţa este sã o investim în ceva care dãinuie mai mult decât viaţa noastrã, sã o dedicãm unui scop care nu piere niciodatã. Sper ca investigarea credinţei baha’i sã serveascã acestui scop pentru voi. Sper cã sunteţi printre aceia care au încredere în promisiunile lui Dumnezeu şi care se dedicã descoperirii împlinirii lor. Sper cã vã numãraţi printre cei care vor încerca sã dezvãluie cel mai mãreţ dintre mistere: venirea Celui Promis de toate scripturile, Mesagerul suprem şi Mântuitorul vremii noastre, pe care omenirea îl aşteaptã de mii de ani. ,,Acţiunile amânate sunt cel mai adesea ocazii pierdute.”

Fãrã îndoialã, nu sunteţi nişte persoane comune. Faptul cã citiţi aceastã carte este dovada cã aţi ieşit din vãile adânci ale apatiei şi neştiinţei, şi cã aţi ajuns deja în vârful piramidei iubitorilor de luminã. Prin urmare, permiteţi-mi sã salut înţelepciunea, curajul şi angajamentul vostru de a vã îmbarca într-o cãlãtorie care va continua peste timp etern în viitor. Permiteţi-mi sã laud iniţiativa voastrã de a acorda prioritate vieţii şi destinului vostru spiritual, şi de a face o investigare independentã a adevãrului. Permiteţi-mi de asemenea sã vã mulţumesc cã mi-aţi îngãduit sã împãrtãşesc cu voi un mesaj ce mi-a schimbat viaţa peste mãsurã şi care poate transforma viaţa voastrã şi a fiecãrui om de pe aceastã planetã. Fie ca aceastã cãutare sã fie un pas care va conduce la salturi uriaşe pentru voi şi întreaga omenire. Sper din tot sufletul ca într-o zi sã am onoarea sã vã întâlnesc şi sã vã cunosc. Pânã atunci, fie ca Dumnezeu sã vã binecuvânteze şi sã vã sprijine în toate eforturile.

Hugh Motlagh
Promisiunea tuturor timpurilor

,,Cel dorit de toate popoarele va veni.” Haggai 2:7

,,În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn şi numele sãu va fi un singur nume.” Zaharia 14:9

,,ªi… voi veni şi voi strânge toate popoarele şi toate limbile, şi ele vor veni şi vor vedea slava Mea.” Isaia 66:18

,,În curând Ordinea prezentã va fi strânsã şi o nouã ordine va fi desfãşuratã în locul ei.”

Scrierile baha’i

,,Toate naţiunile şi popoarele… vor deveni o singurã naţiune. Conflictele religioase şi sectare, ostilitatea raselor şi popoarelor, neînţelegerile dintre naţiuni, vor fi eliminate.”

Scrierile baha’i

,,Voi sunteţi fructele aceluiaşi copac, şi frunzele aceleiaşi ramuri. Comportaţi-vã unii faţã de ceilalţi cu cea mai mare dragoste şi armonie, cu prietenie şi camaraderie… Atât de puternicã este lumina unitãţii încât poate ilumina întreg pãmântul. Singurul Dumnezeu adevãrat, Cel Care cunoaşte toate lucrurile, El Însuşi atestã adevãrul acestor cuvinte.”

Scrierile baha’i
Întrebãri şi rãspunsuri despre credinţa baha’i
Cel ce cautã gãseşte

,,Cereţi şi vi se va da; cãutaţi şi veţi gãsi; bateţi şi vi se va deschide. Cãci cel ce cere, capãtã, cel ce cautã, gãseşte; şi celui ce bate i se va deschide.” Cristos (Matei 7:7-8)

,,Cheamãi-mã şi îţi voi rãspunde şi îţi voi vesti lucruri mari şi neştiute, pe care nu le cunoşti.” Ieremia 33:3

,,El va rãsplãti pe cei care Îl cautã cu credinţã.” Evrei 11:6

De ce trebuie fiecare sã investigheze credinţa baha’i?

Dumnezeu a trimis mereu cunoaştere prin intermediul Mesagerilor şi Mântuitorilor Sãi. ªi întotdeauna ne-a cerut sã-i cãutãm, sã-i gãsim şi sã-i urmãm. Cãutarea este primul pas esenţial. Ce a vrut Cristos sã spunã prin ,,Vegheaţi!”? Ce a vrut sã spunã când a afirmat cã El va veni ,,ca un hoţ”?

,,Aceasta este ziua când vin ca un hoţ! Fericit cel ce vegheazã…”

Cristos (Apocalipsã 16:15)

,,Luaţi seama, vegheaţi… ca nu cumva sã vã gãsescã dormind. Ce vã zic vouã zic tuturor: Vegheaţi!” Cristos (Marcu 13:33-37)

,,Întotdeauna vegheaţi… ca sã puteţi sta înaintea Fiului Omului.”

Cristos (Luca 21:36)

Aşadar, ce a vrut sã spunã Cristos prin ,,Vegheaţi!”? Oare se referea la ştirile serii? La predica de duminicã? La conducãtorii religioşi şi politici care dezbat (polemizeazã)? Nu, El ne spunea sã fim atenţi la veştile sosirii Sale! Numai un ,,hoţ” - Cel pe care oamenii nu reuşesc sã-L vadã - necesitã o veghe atentã şi constantã. ªi cine credeţi cã va gãsi un ,,hoţ”? Cel care viseazã sau cel care acţioneazã? Cel care stã şi aşteaptã sau cel care Îl cautã?

,,Celor care Îl cautã [pe Cristos] El li se va arãta a doua oarã.” Evrei 9:28

Nu cred cã intrucţiunile cu privire la necesitatea cãutarii puteau fi mai clare şi mai precise. Atunci de ce eşueazã atâţia oameni în a urma cuvântul Învãţãtorului lor?

Nu numai cã ni se cere sã cãutãm ,,hoţul”, nu numai cã suntem îndemnaţi sã fim atenţi la veştile sosirii Sale, dar ni se cere de asemenea sã veghem şi asupra noastrã, astfel încât sã avem curajul sã investigãm mesajul Sãu şi viziunea sã putem vedea slava şi splendoarea Sa divinã. Aceste ,,vegheri” îngemãnate - asupra Lui şi asupra noastrã - se împletesc.

,,Luaţi seama la voi înşivã; sã nu vi se îmbuibeze minţile de mâncare şi bãuturã şi de griji lumeşti… Staţi de veghe…” Cristos (Luca 21:34-36)

De ce a ales Cristos o metaforã atât de puternicã şi de vie - aceea a hoţului care vine în întunericul nopţii - pentru a descrie întoarcerea Sa? Şi de ce a accentuat necesitatea de a sta treaz şi a veghea? Deoarece ştia că la întoarcerea Sa oamenii vor fi adormiţi din punct de vedere spiritual. Ei nu vor auzi sunetul de deşteptare, nici noul cântec, ci vor continua să viseze în întunericul ignoranţei.

Cum aţi răspunde dacă un coleg sau o cunoştinţă ar face următoarea afirmaţie: ,,Este o religie care se numeşte credinţa baha’i. Adepţii ei cred că Isus s-a întors deja. Şi au 1.800 de argumente cu care să dovedească aceasta?” Aţi spune: ,,Arată-mi argumentele, unde le pot găsi? Şi dacă prietenul vostru ar zice: ,, Poţi să le găseşti în trei volume, fiecare având 500 de pagini.”, aţi răspunde oare: ,,Unde aş putea să găsesc aceste volume? De-abia aştept să le citesc.”? Sau pur şi simplu aţi ignora aceste veşti? Dacă sunteţi nişte persoane comune, probabil că le veţi ignora.

Cum aţi reacţionat la numărul 1.800? V-aţi gândit că este un număr întâmplător? Aţi fi surprins să ştiţi că numărul 1.800 este adevărat, că Biblia conţine într-adevăr 1.800 de profeţii cu privire la credinţa baha’i? Şi v-ar surprinde să aflaţi că toate aceste profeţii s-au împlinit deja? (Puteţi citi aceste profeţii în cărţile I Shall Come Again, Lord of Lords, şi King of Kings.)

Dacă această afirmaţie este adevărată, dacă toate aceste profeţii au fost într-adevăr împlinite de credinţa baha’i, de ce majoritatea oamenilor nu ştiu despre acest lucru? Oare nu cumva chiar această ignoranţă împlineşte profeţiile care compară întoarcerea lui Cristos cu venirea unui hoţ?

Ce s-a întâmplat este greu de crezut. Cum se poate ca atâtea dovezi să rămână necunoscute? Cum se poate ca veştile cele mai măreţe şi mai anticipate din istorie să rămână necunoscute? Cum se poate ca atâta slavă să rămână ascunsă de ,,norii” neştiinţei?

Cel Care a rostit aceste 1.800 profeţii ştia că pentru un om adormit oricât de multe dovezi ar fi, nimic nu se va schimba. El poate dormi în timpul celor mai măreţi şi mai minunaţi zori fără să fie câtuşi de puţin conştienţi de ei. Chiar şi un dram de somn poate împiedica un suflet să vadă splendoarea soarelui.

Putem vedea cât de exact s-a împlinit profeţia lui Cristos şi previziunea Lui cu privire la venirea Sa ca un ,,hoţ”, deşi există un număr masiv de argumente care indică întoarcerea Lui. Putem vedea cum veştile cele mai măreţe din istoria omenirii au rămas aproape neobservate.

După mai mult de un secol, mulţi încă nu au auzit chemarea de deşteptare. Mulţi încă nu ştiu că la mijlocul secolului XIX, când ape tulburi începuseră să se ridice şi să ne ameninţe planeta şi popoarele şi când vechea ordine începuse să tremure şi să se năruie, Dumnezeu a trimis Arca Sa a Mântuirii - un nou Mesager cu o nouă credinţă şi cu o nouă ordine mondială de pace şi unitate, o credinţă cu soluţii practice nu numai pentru viaţa noastră spirituală şi personală, dar şi pentru problemele de ordin economic, social şi politic. Această carte oferă răspunsuri concise la câteva din întrebările pe care oamenii le au în mod frecvent despre această credinţă - credinţa baha’i.

Credinţa baha’i are un mesaj puternic şi de actualitate care vă poate transforma viaţa la o scară de neimaginat. Vă poate ajuta să vedeţi rolul vostru pe această planetă într-o lumină complet diferită. Vă poate întări credinţa în Dumnezeu şi inspira să atingeţi noi trepte de spiritualitate şi înţelegere. Ea dezvăluie un secret care a rămas ascuns mii de ani.

,,Strigă şi bucură-te… Căci Eu vin şi voi trăi în mijlocul tău, spune Domnul.”

Zaharia 2:10

,,Aceasta este Ziua de mare sărbătoare. Se cade ca fiecare să se grăbească către curtea apropierii Sale cu nemărginită bucurie...”3 Scrierile baha’i

Ce este credinţa baha’i?

Credinţa baha’i este o religie independentã, care s-a nãscut în 1844. Numai o datã la o mie de ani se naşte o mare religie, ca şi credinţa baha’i. Adepţii sãi se numesc baha’i, iar acest nume înseamnã ,,cei ce urmeazã lumina.” Scopul primordial al credinţei baha’i este de a spiritualiza omenirea, de a face ca religia sã fie importantã în vremurile noastre, de a-i reda puritatea şi vitalitatea, şi de a concentra şi îndrepta energiile sale cãtre ţelul creãrii unei societãţi globale, o nouã civilizaţie mondialã fundamentatã pe dreptate, pace şi unitate.

Credinţa baha’i este a doua religie din lume ca rãspândire geograficã, dupã creştinism. Numerele urmãtoare, extrase din The Britannica Book of the Year, aratã numãrul ţãrilor şi teritoriilor unde s-au rãspândit diversele religii:

• Creştinism 254
• Baha’i 205
• Islam 172
• Hinduism 88
• Budism 864

Credinţa baha’i este o credinţã a cãrei venire este promisã în toate Scrierile Sfinte. Toate aceste scrieri au prevestit cã, la un moment dat în istorie, când întunericul şi disperarea se vor fi rãspândit, când ,,marea nenorocire” va fi cuprins rasa umanã, Dumnezeu va trimite o nouã luminã pentru toate popoarele lumii sã le cãlãuzeascã şi sã le uneascã. Baha’ii cred cã acea luminã a venit. Vã invit sã o investigaţi în mod independent, aşa cum au fãcut-o şi alte milioane de oameni ca dumneavoastrã. Cu cât veţi cerceta mai adânc, cu atât veţi fi mai uluiţi. Vã veţi spune în mod constant: ,,Aceastã credinţã existã de 150 de ani. Eu de ce n-am aflat pânã acum de ea? Are nişte soluţii atât de minunate la problemele timpului nostru. De ce nu o investigheazã oamenii mai mult? De ce conducãtorii noştri religioşi şi politici nu-i adoptã învãţãturile şi nu le pun în aplicare?” Dacã sunteţi nişte cãutãtori ai adevãrului hotãrâţi şi deschişi, veţi extrage multã hranã spiritualã din aceastã cercetare, astfel încât veţi fi uimiţi. Vã veţi spune: ,,N-am ştiut cã am pierdut aşa de multe lucruri!”

Nu ştim ce minunãţii pierdem pânã nu le trãim. Nu ştim cã ne-am îmbãtat pânã nu ne trezim din beţie. Acum câţiva ani, editorii revistei Psychology Today au trimis chestionare abonaţilor lor pentru a afla ce-i face sã fie fericiţi. Un abonat a dorit sã cunoascã rezultatele sondajului. ,,Cred cã sunt fericit”, a scris el. ,,Puteţi vã rog sã verificaţi?”

Am avut onoarea şi plãcerea sã observ cu uimire trezirea multor cãutãtori ai adevãrului la noi orizonturi de speranţã, fericire şi armonie. Am fost martorul unor transformãri dramatice şi neaşteptate în viaţa şi atitudinea unor oameni de origini diferite: catolici, protestanţi, evrei, musulmani, atei, tineri, bãtrâni, oameni sofisticaţi, şi oameni simpli. Aveţi şansa sã trãiţi şi voi aceastã transformare.

,,Înţelepciunea lui Dumnezeu este doveditã în lucrãrile sale.” Cristos (Matei 11:19)

Învãţãturile baha’i eliminã obstacolele care împiedicã oamenii sã atingã potenţialul lor maxim. Ele cultivã gândirea pozitivã şi criticã, respectul faţã de sine, integrarea în realitatea actualã şi credinţa iluminatã. Dogmatismul şi credinţa oarbã nu-şi gãsesc locul în credinţa baha’i.

Pentru a manifesta nobleţe sufleteascã, avem nevoie de un scop nobil. Pentru a atinge unitatea, avem nevoie de un destin divin unic. Pentru a dezvolta dragoste, trebuie sã ne îndreptãm inimile spre Cel pe Care toţi îl putem iubi.

Cultivând cunoaşterea şi dragostea de Dumnezeu, credinţa baha’i dezvãluie noi dimensiuni ale bucuriei, pãcii şi armoniei. În lumina învãţãturilor sale, viaţa strãluceşte cu un scop trainic, se ridicã din adâncimile unui ciclu monoton şi deprimant cãtre o aventurã eternã a speranţei şi împlinirii. Lipsitã de aceastã perpectivã cosmicã şi veşnicã, care nu poate izvorî decât din cunoaşterea şi iubirea de Dumnezeu, viaţa îşi pierde sclipirea, scopul sãu trainic şi emoţia.

,,Oamenii fãrã viziune sunt sortiţi pieirii.” Proverbe 29:18

În urmã cu aproape douã secole, ne-am confruntat cu o nouã frontierã: sã învãţãm sã trãim într-o lume extinsã de explozia în domeniul cunoaşterii, cunoaştere care acum se dubleazã aproximativ o datã la zece ani. Apoi am dat de a doua frontierã: sã controlãm şi sã direcţionãm acea explozie spre beneficiul omenirii. În prezent o a treia frontierã se iveşte în faţa noastrã purtând o provocare mai mare decât în trecut: sã învãţãm un nou mod de gândire despre cine suntem, ce facem aici pe pãmânt, şi încotro mergem, sã învãţãm sã trãim cu noi înşine şi cu semenii noştri în acest sat global. Credinţa baha’i a venit sã ne pregãteascã şi sã ne conducã peste aceastã frontierã recentã, şi poate ultima pe care trebuie sã o trecem.

,,Mulţi oameni merg în pãdure. Unii merg sã caute inspiraţie, şi alţii sã taie copaci.” Vã invitãm sã faceţi o plimbare inspiratoare în aceastã pãdure frumoasã, înverzitã şi plinã de flori parfumate.

Când Cristos a apãrut, El a introdus (adus) un nou model, un nou mod de a privi lucrurile. El a schimbat concepţia de ,,ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” în ,,iubeşte-ţi duşmanul”.

,,Aţi auzit cã s-a spus iubeşte-ţi aproapele şi urãşte-ţi duşmanul. Dar Eu vã spun, iubiţi-vã duşmanii şi rugaţi-vã pentru cei ce vã asupresc.” Cristos (Matei 5:43-44)

Aceasta a fost o transformare majorã. Ea a necesitat o schimbare radicalã în gândire. Astãzi, credinţa baha’i ne cere încã o schimbare, una care are mult mai multe implicaţii decât cea proclamatã de Cristos. Modelul baha’i include urmãtoarele idei:

• Lumea nu ar mai trebui sã fie vãzutã ca o casã divizatã, ci ca o singurã ţarã, şi întreaga omenire cetãţenii ei egali. Ochii noştri sunt diferiţi de coatele noastre, pielea de stomac, buzele de ficat, totuşi acestea sunt pãrţile aceluiaşi corp. Acesta este modul în care trebuie sã percepem diversele rase şi culturi din lume. Trebuie sã apreciem şi sã respectãm diferenţele celorlalţi şi sã lucrãm împreunã în armonie. ,,Un om poate muri, naţiunile se ridicã şi se prãbuşesc, dar o idee continuã sã trãiascã.” ,,Unitate în diversitate” este unul dintre acele adevãruri nemuritoare al cãrui timp a venit.

Trebuie sã dãm la o parte prejudecãţile şi percepţiile noastre de superioritate şi sã îmbrãţişãm principiul unitãţii. Un pastor baptist s-a înfuriat pe fiul sãu pentru cã îl lovise pe prietenul lui evreu. El i-a spus fiului sãu: ,,Ar trebui sã-ţi fie ruşine. Nu ştii cã şi Isus era evreu?” ,,Îmi pare rãu, tatã.”, rãspunse fiul. ,,ªtiu cã Dumnezeu este baptist, dar nu ştiam cã Isus era evreu.” Vremea separãrii şi superioritãţii a trecut.

A venit timpul sã unificãm aceastã planetã fragmentatã şi fragilã şi sã aducem pacea popoarelor diverse şi divizate. Dupã cum Adlai Stevenson a spus: ,,Cãlãtorim împreunã, pasageri într-o navã spaţialã neîncãpãtoare, dependenţi de proviziile sale vulnerabile de aer şi pãmânt… salvaţi de la pieire numai de grija, munca şi dragostea pe care o acordãm fragilului nostru mijloc de transport.”

• Am atins vârsta maturitãţii. Nu ar mai trebui sã ne comportãm ca nişte copii care cred şi fac ceea ce le spun pãrinţii. Ar trebui sã cãutãm adevãrul în mod independent şi sã ne alegem credinţa, şi sã nu lãsãm ca soarta - liderii noştri religioşi sau strãmoşii noştri - sã aleagã în locul nostru. Sã cauţi dovezi necesitã mai mult timp şi efort decât sã tragi nişte concluzii, dar este o experienţã plină de satisfacţii, înălţătoare şi stimulativă.

• Fiecare individ are nevoie de un scop trainic. Fãrã scop, bucuria de a trãi se preschimbã în durere şi suferinţă, aşa după cum s-a întâmplat cu tânărul care a mers la psiholog şi i-a spus: ,,Doctore, sunt gata să-mi pun capăt zilelor. Nu mai am pentru ce să trăiesc.” Doctorul i-a răspuns: ,,Cum adică nu mai ai pentru ce să trăieşti? Încă nu ţi-ai plătit casa. Încă nu ţi-ai plătit maşina. Încă nu ţi-ai plătit mobila. Încă nu mi-ai plătit pentru consultaţia asta. Ai destule motive să trăieşti!”

Perioada în care trăim este cea mai dureroasă din istorie, totuşi ar trebui să fie cea mai fericită. Credinţa baha’i este o religie a păcii şi a mulţumirii, a speranţei şi a viziunii. Ea a venit în momentul cel mai agitat din istorie pentru a face din noi oamenii cei mai fericiţi care au trăit vreodată.

Scopul nostru primordial în viaţă este descoperirea şi exprimarea potenţialului nostru spiritual. Acesta este singurul mod în care putem atinge adevărata satisfacţie şi împlinire. Tot ceea ce facem trebuie să servească acest scop.

• Numai Cuvântul lui Dumnezeu poate sã transforme inima şi să inspire dragoste, pace şi fericire eternă. ,,Credinţa noastră ne poate face să fim mai mari decât pierderile pe care le avem, mai trainici decât durerile noastre, mai tari decât conflictele noastre şi mai puternici decât problemele noastre.”

• Aproximativ o datã la o mie de ani Dumnezeu trimite un nou Mesager şi Mântuitor ca sã ne înveţe lucruri noi potrivit capacităţii noastre. Cetatea lui Dumnezeu a fost reînnoită în trecut şi va continua să fie reînnoită în viitor.

• Credinţa baha’i este slăvitul Dar al lui Dumnezeu pentru această zi. Ea reprezintă planul pentru construirea Cetăţii lui Dumnezeu şi a unei lumi de pace şi prosperitate. Este modelul Providenţei pentru a crea dragoste, speranţă şi fericire pe această planetă învrăjbită şi deprimată. Sarcina noastră este de a construi Cetatea desemnată de acest plan.

Baha’ii cred cã ,,este mai bine sã aprinzi o lumânare micã decât să blestemi întunericul.” Ei sunt răspândiţi pe întreaga planetă, aprinzând mici lumânãri. În cele din urmă lumina noii cunoaşteri va transforma planeta noastră într-o vastă grădină de lumini aprinse. Mii de baha’i şi-au lăsat ţara de origine şi s-au stabilit în regiuni unde pot fi de ajutor. Ei îşi dedică vieţile pentru ajutorarea oamenilor săraci şi a celor loviţi de soartă. Eforturile lor variază de la creşterea de animale până la organizarea de clase pentru alfabetizarea femeilor, de la iniţierea de seminarii pentru sănătate şi igienă până la stabilirea de programe pentru preşcolarii din sate.

Un pastor şi-a pierdut o dată răbdarea cu membrii inactivi ai bisericii sale. Pentru a-i încuraja la acţiune, el a citit acest verset din Biblie: ,,Şi ei au adus la El toţi oamenii ce sufereau de felurite boli.” (Matei 4:24) Apoi a continuat prin a interpreta acest verset. A spus: ,,Uneori te duci la un doctor, el te consultă şi îţi dă medicamentul potrivit pentru o refacere rapidă. Dar când suferi de ‘felurite boli’, numai Domnul te mai poate vindeca. Dragi prieteni, suntem martorii unei epidemii de ‘felurite boli’ printre credincioşii noştri. Unii se avântă spre uşă în minutul în care se termină predica. Alţii lenevesc în pat când ar trebui să se scoale şi să sărbătorească Ziua Domnului. Unii se năpustesc la televizor sau în maşină să meargă la plimbare. Alţii vin cu mormane de pretexte că sunt prea ocupaţi să facă munca Domnului. Iar alţii se grăbesc să găsească nod în papură, când de fapt ar trebui să se uite la propriile lor greşeli. Da, dragi prieteni, doctorii vă pot vindeca de orice boală în afară de ‘felurite boli’. De aceasta, numai Domnul vă poate vindeca.”

Pastorul avea dreptate, există o boală de care numai Dumnezeu ne poate vindeca: ,,un suflet bolnav’’, un suflet îndepărtat de Creatorul Său. Credinţa baha’i a venit să redea sănătatea spirituală omenirii.

În prezent, mulţi creştini recunosc necesitatea urgentă pentru o schimbare în tiparele gândirii noastre, o evoluţie de la conceptul de provincial la cel de planetar, de la religiozitate la spiritualitate, necesitatea unei noi infuzii de spirit care să ne transforme şi să ne lărgească viziunea. După cum Matthew Fox a scris în cartea sa The Coming of Cosmic Christ: ,,Este timpul să trecem de la căutarea unui Cristos istoric la căutarea unui Cristos cosmic… Acest Cristos cosmic va… produce o schimbare în simţăminte, în cultură şi în obiceiuri… ‘Îi vei cunoşte după roadele lor’, ne sfătuia Isus. O deşteptare adevărată la venirea unui Cristos cosmic va produce rezultate veritabile.”5 Autorul lanseză următoarea întrebare: ,,Este posibil ca întreaga noastră civilizaţie să fie deprimată pentru îi lipseşte perspectiva unui Cristos cosmic?”6 Chiar şi unii dintre oamenii de ştiinţă admit necesitatea unei noi puteri spirituale. Paul Ehrilch de la Universitatea Stanford a declarat: ,,Analiza ştiinţifică indică, în mod curios, către nevoia unei transformări cvasireligioase a culturilor contemporane.”7

Preşedintele Roosevelt a avut o viziune perfectă nu numai a ceea ce America are nevoie, dar a ceea ce întreaga lume are nevoie:

,,Nu s-ar putea întâmpla un lucru mai măreţ ţării noastre astăzi, decât o renaştere a spiritului religiei… o renaştere care ar pătrunde în căminele americanilor… şi ar reafirma credinţa lor în Dumnezeu. Mă îndoiesc că ar exista vreo problemă, fie ea de ordin social, politic sau economic, care nu ar dispărea înaintea unei asemenea deşteptări spirituale.”8

Cine sunt figurile centrale ale credinţei baha’i?

Figurile centrale ale credinţei baha’i sunt: Báb, al cãrui nume înseamnã Poarta, Bahá’u’lláh, Slava lui Dumnezeu, şi ‘Abdu’l Bahá, Slujitorul Slavei. Báb a fost Precursorul lui Bahá’u’lláh şi misiunea Sa a fost să pregătească calea pentru venirea lui Bahá’u’lláh. Báb a fost condamnat pentru declararea misiunii Sale şi executat în 1850. În 1863, Bahá’u’lláh a declarat cã El era Cel Promis de Báb şi de toţi marii Mesageri din trecut. Bahá’u’lláh, fondatorul credinţei baha’i, a adus un tezaur vast de cunoaştere şi a scris câteva sute de volume. ‘Abdu’l Bahá, fiul Său, a servit ca şi exemplu perfect care a manifestat imensa frumuseţe şi splendoare a potenţialului nostru spiritual şi care a transpus învăţăturile lui Bahá’u’lláh într-o viaţă de serviciu activ, dedicată omenirii.

Ce cred baha’ii despre Dumnezeu?

,,O Doamne, Domnul nostru, cât de minunat este numele tău pe întreg pământul!”

Psalmi 8:1

,,Acesta este Dumnezeu, Domnul tău, şi la El vă veţi întoarce. Mai există vreo îndoială cu privire la Dumnezeu? El te-a creat pe tine şi toate lucrurile. El este Domnul tuturor lumilor.”9 Báb

Preşedintele Lincoln a spus o dată povestea ,,băiatului care mersese cu tatăl său la vânătoare. În timp ce dormea pe o pantă a muntelui, băiatul fu trezit de o ploaie de meteoriţi. Speriat, îşi deşteptă tatăl. Acesta îi spuse: ,,Fiule, nu te speria de stelele căzătoare. Aţinteşte-ţi privirea asupra stelelelor neclintite care ne-au fost călăuze de atâta timp.” Într-o lume de schimbări rapide, Dumnezeu este singura noastră constantă. El este steaua noastră cerească, Cel care este omniprezent şi Care îşi revarsă slava peste toţi cei ce biruie norii, cei care Îl caută din toată inima.

Dumnezeu este lumina şi spiritul lumii. Fără El, viaţa nu are nici o valoare; El aduce pace, bucurie, speranţă şi fericire.

,,Raiul tău este dragostea mea; căminul tău ceresc, reîntâlnirea cu mine. Intră acolo şi nu zăbovi. Aceasta este ceea a fost hărăzit pentru tine în Împărăţia noastră din ceruri şi în tărâmul Nostru preaslăvit.”10 Bahá’u’lláh

,,Dragostea Mea e fortăreaţa Mea; cel care intră în ea este teafăr şi în siguranţă, iar cel ce îşi întoarce faţa de la ea cu siguranţă se va rătăci şi va pieiri.”11 Bahá’u’lláh

,,Binecuvântaţi sunt cei care cunosc nevoia lor de Dumnezeu; a lor este Împărăţia Cerurilor.” Cristos (Matei 5:3)

,,Fã din dragostea Mea comoara ta şi preţuieşte-o precum viaţa ta, precum lumina ochilor.”12 Bahá’u’lláh

Când Dumnezeu intră în vieţile noastre, devenim mult mai preţioşi. Fără lumină, un diamant este la fel de atrăgător ca o bucată de cărbune. Dar lumina scoate în evidenţă strălucirea diamantului şi îl face deosebit. Dragostea de Dumnezeu este lumina care ne face să strălucim de speranţă şi fericire, care scoate la iveală ce avem noi mai bun.

Slavă Domnului că Dumnezeu există. Cum ar fi dacă nu L-am avea? Vă amintiţi de rugăciunea copilaşului? ,,O Doamne, binecuvânteză-mă, binecuvântează pe mama mea, pe tatăl meu şi pe sora mea. Dar să ai grijă şi de tine! Dacă ţi se întâmplă ţie ceva, noi toţi o să avem probleme!”

,,În El îşi gãsesc desăvârşirea toate lucrurile, atât în această lume, cât şi în lumea de dincolo.”13 Báb

Bahá’u’lláh se referă la Dumnezeu ca la ,,Esenţa incognoscibilă” care este deasupra gândurilor umane. Nici o fiinţă nu poate cunoaşte pe deplin identitatea sau esenţa Creatorului. În cel mai bun caz, putem recunoaşte câteva din numele şi atributele Sale. Orice imagine ne-am face despre Dumnezeu, este numai închipuirea noastră, şi nu adevărata imagine a lui Dumnezeu:

,,Imaginaţia noastră poate să zugrăvească numai ceea ce e capabilă să creeze.”14

‘Abdu’l Bahá

Chiar şi Mesagerii supremi ai lui Dumnezeu îşi recunosc neputinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu în toată slava şi grandoarea Sa. Ei îl cunosc numai din lucrurile pe care El decide să le reveleze lor:

,,Te cunosc din ceea ce mi-ai făcut cunoscut: că nimeni nu te poate cunoaşte în afară de Tine Însuţi.”15 Báb

Înţelegerea noastră despre Dumnezeu este foarte îngustă, căci este limitată la propria noastră experienţă. Nu este mai mare decât cea a unui copil. Iată câteva din întrebările pe care copiii le pun lui Dumnezeu în scrisorile lor către El:

Dragă Doamne,
Cum de-ai ştiut că eşti Dumnezeu?
Dragă Doamne,
Chiar eşti invizibil sau e doar o păcăleală?
Dragă Doamne,

Exişti de-adevăratelea? Unii nu cred că exişti. Dacă eşti de-adevăratelea, ar fi bine să faci ceva repede!

Dragă Doamne,

Sora mea nu se mai opreşte din vorbit. Mă apucă disperarea. Nu mai faci nici o minune?

Dragă Doamne,

Mulţumesc pentru toate bunătăţile care ni le-ai dat. Eu am încercat din aproape toate. Îngheţata şi ciocolata sunt cele mai grozave idei pe care le-ai avut.

Dragă Doamne,
Trebuie să mergi oriunde merg eu?
Dragă Doamne,

Se spune că eşti deştept. Dar oamenii pe care i-ai făcut sunt cam ciudaţi. Tu poţi să-i înţelegi?

Se pare că Dumnezeu are aceeaşi întrebare:

,,Inima este cea mai înşelătoare dintre toate lucrurile… Cine o poate înţelege? Eu, Domnul, încerc inima şi cercetez mintea…” Ieremia 17:9-10

Orice am crede noi despre Dumnezeu este restrâns de experienţele noastre şi limitat de viziunea noastră îngustă a realităţii. Putem cunoaşte atributele lui Dumnezeu de la Mesagerii Săi, din natură, şi din descoperirea misterelor din propriile noastre suflete. Dar nu putem niciodată cunoaşte esenţa lui Dumnezeu.

Ca să ne facă conştienţi de măreţia noastră, de destinul nostru spiritual şi de propria Sa prezenţă, Dumnezeu se face cunoscut în anumite perioade de timp prin intermediul unor fiinţe umane cunoscute sub titlurile de Mesageri divini, Intermediari divini, Mântuitori, Salvatori, Profeţi, Învăţători divini şi Manifestări divine. Prin aceştia, Dumnezeu ne revelează adevăruri inaccesibile şi ne inspiră către puritate şi nobleţe.

În fiecare zi soarele răsare într-un punct diferit. Schimbările atmosferice din jurul Pământului îi pot schimba înfăţişarea, totuşi, este acelaşi soare care străluceşte în toată slava sa. Acelaşi principiu se aplică şi cu marii Mesageri ai lui Dumnezeu; ei vin din locuri diferite şi par să fie diferiţi unii de ceilalţi, totuşi, ei sunt reflectarea aceluiaşi Dumnezeu:

,,Revelaţia lui Dumnezeu poate fi asemănată cu soarele. Deşi răsare de nenumărate ori, soarele este totuşi unul şi de el depinde viaţa tuturor lucrurilor…

Soarele va răsări şi va apune mereu, este un proces care va continua indefinit, fără început şi fără sfârşit.

Bine este de cel care în fiecare Dispensaţie recunoaşte Scopul lui Dumnezeu pentru acea Dispensaţie şi nu se privează de aceasta şi nu-şi întoarce privirea către lucrurile din trecut.”16 Báb

Datorită binecuvântărilor mari revărsate asupra Mesagerilor Săi, aceştia devin discipolii şi prietenii Săi cei mai devotaţi şi mai apropiaţi. Deoarece recunosc perfecţiunea Sa infinită, ei îl preamăresc din toată inima. Ei îi urmează porunca şi sunt statornici în dragostea şi devotamentul lor faţă de El.

Scopul lor este de a ne învăţa şi pe noi să-L cunoaştem, să-L iubim şi să-L slăvim pe Dumnezeu. Această cunoaştere, dragoste şi devoţiune sunt cele puternice motivaţii din întreg universul. Ele pot ridica un om din adâncurile imoralităţii, egoismului, disperării şi mâhnirii, către tărâmurile cele mai înalte şi mai bogate ale purităţii, păcii şi perfecţiunii.

Putem învăţa să-L cunoaştem şi să-L iubim pe Dumnezeu în trei moduri: cercetând adânc propriile noastre suflete, pătrunzând misterele universului şi, cel mai bun dintre acestea, meditând asupra vieţilor şi învăţăturilor marilor Mesageri, care ne oferă o cunoaştere exactă şi directă despre Creatorul nostru. Aceştia sunt Oglinzile cele mai strălucitoare şi mai splendide, ce reflectă slava şi cunoaşterea lui Dumnezeu. Tot ceea ce ei ne învaţă este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu.

În cartea sa God’s Loving Words, dr. Ray Stedman oferă această povestire pentru a ilustra relaţia dintre Dumnezeu şi omenire:

,,Filozoful creştin danez Sören Kierkegaard povesteşte despre regele care s-a îndrăgostit de o tânără ţărancă. Acest rege era cel mai puternic, cel mai bogat şi mai respectat rege din întreg ţinutul. Nimeni nu îndrăznea să i se opună sau să spună vreun cuvânt împotriva lui. Dar acest rege - pe cât de puternic şi de respectat era el - avea o problemă: cum să-i mărturisească el acestei fecioare dragostea lui? Şi cum putea fi el sigur că ea îl iubea?

Însuşi faptul că era rege - bogat, renumit şi puternic - constituia un obstacol.

Ar putea conduce o escortă de cavaleri armaţi la uşa umilei ei căsuţe şi, investit cu autoritatea sa regală, i-ar putea cere ca ea să se căsătorească cu el.

Dar aşa nu mergea. Regele nu vroia ca soţia lui să fie o sclavă speriată. El dorea pe cineva care să-l iubească, cineva cu care să-şi împartă viaţa, cineva care ar fi fericită şi nerăbdătoare să-şi petreacă restul zilelor alături de el.

Ar fi putut să o acopere cu daruri şi bijuterii şi rochii frumoase şi… Nu, nici asta nu mergea. Nu vroia să-i cumpere dragostea. El dorea ca ea el să-l iubească pe el şi nu darurile şi bogăţia lui.

Trebuia să găsească o cale să câştige dragostea fecioarei fără să o copleşească şi fără să-i distrugă liberul arbitru. Trebuia să facă ceva să devină egalul ei.

Aşa că regele se îmbrăcă în nişte zdrenţe şi merse la ea deghizat în ţăran. Dar lucrul cu adevărat nemaipomenit este că regele nu numai că s-a deghizat în om sărac. El chiar a devenit sărac! El o iubea pe această fată aşa de mult, încât a renunţat la tronul său, la averea sa şi la toată puterea sa regească pentru a-i câştiga dragostea!”17

Această frumoasă parabolă arată cum Regele şi Creatorul universului se arată într-o umilă fiinţă umană şi se supune cerinţelor naturii: foame, durere, boală şi chiar moarte. Dacă Dumnezeu ne-ar copleşi cu infinita Sa putere şi slavă, noi nu L-am putea iubi liber. Ne-am purta mai degrabă ca nişte sclavi speriaţi.

Să-L cunoştem pe Dumnezeu reprezintă cea dintâi şi cea mai de seamă cunoaştere:

,,Izvorul întregii învăţături este cunoaşterea lui Dumnezeu, preamărită fie Slava Sa, şi aceasta nu poate fi atinsă decât prin cunoaşterea Manifestării Sale Divine.”18

Bahá’u’lláh

,,Scopul lui Dumnezeu în crearea omului este ca acesta să-L cunoască.”19

Báb

Să-L cunoşti pe Dumnezeu nu înseamnă doar să-I accepţi existenţa, ci să descoperi scopul creaţiei şi să înveţi cum lucrează El, cum acţionează El şi de ce. Există vreun test care să arate cât de mult Îl cunoaştem pe Dumnezeu? Un test ar fi: cu cât Îl cunoaştem mai bine, cu atât mai puţin vom întreba ,,De ce?” şi cu atât mai mult vom spune ,,Mulţumesc!”. Să-L cunoşti pe Dumnezeu sporeşte recunoştinţa şi diminuează durerea şi chinul. Dezamăgirea provine dintr-o lipsă de cunoaştere, din concepţia că planurile noastre de viaţă sunt mai bune decât cele ale lui Dumnezeu.

Dragostea de Dumnezeu ne înveseleşte inimile. Chiar şi când ne simţim rău, ne bucurăm că se întâmplă aşa, deoarece ştim că magia iubirii Lui preschimbă mereu ploaia în curcubeu.

Este absolut esenţial să recunoaştem că în această lume Dumnezeu comunică cu noi în două feluri: manifestându-Se şi rămânând ascuns. Analizaţi-vă viaţa şi vedeţi de câte ori, în momente critice, aţi găsit o cale să ieşiţi la liman. Dacă examinaţi o parte sau un moment din viaţă, aţi putea spune că este o coincidenţă. Dar dacă le puneţi pe toate cap la cap, vă daţi seama că o mână invizibilă a lucrat - trimiţându-vă tainic semnale mici, dar destul de puternice să vă ajute să depăşiţi situaţia, să nu vă împotmoliţi.

Dumnezeu îşi trimite semnalele şi tainele cu o tonalitate exactă: nici prea tare, nici prea încet, astfel încât să le putem auzi sau să nu le auzim deloc:

,,Aceasta este Vocea lui Dumnezeu… Taina ascunsă şi manifestă…”20 Bahá’u’lláh

Numai când ne deschidem inimile putem să-I auzim Vocea:

,,De aţi auzi azi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile…” Psalmi 95:7

,,Apleacă-ţi urechea la glasul Domnului Tău, Domnul întregii omeniri…”21

Bahá’u’lláh

Numai o dorinţă sinceră poate dezvălui slava lui Dumnezeu:

,,Caută-L pe Domnul Dumnezul tău, şi Îl vei găsi dacă Îl cauţi din toată inima şi din tot sufletul.” Deuteronom 4:29

Aşa după cum radarul trebuie să fie extrem de sensibil la un semnal atunci când filtrează zgomotul de fond, aşa trebuie să fie şi sufletele noastre. Dacă îndepărtăm ,,zgomotul de fond”, vom putea auzi vocea lui Dumnezeu rezonând din fiecare atom al universului. Fiecare piatră, fiecare frunză, fiecare pasăre Îl preamăreşte, în afară de inima neorânduită şi dezacordată.

Dumnezeu nu rupe niciodată vălul tainei Sale. Acest lucru ar conduce la distrugerea întregului plan al creaţiei. Să aşteptăm de la Dumnezeu înfăptuirea unor miracole ori de câte ori apare un Mântuitor, demonstrează o lipsă de înţelegere şi apreciere a acestui principiu, a acestei legături fundamentale între Dumnezeu şi creaturile Sale.

În adâncurile fiecărui suflet, Dumnezeu a depozitat potenţialul de a-L cunoaşte:

,,De asemenea, El a depus înlăuntrul realităţilor tuturor lucrurilor create emblema recunoaşterii Sale, ca fiecare să ştie cu certitudine că El e Începutul şi Sfârşitul, Cel Manifest şi Cel Ascuns, Făcătorul şi Sprijinitorul, Atotputernicul şi Atotştiitorul, Cel Ce aude şi Cel Ce pătrunde toate lucrurile, Cel Care este invincibil în puterea Sa şi este suprem în Propria Sa identitate…”22 Báb

Acesta este un alt semn al cunoaşterii lui Dumnezeu: cel care Îl cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu, recunoaşte toţi Mesagerii Săi. Fariseii care l-au respins pe Isus se considerau credincioşi statornici, şi totuşi Isus le-a spus că ei nu-L cunosc pe Dumnezeu:

,,Tatăl Meu, căruia voi îi spuneţi Dumnezeul vostru, Mă slăveşte. Şi voi nu-l cunoaşteţi, dar Eu Îl cunosc.” Cristos (Ioan 8:54-55)

Preocuparea lor cu puterea şi slava lumească a fost cea mai bună dovadă a ignoranţei şi a lipsei lor de înţelegere spirituală. Ei aşteptau ca Dumnezeu să rupă vălul tainei Sale şi să-Şi manifeste dintr-o dată puterea şi măreţia, oferindu-le stăpânire şi supremaţie peste duşmanii lor.

Mesagerii Divini stabilesc legătura cea mai directă şi mai evidentă dintre Dumnezeu şi creaturile Sale. Vorbind prin intermediul lor, Dumnezeu îşi poate păstra caracterul Său ascuns, dar, în acelaşi timp, El poate comunica cu noi prin propriul nostru limbaj, ca o fiinţă omenească obişnuită. Este imposibil să ne închipuim că Dumnezeu ar putea vorbi cu noi mai direct de atât, că El ni s-ar putea revela nouă, aşa cum se revelează Mesagerilor şi Profeţilor Săi.

Acesta este un fenomen uluitor: Dumnezeu, Creatorul universului, ni se adresează nouă ca un prieten şi ne spune că El este Preaiubitul nostru! Şi totuşi, atâţia oameni refuză să accepte această onoare: aceea de a fi adevăratul prieten şi iubit al lui Dumnezeu!

Dumnezeu ne respectă libertatea. Acesta este unul dintre darurile Sale cele mai alese. Fără ea, am fi asemenea sclavilor. El vrea ca noi să-L cunoaştem şi să-L iubim pentru că aşa alegem, nu pentru că ne forţează El să o facem; pentru că aşa dorim, nu pentru că ne-o cere El. Fiecare alegere este deopotrivă o dovadă şi o încercare a libertăţii noastre. Încercările scot la lumină eul nostru lăuntric. Ele arată dacă materialul din care suntem făcuţi e veritabil sau fals. Ele îngăduie ca sufletele noastre să aleagă şi să dezvăluie o treaptă înnăscută de bunătate şi perfecţiune. Unele suflete încearcă să atingă sublimul, altele se mulţumesc cu mediocritatea.

,,Un singur strop din oceanul harului Său îmbelşugat este de ajuns pentru a conferi tuturor fiinţelor slava vieţii veşnice. Dar pentru că Ţelul divin a decretat că adevărul trebuie distins de falsitate şi soarele de întuneric, Dumnezeu trimite asupra omenirii în fiece anotimp ploaia încercărilor Sale din tărâmul Său de slavă.”23 Bahá’u’lláh

Cu cât Îl iubim pe Dumnezeu mai mult, cu atât ne iubim mai mult unii pe alţii. Cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu, cu atât suntem mai aproape de fericire. În prezent, mulţi oameni trăiesc în întunericul necredinţei. Lumina lui Dumnezeu lipseşte din multe inimi şi din multe cămine.

Este Dumnezeu prezent în casele de adoraţie? ,,Un profesor de religie le-a cerut elevilor să-I scrie o scrisoare lui Dumnezeu. O fetiţă a scris: ’Dragă Doamne, ne-am simţit aşa de bine la biserică astăzi. Tare aş fi vrut să fi fost şi Tu acolo.’ ”

Să-L vezi şi să-L recunoşti pe Dumnezeu şi pe Mesagerii Săi înseamnă să ai un văz spiritual. Dumnezeu este vizibil în măsura în care noi avem ochi să-L vedem.

Să-L cunoşti, să-L iubeşti şi să-L slăveşti pe Dumnezeu este onoarea supremă, cea mai nobilă. Fiecare fiinţă umană este invitată să împărtăşească această onoare, să-L preamărească cu cea mai mare bucurie şi extaz:

,,Grăbeşte-ţi paşii şi slăveşte, înaintea întregii creaţii, numele lui Dumnezeu, şi preamăreşte-L astfel încât toate lucrurile create să fie reînvigorate şi reînnoite. Vorbeşte şi nu pune frâu limbii tale.”24 Bahá’u’lláh

,,Fiecăruia dintre voi îi revine suprema sarcină de a alege pentru el însuşi ceea ce nu poate fi violat sau uzurpat de nimeni. Un astfel de lucru… este dragostea de Dumnezeu, de aţi putea înţelege aceasta.”25 Bahá’u’lláh

Nu am fost creaţi să mâncăm, să dormim şi să facem sport. Nu am fost creaţi să muncim, să ne spălăm şi să ne uităm la televizor. Nu am fost creaţi să facem bani, să ne construim case frumoase şi să ne cumpărăm mobilă şi bijuterii la modă. Nu am fost creaţi să ne căsătorim şi să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi. Am fost creaţi cu un sigur scop:

• să învăţăm cât mai multe despre Dumnezeu;

• să învăţăm să-L iubim cu pasiune, necondiţionat şi desăvârşit, şi

• să-L slăvim şi să-I mulţumim pentru că a făcut posibile toate aceste lucruri, pentru că ne-a creat şi ne iubeşte, pentru că ne-a dat şansa să-L iubim şi să fim creaţia lui sublimă, şi pentru toate darurile, plăcerile şi binecuvântările infinite pe care le revarsă asupra noastră.

Dacă ne petrecem vieţile cu alt scop decât acela de a-L cunoaşte, dacă trăim pentru orice alt motiv decât acela de a-L iubi şi slăvi, este ca şi cum ne-am duce la un teatru unde se joacă cea mai măreaţă şi mai frumoasă piesă şi, în loc să savurăm minunatele scene, în loc să ascultăm acea muzică divină şi să ne bucurăm de compania prietenilor şi a celor dragi, ne aşezăm, închidem ochii şi dormim! Şi ce sentiment de eşec vom avea, de furie, mâhnire şi regret, când ne vom trezi şi vom descoperi că piesa s-a terminat şi ocazia este pierdută pentru totdeauna!

Relaţia între Dumnezeu, Mesagerii Săi şi omenire
Dumnezeu
Sfântul Duh
Scrierile Sfinte
Omenirea
Desenul din versiune în englezã, pag. 35

,,Fiţi siguri cã toate lucrurile înfăptuite şi toate acţiunile acestor Manifestări ale lui Dumnezeu, ba mai mult, orice le aparţine, şi orice ar putea manifesta ele în viitor, sunt poruncite de Dumnezeu şi sunt o reflectare a Voinţei şi Ţelului Său.”26

Bahá’u’lláh

,,De la El provin cunoaşterea şi puterea lor; de la El îşi iau suveranitatea. Frumuseţea chipului lor este doar o reflecţie a imaginii Sale şi revelaţia lor, un semn al slavei Sale nepieritoare.”27 Bahá’u’lláh

,,Domnul Dumnezeul părinţilor voştri… m-a trimis…” Moise (Exod 3:15)

,,Nu fac nimic de la mine, ci vorbesc după cum m-a învăţat Tatăl.”

Cristos (Ioan 8:28)

,,Eu urmez numai ce mi se revelează.” Mohamed (Qur’an 6:50)

,,Nu din propria Mea voinţă M-am revelat, ci Dumnezeu, prin propria Sa alegere, M-a manifestat.”28 Bahá’u’lláh

Muzica cea mai dulce şi mai sublimă vine de la o inimă care bate în armonie cu cunoaşterea şi dragostea de Dumnezeu. Ataşamentul nostru de Dumnezeu ne dă tăria să înfruntăm stresul şi supărările vieţii. Protejează flacăra şi hrăneşte focul fiinţei noastre. ,,O doamnă s-a dus la doctor şi i-a spus: Doctore, ştiu că m-am cam extenuat, dar nu vreau să-mi spui acum că trebuie să-mi opresc focurile. Pur şi simplu am nevoie de mai mult combustibil.” Dragostea de Dumnezeu este o flacără nepieritoare.

Un singur Dumnezeu, mai mulţi Mesageri
Dumnezeu
Religii Mesageri
Sabeană Necunoscut
Hinduism Krishna, 2000 Î.C.
Iudaism Moise, 1500 Î.C.
Zoroastrianism Zoroastru, 750 Î.C.
Budism Buddha, 560 Î.C.
Creştinism Cristos, 1 D.C.
Islam Mohamed, 622 D.C.
Bábí Báb, 1844 D.C.
Bahá’í Bahá’u’lláh, 1863, D.C.

,,Mă voi întoarce şi vă voi primi la Mine.” Cristos

,,Eu sunt Alpha şi Omega, Primul şi Ultimul, Începutul şi Sfârşitul.”

Cristos

,,De câte ori este lipsă de dreptate… atunci Eu vin… ca să stabilesc dreptatea cu fermitate. Eu mă nasc din epocă în epocă.” Krishna

,,Nu sunt primul Buddha care a venit pe pământ, şi nici nu voi fi ultimul. La timpul potrivit, se va ridica un alt Buddha… El vă va revela aceleaşi adevăruri eterne despre care Eu v-am învăţat.” Buddha

,,Toate aceste Manifestări sfinte şi divine sunt una şi aceeaşi. Ei au slujit acelaşi Dumnezeu, au proclamat acelaşi adevăr… şi au reflectat aceeaşi lumină… Ei diferă în nume şi formă, dar în realitate nu există diferenţe, ei sunt unul şi acelaşi.”

Bahá’u’lláh

,,Revelaţia lui Dumnezeu poate fi asemănată soarelui. Ori de câte ori ar răsări el , este totuşi acelaşi soare, şi de el depinde viaţa tuturor lucrurilor.”

Báb

,,Dragostea nemuritoare a Domnului cuprinde omul ce se încrede în El. Bucuraţi-vă întru Domnul şi veseliţi-vă, o voi cei drepţi; cântaţi, o voi cu inima fără prihană!” Psalmi 32: 10-11

,,În Tine este izvorul vieţii. Şi în lumina Ta găsi-vom lumină.” Psalmi 36:9

,,În prezenţa Ta găsim deplinătatea bucuriei; şi în dreapta Ta sunt desfătări nesfârşite.” Psalmi 16:11

Nici o bucurie nu se poate compara cu bucuria de a-L cunoaşte, iubi, servi şi slăvi pe Dumnezeu. Ţelul religiei este de a răspândi şi de a întări această cunoaştere, dragoste şi devoţiune şi de a le aduce în fiecare inimă şi în fiecare cămin. Fără Dumnezeu, lumea este un loc al mâhnirii şi al întunericului, iar inima un lăcaş al disperării şi pustietăţii.

Aidoma unui copac bătrân care începe să putrezească şi să decadă, când o religie îşi pierde puterile ei transformatoare şi spirituale, ea devine un instrument al învrăjbirii şi discordiei, şi nu unul al unităţii, dragostei şi armoniei. Ea începe să promoveze învăţături şi superstiţii oarbe, şi nu înţelegere şi discernământ; prin urmare, credincioşii încep să-şi piardă credinţa şi încrederea în oameni. Se întreabă de ce Dumnezeu nu mai are grijă de lume, Îl învinovăţesc pentru toate suferinţele şi necazurile lor, şi în cele din urmă Îi ignoră poruncile. Când oamenii nu mai comunică cu Dumnezeu, ei nu mai comunică nici cu ei înşişi. Să-L cunoşti pe Dumnezeu înseamnă să te cunoşti pe tine; să-L ignori pe Dumnezeu înseamnă să te ignori pe tine.

Dragostea de Dumnezeu ne schimbă din fiinţe muritoare în fiinţe nemuritoare. Schimbă rutina zilnică într-o călătorie nesfârşită a speranţei, împlinirii, a uimirii, bucuriei şi extazului. Astăzi mulţi oameni sunt privaţi de această minunată dimensiune a vieţii umane; ei văd bălţile, dar nu şi curcubeul după ploaie.

Credinţa baha’i se dovedeşte capabilă să readucă dragostea de Dumnezeu în inima omenirii, făcând religia raţională şi pertinentă cu epoca noastră. Baha’ii cred că Revelaţia lui Bahá’u’lláh este dovada clară a faptului că Dumnezeu are şi va avea mereu grijă de omenire. În învăţăturile credinţei baha’i putem găsi pace, speranţă şi armonie. Datorită călăuzirii pe care o oferă, putem soluţiona problemele cele mai grave ale lumii. Cu ajutorul învăţăturilor lui Bahá’u’lláh putem construi o împărăţie divină, o civilizaţie glorioasă care a fost promisă de toţi marii Mesageri şi care a constituit speranţa omenirii încă de la începuturile istoriei.

De ce avem nevoie de o nouă credinţă?

În adâncul sufletelor noastre ştim că viaţa înseamnă mai mult decât cursa pentru supravieţuire, ştim că trebuie să existe o altă cursă: aceea a progresului spiritual şi a speranţei, o cursă îndreptată către un ţel trainic. În adâncul sufletelor noastre noi ştim de asemenea că atâta timp cât suntem pe pământ avem o misiune specială, că suntem mai importanţi decât credem, că trebuie să înfăptuim ceva care să dureze.

,,Cu toţii avem vise… Cu toţii vrem să credem în adâncul inimii noastre că avem un dar deosebit, că putem să schimbăm ceva, că putem mişca sufletele celorlalţi, că putem face lumea un loc mai bun. La un moment dat în vieţile noastre, cu toţii am avut o viziune despre ceea ce dorim şi merităm de la viaţă. Totuşi, pentru mulţi dintre noi, acele vise au fost înnăbuşite de frustrări şi de rutina zilnică, astfel încât nici măcar nu mai încercăm să le împlinim. Pentru mult prea mulţi dintre noi, visul s-a spulberat, şi o dată cu el şi voinţa de a ne croi destinul. Mulţi au pierdut acel sentiment de certitudine care ne face să ne simţim ca nişte învingători.”29

Dorinţele adormite şi visele din sufletul nostru pot fi trezite la viaţă numai prin lumina cunoaşterii lui Dumnezeu, reflectată în ultima Sa Oglindă sau Mesager. Acea cunoaştere transformă sufletul, precum focul transformă ceara în lumină. Când cunoaşterii îi este îngăduit să pătrundă în suflet, lumina străluceşte şi disperarea se spulberă. În prezent, vedem multă ceară dar puţină lumină în inima omenirii. Semnele disperării şi întunericului sunt peste tot în jurul nostru.

Familia este baza societăţii. Precum piesele de domino, când familia se prăbuşeşte, totul se prăbuşeşte. Astăzi, familia se află în mare pericol. Un adolescent i-a spus mamei lui: ,,M-am săturat să trăiesc în casa asta. Vreau să mă duc undeva unde este pace, bucurie, dragoste şi veselie.” Mama lui s-a ridicat şi s-a îndreptat spre el. Băiatul a ţipat: ,,Să nu încerci să mă opreşti! Sunt foarte hotărât!” Mama lui i-a zis: ,,Să te opresc?! Vreau să vin şi eu cu tine!”

William Bennett, fost secretar însărcinat cu educaţia al Statelor Unite, a emis un raport prezentând o ,,listă a principalilor indicatori culturali”30, în care compara câteva statistici vitale privind viaţa de familie în America. El a descoperit că în decursul ultimilor 30 de ani:

• divorţurile au crescut cu 400%.

• naşterile în afara căsătoriei au crescut cu 400%.

• numărul copiilor care cresc în familii formate dintr-un singur părinte a crescut cu 300%.

• rapoartele cu privire la abuzul copiilor au crescut cu 340%…31

În Statele Unite, violenţa în familie este cauza principală a rănirilor în cazul cuplurilor căsătorite, în care vârsta membrilor variază între 15 şi 45 de ani, ceea ce reprezintă mai mult decât toate rănile provocate de jafuri şi accidente de maşină la un loc. Preşedintele Clinton a citat această statistică şi a adăugat că în ultimii ani violenţa în familie a crescut de trei ori mai mult decât crima. Într-o conferinţă a Naţiunilor Unite având ca temă dezvoltarea socială, s-a anunţat că 30 la sută dintre femeile din întreaga lume sunt victime ale abuzului sexual, şi după ce se căsătoresc, 50 la sută sunt abuzate de soţii lor.

Un actor de comedie a spus odată: ,,Nu vă încuiaţi uşile la casă, pentru că dacă se întâmplă ceva, să puteţi scăpa repede de-acolo.” Probabil că avea pe undeva dreptate; statisticile arată că locuinţele sunt locurile cele mai nesigure. Mai mulţi oameni sunt ucişi, bătuţi şi abuzaţi în propriile lor case decât în orice alt loc!

Rata sinuciderii este poate indicele cel mai concret al stării sănătăţii psihologice şi spirituale a unei naţiuni. Sinuciderea a crescut în majoritatea ţărilor, în special în rândurile tinerilor. În ultimii 30 de ani, procentajul de tineri americani care au încercat să se sinucidă a crescut cu 500 la sută.32 În multe alte ţări, precum Canada, Finlanda, Franţa, Israel, Olanda, Noua Zeelandă, Spania, Elveţia şi Tailanda, rata sinuciderii în rândul tinerilor a crescut dramatic.33

Un sondaj recent al revistei “Who’s Who?”, efectuat pe 2.000 de studenţi străluciţi din America, a arătat că 30 la sută dintre ei s-au gândit la sinucidere. Aceştia sunt indivizi în floarea vârstei, iar aceasta ar trebui să fie perioada cea mai fericită din viaţa lor. ,,În vara anului 1990, o comisie specială a emis un raport privind sănătatea adolescentului de astăzi. Această echipă de experţi proemineţi a scris: ‘Niciodată n-am avut o generaţie de adolescenţi americani mai nesănătoasă, mai neîngrijită şi mai puţin pregătită de viaţă ca cea de astăzi.’ ”34 Un alt studiu afirmă: ,,Mai mult de jumătate dintre tinerii americani cuprinşi între 16 şi 24 susţin că s-au gândit la sinucidere.”35

O asociaţie creştină a studiat recent comportamentul a aproape 4.000 de tineri cuprinşi între 11 şi 18 ani. La fiecare o sută dintre aceşti tineri, 80 mergeau săptămânal la o biserică evanghelică, şi 86 spuneau că au făcut un legământ să-L recunoască pe Cristos ca Mântuitorul şi Domnul lor.36 Iată câteva dintre rezultatele studiului:

• 66 la sută dintre cei observaţi au spus că şi-au minţit părinţii sau un alt adult în ultimele trei luni. Aproape 59 la sută îşi minţiseră colegii.

• 55 la sută au afirmat că sunt dezorientaţi.
• 50 la sută au spus că suferă de stres.

• 46 la sută au spus că se simt tot timpul obosiţi.

• mulţi alţii au afirmat că înşelau, fumau, jucau jocuri de noroc, se uitau la filme interzise minorilor şi întreţineau relaţii sexuale.37

Cercetătorii se întreabă: ,,Ce se întâmplă cu copiii noştri? De ce nu adoptă valorile noastre? Şi ce putem face în privinţa aceasta?”38 Încrederea în religia organizată scade văzând cu ochii. În 1993:

Indicele PPCR, o cifră care furnizează o evaluare generală a stării religiei în America, era 649, cel mai scăzut până atunci… Indicele reflectă credinţa în Dumnezeu, apartenenţa religioasă şi participarea în viaţa religioasă, precum şi încrederea în preoţi, biserică şi în religie în general.39

Abuzul sexual al copiilor este semnul cel mai evident şi mai alarmant semn al foamei spirituale. Care sunt statisticile?

• una din patru femei în America este abuzată sexual înainte de 18 ani.

• rata probabilităţii de abuz sexual este de două ori mai mare la fete decât la băieţi.

• membrii familiei - taţi, taţi vitregi, unchi, bunici şi fraţi - sunt în cele mai multe cazuri cei care abuzează copiii sub 11 ani.40

Statisticile privind bolile mintale, depresia, alcoolismul, dependeţa de droguri, violenţa şi crima, sunt la fel de alarmante. Tinerii sunt cei mai vulnerabili. O treime din crime sunt comise de copii şi tineri între 10 şi 17 ani. Printre factorii principali responsabili de moartea tinerilor se numără crimele, sinuciderile şi SIDA.

Conform unui manual extrem de respectat de psihologie deviată, aproape o cincime din americani suferă de boli mintale sau de dependenţă de droguri.41

Observaţi creşterea crimei în Anglia şi Ţara Galilor la 100.000 locuitori:

1955 1.000
1961 1.750
1971 3.400
1981 5.600

1991 10.000 - de zece ori mai mult decât în 1955 şi de patruzeci de ori mai mult decât în 1901.42

CRIMINALITATEA ÎN ANGLIA ŞI ŢARA GALILOR, 1857-1991

Vezi graficul din versiunea engleză, p.44.

Surse: Pentru 1857-1980: B.R. Mitchell, British Historical Statistics (Cambridge, England, 1988), pp. 776-778; pentru 1981-1991: Home Office Criminal Statistics.43

Care a fost cauza căderii Imperiului Roman? Cu aproape două secole în urmă, Edward Gibbon, autorul cunoscutei lucrări Creşterea şi căderea Imperiului Roman, a enumerat aceste motive, care arată tulburător de familiare:

• lipsa demnităţii şi sanctităţii căminului şi o creştere a ratei divorţurilor

• mărirea taxelor şi a cheltuielilor în finanţele publice

• o manie a plăcerilor şi sporturilor brutale

• construirea unor armamente gigantice, când adevăratul duşman se afla de fapt în interior

• decăderea religiei şi neputinţa liderilor religioşi.44

După cum ne spun istoricii, dacă nu învăţăm din lecţiile istoriei, va trebui să le repetăm. Ce se întâmplă cu o femeie care îşi uită trecutul? Ajunge ca un copil. Ce se întâmplă cu un copil care nu învaţă din experienţele sale? Trupul lui se dezvoltă, dar nu şi mintea sa. Acelaşi lucru se întâmplă cu popoarele şi cu lumea în general. Mijlocul secolului XIX a marcat o răscruce în istoria omenirii. Starea spirituală a lumii decăzuse în aşa măsură încât avea nevoie de reînvigorare. Următoarea afirmaţie făcută de Abraham Lincoln în timpul Războiului Civil arată că lumea se îndrepta către această stare:

,,Am fost ocrotiţi atâţia ani în pace şi prosperitate… am crescut în belşug şi putere, cum nici o altă naţiune n-a crescut vreodată. Dar L-am uitat pe Dumnezeu. Am uitat de mâna îndurătoare care ne-a ocrotit în pace… şi ne-am închipuit în van că toate aceste binecuvântări au fost date de înţelepciunea şi virtutea noastră superioară. Îmbătaţi de un succes neînfrânt, am devenit prea independenţi ca să simţim necesitatea îndurării mântuitoare şi ocrotitoare. Am devenit prea mândri ca să ne rugăm la Dumnezeul care ne-a creat.”45

Astăzi oamenii au uitat cine sunt şi cât de nobili sunt. Un tânăr pe care îl chema John s-a dus într-un oraş mare. Vederea unei mulţimi de oameni atât de mare îl înfricoşă. Şi îşi spuse sieşi: ,,Ce-ar fi dacă aş adormi, m-aş trezi, dar nu m-aş mai putea găsi în mulţime!” El discută cu Joe despre temerile sale. Joe îi spuse să-şi lege o hârtie cu numele său în jurul gleznei. Lui John îi plăcu ideea şi făcu întocmai. După ce adormi, Joe îi luă hârtia şi şi-o puse la glezna lui. Când John se trezi, văzu hârtia de la piciorul lui Joe şi crezu că Joe e el. Cuprins de spaimă, el strigă: ,,Joe, dacă tu eşti eu, atunci cine şi unde naiba sunt eu?”

Nu numai că oamenii au uitat cine sunt, dar au pierdut din vedere şi încotro se îndreaptă. Un şofer s-a rătăcit pe un drum de ţară. S-a oprit şi a întrebat o fetiţă:

-Ştii cumva cum ajung spre sud?
-Nu!
-Ştii încotro e şoseaua 20?
-Nu!
-Ştii vreo benzinărie aproape de-aici!
-Nu!
Disperat, şoferul o întrebă:
-Ştii ceva?
Fetiţa îi răspunse:
-Ştiu un singur lucru. Eu nu m-am rătăcit!

Credinţa conferă un înţeles şi un scop în tot ce facem şi e singurul lucru care rămâne atunci când totul e pierdut. Când o fetiţă precoce de 6 ani şi-a arătat aversiunea faţă de mâncarea sănătoasă, tatăl ei a întrebat-o exasperat:

-Copile, nu-ţi plac legumele, salata, fructele, peştele, atunci ce-ţi place?

Îndreptându-şi spre el ochii ei mari căprui, fetiţa îi răspunse timidă:

-Păi, îmi place de tine, tati!

Cunoscutul istoric Arnold Toynbee a afirmat: ,,Dintre cele douăzeci şi două de civilizaţii care apar în istorie, nouăsprezece s-au prăbuşit când au atins starea morală în care se află în prezent Statele Unite.”46 Eminentul istoric Will Durant a indicat că nu există vreun exemplu în istorie care să demonstreze că putem avea moralitate fără religie. Sunt mulţi conducători politici din ţările foste comuniste, care au fost educaţi ca atei şi în prezent admit nevoia umană de spiritualitate. După spusele lui Vladimir Shlapntokh, care a efectuat sondaje de opinie pentru ,,Pravda”:

,,Liderii sovietici încearcă să reînsufleţească vechile norme religioase… compasiunea, îndurarea, iertarea, bunătatea, şi alte virtuţi care înainte erau considerate elemente ale decadenţei burgheze. Ei [văd] religia ca mijloc de a opri demoralizarea societăţii sovietice.”47

După cum a spus Isus: ,,Omul nu trăieşte numai cu pâine” (Matei 4:4). Cuvântul lui Dumnezeu este hrana cerească care îndestulează spiritul. Un cerşetor i-a cerut nişte bani unei femei. Ea s-a oferit să-i cumpere ceva de mâncare. Acesta îi spuse:

-Am mâncat de trei ori până am câştigat un ban!
El nu putea trăi numai cu mâncare.

Spiritualitatea este drojdia care ne ridică spiritul. Fără ea, suntem asemenea unei bucăţi de aluat care nu mai creşte. Cunoscutul psiholog Adler, povesteşte despre ,,un grup de oameni, în timpul războiului, care se înghesuiseră pe podeaua unui auditoriu, încercând să doarmă, numai că o femeie îi ţinea treji cu tânguielile ei jalnice:

-O Doamne, mi-e aşa de sete!

Într-un sfârşit cineva s-a ridicat în întuneric şi i-a adus un pahar cu apă. Se auzea cum femeia bea apa cu poftă şi dintr-odată se auzi plânsetul ei din nou:

-O Doamne, ce sete mi-a fost!

Potrivit unui raport emis de postul CNN, câţiva experţi cred că dacă oamenii şi-ar plăti cinstit taxele, deficitul anual din bugetul Statelor Unite ar dispărea complet. Fiscul este agenţia cea mai temută din Statele Unite, şi totuşi această teamă puternică nu învinge lăcomia. Numai dând socoteală în faţa lui Dumnezeu, vor reuşi oamenii să nu mai fure.

Majoritatea problemelor cu care ne confruntăm în lume sunt cauzate de pierderea identităţii, de lipsa unui scop şi de pierderea credinţei. Din punct de vedere istoric, ori de câte ori viaţa oamenilor decade până la un punct critic, Dumnezeu trimite un nou Învăţător sau Mesager pentru a ne ridica spiritul şi pentru a ne îmbogăţi vieţile. Noi am trecut deja de punctul critic.

Chuck Colson, scriitor şi purtător de cuvânt elocvent şi strălucit al creştinismului, a transmis următorul mesaj pe un post de radio creştin:

,,Pollster George Gallup a comparat comportamentul etic al americanilor care merg cu regularitate la biserică cu cel al americanilor care nu merg deloc. El a adunat mărturisirile sincere ale persoanelor care motivează la serviciu că sunt bolnavi când de fapt nu sunt, care îşi înfloresc cv-urile, care fură la taxe. Uluit, Gallup admite ‘că nu e mare diferenţă în ceea ce priveşte comportamentul şi vederile etice între cei care merg la biserică şi cei care nu merg’.

În acelaşi scop, reporterul în probleme religioase Terry Mattingly a citat de curând sondaje care arată că elevii de la colegiile creştine copiază la examene la fel de mult ca şi elevii de la colegii seculare.

Ce ne spun toate aceste informaţii? Că mulţi creştini se fac vinovaţi de separarea vieţilor lor în compartimente diferite astfel încât credinţa lor să nu influenţeze atitudinile şi opiniile lor curente. Mulţi dintre noi avem minţile la fel de duplicitare ca şi un agent dublu.”48

În cartea sa The Body, domnul Colson scrie:

,,Rădăcinile crizei de identitate a bisericii se găsesc în mentalitatea de consumator, atât de răspândită în cultura noastră… Oamenii se grăbesc să găsească ceea ce se potriveşte gustului lor pe moment. Este o mentalitate pe care unii au numit-o mentalitate ,,McChurch”… Astfel, biserica devine un simplu supermarket, iar credinţa doar o simplă marfă.”49

Astăzi religia şi-a pierdut controlul asupra vieţii spirituale a lumii. ,,Un preot s-a uitat la Sam şi a început să tune:

-Fiule, eşti ostaş în armata Domnului?
Surprins că este remarcat, Sam răspunse temător:
-Păi, sigur, sunt.

-Şi atunci, se grăbi să adauge preotul, de ce te vedem aici numai de Crăciun?

Gândindu-se rapid, Sam răspunse:

-Aţi crede, domnule, dacă v-aş spune că sunt în serviciu secret?

În această epocă mulţi oameni au trecut de la serviciu activ la serviciu secret.

În prezent religia este transformată într-un talk-show. ,,Adlai Stevenson a spus povestea unui păcătos care, inspirat de cuvintele unui predicator elocvent, a sărit din scaunul său şi a strigat:

-Doamne Dumnezeule, ia-mă şi foloseşte-mă… într-o poziţie consultativă.

Vorbele şi eschivările trebuie să fie schimbate în fapte:

,,Esenţa credinţei constă în puţinătatea vorbelor şi mulţimea faptelor; acela ale cărui cuvinte întrec faptele sale, cu adevărat să ştiţi, că moartea este mai bună decât viaţa sa.”50 Bahá’u’lláh

,,Un rabin şi un fabricant de săpun au ieşit odată la plimbare. Fabricantul a spus:

-La ce foloseşte religia? Uită-te la toate necazurile şi nenorocirile din lume, după ce mii de ani am fost învăţaţi despre bunătate, adevăr şi pace. Dacă religia este bună şi învaţă adevărul, de ce se întâmplă toate acestea?

Rabinul nu a spus nimic. Au continuat să se plimbe până când acesta din urmă a văzut un copil jucându-se într-un şanţ. Atunci rabinul a spus:

-Uită-te la copil. Tu fabrici săpun şi spui că face oamenii curaţi, dar ia uite ce murdar e copilaşul acela! La ce foloseşte săpunul? De când există săpun în lume, de atâţia ani, şi copilul ăsta tot murdar e. Mă întreb cât de folositor e săpunul, la urma urmei!

Fabricantul de săpun protestă:

-Dar, rabine, săpunul nu e bun decât dacă-l foloseşti!

-Exact, răspunse rabinul, exact!”

Care este sursa cea mai semnificativă de valori morale? Religia. Cum pot fi întărite valorile morale? Făcând religia raţională şi pertinentă. Să presupunem că aveţi un costum. Fie pierdeţi sau câştigaţi în greutate, fie pur şi simplu vă rămâne mic. Ce se întâmplă cu costumul? Devine nefolositor. La fel se întâmplă cu instituţiile şi ideile vechi. Bahá’u’lláh face ca religia să fie potrivită timpului în care trăim, nevoilor noastre şi capacităţii noastre crescute.

Pentru a supravieţui şi a prospera, trebuie să dobândim aceste virtuţi şi însuşiri:

• demnitate şi nobleţe

• o perspectivă cosmică şi globală; sentimentul de legătură cu întregul univers şi întreaga omenire

• cunoaşterea unui scop trainic şi etern; o nouă viziune despre cine suntem, ce facem aici şi încotro ne îndreptăm

• o înţelegere raţională a religiei

• o nouă renaştere a moralităţii şi un ataşament puternic la valorile etice

• o relaţie intimă cu Dumnezeu, care este izvorul speranţei noastre celei mai nobile şi al fericirii noastre celei mai profunde şi trainice.

Fără această viziune şi perspectivă nouă, acţionăm la un nivel de egoism îngust şi de confuzie. Hedonismul devine speranţa noastră şi plăcerea, scopul primordial al vieţii noastre.

,,William Barker povesteşte despre un mecanic care lucra la compania de motoare Ford în Detroit şi care, de-a lungul anilor, ,,împrumutase” diverse unelte de la fabrică, dar nu catadicsise niciodată să le dea înapoi. Deşi compania nu tolera acest fel de obicei, totuşi administraţia îl trecea cu vederea şi nu se făcea nimic în această privinţă. Cu toate acestea, mecanicul avu experienţa unei convertiri religioase. El a fost botezat şi a devenit un credincios devotat. Ba mai mult, el a luat în serios botezul său. A doua zi dimineaţa, a venit la servici încărcat cu toate uneltele pe care le luase de-a lungul anilor. Maistrul a fost aşa de uimit şi de impresionat de fapta lui, încât i-a trimis o telegramă domnului Ford, care vizita o uzină din Europa, şi i-a relatat amănunţit toată povestea. Imediat dl. Ford a răspuns printr-o altă telegramă: Faceţi baraj pe râul Detroit şi botezaţi tot oraşul!” Nu numai locuitorii oraşului Detroit, dar toţi locuitorii planetei au nevoie de un ,,botez al spiritului”.

Ca toate lucrurile care vin în contact cu omul, şi religia este poluată treptat de ipocrizie, fanatism, dogmatism, prejudecăţi, iraţionalitate, sentimentalism, schismă, deşertăciune lumească, mulţumire de sine şi mândrie. Când poluarea atinge un punct critic, Dumnezeu, în Înţelepciunea Sa, trimite un nou Mântuitor sau Mesager cu o nouă infuzie de cunoaştere, dragoste şi înţelepciune. Dar oamenii vor fi devenit deja dependenţi de poluanţii cei vechi. Ei se consolează la adăpostul prejudecăţilor, superstiţiilor şi iluziilor lor. Să renunţe la ele provoacă în ei aceleaşi simptome pe care un drogat le are când se lasă de droguri. Uneori, dependenţii de droguri realizează pericolul de a fi expuşi substanţelor şi încearcă să instaleze câteva filtre. Dar poluanţii sunt aşa de puternici şi starea bolii atât de gravă, încât filtrele nu mai ajută la nimic.

Adevărata credinţă înalţă spiritul uman către pace şi extaz, îi inspiră o speranţă şi o fericire de nezdruncinat. Este un vin ceresc care îmbată sufletul. Astăzi puterile sale sunt diluate, influenţa sa diminuată. Are nevoie cu disperare să fie reîmprospătat.

,,Un tânăr a anunţat în timpul unei predici pentru tineri:

-Eu sunt împotriva băuturilor alcoolice.

-Asta-i bine, spuse pastorul. Dar de ce eşti împotriva lor?

-Sunt împotriva lor pentru că mama e împotriva lor, spuse băiatul.

Pastorul ar fi trebuit să se oprească acolo, dar a continuat:

-Şi de ce e mama ta împotriva lor?

-E împotriva lor, spuse băiatul, pentru că zice că pun prea multă apă în ele.”

Imaginaţi-vă că Dumnezeu este steaua cea mai frumoasă şi mai măreaţă, învăluită de nori. În fiecare epocă sau dispensaţie, El îndepărtează puţin din acel văl şi îngăduie slavei Sale să poată fi văzută mai bine. Dacă nu privim în sus şi nu ne scăldăm în frumuseţea Sa, şi nu ne bucurăm că este printre noi, suntem sortiţi unor vieţi de disperare tăcută. Lipsiţi de lumina iubirii Sale, vom trăi numai în umbra îndoielii, temerii şi apatiei spirituale:

,,Prin urmare, adevărata cunoaştere este cunoaşterea lui Dumnezeu, şi aceasta nu este altceva decât recunoaşterea Manifestării Sale în fiece Dispensaţie.”51 Báb

Astăzi, mulţi oameni îşi caută dumnezeul în aur şi bunăstarea în vin şi bogăţie. Mulţi cred că adevăratul remediu este să ridice nivelul de trai. Ei stabilesc standarde de sărăcie, astfel încât cei săraci să fie depistaţi şi ajutaţi. Dar ar trebui să ridicăm mai întâi nivelul spiritual de trai. Sărăcia şi foametea spirituală ne ameninţă supravieţuirea. Următoarele cuvinte sunt printre cele mai aspre adresate oamenilor din timpul nostru, în special celor care îşi caută dumnezeul în aur şi care încearcă în van să-şi găsească bunăstarea în bogăţie:

,,Tu spui: sunt bogat; am adunat bogăţii şi nu duc lipsă de nimic. Şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol. Te sfătuiesc să cumperi de la mine aur curăţit în foc, ca să te îmbogăţeşti; şi veştminte albe ca să te îmbraci şi să-ţi acoperi goliciunea ruşinoasă; şi balsam să-ţi ungi ochii, ca să poţi vedea.”

Cristos (Apocalipsă 3:17-18)

Lăsaţi singuri, nu suntem decât nişte pietre din prundiş. Numai iubindu-L pe Dumnezeu şi trăind după legile Sale, putem să preschimbăm pietrele în rubine şi prundişul în perle.

,,Nici un lucru creat nu va atinge vreodată paradisul său dacă nu apare în gradul cel mai înalt de perfecţiune prescris pentru el. De exemplu, acest cristal reprezintă paradisul pietrei din care această substanţă este compusă. La fel, există diferite trepte de paradis pentru cristalul în sine… Atâta vreme cât era o piatră, nu avea nici o valoare, dar dacă ar atinge perfecţiunea rubinului, o potenţialitate care este latentă în el, nu va valora el mai multe carate? În acelaşi mod priviţi orice lucru creat.

Cu toate acestea, rangul cel mai înalt al omului este atins prin credinţa în Dumnezeu în fiece Dispensaţie şi prin acceptarea a ceea ce a fost revelat de El…”52

Báb

Toate faptele prezentate mai sus ne conduc la această concluzie: există o necesitate copleşitoare de reînnoire a religiei, care să ne poată transforma vieţile, care să ne poată ridica din condiţia de deşertăciune lumească şi apatie, la cea de spiritualitate şi extaz.

Este vreo dovadă că religia baha’i transformă vieţile?

Dacă o religie nu transformă vieţile oamenilor, nu valorează nimic. Scopul mâncării este de a hrăni organismul. Dacă nu îl hrăneşte, atunci nu e mâncare. Scopul credinţei este de a ne aduce seninătate, speranţă, dragoste, un ţel în viaţă, bucurie şi mulţumire. Dacă nu ne aduce, atunci nu este credinţă, este închipuire.

Cu mulţi ani în urmă, am efectuat un studiu pe un număr de studenţi care deveniseră baha’i. Studiul a indicat schimbări imediate şi adesea radicale în fiecare aspect al vieţilor lor: personal, social, spiritual şi academic. O descoperire neaşteptată a fost că mediile lor generale au crescut substanţial. Noua lor credinţă a mărit bunăstarea şi motivaţia lor. Le-a dat mai multă energie să studieze.

În loc să demonstrez puterea transformatoare a credinţei baha’i asupra vieţilor altor oameni, aruncaţi o privire la influenţa pe care a avut-o asupra propriei mele vieţi. Aceste informaţii v-ar putea ajuta să înţelegeţi mai bine de ce am scris această carte şi de ce am vrut să fac cunoscut celoralţi oameni mesajul lui Bahá’u’lláh. Voi spune câte ceva despre mine însumi numai din acest motiv.

Schimbarea pe care credinţa baha’i a produs-o în viaţa mea este diferenţa dintre a trăi în tristeţe şi a trăi în bucurie, a trăi în apatie şi a trăi în extaz. Pe scurt, mă voi concentra asupra efectului pe care îl are asupra muncii mele. Ca şi profesor, le spun studenţilor mei că înainte de orice au nevoie de o atitudine pozitivă: să vadă ce-i mai bun în ei şi în ceilalţi şi să privească viitorul cu speranţă. Îi învăţ că noi suntem ceea ce gândim. Fără o gândire pozitivă, zilele noastre se preschimbă în nopţi sumbre şi înfricoşătoare. Posedând acest gen de gândire, mâhnirea şi teama se transformă în bucurie şi speranţă, în extaz şi aventură. O atitudine pozitivă ne oferă tăria şi dorinţa de a trăi şi de a da viaţă.

Putem întotdeauna să alegem să vedem ce e bun sau rău, sau ambele, în fiecare experienţă, în tot ce ni se întâmplă.

,,Un tenor cu vocea piţigăiată terminase de cântat. Aplauzele nu au fost tocmai călduroase. Dar un om din public exclamă:

-Extraordinar! Minunat! Incredibil!

-Scuzaţi-mă, spuse uimit un domn care stătea lângă el, mă uluiţi. Îmi place să cred că am ceva cunoştinţe în materie de operă, iar tenorul acesta are o voce foarte proastă.

-Voce? îi răspunse celălalt. Nici nu m-am gândit la vocea lui. Îi admiram tupeul!”

Bineînţeles că cel mai bun mod de a învăţa pe cineva, este prin forţa exemplului personal. Îmi tratez studenţii ca pe nişte persoane deosebite şi le arăt o dragoste şi un respect cum rar au întâlnit. În timp ce mulţi profesori se plâng de lipsa de motivaţie şi de nerecunoştinţa studenţilor, eu mă scald într-o mare de apreciere şi recunoştinţă. Mulţi dintre studenţii mei sunt uimiţi de atitudinea mea pozitivă. Ei nu pot înţelege cum cineva poate fi atât de motivat şi de deschis într-o lume aşa de apăsătoare ca a noastră. Şi nu-mi află secretul decât în ultima zi din semestru. În acea zi, ei descoperă care sunt forţele pozitive care mi-au modelat viaţa: în primul rând credinţa şi mama mea, care şi ea la rândul ei a dobândit entuziasm şi dragoste de viaţă din învăţăturile credinţei baha’i.

De obicei, tot timpul sunt câţiva studenţi mai negativi la începutul fiecărui semestru, şi încerc să fac eforturi să le câştig simpatia prin faptul că îi fac să se simtă deosebiţi. Le fac complimente, le zâmbesc şi discut cu ei după cursuri. Aceste lucruri, împreună cu forţa pozitivă copleşitoare generată în clasă, ajută la înlăturarea sau cel puţin la subjugarea negativismului lor. După atâţia ani de zile, în decursul cărora am fost martorul unor transformări semnificative în mii de studenţi, încă mai sunt uluit de puterea dragostei necondiţionate şi a atitudinii pozitive.

Îngăduiţi-mi să vă arăt, printr-un exemplu, cum putem ajuta o persoană negativă să devină mai pozitivă. Folosesc de ceva timp un chestionar care este foarte bine primit. De curând, un student cu o atitudine foarte negativă a protestat în legătură cu un anumit punct din chestionar. Şi-a expus punctul de vedere într-o manieră agresivă, ca să provoace o dispută. Ca răspuns, eu am râs şi am zis:

-Eşti atât de creativă! Folosesc acest chestionar de zece ani şi nu am auzit niciodată vreun comentariu negativ. Eşti prima persoană care îi găseşte o greşeală! Te felicit pentru creativitatea ta!

Studenta a fost extrem de surprinsă - şi dezamăgită - şi nu a mai găsit alt motiv de harţă. Reacţia mea, împreună cu energia pozitivă emanată de ceilalţi studenţi, i-a schimbat atitudinea. În ultima zi a semestrului, ea îmbrăţişat şi a sărutat pe un student pe care îl jignise cu puţin timp înainte. Acest gest a declanşat ovaţii călduroase din partea tuturor colegilor din clasă.

Încerc să practic principiul unităţii, poate cel mai important principiu al credinţei lui Bahá’u’lláh, în orice aspect al vieţii mele. La începutul semestrului le spun studenţilor mei: ,,Suntem celulele aceluiaşi organism. Suntem ca unul. Problema voastră este şi problema mea. Când ceva vă supără, vorbiţi cu mine despre acel lucru. Este o onoare şi un privilegiu pentru mine să vă ajut şi să vă servesc. Nu ezitaţi să vă adresaţi mie cu orice problemă.” De exemplu, semestrul acesta am lucrat cu un student a cărui prietenă din liceu, pe care el o iubea mult, a fost ucisă într-un accident. A durat câteva luni până când mâhnirea şi tristeţea lui adâncă au fost preschimbate în zâmbet.

Şi pentru ca influenţa mea pozitivă să fie mai puternică, în fiecare săptămână, port o insignă prin care se promovează pacea, dragostea şi unitatea sau prin care se ia atitudine împotriva prejudecăţilor, ignoranţei şi sărăciei spirituale.

Ar trebui să luăm în considerare că numai Dumnezeu transformă vieţile. Tot ceea ce putem face este să comunicăm cu El şi să preschimbăm puterea Sa în lumină. Fără El, suntem neajutoraţi.

V-aş putea oferi sute de exemple de transformări, unele dramatice, pentru a ilustra puterea incredibilă a lui Bahá’u’lláh de a schimba viaţa. Dar acest lucru depăşeşte întinderea acestei cărţi. Transformarea vieţilor oamenilor, schimbarea negativismului în pozitivism, înlăturarea prejudecăţilor străvechi şi a iluziilor, nu sunt lucruri simple. Când transformările au loc la o scară mare, aşa cum se întâmplă cu cei care devin baha’i, este o dovadă că mâna Providenţei lucrează. De aceea Cristos a spus: ,,Înţelepciunea lui Dumnezeu este dovedită de roadele sale.” (Matei 11:19), ,,Îi veţi cunoaşte după roadele lor.” (Matei 7:16). Buddha a proclamat acelaşi mesaj: ,,Aceasta este adevărata lege a vieţii: binele izvorăşte din bine, răul izvorăşte din rău.”

Să urci până în vârful muntelui necesită efort. Numai puterea divină ne poate duce până în vârf. ‘Abdu’l-Bahá povesteşte despre un om cuvios care l-a invitat pe un beţiv să-l urmeze şi să se roage alături de el timp de 40 de nopţi şi să vadă cum i se va schimba viaţa.

Beţivul a zâmbit şi a spus:

-Vino cu mine un minut şi vei vedea cum se va schimba viaţa ta!53

Dacă veţi citi această carte cu o minte deschisă şi o inimă umilă, veţi fi martorii unei schimbări majore în viaţa voastră. Veţi spune: ,,N-am ştiut că am pierdut aşa de mult!”

Cu toţii suntem prizonierii mediului în care trăim, ai limitărilor impuse de familie şi de cultură. Adevărata cunoaştere, asemenea unei raze de lumină, ne conduce în afara acestei închisori. Odată ce vedem frumuseţea peisajului de afară, viziunea noastră se lărgeşte şi reîntoarcerea în închisoare devine imposibilă. Să facem acel prim pas este tot ce ni se cere, şi totuşi, nu suntem dispuşi să facem nici măcar atât. Citirea unei cărţi despre credinţa baha’i este un exemplu de depăşire a barierelor impuse de familie şi de cultura din care provenim.

Care sunt cele două întrebări critice pe care ar trebui să le pună orice căutător al adevărului?

Dumnezeu ne-a oferit darul raţiunii ca să găsim adevărul şi forţa învigorătoare a sentimentelor, ca să ne îndrăgostim de adevăr. Ambele trebuie folosite. Nu putem nici să găsim adevărul cu ajutorul sentimentelor, nici să ne îndrăgostim de adevăr numai cu ajutorul raţiunii.

Printre cele mai grave denaturări produse în religie se numără folosirea emoţiilor, a nevoilor personale şi a dorinţelor, drept dovezi şi argumente. Când e vorba de religie, mulţi oameni se comportă la fel de iraţional ca şi fetiţa de 3 ani dintr-o anecdotă; numele ei era Jan şi era în vizită la bunicii ei. După un timp, alţi trei copii veniră şi ei în vizită. Erau patru copii şi douăsprezece fursecuri. Gazda spuse:

-Fiecare poate să mănânce câte trei fursecuri şi nu mai mult.

Dar Jan a luat patru şi a început să le mănânce.

-Nu e frumos ce faci! spuse gazda. Te rog să pui un fursec înapoi.

-Nu pot, răspunse Jan, l-am mâncat mai întâi pe al patrulea.

Deoarece am fost expuşi sectelor religioase, al căror scop prim este să-şi impună convingerile fără să ia în considerare raţiunea, am fost obligaţi să ne construim scuturi de apărare pentru a ne proteja sufletele împotriva intruşilor fanatici. Am devenit sceptici faţă de toate grupurile religioase, fără să facem vreo disctincţie. Un om care a fost jefuit sau a cărui casă a fost spartă, construieşte ziduri împotriva tuturor străinilor, suspectându-i chiar şi oaspeţii de vază. Acest lucru este deplorabil, întrucât suspiciunea provoacă distanţare şi o epidemie de apatie intelectuală şi spirituală, precum şi indiferenţă. Pentru a reda oamenilor încrederea şi dragostea de adevăr şi cunoaştere, trebuie să răspândim religia prin intermediul raţiunii. Raţiunea nu se teme niciodată de adevăr. Emoţiile sunt cele care sunt întotdeauna oarbe în faţa adevărului sau construiesc ziduri împotriva lui.

Pentru a recunoaşte sau a testa adevărul unei religii, ar trebui să începem cu două întrebări:

• De ce majoritatea covârşitoare a oamenilor a respins mereu pe Mesagerii lui Dumnezeu?

• Ce face ca religia mea să fie adevărată?

Clarificând şi răspunzând la aceste două întrebări, deschidem uşi noi care ne duc la o cunoaştere obiectivă a adevărului. Când ne dăm seama că cei care i-au cunoscut pe Noe, Avraam, Moise sau Isus nu au recunoscut măreţia lor, devenim mai umili. Un alpinist care ştie că mulţi alţii au încercat şi au eşuat să cucerească vârful muntelui, va lua în serios eforturile sale. El sau ea va analiza fiecare semn, va urmări fiecare pistă, va investiga fiecare indiciu care ar putea explica care este motivul pentru care ceilalţi alpinişti nu au reuşit, şi după toate acestea poate că va depăşi obstacolele ce îi stau în cale.

În acelaşi mod, când analizăm motivele pentru care credem în religia noastră, sau de ce credem că religia noastră e adevărată, trecem din tărâmul ceţos al misterului, presupunerilor şi bănuielilor, la faptele solide ale realităţii. Învăţăm să devenim mai obiectivi în judecarea convingerilor noastre. Vieţile noastre sunt atât de grăbite, încât rareori ne oprim să ne gândim şi să reflectăm. Un moment de reflecţie cântăreşte mai mult decât o mie de ani de rătăcire.

Adeseori, în scrierile Sale, Bahá’u’lláh le cere adepţilor tuturor religiilor să compare dovezile pe care ei le aduc în sprijinul propriei lor credinţe cu cele pe care El le aduce în sprijinul Credinţei Sale:

,,Mai aţintiţi-vă privirea o dată, o oameni, şi cântăriţi mărturia lui Dumnezeu şi dovada Sa, care sunt în posesia voastră, şi comparaţi-le cu Revelaţia ce v-a fost trimisă în această Zi, astfel încât adevărul, adevărul infailibil, să se poată manifesta înaintea voastră fără nici o urmă de îndoială.”54 Bahá’u’lláh

Dacă sunteţi adeptul unei anumite religii, luaţi câteva minute şi răspundeţi la aceste întrebări:

• Aţi meditat vreodată serios sau aţi investigat motivele pentru care credeţi în religia voastră? De ce nu?

• Dacă da, ce motive aţi găsit?

• Ce răspuns aţi da dacă cineva v-ar întreba: de ce crezi în religia ta?

• Dacă nu credeţi în nici o religie, faceţi o listă cu argumentele care v-ar convinge că o persoană foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu propriile sale cuvinte.

Vă rog să răspundeţi în scris la cele patru întrebări precedente. Pentru ca această carte să aibă o reală valoare, trebuie ca dumneavoastră să participaţi. Scopul scrierii acestei cărţi este de a vă face cât mai obiectivi posibil. Puţini sunt cei care caută motivele ce se ascund în spatele convingerilor lor. Orice efort care diminuează răspunsurile emoţionale şi subiective şi sporeşte obiectivitatea gândirii este valoros.

Pentru a vă mări motivaţia, puneţi-vă aceste întrebări:

• Este oare înţelept să trec prin viaţă fără să ştiu de ce am adoptat aceste convingeri?

• Alegerea unei căi spirituale este decizia cea mai importantă din viaţa mea. Oare nu ar trebui să mă gândesc mai serios la ea?

• Când aleg un partener de viaţă, o carieră sau o facultate, caut să fac alegerea cea mai bună. Chiar şi când cumpăr o casă, o maşină sau un costum, petrec ceva timp ca să găsesc ce e mai bun. Oare religia mea este mai puţin importantă decât o casă, o maşină sau un costum?

• Poate că niciodată nu mi-am pus aceste întrebări, oare ar trebui să le ignor în continuare?

• Dacă nu mă gândesc la ele acum, atunci când?

Spaţiul liber lăsat după fiecare dintre cele patru întrebări de la început este menit să ilustreze importanţa imensă a acestui proiect. Dacă nu vreţi să scrieţi răspunsurile în carte, folosiţi o foaie separată de hârtie şi ataşaţi-o paginii respective. Veţi avea enorm de beneficiat răspunzând la aceste întrebări simple în aparenţă, dar extraordinar de semnificative. Acum întoarceţi-vă la întrebări şi scrieţi răspunsurile dumneavoastră, dacă nu aţi făcut-o până acum.

De ce au renegat oamenii mereu pe Mesagerii lui Dumnezeu?

,,Întotdeauna vă împotriviţi Sfântului Duh! Oare a existat vreun prooroc pe care părinţii voştri să nu-l fi respins? Ei au ucis pe cei ce au prevestit venirea Celui Drept.” Fapte 7:51-52

,,Revelaţia care, din timpuri imemoriale, a fost aclamată ca Scopul şi Promisiunea tuturor Profeţilor lui Dumnezeu, Dorinţa preaiubită a Mesagerilor Săi, a fost dezvăluită acum oamenilor, prin virtutea Voinţei pătrunzătoare a Celui Atotputernic şi la Porunca Sa de neoprit. Apariţia unei astfel de Revelaţii a fost anunţată de toate Scripturile sfinte. Priviţi cum, în ciuda acestei vestiri, omenirea s-a abătut de la calea sa şi s-a privat de slava sa.”55 Bahá’u’lláh

Cunoaşterea răspunsului la această întrebare - de ce resping oamenii mereu pe Mesagerii lor? - este absolut esenţial pentru orice căutător al adevărului. Ne ajută să înţelegem natura umană. Ne arată cum alţi oameni ca noi s-au comportat în împrejurări asemănătoare în trecut. Ne ajută să învăţăm din experienţa şi înţelepciunea colectivă a multor generaţii.

Reflecţia la această întrebare ne face să devenim umili. Ne ajută să coborâm de pe norii pufoşi şi plutitori ai viselor, iluziilor, presupunerilor şi închipuirilor noastre, la concretizarea rece a realităţii. Studiind această întrebare este ca şi cum am face cercetări pentru a afla secretul succesului şi eşecului. Este ca şi cum am descoperi de ce milioane de oameni au murit în timpul unui cutremur, în timp ce alte milioane de oameni au reuşit să supravieţuiască. Este ca şi cum am afla motivul pentru care milioane de elevi sunt buni la învăţătură, în timp ce alte milioane nu sunt buni; de ce unele companii prosperă, în timp ce altele se confruntă cu falimentul; de ce unii oameni duc o viaţă lungă şi sănătoasă, iar alţii mor de tineri; de ce unii părinţi cresc copii bine integraţi şi spirituali, iar alţi părinţi eşuează. În toate aceste cazuri am fi nerăbdători să aflăm motivele care sunt în spatele succeselor şi eşecurilor oamenilor. De ce am face vreo excepţie în privinţa religiei? Nu, ar trebui să fim mult mai nerăbdători şi mai preocupaţi, căci consecinţele alegerilor noastre sunt eterne. Bahá’u’lláh ne invită în mod repetat să evităm gândirea fantezistă şi să abordăm gândirea faptică:

,,Gândiţi-vă la trecut. Cât de mulţi au fost cei ce, fie ei de seamă sau oameni simpli, au aşteptat tânjind venirea Manifestărilor lui Dumnezeu… Cât de des au anticipat apariţia Lui, de cât des nu s-au rugat ca… Frumuseţea făgăduită… să fie dezvăluită lumii întregi. Şi ori de câte ori lumina Celui Nevăzut a strălucit deasupra orizontului puterii cereşti, cu toţii L-au renegat, şi s-au întors de la chipul Său - chipul lui Dumnezeu Însuşi. Căutaţi, pentru a atesta acest adevăr, printre versetele consemnate în toate Cărţile sacre.

Cugetaţi o clipă şi reflectaţi la cauza unei astfel de renegări din partea celor care L-au căutat cu atâta ardoare şi dorinţă. Atacurile lor au fost atât de aprige încât limba sau pana sunt neputicioase să le descrie.”56 Bahá’u’lláh

Acum răspundeţi în câteva minute la a doua întrebare vitală pe care orice căutător al adevărului trebuie să o pună. Enumeraţi motivele pentru care credeţi că au fost respinşi mereu marii Mesageri şi Mântuitori ai lui Dumnezeu:

1.
2.
3.
4.
5.
Comparaţi acum lista voastră cu aceasta:

• Sunt apatici, neavând nici un interes pentru religie.

• Urmează exemplul majorităţii oamenilor, presupunând că ei ştiu mai bine.

• Depind de liderii religioşi care privesc tradiţia ca fiind echivalentă cu adevărul spiritual.

• Se simt satisfăcuţi şi mulţumiţi de comfortul lor propriu.

• Se tem să nu-şi piardă convingerile.

• Nu înţeleg simbolismul care se ascunde înlăuntrul profeţiilor.

• Se aşteaptă la evenimente cutremurătoare sau miraculoase. (Evreii aşteptau de la Cristos să fie un rege puternic).

• Sunt prea ocupaţi; nu găsesc timp să se dedice problemelor spirituale.

• Sunt egoişti şi preocupaţi de lucrurile lumeşti; nu privesc mai departe de propriul lor interes.

• Le e teamă să nu se înstrăineze de prieteni sau de membrii familiei.

• Se tem să nu-şi piardă poziţia.

• Sunt ataşaţi emoţional de convingerile şi tradiţiile lor.

• Le lipseşte cunoaşterea; nu aud noul mesaj.

Probabil că majoritatea acestor motive se pot rezuma în câteva cuvinte: ignoranţă şi îngustime a minţii. Aceia pentru care au fost trimişi Mesagerii lui Dumnezeu fie nu au privit, iar dacă au privit, au văzut numai ce au vrut ei să vadă. Următoarea povestire ilustrează puterea pe care o au sentimentele în judecata umană:

,,O fetiţă se purtase foarte urât, iar mama ei a trimis-o la colţ şi i-a spus cu asprime:

-O să stai acolo jos până ajunge tatăl tău acasă!
Fetiţa s-a înfuriat şi a răspuns:
-Am să stau în picioare, nu jos!

Mama ei a prins-o de umeri şi a forţat-o să se aşeze. Când tatăl se întoarse acasă o întrebă pe fetiţă de ce stă jos în colţ. Ea a răspuns sfidător:

-Mintea mea îmi spune că stau jos, dar inima îmi zice că tot în picioare sunt!”

În acelaşi mod privesc oamenii religia. Inimile încă mai domină minţile lor.

Felul în care au fost trataţi Mesagerii lui Dumnezeu este dovada cea mai potrivită a puterii pe care o au sentimentele în viaţa umană. Să presupunem că aşteptaţi în vizită cel mai mare şi mai distins oaspete al vostru. Sunteţi atât de mândru de vizita lui, încât vă împodobiţi casa cu cele mai frumoase flori, cumpăraţi mobila cea mai scumpă şi pregătiţi cele mai delicioase bucate. Dar când distinsul vostru oaspete soseşte, îl înjuraţi, îl loviţi şi îl ucideţi! Ce ciudat! Cât de uluitor! Incredibil! Acesta este modul în care Isus şi ceilalţi mari Mesageri au fost trataţi. Oamenii s-au purtat cu ei ca şi cum aceştia ar fi fost cei mai mari duşmani ai lor. Aceasta nu s-a întâmplat numai în vremuri apuse, cu secole în urmă. S-a întâmplat chiar în secolul XIX.

De vreme ce oamenii au respins mereu pe Mesagerii lor, de ce am crede că de data aceasta lucrurile vor fi diferite? Oare oamenii din timpul nostru s-au preschimbat brusc în sfinţi şi îngeri? ,,Lumea preamăreşte pe sfinţii care au murit şi îi persecută pe cei în viaţă.” ,,Istoria ne spune că oamenii nu învaţă nimic din istorie.”

Dovedesc minunile rangul Mesagerilor lui Dumnezeu?

Când sunt întrebaţi: ,,De ce credeţi în religia voastră?”, majoritatea oamenilor se gândesc mai întâi la minuni. De exemplu, musulmanii atribuie lui Mohamed miracole uimitoare. Şi au mărturii (tradiţii) care sprijină convingerile lor. Când sunt confruntaţi cu aceeaşi întrebare, mulţi creştini se gândesc la naşterea şi învierea lui Isus. Ei cred că acestea erau argumentele Lui majore. Alţi creştini mai liberali se gândesc la Isus Însuşi: la cuvintele şi faptele Lui. Bineînţeles, mulţi îşi fundamentează credinţa atât pe Isus ca persoană, cât şi pe minunile făcute de El. Cei care consideră minunile ca argumente supreme, vor fi dezamăgiţi când vor afla că mulţi ,,păgâni” au încercat să-şi demonstreze credinţa cu ajutorul lor. Căci ,,păgânii” prezintă mărturii orbitoare despre zeii lor; şi le atribuie miracolele cele mai uluitoare. Cum putem spune cine are dreptate şi cine nu? Avem în faţa noastră un impas, o sarcină imposibilă. Fără îndoială că oamenii nu se pot bizui pe minuni, mai ales cei care nu au trăit în timpul lor.

Isus a făcut multe minuni, dar El a rugat în mod repetat oamenii să le tăinuiască.

,,Vedeţi să nu ştie nimeni despre aceasta.” Cristos (Matei 9:30)

,,Vezi să nu spui nimănui.” Cristos (Matei 8:4)

Oamenii erau atât de fascinaţi de minunile lui Isus, încât au nesocotit îndemnurile Lui. ,,Dar ei au ieşit şi au răspândit vestea [despre minuni] despre el în întreg ţinutul acela.” (Matei 9:31). Putem simţi un fel de disperare în această întrebare a lui Isus:

,,Nici unul dintre voi nu crede dacă nu vede semne şi minuni?” Ioan 4:48

Oare ar folosi Dumnezeu ca argument pentru puterea şi prezenţa Sa ceva ce El condamnă?

,,Pentru ce căutaţi ceartă cu Mine? Pentru ce-L ispitiţi pe Domnul?” Exodul 17:2

,,Un neam viclean şi preacurvar [necredincios] cere un semn!”

Cristos (Matei 12:39)

,,Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.” Cristos (Matei 4:7)

Dacă ţelul nostru este bunul plac al lui Dumnezeu, nu ar trebui să cerem dovezi cu care El nu este de acord:

,,…se cuvine ca un servitor umil să accepte orice dovadă desemnată de Dumnezeu şi să nu dea frâu închipuirilor sale deşarte. Dacă dorinţele tuturor oamenilor ar fi satisfăcute, nu ar mai rămâne nici un necredincios pe pământ… Să te ferească Dumnezeu să cauţi vreo dovadă potrivit dorinţei tale egoiste; se cade mai degrabă să sprijini dovada infailibilă pe care Dumnezeu a lăsat-o. Scopul credinţei tale în Dumnezeu nu este decât de a dobândi bunul Său plac.”57 Báb

După cum relatează Exodul, Aaron a săvârşit nişte minuni incredibile, mult mai dificile decât fenomenul mormântului gol. ,,Dar şi vrăjitorii făcură acelaşi lucru prin vrăjitoriile lor.” (Exodul 8:7) Care este valoarea unei credinţe care se bazează pe dovezi cu o temelie atât de fragilă, dovezi ce pot fi copiate de nişte vrăjitori?

Din nefericire, mulţi creştini îşi construiesc întreaga lor credinţă în jurul minunilor. În călătoriile mele în India, am întâlnit câteva culte care atribuiau miracole extraordinare conducătorilor lor. Ar trebui noi să îmbrăţişăm acele culte pe baza unor astfel de dovezi?

Recent, într-o predică televizată, un renumit lider creştin a spus: ,,Cristos s-a ridicat! Acesta este cel mai important fapt al istoriei umane. Credinţa creştină se sprijină sau se prăbuşeşte pe învierea lui Isus Cristos.” Unii creştini nu cred în învierea fizică a lui Isus, iar printre ei se numără şi un distins cleric, episcopul John Spong, care a scris o carte intitulată: ,,Învierea: mit sau realitate?” pentru a infirma această credinţă. Este oare potrivit să construieşti o mare religie pe baza unui miracol pe care îl resping chiar unii dintre credincioşii cei mai devotaţi şi mai distinşi?

Problema nu este dacă Isus s-a ridicat sau nu din morţi. El avea puterea să se ridice pe El şi pe toţi oamenii de pe pământ. El a fost, aşa cum Îl numeşte Bahá’u’lláh: ,,Domnul celor văzute şi celor nevăzute”. Şi El Însuşi declară: ,,Toată puterea Mi-a fost dată Mie în cer şi pe pământ.” (Matei 28:18) Problema este următoarea: este oare demn şi credibil să ne fundamentăm credinţa în Cel care a transformat planeta noastră timp de 2.000 de ani şi care a creat una dintre civilizaţiile cele mai măreţe văzute vreodată, pe un mormânt gol? Nu, măreţia lui Cristos nu constă în faptul că a urnit o piatră şi s-a ridicat din mormânt, ci în puterile Lui cereşti prin care a întemeiat o civilizaţie sublimă şi prin care a înălţat inimile şi minţile a nenumărate generaţii de oameni înfometaţi şi morţi spiritual, dăruindu-le o viaţă rodnică şi eternă.

Preamărind minunile, noi punem o armă în mâna oricărui impostor, a oricărui conducător de cult, a oricărui şarlatan care poate manipula oamenii creduli prin expunerea unei liste interminabile de mărturii privitoare la puterile lui miraculoase şi uluitoare.

Nu, măreţia lui Cristos nu constă în reînvierea unui trup, ci în reînvierea sufletelor a milioane de oameni timp de secole. Dovada măreţiei Sale trebuie căutată în dragostea şi sacrificiul Său suprem, în caracterul Său, în credinţa Sa şi în minunatele roade pe care le-a dat. Nimeni nu poate pretinde să-L întreacă în cunoaştere şi înţelepciune, nimeni nu poate aduce roade la fel de parfumate şi de hrănitoare ca ale Lui.

,,Jim spune:
-Eu sunt cel mai mare om din lume.
-De ce te crezi aşa de mare? îl întreabă Sally.

-Uite, răspunse Jim, pot să ridic un camion cu o singură mână.

-Şi asta te face cel mai mare? întreabă Sally.

-Da, răspunse Jim, nimeni nu mai poate face asta.”

Un braţ puternic nu e o dovadă de măreţie. Înaintea ochilor a milioane de oameni uluiţi, David Copperfield a făcut să dispară Statuia Libertăţii. De asemenea, el făcut să dispară un tren înconjurat de oameni care se ţineau de mână. Aceste realizări fac din el un om mare? Poate un mare magician, dar nu mai mult de atât.

Pe lângă toate acestea, cei care au scris sau au consemnat învierea erau fie credincioşi, fie simpatizanţi. Ar putea un juriu să ajungă la o hotărâre convingătoare bazându-se numai pe cuvântul unor simpatizanţi? Şi chiar dacă ar putea, cât de credibil li s-ar părea oamenilor care ar trăi cu 2.000 de ani mai târziu?

Atât Bahá’u’lláh cât şi Báb au făcut numeroase minuni care sunt bine documentate. Totuşi, baha’ii le iau în consideraţie numai din punct de vedere istoric, nu ca dovezi.

Scopul pentru care am arătat mai sus irelevanţa minunilor vis-a-vis de misiunea Mesagerilor nu este de a submina credinţa oamenilor, dintre care mulţi au fost educaţi să-şi bazeze convingerile în primul rând pe expunerea de puteri miraculoase de către Mântuitorul şi Izbăvitorul lor, ci mai degrabă de a le întări credinţa şi devoţiunea. Recunoaşterea adevăratelor standarde după care se disting Mesagerii lui Dumnezeu nu va face decât să le valideze convingerile. Va lua credinţa noastră de pe un teren instabil şi o va pune într-o temelie fermă. Va schimba dovezile din pură magie în înţelesuri. Va ridica dovada Misiunii divine la asemenea înălţimi supreme, încât nici un conducător de cult, nici un magician, impostor sau şarlatan nu va putea să le atingă.

În capitolele următoare, vom studia din nou adevăratele standarde ale misiunii divine. După cum vom vedea, acele standarde sunt infinit mai rezonabile şi mai demne de încredere decât consemnările minunilor.

Dacă minunile nu constituie dovezi, atunci la ce servesc ele? Scopul lor este următorul: ele pot să-i trezească pe căutătorii adevărului. Oamenii vor spune: ,,Dacă acel om e capabil să facă asemenea minuni, poate că ar trebui să-i cercetez învăţăturile.” Când sunt folosite astfel, minunile pot avea un rol pozitiv: acela de a deştepta şi a pune în mişcare mulţimile adormite, determinându-le să investigheze adevărul.

Cu toţii suntem fascinaţi de vraja magiei şi a miraculosului. Popularitatea de care s-a bucurat magia de-a lungul istoriei dovedeşte acest lucru. Atâta timp cât folosim minunile pentru a ne inspira şi motiva, nu greşim cu nimic. Abuzul lor însă trebuie evitat.

Cum Şi-a dovedit Cristos rangul Său divin?

,,…Hristos, absolut singur, lipsit de sprijin sau de apărător, neavând nici armii, nici legiuni, şi sub cea mai mare asuprire, a înălţat stindardul lui Dumnezeu înaintea tuturor popoarelor lumii, înfruntându-i şi în cele din urmă învingându-i pe toţi, deşi trupul I-a fost răstignit. Acesta este adevăratul miracol, care nu va putea fi niciodată tăgăduit. Nu e nevoie de altă dovadă pentru a atesta adevărul lui Hristos.”58 ‘Abdu’l-Bahá

Următorul fragment, larg citat în publicaţiile religioase creştine, exprimă două dintre dovezile cele mai semnificative ale lui Cristos: El Însuşi şi profunda Sa influenţă asupra omenirii:

,,Cine a fost Hristos?
Iată un om
născut din părinţi evrei,
fiul unei ţărănci…
Nu a scris vreo carte.
Nu a deţinut vreo poziţie.
Nu a avut casă.
Nu a avut familie.
Nu a mers la şcoală.
Nu a intrat vreodată într-un oraş mare.
Nu a călătorit mai departe
de locurile
în care s-a născut.
N-a făcut nici unul din lucrurile
care însoţesc de obicei măreţia.
Nu a avut nici o dovadă
în afară de El Însuşi…”
,,Ce a schimbat El?
Douăzeci de secole lungi
s-au scurs,
şi El este în centrul
rasei umane şi în
fruntea coloanei progresului.
Şi nu exagerez deloc
când spun că toate armiile
care au mărşăluit vreodată,
şi toate flotele
care s-au construit vreodată,
nu au influenţat viaţa omului
pe pământ
aşa cum a făcut-o acea
Viaţă Solitară.”

Această declaraţie despre Cristos a fost scrisă de un autor creştin, dar principiul fundamental pe care îl conţine - o persoană umilă transformând viaţa oamenilor timp de mii de ani - poate fi aplicat tuturor marilor Mesageri, căci cu adevărat ei sunt unul şi acelaşi: cu toţii îşi iau puterea de la aceeaşi Sursă. Analizaţi acest exemplu: oare această declaraţie - cine a fost Cristos şi ce a schimbat El? - nu poate fi aplicată în mod egal şi la Mohamed, Cel Care a venit după Cristos? Istoricul american Michael Hart a publicat o carte despre cele mai influente o sută de figuri din istorie.59 El plasează numele lui Mohamed - Mesagerul a cărui realitate fusese denaturată în Occident - în fruntea listei. Principalul său argument este că Mohamed nu numai că a exercitat o influenţă spirituală asupra vieţilor adepţilor Săi, dar de asemenea El a întemeiat un sistem politic bazat pe învăţăturile Sale. Cum este posibil ca un astfel de Personaj care, după cum atestă istoricii, de-abia putea să citească şi să scrie, să aibă o asemenea putere fără ajutorul lui Dumnezeu şi să pună bazele unei civilizaţii atât de vaste fără binecuvântarea Lui? Una din cărţile mele în curs de apariţie, The Spirit That Acknowledged Jesus Christ, (,,Spiritul care L-a recunoscut pe Hristos”), prezintă o similaritate incredibilă între învăţăturile lui Cristos şi cele ale lui Mohamed.

Să luăm cazul unui creştin proeminent şi să vedem de ce crede el în Cristos. Dr. James Kennedy este unul dintre cei stimaţi şi mai respectaţi clerici şi oratori ai timpului nostru. El a arătat un interes deosebit raţiunii, ca mijloc de înţelegere şi investigare a religiei. Dumnealui afirmă:

,,Biblia nu ne îndeamnă să avem o credinţă oarbă, ci o credinţă în acele lucruri care au fost dovedite prin argumente.”60

Dr. Kennedy a publicat o carte intitulată Why I Believe (,,De ce cred”), care se bucură de mare popularitate. În această publicaţie există un capitol care se cheamă ,,De ce cred în Cristos”, în care se arată că viaţa şi caracterul lui Cristos indică limpede rangul şi misiunea Sa divină. Într-un alt capitol ,,De ce cred în creştinism”, autorul ia în consideraţie puterea transformatoare a lui Cristos exercitată asupra vieţilor nenumăratelor generaţii de oameni, afirmând că această putere este dovada suficientă pentru a atesta credinţa pe care El a întemeiat-o. Dr. Kennedy crede că argumentele esenţiale ale lui Cristos sunt viaţa şi caracterul Său, precum şi influenţa Sa transformatoare asupra destinului planetei noastre. În celelalte lucrări ale sale, autorul adaugă împlinirea profeţiilor ca o altă dovadă vitală.

Dacă am aduna toate cuvintele rostite de Isus, ar încăpea într-o carte de dimensiuni reduse, dar ce putere a avut această cărticică asupra omenirii.

,,Iarba păleşte şi florile se trec, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne.”

Isaia 40:8

Numai uitându-ne la cuvintele şi faptele lui Cristos, putem vedea clar distincţia Sa. Cuvintele Lui erau puternice, dar blânde. Ele exprimau cea mai desăvârşită dragoste, curaj, înţelepciune, milă, iertare şi sacrificiu de sine. Apoi, prin faptele Sale, El a arătat ce a vrut să spună. Influenţa Sa nemuritoare provine atât de la cuvintele, cât şi de la faptele Sale:

,,El [Cristos] era un profet, puternic în cuvinte şi în fapte înaintea lui Dumnezeu şi a întregului norod.” Luca 24:19

Cum se poate ca o persoană obişnuită în aparenţă, provenind dintr-o familie săracă, să aibă atâta influenţă?

,,Puternicul popor evreu a căzut şi s-a destrămat, dar acele câteva suflete care au căutat adăpost la umbra Copacului Mesianic [creştinismul] au transformat viaţa umană în întregime.”61 ‘Abdu’l-Bahá

Cei care Îl privesc pe Isus Însuşi ca fiind dovada esenţială, nu vor fi dezamăgiţi niciodată, căci gândurile, cuvintele şi faptele Sale sunt fără îndoială distincte şi distinse. O persoană obişnuită nu poate în nici un fel să atingă desăvârşirea Sa. Oare dovada măreţiei soarelui nu constă în lumina şi gloria sa, şi nu în consemnările lăsate de câţiva observatori? Care dintre aceste dovezi este mai demnă de încredere?

În renumita sa lucrare Caesar and Christ, istoricul Will Durant afirmă:

,,Ca o mână de oameni simpli dintr-o generaţie să fi născocit o personalitate atât de puternică şi de emoţionantă, având o etică atât de nobilă şi o viziune atât de înălţătoare a fraternităţii oamenilor, ar fi o minune mult mai incredibilă decât cele relatate în Evanghelii. După două secole de Critică Înaltă, liniile generale ale vieţii, caracterului şi învăţăturilor lui Cristos sunt rezonabil de clare şi constituie trăsătura cea mai fascinantă din istoria omului occidental.”62

Când căutăm adevărul, în loc să ne urmăm închipuirile, iluziile şi presupunerile, ar trebui să ne supunem standardelor lui Dumnezeu:

,,O prietene! Nu se cuvine să nesocotim porunca lui Dumnezeu, ci mai degrabă să acceptăm şi să ne supunem la ceea ce El a prescris ca Mărturie divină.”63

Bahá’u’lláh

,,Spune: prima şi cea mai importantă mărturie care atestă adevărul Său, este El Însuşi. Următoarea mărturie este Revelaţia Sa.”64

Cristos nu a afirmat niciodată: ,,O să-i cunoaşteţi pe Profeţii lui Dumnezeu după minunile lor.” Şi totuşi, la aceasta se aşteaptă majoritatea oamenilor. În schimb, El a spus: ,,O să-i cunoaşteţi după roadele lor.” Iar oamenii nu fac acest lucru.

Care este dovada adevărului? Care sunt dovezile Celui care pretinde că, Cuvântul Său este Cuvântul lui Dumnezeu? Descoperirea răspunsurilor la aceste întrebări ar trebui să fie prima şi cea mai importantă preocupare a oricărui căutător al adevărului.

Bahá’u’lláh declară în mod repetat, aşa cum făcut şi Cristos înaintea Sa, precum şi ceilalţi mari Mesageri, că El grăieşte numai Cuvântul lui Dumnezeu şi că nimic nu vine de la El Însuşi. Ar trebui noi să-I acceptăm declaraţia fără să căutăm dovezi?

Când Dumnezeu trimite un Mesager, Îl înzestrează cu virtuţi pe care nici un alt om nu le-ar putea copia. El face ca acesta să strălucească precum soarele, încununat de o slavă şi o splendoare fără pereche. Dacă nu ar fi aşa, cum ar putea cineva să fie găsit vinovat că-L reneagă? Cum ar putea cineva să fie găsit vinovat că urmează falsitatea, că alege un impostor? Problema dovezii este atât de importantă, încât va fi examinată în repetate rânduri, în diverse capitole, atât în această carte, cât şi în volumul următor.

Prima şi cea mai importantă dovadă care face distincţia între divin şi fals este viaţa Celui care declară că este Mesager. Acesta va fi următorul nostru subiect de analiză. Mai întâi vom examina viaţa lui Báb, Precursorul credinţei baha’i, iar apoi viaţa lui Bahá’u’lláh, Fondatorul ei. Mai târziu, vom studia un alt standard de distincţie, al doilea ca semnificaţie: Revelaţia pe care o aduce un Mesager, învăţăturile pe care El le proclamă şi impactul pe care îl are atât asupra individului, cât şi asupra societăţii. Al treilea standard este împlinirea tuturor profeţiilor din Scrierile sfinte referitoare la Cel ce se declară profet. Acesta va fi examinat pe scurt în această carte.

Cine a fost Báb?

Studiind viaţa şi cuvintele lui Báb, putem descoperi toate dovezile cu care Dumnezeu i-a înzestrat pe marii Săi Mesageri şi Mântuitori:

,,Tu eşti Deţinătorul tuturor dovezilor Noastre în această Zi.”65 Báb

La data de 22 mai 1844, un tânăr care îşi spusese Báb (Poarta), a declarat că El este Cel Promis de toate Scrierile Sfinte. El a proclamat apariţia unei noi epoci în istoria religioasă a omenirii: epoca păcii şi a unităţii, a venirii Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, ziua dreptăţii divine. Iată o invitaţie făcută de Báb tuturor căutătorilor şi iubitorilor de adevăr:

,,Cu siguranţă că, în prezent, trăim în Zilele lui Dumnezeu. Acestea sunt zile slăvite, la care nici soarele nu a mai fost martor vreodată în trecut. Acestea sunt zilele pe care oamenii din vremuri apuse le-au aşteptat cu înfrigurare. Cum se face că dormiţi atât de adânc? Acestea sunt Zilele în care Dumnezeu a făcut ca Luceafărul Adevărului să strălucească cu splendoare. De ce sunteţi aşa tăcuţi? Acestea sunt zilele prescrise pe care le-aţi aşteptat tânjind în trecut, zilele apariţiei dreptăţii divine.” 66

Báb

Aşa după cum Ioan Botezătorul prevestise venirea Unuia mai mare decât El, acelaşi lucru l-a făcut şi Báb. El a spus că după El va veni Unul care va purta multe titluri, printre care şi Bahá’u’lláh (Slava lui Dumnezeu).

Báb a venit din sudul Persiei, locul în care Dumnezeu a promis să-şi întemeieze tronul Său. În perioada scurtă a misiunii Sale (1844-1850), El a atras numeroşi adepţi, dintre care câteva mii au fost masacraţi din ordinul liderilor religioşi ai Islamului, care se temeau să nu-şi piardă puterea. Báb Însuşi a fost întemniţat şi în final executat în 1850.

Misiunea lui Báb a fost în primul rând un simbol al distrugerii vechii ordini; misiunea lui Bahá’u’lláh a fost crearea unei noi ordini care să o înlocuiască pe cea veche. Primul a venit să cureţe calea, cel de-al doilea, să construiască.

Toţi Mesagerii lui Dumnezeu manifestă aceleaşi semne de măreţie. Ei reflectă lumina Lui în toată slava şi splendoarea sa. Dacă ştim cum arată un diamant veritabil, ne putem folosi această cunoaştere, pentru a verifica şi recunoaşte şi alte diamante. Altfel, vom fi incapabili să facem diferenţa dintre o piatră şi un diamant. Prin urmare, avem nevoie de standarde. Cel mai bun mod de a găsi standarde este de să examinăm vieţile marilor Mesageri ai lui Dumnezeu şi să identificăm elementele care îi face să iasă în evidenţă.

Vieţile lui Isus şi Báb sunt uimitor de asemănătoare. Cartea Lord of Lords de acelaşi autor prezintă 83 de paralele între vieţile, lucrările şi destinele acestor doi mari Mântuitori.

Cum a fost Báb martirizat?

,,Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” Cristos (Ioan 10:11)

,,Fiul omului nu a venit să fie slujit, ci să slujească, şi să-Şi dea viaţa…”

Cristos (Matei 20:28)

,,M-am jertfit numai pentru Tine; am acceptat ocări de dragul Tău şi nu am tânjit decât la martiriu pe calea dragostei Tale. Singurul martor Mi-e Dumnezeu, Cel Slăvit, Ocrotitorul, Cel Străvechi.”67 Báb

,,Am auzit o voce strigând înlăuntrul fiinţei mele: ‘Jertfeşte ceea ce iubeşti mai mult în calea Domnului…”68 Báb

,,Căci cu siguranţă că orice a hotărât Dumnezeu pentru Mine se va întâmpla şi nimic altceva nu ne va atinge decât ceea ce Dumnezeu a prescris pentru noi. Vai de cel din mâinile căruia izvorăşte răul, şi binecuvântat omul din ale cărui mâini izvorăşte binele.”69 Báb

,,Vai lumii din cauza prilejurilor de păcătuire! Asemenea lucruri trebuie să se întâmple, dar vai de omul prin care ele se întâmplă!”

Cristos (Matei 18:7)

Báb a fost martirizat în iulie 1850, cu câteva luni înainte de a împlini 31 de ani. Martiriul Său constituie unul din evenimentele cele mai bine documentate şi mai incredibile din istoria religioasă. În jur de 10.000 de oameni au fost martori la acest eveniment, consemnat de scriitori din diverse confesiuni religioase şi chiar de istoricul oficial al statului care ordonase execuţia.

Mai întâi, câteva cuvinte despre motivele ce zac în spatele martiriului. De ce şi-au jertfit vieţile Cristos şi Báb? O trăsătură esenţială a planului creaţiei este că orice realizare măreaţă este precedată sau însoţită de un sacrificiu. Fie că este vorba de creşterea unor copii bine-educaţi, de obţinerea unei diplome, de menţinerea sănătăţii, de pierderea unor kilograme în plus, sau de eliminarea rasismului, a prejudecăţilor legate de sex şi a sărăciei, se cer anumite sacrificii.

Pentru a creşte şi a se înmulţi, pentru a da flori şi roade, sămânţa trebuie să se jertfească pe sine:

,,Dacă un grăunte de grâu nu cade pe pământ şi nu moare, rămâne singur. Dar dacă moare, va da multe roade.” Cristos (Ioan 12:24)

Care este fără îndoială realizarea cea mai mare? Este educarea omenirii, înălţarea spiritului uman către speranţă şi fericire eternă; este călăuzirea sufletului din împărăţia lumească la Împărăţia Cerurilor. Oare un scop atât de măreţ poate fi înfăptuit fără sacrificiu?

Fiinţele umane sunt inspirate de modele care îşi manifestă sinceritatea şi devotamentul prin forţa exemplului. Primii care ne oferă exemple perfecte de devotament, nobleţe şi sacrificiu de sine sunt Mesagerii aleşi ai lui Dumnezeu. Iar dacă ei, cu toate perfecţiunile şi puterea lor, s-au supus legii sacrificiului, oare noi nu suntem inspiraţi să facem la fel?

,,Pentru că Eu v-am dat o pildă: să faceţi cum am făcut Eu pentru voi.”

Cristos (Ioan 13:15)

,,Eu sunt păstorul cel bun; păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.”

Cristos (Ioan 10:11)

Pentru cei mai mulţi dintre noi, sacrificiul de sine are conotaţii negative. Implică să renunţi la ceva. Aceasta este o concepţie greşită. Sacrificiul de sine nu implică o pierdere; este procesul prin care dobânzile pe termen scurt sunt schimbate cu dividende pe termen lung. Este ca şi cum am da obligaţiuni fără valoare în schimbul unor obligaţiuni de încredere, pe termen lung, sau este ca şi cum am renunţa la fast-food în schimbul unei hrane sănătoase. Sacrificiul de sine este catalizatorul perfecţiunii; este drojdia care face să crească spiritul uman, eliminând apatia, inerţia, mulţumirea de sine, mândria, lauda de sine şi ataşamentul la această lume. Este preţul unei fericiri trainice şi veritabile.

Căile lui Dumnezeu sunt adesea opuse cu cele ale noastre. Potrivit standardului Său, ,,trebuie să pierdem pentru a câştiga; trebuie să dăm pentru a obţine; trebuie să fim umili pentru a fi înălţaţi; trebuie să fim cel mai jos pentru a fi cei mari; trebuie să murim pentru a trăi.”

,,… cum se poate ca voinţa Mea să se împace cu a ta?”70

Bahá’u’lláh

,,Priviţi cât de diferite sunt căile Manifestărilor lui Dumnezeu, aşa după cum a fost poruncit de Regele Creaţiei, de căile şi dorinţele oamenilor!”71

Bahá’u’lláh

Toţi marii Mesageri au îndurat suferinţe şi dureri. Singura diferenţă este aceasta: unii dintre ei au devenit martiri, alţii au devenit martiri în viaţă. Moartea nu este în mod necesar cea mai mare suferinţă. În anumite privinţe, viaţa poate fi cu mult mai dureroasă decât moartea. Viaţa lui Bahá’u’lláh a fost de acest fel. Martiriul ne atrage atenţia pentru că, pe lângă faptul că este tragic, este şi dramatic. Morţile lui Cristos şi ale lui Báb sunt acest fel.

În moartea lui Báb putem discerne semnele unei puteri divine în acţiune. Ar trebui noi să folosim aceste semne ca dovezi ale rangului Său? Cu siguranţă că nu. Atunci ce (cărui) scop servesc ele? Ele servesc următorul scop: ar trebui să ne ridice de la starea de apatie la cea de înţelegere. Nu constituie o dovadă în sine, ci un îndemn de a investiga dovezile. De exemplu, ştiţi că veţi fi încă adormiţi la 7.00 dimineaţa. Vă puneţi ceasul să sune şi să vă trezească pentru a vă pregăti în întâmpinarea unui oaspete pe care l-aţi invitat. În starea de somn, nu sunteţi conştient de venirea musafirului. Când vă treziţi, începeţi să vedeţi şi să auziţi. Acesta este singurul scop al miracolelor. Vă întâmpinaţi oaspetele nu din cauza ceasului deşteptător, ci pentru că îl vedeţi şi îl recunoaşteţi cu ochii dumneavoastră.

Cu aceste lucruri în minte, să continuăm relatarea martiriului lui Báb. Guvernul persan a vrut să facă din execuţia lui Báb o lecţie pentru toţi, în special pentru adepţii Lui. Prin urmare, s-a luat hotărârea de a transforma această execuţie într-un eveniment public. Dar, după cum vom vedea, planul lui Dumnezeu era diferit.

Cu puţin timp înainte de execuţie, Báb se afla în închisoare, discutând cu un discipol de-al Său. Un funcţionar al guvernului a intrat în celula lui Báb şi I-a spus că a sosit momentul să-l însoţească în piaţa publică pentru execuţie. Báb a cerut să I se acorde un scurt răgaz pentru a-Şi încheia discuţia, dar funcţionarul nu a fost de acord. Báb l-a avertizat: ,,Până când nu voi fi terminat tot ce am de spus, nici o putere pământească nu mă va putea reduce la tăcere. Chiar de întreaga lume s-ar ridica împotriva Mea, ea ar s-ar dovedi neputincioasă să Mă împiedice să-Mi duc la îndeplinire intenţia, până la ultimul cuvânt.”72 Funcţionarul a ignorat avertismentul şi L-a luat pe Báb (împreună cu un tânăr discipol care dorea să moară cu El) în piaţa publică unde avea să fie executat prin împuşcare de către un regiment de 750 de soldaţi, care stăteau aliniaţi în trei rânduri, gata să tragă.

Regimentul era condus de un colonel armean, Sám Khán, care nu simţea nici un fel de animozitate faţă de Báb şi care nu avea nici un interes să execute doi tineri pentru convingerile lor religioase. Pentru a se absolvi de responsabilitate, el s-a dus la Báb şi I-a spus: ,,Eu sunt creştin şi nu-ţi doresc nici un rău. Dacă Cauza ta este Cauza Adevărului, atunci fă în aşa fel încât să fiu eliberat de obligaţia de a-ţi vărsa sângele.”73

Báb a răspuns: ,,Urmează instrucţiunile pe care le ai, iar dacă intenţia ta este sinceră, Cel Atotputernic poate cu siguranţă să te elibereze din această dilemă.”74

Martiriul lui Báb şi al discipolului Său era planificat cu precizie. Pentru a oferi oamenilor o privelişte clară, Báb şi discipolul Său au fost suspendaţi la înălţime cu două frânghii groase, care treceau pe sub braţele lor şi care erau legate de un cui mare bătut într-un zid gros. Discipolul lui Báb s-a rugat să fie legat în aşa fel încât trupul său să protejeze trupul Învăţătorului său. A fost suspendat în aşa fel încât stătea cu capul pe pieptul lui Báb.

În jurul orei 10.00 dimineţa, privirile a mii de spectatori erau îndreptate către cei doi oameni suspendaţi în aer. Primei linii de 250 de soldaţi i se ordonă să tragă. Au tras, apoi au îngenuncheat, astfel încât liniile din spatele lor să poată trage. Descărcarea a 750 de puşti a creat un nor mare de fum care a întunecat atmosfera. (Fumul provenea de la praful de puşcă care se folosea în vremea aceea.) Preţ de câteva minute, oamenii au fost orbiţi, dar când s-a împrăştiat fumul, nu au văzut nici urmă de Báb. Discipolul Său stătea în picioare teafăr şi nevătămat, chiar sub locul unde fuseseră suspendaţi.

Este greu de închipuit învălmăşeala, uluirea şi confuzia care îi cuprinseră pe spectatori, în special pe funcţionarii guvernului. Aceştia din urmă, agitaţi şi uimiţi, Îl căutau pe Báb cu disperare. Unde credeţi că a fost găsit? În celula de unde fusese luat, terminându-şi discuţia cu discipolul Său.

Persoana care L-a găsit era aceeaşi persoană care Îl luase la locul execuţiei. Când a ajuns acolo, Báb era pregătit. Chipul îi strălucea de un calm netulburat. El l-a întâmpinat pe funcţionar spunându-i: ,,Acum poţi să-ţi duci la îndeplinire intenţia.”75 Omul a fost atât de cutremurat de ce-a văzut, încât a refuzat să-l mai ia pe Báb a doua oară. El a părăsit celula şi a demisionat din poziţia pe care o avea.

Între timp, colonelul creştin, care căutase orice scuză pentru a nu duce la îndeplinire această sarcină oribilă, era în culmea bucuriei. El a interpretat aceste lucruri ca fiind semne de la Dumnezeu, şi-a retras soldaţii imediat şi a jurat ca niciodată să nu mai accepte o asemenea misiunea, chiar dacă un astfel de refuz ar însemna să-şi piardă viaţa.

Unui al doilea regiment i s-a ordonat să preia execuţia. Deja trecuseră două ore. Era în jurul prânzului. Datorită evenimentului miraculos în aparenţă, Báb a avut un public mai receptiv. El a avut ocazia să se adreseze oamenilor:

,,Dacă aţi fi crezut în Mine, o generaţie îndărătnică, fiecare dintre voi ar fi urmat exemplul acestui tânăr [discipolul care a dorit să moară alături de El]… Va veni ziua când Mă veţi recunoaşte; în ziua aceea nu voi mai fi printre voi.”76

Totul era pregătit acum. Al doilea regiment şi-a luat locurile şi s-a pregătit de tragere. De data aceasta gloanţele şi-au atins ţintele. Două trupuri erau atât de sfârtecate şi ciuruite de gloanţe, încât s-au contopit într-o masă de carne şi oase, cu excepţia chipului lui Báb, care în mod miraculos, a rămas intact.

,,Lui Dumnezeu îi încredinţez viaţa Mea… Nimic nu mă va atinge, decât ceea ce a fost prescris pentru Mine de către Dumnezeu, Domnul Meu. În El Mi-am pus toată încrederea…”77 Báb

,,Sunt fericit să-Mi ofer viaţa pe calea Ta şi să mă întorc la Tine. Fii lăudat în ceruri şi pe pământ.”78 Báb

,,Slăvit fii Tu Doamne, Dumnezeul Meu. Tu ştii că am proclamat Cuvântul Tău şi nu am dat greş în misiunea pe care Mi-ai poruncit-o.”79 Báb

,,Cu adevărat, Eu am dus la îndeplinire datoria Mea de a îndruma… oamenii, şi de a găsi mijloace prin care ei să se întoarcă la Dumnezeu, Domnul lor, şi să creadă în El, Creatorul lor.”80 Báb

Cel ce era numit Dorinţa naţiunilor, Mântuitorul şi Izbăvitorul omenirii, Domnul Domnilor şi Regele Regilor, era jertfit lumii. Aceasta s-a întâmplat până acum şi poate că va continua să se întâmple:

,,Mereu v-aţi împotrivit Sfântului Duh! Oare a fost vreun prooroc pe care părinţii voştri să nu-L fi prigonit? Ei i-au ucis chiar şi pe aceia care au vestit venirea Celui Neprihănit.” Fapte 7:51-52

,,Marile spirite au întâmpinat întotdeauna opoziţie din partea minţilor mediocre.”

Albert Einstein

Sacrificiul făcut de Báb şi de Isus ne ilustrează două exemple dramatice prin care Dumnezeu ne învaţă lecţia detaşării şi a devotamentului. El îngăduie Acelora pe care îi iubeşte cel mai mult, să devină Miei de sacrificiu. Cele câteva exemple de sacrificiu de sine oferite de Mesagerii aleşi ai lui Dumnezeu au avut şi vor continua să aibă o influenţă mult mai mare asupra înălţării spiritului uman decât numeroasele cărţi de porunci şi sfaturi.

Cum s-a întâmplat acest eveniment incredibil în aparenţă? Singura explicaţie oferită a fost că gloanţele au atins mai întâi frânghia şi au rupt-o, permiţând astfel lui Báb şi discipolului Său să cadă pe pământ. A fost intervenţia lui Dumnezeu sau doar o pură coincidenţă? Avem posibilitatea să alegem oricare dintre aceste două concluzii.

Cine a fost Bahá’u’lláh?

Când examinăm dovezile Celui care pretinde că rosteşte Cuvântul lui Dumnezeu, întrebările cele mai vitale sunt acestea: Cine a fost El? Cum era El? Cum a trăit El? Ce s-a întâmplat cu El? Iată câteva dintre trăsăturile vieţii lui Bahá’u’lláh, adaptată în mare dintr-o carte intitulată Răspunsuri la Câteva Întrebări:

,, Bahá’u’lláh s-a născut în 1817, în Persia, într-o familie bogată şi nobilă. El a murit în 1892, ca prizonier şi exilat în Ţara Sfântă. Pe când era copil, El şi-a uimit părinţii prin caracterul Său unic şi prin calităţile Sale deosebite. Tatăl Său relata că niciodată nu plângea sau ţipa. ‘Nu ştiţi’, spunea el, ‘ce potenţial are, cât de inteligent este! Este asemenea unei flăcări, şi în anii Săi fragezi mult superior celorlaţi copii.’81 Tatăl Lui îl iubea aşa de mult, încât a scris un poem în onoarea fiului său, poem pe care l-a gravat într-o placă pe care a agăţat-o de peretele unui conac de vară în care locuia Bahá’u’lláh. Conţinutul poeziei arată că tatăl simţea destinul divin al Fiului său:

,,Când pui piciorul în lăcaşul sfânt al Celui Iubit spune:

Sunt la porunca ta.

Acesta este căminul iubirii; păşeşte cu veneraţie.

Acesta este pământ sfânt; descalţă-te când
intri aici.”82

Oamenii erau atraşi de calităţile distinse ale lui Bahá’u’lláh. El nu a mers la vreo şcoală, şi cu toate acestea îi uluia pe cei din jurul Său prin cunoaşterea şi înţelepciunea Sa. Chiar şi duşmanii Săi îi recunoşteau măreţia. Mari gânditori se îngrămădeau în jurul Său, punând întrebările cele mai dificile. Ei spuneau: ,,Acest om e unic în perfecţiunea sa.”

,,Avea o putere extraordinară de a atrage, care era simţită de toţi. Oamenii se înghesuiau mereu în jurul Lui. Miniştrii şi oamenii curţii erau tot timpul în preajma Sa, şi copiii Îi erau toţi devotaţi. Numai la treisprezece sau paisprezece ani devenise renumit pentru ştiinţa Lui. Putea discuta despre orice subiect şi rezolva orice problemă care I se aducea în atenţie. În cadrul adunărilor mari, El conversa cu ‘Ulamá (lideri religioşi) şi explica probleme religioase complicate. Toţi Îl ascultau cu cel mai mare interes.”83

Bahá’u’lláh nu era deloc interesat în politică:

,,Când Bahá’u’lláh avea douăzeci şi doi de ani, tatăl Său a murit, şi Guvernul dorea ca el să-i succeadă în poziţia pe care acesta din urmă o deţinuse, după cum era obiceiul în Persia, dar Bahá’u’lláh nu a acceptat oferta. Atunci primul ministru a spus: ‘Lăsaţi-l în pace. O asemenea poziţie nu este demnă de el. Menirea lui este mult mai înaltă. Eu nu-l pot înţelege, dar sunt convins că este sortit unui destin măreţ. El nu gândeşte precum noi. Lăsaţi-l în pace.’ ”84

Bahá’u’lláh era cunoscut în mod special pentru generozitatea şi dragostea Lui faţă de cei săraci:

,,Era deosebit de generos, dăruind neîncetat celor săraci. Nici un om care ajungea la El, nu era dat afară. Porţile casei Lui era deschise tuturor. Avea tot timpul mulţi oaspeţi. Această generozitate nesfârşită uimea pe toată lumea, datorită faptului că El nu căuta nici ranguri şi nici faimă.”85

,,Într-o zi Bahá’u’lláh l-a trimis pe ‘Abdu’l-Bahá, fiul Său cel mai mare, să supravegheze păstorii care aveau grijă de oile Sale. ‘Abdu’l-Bahá era un copil pe atunci şi persecuţiile împotriva lui Bahá’u’lláh şi a familiei Sale nu începuseră încă. Bahá’u’lláh poseda mult pământ în munţi şi deţinea turme mari de oi. După ce ‘Abdu’l-Bahá îşi îndeplini sarcina şi era gata să plece, omul care Îl însoţise spuse: ‘Tatăl tău are obiceiul să lase un dar pentru fiecare oaie.’ ‘Abdu’l-Bahá nu spuse nimic, pentru că nu avea nimic să le dea. Omul insistă că păstorii se aşteptau ca El să le dea ceva. Atunci lui ‘Abdu’l -Bahá îi veni o idee care îl bucură mult! O să le dea păstorilor oile de care aveau grijă! Bahá’u’lláh a fost foarte mulţumit când a auzit de generozitatea lui ‘Abdu-l-Bahá faţă de păstori. El a remarcat glumind că ar trebui ca toţi să aibă mare grijă de ‘Abdu’l-Bahá, că într-o zi o să se dăruie pe Sine Însuşi. Bineînţeles că ‘Abdu’l-Bahá a făcut acest lucru tot restul vieţii Lui. El a dat tot ce a avut, a dat fiecare clipă a vieţii Sale omenirii, pentru a ne uni şi pentru a ne aduce adevărata fericire.”86

Bahá’u’lláh era cunoscut de asemenea pentru curajul Său de a înfrunta pe cei puternici care abuzau de rangul lor:

,,Toţi oamenii se minunau de reuşita Lui miraculoasă de a scăpa teafăr din toate înfruntările periculoase. Numai protecţia Divină, se gândeau ei, putea să-l Ţină nevătămat în toate aceste ocazii. Deşi împresurat de cele mai mari primejdii, Bahá’u’lláh niciodată nu a cedat aroganţei, lăcomiei şi perfidiei celor din jurul Său. În toate contactele pe care El le avea pe atunci cu cei mai înalţi demnitari din ţinut, El nu se mulţumea niciodată să împărtăşească vederile pe care ei le exprimau sau drepturile pe care ei şi le arogau. În cadrul întâlnirilor lor, El apăra fără teamă cauza adevărului, susţinea drepturile celor sărmani, luînd partea celor neajutoraţi şi ocrotindu-i pe cei nevinovaţi.”87

Bahá’u’lláh şi-a petrecut prima parte a vieţii Sale în cea mai deplină bucurie şi fericire. Dar datorită convingerilor Sale, El a devenit ţinta prejudecăţilor şi persecuţiilor. Mii de credincioşi fanatici s-au ridicat împotriva Sa. Liderii religioşi erau îngroziţi că îşi vor pierde puterea. Ei spuneau: ,,Acest om intenţionează să distrugă religia, legea, naţiunea şi imperiul.” (Oamenii au adus aceleaşi acuzaţii împotriva lui Isus) El şi-a înfruntat duşmanii cu cel mai curaj, fără slăbiciune sau teamă.

Bahá’u’lláh a suferit aproape 40 de ani în închisoare şi exil, şi cu toate acestea niciodată nu s-a plâns. Nimeni nu-şi poate imagina prin ce a trecut. Printre lucrurile îndurate de El, s-a numărat şi întemniţarea într-o carceră subterană îngrozitoare din Teheran, cunoscută sub numele de Gaura Neagră sau Temniţa Neagră, unde a fost închis timp de patru luni. În acea temniţă El a rezistat şi s-a supus fără crâcnire tuturor durerilor şi suferinţelor care pot fi concepute:

• întuneric complet: închisoarea subterană nu avea lumină sau ferestre.

• o duhoare insuportabilă: în jur de 150 dintre criminalii cei mai înrăiţi erau aruncaţi în acea temniţă întunecată, adâncă şi umedă, fără aerisire şi fără facilităţi sanitare. Podeaua era acoperită de un strat gros de noroi murdar şi mizerie.

• foamete şi sete: în primele trei zile şi trei nopţi Bahá’u’lláh nu a primit nici mâncare şi nici apă.

• durerea cumplită şi neputinţa de a se mişca: picioarele lui Bahá’u’lláh erau puse în butuci, şi de gâtul Său atârna un lanţ atât de greu, încât stătea încovoiat. (Pentru a susţine greutatea lanţului, Bahá’u’lláh trebuia să se sprijine cu mâinile de podea, acoperit de mizerie până la încheiturile mâinilor. Uneori se punea un suport sub lanţul Lui.) Din cauza greutăţii metalului aspru, gâtul Său s-a inflamat şi era acoperit de răni.

• lipsa de somn: în condiţiile acelea oribile Bahá’u’lláh de-abia reuşea să doarmă.

• lipsa hainelor: hainele I-au fost smulse de pe El în drum spre închisoare.

• boală: din cauza condiţiilor neigienice şi a otrăvii pusă în mâncarea Sa, Bahá’u’lláh a fost grav bolnav.

• lipsa de adăpost: toate proprietăţile Lui I-au fost confiscate.

• singurătate: ,,În această perioadă nici unuia dintre prietenii Săi nu i s-a îngăduit să-L vadă.”88

• era înconjurat de criminalii cei mai răi, care nu aveau nici o speranţă de supravieţuire sau eliberare.

• îngrijorare pentru familia Sa: familia lui Bahá’u’lláh, incluzând copiii, era lăsată în voia mulţimilor de fanatici, care erau plini de furie şi dornici de răzbunare. (Fiul Său, ‘Abdu’l-Bahá, avea numai 9 ani pe atunci.)

• adâncă durere şi îngrijorare pentru discipolii Săi distinşi şi devotaţi, care erau prinşi, torturaţi şi ucişi de mulţimile turbate în afara închisorii.

• îngrijorare pentru viitor: după ce a ieşit din acea închisoare, Bahá’u’lláh a fost exilat în ţinuturi străine. După cum prevestise profeţia (Matei 25: 41-46), El a devenit un străin (un exilat). Niciodată nu a mai revăzut ţara de baştină.

• profundă întristare pentru că oamenii respingeau binecuvântările şi darurile cele mai alese ale lui Dumnezeu.

În această temniţă Bahá’u’lláh a făcut primele aluzii la Misiunea Sa Divină:

,,Într-o noapte, în vis, am auzit aceste cuvinte preaslăvite venind din toate părţile: ‘Cu adevărat, Te vom face victorios prin Tine Însuţi şi prin Pana Ta. Nu plânge soarta care s-a abătut asupra Ta şi nici nu te teme, căci eşti în siguranţă. În scurt timp Dumnezeu va ridica comorile pământului - oameni care Te vor ajuta prin Tine şi prin Numele Tău…”89

Bahá’u’lláh a declarat în repetate rânduri că El vorbea numai la porunca lui Dumnezeu şi nu prin propria Sa alegere:

,,Dumnezeu mi-e martor, o oameni! Stăteam adormit pe patul Meu, când iată, Adierea lui Dumnezeu suflând peste Mine M-a trezit din somn. Duhul Său însufleţitor Mi-a dat viaţă şi limba Mi s-a dezlegat pentru a-I rosti chemarea… Credeţi, o voi oameni, că eu ţin în puterea Mea Voinţa şi Ţelul suprem al lui Dumnezeu? Departe fie de Mine să am o asemenea pretenţie. Pentru aceasta depun mărturie în faţa lui Dumnezeu, Cel Atotputernic, Cel Lăudat, Cel Atotştiutor, Cel Înţelept. Dacă destinul final al Credinţei lui Dumnezeu ar fi fost în mâinile Mele, n-aş fi consimţit niciodată, nici măcar pentru o clipă, să Mă dezvălui vouă, şi n-aş fi îngăduit nici unui cuvânt să iasă de pe buzele Mele. Dumnezeu este, cu adevărat, martor acestui lucru.”90

,,O rege! Eram un om ca oricare altul, dormind în patul Meu, când iată, adierile Celui Atotslăvit s-au oprit deasupra Mea şi M-au învăţat tot ceea ce a fost. Acest lucru nu vine de la Mine, ci de la Cel Care este Atotputernic şi Atotştiutor… Aceasta este doar o frunză pe care brizele voinţei Domnului tău, Cel Atotputernic, Cel Preaslăvit, au stârnit-o din loc. Poate sta ea nemişcată când brizele năvalnice suflă cu tărie? Nu, pe Cel Care este Domnul tuturor Numelor şi Atributelor!”91

Arestarea şi întemniţarea lui Bahá’u’lláh în acea carceră subterană prezintă numai o mică parte din suferinţele pe care El le-a îndurat timp de aproape 40 de ani în trei ţări diferite. Cum ar putea cineva să supravieţuiască furiei unor asemenea presiuni de neabătut?

Câtă durere poate suporta o fiinţă omenească? De ce a îngăduit Dumnezeu ca Cel pe care Îl iubea cel mai mult să treacă prin atâta suferinţă? Oare Isus nu a îndurat chinuri asemănătoare? Bahá’u’lláh se referă în repetate rânduri la nenorocirile Lui:

,,Prietenii din această lume, căutând propriul lor bine, par să se iubească unii pe ceilalţi, pe când adevăratul Prieten [Bahá’u’lláh] v-a iubit şi vă iubeşte numai de dragul vostru; pentru călăuzirea voastră, El a suferit nenumărate nenorociri. Nu fiţi necredincioşi unui asemenea Prieten, ci grăbiţi-vă paşii către El… Plecaţi-vă urechile ca să puteţi auzi cuvântul lui Dumnezeu, Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător.”92

Liderii religioşi se temeau de influenţa lui Bahá’u’lláh, astfel încât L-au exilat în altă ţară. Ei au crezut că pe pământ străin influenţa Lui se va stinge. Dar farmecul Său a atras şi mai mulţi discipoli. Şi iar L-au exilat. Rezultatul era acelaşi. În final, L-au trimis în cel mai rău loc pe care îl puteau găsi: o închisoare pentru criminali şi hoţi, situată într-un loc îndepărtat (‘Akká) cu un climat oribil şi o apă murdară, un oraş descris ca fiind ,,metropola bufniţei”. Suferinţele pe care Bahá’u’lláh le-a îndurat în ‘Akká au depăşit pe cele din Temniţa Neagră.

,,Bahá’u’lláh a fost pus într-o cameră goală şi mizerabilă, în timp ce discipolii Săi au fost înghesuiţi într-o alta, a cărei duşumea era acoperită cu noroi. Zece soldaţi trebuiau să-i păzească. Şi pentru ca nenorocirea lor să fie şi mai mare, exilaţii au descoperit că, însetaţi după o zi lungă petrecută sub soarele mistuitor, singura apă pe care au găsit-o, nu era potabilă. Mamele nu puteau să-şi hrănească pruncii şi copiii plângeau ore în şir. ‘Abdu’l-Bahá s-a rugat de mai multe ori de paznici şi de guvernator să aibă milă de aceşti oameni, dar fără succes. În dimineaţa următoare, exilaţilor li s-a dat prima raţie zilnică de apă şi trei bucăţi de pâine, tari, negre, sărate, care nu puteau fi mâncate, pe care mai târziu li s-a îngăduit să le dea în piaţă în schimbul a două bucăţi de o calitate mai bună.

În aceste condiţii, toţi în afară de ‘Abdu’l-Bahá şi încă o persoană, s-au îmbolnăvit grav. În câteva zile trei oameni au murit. Prizonierilor nu li s-a permis să iasă din fortăreaţă pentru a-şi îngropa morţii, iar paznicii au cerut bani ca să scoată cadavrele din cameră. Bahá’u’lláh ceru ca micul său covor de rugăciune, singurul obiect de valoare pe care îl mai poseda, să fie vândut pentru a acoperi costurile înmormântării. Paznicii îşi însuşiră banii şi îngropară morţii în hainele în care muriseră, fără sicrie, fără să fie spălaţi sau înfăşuraţi în pânză.

La trei zile după sosirea exilaţilor, edictul Sultanului a fost citit cu voce tare în moschee. Bahá’u’lláh, familia Sa şi discipolii Săi erau condamnaţi la închisoare pe viaţă şi li se interzicea în mod expres exilaţilor să aibă contacte unii cu alţii sau cu locuitorii oraşului. Într-adevăr, aspre erau condiţiile cu care Bahá’u’lláh s-a confruntat când a fost închis în ,,crunta închisoare” ‘Akká - perioadă care a marcat punctul culminant al suferinţelor Sale.”93

În timpul întemniţării lui Bahá’u’lláh la ‘Akká, fiul Său cel mai tânăr, ,,Mirzá Mihdí se plimba pe acoperiş, cufundat în rugăciune, când a căzut prin lucarnă. Cu răni incurabile, dorinţa sa pe patul de moarte, exprimată către Tatăl Său, a fost ca viaţa sa să fie o răscumpărare pentru cei care erau împiedicaţi să ajungă în prezenţa lui Bahá’u’lláh.”94 Într-o rugăciune, Bahá’u’lláh vorbeşte despre sacrifciul fiului Său:

,,O Domnul meu, am renunţat la ceea ce Tu mi-ai dăruit, pentru ca slujitorii Tăi să poată fi reînsufleţiţi şi toţi cei ce sălăşuiesc pe pământ să poată fi uniţi.”95

În continuare Bahá’u’lláh explică de ce a acceptat El atâta suferinţă şi durere:

,,Frumuseţea Străveche [Bahá’u’lláh] a consimţit să fie pus în lanţuri pentru ca omenirea să poată fi eliberată din robia ei şi a acceptat să fie întemniţat în această Fortăreaţă de netrecut pentru ca întreaga lume să poată atinge adevărata libertate. El a golit cupa durerii până la ultimul strop, pentru ca toate popoarele pământului să ajungă la fericirea veşnică şi să se umple de bucurie. Aceasta este prin mila Domnului tău, Cel Plin de Compasiune, Cel Atotmilostiv. Am acceptat să fim înjosiţi, o credincioşi în Unitatea lui Dumnezeu, pentru ca voi să fiţi înălţaţi, şi am suferit nenumărate nenorociri, pentru ca voi să puteţi prospera şi înflori. El a venit să reclădească întreaga lume şi priviţi, cum ei… L-au obligat să sălăşuiască în cetatea cea mai pustiită!”96

În ciuda acestor crunte persecuţii, influenţa lui Bahá’u’lláh a continuat să se răspândească, slava Sa a devenit şi mai evidentă. Aflat între zidurile închisorii, El a triumfat asupra tuturor duşmanilor Săi.

,,Căci dacă această lucrare… vine de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, niciodată nu o veţi putea birui. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.”

Fapte 5:38-39

Când Bahá’u’lláh a fost exilat în Ţara Sfântă, cei care erau conştienţi de profeţiile biblice au realizat imediat ce se întâmplase: duşmanii lui Bahá’u’lláh deveniseră, fără să ştie, instrumentele prin care s-au împlinit profeţiile cu privire la El. Căci Biblia prezice în mod repetat că Mântuitorul Zilelor de Apoi va veni în Ţara Sfântă. Cei care doriseră să-L distrugă au devenit mijloacele prin care El a triumfat. (Pentru o listă a profeţiilor şi multe altele, consultaţi cărţile Lord of Lords şi King of Kings.)

În timpul exilului Său, în 1868, Bahá’u’lláh s-a adresat regilor şi conducătorilor pământului, cerându-le să acţioneze cu dreptate şi să lucreze pentru întemeierea păcii. Toţi I-au ignorat apelul, cu excepţia unuia. El a prezis căderea lor şi victoria Sa.

Printre aceşti suverani s-a aflat şi Napoleon al III-lea. Bahá’u’lláh l-a rugat să cerceteze motivele pentru care El se afla în închisoare. Acesta nu a răspuns. Bahá’u’lláh a trimis o a doua scrisoare, în care îi prezicea căderea. La scurt timp după aceea, în 1870, a izbucnit un război între Germania şi Franţa. Totul părea să meargă în favoarea lui Napoleon, şi totuşi el a fost înfrânt, dezonorat şi înjosit. Ceilalţi suverani cărora li s-a adresat Bahá’u’lláh au întâmpinat aceeaşi soartă. Fiecare lucru prezis de Bahá’u’lláh s-a adeverit. Aceste lucruri sunt discutate într-o carte intitulată The Prisoner and the King, scrisă de William Sears.

Măreţia lui Bahá’u’lláh i-a impresionat chiar şi pe aceia care nu L-au urmat. Ei au scris despre cunoaşterea, bunătatea şi răbdarea Sa. Ei se îngrămădeau în prezenţa Sa şi se minunau la incredibilele lucruri înfăptuite de El.

De câte ori vreunul dintre duşmanii Săi cei mai înverşunaţi nu îşi zicea: ,,Când am să-L văd, Îl voi contrazice şi-L voi învinge în felul acesta…” Dar când se afla în faţa lui Bahá’u’lláh, omul rămânea fără grai, incapabil să spună ceva.

Bahá’u’lláh şi-a dat asentimentul să fie testat. Nici un alt Mesager nu a mai consimţit să-şi dovedească rangul Divin prin minuni. Pentru a nu le lăsa nici o scuză, Bahá’u’lláh a spus că era gata să facă orice minune pe care preoţii ar fi cerut-o. Singura condiţie pe care El a pus-o a fost că, după ce avea să facă minunea, ei vor recunoaşte veridicitatea rangului Său. Liderii religioşi au refuzat să accepte condiţia. (Dumnezeu s-a împotrivit mereu să I se dovedească puterea prin minuni, vedeţi Matei 7:4. Nu suntem siguri de ce a acceptat Bahá’u’lláh această cerere. Un motiv ar fi că poate El ştia că va fi refuzată.)

Bahá’u’lláh a arătat dependenţă de Dumnezeu şi detaşare de dorinţe lumeşti, asociindu-se cu cei sărmani şi umili şi evitându-i pe cei puternici şi infatuaţi.97 Un prinţ curios dorea să-L întâlnească pe Bahá’u’lláh. Dar dacă ar fi fost văzut alături de El, viaţa lui ar fi fost în pericol. El a trimis un mesaj cerând să se întâlnească cu El în secret. Ca răspuns, Bahá’u’lláh i-a trimis un poem: ,,Dacă nu doreşti să-ţi jertfeşti viaţa, nu veni aici. Aceasta este calea, dacă pe Bahá vrei să întâlneşti. De nu eşti pregătit pentru călătorie, nu veni şi nu crea neplăceri.” Prinţul nu a vrut să rişte, aşa încât a refuzat.

Timp de aproape 50 de ani Bahá’u’lláh s-a confruntat cu duşmani aprigi care au ucis mii de credincioşi ai Săi, şi cu toate acestea nu L-au putut îngenunchea. Ei au plănuit şi complotat de nenumărate ori împotriva Lui, dar fără succes.

Nu sunt aceste semne de distincţie similare cu cele din viaţa lui Isus?

,,Trebuie să fim drepţi şi să recunoaştem ce Educator mare a fost această Fiinţă Slăvită, câte semne minunate au fost manifestate de El, şi ce putere şi tărie s-au ivit în lume datorită Lui.”98

,,Lucrările pe care Eu le-am săvârşit în numele Tatălui mărturisesc despre Mine.”

Cristos (Ioan 10:25)

,,Acceptaţi mărturia lucrărilor Mele.” Cristos (Ioan 10:38)

Ce rang pretinde Bahá’u’lláh?

Profeţiile indică că la ,,sfârşitul vremurilor” va veni un Mântuitor universal care va unifica toate religiile şi toate popoarele lumii într-un singur Dumnezeu şi o singură credinţă. El va întemeia virtutea, pacea şi dreptatea:

,,Dorinţa tuturor neamurilor va veni…” Hagai 2:7

,,Iată, Cel Dorit de toate naţiunile a venit însoţit de o putere vădită!”99

Bahá’u’lláh

,,Nepărtinirea va sălăşlui în pustie şi neprihănirea va trăi pe câmpii rodnice. Rodul neprihănirii va fi pacea; iar cel al nepărtinirii va fi liniştea şi încrederea veşnică. Poporul Meu va sălăşlui în locuinţa păcii, în cămine fără grijă şi în adăposturi netulburate… ferice veţi fi.” Isaia 32:16-20

Bahá’u’lláh declară că El este acel Mântuitor universal şi unificator al rasei umane, Cel Care este aşteptat şi dorit de toate naţiunile, Cel Care va aduce neprihănire, dreptate, pace şi prosperitate.

Bahá’u’lláh Şi-a proclamat misiunea în Epistole adresate oamenilor de rând, precum şi conducătorilor religioşi şi politici. Aceste Epistole au fost publicate sub titlul The Proclamation of Bahá’u’lláh (Proclamaţia lui Bahá’u’lláh). În continuare voi cita un scurt pasaj dintr-o Epistolă adresată regilor; observaţi puterea şi autoritatea cu care vorbeşte Bahá’u’lláh:

,,Sunteţi doar nişte vasali, o Regi ai pământului! Cel Care este Regele Regilor a venit, învăluit în slava Sa cea minunată, şi vă cheamă la El, Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător. Luaţi seama ca nu cumva mândria să vă împiedice să recunoaşteţi Izvorul Revelaţiei; ca nu cumva lucrurile acestei lumi să vă acopere ochii cu un văl şi să nu-L vedeţi pe Cel Care este Creatorul Cerurilor. Ridicaţi-vă şi slujiţi-L pe El Care este Dorinţa tuturor naţiunilor, care v-a creat printr-un singur cuvânt de-al Său şi care a hotărât ca voi să fiţi de-a pururea emblemele suveranităţii Sale…

Lăsaţi palatele voastre şi grăbiţi-vă să dobândiţi permisiunea de a intra în Împărăţia Sa. Cu adevărat, acest lucru vă va fi de folos atât în lumea aceasta cât şi în cealaltă. Pentru aceasta Domnul tărâmului din înalturi depune mărturie, o, dacă aţi putea să ştiţi.” 100

Bahá’u’lláh proclamă în termenii cei mai clari, mai siguri şi mai categorici că rangul Său este acela de Mântuitor şi Izbăvitor suprem al Lumii, Cel Promis al tuturor timpurilor şi religiilor, întoarcerea lui Cristos pentru creştini, Slava Domnului pentru cei ce cred atât în Tora cât şi în Evanghelie. El declară că rangul Său este acela menţionat în Scripturi ca fiind Întoarcerea Fiului în Slava Tatălui, Domnul Viei, Regele Slavei, Dorinţa tuturor neamurilor, Mângâietorul, Sfătuitorul şi Prinţul Păcii.101

Adepţii tuturor marilor religii aşteaptă un Mântuitor al Lumii care va aduce în ceasul din urmă pace şi prosperitate pe pământ. Zoroastrienii se referă la El ca fiind „Sháh Bahrám”, budiştii - „Buddha prieteniei universale”, hinduşii - „Cel Mai Mare Spirit”. Coranul Îl numeşte „Marea Vestire”.102 Bahá’u’lláh a declarat că El a împlinit toate aceste aşteptări şi profeţii.

Iată încă câteva exemple ale manierei în care Bahá’u’lláh proclamă misiunea Sa divină:

„Cel Care este Cel Dorit a sosit în maiestatea Sa transcendentă… Aceasta este mai bine pentru voi decât tot ce posedaţi.”103

,,Ceasul pe care Noi l-am tăinuit cunoaşterii popoarelor pământului… a bătut.”104

,,Cel care era ascuns ochilor muritori a venit! Suveranitatea Sa atotcuceritoare este vădită; splendoarea Sa atotcuprinzătoare este dezvăluită. Luaţi seama să nu şovăiţi sau să vă opriţi.”105

,,Aceasta este Credinţa neschimbată a lui Dumnezeu, eternă în trecut şi eternă în viitor. Fie ca cel ce o caută, să ajungă la ea; cât despre cel ce refuză să o caute, cu adevărat, Dumnezeu este Independent şi deasupra oricărei nevoi a creaturilor Sale.”106

,,Pe dreptatea lui Celui Atotputernic! Fiecare lucru tainic a fost dezvăluit prin puterea adevărului. Toate binecuvântările lui Dumnezeu au fost trimise, ca semn al harului Său. Apele vieţii veşnice au fost revărsate oamenilor în toată plenitudinea lor. Fiecare cupă a fost purtată de mâna Celui Preaiubit. Apropiaţi-vă şi nu şovăiţi nici măcar o clipă.”107

,,Cu adevărat vă spun, aceasta este Ziua în care omenirea poate contempla Chipul şi auzi Vocea Celui Promis… Se cuvine ca orice om să şteargă urmele fiecărui cuvânt van de pe tabletea inimii sale şi să cerceteze, cu o minte deschisă şi nepărtinitoare, semnele Revelaţiei Sale, dovezile Misiunii Sale şi mărturiile Slavei Sale…

Vălul cel mai dureros a întunecat privirile oamenilor de pe pământ, lipsindu-i de vederea slavei Sale şi împiedicându-i să audă chemarea Sa. Să dea Dumnezeu ca lumina unităţii să cuprindă întreg pământul.”108

Mulţi creştini presupun pur şi simplu că Isus trebuie să se întoarcă purtând numele Său iniţial. Cartea King of Kings prezintă multe profeţii care fac aluzie la un nume nou şi mai clar la cel de Slava lui Dumnezeu, care este de fapt traducerea în română a numelui Bahá’u’lláh. De exemplu, următoarea profeţie din cartea lui Isaia, indică nu numai că oamenii vor respinge Mântuitorul timpurilor noastre, dar şi faptul că El va purta un nou nume ce Îi va fi dat de către servitorii sau adepţii Săi:

,,Eu am chemat şi nu mi-aţi răspuns, am grăit şi n-aţi ascultat; şi aţi săvârşit ceea ce e nelegiuit în ochii mei şi aţi ales ceea ce e împotriva voinţei mele. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: robii mei vor mânca, iar voi veţi flămânzi; robii mei vor bea, iar voi veţi muri de sete; robii mei se vor bucura, iar voi vă veţi ruşina; robii mei vor chiui veseli, iar voi veţi jeli de durere şi veţi boci de mâhnit ce vă va fi duhul… Domnul Dumnezeul vă va da pieirii; iar robilor săi le va da un alt nume.”

Isaia 65:12-15

Apocalipsa face de asemenea aluzie la un nume nou:

,,Cel ce va birui… voi scrie pe el numele meu cel nou.”

Apocalipsa 3:12

,,Celui ce va birui… îi voi da o piatră albă pe care este scris un nume nou.”

Apocalipsa 2:17

Cristos a spus că el va veni „în slava Tatălui” (Marcu 8:38). De vreme ce „Tatăl” înseamnă „Dumnezeu”, „slava Tatălui” înseamnă „Slava lui Dumnezeu”, care este traducerea cuvântului „Bahá’u’lláh”.

În Epistola Sa către creştini, Bahá’u’lláh declară că El este Cel Promis să vină cu rangul Tatălui:

,,Cel Care este Cel Dorit a venit în maiestatea Sa transcendentă. Spune: iată! Tatăl a venit şi ceea ce vi s-a promis în Împărăţie s-a adeverit! Acesta este Cuvântul pe care Fiul [Cristos]l-a tăinuit, când le-a spus celor din jurul Său: ‘Nu puteţi îndura aceasta.’ Şi când timpul prescris a sosit şi când a bătut ceasul, Cuvântul a strălucit deasupra orizontului Voinţei lui Dumnezeu. Luaţi seama, o voi ce credeţi în Fiu, să nu îl ascundeţi îndărătul vostru. Ţineţi-vă strâns de el. Acesta este vă este mai de folos decât tot ce posedaţi. Cu adevărat El este aproape de cei care fac bine. Ceasul pe care l-am ascuns cunoaşterii popoarelor pământului şi îngerilor aleşi, a bătut. Spune, cu adevărat, El [Cristos] a mărturisit despre Mine, iar Eu mărturisesc despre El.”109

Venirea unei Fiinţe divine intitulată „Slava lui Dumnezeu”, care este semnificaţia cuvântului „Bahá’u’lláh”, este repetată în Biblie, totuşi este rar observată:

,,Aşa după cum este adevărat că eu sunt viu, întreg pământul va fi umplut de slava Domnului.”

Numere 14:21

,,Şi ei vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.”

Isaia 35:2

,,Nu ţi-am spus Eu că dacă ai credinţă vei vedea slava lui Dumnezeu?”

Cristos (Ioan 11:40)

,,…el va veni în slava sa şi în slava Tatălui.” Cristos (Luca 9:26)

,,Când Domnul… se va arăta în slava sa.” Psalmi 102:16

,,Domnul a venit în marea sa slavă.”110 Bahá’u’lláh

În Epistola Sa către creştini, Bahá’u’lláh îi întreabă de ce au lăsat ca numele de Bahá’u’lláh să fie un obstacol în investigarea adevărului despre El. El le reaminteşte că poporul în mijlocul căruia Isus a fost trimis, se ruga în mod constant pentru apariţia Mântuitorului lor. Ei au exprimat dorinţa cea mai adâncă de a-L întâlni. Totuşi, când El a venit, numai câţiva dintre ei, majoritatea din clasele nefavorizate ale societăţii, cei săraci şi neajutoraţi, cei simpli şi cei păcătoşi, I-au recunoscut slava Sa divină. De ce oare dragostea lor adâncă pentru adoratul lor Mântuitor şi Învăţător nu i-a împiedicat să Îl renege? Ei citeau Scripturile zi şi noapte. De ce nu le-a fost de nici un folos cunoaşterea lor? De ce oare citirea repetată a profeţiilor nu i-a călăuzit spre adevăr?

,,Cercetaţi scripturile cu sârguinţă, socotind că în ele aveţi viaţa vecinică; dar mărturiile lor vorbesc despre mine, şi nu vreţi să veniţi la mine, ca să aveţi viaţa.”

Cristos (Ioan 5:39-40)

Bahá’u’lláh lasă să se înţeleagă că, dacă nu ne punem aceste întrebări şi nu le dăm un răspuns, nu putem învăţa din exemplul celor care erau pe vremuri în locul nostru, celor care credeau că ignorându-L sau fiind împotriva lui Isus făceau un bine, fără ca măcar să bănuiască că se privau de cel mai mare dar pe care Cerul l-ar putea trimite oamenilor. Dacă nu cugetăm la aceste întrebări şi nu găsim o explicaţie, va fi extrem de dificil să trecem peste numeroasele obstacole puse în calea noastră de convingerile tradiţionale ce ne înconjoară. Vom fi la fel de dezorientaţi şi năuciţi ca şi înaintaşii noştri care I-au respins în repetate rânduri pe Mesagerii lui Dumnezeu:

,,Mereu v-aţi împotrivit Sfântului Duh! Oare a fost vreun prooroc pe care părinţii voştri să nu-l fi prigonit? Ei au ucis şi pe aceia care vesteau venirea Celui Neprihănit.” Fapte 7:51-52

Când auziţi numele „Bahá’u’lláh”, reţineţi mereu semnificaţia sa: Slava lui Dumnezeu. Omul care a trăit pe pământ şi care se chema Bahá’u’lláh nu era decât un instrument prin care s-a dezvăluit „Slava lui Dumnezeu” într-un templu şi pe un plan pământesc. Această rugăciune a lui Bahá’u’lláh ilustrează supunerea şi nimicnicia Sa ca fiinţă umană înaintea lui Dumnezeu care L-a creat şi care L-a încoronat cu slava Lui:

,,Slăvit eşti Tu, o Dumnezeul meu! Tu ştii că unicul meu ţel în revelarea Cauzei Tale a fost să te dezvălui pe Tine şi nu pe mine, şi să manifest slava Ta şi nu pe a mea. În calea Ta, pentru a atinge placul Tău, am dispreţuit odihna, bucuria şi desfătarea. În orice moment şi în orice condiţie privirea mea s-a îndreptat asupra învăţăturilor Tale şi ochii mei s-au aţintit asupra lucrurilor pe care ai poruncit să le respect în Tabletele Tale. M-am deşteptat în fiecare dimineaţă la lumina laudei şi amintirii de Tine, iar seara am respirat miresmele milostivirii Tale.”111

În următorul pasaj, Bahá’u’lláh îşi exprimă umilinţa chiar şi înaintea fiinţelor umane, cei iubiţi de Dumnezeu:

,,Pe slava Ta, O Domn al întregii existenţe şi Dorinţa întregii creaţii! Ce n-aş da să-mi cufund chipul în ţărâna pământului Tău, astfel încât să pot fi onorat să ating un loc înnobilat de paşii celor iubiţi de Tine!”112

Ce alte dovezi stabilesc validitatea rangului lui Bahá’u’lláh?

• Bahá’u’lláh şi-a menţinut pretenţia la rangul Său divin până la sfârşit, fără să facă nici cel mai mic compromis.

• El a îndurat orice încercare, umilinţă şi durere posibilă timp de jumătate de secol cu o hotărâre, un calm şi o statornicie supraomenească.

• El a revelat Scrieri timp de 40 de ani, fără să se contrazică şi fără să revină asupra celor scrise.

• El a spiritualizat şi a ridicat standardele etice a milioane de oameni din toate rasele, credinţele şi culturile.

• El a revelat învăţături preamărite de unii dintre marii gânditori ai timpului nostru.

• El a unificat milioane de oameni provenind din diverse rase, religii şi culturi.

• El a scris echivalentul a 100 de volume, fără să facă cercetări sau revizuiri.

• El a revelat principii care aduc în armonie adevărurile religioase şi cele ştiinţifice - o sarcină peste putinţa celor mai abili gânditori.

• El a împlinit sute de profeţii cu o precizie desăvârşită, în acord cu 16 referinţe biblice care indicau anul exact al apariţiei lui Báb - data de început a răsăritului noii Zile: 1844.

• El a trăit o viaţă pură, divină şi nobilă, imposibil de atins pentru orice fiinţă umană.

• El a făcut preziceri care s-au adeverit.

• El a întemeiat o Credinţă care, în ciuda persecuţiilor aprige constante, durează şi îşi păstrează unitatea de mai bine de un secol şi jumătate.

Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl meu ceresc, va fi smuls din rădăcini.

Cristos (Matei 15:13)

Acestea sunt dovezile în care trebuie să ne încredem, dovezi care, spre deosebire de minuni, pot fi testate şi verificate. Luate împreună, aceste 12 trăsături distinctive l-au situat pe Bahá’u’lláh în afara sferei impostorilor; ele indică originea Sa divină. Nici o fiinţă omenească nu poate împlini atâtea lucruri singur. Numai puterea lui Dumnezeu poate îngădui unei persoane să triumfe. Ele sunt piesele de bază ale unui puzzle pe care numai Dumnezeu le poate proiecta şi îmbina. Nici o piesă nu poate fi luată în consideraţie de una singură, separată de celelalte. Asemenea unei tapiserii de o frumuseţe şi un farmec rar, ele ar trebui întreţesute şi văzute în ansamblu, fiecare fir în lumina celuilalt. Numai atunci, distincţia lor divină îşi va dezvălui pe deplin splendoarea.

Toate punctele anterioare se aplică în mod egal şi la Báb, cu excepţia duratei misiunii Sale şi a numărului de cărţi pe care acesta le-a revelat. Astfel, nu avem doar unul, ci doi Mântuitori supremi, fiecare dintre ei manifestând toate semnele distincţiei divine.

Dumnezeu îi înzestrează pe marii Săi Mesageri şi Mântuitori cu un spectru atât de distins de dovezi, pe care nici o fiinţă umană nu le poate produce. El face ca sufletele lor să strălucească asemenea soarelui printre lămpi aprinse. Este oare posibil să confundăm soarele cu lampa? Motivul pentru care diferenţa nu este percepută a fost şi va fi întotdeauna pus pe seama privitorilor, care poartă văluri întunecate sau care încearcă să vadă soarele prin multe straturi de nori.

Ce rang pretinde Báb?

,,O slujitorii Mei! Aceasta este Ziua hotărâtă de Dumnezeu, pe care Domnul cel milostiv a promis-o în Cartea Sa.”113 Báb

Rangul lui Báb este similar cu cel al lui Bahá’u’lláh: şi El a fost un Mesager independent, Fondatorul unei Credinţe noi, cu propriile Sale Scrieri. Deşi El şi-a exprimat umilinţa absolută înaintea lui Bahá’u’lláh, şi El, la rândul Său, a venit purtând rangul Domnului. Aceasta este onoarea şi titlul pe care Dumnezeu I l-a conferit:

,,Eu sunt Lampa pe care Degetul lui Dumnezeu a aprins-o în ungherul în care se găsea, şi a făcut-o să strălucească cu o splendoare nepieritoare. Eu sunt Flacăra acelei Lumini cereşti care s-a coborât asupra muntelui Sinai… şi care a stat ascunsă în inima Tufei Arzânde.”114 Báb

,,O popoare ale pământului! Plecaţi-vă urechea la Vocea sfântă a lui Dumnezeu… pe care Cel Atotputernic a ales-o prin îndurarea Sa pentru Sine Însuşi. Fără îndoială El este Cel Adevărat, Cel Căruia Dumnezeu I-a încredinţat această Misiune din inima Tufei Arzânde.”115 Báb

,,Cu adevărat acesta nu este decât Adevărul suveran; este Calea pe care Dumnezeu a aşternut-o pentru toţi cei din ceruri şi de pe pământ.”116 Báb

S-au cunoscut Báb şi Bahá’u’lláh? Numai pe plan spiritual. Bahá’u’lláh era un adept devotat al lui Báb, primejduindu-şi viaţa şi îndurând tortura pentru a promova Mesajul lui Báb.

Mântuitorii gemeni nu s-au întâlnit niciodată, cu toate acestea dragostea unuia faţă de celălalt era nesfârşită, astfel încât fiecare era gata să moară pentru celălalt. Numai Dumnezeu poate crea o legătură atât de strânsă între doi oameni străini în aparenţă. Legătura spirituală între Báb şi Bahá’u’lláh, faptul că se cunoşteau atât bine unul pe celălalt fără să se fi întâlnit vreodată şi devotamentul lor reciproc deplin - toate acestea aduc şi mai multe dovezi în favoarea originii lor divine. În istoria omenirii, putem întâlni o astfel de relaţie strânsă şi spirituală numai între Ioan Botezătorul şi Isus Cristos.

Báb şi Bahá’u’lláh manifestă acelaşi Spirit. Unitatea lor se referă la lumina cerească şi nu la oglinda umană care o reflectă:

,,Cu adevărat, El [Bahá’u’lláh] sunt Eu şi Eu sunt El.”117 Báb

În ciuda rangului Său suprem, Báb a arătat o umilinţă desăvârşită faţă de Bahá’u’lláh. Nimeni nu a mai lăudat şi slăvit un om, aşa cum Báb L-a lăudat şi slăvit pe Bahá’u’lláh:

,,Cu adevărat orice om care îşi aţinteşte privirea asupra Cuvintelor Sale cu credinţă sinceră merită pe deplin Raiul; şi cel a cărui conştiinţă depune mărturie despre Cuvintele Sale cu credinţă sinceră va trăi în Rai şi va ajunge în prezenţa lui Dumnezeu; şi cel a cărui limbă rosteşte Cuvintele Sale cu credinţă sinceră îşi va avea sălaşul în Rai, unde va fi cuprins de extazul laudei şi slăvirii lui Dumnezeu, Cel Veşnic.”118 Báb

În acelaşi mod, Báb şi-a exprimat nimicnicia înaintea lui Dumnezeu:

,,Cu adevărat, nu există alt Dumnezeu decât Dumnezeu; a Sa este împărăţia cerului şi a pământului… şi El [Báb] Cel care grăieşte la porunca Domnului Său, este Primul care Îl adoră.”119 Báb

Cum se raportează marii Mesageri unii la ceilalţi şi la Dumnezeu? În două moduri sau pe două planuri: planul separării şi cel al unităţii. Gândiţi-vă la fiecare dintre marii Mesageri ai lui Dumnezeu ca la nişte becuri luminoase aflate într-un candelabru superb. Fiecare bec luminează separat, şi totuşi este legat de fiecare dintre celelalte becuri prin lumina pe care o răspândeşte şi prin sistemul elctric unic de la care se alimentează. În acelaşi mod, fiecare Mesager se raportează la Dumnezeu şi la ceilalţi Mesageri în două feluri: într-o anumită privinţă, El rămâne o Fiinţă distinctă; pe de altă parte, El este una cu Dumnezeu şi cu ceilalţi Mesageri. În continuare, Isus vorbeşte din starea sau planul unităţii:

,,Tatăl şi cu Mine suntem una.” Cristos (Ioan 10:30)

,,Cel care M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” Cristos (Ioan 14:9)

Iar apoi vorbeşte din starea sau planul separării:

,,Tatăl este mai mare decât Mine.” Cristos (Ioan 14:29)

,,De ce îmi spui că sunt bun? Nimeni nu e bun decât Unul, Dumnezeu.”

Cristos (Matei 19:17)

În versetele următoare, mai întâi becul iluminat (Báb) se adresează la persoana întâi, pentru ca apoi sursa luminii din bec (Dumnezeu) să spună „Eu”:

,,Pe legea Mea, Domnul este Cel ce M-a inspirat: cu adevărat, cu adevărat, Eu sunt Dumnezeu, Cel pe lângă care nu mai este nici un alt Dumnezeu, şi Eu sunt într-adevăr Cel Străvechi.”120 Báb

Bahá’u’lláh de asemenea se referă la două planuri:

,,Când contemplu, o Dumnezeul Meu, relaţia care mă leagă de Tine, mă simt mişcat să proclam către toate lucrurile: ‘Cu adevărat, Eu sunt Dumnezeu!’; iar când mă gândesc la propria mea fiinţă, iată, descopăr că sunt mai josnic decât o bucată de lut.”121 Bahá’u’lláh

Báb declară că „prin voia lui Dumnezeu”, El I s-a adresat lui Moise „din inima Tufei Arzânde”:

,,Într-adevăr, Noi am grăit către Moise prin voia lui Dumnezeu, din inima Tufei Arzânde de pe Sinai şi am dezvăluit o scânteiere infimă a Luminii Tale peste Muntele Mistic şi locuitorii săi.”122 Báb

El afirmă că rosteşte numai Cuvântul lui Dumnezeu şi că se supune numai Voinţei Sale, precum Isus a făcut-o:

,,Cu adevărat, Noi te-am revelat tuturor oamenilor, prin voia lui Dumnezeu, învestit cu semnele Noastre şi sprijinit de suveranitatea Noastră neîntrecută. El este într-adevăr Purtătorul desemnat al Încrederii lui Dumnezeu.”123 Báb

,,Am hotărât ca Tu să fii Începutul şi Sfârşitul, Cel Văzut şi cel Nevăzut. Cu adevărat, Noi suntem Cel Atotputernic.”124 Báb

Cum intenţionează baha’ii să unifice toate religiile lumii?

,,Să iubesc întreaga lume nu e greu,
Mai greu e pe vecinul meu.”

Dumnezeu are un plan progresiv pentru planeta noastră. Potrivit unui autor creştin:

,,Există o armonie unică în Biblie. În cartea Genezei lumea e creată; în Apocalipsă, ea e distrusă. În Geneză apar soarele şi luna; în Apocalipsă nu mai e nevoie de soare sau lună. În Geneză se vorbeşte despre o grădină, care era casa omului; în Apocalipsă se vorbeşte despre o cetate, care este casa tuturor naţiunilor. În Geneză facem cunoştinţă cu Satan; în Apocalipsă vedem pieirea sa. În Geneză suntem martorii primului oftat şi ai primei lacrimi; în Apocalipsă citim: ‘Dumnezeu va şterge toate lacrimile din ochii lor, şi nu va mai fi nici moarte, nici durere, nici ţipete.’ În Geneză blestemul este rostit; în Apocalipsă scrie: ‘Şi nu va mai fi nici un blestem.’ În Geneză vedem cum primii noştri părinţi sunt izgoniţi de lângă copacul vieţii; în Apocalipsă sunt primiţi înapoi.”125

Unitatea globală face parte din planul progresiv al lui Dumnezeu pentru timpul nostru:

,,Atunci voi veni chiar Eu să adun toate neamurile şi toate limbile şi ele vor veni şi vedea slava Mea [slava lui Dumnezeu].” Isaia 66:18

Ţelul suprem al învăţăturilor lui Bahá’u’lláh este de a crea o societate mondială unită, o civilizaţie globală în care fiecare se va considera drept o celulă unică în corpul omenirii, lucrând în perfectă armonie cu toţi ceilalţi.

,,Puneţi-vă în mişcare mintea şi voinţa pentru instruirea popoarelor şi neamurilor lumii, pentru ca neînţelegerile care o destramă să poată… fi înlăturate de pe faţa pământului şi toţi oamenii să devină susţinători unei singure Ordini şi locuitorii unei singure Cetăţi… Voi trăiţi în aceeaşi lume şi aţi fost creaţi prin acţiunea aceleiaşi Voinţe. Binecuvântat este acela care arată tuturor o desăvârşită bunătate şi dragoste.”126 Bahá’u’lláh

Scopul religiei este să inspire dragoste, toleranţă şi speranţă, nu ură şi prejudecată. Cu toate acestea, milioane de oameni au fost ucişi şi persecutaţi în numele lui Dumnezeu.

Un poet celebru povesteşte despre trei călători care vorbeau limbi diferite. În cursul călătoriei lor, au găsit o monedă. Pentru că nu o puteau împărţi, au decis să cumpere cu ea ceva de mâncare şi să împartă mâncarea. Neputinţa lor de a comunica a dus la o discuţie aprinsă. În acel moment, o patra persoană, care vorbea toate trei limbile, le-a venit în ajutor. Când a aflat de ce se certau, a zâmbit şi a spus: „Toţi vreţi să cumpăraţi acelaşi fruct: struguri.” Bahá’u’lláh este Cel care vorbeşte tuturor credinţelor într-o limbă pe care ele o înţeleg. În învăţăturile baha’i, adepţii tuturor religiilor pot găsi împlinirea speranţelor şi dorinţelor lor cele mai înalte.

Oamenii adoră pe acelaşi Dumnezeu şi cer de la El aceleaşi binecuvântări. Ei vor fericire, mulţumire, siguranţă, mângâiere şi pace. În ciuda acestor ţeluri comune, ei sunt divizaţi. Ei vor să ia în seamă numai Vocea care vorbeşte cu aceeaşi autoritate ca cea a Învăţătorului sau a Profetului lor. Bahá’u’lláh vorbeşte cu acea Voce.

În această epocă, Bahá’u’lláh a confirmat originea divină a tuturor marilor religii şi unitatea tuturor Mesagerilor şi a Profeţilor lui Dumnezeu:

,,Află că esenţa tuturor Profeţilor lui Dumnezeu este una şi aceeaşi. Unitatea lor este absolută. Dumnezeu, Creatorul, spune: nu există nici un fel de dinstincţie între Purtătorii Mesajului Meu. Toţi au acelaşi scop; taina lor este aceeaşi taină. Să preferi a adora pe unul deasupra celuilalt, să preaslăveşti pe unii deasupra celorlalţi, nu este deloc îngăduit. Fiecare Profet adevărat a privit Mesajul Său ca fiind fundamental acelaşi ca şi Revelaţia tuturor Profeţilor ce au venit înaintea Sa.”127

Numai punctul unde apune şi răsare soarele se schimbă, şi nu soarele însuşi. Acelaşi Spirit, acelaşi Cuvânt, pe care Báb îl numeşte „Voinţa Primă”, se manifestă în toţi marii Mesageri şi Profeţi:

,,Şi află că El cu adevărat se aseamănă soarelui. Dacă soarele ar continua să răsară până la sfârşitul fără sfârşit, tot nu ar fi decât un singur soare, şi un singur soare va fi mereu; şi dacă el ar ar apune necontenit, chiar şi atunci tot un singur soare va fi pururea. Această Voinţă Primă se manifestă cu splendoare în fiecare Profet şi grăieşte în fiecare Carte revelată.”128 Báb

Dumnezeu este unic şi indivizibil:

,,Eu sunt…Cel Dintâi şi Cel din Urmă, Începutul şi Sfârşitul.”

Cristos (Apocalipsă 21:6)

Cugetaţi la următoarele versete. Ele declară că nu a mai fost şi nu va mai fi vreodată alt Profet decât Báb:

,,Eu [Spiritul divin] am hotărât ca Tu să fii Începutul şi Sfârşitul, Cel Văzut şi Cel Nevăzut. Cu adevărat, Noi suntem Cel Atotştiutor. Nimeni altcineva decât Tine nu a mai fost şi nu va mai fi vreodată învestit cu darul profeţiei, şi nici o altă Carte sfântă nu a mai fost sau va mai fi revelată către altcineva în afară de Tine.”129 Báb

În sistemul nostru solar, a fost sau va mai fi vreodată alt soare în afara soarelui nostru? Acest principiu este atât de puternic, încât elimină orice urmă de prejudecată, separare şi superioritate.

Următoarele versete ilustrează că Dumnezeu Însuşi este Mântuitorul. Devreme ce există un singur Dumnezeu, toţi cei care vorbesc în numele Său sunt unul şi acelaşi:

,,Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău… Eu, Eu sunt Domnul, şi în afară de Mine nu este alt mântuitor.” Isaia 43:3,11

,,Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi Mântuitor; nu este alt Dumnezeu în afară de Mine. Întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi, o voi cei ce sunteţi la marginile pământului.”

Isaia 45:21-22

Datorită credinţei lor în unitatea religiei şi în revelarea progresivă a adevărului, baha’ii pot comunica cu adepţii tuturor marilor religii. În general, adepţii fiecăruia dintre marile religii ale lumii acceptă numai pe Profetul lor şi pe cei care au venit înaintea Sa, dar îi reneagă pe ceilalţi. De exemplu, evreii acceptă numai trei Profeţi: Noe, Avraam şi Moise, dar nu îi recunosc pe ceilalţi. Creştinii acceptă numai patru Profeţi: Noe, Avraam, Moise şi Isus, dar pe ceilalţi îi neagă. Chiar şi pe cei pe care îi acceptă nu îi consideră ca fiind egali cu Isus. Baha’ii venerază, într-un spirit de unitate, toţi marii Profeţi şi Învăţători din trecut:

Noe, Avraam, Moise, Isus, Mohamed, Báb şi Bahá’u’lláh. Ei îi recunosc de asemenea pe Buddha, Zoroastru şi Krishna, care sunt respinşi de evrei, creştini şi musulmani.

Mesajul de unitate al lui Bahá’u’lláh a unificat milioane de oameni din toate religiile, rasele, credinţele şi culturile. Noua Credinţă este un laborator în care unitatea religiei a fost testată şi verificată cu un succes fenomenal. Ea uneşte popoarele planetei noastre asemenea unor fire de lumină ţesute într-o tapiserie de o frumuseţe şi splendoare desăvârşite.

Bahá’u’lláh ne învaţă că toate religiile lui Dumnezeu au acelaşi scop; numai numele lor diferă. În spatele norilor purtaţi de vânt ai diferenţelor dintre ele se află o singură sursă de lumină. Un privitor poate purta ochelari întunecaţi care să ascundă soarele sau coloraţi, pentru a-l vedea în culorile în care doreşte. Poate de asemenea să pună multe graniţe pe pământ. Dar nici unul dintre aceste lucruri nu poate schimba acest adevăr simplu: există un singur soare, o singură lumină şi un singur pământ.

În spatele atmosferei sufocante a conflictelor ideologice şi a numeroaselor poziţii teologice, se află acest adevăr simplu: este un singur Dumnezeu, o singură omenire şi o singură credinţă. Diviziunile între religii şi popoare au fost mereu alimentate de conflicte teologice.

„O doamnă în vârstă auzise cum cineva i se adresase unui oaspete de seamă cu titlul de ‘doctore’. Ea îşi făcu drum spre el şi îl întrebă cu timiditate:

-Doctore, pot să vă întreb ceva?
-Bineînţeles, spuse el.

-În ultima vreme, spuse ea, simt o durere ciudată în coaste…

Oaspetele o întrerupse nepoliticos şi-i zise:

-Îmi pare nespus de rău, doamnă, dar adevărul este că eu sunt doctor în teologie!

-O, răspunse ea dezamăgită, îmi cer scuze. Dădu să plece, dar cuprinsă de curiozitate se întoarse şi întrebă:

-Încă o întrebare, doctore. Spuneţi-mi, ce fel de boală e teologia?”

Oamenii au fost învăţaţi să creadă că religia lor este singura religie adevărată şi singura cale spre Împărăţia Cerurilor. Şi ei tind să accepte această convingere ca pe un fapt necontestat. Atâta timp cât ei nu cercetează şi celelalte religii cu o minte deschisă, ei persistă în convingerile lor. Dar ce se întâmplă când ei trec de barierele tradiţiei? Încep să observe o similaritate uluitoare între învăţăturile fundamentale ale marilor religii. Odată ce văd acest lucru, ei suferă o ,,schimbare de tipare” şi le este greu să revină la convingerile lor iniţiale. Ei sunt aidoma omului căruia i se spune că oraşul în care trăieşte este cel mai bun; va crede acest lucru până când va merge şi va vedea şi alte oraşe.

În renumita sa lucrare, Structura Revoluţiei Ştiinţifice, Thomas Kuhn „arată cum aproape orice progres semnificativ în câmpul descoperirii ştiinţifice înseamnă mai întâi o desprindere de tradiţie, de vechile tipare ale gândirii, de vechile modele.” 130

Un bătrân ridică în braţe o fetiţă şi o aşeză pe genunchii săi. Fetiţa se uită la chipul brăzdat de ani al bătrânului şi îl întrebă:

-Dumnezeu te-a făcut pe tine?
-Da, răspunse bătrânul.
-Şi Dumnezeu m-a făcut şi pe mine?
-Da, spuse din nou bătrânul.

-Ia te uită, spuse fetiţa, nu crezi că acum face o treabă mai bună decât pe vremea ta?

Acesta este modul în care adepţii fiecăreia dintre marile credinţe judecă religiile care au venit înaintea credinţei lor. Ei cred că religia lor este mai bună sau mai adevărată. Acest sentiment de superioritate duce la prejudecată, suspiciune şi separare. Baha’ii cred că toate marile credinţe vin de la Dumnezeu. Singurele diferenţe dintre ele sunt reînnoirea, locul unde au apărut şi epoca.

Într-o cuvântare ţinută în Statele Unite în 1912, ‘Abdu’l-Bahá a afirmat:

,,Religia divină înseamnă realitate, iar realitatea nu este multiplă, ea este una singură. Prin urmare, bazele sistemelor religioase sunt aceleaşi, căci toate provin de la realitatea indivizibilă; dar adepţii acestor sisteme nu au acceptat acest lucru; dezbinarea, conflictele şi războaiele au izbucnit în mijlocul lor, căci ei au uitat temelia şi s-au întors către ceea ce nu este decât imitaţie şi aparenţă. Deoarece imitaţiile diferă, duşmănia şi vrajba au apărut. De exemplu, Isus Cristos, fie ca spiritul meu să fie o jertfă închinată Lui, a pus bazele realităţii veşnice, dar după înălţarea Sa la cer, au apărut multe secte şi diviziuni în cadrul creştinismului. Care a fost cauza acestora? Nu este nici o îndoială că ele s-au născut ca urmare a imitaţiilor dogmatice, căci temelia lui Cristos este realitatea însăşi, în care nu există divergenţe. Când a apărut imitaţia, sectele şi cultele s-au format.

Dacă creştinii din toate cultele şi sectele ar investiga realitatea, temeliile lui Cristos i-ar uni. Nu ar mai fi loc de ură sau duşmănie, căci ei s-ar afla cu toţii sub călăuzirea realităţii însăşi. În acelaşi mod, într-un spectru mai larg, dacă toate sistemele religioase existente s-ar îndepărta de imitaţiile străvechi şi ar cerceta realitatea, căutând adevăratele înţelesuri ale Cărţilor Sfinte, ele s-ar uni şi ar cădea de acord asupra unei temelii comune, realitatea însăşi. Atâta timp cât ei urmează doctrine sau imitaţii false în loc să urmeze realitatea, animozitatea şi discordia vor continua să existe şi să se amplifice.” 131

Credinţa baha’i crează o nouă înţelegere şi o nouă percepţie asupra religiei. Când oamenii dobândesc această percepţie şi viziune, ei exclamă: „Este atât de plăcut să afli despre o religie care respectă toate religiile.”

Deşi oamenii cred în unicitatea religiei lor, totuşi ei au sentimentul că acea credinţă nu se potriveşte cu înţelegerea pe care ei o au despre un Creator binevoitor care îşi iubeşte toţi copiii. Ei aud o voce şoptind în adâncul sufletului lor: „Creatorul nu se poate coborî la mai jos decât oamenii. Nu se poate ca El să aibă grijă numai de unii dintre ei, şi să-i ignore pe ceilalţi.”

Când eram tânăr obişnuiam să citesc diverse pasaje din Coran. La un moment dat, m-am decis să citesc cartea din scoarţă în scoarţă. În timp ce o citeam, am fost cuprins de un sentiment de veneraţie şi mister. Sentimentul a apărut datorită faptului că auzeam aceeaşi Voce pe care o auzisem de multe ori înainte, în perioada când citeam Biblia frecvent. N-am să pot uita niciodată acea experienţă ireală.

O studentă îşi întrebă profesorul:

-Ar fi posibil ca toţi oamenii din lume să trăiască în America?

Profesorul se gândi, făcu nişte calcule şi răspunse:

-Da, dacă ar fi toţi prieteni.

Puterea credinţei baha’i constă în faptul că transformă vechii duşmani în prieteni.

Următoarea diagramă ilustrează ţelul spiritual al „tabernacolului unităţii”, aşa după cum este numit de Bahá’u’lláh.

DUMNEZEU ESTE UNUL
RELIGIA ESTE UNA
Hinduism Iudaism Budhhism Creştinism Islam
Credinţa Baha’i
Omenirea este una

„În ziua aceea, Domnul va fi singurulDomn şi Numele Său, singurul Nume.”

Zaharia 14:9

„Cel Care este Domnul vostru, Cel Atotmilostiv, nutreşte în inima Sa dorinţa de a privi întreaga rasa umană ca un singur trup şi un singur suflet.”132

Bahá’u’lláh

,,În fiecare dispensaţie, lumina Călăuzirii Divine a fost aţintită asupra unei teme centrale… În această Revelaţie minunată, în acest secol slăvit, temelia Credinţei lui Dumnezeu şi trăsătura distinctivă a Legii Sale este conştiinţa unităţii omenirii.”133

‘Abdu’l-Bahá

Profeţia următoare ni se adresează nouă în mod special; ea este atât o invitaţie, cât şi un avertisment către oamenii din timpul nostru:

,,Adunaţi-vă, adunaţi-vă… până nu se împlineşte hotărârea… până nu se abate asupra voastră ziua mâniei Domnului. Căutaţi pe Domnul, o voi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Sale. Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia; poate veţi fi cruţaţi în ziua furiei Domnului.”

Ţefania 2:1-3

Astfel, eşecul nostru în întemeierea unităţii va duce la consecinţe grave pentru întreaga omenire.

Visul cel mai drag al unui preşedinte era să iniţieze „o mie de puncte de lumină” în ţara sa. Totuşi, în ciuda puterii sale, nu a reuşit. Scopul lui Bahá’u’lláh este de a face ca fiecare inimă să devină un punct nemuritor de lumină. Fiecare Baha’i de pe pământ lucrează pentru împlinirea acestui scop.

Numai Dumnezeu poate atinge inimile, numai El poate construi „casa”:

,,Dacă nu zideşte Dumnezeu o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.”

Psalmi 127:1
Rugăciuni pentru unitate din Scrierile baha’i:

,,O Dumnezeul meu! O Dumnezeul meu! Uneşte inimile slujitorilor Tăi şi revelează-le ţelul Tău măreţ. Fie ca ei să asculte de poruncile Tale şi să se supună legii Tale. Ajută-i, Doamne, în străduinţa lor, şi dă-le putere să te slujească. O Dumnezeule! Nu-i lăsa singuri, ci călăuzeşte- le paşii cu lumina cunoaşterii Tale şi bucură-le inimile cu dragostea Ta. Cu adevărat, Tu eşti Ajutorul şi Domnul lor.”134

Bahá’u’lláh

,,O Doamne, Dumnezeule! Fă-ne precum valurile mării, precum florile grădinii, uniţi şi în armonie prin binecuvântările iubirii Tale. O Doamne! … fă din întreaga omenire stele strălucind din aceleaşi înălţimi de slavă, fructe perfecte crescând în copacul vieţii.

Cu adevărat, Tu eşti Cel Atotputernic, Cel de Sine Stătător, Cel Darnic, Cel Iertător, Cel Îndurător, Cel Atotştiutor, Singurul Creator.”135

‘Abdu’l-Bahá
Pacea mondială, vis sau destin?

Suntem martorii apariţiei unor noi zori în istoria umană. În toate epocile, dictatorii au dominat lumea. De curând i-am văzut căzând ca frunzele de toamnă. ,,După ce preşedintele Roosevelt rosti un toast pompos în onoarea premierului Stalin, numindu-l iubitor al păcii, veni rândul lui Churchill să toasteze în cinstea aceluiaşi personaj. Churchill protestă în şoaptă: „Dar Stalin nu vrea pace.” Totuşi, îndemnat de consilierii săi, se ridică şi spuse: „Premierului Stalin, a cărui abordare în politica externă manifestă o dorinţă de pace.” Apoi se întoarse cu spatele la translator şi murmură: ,,De asemenea mai doreşte şi o bucată din Polonia, una din Cehoslovacia şi una din România.” Epoca acelor dictatori s-a sfârşit slavă Domnului.

Credinţa baha’i declară că pacea mondială este inevitabilă şi că adevărata pace nu se poate întemeia decât prin unitate mondială. Dacă diversele naţiuni, religii şi rase s-ar uni, nu ar mai exista motive de război. Dar fără unitate, războiul sau pregătirile de război vor continua.

Dacă omenirea ar fi răspuns prompt şi cu toată inima la planul de pace al lui Bahá’u’lláh, războaiele secolului XX, secolul cel mai sângeros din istorie, nu ar fi avut niciodată loc. În acelaşi mod, dacă omenirea se trezeşte şi realizează importanţa şi caracterul urgent al învăţăturilor baha’i pentru aceste timpuri, forţele care generează războiul vor fi înlăturate. Războiul este un simptom al unei boli: boala dezbinării. Îndată ce remediul unificator al lui Bahá’u’lláh va fi administrat, boala va dispărea.

,,Bunăstarea omenirii, pacea şi securitatea ei nu pot fi atinse decât atunci când unitatea sa va fi ferm întemeiată… În curând, Ordinea de astăzi va fi înlăturată şi una nouă îi va lua locul.”136 Bahá’u’lláh

Un căpitan invită odată trei prieteni pe nava sa: un evreu, un creştin şi un musulman. În timp ce stăteau pe punte şi admirau peisajul, un val uriaş îi azvârli în mare. Ei intrară în panică şi începură să ţipe şi să se mişte în direcţii diferite. Căpitanul veni repede să-i salveze. Îl prinse de păr pe primul. Dar părul se desprinse; era o perucă. Atunci apucă braţul celui de-al doilea. Rămase cu el în mână; braţul era artificial. În sfărşit, îl luă pe cel de-al treilea de picior. Aţi ghicit, şi acela era artificial. Cei trei mai aveau puţin şi se înecau şi fiecare dintre ei ţipa disperat: „Salvează-mă, salvează-mă!” Căpitanul le strigă: „O să vă salvez, dar trebuie să staţi împreună!” Rasa umană va supravieţui numai dacă membrii săi rămân uniţi.

Singurul lucru pe care omenirea îl are comun în acest moment sunt „ism-urile”: sectarian-ism, ras-ism, sex-ism, naţional-ism, comun-ism. Toate aceste ism-uri trebuie să devină un singur ism.

Recunoaşterea unităţii rasei umane este temelia unei păci durabile. Trăim pe o navă foarte fragilă. Supravieţuirea noastră depinde de cooperare: avem nevoie unii de alţii. Trebuie ca unul să cânte şi altul să asculte; unul să se tânguie şi altul să ia aminte; unul să plângă şi altul să-i şteargă lacrimile; unul să spună glume şi altul să râdă; unul să se îmbolnăvească şi altul să-l vindece. Un doctor spuse unui tânăr pacient că amigdalele lui trebuiau scoase. Pacientul întrebă:

-Dacă le scoateţi, acest lucru o să-mi afecteze negativ sănătatea ?

-Nu, amigdalele nu au nici un scop în organism, i-a răspuns doctorul.

-Atunci de ce mi le-a dat Dumnezeu, întrebă curiosul pacient.

-Păi cred că ţi le-a dat ca să-mi pot permite eu următoarea vacanţă!”

Cu toţii avem responsabilitatea să ne facem datoria şi să eliberăm rasa umană de flagelul războiului. Nu ar trebui să ne subestimăm capacitatea de a schimba lumea. Ceea ce aduce o schimbare, ceea ce generează iubire, pace şi unitate este întotdeauna Puterea lui Dumnezeu. Trebuie să ne golim şi, asemenea trestiilor, să îngăduim ca Vocea lui Dumnezeu să ne trezească şi să ne farmece şi să purtăm ecoul acestei Voci până când va fi auzit în orice parte a lumii, de fiecare om de pe planetă. Haideţi să ne rugăm pentru ca forţele pe care le punem în serviciul armelor să fie folosite pentru un scop mai înalt: pentru a crea speranţă, frumuseţe şi fericire în vieţile noastre. Fără această transformare, vom pieri în abisul disperării.

De ce accentuează baha’ii „investigaţia (căutarea) independentă a adevărului”?

Cu toţii ne confruntăm cu două alternative: fie noi ne alegem singuri convingerile, fie ni le alege soarta în locul nostru. „Vine momentul când trebuie să alegem clar calea pe care o vom urma sau cursul nemilos al evenimentelor va alege în locul nostru.”

Într-o cuvântare ţinută în Statele Unite în 1912, ‘Abdu’l-Bahá a spus:

,,Priviţi cum străluceşte soarele peste întreaga creaţie, dar numai întinderile care sunt pure şi şlefuite pot să-i reflecte slava şi lumina… se cuvine ca toţi să fim iubitori ai adevărului. Să-l căutăm în fiece anotimp şi în fiece ţară, având grijă să nu ne ataşăm vreodată de personalităţi. Să vedem lumina de oriunde vine ea… dacă cinci oameni se întâlnesc pentru a căuta adevărul, mai întâi să se desprindă de toate condiţiile lor speciale şi să renunţe la toate ideile preconcepute. Pentru a găsi adevărul trebuie să lăsăm deoparte prejudecăţile noastre, micile noastre noţiuni triviale; o minte deschisă este esenţială. Dacă cupa noastră e plină de ego, nu mai este loc în ea pentru apa vieţii. Faptul că ne închipuim că avem dreptate şi că ceilalţi greşesc, este obstacolul cel mai mare în calea către unitate, iar unitatea este necesară dacă vrem să ajungem la adevăr, căci adevărul este unul singur.”137

Izvorul şi esenţa tuturor virtuţilor este dragostea de cunoaştere şi adevăr:

,,Esenţa a tot ceea ce am revelat pentru tine este Dreptatea, ca omul să se elibereze de imitaţie şi de închipuiri deşarte şi să discearnă cu ochiul unităţii lucrarea Sa slăvită, şi să privească toate lucrurile cu un ochi cercetător.”138 Bahá’u’lláh

Dragostea de cunoaştere şi adevăr poate fi atinsă numai printr-o cercetare imparţială şi nepărtinitoare. Pentru a studia principiul investigării independente, trebuie să ne întrebăm anumite lucruri. Şi cel mai bine ar fi să începem cu această întrebare: care ar fi religia mea dacă aş fi crescut într-o

• familie hindusă?
• familie iudaică?
• familie budistă?
• familie creştină?
• familie musulmană?
• familie de atei?

Oamenii admit că religia lor constă în lucrurile pe care le-au învăţat de la părinţii lor. Ce sugerează acest lucru? Că majoritatea oamenilor se mulţumesc cu ideile, pe care le privesc ca fiind adevărul, în care credeau şi pe care le practicau strămoşii lor. Religia unei persoane este determinată astfel de soartă şi adesea acceptată fără investigare. Câţi oameni cunoaşteţi care au investigat în mod independent măcar una dintre marile religii ale lumii? Câţi oameni cunoaşteţi care urmează altă religie decât cea a părinţilor lor? Evreilor conformişti şi înguşti la minte din epoca Sa, Isus le-a spus:

,,Eu vă spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru.”

Ioan 8:38

Ar trebui noi să fim „lunari” dacă strămoşii noştri ar fi adorat luna, sau „solari” dacă ar fi adorat soarele, sau „pietrari” dacă ar fi adorat pietrele? „Unii oameni sunt asemenea unei ancore care zace la fundul mării şi nu învaţă niciodată să înoate.”

Joe: Ce crezi tu despre Dumnezeu?
Moe: Cred ce crede şi biserica mea.
Joe: Şi ce crede biserica ta?
Moe: Crede ce cred şi eu.
Joe: Ce credeţi tu şi biserica ta?
Moe: Credem acelaşi lucru.

Psihologul Robert Anthony explică modul în care convingerile noastre ne afectează comportamentul:

,,Atâta vreme cât un om crede că ceva este adevărat, chiar dacă nu este, el se comportă ca şi când acel lucru ar fi adevărat. În mod instinctiv, va încerca să adune date pentru a sprijini convingerea sa, indiferent cât de falsă este. Nimeni nu îl va putea convinge de contrariu decât, dacă prin experienţa sau studiul personal, este pregătit să se schimbe. Aşadar, este uşor de văzut că atunci când cineva acceptă ceva ce nu este adevărat, toate acţiunile şi reacţiile sale ulterioare se vor întemeia pe o concepţie falsă…

O persoană obişnuită nu îşi atinge niciodată potenţialul său nelimitat, deoarece trăieşte cu falsa impresie că deja cunoaşte adevărul. El crede în ceea ce părinţii i-au spus, în ceea ce l-au învăţat profesorii, în ceea ce a citit şi în ceea ce îi propovăduieşte propria religie, fără ca de fapt să cerceteze independent aceste convingeri.”139

Bahá’u’lláh ne învaţă că religia este mult prea importantă pentru a fi lăsată în voia sorţii sau a imitaţiei, că fiecare individ ar trebui cerceteze şi alte religii şi moduri de viaţă, iar apoi să aleagă. Unii oamenii refuză să iasă cât de puţin din zona lor de comfort de teamă să nu piardă ceea ce au. ,,Un om în vârstă călătorea cu prietenul lui într-un autobuz aglomerat. Un tânăr care stătea lângă el îl întrebă:

-Cât este ceasul?

Bătrânul nu răspunse. Tânărul trecu mai departe. Prietenul bătrânului, simţind că ceva nu e în ordine, întrebă:

-De ce ai fost aşa de nepoliticos cu tânărul care te-a întrebat cât e ceasul?

-Dacă i-aş fi răspuns, m-ar fi întrebat apoi unde merg. Pe urmă am fi discutat despre lucruri care ne interesează. După aceea poate s-ar fi invitat singur la cină. Şi când ar fi venit la cină, ar fi cunoscut-o pe frumoasa mea fiică. Când ar fi cunoscut-o, s-ar fi îndrăgostit de ea, şi ea de el. Nu vreau ca fiica mea să se căsătorească cu cineva care nici măcar un ceas nu-şi permite.” Teama de necunoscut şi ataşamentul la convingerile personale înăbuşă curiozitatea şi curajul de a căuta noi orizonturi spirituale.

Aţi auzit de omul care a inventat un dispozitiv prin care putem să privim afară prin perete? Ştiţi cum şi-a numit el invenţia? Fereastră. Fiecare suflet are nevoie de o fereastră pentru a privi în afară şi a lăsa lumina să intre.

Nu avem nimic de pierdut dacă cercetăm, dacă dobândim cunoaştere şi înţelegere. Dimpotrivă: Toate lucrurile bune se nasc din căutare şi cele rele se nasc din ignoranţă şi dintr-o minte închisă.

Ideile adevărate pot învinge numai dacă datele la care se referă sunt cunoscute; dacă ele nu sunt cunoscute, ideile false au acelaşi efect ca şi cele adevărate, dacă nu chiar unul mai mare.

De-a lungul istoriei liderii religioşi şi-au descurajat credincioşii să investigheze alte credinţe. Această declaraţie uimitoare dată de o publicaţie creştină este o excepţie; ea arată o radicală schimbare de perspectivă:

,,V-aţi spus sau v-aţi gândit vreodată: Eu am religia mea. Este un lucru personal şi nu îl discut cu alţii? Este adevărat, religia este un lucru foarte personal, de fapt încă de la naştere ideile religioase sau etice ne sunt inculcate de către părinţii şi rudele noastre. În consecinţă, noi urmăm idealurile religioase ale părinţilor şi bunicilor noştri. Religia aproape că a devenit o tradiţie de familie. Care este efectul acestui proces? În multe cazuri, alţii ne-au ales religia. Aceasta a ajuns să depindă de locul şi timpul în care ne-am născut. Şi aşa cum a indicat istoricul Arnold Toynbee, aderenţa unui individ la o anumită credinţă este adeseori determinată de ‘accidentul geografic al locului său de naştere.’

Este rezonabil să presupunem că religia care ne-a fost impusă la naştere reprezintă în mod necesar întregul adevăr? Dacă te-ai fi născut în Italia sau în America de Sud, atunci fără să alegi, ai fi fost educat în credinţa catolică. Dacă te-ai fi născut în India, atunci în mod automat ai fost fost hindus, sau dacă ai fi fost din Punjab, poate ai fi fost sikh. Dacă părinţii tăi ar fi fost din Pakistan, atunci fără îndoială ai fi musulman. Şi dacă te-ai fi născut într-o ţară socialistă în ultimile decenii, nu ai fi avut de ales şi ai fi fost crescut ca ateu.

Prin urmare, religia care ne este dată la naştere este ea cea adevărată, încuviinţată de Dumnezeu? Dacă acest concept ar fi fost urmat de-a lungul ultimelor milenii, majoritatea omenirii ar mai practica încă şamanismul primitiv şi vechile rituri ale fertilităţii, plecând de la premiza că ,,ce a fost bun pentru strămoşii mei, e bun şi pentru mine.”

Luând în considerare diversitatea de forme religioase care s-a dezvoltat în întreaga lume în ultimii 6.000 de ani, ar fi cel puţin educativ şi ne-ar lărgi orizontul să înţelegem credinţele celorlalţi oameni şi să vedem cum au luat naştere ele. De asemenea, ne-ar putea deschide calea către o speranţă mai concretă în ceea ce priveşte viitorul nostru.”140

Cugetaţi la următoarea afirmaţie făcută de un învăţat musulman:

,,Ne mândrim că ştim mai multe despre ştiinţă şi tehnologie decât părinţii şi strămoşii noştri. Acceptăm imediat ceea ce este mai bun şi mai avansat decât ce aveau ei. Totuşi, mulţi dintre noi nu ezităm să ne urmăm părinţii orbeşte în convingerile lor religioase, chiar dacă înseamnă să facem ceva în care nu credem pe deplin.”141

Cea mai importantă libertate este libertatea spirituală. Orice consecinţă are efecte temporare cu excepţia celei spirituale, şi cu toate acestea, mulţi ignoră acest drept dat de Dumnezeu. După cum observă psihologul Wayne Dyer:

,,Putem respecta şi chiar aprecia trecutul şi felul de viaţă al strămoşilor noştri. Îi putem iubi pentru că au ales propria lor cale. Dar să te ataşezi la modul de viaţă şi gândire al celor dinaintea ta, numai pentru că semeni cu ei, înseamnă să te privezi pe tine însuţi de iluminare. Acesta este modul în care oamenii şi instituţiile i-au controlat pe ceilalţi de mii de ani.142

Priviţi la oamenii care se luptă în războaiele care au loc pe glob şi îi veţi vedea suferind şi murind în numele tradiţiei. Ei au fost învăţaţi că lucrurile în care au crezut strămoşii lor sunt lucrurile în care ei trebuie să creadă. Pornind de la această logică, ei perpetuează suferinţa în propriile lor vieţi şi în vieţile aşa-zişilor lor duşmani.”143

Orice fiinţă umană a fost clădită ca să gândească singură. Mintea ta se va revolta cu nelinişte… dacă nu-ţi îngădui libertatea de a gândi la deplina ta… capacitate.”144

Mulţimea îşi urmează liderii; liderii urmează mulţimea. Un revoluţionar francez a afirmat o dată: „Iată poporul meu, trebuie să aflu încotro se îndreaptă, ca să-l pot conduce.”

Conformismul necontestat este poate cauza cea mai comună a ignoranţei. Majoritatea oamenilor urmează fantomele propriei lor culturi. Ei merg pe urmele strămoşilor lor. Îşi aleg hainele, dar nu şi religia; îşi aleg mâncarea, dar nu şi credinţa; doctorul, dar nu şi destinul. Orice le oferă soarta, ei acceptă. Orice le dă cultura, ei adoră. Orice le spune familia, ei urmează.

Cristos le-a spus în repetate rânduri creştinilor să cerceteze veştile venirii Sale. După cum am demonstrat în cărţile I Shall Come Again şi The Glory of the Father, El foloseşte adesea cuvântul „Vegheaţi!” în locul lui „Investigaţi!”.

„Ce vă spun vouă, spun la toţi: Vegheaţi!” Marcu 13:37

„Vegheaţi în tot timpul… ca să puteţi sta înaintea Fiului Omului.”

Luca 21:36

Trebuie să ne golim înainte să fim umpluţi. Trebuie să lăsăm deoparte toate ideile preconcepute. „Cei umili sunt vasele goale pe care Dumnezeu se bucură să le umple.”

,,Faptul că ne imaginăm că noi avem dreptate, iar că toţi ceilalţi se înşeală, este obstacolul cel mai mare în calea către unitate…”145

‘Abdu’l-Bahá

Cunoaşterea este lumină, ignoranţa este întuneric. Când stăm în întuneric, simţim teamă şi nelinişte, ne închipuim tot felul de pericole. De îndată ce apare lumina, teama noastră se risipeşte. Adevărul e lumină. Ne lărgeşte viziunea şi ne eliberează. Atunci de ce aşa de mulţi oameni se tem de lumină? De ce le este frică să cerceteze? „Secretul fericirii este libertatea, iar secretul libertăţii este curajul.”

Cunoaşterea destinului nostru spiritual va revărsa de-a pururea lumină asupra noastră. În timpul vieţii, va manifesta un ţel trainic, iar după moarte va dezvălui strălucirea vieţii veşnice. Ne va înlătura toate temerile.

,,Dă-mi libertatea să cunosc, să gândesc, să cred şi, mai presus de toate, să vorbesc liber, potrivit conştiinţei mele.”

Liberul arbitru este unul dinte darurile cele mai măreţe ale lui Dumnezeu. Consecinţele alegerilor noastre sunt enorme, aşa că trebuie să le facem cu cea mai mare grijă:

,,Vedeţi, pun înaintea voastră o binecuvântare şi un blestem, binecuvântare dacă vă supuneţi poruncilor Domnului…blestem, dacă nu vă supuneţi.”

Deuteronom 11:26-27

Pe calea către Dumnezeu, nimeni nu poate învinui pe celălalt pentru eşecul său. Nimeni nu poate spune: „Părinţii mei m-au împiedicat” sau „Preotul m-a dus în eroare”. Dumnezeu lasă uşa deschisă tuturor şi declară că nu va accepta nici o scuză de la nimeni:

„Iată, am pus în faţa ta o uşă deschisă pe care nimeni nu o poate închide.”

Cristos (Apocalipsă 3:8)

Adevărul uneşte, falsitatea dezbină. Dacă vom căuta adevărul cu o minte imparţială şi deschisă, vom descoperi trei unităţi care constituie esenţa şi scopul acestei cărţi: unitatea lui Dumnezeu, unitatea religiei, unitatea omenirii. Recunoaşterea acestor trei unităţi va crea o putere care va transforma planeta noastră şi popoarele ei. Ceea ce ne împiedică să vedem adevărul este vălul presupunerilor, închipuirilor şi iluziilor false.

Cu toţii avem partea noastră de iluzii şi false presupuneri. Diferenţa constă în cât de multe sunt şi cât de ataşaţi suntem de ele. Incredibila putere a iluziei provine din acest lucru: ele se ascund de cel care le posedă! Imediat detectăm iluziile celorlalţi oameni, dar nu şi pe ale noastre. Aşa după cum ne-am obişnuit cu propriul miros, la fel ne-am obişnuit şi cu închipuirile noastre. Adevărul este vizibil în măsura în care mintea noastră cunoaşte şi inima noastră vede.

Au baha’ii preoţi?

În credinţa baha’i nu există preoţi. Tradiţia a instruit pe credincioşii devotaţi ai tuturor religiilor să lase deciziile spirituale semnificative în seama liderilor religioşi. Chiar şi în relaţia lor cu Dumnezeu, unii oameni îi consideră pe preoţi ca mediatori pentru a obţine iertare. Această istorie îndelungată a dependenţei a diminuat curiozitatea şi încrederea în sine a oamenilor. A venit vremea ca adepţii de pretutindeni să devină căutători şi învăţători independenţi, iubitori ai adevărului.

Comunitatea baha’i este călăuzită printr-o metodă democratică unică, bazată pe principii spirituale ca: puritatea motivaţiei, dragostea pentru adevăr şi dreptate, şi nu pe interese şi preocupări personale. Funcţiile pe care în mod curent le-ar îndeplini preoţii sunt îndeplinite nu numai de către indivizi, dar şi de adunări alese la nivel local şi naţional. Casa Universală a Dreptăţii , de asemenea un corp administrativ ales, coordonează şi călăuzeşte comunitatea baha’i la nivel internaţional.

,,Atunci când administrează treburile comunităţii, instituţiile credinţei baha’i practică o formă de consultaţie care implică o discuţie sinceră şi amplă asupra subiectelor în temă. Problemele sunt discutate cu dorinţa de a găsi datele şi de a ajunge la o decizie bazată pe principii spirituale, neîngrădită de ataşamentul personal la punctul (propriu) de vedere. Scrierile baha’i afirmă: ,Scânteia strălucitoare a adevărului se naşte numai după ciocnirea diferitelor păreri.’ Deoarece scopul consultaţiei este acordul unanim, când nu există unanimitate, minoritatea se supune majorităţii.”146

Înţelepciunea este virtutea cea mai mare. Dar cum putem dobândi înţelepciune? Modul cel uşor şi mai practic este de a afla părerile celorlalţi, de a învăţa din experienţele oamenilor competenţi şi imparţiali.

,,Spune: nici un om nu poate atinge rangul său decât prin dreptatea sa. Nici o putere nu poate exista decât prin unitate. Bunăstarea şi prosperitatea nu pot fi atinse decât prin consultaţie.”147

Bahá’u’lláh

,,Omul trebuie să se consulte în toate lucrurile, căci aceasta îl va călăuzi în adâncurile fiecărei probleme şi îi va îngădui să găsească soluţia potrivită.”148

‘Abdu’l-Bahá

Cei care posedă cunoaştere şi înţelepciune nu ar trebui să se simtă superiori celoralţi. Calea iubirii şi cunoaşterii de Dumnezeu este pavată cu toleranţă, dragoste, bunăvoinţă şi umilinţă, nu cu mândrie şi laudă de sine:

,,Arătaţi-vă unii altora îngăduinţă, bunăvoinţă şi dragoste. Dacă unul dintre voi ar fi incapabil să pătrundă un anumit adevăr, sau s-ar strădui să-l înţeleagă, când vorbiţi cu el, manifestaţi un spirit de extremă bunătate şi mărinimie. Ajutaţi-l să vadă şi să înţeleagă adevărul, fără să vă consideraţi câtuşi de puţin superior lui sau mai înzestrat decât el.” 149 Bahá’u’lláh

Profeţiile declară că „la sfârşitul vremurilor” totul va fi reînnoit. Ordinea socială baha’i este atât de nouă, încât nu poate fi comparată cu nici o altă ordine. Succesul ei în cultivarea şi protejarea unităţii şi armoniei comunităţii baha’i şi în impulsionarea ei către o împlinire glorioasă, prin mijloacele cele mai nobile, demonstrează distincţia şi originea sa divină. Comunitatea baha’i din prezent cuprinde 120.000 de centre, 17.000 de adunări locale şi 175 de adunări naţionale în peste 200 de ţări şi teritorii, oferind un model perfect pentru ordinea mondială viitoare, când întreaga omenire va recunoaşte Revelaţia lui Bahá’u’lláh.

Cum diferă între ele marile religii?

Învăţarea ar trebui mereu adaptată la cel care învaţă. Cristos a vorbit oamenilor simpli care trăiau într-o lume simplă. Din vremea Sa, lumea a devenit mai complexă. Ceea ce a funcţionat atunci, s-ar putea să nu mai funcţioneze acum.

Aşa după cum diverşi indivizi au nevoi diferite, la fel se întâmplă şi cu oamenii din fiecare epocă. „Pastorul spunea congregaţiei că Dumnezeu ştie ce-i mai bine pentru noi. Noi suntem asemenea florilor.

- Ştiţi că trandifirilor le prieşte soarele, dar cerceluşul are nevoie de umbră ca să crească, spuse el. O femeie veni la el după predică, copleşindu-l cu complimente.

-Pastore, predica aceasta a fost pur şi simplu minunată. Niciodată nu mi-am putut explica de ce nu le mergea bine cerceluşilor mei!”

Aşa după cum copilul are nevoie de o nouă călăuzire în fiecare etapă a dezvoltării sale, la fel şi rasa umană. Dumnezeu are un plan şi un ţel pentru noi, pe care îl revelează progresiv, prin Mesagerii Săi, potrivit nevoilor şi maturităţii noastre. Credinţa baha’i este cea mai recentă, dar nu şi ultima, expresie a acelui plan şi ţel divin.

Potrivit învăţăturilor lui Bahá’u’lláh, cunoaşterea spirituală adusă de Mesagerii din trecut ai lui Dumnezeu, s-a lărgit şi s-a adaptat la maturitatea noastră. Aceasta este diferenţa între credinţa baha’i şi celelalte mari credinţe.

,,Toate lucrurile create au gradul sau treapta lor de maturitate… În acelaşi mod, există perioade şi trepte în viaţa colectivă a omenirii. La un moment dat, a trecut prin etapa copilăriei, apoi prin cea a tinereţii, dar acum a intrat în epoca îndelung prevestită a maturităţii, ale cărei mărturii sunt prezente pretutindeni… Ceea ce se putea aplica la nevoile umane la începuturile istoriei rasei umane, nu mai poate corespunde cerinţelor de astăzi… Darurile şi binecuvântările perioadei de tinereţe, deşi oportune şi suficiente în cursul adolescenţei omenirii, sunt în prezent incapabile să satisfacă necesităţile maturităţii ei.”150

‘Abdu’l-Bahá

,,Eu v-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi îndura. Şi nici acum chiar nu le puteţi îndura.” I Corinteni 3:2

Ce se întâmplă dacă noi continuăm să dăm lapte unui copil în creştere? Foamete, stres şi boală. Acelaşi lucru se întâmplă acum şi cu viaţa spirituală a lumii. Dumnezeu a pregătit din nou un banchet minunat cu bucatele cele mai hrănitoare. În marea Lui dragoste, El îi invită pe toţi să vină şi să se bucure de binecuvântările şi darurile care depăşesc toate aşteptările lor:

,,Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la care nici mintea nu s-a gândit, acestea sunt lucrurile pregătite de Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc…” I Corinteni 2:9

Dar mulţi ignoră această invitaţie. Ei aduc tot felul de pretexte pentru a se scuza. Unora nu le place numele Gazdei, altora nu le place uşa banchetului; unora, invitaţia, iar altora, meniul; unii spun că ei au deja banchetul lor special, alţii sunt prea ocupaţi, iar alţii sunt mult prea ataşaţi de sticlele lor! Ei sunt foarte răbdători; au aşteptat 2.000 sau 3.000 de ani, pot să mai aştepte încă o mie.

Dumnezeu este învăţătorul suprem. El nu întârzie să-şi trimită ajutorul nici măcar cu o secundă. Dovezile din jurul nostru indică o nevoie acută de ajutor.

,,Chipul lumii s-a schimbat. Calea lui Dumnezeu şi religia Sa au încetat să mai aibă vreo valoare în ochii oamenilor.”151 Bahá’u’lláh

Cine altul dacă nu Dumnezeu şi ce altceva dacă nu religia poate readuce dragoste, speranţă şi pace în inimile oamenilor?

,,Religia este, cu adevărat, instrumentul primordial pentru întemeierea ordinii în lume şi a liniştii printre popoarele ei… Cu cât declinul religiei este mai mare, cu atât mai cumplită este îndărătnicia celor lipsiţi de Dumnezeu. Aceasta nu poate nu duce în final decât la haos şi confuzie.”152 Bahá’u’lláh

,,Aşa după cum omul are nevoie de un veştmânt pentru a-şi acoperi trupul, la fel şi trupul omenirii trebuie înveştmântat cu mantia dreptăţii şi înţelepciunii. Haina sa este Revelaţia care i-a fost conferită de către Dumnezeu.”153 Bahá’u’lláh

Fiecare dintre marile religii ale lumii reprezintă un capitol în cartea cunoaşterii divine, încredinţat umanităţii. Cu cât înaintăm în timp, Dumnezeu mai adaugă, o dată la aproape o mie de ani, un nou capitol. Acesta reia şi lărgeşte anumite principii fundamentale care se găseau în capitolele anterioare, cum ar fi: iubirea de Dumnezeu, bunătatea, cinstea, mila. Aceste virtuţi nu se schimbă niciodată. Ele sunt la fel de veşnice şi neschimbătoare, precum Dumnezeu Însuşi.

Fiecare capitol nou introduce câteva îndemnuri şi informaţii noi, ca şi cele care se găsesc în Scrierile Bahá’i privitoare la unificarea rasei umane şi la crearea unei noi ordini sociale. Religiile diferă unele de altele numai în ceea ce priveşte învăţăturile sociale şi nu adevărurile spirituale fundamentale. Iertarea, credinţa, autocontrolul, respectul de sine, sacrificiul de sine, sinceritatea, dreptatea, detaşarea şi dragostea - aceste virtuţi au fost şi vor fi mereu însăşi viaţa şi lumina lumii. Astfel, singura diferenţă existentă între credinţa bahá’i şi celelalte credinţe se află în învăţăturile sociale şi nu în cele spirituale. Studiind fiecare din capitolele succesive ale cunoaşterii divine, dobândim o înţelegere mai adâncă a celor anterioare. De asemeni, credinţa noastră se întăreşte, căci recunoaştem unitatea, infinita înţelepciune şi măreţia Autorului şi Creatorului suprem.

Această revelare progresivă a adevărului şi a cunoaşterii va continua la nesfârşit:

,,Cu adevărat, nu vom inaugura nici o religie dacă ea nu urmează să fie reînnoită în epocile care vor urma. Aceasta este o promisiune făcută cu solemnitate. Cu adevărat, Noi suntem suprem asupra tuturor lucrurilor…”154 Báb

Care este planul lui Bahá’u’lláh
pentru o lume paşnică şi prosperă?

Nu putem construi o lume nouă, paşnică şi prosperă având în cale obstacole precum ignoranţa, inegalitatea, apatia, egoismul, sărăcia, prejudecăţile şi lipsa de comunicare. Iată câteva dintre principiile lui Bahá’u’lláh pentru construirea unei noi ordini mondiale:

• Educaţia universală şi obligatorie. Adevărata educaţie constituie cheia pentru prevenirea tuturor suferinţelor umane. Adevărata educaţie nu numai că îmbogăţeşte mintea, dar modelează şi caracterul. Cultivă dezvoltarea întregului potenţial uman, atât fizic, cât şi mental, emoţional, social, moral şi spiritual. Fiecare copil trebuie să înveţe să pună în practică dreptatea, dragostea şi înţelepciunea. A învăţa să scrie şi să citească, a stăpâni ştiinţa, literatura şi tehnologia, reprezintă doar o mică parte din educaţia completă pe ca re un copil trebuie să o primească.

,,Exigenţa primordială şi cea mai urgentă este promovarea educaţiei. Este de neconceput ca o naţiune să atingă prosperitatea şi succesul, fără ca această preocupare fundamentală şi excepţională să fie împlinită. Principala cauză a declinului şi decăderii popoarelor este ignoranţa. În prezent masele de oameni nu sunt informate nici măcar în privinţa lucrurilor obişnuite, cu atât mai puţin pot pătrunde ele esenţa problemelor importante şi a nevoilor complexe ale timpului.”155 ‘Abdu’l-Bahá

• Egalitatea între bărbaţi şi femei. Fiecare sex are talente speciale şi poate aduce contribuţii deosebite societăţii. Femeilor li s-au oferit mai puţine oportunităţi de a-şi dezvolta talentele. Influenţa lor profundă asupra copiilor le face ca mai ales ele să merite noi oportunităţi, mai mari, pentru dezvoltarea spirituală şi autoîmbunătăţire. (autoperfecţionare)

,,Femeile şi bărbaţii au fost şi vor mereu egali în ochii lui Dumnezeu… Oamenii cei mai iubiţi de El sunt cei statornici şi cei care şi-au depăşit semenii prin iubirea lor de Dumnezeu, înălţată fie slava Sa…”156

Bahá’u’lláh

,,Omenirea este aidoma unei păsări cu două aripi: una este de parte bărbătească, iar cealaltă de parte femeiască. Dacă ambele aripi nu sunt puternice şi propulsate de o forţă comună, pasărea nu-şi poate lua zborul către cer. Potrivit spiritului acestei epoci, femeile trebuie să progreseze şi să-şi îndeplinească misiunea în toate ramurile vieţii, devenind astfel egale bărbaţilor. Ele trebuie să fie la acelaşi nivel cu ei şi să se bucure de aceleaşi drepturi. Aceasta este rugăciunea mea cea mai fierbinte şi reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale lui Bahá’u’lláh.”157

‘Abdu’l-Bahá

• Eliminarea sărăciei. Ar trebui să existe o distribuţie egală a bogăţiei. Credinţa bahá’i posedă legi şi învăţături care fac posibilă acest principiu.

,,O voi cei bogaţi de pe pământ!

Săracii din mijlocul vostru sunt comoara Mea; aveţi grijă de ea şi nu vă preocupaţi numai de propriul vostru interes.”158

Bahá’u’lláh
,,O copii ai ţărânei!

Povestiţi celor bogaţi despre suspinele din miez de noapte ale celor săraci, ca nu cumva nepăsarea să-i ducă pe calea pierzaniei şi să-i priveze de Copacul Bogăţiei. A da şi a fi generos sunt atributele Mele; bine este de cel care se împodobeşte cu virtuţile Mele.”159

Bahá’u’lláh

,,Este important să se îngrădească bogăţiile, aşa după cum este la fel de important să se îngrădească sărăcia. Nici una dintre aceste extreme nu este bună… Când vedem cum sărăciei i se îngăduie să ajungă la condiţia de foamete, acesta este un semn sigur că undeva există tiranie… Ar trebui întocmite nişte legi speciale, care să se ocupe de aceste extreme de bogăţii şi de lipsuri… Guvernele ţărilor ar trebui să se conformeze Legii Divine care oferă în mod egal drepturi tuturor.”160

‘Abdu’l-Bahá

• Munca nu este un blestem sau o povară, ci o binecuvântare şi un dar de la Dumnezeu. Multor oameni nu le place munca lor. „Dacă nu ştii ce să crezi despre reîncarcare, priveşte felul în care unii oameni reînvie atunci când pierd timpul.”

Mâna care este aspră de muncă este demnă să ţină mâna lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, ne învaţă Bahá’u’lláh, munca este egală cu rugăciunea. Toţi sunt încurajaţi să-şi investească talentele într-un meşteşug sau o profesie.

,,Se cuvine ca fiecare dintre voi să aibă o ocupaţie… Noi am ridicat o asemenea muncă, prin îndurarea Noastră, la rangul de adoraţie a lui Dumnezeu, Cel Adevărat. Cugetaţi în inimile voastre la harul şi binecuvântările lui Dumnezeu şi aduceţi-I mulţumiri în zori de zi şi la apusul soarelui. Nu vă irosiţi timpul în lene şi trândăvie. Ocupaţi-vă cu ceea vă foloseşte atât vouă, cât şi celorlalţi.”161

Bahá’u’lláh

Învăţăturile lui Bahá’u’lláh preschimbă durerea de a munci în plăcerea de a sluji şi de a slăvi pe Dumnezeu. Ele transformă perspectiva muncitorului din „câte ore am muncit” în „cât am muncit în aceste ore”. O atitudine veselă uşurează povara. Darurile cele mai minunate ale lui Dumnezeu sunt învăluite în dorinţa de a-L servi şi legate cu pasiunea de a-L iubi. Bahá’u’lláh ne învaţă că a sluji şi a bucura oamenii este acelaşi lucru cu a-L sluji şi a-L bucura pe Dumnezeu.

• Eliminarea prejudecăţilor. A avea prejudecăţi este egal cu a avea o minte îngustă. O minte care este închisă stă asemenea unui obstacol în calea înţelegerii, armoniei, păcii şi unităţii. Astăzi există multe feluri de prejudecăţi: rasism, discriminare de sexe, sectarianism, naţionalism.

,,Observaţi cum oamenii sunt învrăjbiţi unii împotriva altora, şi câte ţinuturi sunt înroşite de sânge… Şi terenul fertil al tuturor acestor tragedii este prejudecata: prejudecata de rasă şi de naţie, de religie, de opinie politică; şi cauza principală a prejudecăţii este imitaţia oarbă a trecutului, prezentă în religie, în atitudinile rasiste, în părtinirea naţionalistă, în politică. Atâta timp cât această imitaţie va persista, în aceeaşi măsură temeliile ordinii sociale se vor prăbuşi, iar omenirea va continua să fie expusă celor mai grave primejdii.”162

‘Abdu’l-Bahá

• Unitatea în diversitate. Avem multe ziduri între noi. Haideţi să construim un pod care să le unească. „Lumea începe să înveţe că dacă doi credincioşi au păreri diferite, nu înseamnă că vreunul dintre ei este rău.” Unitatea în diversitate proclamă acest mesaj fundamental:

În lucrurile esenţiale: unitate
În cele neesenţiale: diversitate
În toate lucrurile: dragoste
‘Abdu’l-Bahá explică acest principiu:

,,Când nuanţe diferite de gândire, temperament şi caracter vor fi strânse laolaltă sub puterea şi influenţa unei singure cauze, frumuseţea şi slava perfecţiunii umane se va dezvălui şi se va manifesta. Numai forţa cerească a Cuvântului lui Dumnezeu, care stăpâneşte şi transcede realităţile tuturor lucrurilor, este capabilă să aducă în armonie gândurile, sentimentele, ideile şi convingerile divergente ale copiilor oamenilor.”163

‘Abdu’l-Bahá

• O nouă ordine mondială. O religie care intenţionează să unifice lumea trebuie să aibă un plan pentru unitate globală şi să dea un exemplu de ordine şi armonie în maniera în care îşi administrează treburile.

,,În curând ordinea prezentă va fi înlăturată şi una nouă se va aşterne în locul ei. Cu adevărat, Domnul tău grăieşte adevărul şi este Cunoscătorul lucrurilor nevăzute.”164 Bahá’u’lláh

,,Se apropie ziua când vom strânge lumea şi tot ce se află în ea şi vom aşterne alta în locul ei. El, cu adevărat, are putere asupra tuturor lucrurilor.”165 Bahá’u’lláh

,,Folosiţi-vă mintea şi voinţa pentru educarea popoarelor şi neamurilor lumii, pentru ca dezbinările care o separă să poată… fi înlăturate de pe întinderea sa, şi toţi oamenii să poată deveni susţinătorii unei singure Ordini şi locuitorii unei singure Cetăţi.”166 Bahá’u’lláh

Shoghi Effendi, Păzitorul credinţei baha’i, a întocmit o schiţă a Noii Ordini Mondiale a lui Bahá’u’lláh:

,,Unitatea rasei umane, aşa cum este prevăzută de Bahá’u’lláh, implică întemeierea unei comunităţi mondiale în cadrul căreia toate naţiunile, rasele, credinţele şi clasele sunt strâns şi permament unite, iar autonomia statelor sale membre şi libertatea personală şi iniţiativa indivizilor care le compun sunt definitiv şi complet salvgardate. Această comunitate mondială, atât cât ne-o putem imagina, trebuie să consiste dintr-o legislatură mondială… Un executiv mondial, sprijinit de o Forţă internaţională, va duce la îndeplinire deciziile luate de către legislatură şi va pune în aplicare legile adoptate de către acelaşi organism… Un tribunal mondial va… emite verdictul său final şi obligatoriu în fiecare dintre disputele care s-ar putea naşte între diversele elemente alcătuind acest sistem universal. Un mecanism de inter-comunicaţie mondială va fi inventat, ce va cuprinde întreaga planetă… O metropolă mondială va juca rolul de nerv central al unei civilizaţii mondiale… Resursele economice ale lumii vor fi organizate, sursele sale de materie primă vor fi captate şi utilizate din plin, pieţele sale vor fi coordonate şi dezvoltate şi distribuţia produselor sale va fi reglementată în mod echitabil.”167

,,Acesta este hotărârea luată pentru întreg pământul, aceasta este mâna întinsă către toate neamurile. Căci Domnul Oştirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? A sa este mâna întinsă şi cine ar putea să o abată?”

Isaia 14:26-27

• O limbă universală auxiliară. Potrivit unei surse, oamenii planetei noastre vorbesc 6.000 de limbi şi dialecte. Pe măsură ce lumea se micşorează, comunicarea dintre locuitorii săi devine tot mai critică. O limbă universală auxiliară este instrumentul esenţial pentru cultivarea prieteniei şi înţelegerii între naţiuni.

,,Se cuvine ca Membrii Casei Dreptăţii să aleagă o limbă dintre cele existente sau să adopte una nouă, şi în aceeaşi manieră să selecţioneze o scriere comună, ambele trebuind să fie predate în şcolile din înteaga lume. Astfel, pământul va fi privit ca o singură ţară şi un singur cămin. Cel mai slăvit rod al copacului cunoaşterii este acest cuvânt preamărit: voi sunteţi roadele aceluiaşi copac şi frunzele aceleiaşi ramuri. Fie ca nici un om să nu se mândrească cu dragostea pentru ţara sa, ci mai degrabă cu dragostea pentru întreaga omenire.”168

Bahá’u’lláh

Lipsa comunicării nu distruge numai căsnicii, dar şi naţiuni.

,,Oamenii nu se înţeleg pentru că se tem unii de alţii. Oamenii se tem unii de alţii pentru că nu se cunosc. Oamenii nu se cunosc pentru că nu comunică bine unii cu alţii.”

Martin Luther King
Puteri enorme se ascund într-o limbă universală:

,,Şi Domnul a spus, iată, ei sunt un singur popor şi au toţi aceeaşi limbă; şi iacă de ce s-au apucat; nimic nu i-ar putea împiedica să facă ce şi-au pus în gând.” Facerea 11:6

• Suntem, în esenţă, fiinţe spirituale. Sufletele noastre depind de hrană spirituală aşa cum trupurile noastre depind de cea fizică. Fie că este vorba de o celulă sau de sufletul nostru, înfometarea duce eventual la moarte. Spiritualitatea este sarea sufletului; fără ea, sufletul se strică. Trebuie presărată pe fiecare om, în fiecare zi. „Un băieţel de 5 ani se uita cum mama lui schimba scutecele bebeluşului. Când uită să pună pudră de talc pe posteriorul micuţului, băieţelul îi reamini:

-Mami, ai uitat să-l condimentezi!”

,,…încă de la început, copiii trebuie să primească o educaţie divină şi trebuie să li se reamintească în mod constant de Dumnezeu. Fie ca iubirea de Dumnezeu, îmbinată cu laptele mamei, să pătrundă fiinţa lor cea mai lăuntrică.”169 ‘Abdu’l-Bahá

Ce înseamnă prejudecată biologică?

Prejudecata stă la rădăcina tuturor relelor. Eliminarea ei constituie unul dintre principiile primordiale ale lui Bahá’u’lláh. Probabil că cel mai josnic şi mai rău tip de prejudecată este cea biologică: iluzia că diferenţele fizice ne dau motive întemeiate să ne simţim superiori. Dacă cineva se mândreşte cu umilinţa lui, nu este ceva foarte condamnabil. Dar a fi mândru de sexul sau rasa proprie sau de orice altă trăsătură genetică înseamnă a coborî la un nivel inferior insectelor. Căci diferitele specii de animale, fie că sunt prădătoare cum ar fi: lupul, leul, tigrul, sau paşnice, cum ar fi: ursul panda, porumbiţa, fluturele, nu folosesc niciodată culoarea ca semn al supremaţiei sau superiorităţii lor.

Oricine foloseşte trăsăturile fizice - rasă, sex, înălţime, greutate, frumuseţe, handicap - ca mijloace pentru a stabili o superioritate sau inferioritate arată o lipsă de înţelegere a adevăratei esenţe de a fi om. Este foarte probabil că acest gen de om încearcă, în mod inconştient, să ascundă deficienţele propriului său suflet cu văluri sau nori ai iluziei.

Prejudecata biologică este instrumentul cel mai ieftin şi mai josnic al separării, al superiorităţii şi mulţumirii de sine. În inima acestei prejudecăţi zace chiar negarea dreptăţii lui Dumnezeu. Ea implică faptul că atunci când Dumnezeu a creat capodopera Sa - fiinţele umane - El a făcut, în mod deliberat, discriminări sau s-a stecurat o eroare în judecata Sa.

În miezul acestei probleme se află de asemenea şi negarea a însăşi esenţei fiinţelor umane: sufletele lor. Căci se ajunge la ideea că valoarea unei persoane nu constă în splendorile ei spirituale, ci în trăsăturile fizice. Când cineva se simte superior datorită culorii, sexului sau oricărei trăsături fizice posedate, el comunică acest mesaj: Esenţa mea, adevărata mea onoare şi valoare nu sunt date de dragostea şi lumina inimii mele, ci de înfăţişarea mea şi de culoarea deschisă a pielii mele; nu de sufletul meu şi de serviciile aduse omenirii, ci de sexul meu; nu de caracterul meu, ci de culoarea mea.

Atunci ce reprezintă prejudecata? Reprezintă decăderea fiinţelor umane de la nivelul cel mai înalt şi mai nobil al perfecţiunii, până la cel mai josnic şi mai degradant. Înseamnă să ignori lumina şi să adori lampa. Înseamnă să nu apreciezi darul nemuritor şi să te agăţi de ambalajul efemer. Înseamnă degradarea rangului sufletului la starea de celulă. Înseamnă să reduci rangul unui înger la rolul unei furnici. Înseamnă să aduci splendorile sufletului la josnicia ţărânei. Înseamnă pervertirea minunatei păsări a cerului la starea de umilă insectă. Înseamnă să renunţi la slava şi grandoarea chipului lui Dumnezeu în schimbul unui vierme. Căci viermii vor deveni în final stăpânii trupurilor noastre!

Într-o scrisoare trimisă unui rege crud şi infatuat, preocupat de lucurile lumeşti, Bahá’u’lláh îi pune această întrebare: care este diferenţa între scheletul unui cerşetor şi cel al unui prinţ? Să ne punem şi noi aceeaşi întrebare: poate cineva să facă vreo diferenţă între viermii care se hrănesc cu pielea albă şi cei care se hrănesc cu pielea neagră? Sau între cei care se hrănesc cu carnea unui bărbat şi cei care se hrănesc cu carnea unei femei?

Un epitaf pe o piatră funerară:
,,Zac aici lângă altar,
Zac aici căci sunt sărman,
De vor loc bun, plătesc bani grei,
Şi eu viermuiesc la fel ca ei.”

În Cuvinte Tainice, Bahá’u’lláh foloseşte cuvântul ţărână de nouă ori pentru a ilustra valoarea formei noastre fizice. El foloseşte expresii precum: O Fiu al ţărânii, O Formă mişcătoare de ţărână, O copil al ţărânii.

,,Nu ştiţi de ce v-am creat pe toţi din aceeaşi ţărână? Ca nimeni să nu se creadă mai presus de celălalt. Cugetaţi mereu în inimile voastre la cum aţi fost creaţi. De vreme ce v-am creat pe toţi din aceeaşi substanţă se cuvine să fiţi asemenea unui singur suflet… pentru ca dinlăuntrul fiinţei voastre, din faptele şi acţiunile voastre, să se manifeste semnele unităţii şi esenţa detaşării.”170 Bahá’u’lláh

,,Vă voi strânge pe toţi sub acoperământul cenuşiu al ţărânei şi voi şterge toate aceste culori diverse, cu excepţia acelora care aleg culoarea Mea, ceea ce înseamnă purificarea de orice culoare.”171 Bahá’u’lláh

Care sunt învăţăturile bahá’i
cu privire la căsătorie şi familie?

În lumea noastră există un sentiment disperat al separării şi o puţinătate a dragostei. Cele mai ridicate cote ale crimei şi atacurilor se întâlnesc între prieteni şi membrii familiei. În ziua de astăzi, părinţii şi copiii petrec foarte puţin timp împreună. Această profeţie a lui Mica descrie tendinţa timpului nostru:

,,Căci fiul îşi necinsteşte tatăl, fiica se ridică împotriva mamei, nora împotriva soacrei, vrăjmaşii omului sunt chiar chiar cei din casa lui.”

Mica 7:6

Bahá’u’lláh a proclamat apariţia unei ere de pace şi unitate între toţi membrii rasei umane, inclusiv între membrii familiei. El a venit să apropie inimile părinţilor de cele ale copiilor. Şi acest lucru a fost profeţit:

,,Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie înainte să vină acea măreaţă şi înfricoşătoare zi a Domnului. El va întoarce inimile părinţilor către copii, şi inimile copiilor către părinţii lor.” Maleahi 4:5-6

O familie bună începe cu o căsnicie bună. Învăţăturile bahá’i descriu familia ca fiind o instituţie divină, o trăsătură fundamentală a planului creaţiei. Aceasta nu va fi nicicând schimbată, căci ea reflectă chiar scopul pentru care Dumnezeu a creat universul.

,,Ţelul lui Dumnezeu în crearea omului a fost şi va fi mereu de a-i îngădui să-şi cunoască Creatorul şi de a ajunge în Prezenţa Sa.” 172

Bahá’u’lláh

Căsătoria este un legământ sfânt făcut nu numai între soţ şi soţie, dar şi între ei şi Dumnezeu. Nu este un contract de interese, ci un legământ între cei doi iubitori ai lui Dumnezeu şi o hotărâre de a deveni unul atât fizic, cât şi spiritual. Această înţelegere înalţă căsătoria din planul fizic în cel spiritual. Potrivit principiilor bahá’i, cei care sunt uniţi prin legătura căsătoriei nu ar trebui să-şi întemeieze relaţia pe interese sau pe nevoi şi dorinţe personale, ci pe Voinţa lui Dumnezeu. O dovadă a acestui lucru este jurământul bahá’i de căsătorie: „Cu adevărat, ne vom supune cu toţii Voinţei lui Dumnezeu.” Legătura spirituală formată pe pământ va dăinui în eternitate.

,,Căsătoria, aşa cum este văzută de majoritatea oamenilor, este o legătură fizică, şi această legătură nu poate fi decât temporară, căci ea este sortită într-un sfârşit separării fizice.

Totuşi, pentru poporul lui Bahá [Bahá’ii] căsătoria trebuie să fie o uniune atât a trupului cât şi a spiritului…”173 ‘Abdu’l-Bahá

Într-o scrisoare adresată către doi bahá’i care intenţionau să se căsătorească, ‘Abdu’l-Bahá afirmă:

,,O voi doi credincioşi în Dumnezeu! Domnul, fără egal este El, a făcut ca bărbatul şi femeia să trăiască împreună în cea mai strânsă prietenie şi să devină un singur suflet. Ei sunt doi tovarăşi, doi prieteni intimi, care ar trebui să se preocupe de bunăstarea celuilalt.

Dacă ei trăiesc astfel, vor trece prin această lume în perfectă mulţumire, fericire şi linişte sufletească şi vor deveni ţinta harului şi favorii divine în Împărăţia cerurilor. Dar dacă nu trăiesc astfel, îşi vor duce vieţile într-o mare amărăciune, tânjind în fiecare clipă să moară şi se vor ruşina când vor ajunge în tărâmul ceresc.

Străduiţi-vă, deci, să trăiţi împreună, cu inima şi sufletul, ca doi porumbei în acelaşi cuib, căci aceasta înseamnă să fii binecuvântat în ambele lumi.”174

‘Abdu’l-Bahá

Dragostea în căsătoria bahá’i nu se bazează doar pe atracţie fizică, dar şi pe atracţia către Dumnezeu.

,,Adevărata dragoste este imposibilă dacă nu-ţi întorci chipul către Dumnezeu şi nu eşti atras de Frumuseţea Sa.”175 Bahá’u’lláh

Dacă iubim oamenii, inclusiv membrii familiei noastre, de dragul lui Dumnezeu şi nu pentru bunurile şi calităţile lor, dragostea noastră va rămâne nezdruncinată, chiar şi în momente de necazuri:

,,Niciodată nu vei fi supărat sau nerăbdător dacă îi iubeşti de dragul lui Dumnezeu… Fiecare fiinţă omenească are imperfecţiuni şi vei fi mereu nefericit dacă te vei uita la oamenii înşişi. Dar dacă te vei uita la Dumnezeu, îi vei iubi şi vei fi bun cu ei, căci lumea lui Dumnezeu este lumea perfecţiunii şi milostivirii desăvârşite.”176 ‘Abdu’l-Bahá

Atributele care leagă sufletul nostru de Dumnezeu, loialitatea sau credinţa, trebuie de asemenea să-i lege pe cei îndrăgostiţi în cadrul căsătoriei. Semnul cel mai evident şi mai vital al loialităţii este castitatea.177

,,Strălucirea luminii castităţii se revarsă asupra lumilor spiritului şi mireasma ei adie chiar şi către Cel Mai Înalt Paradis…”178 Bahá’u’lláh

,,Fie ca ochiul tău să fie cast, mâna ta credincioasă, limba ta sinceră şi inima ta iluminată.”179 Bahá’u’lláh

Shoghi Effendi, Păzitorul credinţei bahá’i, oferă o călăuzire clară asupra „manifestării adecvate a impulsului sexual”:

,,Manifestarea adecvată a impulsului sexual constituie dreptul firesc al fiecărui individ şi instituţia căsătoriei a fost creată tocmai pentru acest scop. Bahá’ii nu cred în suprimarea impulsului sexual, ci în controlarea şi reglarea sa.”180

Bahá’u’lláh declară:

,,Şi dacă el [adevăratul Meu credincios] ar întâlni pe cea mai frumoasă şi mai fermecătoare dintre femei, inima lui n-ar fi sedusă nici de cea mai slabă umbră de dorinţă pentru frumuseţea ei. Un asemenea suflet reprezintă într-adevăr întruchiparea neprihănită a castităţii. Astfel vă îndeamnă Pana Celui Străvechi, după cum a fost poruncit de către Domnul vostru, Cel Atotputernic, Cel Atotdarnic.”181 Bahá’u’lláh

În credinţa bahá’i, educaţiei copiilor i se acordă prioritatea cea mai înaltă:

,,Educaţia şi instruirea copiilor se numără printre faptele cele mai meritorii ale omenirii, care atrage harul şi favoarea Celui Atotmilostiv, căci educaţia este temelia indispensabilă a desăvârşirii umane…”182 ‘Abdu’l-Bahá

,,Dacă, în această sarcină de seamă, se va face un efort puternic, omenirea va… răspândi lumina cea mai strălucitoare. Atunci acest loc întunecat va fi inundat de lumină şi acest adăpost de ţărână se va preschimba în Rai.”183 ‘Abdu’l-Bahá

,,Trebuie să acordaţi cea mai mare importanţă educaţiei copiilor, căci aceasta este temelia Legii lui Dumnezeu şi a edificiului Credinţei Sale.”184

‘Abdu’l-Bahá

,,Educarea acestor copii se aseamănă muncii unui grădinar iubitor care îşi îngrijeşte plantele tinere în câmpiile înflorite ale Celui Atotslăvit. Nu există nici o îndoială că că va avea rezultatele dorite… copiii trebuie conştientizaţi până în străfundurile inimilor lor de faptul că „bahá’i” nu este numai un nume, ci un adevăr. Fiecare copil trebuie instruit în lucrurile spirituale, astfel încât el să poată întruchipa toate virtuţile şi să devină un izvor de slavă adusă Cauzei lui Dumnezeu. Altfel, simplul cuvânt „bahá’i” nu va aduce nici un folos, dacă nu va da roade.

Străduieşte-te deci, pe măsura capacităţii tale, să-i înveţi pe aceşti copii că un bahá’i este acela care întrupează toate perfecţiunile…”185 ‘Abdu’l-Bahá

Cum împacă bahá’ii ştiinţa şi religia?

„Dacă opiniile şi convingerile religioase contravin standardelor ştiinţei, atunci ele sunt simple superstiţii… Fără îndoială că trebuie să existe armonie între adevărata religie şi ştiinţa. Dacă un lucru se opune raţiunii, a crede în el este imposibil, şi nu ar avea alt rezultat decât şovăiala şi neîncrederea.”186 ‘Abdu’l-Bahá

Ştiinţa dezvăluie adevărurile şi misterele lumii fizice; religia, pe cele ale lumii spirituale. Fiecare se ocupă de o dimensiune separată, dar interdependentă a universului. Rareori se întâmplă ca Scrierile Sfinte să abordeze chestiuni ştiinţifice. Există şi câteva excepţii. De exemplu, un verset din Coran declară că soarele este un corp imobil şi lichid. (Coran 36:37-38; vezi şi Răspunsuri la Câteva Întrebări, capitolul 7). Această afirmaţie contrazicea opinia majorităţii din acele timpuri. De asemenea, oamenii de ştiinţă de obicei evită să se implice în probleme religioase.

Atunci de ce apare conflictul? Apare deoarece multe pasaje metaforice sunt interpretate literalmente. Pe lângă învăţăturile pe care le aduc, Scrierile Sfinte sunt adevărate capodopere literare. Ele cuprind o abundenţă de „figuri de stil”. A înţelege simbolismul care se ascunde în spatele procedeelor literare necesită imaginaţie şi deschidere. Credincioşii dogmatici, care de cele mai multe ori se consideră singurul model de credinţă şi înţelegere, percep scrierile literalmente.

Acest handicap inocent şi trivial în aparenţă are consecinţe devastatoare. Mai întâi, cauzează o ruptură între religie şi ştiinţă şi prin urmare distruge demnitatea religiei în ochii credincioşilor iluminaţi şi ai căutătorilor de adevăr; în al doilea rând, împiedică oamenii să înţeleagă simbolismul profeţiilor, fapt care la rândul său, duce la negarea Mesagerilor divini. Încă o dată, vedem rolul credincioşilor dogmatici în crearea concepţiilor eronate şi în înăbuşirea adevărului şi înţelegerii pe scară largă.

Religia este aidoma unui pahar cu apă. Teoriile teologice contradictorii l-au umplut cu atâtea impurităţi, încât apa a devenit o sursă de boală. Bahá’u’lláh ne oferă un pahar cu apă proaspătă.

Teologia, aşa după cum e practicată, este arta de a preschimba lucrurile simple în teorii obscure.

„Şi Isus a spus:
-Cine zici că sunt Eu?
Şi teologul a răspuns:

-Tu eşti manifestarea escatologică a esenţei fiinţei noastre, kerygma în care ne-am găsit sensul suprem al vieţii.

Şi Isus a spus:
-Ce?!”

În Cartea Certitudinii, Bahá’u’lláh citează acest pasaj:

,,Cunoaşterea este un punct, pe care nebunii l-au multiplicat.”187

Bahá’u’lláh
Natura umană este bună sau rea?

„Noi care am trăit în lagăre de concentrare ne putem aminti de oamenii care mergeau prin barăci consolându-i pe ceilalţi, renunţând la ultima lor bucăţică de pâine. Poate că erau puţini la număr, dar ofereau dovada concludentă că unui om i pot lua multe lucruri, cu excepţia unuia singur: ultima dintre libertăţile sale - să aleagă atitudinea sa în orice circumstanţă, să-şi aleagă propriul drum.”

Viktor Frankl

Portretizarea teologică a naturii umane a fost predominant negativă. În loc să ne reamintească de suprema onoare pe care o avem de a fi creaţi după asemănarea lui Dumnezeu, de a fi esenţa frumuseţii şi perfecţiunii, mulţi teologi îşi concentrează atenţia asupra naturii inferioare a omului şi ne reamintesc de trecutul rebel când Adam şi Eva au mâncat din fructul oprit. După cum remarcă dr. David Elkind, un renumit psiholog pediatru: „Puritanii au creat imaginea unui copil pângărit de păcatul originar.” „Copilul dumneavoastră”, a scris James Janeway, „nu e nicicând prea tânăr pentru a ajunge în iad.”188

„Un pastor vorbea cu un enoriaş de-al său entuziast, dar cam ignorant:

-Prietene, bănuiesc că tu crezi în depravarea totală? întrebă pastorul.

Omul răspunse:

-Sigur, domnule, şi ce doctrină minunată ar fi dacă toţi oamenii s-ar conforma ei!”

Motivul pentru care ignorăm binele şi ne concentrăm asupra răului este acesta: presupunem că dacă oamenii ar fi buni, nu ar mai avea nevoie de Cristos să-i mântuiască. Acest raţionament este complet nefondat. Când afirmăm că oamenii sunt perfecţi, înseamnă că ei sunt în mod potenţial perfecţi. Asemenea unei fotografii, imaginea lui Dumnezeu întipărită în sufletele lor, trebuie developată. Fără ajutorul Său, splendida şi preamărita imagine se va şterge şi va dispărea. Sămânţa perfectă are întotdeauna nevoie de un agricultor, altfel va putrezi. Cristos a spus că Împărăţia Cerurilor se află ascunsă înlăuntrul fiecărei fiinţe omeneşti. Acea Împărăţie perfectă are nevoie de un Împărat. Fără El, haosul va pune stăpânire pe ea.

Cristos a spus că o roadă bună nu poate veni decât de la un pom bun şi o roadă rea numai de la un pom rău. De vreme ce Dumnezeu este bun, orice lucru care vine de la El, întreaga creaţie, trebuie să fie bun.

Dintre toate fiinţele create, noi suntem singurii creaţi după asemănarea lui Dumnezeu. Suntem singurii care posedăm un suflet ce reflectă Sufletul Său. Poate o Fiinţă perfectă să aibă o asemănare rea? Poate vreo onoare să se compare cu aceea de a fi asemenea Esenţei întregii Frumuseţi şi Perfecţiuni? Oare am putea vreodată să ne arătăm îndeajuns recunoştinţa pentru acest dar nespus de minunat? În ciuda acestui fapt, există atâţia oamenii complet inconştienţi de marea onoare şi slavă de a fi om. Mulţi nu au respect faţă de sine. Ei au puterea să-şi conecteze sufletele cu Izvorul tuturor bucuriilor şi desfătărilor, totuşi ei sunt lipsiţi de aceasta şi rămân deprimaţi. Cele mai sublime bogăţii şi daruri din Împărăţia lui Dumnezeu sunt ale lor, cu toate acestea, ei trăiesc în sărăcie. Cristos a spus că „împărăţia cerului se află înlăuntrul vostru.” Oare ar putea să lipsească ceva frumos şi bun din împărăţia cerului? Toate lucrurile bune pe care ni le putem închipui sălăşuiesc înlăuntrul nostru. Într-adevăr, am fost creaţi perfecţi.

Când Dumnezeu ne-a creat, El a fost mulţumit de munca Sa şi a numit-o bună (Facerea 1:10, 12, 18, 21, 25, 31). Atunci de unde vine răul? Dumnezeu ne-a făcut mai întâi asemenea unei pelicule fotografice goale, pe care a expus-o mai apoi la imaginea Sa. Dar ne-a lăsat nouă sarcina de a developa filmul. Răul provine întotdeauna din inconştienţa asupra originii noastre divine şi acesta este poate mesajul de bază din povestea lui Adam şi a Evei. Această poveste nu indică faptul că răul este înnăscut în om. Ci mai degrabă, simbolizează darul sublim oferit oamenilor: liberul arbitru. Dacă acel dar ar fi luat, nu am fi decât nişte simple animale.

Numai când ne expunem la lumina cunoaşterii lui Dumnezeu, după cum este manifestată de către marii Săi Mesageri, putem dezvălui frumuseţea şi perfecţiunea interioară a sufletului nostru. Când îi negăm Mesagerii şi respingem cunoaşterea Sa, rămânem într-o stare negativă şi închisă.

În ziua de astăzi suntem expuşi în mod constant ştirilor negative: războaie, crimă, abuzul copiilor, fraudă, infidelitate şi cruzime de toate felurile. Partea negativă este rareori atenuată de cea pozitivă. Această abundenţă de ştiri negative crează o imagine negativă despre oameni în general. De vreme ce trăim potrivit imaginii pe care o reflectăm, când atenţia noastră este atrasă de partea negativă, imaginea de a fi om decade. Şi dacă imaginea noastră decade, la fel se întâmplă şi cu valorile noastre şi cu sentimentul de onoare şi demnitate. După cum a afirmat umoristul Will Rogers: „Dumnezeu l-a creat pe om cu o treaptă mai jos decât îngerii, şi de-atunci tot mai coboară câte o treaptă.”

Ceea ce vedem nu reprezintă ceea ce suntem. Dacă nu ne cultivăm sufletele, coborâm la un nivel inferior şopârlelor şi leilor, viespilor şi lupilor. Dacă ai fi proprietarul unui hotel, pe cine ai prefera să ai ca oaspete, un câine sau un beţiv necinstit?

„Un om a scris o scrisoare către un hotel mic pe care intenţiona să-l viziteze în concediul său: ‘Mi-ar plăcea să-mi aduc şi câinele. Este bine îngrijit şi foarte bine crescut. Aţi fi dispus să-l lăsaţi să stea noaptea cu mine în cameră?’

Proprietarul hotelului răspunse rapid printr-o scrisoare: „Conduc hotelul acesta de mulţi ani. În tot acest răstimp, niciodată nu mi s-a întâmplat ca vreun câine să fure prosoapele, argintăria sau tablourile de pe pereţi. Niciodată nu am fost nevoit să evacuez un câine în miezul nopţii pe motiv că era beat şi necuviincios. Niciodată nu mi s-a întâmplat ca vreun câine să plece fără să plătească. Fiţi fără grijă, câinele dumneavoastră este binevenit în hotelul meu. Iar dacă el poate să garanteze pentru dumneavoastră, sunteţi binevenit să staţi şi dumneavoastră aici.”

„O mamă se duse la şcoală, la şedinţa cu părinţii, ca să vorbească cu profesorul fiului ei. Profesorul spuse:

-Sunt atât de încântat să vă cunosc. Este o plăcere pentru mine să-l am în clasă pe fiul dumneavoastră, Tim! Este săritor, conştiincios, politicos….

Mama lui Tim se întrebă: „ Copilul meu? Oare vorbeşte despre copilul meu?” Mai târziu îi spuse lui Tim:

-Profesorul tău mi-a spus că eşti un copil minunat! De ce nu eşti la fel de bun şi acasă?

Tim îi răspunse:
-Mamă, nu pot să fiu bun tot timpul!”

Tim avea un potenţial mare atât pentru bine cât şi pentru rău. El selecta şi oferea fiecărei persoane ceea ce se aştepta de la el.

Ce facem noi cu aurul şi gunoiul? Păstrăm pe unul şi aruncăm pe celălalt. Acelaşi principiu se aplică şi la modul în care ne privim pe noi înşine. Dacă suntem convinşi că am fost creaţi de Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, strălucim asemenea aurului şi respectul faţă de noi înşine se va ridica spre înălţimile îngerilor. Dacă suntem convinşi că am apărut pe lume din întâmplare şi că suntem sortiţi gropii şi viermilor, atunci respectul faţă de noi înşine va coborî asemenea unei paraşute care nu s-a deschis, prăbuşindu-se de pământ. În cartea Proverbelor se spune: „Omul este după cum gândeşte.”

Trebuie să redăm sufletelor noastre slava şi onoarea de a fi om, de a fi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Aceste citate ale lui ‘Abdu’l-Bahá exprimă adevăratul nostru rang:

„Omul este suma creaţiei şi Omul Perfect este expresia gândului desăvârşit al Creatorului: Cuvântul lui Dumnezeu.189 Dintre toate fiinţele create, omul este cel mai aproape de natura lui Dumnezeu…190 Omul este opera cea mai înaltă a creaţiei, dintre toate creaturile Sale, cea mai aproape de Dumnezeu.”191

Bahá’u’lláh revarsă asupra noastră toate onorurile imaginabile. El ne ridică la rangul îngerilor. El afirmă că Dumnezeu a pus înlăuntrul fiecăruia dintre noi esenţa luminii Sale,192 că noi reprezentăm însuşi ţelul şi rodul creaţiei, motivul pentru care a fost creat întreg universul. Trebuie să ne reamintim în mod constant de destinul nostru splendid şi de bogăţiile inifinite pe care Dumnezeu le-a ascuns în fiecare dintre noi.

,,O fiu al existenţei!

Tu eşti lampa Mea şi lumina Mea e în tine. Ia-ţi de la ea strălucirea şi nu căuta pe nimeni altul decât pe Mine. Căci Eu te-am creat bogat şi Mi-am revărsat cu dărnicie favoarea peste tine.”193 Bahá’u’lláh

„O fiu al existenţei!

Cu mâinile puterii te-am creat şi cu degetele tăriei te-am modelat; şi înlăuntrul tău am pus esenţa luminii Mele. Fii mulţumit cu aceasta şi nu căuta nimic altceva, căci opera Mea este perfectă şi porunca Mea obligatorie. Nu şovăi şi nici nu te îndoi de ea.”194 Bahá’u’lláh

„O fiu al spiritului!

Te-am creat bogat, de ce te cobori în sărăcie? Nobil te-am făcut, de ce te înjoseşti singur? Din esenţa cunoaşterii ţi-am dat fiinţă, de ce cauţi iluminare de la altul decât Mine? Din lutul dragostei te-am modelat, cum de te ocupi de altcineva decât Mine? Întoarce-ţi privirea către tine însuţi, ca să Mă poţi găsi stând înlăuntrul tău tare, puternic şi de sine stătător.”195 Bahá’u’lláh

Această afirmaţie a lui Báb arată iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru oameni:

„Toate lucrurile au fost create de dragul vostru şi numai de dragul vostru a fost poruncită creaţia voastră.”196 Báb

Din punct de vedere emoţional şi spiritual, trăim într-o epocă ostilă. Predominanţa bolilor mintale în timpurile noastre este un simptom al deficienţelor şi presiunilor din interiorul fiinţei noastre. Suntem asemenea unor corăbii lăsate în voia vânturilor şi valurilor. În prezent, cel mai bun lucru este să ne menţinem la suprafaţă. Pentru a face acest lucru, trebuie să ne asigurăm mai întâi de stabilitatea corabiei şi de faptul că nu va fi zdrobită de furtuni; în al doilea rând, trebuie să avem un ţel, o direcţie, ca să ştim că nu ne-am pierdut.

Tăria corabiei este sentimentul de respect faţă de noi înşine. Înseamnă să avem credinţă că, în ciuda slăbiciunii noastre, suntem buni, suntem creaţia lui Dumnezeu. Înseamnă să credem că suntem nobili, demni de a trăi, nu pentru câţiva ani, ci pentru o eternitate, uitându-ne nu spre mormânt, ci spre Dumnezeu. Pentru a avea valoare, acest sentiment trebuie încoronat cu un ţel. Acest ţel al fiecărei fiinţe umane este să crească, să-şi dezvăluie perfecţiunile lăuntrice, să devină demn de iubirea lui Dumnezeu şi să ajungă în prezenţa Sa.

Este absolut esenţial ca fiecare fiinţă umană să împlinească ambele cerinţe. Pentru supravieţuirea noastră spirituală, ele sunt la fel de vitale precum aerul pentru supravieţuirea noastră fizică. Fără ele, nu suntem decât nişte trupuri fără viaţă plutind în largul mării.

Dacă părinţii ar demonstra respect faţă de sine şi ar avea un ţel înflăcărat în viaţă, ar fi greu de imaginat că un copil ar lua în considerare sinuciderea ca alternativă. Oamenii se sinucid din multe motive. Dar la rădăcina fiecărei sinucideri se află lipsa unui sentiment de respect faţă de sine şi a unui ţel, care ar trebui insuflate în primii ani ai vieţii. Dacă religia nu reuşeşte să împlinească aceste două nevoi, este o pseudo-religie.

Punctul de vedere bahá’i asupra naturii umane are un impact profund asupra felului în care copiii se privesc pe ei înşişi şi în care se raportează la ceilalţi. Îi învaţă să respecte fiecare fiinţă umană. Este oare posibil să consideri oamenii ca fiind capodopera lui Dumnezeu şi totuşi să nu-i respecţi? Faptul că suntem conştienţi de esenţa noastră divină afectează toate aspectele vieţii noastre, dar este cel mai bine ilustrat în felul în care ne raportăm la ceilalţi. În lumina acestei cunoaşteri, oamenii devin preţioşi pentru noi. Vom considera o onoare să fim în prezenţa unor fiinţe pe care Dumnezeu le descrie ca fiind „esenţa luminii Mele”. Asemenea unei raze de lumină, atitudinea noastră faţă de ceilalţi se reflectă întotdeauna şi asupra noastră şi ne ajută să apreciem darurile nemuritoare ale lui Dumnezeu şi prezenţa Sa în sufletele noastre.

Se implică bahá’ii activ în îmbunătăţirea
stării socio-economice a lumii?

Credinţa bahá’i îmbină aspectul mistic cu cel practic. Ea învaţă oamenii să aibă o conştiinţă globală şi să se preocupe de bunăstarea tuturor membrilor rasei umane. Dragostea nu este doar un sentiment. Adevărata dragoste, ca şi electricitatea, generează puteri precum serviciul şi sacrificiul de sine:

„Un adevărat om este acela care, astăzi, se dedică slujirii întregii rase umane.”197

Bahá’u’lláh

Un raport emis de UNICEF arată că a cincea parte din populaţia omenirii trăieşte într-o sărăcie cruntă. Deosebirea dintre naţiunile bogate şi cele sărace oferă multe oportunităţi de serviciu în domeniul socio-economic. Această profeţie se referă la timpurile noastre:

„Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele. Sunt gata de seceriş!”

Cristos (Ioan 4:35)

„Bahá’ii coordonează în prezent peste 1.300 de proiecte de dezvoltare. Majoritatea acestora sunt rezultatul eforturilor individuale, operând cu un sprijin mic sau fără sprijin din afara comunităţii.

Activităţile în domeniile sănătăţii, serviciilor sociale, comunicaţiilor, agriculturii, silviculturii şi dezvoltării comunitare, încurajează munca în spiritul serviciului către omenire. Accentul pus în Scrierile bahá’i pe necesitatea educaţiei universale a inspirat înfiinţarea a peste 900 de şcoli şi centre de pregătire în Africa, Asia şi cele două Americi. Comunităţile bahá’i coordonează 29 de şcoli generale cu nivel elementar şi liceal. Cifrele vor continua să crească în anii ce vor urma.

Proiectele de dezvoltare socială şi economică din întreaga lume includ de asemenea şi centre medicale, programe pentru femei, programe de cooperare economică, renovarea de clădiri, grupuri de artă şi teatru, ferme comunale, proiecte cooperative de pescuit, cămine pentru refugiaţi şi bătrâni şi cursuri de operare calculator pentru a ajuta familiile cu venit scăzut.

Şapte programe educaţionale de radio funcţionează în prezent în Liberia, Panama, Chile, Peru, Bolivia, Ecuador şi Statele Unite, pentru a servi populaţia locală. Programele în limbile băştinaşe oferă informaţii despre îngrijirea sănătăţii, administrarea recoltei, creşterea animalelor, dezvoltarea copilului, eliminarea prejudecăţilor şi egalitatea între bărbaţi şi femei.”198

„Învăţăturile spirituale ale lui Bahá’u’lláh accentuează încrederea în propriile forţe şi independenţa şi promovează o abordare holistică şi globală în înţelegerea problemelor sociale şi a cauzelor care se află la baza lor… De exemplu, eforturile de a uşura sărăcia nu pot fi separate de activităţile care promovează egalitatea deplină pentru femei. Marea majoritate a săracilor din lume sunt femei şi copii. În multe ţări în curs de dezvoltare, în special în Africa, femeile sunt agricultoare şi ele se ocupă de creşterea recoltelor. Bahá’ii cred că eforturile pentru asigurarea hranei în aceste regiuni depind mult de îmbunătăţirile aduse statutului femeii. Chestiunile legate de dezvoltare şi mediu înconjurător depind în mod egal de soluţionarea unor probleme precum rasismul, lipsa educaţiei şi conflictele religioase.”199

Tendinţa recentă în distribuirea bogăţiei în multe dintre ţările industrializate, dacă este continuată, va avea consecinţe grave. Ea este contrară uneia din învăţăturile fundamentale ale lui Bahá’u’lláh: o distribuţie echitabilă a bogăţiei. Pentru a înţelege clar ce se întâmplă în prezent citiţi cartea America: What Went Wrong?, scrisă de doi autori câştigători ai Premiului Pulitzer. Pentru această carte, ei au făcut doi ani de cercetări şi au adunat documente ce însumează peste 100.000 de pagini pentru a crea „o ilustrare captivantă a dureroasei destrămări a clasei de mijloc în America.” Acest scurt pasaj din carte oferă o perspectivă asupra tendinţelor economice:

„Între 1980 şi 1989, salariile combinate ale persoanelor cu venit între 20.000$ şi 50.000$, au crescut cu 44%. În aceeaşi perioadă, salariile combinate ale persoanelor care câştigau peste 1 milion de dolari pe an, au crescut cu 2.184%.

Privit în ansamblu, venitul total al tuturor persoanelor care câştigau mai puţin de 50.000$ pe an, adică 85 % din americani, a crescut în medie cu 2% pe an în cursul acelor zece ani. În acelaşi timp, venitul total al milionarilor a explodat cu 243% pe an. Aceste cifre nu sunt ajustate la inflaţie, care afectează toate grupele de venit, dar loveşte cel mai tare clasele de jos şi de mijloc.

Între 1980 şi 1989, numărul persoanelor care au declarat un venit de peste jumătate de milion de dolari a crescut vertiginos de la 16.881 la 183.240, o creştere de 985%.”200

Potrivit emisiunii Nightline (Octombrie 27, 1995), începând cu 1973, venitul anual al celor mai săraci oameni din America a scăzut cu 1.300$, în timp ce venitul anual al celor mai bogaţi a crescut cu 66.000$. Această transformare, afirmă raportul, a început în 1973.

Una dintre căile abordate de bahá’i pentru a încerca să îmbunătăţească starea socio-economică a lumii este prin intermediul Naţiunilor Unite:

„Comunitatea Internaţională Bahá’i are statut consultativ pe lângă Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite şi pe lângă UNICEF. Este afiliată cu Programul de Mediu al Naţiunilor Unite şi Biroul de Informare Publică al Naţiunilor Unite. Are reprezentanţi la Naţiunile Unite în New-York, Geneva şi Nairobi. Comunităţile locale bahá’i sunt încurajate să sprijine diversele proiecte umanitare ale Naţiunilor Unite. Comunitatea Internaţională Bahá’i participă în întâlnirile organizaţiilor aparţinând Naţiunilor Unite care se ocupă cu drepturile omului, dezvoltarea socială, statutul femeii, mediul înconjurător, aşezarea umană, hrana, ştiinţa şi tehnologia, populaţia, legile maritime, prevenirea crimei, abuzul de substanţe, tinerii, copiii şi familia, dezarmamentul şi Universitatea Naţiunilor Unite.”201

Uneori, sărăcia persistă şi din lipsa motivaţiei de a munci şi de a-şi câştiga traiul. În ochii lui Dumnezeu, trândăvia scade din valoarea unui om:

„O slujitorul Meu!

Cei mai josnici dintre oameni sunt aceia care nu aduc nici o roadă pe pământ. Asemenea oameni se numără printre cei morţi, nu, aceştia din urmă au mai multă trecere în ochii lui Dumnezeu decât acele suflete trândave şi de nimic.”202

Bahá’u’lláh

Scrierile bahá’i înalţă munca făcută într-un spirit de serviciu, la rangul de adorare. Adevăratul scop al muncii nu este de a face bani, ci de a servi pe ceilalţi.

„Un om bogat din Mexic avea obiceiul să cumpere zilnic două mandarine de la o femeie care avea un stand cu fructe lângă casa lui. Într-o zi el i-a spus femeii că vrea să cumpere tot stocul de mandarine pe care îl avea ea. Spre marea lui surprindere, femeia a refuzat oferta.

-Dar de ce? întrebă el.

-Dacă ţi-aş vinde toate mandarinele mele, răspunse ea cu demnitate, ce aş mai face tot restul zilei?”

Se roagă bahá’ii?

Bahá’ii au obligaţia spirituală de a se ruga în fiecare zi. De ce ar trebui să ne rugăm? Pentru a ne exprima dragostea, recunoştinţa şi devotamentul pentru Iubitul nostru suprem şi etern, pentru a obţine călăuzire spirituală, pentru a ne reaminti de destinul şi esenţa noastră nemuritoare şi pentru a ne întări sufletele împotriva presiunilor vieţii cotidiene. Dacă am iubi pe cineva cu adevărat, nu l-am suna în fiecare zi? Atunci cum îl putem iubi pe Dumnezeu fără să ne amintim de El şi fără să vorbim cu El? Să-L sunăm pe Dumnezeu este singurul apel telefonic internaţional netaxabil, care niciodată nu sună ocupat, nu este defect şi nu este preluat de un robot fără viaţă. Dumnezeu ne cere să ţinem legătura cu El, căci Lui îi place să ne asculte: „Cheamă-mă şi îţi voi răspunde.” (Ieremia 33:3). Dumnezeu răspunde întotdeauna rugăciunilor noastre sincere, dar nu tot timpul în felul la care ne aşteptăm.

„În zorii fiecărei zile el [adevăratul căutător] ar trebui să comunice cu Dumnezeu şi, din tot sufletul, să stăruie în căutarea Iubitului său. El ar trebui să mistuie orice gând îndărătnic în flacăra amintirii Sale iubitoare.”203

Bahá’u’lláh

,,Aduceţi-I laude şi slăviţi-L şi mărturisiţi sfinţenia şi unicitatea Fiinţei Sale şi preamăriţi puterea şi maiestatea Sa cu o minunată proslăvire. Aceasta vă va îngădui să ajungeţi în preaînaltul Paradis. O, de-aţi avea deplină încredere în revelarea semnelor lui Dumnezeu.”204 Báb

„Ar trebui să vorbim în limba cerească - limba spiritului - căci există o limbă a spiritului şi a inimii. Ea este diferită de limbajul nostru, tot aşa cum limbajul nostru este diferit de cel al animalelor, care constă din ţipete şi sunete.

Limba spiritului este cea prin care comunicăm cu Dumnezeu. Când suntem eliberaţi, în timpul rugăciunii, de toate lucururile exterioare şi ne întoarcem spre Dumnezeu, atunci este ca şi cum în inima noastră auzim Vocea lui Dumnezeu. Putem vorbi, comunica şi conversa cu Dumnezeu fără ajutorul cuvintelor şi putem să-I auzim răspunsul… Noi toţi, când atingem o stare cu adevărat spirituală, putem auzi Vocea lui Dumnezeu.”205

‘Abdu’l-Bahá

Noi ar trebui să ne rugăm din dragoste, şi nu de frică:

„În rugăciunea cea mai înaltă, oamenii se roagă numai din dragoste pentru Dumnezeu, şi nu pentru că le este teamă de El sau de iad, sau pentru că speră la binecuvântări sau la rai… Când un om se îndrăgosteşte de cineva, îi este imposibil să nu menţioneze numele persoanei iubite. Cu cât mai dificil este să nu menţionezi Numele lui Dumnezeu, atunci când ai ajuns să-L iubeşti… Omul spiritual nu are o bucurie mai mare decât comemorarea lui Dumnezeu.”206

‘Abdu’l-Bahá

În Scrierile bahá’i, găsim câteva volume de rugăciuni. Iată un exemplu de rugăciune zilnică:

„Mărturisesc, o Dumnezeul meu, că M-ai creat să te cunosc şi să te proslăvesc. Mărturisesc, în clipa aceasta, neputinţa mea şi puterea Ta, sărăcia mea şi bogăţia Ta. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător.”207 Bahá’u’lláh

O rugăciune pentru cei în necazuri:

„Cine altul dacă nu Dumnezeu risipeşte toate greutăţile? Spune: Lăudat fie Dumnezeu! El singur este Dumnezeu! Toţi sunt slijitorii Săi şi toţi depind de porunca Lui!”208 Báb

O rugăciune pentru dimineaţă:

„M-am trezit la adăpostul Tău, o Dumnezeul meu, şi se cuvine ca cel ce caută adăpost, să sălăşluiască înlăuntrul Sanctuarului Ocrotirii Tale… Iluminează-mi fiinţa lăuntrică, o Doamne, cu splendorile Izvorului Revelaţiei Tale, aşa după cum ai iluminat fiinţa mea exterioară cu lumina de dimineaţă a bunăvoinţei Tale.”209 Bahá’u’lláh

Rugăciune pentru linişte sufletească:

„O Dumnezeule! Înviorează şi înveseleşte-mi sufletul. Purifică-mi inima. Luminează-mi puterile. În Mâinile Tale las toate treburile mele. Tu eşti Călăuza şi Refugiul Meu. Nu vreau să mă mai las pradă tristeţii şi amărăciunii; ci vreau să fiu plin de bucurie şi fericire. O Dumnezeule! Nu vreau să mai fiu cuprins de teamă şi nici să las necazurile să mă copleşească. Nu vreau să mai stărui asupra neplăcerilor vieţii.

O Dumnezeule! Tu eşti pentru mine un prieten mai bun decât sunt eu însumi pentru mine. Ţie îţi închin viaţa, o Doamne!”210

‘Abdu’l-Bahá

O rugăciune pentru a ne exprima dragostea faţă de Dumnezeu:

„O Dumnezeul meu! O Dumnezeul meu! Iată servitorul Tău care a înaintat către Tine, pribegind cu ardoare în deşertul dragostei Tale, mergând pe calea serviciului Tău, aşteptând bunăvoinţa Ta, sperând la generozitatea Ta, bizuindu-se pe Împărăţia Ta şi îmbătat de vinul darului Tău. O Dumnezeul meu! Sporeşte înflăcărarea afecţiunii lui pentru Tine, statornicia laudei lui către Tine şi ardoarea dragostei sale pentru Tine.

Cu adevărat, Tu eşti Cel Mai Generos, Domnul Harului Preaplin. Nu există alt Dumnezeu decât Tine, Cel Iertător, Cel Milostiv.”211

‘Abdu’l-Bahá
Rugăciune pentru ajutor:

„O Tu, al Cărui chip este ţinta adoraţiei mele, a Cărui frumuseţe este sanctuarul meu, al Cărui sălaş este ţelul meu, a Cărui laudă este speranţa mea, a Cărui providenţă este tovarăşul meu, a Cărui dragoste este izvorul fiinţei mele, a Cărui pomenire este alinarea mea, a Cărui apropiere este dorinţa mea, a Cărui prezenţă este aspiraţia mea cea mai înaltă şi năzuinţa mea cea mai fierbinte, Te implor să nu mă îndepărtezi de acele lucruri pe care le-ai poruncit pentru cei aleşi dintre slujitorii Tăi. Acordă-mi deci binele acestei lumi şi al celei de dincolo.

Tu eşti, cu adevărat, Regele tuturor oamenilor. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Cel Veşnic Iertător, Cel Mai Generos.”212 Bahá’u’lláh

Rugăciune pentru însănătoşire:

„Numele Tău este vindecarea mea, o Dumnezeul meu, şi gândul la Tine este leacul meu. Apropierea de Tine este speranţa mea şi dragostea pentru Tine, tovarăşul meu. Mila Ta este vindecarea mea şi ajutorul meu în lumea aceasta şi ce va să vie. Tu eşti, cu adevărat, Cel Atotdarnic, Cel Atotştiutor, Cel Atotînţelept.”213 Bahá’u’lláh

Rugăciune pentru slăvirea lui Dumnezeu:

„Te implor să mă ierţi, o Domnul meu, pentru orice pomenire în afară de pomenirea de Tine, şi pentru orice laudă în afară de lauda Ta, şi pentru orice desfătare în afara desfătării în apropierea de Tine, şi pentru orice plăcere în afară de plăcerea comuniunii cu Tine, şi pentru orice bucurie în afară de bucuria dragostei Tale şi a bunului Tău plac, şi pentru toate lucrurile care îmi aparţin şi care nu sunt legate de Tine, o Tu Care eşti Domnul Domnilor, Cel Care conferă mijloacele şi deschide porţile.”214 Báb

Rugăciunea şi citirea Scrierilor ar trebui făcută cu bucurie şi moderaţie:

„Nu vă mândriţi că citiţi mult din versete… Dacă un om ar citi un singur verset cu bucurie şi încântare, aceasta ar fi mai bine pentru el decât să citească cu moleşeală toate Cărţile Sfinte ale lui Dumnezeu.”215 Bahá’u’lláh

„Rugăciunea care este cu adevărat acceptată este cea oferită cu o spiritualitate desăvârşită şi cu o inimă radioasă; prelungirea ei nu a fost şi nu este pe placul lui Dumnezeu. Cu cât rugăciunea este mai detaşată şi mai pură, cu atât mai acceptată este ea în prezenţa lui Dumnezeu.”216 Báb

„Un pastor întrebă o fetiţă ce impresie avea despre prima ei participare la o întâlnire de ‘sfinţi cântăreţi’, unde se aducea slavă lui Dumnezeu ore în şir.

-Muzica a fost frumoasă, spuse ea, dar reclama a fost prea lungă.”

„Dacă un prieten iubeşte pe o persoană, el va simţi dorinţa să-i spună acest lucru. Deşi ştie că acea persoană este conştientă de dragostea sa, el tot doreşte să-şi mărturisească sentimentele… Dumnezeu cunoaşte dorinţele tuturor inimilor, dar impulsul de a ne ruga este unul firesc, izvorând din dragostea omului pentru Dumnezeu…

Dacă dragostea şi dorinţa lipsesc, este inutil să încerci să le impui. Cuvintele fără dragoste nu au nici o valoare. Dacă cineva îţi vorbeşte ca şi cum aceasta ar fi o sarcină neplăcută pentru el, fără să simtă dragoste sau bucurie că te întâlneşte, ai vrea să stai de vorbă cu această persoană?”217 ‘Abdu’l-Bahá

Care sunt Scrierile Sfinte
ale credinţei bahá’i?

„Florile se trec, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pe veci.”

Isaia 40:8

Niciodată până acum nu a mai fost încredinţată omenirii o asemenea abundenţă de Scrieri. Datorită măreţiei acestei zile, Cuvântul lui Dumnezeu s-a revărsat aidoma unui torent.

Pentru prima dată în istoria religioasă a omenirii, avem dovezi palpabile despre cum este revelat Cuvântul lui Dumnezeu. Câţiva observatori independenţi, au consemnat că uneori Báb şi Bahá’u’lláh rosteau Cuvintele divine cu asemenea viteză încât nimeni nu putea să scrie. Cartea Certitudinii (257 de pagini), care dezleagă misterele Scripturilor din trecut, a fost scrisă de Bahá’u’lláh în decursul a numai două zile.

Autorii fac corecturi, îşi schimbă părerile, îşi modifică stilul şi se maturizează cu timpul. Precum flăcăra unei lumânări în bătaia vântului, gândurile lor licăresc şi tremură, şi se sting fără să aibă un impact prea mare asupra mediului în care trăiesc.

Cuvântul lui Dumnezeu radiază asemenea soarelui cu splendoare, frumuseţe şi perfecţiune, iluminând toate colţurile pământului. El este izvorul vieţii spirituale a lumii. Intemperiile şi capriciile timpului nu-l vor putea afecta vreodată.

„Cuvântul tău este o candelă la picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.”

Psalmi 119:105

Kahlil Gibran, faimosul autor din Liban, a cărui carte Profetul a fost recunoscută drept clasică, a făcut următoarea afirmaţie despre lucrările în limba arabă ale lui Bahá’u’lláh, o limbă pe care Bahá’u’lláh nu a studiat-o:

„El [Kahlil Gibran] a spus că că acestea constituiau operele literare cele mai minunate din câte s-au scris vreodată, şi că El chiar a inventat cuvinte noi. Şi că nu există arabă care să se apropie măcar de araba în care Bahá’u’lláh a scris.”218

În arhivele bahá’i sunt păstrate peste 15.000 de Tablete sau Epistole scrise de Bahá’u’lláh către discipolii Săi.219 Să presupunem că fiecare dintre acele Epistole are în jur de trei pagini, atunci avem un total de aproape 45.000 de pagini. Dacă 450 de pagini intră într-un volum, atunci avem 100 de volume. Fiecare dintre acele Epistole dezvăluie o mică parte a slavei, perfecţiunii şi puterii lui Dumnezeu. Fiecare dintre acele Epistole exprimă dragostea Sa statornică şi fără greş faţă de omenire. Şi fiecare din ele manifestă o autoritate, o frumuseţe şi o maiestate care nu-şi găsesc perechea. Am avut onoarea să citesc în jur de 2.000 dintre acele Epistole în limba originală a revelaţiei. De fiecare dată când am citit o nouă Epistolă, uimirea mea a crescut. Să le citeşti este ca şi cum te-ai plimba într-un conac splendid împodobit cu perle şi bijuterii maiestuoase şi preţioase.

Cei care au fost martori la revelarea acestor scrieri sacre au declarat că ele erau rostite pe cât de repede puteau fi scrise. Secretarii de-abia puteau să menţină ritmul cu viteza cu care cuvintele erau rostite. Ceea ce este şi mai uluitor este faptul că ele nu necesitau nici un fel de corectură, modificare sau schimbare.

Toate Scrierile sfinte aduc mărturie rangului suprem al Cuvântului lui Dumnezeu:

„Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.”

Cristos (Ioan 6:63)

„Şi cuvintele Domnului sunt fără pată, precum argintul este încercat într-un cuptor de argilă, curăţit de şapte ori.” Psalmi 18:30

Atât Báb cât şi Bahá’u’lláh afirmă în mod repetat că Cuvintele sunt dovada cea mai sigură a distincţiei lor divine:

„El, Regele divin, a proclamat supremaţia neîndoielnică a versetelor Cărţii Sale asupra tuturor lucrurilor care atestă adevărul Său. Căci în comparaţie cu toate celelalte dovezi şi mărturii, versetele divin revelate strălucesc precum soarele, în timp ce toate celelalte sunt precum stelele. Pentru toate popoarele lumii ele sunt mărturia trainică, dovada incontestabilă, lumina strălucitoare a Regelui ideal. Desăvârşirea lor nu are egal, şi virtutea lor nu poate fi depăşită. Ele sunt comoara de perle divine şi păstrătoarele misterelor divine.”220 Bahá’u’lláh

„Într-adevăr, aceste versete clare sunt mărturia convingătoare pentru cei ce caută adevărata călăuzire.”221 Báb

Cu siguranţă că modul de a gândi şi de a vorbi al lui Dumnezeu este deosebit de al nostru, pe cât de deosebite şi de preamărite sunt cerurile faţă de pământ:

„Căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi nici căile voastre nu sunt căile mele, spune Domnul. Aşa cum cerurile sunt mai sus decât pământul, la fel şi căile mele sunt mai sus faţă de ale voastre şi gândurile mele faţă de gândurile voastre.”

Isaia 55:8-9

De câte ori cercetaţi Scrierile lui Báb sau ale lui Bahá’u’lláh, amintiţi-vă că ele erau rostite pe cât de repede puteau scrie secretarii. Nici o fiinţă umană, cu excepţia Celei înzestrate şi inspirate de Dumnezeu, nu poate să pretindă o asemenea distincţie. Nici cel mai talentat, mai matur şi mai iscusit autor nu poate scrie, în mod spontan şi fără pauză, chiar şi o pagină, care să se apropie, prin frumuseţe şi noutate, de lucrările lui Báb şi Bahá’u’lláh, dintre care nici unul nu a fost educat în vreun fel. Când suprapunem dimensiunea semnificaţiei la cea a limbajului, obţinem perle nepreţuite de o perfecţiune cerească.

Cuvântul lui Dumnezeu, rostit prin marii Săi mesageri, este miracolul cel mai puternic. Nu este ca un meteor care străbate cerul şi arde în momentele istoriei. Este o magie divină care dăinuie peste generaţii. Este la fel de strălucitor şi de trainic ca soarele, şi la fel de veşnic ca universul. Nici o dovadă sau vreo mărturie nu se poate compara cu el.

Se pare că Dumnezeu şi-a tăinuit toate miracolele în Cuvântul Său. Gândiţi-vă la Báb. El a început misiunea Sa la vârsta de 25 de ani. El nu avea educaţie. După câte ştim, El nici măcar nu a terminat şcoala elementară. Învăţătorul Său l-a trimis acasă, spunând că acest copil ştia mai multe decât el. Imaginaţi-vă un tânăr, crescut într-o cultură extrem de înapoiată şi de represivă, care se ridică şi anunţă veştile cele mai incredibile, revelând Scripturi la fel de repede pe cât scrie cineva, într-un stil magnific şi splendid, într-o limbă care nu este limba sa maternă, una pe care El n-a studiat-o niciodată! De ce miracol mai mare are nevoie cineva? Aceasta este o minune veşnică, la care putem fi martori oricând dorim. Aceasta este dovada pe care Dumnezeu vrea să ne bizuim.

Cum au putut să îndure israeliţii atâta suferinţă în deşert? Ceea ce le-a dat tărie şi curaj a fost mana, hrana din cer. Această hrană simboliza Cuvântul lui Dumnezeu. (vezi Ioan 6:30-58)

Iată pe scurt câteva selecţiuni din vasta vie a lucrărilor sfinte bahá’i. Este esenţial pentru căutătorul adevărului să-şi dedice timpul studiului acestor surse.

Báb şi ‘Abdu’l-Bahá de asemenea au scris un număr mare de lucrări. Operele lor fac parte din Scrierile Sfinte bahá’i. Iată câteva referinţe în limba engleză* :

De Bahá’u’lláh
Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh
Cuvinte Tainice
The Seven Valleys and the Four Valleys
Cartea Certitudinii
Prayers and Meditations
The Proclamation of Bahá’u’lláh
Tablets of Bahá’u’lláh
De Báb
Selections from the Writings of the Báb
De ‘Abdu’l-Bahá
Răspunsuri la Căteva Întrebări
Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá
The Secret of Divine Civilization
The Promulgation of Universal Peace
Cuvântări la Paris

Următoarele citate, selectate de Shoghi Effendi, Păzitorul Credinţei bahá’i, din Scrierile bahá’i, sunt gravate deasupra alcovurilor şi intrărilor Casei Bahá’i de Adoraţie din Wilmette, Illinois. Fiecare dintre aceste citate este precum faţeta unui diamant scos din maiestuoşii munţi ai giuvaerurilor cereşti. Pe măsură ce citiţi, cugetaţi în inima voastră la înţelesul fiecărui giuvaer:

Toţi profeţii lui Dumnezeu proclamă aceeaşi credinţă.

Religia este o lumină strălucitoare şi o fortăreaţă de neînvins.

Voi suneţi roadele aceluiaşi copac şi frunzele aceleiaşi ramuri.

Atât de puternică este lumina unităţii, încât poate ilumina întreg pământul.

Asociaţi-vă cu adepţii tuturor religiilor într-un spirit de prietenie.

O Fiu al existenţei! Tu eşti lampa Mea şi lumina Mea e înlăuntrul tău.

O Fiu al existenţei! Urmează poruncile Mele din dragoste pentru Mine.

Raiul tău este dragostea Mea; căminul tău ceresc, reuniunea cu Mine.

Lumina unui caracter bun întrece în strălucire lumina soarelui.

Pământul este o singură ţară, iar oamenii sunt cetăţenii săi.

În ochii mei, lucrul cel mai iubit este Dreptatea; nu te întoarce de la ea, dacă pe Mine Mă doreşti.

Dragostea Mea este fortăreaţa Mea; cel ce intră înăuntrul ei este teafăr şi ocrotit.

Nu sufla o vorbă despre păcatele altora atâta timp cât tu însuţi eşti un păcătos.

Inima ta este căminul Meu;sfinţeşte-l ca să pot coborî în el.

Am făcut din moarte un mesager de bucurie pentru tine. De ce te mâhneşti?

Pomeneşte-Mă pe pământul Meu, pentru ca în cerul Meu să-Mi amintesc de tine.

O cei bogaţi ai pământului! Săracii din mijlocul vostru sunt comoara Mea; aveţi grijă de comoara Mea.

Izvorul întregii învăţături este cunoaşterea de Dumnezeu, preamărită fie Slava Sa.222

Scrierile unei religii constituie inima şi sufletul ei. Ele nu provin de la fiinţe umane, ci din inima cerului. Ele sunt pecetea Mesagerilor lui Dumnezeu, semnul cel mai evident al măreţiei lor. Oricine doreşte să-l cunoască pe Bahá’u’lláh, ar trebui să studieze Scrierile Sale cu conştiinciozitate. El invită căutătorii adevărului în repetate rânduri să-L pună la încercare prin intermediul operelor Sale, adică al roadelor cereşti pe care le poartă. După cum a afirmat Cristos, un copac trebuie judecat după roadele sale. Dacă roadele sunt bune, atunci copacul este bun.

Dragostea este legea cea mai măreaţă din univers. Este lumina lumii. Iată câteva roade din via scrierilor lui Bahá’u’lláh şi ‘Abdu’l-Bahá cu privire la dragoste:

Dragostea este izvorul tuturor darurilor lui Dumnezeu. Până când dragostea nu ia în stăpânire inima, nici o altă binecuvântare divină nu poate fi dezvăluită înlăuntrul ei.223 ‘Abdu’l-Bahá

Rânduiţi-vă vieţile potrivit primului principiu al învăţăturii divine, care este dragostea.224 ‘Abdu’l-Bahá

În grădina inimii tale nu sădi decât trandafirul iubirii.225 Bahá’u’lláh

Fiecărei fiinţe omeneşti trebuie să-i arătaţi o bunătate infinită.226

‘Abdu’l-Bahá

Nu priviţi creaturile lui Dumnezeu decât cu ochiul bunătăţii şi al milei, căci Providenţa Noastră iubitoare a pătruns toate lucrurile create, iar harul Nostru cuprinde cerurile şi pământul.227 Bahá’u’lláh

Trebuie să aveţi o dragoste infinită unii pentru ceilalţi, fiecare preferându-l pe celălalt înaintea lui însuşi.228 Bahá’u’lláh

Trebuie să-ţi iubeşti prietenul mai mult decât te iubeşti pe tine însuţi; da, fii gata să te sacrifici… Doresc să fiţi gata să sacrificaţi totul de dragul celorlalţi, chiar şi viaţa voastră.229 ‘Abdu’l-Bahá

Binecuvântat este acela care îl preferă pe fratele său înaintea sa.230

Bahá’u’lláh

Un gând de ură trebuie distrus cu un gând mai puternic de dragoste.231

‘Abdu’l-Bahá

Priviţi dragostea şi prietenia ca fiind desfătările raiului, iar duşmănia şi ura ca fiind chinurile iadului.232 ‘Abdu’l-Bahá

Iubeşte creaturile de dragul lui Dumnezeu şi nu pentru ele însele. Niciodată nu vei fi supărat sau nerăbdător dacă le iubeşti de dragul lui Dumnezeu.233

‘Abdu’l-Bahá

Când un om îşi întoarce chipul către Dumnezeu, găseşte pretutindeni soare… Nu vă mulţumiţi să arătaţi prietenie doar în vorbe, ci fie ca inimile voastre să ardă de bunătate faţă de toţi cei pe care vă ies în cale.234 ‘Abdu’l-Bahá

Fie ca ei să aibă mereu grijă să facă un lucru bun pentru unul dintre semenii lor, să ofere cuiva dragoste, respect, un ajutor atent. Fie ca ei să nu creadă nicicând că cineva ar fi duşmanul lor sau că cineva le doreşte răul, ci să se gândească la toţi oamenii ca fiind prietenii lor; privind pe cel înstrăinat ca fiind apropiat, pe cel străin ca pe tovarăşul lor, eliberându-se de prejudecăţi, nefăcând distincţii.235

‘Abdu’l-Bahá

Aţi fost creaţi să vă arătaţi dragoste unuia altuia şi nu perversitate şi ură. Nu vă mândriţi cu dragostea pentru voi înşivă, ci cu cea pentru semenii voştri. Nu vă făliţi cu dragostea pentru ţara voastră, ci cu cea pentru toată oamenirea.236

Bahá’u’lláh

Dragostea, în plinătatea şi puritatea ei, este mama tuturor virtuţilor. Este puterea care zămisleşte tot ceea ce este bun şi nobil. Este însuşi ţelul vieţii umane.

Dragostea, în plinătatea ei, înseamnă să cauţi şi să accepţi adevărul şi bunătatea. Tot ceea ce este adevărat este bun şi tot ceea ce este bun este adevărat. Dumnezeu este adevăr şi bunătate. Dragostea este adevăr şi bunătate. O persoană care iubeşte adevărul şi bunătatea înţelege că:

• Există un Dumnezeu drept şi bun care trebuie cunoscut, iubit şi slăvit pentru măreţia Sa.

• Dreptatea este mai bună decât cruzimea.
• Cinstea întrecea necinstea.
• Cunoaşterea este superioară ignoranţei.
• Înţelepciunea depăşeşte nebunia.

• A face este mai nobil decât să stai şi să visezi.

Prin urmare, „dragostea este marele secret”. Când avem adevărată dragoste, descoperim şi trăim potrivit adevărului şi bunătăţii; am atins ţelul pentru care universul a fost creat.

Ne place să vă vedem trăind mereu în prietenie şi înţelegere… Noi vom fi mereu alături de voi; dacă vom inspira mireasma prieteniei voastre, inima Noastră se va bucura cu siguranţă, căci nimic nu Ne poate mulţumi mai mult.237

Bahá’u’lláh

Să încheiem această secţiune cu două citate despre virtuţi, unul aparţinând lui Cristos, iar celălalt lui Bahá’u’lláh:

Ferice de cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor.

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi.

Ferice de cei blânzi, căci ei vor fi moşteni pământul.

Ferice de cei ce flămânzi şi însetaţi după dreptate, căci ei vor fi săturaţi.

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă.

Ferice de cei cu inima curată,căci ei vor vedea pe Dumnezeu.

Ferice de făcătorii de pace, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu.

Ferice de cei prigoniţi din pricina dreptăţii, căci a lor este împărăţia cerurilor.

Cristos (Matei 5:3-10)

Fii generos în prosperitate şi recunoscător în ceasuri de restrişte.

Fii demn de încrederea vecinului tău şi priveşte-l cu o faţă strălucitoare şi prietenoasă.

Fii o comoară pentru cel sărac, o dojană pentru cel bogat, un răspuns la strigătul celor nevoiaşi, şi păstrează cu sfinţenie făgăduiala dată.

Fii nepărtinitor în judecată şi rezervat la vorbă.

Fii drept şi blând cu toată lumea.

Fii ca o lampă pentru cei ce merg în întuneric, o bucurie pentru cei întristaţi, o mare pentru cei însetaţi, un adăpost pentru cei mâhniţi, un sprijin şi un apărător al victimelor asupririi. Fie ca integritatea şi cinstea să-ţi caraterizeze toate faptele.

Fii un cămin pentru străin, un balsam pentru cel suferind, o fortăreaţă pentru cel fugar.

Fii ochi pentru cel orb şi o lumină călăuzitoare pentru paşii celor rătăciţi.

Fii o podoabă pe chipul adevărului, o cunună pe fruntea fidelităţii, un stâlp al templului echităţii, o suflare de viaţă pentru trupul omenirii, un stindard al oştirilor dreptăţii, un far la orizontul virtuţii, o rouă pentru pământul inimii omului, o arcă pe oceanul cunoaşterii, un soare pe cerul bunătăţii, o nestemată în diadema înţelepciunii, o lumină strălucitoare pe firmamentul generaţiei tale, un rod pe copacul umilinţei.238 Bahá’u’lláh

Cred bahá’ii în viaţa de apoi?

Deşi nu ne amintim, cu toţii am făcut o călătorie de la Împărăţia cerească spre pământ, iar acum ne îndreptăm înapoi spre casă.

„Toţi oamenii au venit de la Dumnezeu şi la El se vor întoarce. Şi toţi se vor înfăţişa înaintea Lui la judecată.”239 Báb

„Ţărâna se va întoarce în pământ, iar duhul se întoarce la Dumnezeu care l-a creat.”

Ecleziastul 12:7

„O Doamne, sufletul meu va trăi cu Tine; dă odihnă duhului meu.”

Isaia 38:16

Este atât de uşor să uităm că suntem călători pe un drum lung şi că timpul pe care îl petrecem pe pământ este scurt. Este atât de uşor să uităm că suntem pasageri pe o navă spaţială, că avem ocazia să ne învârtim în jurul soarelui câteva minute, pentru ca după aceea să plecăm. Adeseori suntem aşa de ataşaţi de navă, încât nu mai vrem să ne întoarcem acasă. Ar trebui să părăsim această lume cu acelaşi spirit cu care am venit. Când am sosit aici, nu am spus: „De ce” sau „nu”. De ce ar trebuie să ne plângem când ne îndreptăm spre o lume mai bună?

„De aceea se cuvine ca tu să te întorci la Dumnezeu aşa după cum ai luat fiinţă şi să nu rosteşti cuvinte precum ‘de ce’ sau ‘nu’, dacă doreşti ca creaţia ta să aducă roade atunci când te vei întoarce.”240 Báb

Creatorul nostru, aşteptând să ne întoarcem la El, a pregătit minunate locuinţe şi săli de ospeţe. El doreşte ca noi să fim pregătiţi, să devenim puri, luminoşi şi înmiresmaţi. Nici un om care are un miros neplăcut sau haine murdare nu poate intra în sala de ospeţe. Porţile ei sunt sensibile la murdărie; şi pur şi simplu nu se deschid. Imaginaţi-vă dacă oameni având tot felul de mirosuri şi încărcaţi cu tot felul de bagajele ar intra în sală! Cerul ar deveni la fel haotic şi poluat ca şi pământul.

Ce se va întâmpla cu cei care nu se pregătesc pentru ospăţ?

„Cele care erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi uşa s-a încuiat. Celelalte fecioare au ajuns mai târziu. ‘Doamne’, spuseră ele, ‘deschide-ne uşa.’ Dar El răspunse: ‘Adevărat vă spun că nu vă cunosc.”

Cristos (Matei 25:10-12)

Mulţi ne pierdem speranţa şi credinţa şi nu găsim nici un motiv pentru a trece prin această viaţă. Alţii nu mai pot să aştepte, ei doresc să aibă imediat parte de răsplată. Dar Creatorul nostru ne cere să fim răbdători şi încrezători şi să nu uităm că partea cea mai bună urmează să vină. „Art Linkletter spuse copiilor că ‘viaţa începe la patruzeci’ şi îi întrebă dacă ei cred că e adevărat. Un băieţel spuse:

-Pentru mine, viaţa începe la trei.
-Cum aşa? întrebă Linkletter.
-Păi la trei scăpăm de la şcoală.”

Cei care au avut o experienţă de moarte clinică, spun adeseori că simţeau că trec printr-un tunel întunecat şi apoi ajungeau la lumină. Tunelul simbolizează această viaţă, iar lumina, viaţa de apoi. Pentru a ajunge la destinaţia noastră, trebuie să trecem prin tunel, trebuie să terminăm călătoria, să simţim boala, durerea şi moartea. „O fetiţă a mers la doctor pentru consultaţie şi observă un tablou cu un înger pe perete.

-Pentru ce e asta? întrebă fetiţa.

-Îmi aminteşte că într-o zi voi merge în rai, răspunse doctorul. Ţie nu ţi-ar plăcea să mergi în rai?

-Ba da, sigur, răspunse fetiţa.

-Şi atunci ce crezi că ar trebui să facem ca să ajungem acolo?

-Mai întâi trebuie să murim.

-Aşa este, remarcă doctorul zâmbind, dar ce ar trebui să facem înainte să murim?

Fetiţa se gândi un pic şi apoi răspunse:

-Trebuie să ne îmbolnăvim şi să te chemăm pe tine!”

Raiul e binecuvântat cu odihna perfectă, dar binecuvântarea de pe pământ este truda.

Când suntem în această lume, alegem să ne îndreptăm atenţia fie asupra luminii, fie asupra tunelului. Numai dacă ne aţintim privirea asupra luminii va avea sens viaţa şi călătoria prin tunel. Numai copilaşii care mor au privilegiul de a ajunge la lumină fără a mai trece prin tunel. Şi numai lipsa noastră de credinţă şi ataşamentul faţă de lume ne împiedică să acceptăm acest lucru.

Conştiinţa condiţiei noastre nemuritoare ne fereşte de apatie, de pesimism şi de disperare; iar apatia, pesimismul şi disperarea ne împiedică să ajungem la conştiinţa nemuririi noastre.

Bahá’u’lláh ne învaţă că lumile lui Dumnezeu sunt infinite şi că această viaţă este prima etapă dintre etapele infinite ale dezvoltării noastre spirituale. Trecerea de la această viaţă la următoarea nu are ca rezultat pierderea puterilor spirituale: inteligenţa noastră, individualitatea noastră şi memoria vieţii noastre rămân. De fapt, are ca rezultat dobândirea de puteri noi şi mai mari.

„Acum vedem ca într-o o oglindă, în chip întunecos; atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin.” I Corinteni 13:12

Lumea de dincolo este cu mult superioară celei de aici, în special pentru cei care au dus o viaţă nobilă pe pământ şi care I-au făcut pe plac lui Dumnezeu. Pentru ei va fi atât de splendid, atât de grandios şi de minunat, încât dacă ar putea vedea lumea de dincolo, nu ar mai dori să trăiască aici. Li s-ar părea această lume o închisoare întunecată şi mâhnită.

„Astfel este rangul hotărât pentru adevăratul credincios, încât dacă slava acestui rang ar fi dezvăluită ochilor omenirii într-o măsură mai mică decât vârful unui ac, fiecare privitor ar fi mistuit de dorul de a ajunge la ea. Pentru acest motiv s-a poruncit ca în această viaţă pământească măsura deplină a slavei pe care o posedă rangul unui asemenea credincios să rămână tăinuită ochiului său.”241

Bahá’u’lláh

„Dacă ai contempla suveranitatea nemuririi, te-ai strădui să părăseşti această lume trecătoare. Dar a-ţi tăinui pe una şi a-ţi dezvălui pe cealaltă este un mister pe care numai cei cu inima curată îl pot înţelege.”242 Bahá’u’lláh

Un prieten a întrebat: „Cum ar trebui să priveşti moartea?” ‘Abdu’l-Bahá a răspuns:

„Cum aşteaptă cineva sfârşitul unei călătorii? Cu speranţă şi nerăbdare. La fel este şi cu sfârşitul acestei călătorii pământeşti.”243

Bahá’u’lláh ne învaţă că acest tărâm este un tărâm al sădirii, nu al recoltei; prin urmare, nu ar trebui să aşteptăm tot timpul ca răsplata faptelor noastre bune să o primim aici. Cel ce sădeşte o sămânţă nu se aşteaptă ca recolta să apară instantaneu. Dumnezeu doreşte ca noi să ne arătăm încrederea în El prin răbdarea noastră.

„Pentru că m-ai văzut, ai crezut; ferice de cei care nu au văzut şi au crezut.” Cristos (Ioan 20:29)

„Un om bogat a murit şi a ajuns la cer. Un înger l-a luat să-i arate cetatea cerească. Şi au ajuns la un sălaş minunat.

-Cine locuieşte aici? întrebă omul cel bogat.

-O, răspunse îngerul, pe pământ era servitorul tău. Omul cel bogat deveni foarte nerăbdător. Se gândi el că dacă servitorii trăiesc aşa, stai să vezi ce sălaş va avea el! Apoi ajunseră la un sălaş şi mai minunat.

-Al cui e acesta? întrebă omul cel bogat, aproape copleşit. Îngerul răspunse:

-Ea şi-a petrecut toată viaţa educând copilaşii.

Omul cel bogat era foarte nerăbdător acum. În sfârşit ajunseră în faţa unei mici cocioabe. Era casa cea mai modestă pe care omul cel bogat o văzuse vreoadată.

-Aceasta este casa ta, spuse îngerul. Omul cel bogat începu să plângă.

-Îmi pare rău, spuse îngerul. Am făcut şi noi ce-am putut cu ce ne-ai trimis.”

Această lume este asemenea unei şcoli, iar viaţa asemenea unui test. Dacă aceasta nu ar fi fost un test, am fi fost supuşi unor reguli şi restricţii clare aşa după cum sunt date pisicilor şi crocodililor. Scopul nostru primordial la şcoala vieţii este să obţinem „o notă bună.”

Profesoara: Ionel, dă-mi exemplu de o propoziţie care să conţină un complement circumstanţial de scop.

Ionel: Doamna profesoară, toată lumea crede că sunteţi frumoasă.

Profesoara: Mulţumesc, Ionele, dar care este scopul?

Ionel: O notă bună!

În această şcoală, putem alege să fim studenţi eminenţi, mediocri sau un repetenţi. Notele pe care le obţinem aici, rămân cu noi pe vecie. De fapt, nota pe care o obţinem este singurul lucru pe care îl luăm cu noi dincolo de mormânt. Aţi văzut pe cineva care să-şi ai aurul în mormânt cu el? Odată un om a crezut că poate. Înainte să moară, i-a spus prietenului său:

-Lumea spune că nu poţi lua nimic cu tine în mormânt, iar eu am să le arăt că greşesc.

Cu puţin înainte de moartea sa, şi-a convertit toată bogăţiile în bani lichizi, pe care i-a pus în trei plicuri. Unul l-a dat prietenului său, altul avocatului său, iar ultimul preotului său. în testamentul său el specifică că atunci când rămăşiţele sale vor fi coborâte în mormânt, cele trei plicuri trebuie să fie aruncate pe sicriu. Testamentul său fu respectat… dar nu întocmai. După ce omul a fost înmormântat, avocatul îi întrebă pe ceilalţi doi dacă urmaseră instrucţiunile testamentului. Prietenul răposatului răspunse:

-Gândurile bune şi mulţumirile sunt mai valoroase decât banii. În loc de bani, am pus o scrisoare de mulţumire în plic. Avocatul spuse că el nu le avea cu cuvintele mari, aşa că mesajul său se reducea la două cuvinte: „Ai înnebunit?” Preotul spuse:

-Nici unul nu sunteţi demni de încredere. Eu i-am scris un cec personal pentru toată suma!”

Unii oameni se pricep să se joace cu darurile vieţii. Ei se poartă ca şi omul care a mers la un cazino cu un Cadillac de 50.000 de dolari şi s-a întors cu un autobuz de 350.000 de dolari!

Valorăm atâta cât suntem, nu atâta cât avem.

Majoritatea oamenilor îşi duc vieţile căutând plăceri şi averi. Promisiunea raiului nu-i impresionează. Ei muncesc din greu pentru a-şi construi palate efemere aici pe pământ, dar nu pentru domenii eterne în rai. Se străduiesc să fie în fruntea tuturor aici în această lume - o iluzie sclipitoare care durează prea puţin, iar apoi dispare. Dar atunci când vine vremea să treacă cu brio examenul acestei lumi, standardele lor scad.

„Un student se năpusti în cabinetul decanului facultăţii sale:

-Trebuie să mă ajutaţi! Profesorul întrebă:
-Ce s-a întâmplat? Studentul răspunse:

-Am luat 3 la ştiinţă, 3 la matematică şi 5 la geografie.

-Şi cum îţi explici această situaţie? întrebă profesorul. Studentul răspunse:

-Cred că am dedicat prea mult timp geografiei!”

Scrierile Sfinte ne asigură că nimic din ceea ce am învăţat, oricât de puţin sau de nesemnificativ, nu se va pierde, că Cel Ce a creat universul poate să păstreze faptele noastre şi să ne răsplătească pe măsură.

„Şi dacă cineva dă o cană de apă rece unuia dintre aceşti micuţi… Adevărat vă spun că nu işi va pierde răsplata.” Cristos (Matei 10:42)

Din nou, cei care au trecut prin experienţa morţii clinice spun că:

• Moartea nu distruge sinele, individualitatea, identitatea sau conştiinţa sa.

• Sufletul intră într-o nouă dimensiune spirituală, de nedescris în frumeseţea şi perfecţiunea ei.

• Durerea fizică şi infirmităţile (orbirea, surzenia etc.) dispar.

• Sufletul dobândeşte noi daruri şi puteri, precum libertatea de a călători în univers fără ajutorul nici unui mijloc de transport şi de a trece prin bariere fizice.

• Sufletul îşi aminteşte şi revede toate evenimentele vieţii sale, inclusiv faptele bune şi cele rele.

• Există un fel de evaluare a vieţii.

• Sufletul are ocazia să întâlnească persoane iubite care au murit.

• Individul revine la viaţă, având un ţel şi un înţeles pentru viaţa sa. El sau ea descoperă că lucrul cel mai important în viaţă este să iubească şi să cunoască - să iubească întreaga omenire (nu doar membrii familiei sale) şi să dobândească cunoaştere.244

În continuare voi da câteva citate din descrierile făcute de oamenii care au trecut prin moarte clinică:

„Toată durerea se risipi.” „Aveam un sentiment de pace şi linişte depline şi nu simţeam nici un fel de frică.” „După ce m-am întors, am plâns o săptămână că trebuia să trăiesc în această lume, după ce am văzut-o pe cealaltă.” „În faţa mea se întindea o lume cu totul nouă, iar eu mă tot gândeam: ‘Am atâtea lucruri noi de descoperit!’ ” „Am auzit o voce care mi-a zis să mă întorc şi nu am simţit nici un fel de frică.”245

Scrierile Sfinte bahá’i privitoare la viaţa de apoi sunt numeroase. Iată un fragment din scrierile lui Bahá’u’lláh:

„M-ai întrebat cu privire la natura sufletului. Află, cu adevărat, că sufletul este un semn al lui Dumnezeu, o nestemată cerească a cărei realitate nu a fost pătrunsă nici de oamenii cei mai învăţaţi şi al cărei mister nici o minte, oricât de ascuţită ar fi ea, nu poate spera să îl dezvăluie. Este primul dintre toate lucurile create care proclamă desăvârşirea Creatorului său, primul care recunoaşte slava Sa, care se agaţă de adevărul Său şi care se prosternează în adoraţie înaintea Sa. Dacă este credincios lui Dumnezeu, va reflecta lumina Lui şi se va întoarce în cele din urmă la El. Dar dacă va da greş în credinţa faţă de Creatorul său, el va deveni o victimă a egoului şi a pasiunii şi se va cufunda în cele din urmă în adâncurile acestora.

Oricine care, în această Zi, a refuzat să îngăduie îndoielilor şi închipuirilor oamenilor să-l abată de la Cel Care este Adevărul Etern şi care nu s-a lăsat împiedicat de tumultul creat de autorităţile ecleziastice şi laice să recunoască Mesajul Său, un astfel de om va fi privit de Dumnezeu, Domnul tuturor oamenilor, ca unul dintre semnele Sale cele mai puternice şi se va număra printre cei ale căror nume au fost gravate în Cartea Sa de Pana Celui Preaînalt. Binecuvântat este acela care a recunoscut adevărata poziţie a unui astfel de suflet, care a acceptat rangul său şi care a descoperit virtuţile sale.”246

În această lume vedem doar ceea ce este vizibil. Uneori ne îndoim că ne vom bucura vreodată de roadele trudei noastre. „Într-o zi rece de februarie un melc începu să urce pe trunchiul unui măr. În timp ce înainta el încetişor, un vierme îşi scoase capul dintr-o gaură a copacului şi îi dădu următorul sfat:

-Îţi consumi energia degeaba. Nu e nici un măr în pom.

Dar melcul îşi continuă suişul molcom.
-O să fie până ajung eu acolo, spuse el.”

Printre atributele cele mai iubite şi mai binecuvântate în ochii lui Dumnezeu, se numără răbdarea. Cei ce îndură lucrurile neplăcute cu resemnare vor primi „darurile cele mai alese”:

„Spune, această viaţă lumească se va sfârşi şi toţi îşi vor da duhul şi se vor întoarce la Domnul Dumnezeul meu Care va răsplăti cu darurile cele mai alese faptele celor care îndură cu răbdare. Cu adevărat Dumnezeul tău hotărăşte măsura tuturor lucrurilor create după cum doreşte, prin virtutea poruncii Sale; şi cei ce se supun bunului plac al Domnului tău, sunt cu adevărat printre cei fericiţi.”247 Báb

Cu toţii ştim că nu putem niciodată să părăsim „vii” această lume. Şi cu toate acestea ne ducem vieţile de parcă aşa s-ar întâmpla. Viaţa este o călătorie; trebuie mereu să ne fixăm ţeluri şi să ne continuăm drumul. Nu contează unde am început, ci cât de departe am călătorit. Viaţa noastră este ca o călătorie cu taxiul. Fie că mergem undeva sau nu, aparatul încasează. Mai târziu sau mai devreme călătoria noastră pământească se apropie de sfârşit. Şi taxiul acesta nu poate da înapoi.

„O copii ai neglijenţei!

Nu îndrăgiţi această suveranitate pieritoare şi nu vă bucuraţi de ea. Sunteţi precum pasărea nepăsătoare care ciripeşte pe ram sigură de ea; până când vânătorul Morţii o azvârle deodată în ţărână, iar melodia, forma şi culoarea se duc, fără să mai lase vreo urmă. De aceea luaţi seama, o robi ai dorinţei!”248

Bahá’u’lláh

Toate Scrierile Sfinte ne încurajează să profităm de oportunităţile pe care le avem în această viaţă pentru a creşte spiritual. Atâta timp cât suntem aici, în călătoria noastră spre Dumnezeu, putem creşte într-o secundă cât am face-o într-o mie de ani. Acest lucru nu va mai fi posibil vreodată. Trăsătura critică a acestei lumi dintre toate lumile lui Dumnezeu este următoarea: stabileşte ritmul a tot ce ni se va întâmpla în eternitate. Ni se cere de mii de ori, chiar şi mai mult, să profităm de acest moment înainte să treacă pe lângă noi pentru totdeauna:

„Foloseşte prilejul acesta… căci o clipă trecătoare în această Zi depăşeşte secolele epocilor trecute… Nici soarele şi nici luna nu au fost vreodată martorii unei asemenea zile ca aceasta.”249 Bahá’u’lláh

„Ascultaţi şi luaţi aminte, nu vă mândriţi, căci Domnul a grăit. Daţi slavă Domnului Dumnezeului vostru până nu vine întunericul, până nu vi se lovesc picioarele de munţii întunecaţi. Voi aşteptaţi lumină, dar El o va preschimba într-o umbră mare şi o va preface în negură adâncă.”

Ieremia 13:15-16

„Acesta este sfatul Meu către tine şi către cei iubiţi de Dumnezeu. Oricine doreşte, să se întoarcă către el, iar cine doreşte, să-şi întoarcă spatele la el. Cu adevărat, Dumnezeu este independent de voi şi de ceea ce aţi putea vedea şi mărturisi.”250

Bahá’u’lláh

„Aşa grăieşte Domnul Stăpânul. Cine vrea să asculte, să asculte, iar cine nu vrea, să nu asculte.”

Ezechiel 3:27
„O formă mişcătoare de ţărână!

Eu doresc să comunic cu tine, dar tu nu te încrezi în Mine… Sunt în orice clipă alături de tine, pe când tu eşti mereu atât de departe de Mine. Slavă nepieritoare am ales pentru tine, dar tu ţi-ai ales ruşinea nemărginită. Întoarce-te, cât mai e timp şi nu pierde prilejul.”251 Bahá’u’lláh

„În această zi chem cerul şi pământul să-mi stea ca martori… că am aşezat înaintea ta viaţa şi moartea… Aşa că alege viaţa… Domnul este viaţa ta…”

Deuteronom 3:19-20

„Şi Duhul şi mireasa spun: ‘Vino’. Şi cel ce aude să spună: ‘Vino’. Şi cel ce e însetat să vină. Şi oricine va veni, să ia din apa vieţii fără plată.”

Apocalipsă 22:17

Lumea este un teatru, unde fiecare dintre noi prezintă un concert. Toate zilele vieţii noastre ar trebui să fie devotate acordării instrumentelor noastre şi exersării, astfel încât să dăruim Preaiubitului nostru ceresc melodia cea mai dulce. Starea sufletului atunci când părăseşte această lume este melodia noastră finală. O dată ce clipa aceea s-a scurs, nu vom avea o altă ocazie să ne întoarcem pentru un al doilea concert.

„Cât este ziuă, trebuie să fac lucrez lucrările celui care m-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra.”

Cristos (Ioan 9:4)

Pământul nu este căminul nostru veşnic. Trebuie să ne bucurăm de această viaţă şi să o trăim din plin, dar rămânând detaşaţi. Nimic nu ne aparţine. Nici măcar propriile noastre fiinţe nu ne aparţin:

„Toate sufletele sunt ale Mele.” Ezechiel 18:4

După cum este scris pe inelul de înmormântare bahá’i:

„De la Dumnezeu venim şi la El ne întoarcem.”252

Această lume este o scară, nu un scaun comfortabil. Ea nu a fost creată pentru odihnă, ci pentru atingerea perfecţiunii spirituale. Această planetă este un loc al creşterii şi al învăţării, nu al trândăviei. Chiar dacă am stăpâni întreaga lume, tot ar trebui să renunţăm la ea în cele din urmă. O femeie bătrână era spitalizată de mult timp. Şi ea îşi dorea mult să i se dea drumul şi să meargă acasă. Dorinţa ei se împlini, dar nu cum se aştepta ea. Într-o zi veniră să o vadă în acelaşi timp şi doctorul şi preotul. Ea crezu că era ziua în care i se va da drumul. Preotul îi spuse:

-Am veşti bune pentru tine. Eşti o persoană atât de bună încât raiul e casa ta.

Doctorul îi spuse:

-Iar veştile mele sunt cam proaste, vinerea asta ai să mergi acasă!”

În continuare voi cita un poem dintr-o cărţulie intitulată A Messenger of Joy („Un mesager al bucuriei”), despre viaţa de apoi:

„O iubiţii mei prieteni! Culegeţi muguri de bucurie cât mai puteţi. Atârnaţi-vă necazurile în copaci şi aruncaţi-vă grijile în bătaia vântului.

Alungaţi noaptea cu dragostea voastră şi deşteptaţi zorii cu lauda voastră.

Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi-vă, dar să ştiţi că mai sunt şi alte cântece ce aşteaptă să fie cântate.

Trăiţi, dar nu vă agăţaţi de viaţa voastră. Posedaţi, dar nu vă ataşaţi prea tare de averile voastre.

Îndrăgiţi perlele şi rubinele, lăsaţi-le să vă încânte privirea, dar să ştiţi că nu sunt ale voastre. Ele sunt ale pământului.

Bucuraţi-vă de viaţă, dar fiţi gata să plecaţi când sărbătoarea se sfârşeşte.

Când viaţa îşi ia adio de la voi şi moartea vă întâmpină, primiţi-o cu braţele deschise.”253

Raiul este marea noastră speranţă şi căminul nostru veşnic. Cu câţiva ani în urmă, o actriţă frumoasă a fost omorâtă de un psihopat în California. Am urmărit mărturia mamei ei la tribunal. Am auzit-o făcând următoarea remarcă: „Aş vrea să cred în rai. Atunci aş şti că am o fiică frumoasă care se află în rai. Dar nu cred. Şi asta crează această absenţă.” Astăzi raiul lipseşte din inimi. Dacă această lipsă nu este înlocuită, viaţa rămâne goală.

Deşi ştim că Dumnezeu ne va răsplăti faptele bune, totuşi nu acesta ar trebui să fie motivul pentru care facem bine. Dependeţa de răsplată este un semn al imaturităţii. Copiii termină ce au de mâncat sperând că li se va da desert. O persoană matură mănâncă din pură plăcere şi de dragul sănătăţii sale. Pentru o persoană matură din punct de vedere spiritual, însăşi fapta bună reprezintă o răsplată. Cine e în armonie cu Dumnezeu trăieşte în rai aici pe pământ.

„Aceste suflete care, în această zi, intră în împărăţia divină şi ajung la viaţă veşnică, deşi din punct de vedere material trăiesc pe pământ, totuşi în realitate plutesc în tărâmul ceresc. Deşi trupurile lor mai zăbovesc pe pământ, spiritele lor călătoresc în imensitatea spaţiului.”254 ‘Abdu’l-Bahá

O modalitate prin care ne putem prezice poziţia noastră spirituală în viaţa de apoi, ca şi locuitori permanenţi ai lumii de dincolo, este de a vedea care a fost relaţia noastră cu Dumnezeu şi creaturile Sale aici pe pământ ca şi locuitori temporari. Creatorul nostru respectă o regulă a dreptăţii foarte simplă: El se va purta cu noi după cum ne purtăm noi cu El şi cu creaţia Sa. De exemplu, dacă îi iertăm pe ceilalţi, El ne va ierta pe noi; dacă Îl iubim, El ne va iubi; dacă suntem alături de El, El va fi alături de noi; dacă îi ignorăm prezenţa în ultimul Său Mesager sau în ultima Sa Manifestare, El ne va ignora pe noi; dacă ne este ruşine de Cel pe Care El îl trimite să ne mântuiască, El se va ruşina de noi:

„Cine se ruşinează de Mine sau de cuvintele Mele… de acela se va ruşina Fiul Omului când se va veni în slava Tatălui Său [Slava lui Dumnezeu].”

Cristos (Marc 8:38)

„Dumnezeu le va face ceea ce ei înşişi fac şi va uita de ei după cum ei au ignorat Prezenţa Sa în Ziua Lui. Astfel este hotărârea Sa către cei care l-au tăgăduit şi astfel va fi către cei care au respins semnele Sale.”255

Bahá’u’lláh

Folosind acest standard simplu de „comportament reciproc” aici ca şi cetăţeni ai împărăţiei pământeşti, putem aproape să prezicem starea sufletelor noastre în viaţa de apoi ca şi cetăţeni ai Împărăţiei cereşti.

Creatorul nostru ne învaţă că această lume este numai un teatru în care ne alegem rolurile pe care preferăm să le jucăm. Pentru a trăi într-o lume materială, avem nevoie de o formă materială, care ni se dă pentru a putea supravieţui. Dar lucrurile care contează cu adevărat sunt toate invizibile, spirituale. De dragul principiului diversităţii, darurile materiale nu sunt distribuite în mod egal. Dar darurile spirituale sunt puse la dispoziţia oricărei fiinţe umane. Nimeni nu este handicapat din punct de vedere spiritual. Nimeni nu se poate scuza spunând: „Tatăl meu mă ura, aşa că eu am urât pe toată lumea!” Suntem creaţiile culturilor noastre, dar suntem stăpânii propriilor noastre suflete. În ochii lui Dumnezeu contează ceea ce este posibil. Oricând facem un efort sincer, când ascultăm şi acţionăm fără să recurgem la auto-amăgire şi scuze, dragostea Sa ne va cuprinde asemenea unui curcubeu, iar harul Său ne va ridica la înălţimile cereşti.

Credinţa în viaţa de apoi şi o conştiinţă permanentă a condiţiei noastre muritoare ne transformă perspectiva mai mult decât orice. Iată cum transformă un profesor perspectiva studenţilor săi:

„Moartea unei persoane iubite, o boală gravă, un impas financiar sau o mare încercare poate să ne determine să facem un pas înapoi, să ne analizăm vieţile şi să ne punem nişte întrebări esenţiale: ‘Ce este cu adevărat important? De ce fac ceea ce fac?’… Le spun studenţilor mei: ‘Să presupunem că mai aveţi de trăit doar semestrul acesta şi că în timpul acestui semestru trebuie să vă continuaţi şcoala, ca studenţi buni ce sunteţi. Imaginaţi-vă cum v-aţi petrece acest semestru.’

Lucrurile capătă brusc o nouă perspectivă. Valori care înainte nici măcar nu erau recunoscute ies repede la suprafaţă.

I-am rugat de asemenea pe studenţi să trăiască cu această perspectivă modificată timp de o săptămână şi să ţină un jurnal al experienţelor lor.

Rezultatele lor sunt extrem de interesante. Ei încep să le scrie părinţilor lor, spunându-le cât de mult îi iubesc şi îi apreciază. Se împacă cu un frate, soră sau un prieten cu care avuseseră o relaţie mai dificilă.

Tema centrală şi dominantă a activităţilor lor, principiul de bază este dragostea. Zădărnicia bârfei, a gândurilor negative, a insultelor şi a acuzaţiilor devine foarte clară atunci când se gândesc că mai au doar puţin timp de trăit. Principii şi valori devin mai evidente pentru toţi…

Când oamenii iau în serios sarcina de a identifica lucrurile care contează cu adevărat în vieţile lor, ceea ce ei doresc cu adevărat să fie sau să facă, ei devin plini de reverenţă. Încep să se gândească în termeni mai mari decât astăzi şi mâine. ”256

Iată o rugăciune pentru răposaţi din Scrierile Sfinte bahá’i:

„El este Dumnezeu, preamărit este El, Domnul bunătăţii iubitoare şi al generozităţii!…

O Dumnezeul meu! Mă vezi detaşat de toate în afară de Tine, ţinându-mă strâns de Tine şi întorcându-mă către oceanul generozităţii Tale, către cerul favorii Tale şi către Luceafărul harului Tău…

O Domnul meu! Eu însumi şi toate lucrurile create aducem mărturie tăriei Tale şi Te rog să nu îndepărtezi de lângă Tine pe acest spirit care s-a înălţat la Tine, la locul Tău ceresc, la Raiul Tău preamărit şi la sălaşul apropierii de Tine, o Tu care eşti Domnul tuturor oamenilor!

Fă atunci, o Dumnezeul meu, ca servitorul Tău să se poată asocia cu aleşii Tăi, cu sfinţii şi Mesagerii Tăi în locuri cereşti pe care pana nu le poate descrie şi nici limba povesti.

O Domnul meu, cu adevărat cel sărac şi-a grăbit paşii către Împărăţia bogăţiei Tale, cel străin către căminul său ce se află pe domeniile Tale, cel însetat către râul generozităţii tale. Nu-l lipsi, o Doamne, de partea ce i se cuvine din ospăţul harului Tău şi din favoarea generozităţii Tale. Tu eşti cu adevărat Cel Tare, Cel Plin de Har, Cel Atotdarnic.

O Dumnezeul meu, iată comoara Ta care s-a întors la Tine. Se cuvine ca prin harul Tău şi generozitatea Ta care au cuprins împărăţiile Tale de pe pământ şi din ceruri, să acorzi acestui nou venit al Tău darurile şi binecuvântările Tale şi roadele copacului harului Tău! Puternic eşti Tu să faci ceea ce doreşti, nu este alt Dumnezeu în afară de Tine, Cel Plin de Har, Cel Mai Generos, Cel Plin de Compasiune, Cel Ce Dă, Cel Ce Iartă, Cel Preţuit, Cel Atotştiutor.

Mărturisesc, o Domnul meu, că ai poruncit oamenilor să-şi onoreze oaspeţii şi că cel care s-a înălţat la Tine, cu adevărat a ajuns la Tine şi s-a bucurat de Prezenţa Ta. Poartă-Te cu el potrivit harului şi generozităţii Tale! Pe slava Ta, ştiu cu certitudine că nu vei refuza ceea ce ai poruncit servitorilor Tăi şi nici nu-l vei priva pe cel care s-a agăţat de funia generozităţii Tale şi s-a înălţat la Izvorul bogăţiei tale.

Nu există alt Dumnezeu decât Tine, Unicul, Singurul, Cel Puternic, Cel Atotştiutor, Cel Generos.”257 Bahá’u’lláh

O declaraţie de credinţă

Mulţi autori îşi încurajează cititorii să scrie „o declaraţie de credinţă”. Scopul acestui proiect este de a ne menţine atenţia asupra obiectivelor şi de a ne ţine pe drumul cel drept. Declaraţia ar trebui scrisă la maşină sau tipărită într-un mod atractiv şi citită zilnic. Motivul pentru aceste eforturi este următorul: lumea ne poartă asemenea unui râu puternic învolburat. Este nevoie de multe eforturi şi trebuie să folosim fiecare strop de energie numai pentru a ne menţine la suprafaţă, numai pentru a face faţă necesităţilor zilnice. Declaraţia de credinţă este asemenea unei insuliţe pe care ne putem refugia în fiecare zi preţ de câteva momente, pentru a ne reaminti de vastul ocean care ne aşteaptă la capătul acestui râu.

„Judecătorul Oliver Wendell Holmes s-a urcat odată într-un tren în gara din Waghington şi imediat şi-a pierdut biletul. Conductorul l-a recunoscut şi i-a zis:

-Nu e nici o problemă, domnule judecător. Când găsiţi biletul, sunt sigur că o să mi-l trimiteţi prin poştă.

-Domnule conductor, răspunse Holmes, întrebarea nu este unde e biletul meu, ci unde trebuie să ajung?”

Potrivit autorului Stephen Covey, o declaraţie de credinţă împlineşte următoarele scopuri:

• Vă prezintă o gamă de înţelesuri, o perspectivă clară prin care puteţi vedea lumea.

• Serveşte ca şi constituţia voastră personală, ca standard după care măsuraţi toate lucrurile în viaţă, o expresie a viziunii şi valorilor voastre.

• Vă conferă claritate, angajament şi libertate.

• Vă „obligă să vă gândiţi la priorităţile voastre în profunzime, cu grijă şi să vă conformaţi comportamentul la convingerile voastre. Ceilalţi încep să simtă că nu vă lăsaţi condus de toate lucrurile care vi se întâmplă. Aveţi un sentiment al misiunii în tot ceea ce încercaţi să faceţi şi sunteţi entuziasmat de aceasta.”258

Nu e niciodată prea târziu să învăţaţi şi să începeţi o nouă viaţă.

„Studentul: Vreau să devin doctor.
Consilierul: Şi de ce nu o faci?

Studentul: Păi durează şapte ani. O să îmbătrânesc până atunci.

Consilierul: Câţi ani vei avea peste şapte ani dacă nu mergi la şcoală?”

Este posibil să înveţi chiar şi în ceasul morţii:

„De câte ori nu s-a întâmplat ca un păcătos să ajungă, în ceasul morţii sale, la esenţa credinţei, şi, sorbind picătura nepieritoare, să-şi ia zborul către Adunarea cerească!”259 Bahá’u’lláh

Este de asemenea posibil să pierdem în ceasul morţii învăţătura dobândită:

„Şi de câte ori nu s-a întâmplat ca un credincios devotat, în clipa înălţării sufletului său, să se transforme în aşa fel încât să cadă în adâncurile abisale ale focului!”260

Bahá’u’lláh

Vă rog să scrieţi în câteva minute câteva rânduri sau paragrafe despre ceea ce vreţi să realizaţi în anii sau deceniile ce vor urma. Care este scopul vostru cel mai urgent? Ce planuri aveţi pentru a vă pregăti pentru căminul vostru ceresc? Ce paşi concreţi veţi face înainte să se sfârşească călătoria voastră pământească?

Declaraţia mea de credinţă:
Imaginea din carte, p. 206.

Dacă vă este greu să redactaţi un mesaj, iată ceva ce vă poate fi de ajutor. Luaţi orice o frază doriţi din următorul exemplu:

Misiunea mea în această viaţă
şi destinul meu etern în
viaţa de dincolo

Vine un moment când trebuie să aleg cu fermitate calea pe care o voi urma, altfel curentul nemilos al întâmplărilor va lua deciziile în locul meu.

Aici sunt ca un oaspete; adevăratul meu cămin este lumea de dincolo. Pentru a intra acolo, trebuie să fiu curat şi înveştmântat, radios şi înmiresmat; altfel voi fi la fel de năucit şi neliniştit ca un copil de clasa întâi căruia îi era frică să meargă acasă. Când directorul şcolii l-a întrebat de ce îi era frică, el a răspuns:

-Ieri mi-am uitat la şcoală un pulover scump. Mami mi-a spus să nu mă întorc acasă fără el. Nu ştiu acum unde vrea să mă duc!

Sunt o fiinţă spirituală cu un destin etern. Sunt un suflet cu un trup, nu un trup cu suflet. Voi sta pe pământ pentru un timp scurt, dar scurta mea şedere aici este mai importantă pentru stabilirea viitorului meu destin decât pentru eternitatea care va urma. Recunosc că toţi trandafirii din cer îşi au seminţele în această viaţă.

Căminul meu etern este lumea de dincolo. Principala mea misiune în această viaţă este să-mi pregătesc sufletul pentru acel cămin. O consecinţă a acestei pregătiri este sentimentul cel mai profund şi mai trainic de împlinire şi fericire în această viaţă.

„Şi ce îi foloseşte omului să câştige întreaga lume, dacă îşi pierde sufletul?”

Cristos (Marcu 8:36)

„Ce îi foloseşte omului, dacă nu recunoaşte Revelaţia lui Dumnezeu? Absolut nimic. Pentru aceasta aduce mărturie propriul Meu Sine, Cel Atotputernic, Cel Atotştiutor, Cel Atotînţelept.”261 Bahá’u’lláh

Acum este momentul să aleg calea destinului meu spiritual.

„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se mai poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.”

Isaia 55:6

„Deci lasă ca toţi… să se roage la Tine atât cât mai poţi fi găsit; cu siguranţă că atunci când puternicele ape se vor ridica, ei nu vor ajunge la El.”

Psalmi 32:4-6

În viaţa mea, Dumnezeu ocupă primul loc, înaintea celor iubiţi de mine şi a mea. Clipele cele mai minunate sunt cele dedicate lui Dumnezeu. Îmi voi rezerva în fiecare zi o jumătate de oră să-L cunosc pe Dumnezeu, să-L iubesc şi să-L preamăresc. Nu voi îngădui preocupărilor mele lumeşti sau dorinţelor egoiste să-mi îndepărteze atenţia de la responsabilitatea mea faţă de Dumnezeu şi faţă de omenire. Mă voi ruga zilnic ca El să mă călăuzească.

Deţin controlul complet asupra alegerilor mele. Nu trebuie să urmez prejudecăţile şi presupunerile neverificate ale strămoşilor mei. Conformismul este sursa tuturor relelor. Nu voi îngădui ca destinul meu spiritual să depindă fie de soartă, fie de mediul în care m-am născut, de opinia publică, de tradiţie, de conformarea la opiniile personalităţilor sau de ceea ce cred prietenii sau rudele mele.

Nu voi folosi diverse scuze pentru a evita responsabilitatea mea faţă de Dumnezeu, de mine însumi şi de omenire:

„Mă preocupă întreaga omenire; şi de aceea să nu încerci niciodată să afli pentru cine bat clopotele, căci ele bat pentru tine.”

John Donne

Îmi voi rezerva un timp în fiecare zi pentru a mă ruga la Dumnezeu şi pentru a-I cere să mă călăuzească cu lumina cunoaşterii Sale.

„O Doamne! Înviorează şi bucură-mi spiritul. Purifică-mi inima. Luminează-mi mintea. În mâinile Tale îmi las toate treburile. Tu eşti Călăuza şi Refugiul meu…

O Doamne! Tu eşti pentru mine un prieten mai bun decât sunt eu însumi pentru mine. Ţie îţi închin viaţa, o Doamne!”262 ‘Abdu’l-Bahá

„Cine altul dacă nu Dumnezeu risipeşte toate greutăţile? Spune: Lăudat fie Dumnezeu! El singur este Dumnezeu! Toţi sunt slujitorii Lui şi toţi depind de porunca Lui!”263 Báb

„Arată-mi căile Tale, o Doamne, învaţă-mă cărările Tale; povăţuieştemă-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă, căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele şi Tu eşti nădejdea mea tot timpul.

Tu eşti Dumnezeu, care mă ocroteşti. De ce mă lepezi? De ce trebuie să jelesc…? Trimite-mi lumina şi adevărul tău, ca ele să mă călăuzească; şi să mă însoţească la muntele Tău cel sfânt, la lăcaşurile Tale.”

Psalmi 25:4-5; 43:2-3
Imaginea din carte, p. 210.
„Raiul tău este dragostea Mea.” Bahá’u’lláh

„Vei fi chemat la judecată pentru faptele tale.” Bahá’u’lláh

„Cel mai iubit lucru în ochii Mei este dreptatea.” Bahá’u’lláh

Cred bahá’ii în rai şi în iad?

Mulţi oameni se îndepărtează de religie din cauza conceptului de foc etern în iad. Ei nu pot accepta existenţa unui Dumnezeu care îşi arde timp de milenii creaturile neputincioase. Deoarece atât de mulţi oameni sunt afectaţi de acest concept, este tratat în continuare în detaliu.

Pentru a rămâne credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru a fi drepţi faţă de noi înşine, nu ar trebui să ne îndepărtăm sau să ignorăm ceea ce nu ne place. Ceea ce ne dorim noi, nu va schimba realitatea. Mai degrabă, ar trebui să ne confruntăm cu realitatea plini de încredere, curaj şi fără să ne fie frică. În loc să ignorăm sau să suprimăm acest cuvânt extrem de important, ar trebui să-l cercetăm şi să-l înţelegem.

Persectiva bahá’i asupra iadului şi a raiului diferă mult de credinţele tradiţionale. Bahá’u’lláh ne învaţă că raiul reprezintă apropierea de Dumnezeu, iar iadul, îndepărtarea de prezenţa Sa. Adevărata fericire vine din iubirea de Dumnezeu, iar nefericirea din despărţirea de slava Sa.

„O fiu al omului!

Nu te întrista decât dacă eşti departe de Noi. Nu te bucura decât dacă te apropii şi te întorci la Noi.”264 Bahá’u’lláh

„Binecuvântat este acela care se apropie de El şi vai de cei care sunt înstrăinaţi.”265

Bahá’u’lláh

O inimă fără dragoste reprezintă iadul pe pământ şi indică un iad care va continua şi în lumea de dincolo. „Un om i-a spus odată oaspetelui său:

-Oraşul nostru oferă multe avantaje. Singura problemă pe care o avem este cu oamenii şi cu apa. Oaspetele răspunse:

-Atunci e ca în iad. Singura problemă a iadului este lipsa dragostei şi a apei.”

Calea spre iad este pavată cu apatie, impuritate şi nedreptate, iar iadul este este pavat cu „Doresc să fi făcut… De ce n-am făcut-o? De ce? De ce? De ce?” Aceasta este semnificaţia metaforei biblice a „viermelui nesătul”.

„…gheena… unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.”

Marcu 9:44-48

(Pentru mai multe detalii, consultaţi lucrarea I Shall Come Again)

Oamenii au tendinţa de a dramatiza consecinţele iadului în termeni aspri şi înfricoşători sau de a-l trata cu prea multă uşurinţă. Ambele extreme sunt neadevărate, nejustificate şi nesănătoase; prima duce la o teamă iraţională şi excesivă, iar cea de-a doua la apatie şi la o lipsă de preocupare faţă de consecinţele propriilor fapte.

Dumnezeu îi invită pe toţi oamenii să intre în rai. Porţile sale sunt larg deschise şi

totuşi unii oameni fac anumite alegeri care îi împiedică să intre:

„Cu adevărat, în Prima Zi am deschis larg porţile Raiului pentru toate popoarele lumii şi am strigat: ‘O voi creaturi! Străduiţi-vă să obţineţi permisiunea de a intra în Rai, deoarece, de-a lungul vieţilor voastre, v-aţi ţinut strâns de faptele meritorii pentru a putea intra acolo.’ Cu siguranţă că toţi oamenii tânjesc să intre, dar vai, ei nu pot face aceasta din cauza lucrurilor ce le-au comis.”266 Báb

„Cel ce este un adevărat credincios va trăi atât în această lume, cât şi în cea ce va să vie.”267 Bahá’u’lláh

Creatorul nostru ne asigură că trebuie doar să întindem mâna şi cheia Împărăţiei e a noastră. El ne spune că raiul, în toată splendoarea şi slava sa, este căminul nostru, dacă îl căutăm din toată inima. Bahá’u’lláh face următoarea afirmaţie cu privire la destinul celor „necredincioşi”, al celor care nu recunosc pe noii Mesageri şi Mântuitori ai lui Dumnezeu:

„Cu toate acestea, sufletele celor necredincioşi, atunci când vor fi pe patul morţii - şi pentru aceasta depun mărturie - îşi vor da seama de lucurile bune pe care le-au pierdut şi se vor jeli şi se vor umili înaintea lui Dumnezeu. Ei vor continua să facă aceasta şi după despărţirea sufletului lor de trup.”268 Bahá’u’lláh

După cum se sugerează în acest pasaj, chiar în momentul morţii, înainte ca sufletul să se despartă de trup şi înainte ca noi să intrăm în lumea de dincolo, toate vălurile amăgitoare sunt înlăturate din faţa ochilor noştri. Brusc, vedem clar toate scuzele pe care le-am folosit pentru a respinge pe Dumnezeu şi pe Mesagerii Săi şi pentru a duce o viaţă egoistă. Clipa „învierii” soseşte înainte ca noi să fi dat drumul frânghiei vieţii.

Báb vorbeşte despre „durerile remuşcărilor”:

„Această viaţă pământească va pieri cu siguranţă; plăcerile sale fără îndoială se vor veşteji şi în scurt timp vă veţi întoarce la Dumnezeu, chinuţi de durerile remuşcărilor.. vă veţi afla în curând în prezenţa lui Dumnezeu şi veţi da socoteală pentru faptele voastre.”269

Báb defineşte raiul şi iadul în felul următor:

„Raiul este să atingi bunul Său plac, iar focul etern este să fii judecat prin dreptatea Sa.”270

Raiul şi iadul nu sunt locuri, ci stări sufleteşti care pot exista atât în această lume, cât şi în cea de dincolo. A fi chinuit de focul iadului înseamnă să fii înstrăinat de Dumnezeu, Izvorul tuturor bucuriilor şi perfecţiunilor şi de a simţi o dorinţă arzătoare să ajungi în Prezenţa Sa.

Suferinţa iadului provine nu numai din înstrăinarea de Dumnezeu, dar şi din apropierea de cele necurate:

„Raiul este împodobit cu trandafiri mistici, iar iadul a fost creat să dogorească de focul celor ticăloşi.”271 Bahá’u’lláh

Evident că nu e prea mare bucurie în iad. Ce se întâmplă când o mulţime de oameni fără bucurie se întâlnesc? Ce se întâmplă atunci când focul înstrăinării se întinde de la un om la altul? Ce se întâmplă atunci când în loc să spună: „Sunt fericit”, oamenii repetă într-una: „Ce bine ar fi dacă… Aş fi dorit să…”? În rai domneşte mireasma „trandafirilor mistici”, în iad domneşte dorul arzător după bucuria apropierii de Dumnezeu. Ce contrastant!

Să atingi bunul plac al lui Dumnezeu este cheia către rai. Următoarele versete arată că raiul este pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu şi care Îi fac pe plac. Cum putem să-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu şi să-I facem pe plac? Iubindu-L şi supunându-ne Celui Care vorbeşte în numele Său. Supunerea este consecinţa inevitabilă a dragostei.

„Cât priveşte Raiul, acesta este o realitate şi asupra lui nu poate fi nici o îndoială, iar în această lume el este atins prin iubirea de Mine şi prin bunul Meu plac. Oricine ajunge la el, Dumnezeu îl va ajuta în această lume, iar după moarte El îi va îngădui să intre în Rai, a cărui imensitate este egală cu cea a cerului şi a pământului. Acolo… luceafărul frumuseţii nepieritoare a Domnului său îşi va revărsa de-a pururi splendoarea asupra sa, iar el va străluci atât de tare încât nimeni nu va putea îndura să-l privească. Aceasta este voia Providenţei, totuşi oamenii sunt orbiţi de un văl dureros.”272 Bahá’u’lláh

Acest citat defineşte raiul ca fiind iubirea lui Dumnezeu:

„O fiu al existenţei!

Raiul tău este dragostea Mea; căminul tău ceresc, reuniunea cu Mine. Intră în el şi nu mai zăbovi.”273 Bahá’u’lláh

De curând, a murit o rudă de-a noastră, o tânără bahá’i minunată şi educată. La scurt timp după moartea ei, ea i-a apărut mătuşii sale în vis. Când mătuşa ei a întrebat-o cum era în lumea de dincolo, ea a spus: „E mai bine decât ni s-a spus.” Apoi a adăugat: „Apar în faţa ta după cum doresc.” Şi ca dovadă, îşi schimbă pe loc culoarea veştmântului. Când a spus: „Mai bine decât ni s-a spus”, ea se referea la slava şi frumuseţile de nedescris menţionate de Bahá’lláh în Scrierile Sale:

„Astfel este rangul hotărât pentru adevăratul credincios, încât dacă slava acestui rang ar fi dezvăluită ochilor omenirii într-o măsură mai mică decât vârful unui ac, fiecare privitor ar fi mistuit de dorul de a ajunge la ea. Pentru acest motiv s-a poruncit ca în această viaţă pământească măsura deplină a slavei pe care o posedă rangul unui asemenea credincios să rămână tăinuită ochiului său.”274

„Nu îndrăznim, în această Zi, să ridicăm vălul care ascunde rangul preamărit pe care îl poate atinge orice credincios adevărat, căci bucuria provocată de o astfel de revelaţie ar putea face ca unii să-şi piardă simţirea şi să moară.”275

„Află, cu adevărat, că dacă sufletul omului va fi umblat pe cărarea lui Dumnezeu, cu siguranţă el se va întoarce la El şi va fi luat pentru slava Celui Iubit. Pe dreptatea lui Dumnezeu! El va ajunge la un rang pe care pana nu-l poate zugrăvi şi nici limba descrie. Sufletul care a rămas credincios Cauzei lui Dumnezeu şi care şi-a păstrat fără şovăială fermitatea pe Calea Sa, după înălţarea lui, va poseda o asemenea putere încât toate lumile create de Cel Atotputernic se vor bucura de roadele sale.”276

Această viaţă este pregătirea pentru examenele noastre finale. Dacă dorim să intrăm în lăcaşurile cereşti şi să vedem ospăţul Împărăţiei, trebuie să dobândim permisiunea aici şi acum, în zilele care încă ne aparţin. După cum declară Isus, porţile vor rămâne închise pentru cei leneşi şi cei ce întârzie (Matei 25:1-13).

Viaţa noastră de aici este asemenea unei opere grandioase de artă. Ţinem pensula în mână şi avem libertatea să creăm o capodoperă, o lucrare mediocră sau un desen oribil. Fiecare gest se răsfrânge asupra pânzei.

Această lume este un loc al testelor. Certificatul final depinde de notele pe care le obţinem aici. Creatorul nostru ne spune cum trebuie să trăim şi apoi ne lasă să alegem calea destinului nostru. Asemenea unui profesor, El lasă în seama noastră responsabilitatea studiului şi aplicării cunoştinţelor.

Ingeniozitatea lui Dumnezeu nu constă atât în crearea universului, cât în proiectarea fiinţelor umane în aşa fel încât nu toţi caută sau doresc toate darurile Sale cereşti în aceeaşi măsură. Unii iau numai un strop din oceanul imens al binecuvântărilor Sale, alţii îşi umplu palma, iar alţii, cana. Dar câţiva se mulţumesc să se cufunde în mijlocul bogăţiilor şi darurilor Sale infinite, de-a pururea curgătoare şi încântătoare. Cum se face că mulţi sunt fericiţi cu atât de puţin este unul dintre misterele universului. „Predicatorul se apropia de finalul discursului său înfricoşător şi aspru, iar vocea sa se asemăna cu tunetul, atunci când spunea:

-Vreţi să ajungeţi în Rai? Cine vrea să ajungă în Rai să se ridice în picioare!

Întreaga congregaţie se ridică în picioare simultan, cu excepţia lui Jed Hatfield, oaia neagră a locului. Pentru o clipă, predicatorul amuţi, apoi îl întrebă:

-Frate Hatfield, nu vrei să ajungi în Rai? Jed se uită în sus şi catadicsi să spună:

-Nu prea. Îmi ajunge dealurile astea din Tennessee.”

Nu putem decât să speculăm atunci când afirmând că în momentul în care Dumnezeu a creat universul, El a ştiut că unora le place „să pună vârf păcatelor lor” (I Tessaloniceni 2:16) şi să devină locuitori ai iadului, iar altora le place să-şi cureţe sufletele pentru a deveni locuitori ai raiului. De vreme ce Dumnezeu iubeşte toţi oamenii, El s-a asigurat că ambele grupe îşi pot satisface dorinţele. Oricât de uimitor ar părea, mulţi fac tot posibilul pentru a merge în iad. Nu ratează nici o ocazie să-şi chinuie sufletul în focul îndepărtării de bucurie. Calea spre rai este destul de simplă: este pavată cu pace, dragoste, armonie, speranţă, credinţă şi bucurie. Calea spre iad este destul de grea: este pavată cu prejudecăţi, mânie, răzbunare, ură, lăcomie şi conflicte. Cu toate acestea, mulţi aleg calea cea grea care duce direct în valea morţii şi a înstrăinării de Dumnezeu.

Un alt potenţial pe care Dumnezeu ni l-a dat este abilitatea de a ne lăsa pradă amăgirii. Fără ea, viaţa ar fi extrem de dureroasă. Amăgirea ne ajută să ne ascundem adevăratele motive şi să ne extindem liberul arbitru. Aţi întâlnit pe cineva care crede că va merge în iad? Se pare că toată lumea gândeşte că a fost creată special pentru rai.

„Ateul: Chiar crezi că Iona a stat trei zile şi trei nopţi în burta unei balene?

Predicatorul: Nu ştiu, domnule, dar când am să ajung în rai, am să-l întreb.

Ateul: Şi dacă nu este în rai?
Predicatorul: Atunci îl vei întreba dumneata!”

Atunci când suntem pe pământ, avem două datorii: prima este aceea de a-L iubi şi slăvi pe Dumnezeu; cea de-a doua este de a ne arăta dragostea şi credinţa prin fapte bune, care sunt cel mai bine demonstrate prin serviciul adus celorlalţi. Ne putem exprima profunda noastră dragoste pentru Dumnezeu, recunoscându-I pe ultimii Săi Mesageri, Báb şi Bahá’u’lláh. Cristos a spus că cei care îl resping pe El, îl resping pe Dumnezeu. Bahá’u’lláh face aceeaşi afirmaţie. Următoarea declaraţie a lui Báb arată consecinţele care apar atunci când respingem pe Mesagerul epocii noastre:

„Căci dacă un profet vine de la Dumnezeu şi voi nu mergeţi pe Calea Sa, Dumnezeu vă va preschimba lumina în foc. Luaţi seama ca poate, prin harul lui Dumnezeu şi semnele Sale, să puteţi să vă mântuiţi sufletele.”277

În următoarele pasaje, Báb dezvăluie binecuvântările ce se revarsă atunci când rămîi credincios legământului lui Dumnezeu:

„Nu este rai mai minunat pentru vreun suflet decât să fie martorul Manifestării lui Dumnezeu în Ziua Sa, să asculte versetele Sale şi să creadă în ele, să ajungă în prezenţa Sa, care nu este altceva decât prezenţa lui Dumnezeu şi să se înfrupte din roadele alese ale raiului Unităţii Sale divine.”278

„Nu este rai… mai înălţat decât să te supui poruncilor lui Dumnezeu şi nu este foc… mai aprig decât să încalci legile Sale şi să prigoneşti un alt suflet, chiar şi cât o boabă de muştar. În Ziua Învierii, Dumnezeu cu adevărat va judeca pe toţi oamenii şi noi cu toţii implorăm îndurarea Sa.”279

Această lume, în ciuda durerilor şi presiunilor sale, pare încântătoare şi strălucitoare. Adeseori suntem atât de orbiţi de strălucirile pământeşti, încât uităm de splendorile cereşti. Puţină bogăţie spirituală valorează mai mult decât toate bogăţiile pământeşti, cu toate acestea majoritatea oamenilor sunt mai preocupaţi să câştige bani decât să ajungă în rai. Marii Mesageri caută să ne trezească din ataşamentul nostru iluzoriu faţă de această planetă şi să ne îndrepte atenţia de la plăcerile trecătoare la splendorile cereşti:

„Noaptea a urmat zilei şi ziua a urmat nopţii, iar ceasurile şi clipele vieţilor voastre au sosit şi s-au dus, cu toate acestea nici unul dintre voi, nici măcar pentru o secundă, nu a consimţit să se desprindă de ceea ce piere. Grăbiţi-vă, ca nu cumva scurtele clipe ce încă vă mai aparţin să nu se risipească şi să piară. Zilele voastre se vor scurge cu iuţeala fulgerului şi trupurile voastre vor fi aşezate să se odihnească într-un pat de ţărână. Atunci, ce puteţi voi dobândi? Cum vă veţi putea răscumpăra greşelile trecute?”280 Bahá’u’lláh

Viaţa este scurtă dar preţioasă. Ne mişcăm cu o viteză incredibilă. Scopul nostru este să găsim drumul fericirii şi intrarea în rai. Dacă şovăim în căutarea noastră şi pierdem oportunitatea, dacă irosim preţiosul dar al libertăţii ce ne aparţine, nu mai este cale de întoarcere. În prezent oamenii se află într-o grabă şi într-o fugă continuă. Au ei o destinaţie? “Semnalul difuzorului dintr-un avion se aprinse şi vocea căpitanului anunţă cu un ton clar şi calm: ‘Acum nu mai este motiv de îngrijorare, dar am simţit că pasagerii ar trebui să ştie că în ultimele trei ore am zburat fără ajutorul radioului, busolei sau radarului, datorită unei defecţiuni a componentelor principale. Aceasta înseamnă că nu ştim în ce direcţie ne îndreptăm. Totuşi veţi fi fericiţi să aflaţi că vom ajunge acolo la timp!’ ”

După ce vor părăsi tărâmul pământesc, toate sufletele vor avea ocazia să progreseze în tărâmul ceresc. De vreme ce toţi vor avea această şansă, cei care aici sunt cei mai departe de Dumnezeu, în raport cu ceilalţi, vor continua să fie cel mai departe de El. De aceea se spune că raiul şi iadul sunt veşnice. Consecinţele faptelor noastre de aici vor rămâne mereu cu noi.

Ceea ce sădim aici, vom culege acolo. După înălţarea sa, după cum afirmă ‘Abdu’l-Bahá, sufletul îşi va continua călătoria de la „gradul de puritate la care a evoluat în timpul vieţii fizice.”281

Aşa cum uterul este locul de pregătire pentru această viaţă, la fel şi această viaţă este locul de pregătire pentru cea de dincolo. Ar trebui să profităm de fiecare ocazie pentru a atinge stadiul cel mai înalt de creştere posibil. După ce vom părăsi acest tărâm, nu ne vom mai bucura de oportunităţile nelimitate pe care le-am avut aici. Această lume este ca o şcoală. Scopul nostru este de a absolvi cu onoare şi distincţie. Unicitatea şi semnificaţia acestei vieţi constă în următorul fapt: determină destinul nostru etern.

Condiţiile vieţii de dincolo depăşesc puterea noastră de înţelegere. Este inutil să încercăm să aflăm exact ce se va întâmpla sau cum va fi. Într-o zi cu toţii vom face această călătorie. Cel mai mult avem nevoie de încredere şi răbdare.

Percepţia noastră asupra vieţii poate fi la fel de perfectă (sau imperfectă) ca cea a copiilor. Exemplele următoare din cartea Angels Must Get Their Wings From Helping Little Angels Like Me („Îngerii au aripi pentru că ajută îngeraşi ca mine”) arată ce gândesc copiii despre rai:

„Raiul este locul unde fetiţele sunt transformate în îngeri. Apoi Dumnezeu face tot posibilul să-i schimbe şi pe băieţi.” „Este locul unde poţi să mănânci câtă pizza vrei, fără să te doară burtica.” „Isus este în rai. El conduce rugăciunile şi cred că Lui încă îi mai place să umble creanga şi să-l ajute pe tatăl Lui la tâmplărie.” „Dacă pleci undeva din rai, Dumnezeu va lăsa mereu lumina aprinsă pentru tine.” „Ultimul care intră în rai, duce gunoiul. Dar nu fiţi supăraţi, pentru că în rai şi gunoiul miroase frumos.”

În următorul citat, Bahá’u’lláh oferă o viziune asupra vieţii de apoi:

„Cu adevărat află că sufletul omului, după despărţirea sa de trup, îşi va continua progresul până când va ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, într-o stare şi într-o condiţie pe care nici trecerea epocilor şi a secolelor, nici schimbările sau evenimentele acestei lumi nu le vor putea modifica. El va dăinui atât cât vor dăinui Împărăţia lui Dumnezeu, suveranitatea Sa, stăpânirea şi puterea Sa. El va manifesta semnele lui Dumnezeu şi atributele Sale şi va revela bunătatea Sa iubitoare şi generozitatea Sa. Pana-Mi se opreşte în loc atunci când încearcă să descrie aşa cum se cuvine măreţia şi slava unui rang atât de desăvârşit. Onoarea cu care Mâna Milostivirii va investi sufletul este de o asemenea natură, încât nici o limbă nu o poate descrie pe deplin şi nici vreun alt mijloc pământesc nu o poate zugrăvi.

Binecuvântat este sufletul care, în ceasul separării sale de trup, este sfinţit de închipuirile deşarte ale popoarelor lumii. Un astfel de suflet trăieşte şi se mişcă potrivit Voinţei Creatorului său şi păşeşte în Paradisul cel preaînalt. Fecioarele Raiului, locuind în sălaşurile din înalturi, îl vor înconjura, iar Profeţii lui Dumnezeu şi aleşii Săi îi vor căuta tovărăşia. Cu ei, acel suflet va discuta în deplină libertate şi le va povesti cele îndurate de el pe calea lui Dumnezeu, Domnul tuturor lumilor. Dacă vreunui om i s-ar dezvălui cele ce s-au hărăzit pentru un astfel de suflet în lumile lui Dumnezeu, Domnul tronului din înalturi şi de pe pământ, întreaga sa fiinţă va fi pe loc mistuită de marele său dor de a atinge acel rang preamărit, sfinţit şi strălucitor…

Natura sufletului după moarte nu poate fi niciodată descrisă şi nici nu se cuvine şi nu este îngăduit să se dezvăluie pe deplin caracterul său înaintea ochilor oamenilor. Profeţii şi Mesagerii lui Dumnezeu au fost trimişi numai pentru a călăuzi omenirea către Calea cea dreaptă a adevărului. Ţelul care se află la temelia revelaţiei lor este de a educa toţi oamenii, astfel încât, în ceasul morţii, ei să se poată înălţa, în cea mai desăvârşită puritate şi sfinţenie şi cu o absolută detaşare, la tronul Celui Preaînalt.

Lumina pe care aceste suflete o vor revărsa va cauza progresul lumii şi dezvoltarea popoarelor. Ele sunt asemenea drojdiei care face să crească lumea existenţei şi constituie forţa reînsufleţitoare prin care artele şi minunile lumii sunt descoperite. Datorită lor, norii îşi vor revărsa ploaia generozităţii lor asupra oamenilor şi pământul va rodi. Toate lucrurile necesită o cauză, o forţă motrice, un principiu animator. Aceste suflete şi simboluri ale detaşării au adus şi vor continua să aducă imboldul motrice suprem în lumea existenţei. Lumea de dincolo diferă la fel de mult de aceasta pe cât diferă aceasta de cea a copilului care se află în pântecele mamei sale. Când sufletul va ajunge în Prezenţa lui Dumnezeu, el îşi va însuşi forma cuvenită naturii sale nepieritoare şi care este demnă de sălaşul său ceresc.”282

Astfel, după cum arată Bahá’u’lláh:

• Sufletul uman îşi continuă evoluţia după despărţirea sa de trup.

• Natura sufletului nu poate fi descrisă pe deplin.

• Scopul Mesagerilor lui Dumnezeu este să ne pregătească spiritual nu numai pentru această viaţă, dar şi pentru cea de dincolo.

• Sufletele pure ale celor ce au părăsit această lume exercită o influenţă profundă asupra vieţilor noastre.

• Această lume, comparată cu cea de dincolo, este asemenea uterului comparat cu această lume.

Scrierile Sfinte conţin doi termeni critici referitor la iad. Primul este „foc”, iar al doilea este „în veci”. Acest pasaj conţine ambii termeni:

„Cei ce au crezut în Dumnezeu şi în semnele Sale sunt cu adevărat cei ce urmează adevărul şi ei vor sălăşlui în grădinile încântării, iar cei ce nu au crezut în Dumnezeu şi care au respins cele revelate de El, aceştia vor sălăşlui în foc şi acolo vor rămâne în veci.”283 Báb

„Şi fumul chinuirii lor se ridică la cer în vecii vecilor.”

Apocalipsă 14:11

Cuvântul „în veci” transcede înţelegerea omenească, totuşi, ar trebui mereu să cugetăm la înţelesul său, căci acesta este aspectul cel mai semnificativ al naturii noastre. Orice persoană înzestrată cu profunzime ar trebui să mediteze la semnificaţia şi la implicaţiile acestui cuvânt extrem de important.

Ere şi veacuri trebuie să treacă pentru a ne putea redobândi binecuvântările şi onorurile pierdute, care ar putea fi ale noastre într-o clipită. Posibilităţile care se găsesc aici pentru progres spiritual sunt infinite. În planul pământesc, în numai o secundă ne putem hotărî să trecem de la întunericul negării la lumina speranţei şi a credinţei. Bucuria eternă este numai la un pas de durerea şi întristarea veşnică:

„O fiu al iubirii!

La un pas te afli de înălţimile slăvite şi de copacul ceresc al iubirii. Fă acest pas şi cu următorul păşeşte pe tărâmul nemuririi şi intră în pavilionul eternităţii. Pleacă-ţi urechea apoi la ceea ce a fost revelat de pana slavei.”284

Orice persoană inteligentă ar trebui să-şi pună această întrebare: Merită oare să risc o eternitate din cauza unei mici neglijenţe sau neatenţii? Este oare înţelept să ignor nenumăratele avertismente ale lui Dumnezeu invocând pretexte şi motive triviale, precum : „Sunt prea ocupat”, „Nu mă interesează” sau „Sunt fericit cu ce am acum”?

Este greu de imaginat un act care necesită atât de puţin efort şi totuşi care oferă o recompensă aşa de mare. Este greu să ne gândim la o faptă care este rezultatul unei neglijenţe atât de mici şi totuşi care are consecinţe atât de dramatice.

Ar trebui, în orice moment al vieţilor noastre, să înălţăm la Cer această rugăciune din inimile noastre:

„Tot ce Te implor, o Dumnezeul meu, este să-mi îngădui, înainte ca sufletul să-mi părăsească trupul, să ating bunul Tău plac, chiar dacă mi-ar fi conferit pentru o clipă mai mică decât partea infimă a unei boabe de muştar. Căci dacă sufletul va pleca atunci când Tu eşti mulţumit de mine, voi fi eliberat de orice teamă şi îngrijorare; dar dacă voi părăsi această lume când Tu vei nemulţumit de mine, atunci, chiar dacă aş fi împlinit toate lucrurile bune, la nimic nu îmi va folosi, şi chiar de aş fi dobândit toate onorurile şi gloriile acestei lumi, nici una nu-mi va înălţa treapta.”285 Báb

Adeseori ne plângem de nenorociri - sărăcie, durere, disperare, tristeţe, şomaj, deprimare, eşec şi pierdere - şi facem tot ce ne stă în putinţă să le evităm. Cu toate acestea rareori ne gândim la o nenorocire şi mai mare: înstrăinarea de Dumnezeu pe vecie; şi nu facem nimic ca să o evităm. Următoarea rugăciune revelată de Báb vorbeşte despre acest aspect:

„O Dumnezeul meu! Stăpânul meu! Te implor, pe darurile Tale nenumărate şi pe stâlpii care susţin tronul Tău de slavă, să ai milă de aceşti oameni umili care sunt neputincioşi să îndure lucurile neplăcute ale acestei vieţi trecătoare şi care cu atât mai puţin vor putea să îndure pedeapsa Ta în viaţa ce va să vie, o pedeapsă care este poruncită de dreptatea Ta, stârnită de mânia Ta şi care va continua să existe în vecii vecilor.”286

Noi deţinem controlul total asupra raiului şi iadului pe care îl creăm în ambele lumi. Dragostea pe pământ duce la splendoare, slavă şi pace în rai; ura pe pământ duce la tristeţe, durere şi supărare în iad. O inimă care este deschisă la chemarea lui Dumnezeu pe pământ duce la o poartă deschisă la ospăţul Său ceresc. O inimă care este închisă la chemarea lui Dumnezeu pe pământ, duce la o poartă închisă la ospăţul Său ceresc.

Cea mai strălucitoare diademă a onoarei şi slavei pe care o fiinţă umană o poate dobândi este să-L recunoască pe Mântuitorul epocii Sale, să-L iubească şi să trăiască după legea Sa. După moarte, fiecare suflet poartă această diademă preţioasă în viaţa ce va să vie. Să trăieşti şi să ai această şansă, dar să refuzi să o dobândeşti, este o pierdere de neimaginat. Ea este infinit mai gravă decât toate pierderile, eşcurile şi tragediile pe care le poate avea un om în timpul vieţii sale. Căci indiferent cât de mare este durerea, ea va trece; dar durerea care se naşte din respingerea darului cel mai măreţ pe care Dumnezeu îl oferă fiinţelor umane - Mesagerii Şi Mântuitorii Săi supremi - va dura în eternitate.

„Călăuzirea celui ce este călăuzit este mai bună decât toate lucurile care există pe pământ, căci datorită acesteia, după moartea sa, el va intra în Rai… De vreme ce Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie călăuziţi pe calea cea dreaptă… Totuşi, cei ce sunt aroganţi nu vor îngădui să fie călăuziţi. Ei vor fi privaţi de Adevăr, unii din cauza învăţăturii lor, alţii din cauza slavei şi puterii lor, iar alţii din considerente ştiute numai de ei şi nici unul dintre acestea nu le va fi de vreun folos în ceasul morţii.”287 Báb

Următorul pasaj din Evanghelie arată că „viaţa veşnică” este conferită celor care Îl recunosc pe Dumnezeu şi pe supremul Său Mesager Isus Cristos:

„Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care Tu l-ai trimis.”

Ioan 17:3

A cinsti pe Cel care este Trimisul Lui Dumnezeu este absolut esenţial:

„Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care l-a trimis.”

Cristos (Ioan 5:23)

Acelaşi principiu se aplică şi astăzi. Spiritul este acelaşi, numai numele s-a schimbat. Pentru a dobândi viaţă veşnică, trebuie să recunoaştem pe Báb şi pe Bahá’u’lláh, care au fost trimişi pentru timpul nostru. Care este opusul vieţii veşnice? Este „moartea” spirituală. În ochii lui Dumnezeu, oricine respinge pe Mântuitorul Său L-a respins pe El Însuşi şi se numără printre cei morţi spiritual. Pentru unii, este prea dureros să fie conştienţi de acest lucru, dar este responsabilitatea şi dreptul fiecăruia să ştie.

Iată câteva rugăciuni bahá’i pentru cei răposaţi:

„O Dumnezeul meu! O Tu, care ierţi păcatele, care împarţi darurile şi alungi necazurile!

Cu adevărat, Te implor să ierţi păcatele celor ce au părăsit veştmântul fizic şi s-au înălţat spre lumea spiritului.

O Domnul meu! Purifică-i de greşelile lor, risipeşte-le grijile şi preschimbă în lumină întunericul în care se găsesc. Lasă-i să intre în grădina fericirii, spală-i cu apa cea mai curată şi îngăduie-le să contemple splendorile Tale de pe muntele cel mai semeţ.”288 ‘Abdu’l-Bahá

„O Dumnezeul meu! O Dumnezeul meu! Cu adevărat, slujitorul Tău, umilindu-se înaintea maiestăţii supremaţiei Tale divine şi smerindu-se la uşa unităţii Tale, a crezut în Tine şi în versetele Tale, a adus mărturie pentru Cuvântul Tău, a fost aprins de focul dragostei Tale, s-a cufundat în oceanul cunoaşterii Tale, a fost atras de adierile Tale, s-a încrezut în Tine, şi-a întors chipul către Tine, şi-a oferit rugăciunile către Tine şi a fost încredinţat de iertarea şi îndurarea Ta. El a părăsit această viaţă şi şi-a luat zborul către împărăţia nemuririi, tânjind după favoarea de a Te întâlni.

O Doamne, premăreşte rangul său, adăposteşte-l în pavilionul supremei Tale milostiviri şi lasă-l să intre în raiul Tău slăvit şi să-şi continue existenţa în minunata Ta grădină de trandafiri, astfel încât să se poată cufunda în marea de lumină ce se întinde în lumea tainelor.

Cu adevărat, Tu eşti Cel Generos, Cel Puternic, Cel Ce Iartă şi Cel Ce Dăruie.”289

‘Abdu’l-Bahá
Care sunt cele două niveluri
de cunoaştere?

Oricât de puternică ar fi ignoranţa, ea are un antidot la fel de puternic: cunoaşterea.

„Într-adevăr, cunoaşterea este o veritabilă comoară pentru om şi un izvor de slavă, binecuvântare, desfătare, preamărire, veselie şi bucurie pentru el.”290

Bahá’u’lláh

„Lumina oamenilor lumii este cunoaşterea şi graiul lor…”291 Báb

Cunoaşterea, în acest context, nu se referă la dobândirea de informaţii, ci la cunoaşterea adevărului. Cunoaşterea fără dragoste de adevăr este doar o vorbă goală:

„Dar cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte.”

I Corinteni 8:1

Cele două niveluri semnificative de cunoaştere sunt a cunoaşte şi a vedea.

„Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.”

Iov 42:5

Imaginaţi-vă inima voastră ca fiind de fier şi adevărul ca fiind un acid. Pot acestea două să interacţioneze dacă sunt ţinute departe unul de celălalt? Acelaşi principiu se aplică şi cunoaşterii. Dacă ea nu atinge stadiul de „percepţie interioară”, nici o interacţiune nu poate avea loc. Sau gândiţi-vă la cunoaştere ca fiind soarele. Oare ajunge doar să şti despre soare pentru ca acesta să-ţi schimbe sănătatea sau viaţa? Nu, numai când te scalzi în lumina sa eşti afectat de puterile sale. Fiecare are potenţialul nu numai de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, dar şi de a-L vedea cu inima şi sufletul său.

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.”

Cristos (Matei 5:8)

Ce se întâmplă când inima este oarbă? Ea se preschimbă într-un văl.

„Le-am făcut[israeliţilor]după necurăţiile lor şi după fărădelegile lor, şi le-am ascuns Chipul Meu.”

Ezechiel 39:24

Principalul motiv pentru care religia are un impact aşa de mic asupra vieţilor oamenilor îl constituie existenţa ei în stadiul de cunoştinţă. Ea este înrădăcinată în minte, dar nu şi în suflet.

Toate statisticile efectuate în ultimii ani arată că mai mult de 90 la sută dintre americani cred în Dumnezeu. Un sondaj de opinie pre-electoral efectuat recent, arată că „96 la sută dintre americani cred în Dumnezeu… 90 la sută cred în rai… 79 la sută cred în minuni… şi 72 la sută cred în îngeri.” Şi totuşi crima, violenţa, abuzul şi frauda sunt în floare.

Cunoaşterea cea mai importantă este cea de la şi despre Dumnezeu. lipsiţi de lumina acestei cunoaşteri, care este reflectată prin Mesagerii Săi, sufletul rămâne complet în întuneric:

„… eu sunt lumina lumii.” Cristos (Ioan 9:5)

„Dumnezeu M-a înzestrat cu o lumină care a cuprins toate cele din ceruri şi toate cele de pe pământ.”292 Bahá’u’lláh

„Semnele şi mărturiile Adevărului strălucesc asemenea soarelui la amiază şi totuşi oamenii rătăcesc, fără scop şi plini de nedumerire, în pustiul ignoranţei şi al nebuniei.”293 Bahá’u’lláh

Prima cerinţă pentru a trăi în pace şi bucurie este de a descifra misterul lui Dumnezeu, de a-L cunoaşte îndeaproape. O dată ce acest lucru este înfăptuit, restul va veni de la sine. Numai cunoaşterea lui Dumnezeu poate da un înţeles şi un scop vieţilor noastre.

„Începutul tuturor lucrurilor este cunoaşterea lui Dumnezeu…”294

Bahá’u’lláh

„Prin urmare, adevărata cunoaştere este cunoaşterea lui Dumnezeu şi aceasta nu este altceva decât recunoaşterea Manifestării Sale în fiecare Dispensaţie.”295

Báb

„Izvorul întregii învăţături este cunoaşterea lui Dumnezeu, preamărită fie slava Sa, şi aceasta nu poate fi atinsă decât prin cunoaşterea Manifestării Sale Divine.”296

Bahá’u’lláh

„’Cunoaşterea este o lumină pe care Dumnezeu o revarsă în inima cui doreşte El.’ Acest fel de cunoaştere este şi va fi mereu demnă de laudă, şi nu cunoaşterea limitată care a izvorât din minţi închise şi obscure.”297

Bahá’u’lláh

Cunoaşterea lui Dumnezeu atinge numai inimile pure şi interacţionează numai cu ele, după cum razele soarelui se reflectă în toată slava şi puterea lor numai în oglinzile curate.

Aşa cum ignoranţa este izvorul şi esenţa tuturor viciilor, la fel şi dragostea de adevăr şi cunoaşterea reprezintă izvorul şi esenţa tuturor virtuţilor:

„Esenţa a tot ce ţi-am revelat Noi este Dreptatea, ceea ce înseamnă că omul trebuie să se elibereze de închipuiri deşarte şi de imitaţie, să contemple cu ochiul unităţii lucrarea Sa slăvită şi să cerceteze toate lucrurile cu un ochi pătrunzător.”298

Bahá’u’lláh

În afirmaţia precedentă, Bahá’u’lláh evidenţiază cinci calităţi:

• Dreptate

• Eliberare de închipuiri deşarte, iluzii şi mituri

• Eliberare de conformism orb şi de imitaţie

• Abilitatea de a cerceta toate lucrurile cu un ochi cercetător

• Abilitatea de a discerne cu ochiul unităţii, de a vedea „tabloul de ansamblu”, aşa cum e văzut de Dumnezeu

Numai o minoritate restrânsă poate îndeplini toate aceste cerinţe. Încă o dată, putem vedea de ce, de-a lungul tuturor epocilor, adevărul a fost tăinuit şi respins. Nici nu-i de mirare că atât de mulţi oameni rămân cu religia strămoşilor lor. Dacă ar fi îndeplinit toate cerinţele precedente, ei ar fi descoperit unitatea esenţială a tuturor credinţelor. Ar fi trăit în pace şi înţelegere. Ar fi recunoscut adevărul conceptului de un singur Dumnezeu, mai multe credinţe; o singură grădină, mai multe flori.

Care sunt trăsăturile
unui adevărat căutător?

Totul se învârte în jurul acestei întrebări: cât de pregătită şi de receptivă este inima ta faţă de o nouă cunoaştere, faţă de convingeri şi atitudini noi? Este inima ta însetată de adevăr? Bahá’u’lláh ne învaţă că dacă cineva nu este însetat după apă vie, nu ar trebui să i se întindă o cupă:

„O fiu al ţărânei!

Înţelepţi nu sunt decât aceia care nu vorbesc decât dacă sunt ascultaţi, precum paharnicul care nu întinde cupa decât celui însetat şi precum îndrăgostitul care nu-şi sloboade strigătul din adâncul inimii decât după ce contemplă frumuseţea iubitei sale. De aceea, semănaţi seminţele înţelepciunii şi cunoaşterii în pământul pur al inimii şi ţineţi-le ascunse acolo, până ce zambilele înţelepciunii divine vor răsări din inimă şi nu din lut şi mocirlă.”299

Cristos a folosit o pildă frumoasă pentru a ilustra că inima diferă mult de la om la om. Mai întâi, El a vorbit despre împlinirea profeţiei lui Isaia cu privire la cei care îl vor respinge pe Mesia:

„… pentru că ei măcar că văd, nu văd; şi măcar că aud, nu aud şi nu înţeleg. Prin ei s-a împlinit proorocia lui Isaia: ‘Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să poată vedea cu ochii lor, să audă cu urechile lor şi să înţeleagă cu inimile lor, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.” Matei 13:13-15

Apoi El s-a referit la cei câţiva ucenici care făceau excepţie de la majoritatea oamenilor:

„Dar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud.”

Matei 13:16

După ce i-a lăudat pe iubiţii Săi ucenici, Isus a dezvăluit pilda sămănătorului:

„Ascultaţi dar ce însemnează pilda sămănătorului: când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţiei şi nu-l înţelege, Cel rău vine şi răpeşte ce a fost sămănat în inima sa. Aceasta este sămânţa căzută lângă drum. Sămânţa care a căzut în locuri stâncoase este omul care aude cuvântul şi îl primeşte îndată cu bucurie. Dar n-are rădăcină în el şi ţine până la o vreme. Şi când din pricina Cuvântului se abat asupra lui prigoana şi nenorocirea, el se leapădă îndată de el. Sămânţa care a căzut printre spini este omul care aude cuvântul, dar grijile vieţii şi înşelăciunea bogăţiei îneacă acest Cuvânt şi ajunge neroditor. Dar sămânţa care a căzut pe un pământ bun este omul care aude Cuvântul şi-l înţelege. El aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.” Matei 13:18-23

Báb îl compară pe omul lipsit de capacitate spirituală cu o piatră, iar pe cel înzestrat cu capacitate, cu o oglindă:

„Dumnezeu cel Unic şi adevărat poate fi asemuit cu soarele, iar credinciosul, cu o oglindă. Îndată ce oglinda este aşezată la soare, ea îi reflectă lumina. Necredinciosul poate fi asemuit cu o piatră. Oricât am lăsa piatra la lumina soarelui, ea nu poate reflecta soarele.”300

‘Abdu’l-Bahá prezintă o analogie similiară pentru a ilustra acelaşi principiu:

„Priviţi cum soarele străluceşte pentru întreaga creaţie, dar numai acele suprafeţe care sunt pure şi şlefuite îi pot reflecta lumina şi slava… Copacii verzi şi plini de viaţă absorb bunătatea soarelui, pe când rădăcinile moarte şi crengile uscate sunt distruse de el. Prin urmare, omul trebuie să dobândească calităţi şi să devină pregătit.”301

Bahá’u’lláh începe una din scrierile Sale, Cartea Certitudinii, care tratează dovezile Misiunii Sale divine, cu aceste versete:

„Nimeni nu va atinge ţărmurile oceanului adevăratei înţelegeri dacă nu este detaşat de toate cele din cer şi de pe pământ. Sfinţiţi-vă sufletele, o popoare ale pământului, ca să puteţi atinge treapta pe care Dumnezeu a hărăzit-o pentru voi…”302

În acest citat, Bahá’u’lláh consideră două condiţii ca fiind esenţiale pentru găsirea adevărului:

• detaşare
• sfinţenie

Ce este detaşarea? Viaţa pe pământ poate fi comparată cu o călătorie cu avionul, iar Dumnezeu cu pământul solid care ne spirijină şi ne susţine sufletele. Ţelul nostru este să sărim din avion, care reprezintă egoul nostru şi să trecem de nori, care sunt iluziile ce ne înconjoară.

Detaşarea înseamnă să te distanţezi o vreme de tot ceea ce ai învăţat. Înseamnă să-ţi începi călătoria spirituală fără idei preconcepute. Înseamnă să sari din avion fără sfori care să te ţină, ci doar pentru a contempla nişte minuni pe care nu le-ai mai văzut vreodată. Bineînţeles că atunci când sari, ai şi o paraşută cu tine, care la momentul potrivit se va deschide pentru a te proteja şi care te ajută să cobori cu încredere şi calm. Paraşuta reprezintă potenţialul - mintea şi inima pură - cu care Dumnezeu ţi-a înzestrat sufletul, pentru a te proteja de auto-distrugere. Dacă ai încredere în El şi laşi totul pe mâinile Lui, El va deschide paraşuta la momentul potrivit. El te va ajuta să-ţi deschizi mintea şi sufletul la splendorile luminii Sale. Ce se va întâmpla dacă sari având o coardă care este legată de tine şi de avion? Vei atârna de avion în mod periculos.

Astfel, pentru a găsi adevărul, trebuie să laşi totul deoparte, tot ce ai învăţat de la părinţii tăi, de la preotul sau predicatorul tău sau de la oricare persoană cu autoritate. Dacă îţi vei începe călătoria fiind legat de tot felul de corzi, vei atârna în urma avionului.

A doua condiţie pe care Bahá’u’lláh o consideră esenţială este sfinţenia. Ataşamentul provine în special din emoţii, mai ales din teama de a pierde ceva preţios; sfinţenia se referă la puritatea sufletului.

Imaginaţi-vă sufletul ca fiind asemenea unei coli de hârtie. Poate cineva să scrie un mesaj clar pe o coală murdară? Cu cât coala este mai murdară, cu atât este mai greu să scrii ceva pe ea. Dumnezeu caută mereu un loc curat în inima noastră să scrie un mesaj de speranţă şi bucurie. El ne spune mereu că ne iubeşte. Acesta este motivul pentru care ne-a creat. El a creat pentru noi universul şi a pus la dispoziţia noastră toate darurile cereşti posibile. El şi-a trimis creaţiile Sale cele mai slăvite, Mesagerii Săi de speranţă şi pace, şi le-a îngăduit să sufere de dragul nostru. El ne-a înzestrat cu orice potenţial şi ne-a dăruit toate darurile cereşti din comorile Sale divine. El nu a ţinut nimic departe de noi. Noi manifestăm frumuseţea şi maiestatea Sa. Ce vrem mai mult decât atât? Singura noastră datorie în schimbul tuturor acestor binecuvântări este să lăsăm un spaţiu liber în sufletul nostru, pentru ca El să poată scrie pentru noi mesajele Sale de dragoste.

Ce se întâmplă când sufletele noastre sunt murdărite cu lucruri lumeşti? Cum poate Dumnezeu să găsească un loc liber pe care să scrie? Ce se va întâmpla dacă sufletele noastre sunt murdărite cu mulţumire de sine, lăcomie, egoism, mândrie, vanitate, autoamăgire, prejudecată şi pretexte plauzibile? Ce se întâmplă dacă cineva scrie mesaje de genul:

• O Doamne, te iubesc, dar sunt aşa de obosit! (O scuză foarte des întâlnită şi în aparenţă inocentă care plasează interesul personal imediat al unei persoane deasupra datoriei sale faţă de Dumnezeu.)

• O Doamne, te iubesc, dar nu e treaba mea să cercetez veştile Apariţiei Celui Promis de Tine. Sunt mii de oameni care cunosc Scripturile mai bine decât mine. Şi eu depind de ei. Dacă este vreo „veste bună”, o să-mi spună ei. (O altă scuză inacceptabilă.)

• O Doamne, te iubesc, dar mă tem! De unde ştiu că nu voi fi înşelat? (O altă scuză în aparenţă inocentă pentru a evita responsabilitatea personală.)

Putem continua la nesfârşit să înşirăm scuzele folosite de oameni ca să evite responsabilitatea lor faţă de Dumnezeu, faţă de ei înşişi şi faţă de societate. Rezultatul este următorul: avem o pagină atât de încărcată, o mâzgălim cu tot felul de mesaje personale şi scuze, încât îngerii lui Dumnezeu nu mai au unde să scrie.

Oamenii sunt experţi în a învinui pe ceilalţi şi în a găsi scuze. O fetiţă ceru un autograf de la un muzician renumit.

-Îmi pare rău, dar mâna mea este prea obosită de la cântat, afirmă el.

-Mâinile mele sunt şi mai obosite de la aplaudat! răspunse ea.

Dumnezeu ne trimite multe indicii şi ne dă multe semne ca să ne ajute să-L găsim şi să-L urmăm. Trebuie să devenim sensibili la aceste indicii şi să descoperim înţelesurile lor ascunse. Se spune că nimic nu e din întâmplare, că există tot timpul o înţelepciune. Putem descoperi acea înţeleciune numai dacă ne acordăm sufletele la muzica cerească. Dumnezeu ne trimite mereu mesaje, dar suntem prea ocupaţi să le ascultăm. El ne oferă multe şanse pe care le ignorăm.

Trebuie să ne rugăm mereu să fim demni de darurile lui Dumnezeu. A-L vedea cu inima şi sufletul nostru este darul cel mai preţios. El nu vine cu forţa, ci cu ajutorul capacităţilor noastre. Trebuie să ne rugăm să dobândim o capacitate mai mare. Unei fetiţe îi plăcea mult siropul de arţar şi de multe ori îşi băga degetele în butoiul cu sirop. Într-o zi ea căzut în butoi şi pe când se cufunda în el, ea se rugă: „O Doamne, fă-mă demnă de această şansă!” Aceasta ar trebui să fie rugăciunea noastră zilnică. Oceanul darurilor şi binecuvântărilor lui Dumnezeu este infinit. Cu toţii avem şansa să ne cufundăm în sufletele în Cuvântul lui Dumnezeu:

„Cufundaţi-vă în oceanul cuvintelor Mele, ca să le puteţi dezvălui tainele şi să descoperiţi perlele de înţelepciune ce zac ascunse în adâncurile sale.”303

Bahá’u’lláh

Trebuie să ne şlefuim mereu inimile pentru a le face pure ca şi cristalul, astfel încât să poată absorbi lumina. Dumnezeu nu doreşte să locuiască într-o casă murdară. Voi aţi locui? Aţi atinge veştmântul vostru pur şi preţios cu mâinile murdare?

„O fiu al existenţei!

Inima ta este căminul Meu; sfinţeşte-l ca să pot coborî în el. Spiritul tău este locul revelaţiei Mele; curăţă-l ca să mă pot manifesta înlăuntrul său.”304 Baháu’lláh

„O buruiană ieşită din ţărână!

De ce aceste mâini mânjite ale tale nu au atins mai întâi veştmântul tău şi de ce cu inima pângărită de dorinţe şi patimi cauţi să comunici cu Mine şi să intri pe tărâmul Meu cel sfânt? Departe, departe eşti de ceea ce doreşti.”305 Bahá’u’lláh

Această viaţă este un test. Care este scopul acestui test? De a dezvălui ceea ce este ascuns. Fiecare oportunitate, fiecare provocare scoate la suprafaţă motivele noastre ascunse; ne arată dacă suntem temători sau îndrăzneţi, închişi la minte sau deschişi la minte, ataşaţi de tradiţie sau de adevăr, de interesul nostru personal sau de interesul tuturor.

„… ca Dumnezeu să-i cerce pe oameni şi să vadă ce sunt cu adevărat.”

Ecleziastul 3:18

Şi toate testele sunt notate la sfârşitul acestei vieţi, care este începutul vieţii de dincolo. Aceasta este partea cea mai copleşitoare din destinul etern al oricărei fiinţe omeneşti. Nimeni nu o poate evita. În acel moment vom primi evaluările finale. Şi ni se va spune ce note am primit.

Veştile venirii unor mari Mesageri reprezintă testul cel mai provocator şi mai hotărâtor pentru oameni. Unii aud veştile şi le ignoră; alţii le ascultă puţin şi apoi pleacă; unii le cercetează toată viaţa lor, dar niciodată nu fac pasul decisiv; alţii le acceptă dar nu fac nimic să le răspândească; unii sunt împotriva lor; iar alţii le acceptă şi le răspândesc din toată inima.

Testul recunoaşterii Mesagerilor şi Mântuitorilor lui Dumnezeu este în mare parte unul spiritual; el ţine de inimă şi de suflet. Dacă oamenii ar acţiona potrivit indiciilor, dovezilor şi mărturiilor, întreaga lume ar fi bahá’i. Căci, după cum s-a observat, dovezile raţionale ale credinţei bahá’i sunt copleşitoare. Dar dacă inimile nu sunt pregătite şi nu sunt receptive, nici o dovadă nu le va schimba.

Pentru a trece un test, individul trebuie să îndeplinească anumite cerinţe şi să facă anumite pregătiri. Dacă acele cerinţe nu sunt îndeplinite, individul nu va reuşi. Cum poate un căutător să treacă un test? Sunteţi dispuşi să vă testaţi? Este înţelept să vă cercetaţi sufletul în mod obiectiv şi fără teamă. Întregul vostru destin depinde de curajul vostru şi de dorinţa de a vă cunoaşte pe voi înşivă. În continuare aveţi un test. Coloana din stânga indică standardele după care vă puteţi judeca; arată trăsăturile unui adevărat căutător. Coloana din dreapta vă dă oacazia să vă puneţi singur note. În funcţie de fiecare trăsătură , puneţi-vă o notă de la 1 la 5: 1 arată că sunteţi cel mai departe de ceea ce înseamnă un adevărat căutător; 5 arată că sunteţi cel mai aproape.

Un căutător adevărat:_Puneţi-vă singur nota:___Cel mai departe Cel mai aproape

de un adevărat de un adevărat
căutător căutător

__Are o dorinţă profundă să găsească adevărul şi o urmează cu o hotărâre neclintită. El caută adevărul asemenea unui om care a pierdut o bijuterie._1 2 3 4 5 __Testează totul cu propria sa înţelegere şi nu depinde de alţii - părinţi, colegi sau preoţi - să judece sau să decidă în locul lui. Refuză să caute adăpostul tradiţiei sau al popularităţii. _1 2 3 4 5 __Interesele egoiste nu stau în calea sa: „Cum vor reacţiona prietenii mei?” „Ce vor spune părinţii mei?” Asemenea întrebări îi pot trece prin minte, dar nu îi afectează judecata._1 2 3 4 5 __Înlătură din mintea sa toate ideile preconcepute. Asemenea unui membru al juriului, el îşi începe căutarea cu mintea eliberată. (Unii îngăduie chiar şi unui nou nume să le afecteze judecata. Ei refuză să investigheze credinţa bahá’i pentru că, spun ei, „sună” ciudat!) După cum afirmă ‘Abdu’l-Bahá, un adevărat căutător „nu-şi permite să deteste celelalte religii, doar pentru că el îşi iubeşte propria sa religie şi încearcă să se agaţe de ea.”306 _1 2 3 4 5 __Este sincer şi nu contrazice doar pentru a dovedi că are dreptate._1 2 3 4 5 __Este răbdător şi perseverent şi investeşte în mod conştient mult timp şi efort pentru a descoperi dorinţa sufletului său._1 2 3 4 5 __Are o inimă bună, lipsită de înşelăciune, ipocrizie şi vanitate._1 2 3 4 5__Este umil îndeajuns să spună: „Nu ştiu” şi încrezător să spună: „Voi descoperi.”_1 2 3 4 5__Are încredere în Dumnezeu şi se roagă mereu din tot sufletul pentru ajutorul Său._1 2 3 4 5__Nu îngăduie ataşamentului său emoţional faţă de un anumit nume să-l împiedice să accepte şi să iubească un nou nume._1 2 3 4 5__

Dacă v-aţi notat cu 4 şi 5 la toate categoriile, înseamnă că foarte posibil sunteţi o persoană lipsită de obstacole şi handicapuri emoţionale-spirituale majore. Note de 1 şi 2 indică grave handicapuri, chiar dacă sunt date numai uneia dintre cele zece afirmaţii. V-aş ruga să vă uitaţi peste discuţia despre rolul „celui mai slab element critic” în viaţa unui om, din volumul 2 al lucrării Heaven’s Most Glorious Gift. Amintiţi-vă ce s-a întâmplat cu nava spaţială Challenger din cauza unei erori critice în sistemul său complex. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi fiinţelor umane. O singură eroare critcă dinlăuntrul sufletului tău te poate împiedica să vezi lumina adevărului. Amintiţi-vă de asemenea analogia folosită de Bahá’u’lláh cum că un văl de mărimea unei pleoape poate ascunde soarele.

Dacă v-aţi notat cu 3, acest lucru vă pune într-o stare de conflict. Veţi fi tras de două forţe opuse. În acest caz, de regulă, partea mai conservatoare şi mai iubitoare de siguranţă din voi va învinge pe cea mai aventuroasă. Acesta este modul în care se comportă majoritatea oamenilor: preferă zonele de comfort. Chiar şi o singură notă de 3 poate constitui un dezavantaj clar.

După cum puteţi vedea, pentru majoritatea oamenilor, calea spirituală este plină de capcane şi obstacole. Pentru a întreprinde această călătorie, plecând din zonele voastre de comfort şi trecând prin văi adânci şi munţi înalţi, aveţi nevoie de 4 şi 5 în toate cele zece categorii. Dacă sunteţi un lider religios, pe lângă toate aceste provocări, trebuie să vă gândiţi că veţi pierde sursa voastră de venit. Aceasta necesită mult curaj şi detaşare. Bineînţeles că cu cât mai mare este sacrificiul, cu atât mai mare vă va fi răsplata.

Dacă vreuna dintre aceste zece virtuţi vă lipseşte sau nu o veţi dobândi, este posibil să nu puteţi percepe adevărul. Chiar şi un nor mic poate ascunde splendoarea arzătoare a soarelui. Descoperirea şi învingerea handicapurilor voastre sau ale „ celor mai slabe elemente critice” este primul pas în căutarea adevărului. A face acest pas este poate sarcina cea mai provocatoare. Ea necesită o deschidere spirituală şi un devotament absolut.

Faptul că toţi Mesagerii divini au fost respinşi de copleşitoarea majoritate a oamenilor din epoca lor este dovada cea mai bună că este extrem de dificil şi de vital să „cauţi în mod independent adevărul”.

Poate că elementul critic cel mai slab din oameni este eşecul de a vedea şi a-şi recunoaşte propriile slăbiciuni. Aţi întâlnit vreodată pe cineva care să spună: „Sunt fanatic, egoist, am prejudecăţi, sunt duşmănos, nedrept, închis la minte, nechibzuit şi iresponsabil”?

Una dintre multele trăsături care ne pot împiedica să vedem adevărul este mândria. Există puţine lucruri în viaţă care sunt la fel de greu de detectat ca mândria de sine. Ea este la fel de naturală ca şi repiraţia şi la fel de toxică şi invizibilă ca şi radiaţia. Vreţi să fiţi testaţi? Cugetaţi la aceste versete care au fost adresate unor oameni de demult:

„Vai vouă… făţarnicilor! Pentru că voi zidiţi morminte proorocilor şi împodobiţi gropile celor drepţi, zicând: Dacă am fi trăit pe vremea părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.” Cristos (Matei 23:29-30)

Să presupunem că aţi fi trăit în anul 27 D.C. şi că aţi fi fost vecini cu Ana şi Caiafa, cei doi proeminenţi conducători religioşi ai evreilor din timpul lui Isus. După cum ştiţi, amândoi au insistat ca Isus să fie răstignit. Care ar fi şansele ca voi, vecinii lor, să vă împotriviţi verdictului dat de ei? Dacă sunteţi sincer convinşi că aţi fi fost de acord cu ei şi marea majoritate a oamenilor, înseamnă că din punct de vedere spiritual sunteţi în formă, adică sunteţi lipsiţi de mândrie. Amintiţi-vă că şansele lui Cristos erau atât de mici, încât nici măcar puţinii Săi discipoli iubiţi şi distinşi nu au reuşit să-L apere.

Încă o dată, să presupunem că aţi fi trăit în timpul lui Noe. Care ar fi fost şansele să-L renegaţi? Am putea repeta aceată întrebare de multe ori. Şi de fiecare dată aţi răspunde: „Foarte probabil că aş fi fost printre masele de oameni ce au negat adevărul.” Dacă acea probabilitate este foarte mare, atunci nu e la fel de probabil să fiţi în prezent în aceeaşi situaţie? De fapt, ar fi mult mai uşor să răspundeţi afirmativ la această întrebare, deoarece vedeţi imediat un trecut plin de repetate şi consistente negări la apariţia Zorilor fiecărui Mesager divin.

Admiterea faptului că este foarte probabil să vă fi numărat printre cei cei au respins adevărul, vă va impulsiona să vă curăţaţi sufletul de orice urmă de ego şi de orice tendinţă de a spune: „Ştiu că am dreptate. Dacă s-ar fi întâmplat, aş fi ştiut.” Această recunoaştere vă va face să vă gândiţi adânc, să cugetaţi şi chiar să vă simţiţi neliniştiţi sau să vă temeţi un pic. O astfel de teamă sau nelinişte este foarte sănătoasă. Ea vă va îndemna să acţionaţi. Vă va proteja de înfometarea spirituală, la fel cum teama de moarte vă împiedică să beţi şi să vă urcaţi după aceea la volan.

Vă rog să puneţi această întrebare: „Care ar fi şansele…” câtorva oameni pe care îi cunoaşteţi: prieteni, rude, chiar şi rabinului, pastorului sau preotului. Aflaţi dacă sunt dispuşi să se vadă printre cei ce au negat. Apoi spuneţi-le despre Báb şi Bahá’u’lláh şi vedeţi dacă dintr-odată fac o excepţie de genul: „Nu, acum e diferit! Sunt sigur că aşa ceva nu s-ar fi întâmplat fără să fi aflat!” Vă rog să cugetaţi la următorul verset:

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte [spirituală].” Proverbe 14:12

Care cale duce la moarte?
Să urmezi calea uşoară.
Să ignori o invitaţie de a investiga.

Să aşteţi ca altcineva să-ţi spună care este calea dreaptă.

Să spui: „Nu se poate ca un miliard de oameni să greşească.”

Să gândeşti: „Sunt prea ocupat.”
Să nu te rogi pentru călăuzire.
Să-ţi fie frică.
Să amâni de pe o zi pe alta.
Să te întrebi ce vor spune ceilalţi.
Să fi ataşat de un nume cu tradiţie.

Calea cea dreaptă este adeseori strâmtă şi în urcuş, dar duce direct la Dumnezeu. Este presărată cu umilinţă, curaj, detaşare, încredere, sete de adevăr şi sacrificiu de sine. Calea greşită este de obicei largă şi în coborâre, îndepărtându-te de Dumnezeu. Este presărată cu mândrie, mulţumire, apatie şi interese personale imediate.

Unul dintre prietenii mei apropiaţi este pastor ieşit la pensie. Este greu să-mi imaginez un om mai atent, mai cinstit, mai generos, mai muncitor şi mai prietenos decât el. Este un om nemaipomenit de bun. El a stat chiar şi câteva zile la închisoare pentru că a participat la un protest împotriva unui război pe care el îl credea nedrept. M-am gândit că el ar fi persoana cea mai potrivită să citească o carte despre credinţa bahá’i. Prin urmare, i-am oferit cartea I Shall Come Again, un volum de 500 de pagini care prezintă profeţii biblice despre Apariţiile lui Báb şi Bahá’u’lláh. Ca răspuns la invitaţia mea de a citi cartea, el a spus: „Eu citesc multe cărţi. Am să o termin într-o săptămână sau două.” El a făcut acea afirmaţie acum doi ani. De atunci, l-am mai văzut de câteva ori. De fiecare dată, l-am întrebat dacă a citit cartea şi de fiecare dată a venit cu o altă scuză. Ultima oară când l-am întrebat, mi-a răspuns cu stânjeneală şi enervare.

De-a lungul întregii sale vieţi, el a fost expus speranţei glorioase că Hristos se va întoarce şi a vorbit despre ea în biserică. Iar acum că are în mâinile sale o carte care prezintă mult mai multe dovezi referitoare la A Doua Venire decât ar putea el găsi despre Prima Venire, el amână de pe o zi pe alta şi ignoră speranţa sa cea mai fierbinte! El ştie că datorită poziţiei sale, are o responsabilitate specială să cerceteze veştile venirii Învăţătorului său, şi totuşi nu dă atenţie avertismentelor şi nu caută binecuvântările.

Prietenul meu pastor ştie că este o persoană minunată. Şi din cauza încrederii în propria sa bunătate, nici nu-şi închipuie că L-ar putea respinge pe Cel pe care L-a adorat toată viaţa sa. El nu-şi dă seama că şi oamenii cei mai minunaţi pot da greş. Atât legile lumii spirituale cât şi cele ale lumii fizice sunt astfel rânduite încât uneori puţină precauţie poate duce la câştiguri gigantice. O alarmă ieftină de incendiu poate salva nenumărate vieţi. Mica greşeală de a nu vorbi sau simpla greşeală de a ignora un avertisment poate fi dezastruoasă. Tăcerea nu este întotdeauna ceva nevinovat. După cum se spune, pentru a triumfa, răul are nevoie ca oamenii buni să nu facă nimic.

Dacă Ana şi Caiafa L-ar fi urmat pe Cristos, este foarte probabil că El nu ar fi fost răstignit. Fără îndoială că erau mii de oamenii buni printre evrei care au ignorat chemarea lui Cristos. Amintiţi-vă că înainte de a deveni creştin, Sfântul Pavel era un evreu bun şi devotat. Era la fel de ferm în convingerile sale, precum prietenul meu pastorul. Totuşi avea o slăbiciune critică: era îngust în vederile sale. Dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit, el ar fi continuat să-i persecute pe creştini.

Există milioane de creştini minunaţi care trăiesc în ziua de astăzi. Am onoarea de a cunoaşte mulţi dintre ei. Fără dragostea şi devotamentul lor, planeta noastră ar fi un loc întunecat. Ei sunt într-adevăr, sarea pământului. Totuşi, mulţi dintre ei au această slăbiciune critică: ei presupun pur şi simplu că dacă Isus ar fi venit, ei ar fi ştiut. La fel a presupus şi Pavel. El aştepta un Rege puternic să vină - un Mesia care să supună forţele întunericului, la fel cum aşteaptă şi creştinii de astăzi.

Acea presupunere aparent inocentă că „Dacă Isus ar fi venit, aş fi aflat” ucide orice curiozitate şi crează o stare de mulţumire de sine, o slăbiciune sever condamnată de Cristos în Apocalipsă. Dar nici unul dintre acele milioane de aomeni minunaţi, dar adormiţi, nu se gândeşte că acele pasaje care vorbesc despre mulţumire s-ar putea referi la el însuşi. Atunci când realizează, se trezeşte şi începe să cerceteze. Încă o dată ajungem la lucrul cu care am început: este extrem de dificil să vedem urmele de mândrie, teamă sau mulţumire în noi înşine. Singurul remediu este o umilinţă absolută şi necondiţionată.

Dacă sunteţi deschişi, veţi obţine lucrul cel mai de preţ. Căci mintea este prima poartă către înţelepciune, adevăr şi fericire. După ce mintea şi-a făcut datoria, inima trebuie să pregătească un loc în care să primească adevărul cu căldură şi bucurie.

Bahá’u’lláh ne învaţă cum căutătorul de adevăr trebuie să se roage în mod constant şi sincer să primească călăuzire divină. Următoarea profeţie se referă la noi, oamenii acestei epoci:

„Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” Cristos (Matei 22:14)

Atât versetul precedent cât şi cel din continuare arată că alegerea este reciprocă: după cum Îl alegem pe Dumnezeu, şi Dumnezeu ne alege pe noi.

„Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”

Cristos (Ioan 6:65)

A intra în Împărăţia lui Dumnezeu necesită anumite calificări. Atunci când ne sfinţim sufletele şi ne umplem inimile de umilinţă, Dumnezeu spune: „Tu eşti demn de harul Meu.” De aceea rugăciunea este atât de importantă. Atunci când ne rugăm, Îi cerem lui Dumnezeu să ne facă receptivi la chemarea Sa şi demni de onoarea de a intra în Împărăţia Sa şi de a-L întâlni.

Actul rugăciunii este veriga de legătură prin care harul lui Dumnezeu ajunge la noi. Bahá’u’lláh declară că harul lui Dumnezeu este îndestulător, dar trebuie mai întâi să fie activat prin anumite mijloace:

„Căci rezultatele depind de mijloace, iar harul lui Dumnezeu vă va fi atotsuficient.”307

Ar trebui să recunoaştem că am fost creaţi cu un scop mult mai măreţ decât să mâncăm, să bem, să ne căsătorim şi să ne veselim. Numai căutând cunoaşterea lui Dumnezeu, aşa după cum e ea revelată de ultimul Mântuitor, putem atinge scopul pentru care am fost creaţi. Dacă respingem acea cunoaştere, El ne va respinge pe noi.

„Pentru că ai lepădat cunoaştinţa, şi Eu te voi lepăda…” Osea 4:6

Mi-am început aventura spirituală acum mulţi ani. Căutarea mea cea mai intensă a început la vârsta de 27 de ani. În acel moment, am decis să citesc o carte pe săptămână până când voi ajunge la o concluzie definitivă cu privire la Báb şi Bahá’u’lláh. În decursul a doi ani, citisem în jur de 100 de cărţi bahá’i. Am citit tot ce-am găsit. Unora le este greu să termine de citit şi o carte precum aceasta. Ei subestimează consecinţele grave ale eşecului de a dobândi cunoaştere spirituală.

Acestea sunt principiile care ne leagă de Creatorul nostru:

• libertate
• cunoaştere
• responsabilitate
• răsplată şi pedeapsă

Deoarece sunteţi norocoşi că aţi primit darul cunoaşterii lui Bahá’u’lláh, sunteţi responsabili să faceţi tot ce vă stă în putinţă să ajutaţi sămânţa cunoaşterii voastre să crească şi să aducă roade cereşti în sufletele voastre. Destinul vostru etern depinde de aceasta. Este mult mai bine pentru cineva să nu ştie, decât să ştie şi să nu facă nimic. Nu aşa ne tratăm şi copiii? Nu-i considerăm noi responsabili numai după ce le-am spus regulile, numai după ce le-am dat darul cunoaşterii binelui şi răului?

„Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.” Luca 12:48

Lumea se află într-o situaţie disperată. Mulţi doctori nepricepuţi oferă remedii imediate, dar pacientul devine tot mai bolnav. Putem îndrepta defectuoasa ordine mondială existentă într-un mod rapid şi fără dureri acceptând şi aplicând remediul dat de Dumnezeu; sau ne putem prelungi suferinţa refuzând să aplicăm remediul:

George avea probleme cu un dinte, aşa că s-a decis să meargă la dentist.

-Cât o să mă coste o extracţie? întrebă George.
-Cincizeci de dolari, răspunse dentistul.

-Cincizeci de dolari pentru o treabă de zece minute? exclamă George.

-Păi, răspunse dentistul, dacă doriţi, pot să-l extrag foarte încet.

Acest volum, Un Dumnezeu, mai multe credinţe; o grădină, mai multe flori şi continuarea sa Heaven’s Most Glorious Gift nu prezinta întreaga istorie a acestei supreme Revelaţii. Ele reprezintă mai mult o chemare, o deschidere de perspective.Scopul lor este să vă trezească la apariţia acestei măreţe zile a Domnului:

„Ferice de cel ce veghează…” Cristos (Apocalipsă 16:15)

„Îl implor pe Dumnezeu, preamărită fie slava Sa, să deştepte prin îndurarea Sa toate popoarele pământului…”308

„Luaţi seama! Fiţi treji… vegheaţi… ca să nu vă găsească dormind.”

Cristos (Marcu 13:33-37)

După cum afirmă ‘Abdu’l-Bahá, pentru a atinge şi a îndeplini un ţel, trebuie să fie împlinite trei condiţii:

• să ştii
• să decizi
• să acţionezi

Aţi împlinit aceste trei condiţii pe o scară restrânsă. Aţi auzit despre credinţa bahá’i, aţi decis să o cercetaţi şi aţi acţionat potrivit deciziei voastre. Acum trebuie să vă continuaţi investigaţia până veţi ajunge la momentul de certitudine. Acel moment apare atunci când cunoaşterea voastră se transformă în viziune, când vă deplasaţi de la stadiul de „a cunoaşte” la cel de „a vedea”.

Odată Isus a dat acest standard ca metodă de a separa adevărul de falsitate:

„Dacă vrea cineva să facă voia lui Dumnezeu, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.”

Cristos (Ioan 7:17)

Aceeaşi regulă se aplică şi învăţăturilor lui Bahá’u’lláh. Care este voia lui Dumnezeu? Este să folosim standardele Sale, nu ale noastre. Două dintre standardele esenţiale pe care Dumnezeu ni le cere să le folosim, sunt acestea:

• roade bune
• împlinirea profeţiilor

Bahá’u’lláh împlineşte ambele standarde. El împlineşte pe cel de-al doilea la o scară nemaivăzută până acum. O listă de referinţe, ce cuprinde atât roadele cât şi profeţiile, este dată la sfârşitul acestei cărţi.

Ce reprezintă iluzia
de a aştepta şi a dori?

Bahá’u’lláh vorbeşte în repetate rânduri de închipuirile, iluziile şi imaginaţiile deşarte care ne domină vieţile.

„O fiu al omului!

Multe zile au trecut peste tine în timpul cărora erai ocupat cu închipuirile şi imaginaţiile tale deşarte. Cât timp vei mai lâncezi în patul tău? Deşteaptă-te din somn, căci Soarele a ajuns la zenit şi poate îşi va revărsa asupra ta lumina frumuseţii sale [emfaza a fost adăugată].”309

O iluzie este o presupunere falsă pe care o acceptăm ca fiind adevărată şi căreia îi acordăm putere şi autoritate depline pentru a direcţiona cursul vieţilor şi destinelor noastre. Printre nenumăratele iluzii nutrite de oameni se află şi aceea de a aştepta şi a dori. Ce aşteaptă ei? Iată câteva exemple extrase dintr-o listă lungă pregătită de un autor:

• Inspiraţie
• Permisiune
• Linişte
• Mai mult timp
• Un ţap ispăşitor evident
• Copiii să plece de acasă
• Leul să stea lângă miel
• Un timp mai prielnic
• Un horoscop mai favorabil
• O absenţă a riscului
• Cineva să mă descopere
• Măsuri de siguranţă mai bune
• Dragostea mea să se reaprindă
• Să-mi îmbunătăţesc egoul
• Să-mi recapăt autorespectul
• Cineva care să mă privească
• Un set clar de instrucţiuni
• O relaţie semnificativă
• Un dezastru
• Timpul să se scurgă
• Oala să fiarbă
• Primăvara
• Să treacă diverse dureri şi neplăceri fizice
• Cozi mai mici la bancă
• Altcineva să o dea în bară
• Următoarea dată
• Tu să nu-mi mai iei soarele
• California să se scufunde în ocean
• Moştenirea bunicului să fie rezolvată
• Tu să mergi primul
• Un semn din Cer.310

O iluzie încântătoare, cunoscută printre mulţi credincioşi este că dacă aşteaptă îndeajuns, ei vor cădea dintr-odată în extaz şi vor fi ridicaţi la ceruri. Ei aşteaptă ca un înger să vină acasă la ei, să-i salute, să-i îmbrăţişeze, să-i ia de mâini, să-i ridice spre ceruri şi să-i lase alături de cei iubiţi de ei în grădinile păcii şi bucuriei - unde vor trăi pe vecie şi de unde vor privi în jos către toţi păcătoşii şi prietenii care s-au îndoit şi le vor zice: „Eu ţi-am spus!” Problema este următoarea: cei care nutresc şi se bucură de asemenea închipuiri sunt cuprinşi de teama de a nu fi înşelaţi, astfel încât nici măcar nu-şi scot mâinile din buzunare, ca să nu fie prinşi de îngerul greşit! Sunt atât de atenţi, încât nici măcar nu se uită la cer, ca nu cumva să atragă un înger înşelător! Ei simt că cel mai sigur loc este zona de comfort a propriului lor cult. Sunt atât de conservatori, încât au asigurare şi pe pălăriile lor!

Aşa cum oamenii se tem să nu-şi piardă posesiunile, la fel se tem şi ei să nu-şi piardă credinţa. Oricine care are o credinţă diferită este privit ca un potenţial hoţ. Care este protecţia cea mai bună împotriva unui hoţ? Un sistem de alarmă şi o casă încuiată. Care este protecţia cea mai bună împotriva pierderii credinţei? Ignorare şi evitare sistematică şi o minte închisă.

Studiile arată că cei care se confruntă cu o boală fatală sau se apropie de o vârstă înaintată au acest regret: aş vrea să fi fost mai îndrăzneţ; aş vrea să fi fost mai aventuros. Gândiţi-vă la pasajul următor extras din memoriile unei persoane aflate în pragul morţii:

• Am fost unul dintre acei oameni care nu se duceau nicăieri fără termometru, fără o sticlă cu apă fierbinte, fără haină de ploaie şi fără paraşută.

• Dacă aş putea să-mi trăiesc viaţa din nou, aş merge desculţ din pragul primăverii până toamna târziu.

• Aş îndrăzni să fac mai multe greşeli.
• Aş risca mai mult.
• Aş călători fără multe bagaje.

• Aş urca mai mulţi munţi şi aş înota în mai multe râuri.

• Aş dansa mai mult.
• M-aş da în căluşei mai mult.
• Aş culege mai multe margarete.311

Ce ne învaţă iluzia de a aştepta şi a dori? Ne învaţă că lumea nu aşteaptă pe nimeni; că apatia, inacţiunea şi teama înăbuşesc spiritul uman; că simţul aventurii şi curajul sunt atributele celor credincioşi; că trebuie îndrăgim onoarea de a ne alege destinul nostru veşnic înainte să fi pierdut ocazia. Doar pentru că aşteptăm şi dorim ca un miracol să se întâmple, nu ne va duce la sălaşul păcii şi speranţei. Adeseori, ne duce către adâncurile disperării. Pilda talanţilor rostită de Isus (Matei 25:14-30) dovedeşte adevărul acestui principiu.

Puterile şi intensitatea iluziilor şi închipuirilor din viaţa umană sunt incredibile. Ele sunt atât de vaste şi de fascinante încât merită să li se dedice un volum întreg.

De ce acceptă oamenii
credinţa bahá’i?

În ciuda multor obstacole, potrivit lucrării Britannica Book of the Year, credinţa bahá’i este a doua religie din lume ca răspândire geografică. (Creştinismul se află pe primul loc.) Mai mult, rata răspândirii sale a crescut încă de la începuturile sale. Lumina lui Bahá’u’lláh este atât de puternică, încât atrage pe credincioşii şi căutătorii iluminaţi din toate segmentele societăţii, din toate religiile şi culturile. Acestea sunt câteva motive pentru care atât de mulţi oameni s-au întors către credinţa bahá’i ca împlinire a profeţiilor din toate Scrierile sfinte:

• Ei descoperă cum credinţa bahá’i le încoronează vieţile cu speranţă şi o viziune strălucitoare a viitorului lor şi al lumii. Ei dobândesc un scop spiritual etern.

• Ei descoperă că religia bahá’i este împlinirea tuturor profeţiilor şi promisiunilor făcute în Scrierile sfinte.

• Ei descoperă o religie pe care o pot practica. Ei văd armonie între convingerile şi acţiunile lor.

• Ei descoperă că religia bahá’i este construită pe o credinţă iluminată, nu pe dogmatism.

• Ei văd armonie între convingerile lor religioase şi cunoaşterea ştiinţifică.

• Ei află că Dumnezeu a fost credincios promisiunilor Sale şi nu a abandonat omenirea.

• Ei descoperă o religie care le întăreşte relaţiile de familie şi care aduce standarde morale clare pentru copiii şi tinerii lor.

• Ei găsesc răspunsuri satisfăcătoare la întrebările lor nerezolvate, căci religia bahá’i oferă o abordare raţională a religiei.

• Ei află că pot face ceva pentru întreaga lume, în loc să vorbească doar despre problemele sale.

• Datorită puterii spirituale pe care o dobândesc, ei au mai puţine conflicte.

• Ei dobândesc o pace şi o bucurie pe care până atunci nu o cunoscuseră.

• Ei găsesc o comunitate care este diversă dar unită.

• Ei descoperă prieteni devotaţi şi demni de încredere, cu înalte standarde etice.

• Ei descoperă că dragostea lor faţă de Dumnezeu şi omenire devine mai puternică.

Mulţi oameni caută cu îndârjire fericirea. Ei se uită după ea peste tot cu excepţia locului unde aceasta se găseşte din abundenţă. Sunt câteva milioane de bahá’i care vor recunoaşte că au fost destul de sceptici cu privire la majoritatea beneficiilor înşirate în această listă. De asemenea vor recunoaşte că, spre surprinderea lor, scepticismul lor s-a evaporat când au văzut bahá’i ducând o viaţă bahá’i.

Să observi cum trăiesc adepţii unei credinţe este testul suprem al acelei credinţe. Oamenii, idealurile şi acţiunile lor, sunt roadele religiei pe care o urmează.

„Îi veţi recunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini şi smochine din mărăcini? La fel, orice pom bun aduce roade bune, iar pomul rău aduce roade rele. Un pom bun nu poate da roade rele, iar un pom rău nu poate da roade bune.” Cristos (Matei 7:16-19)

Sfântul Pavel descrie roadele Duhului lui Dumnezeu:

„Dar roadele Duhului sunt dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea şi înfrânarea poftelor.” Galateni 5:22-23

Bahá’u’lláh afirmă că este Duhul trimis de Dumnezeu. El manifestă toate acele virtuţi până la perfecţiune. În via Sa, roadele bune cresc din abundenţă.

Iată câţiva ciorchini de înţelepciune din imensa vie a Scrierilor sfinte bahá’i:

„O popoare ale lumii! Lepădaţi-vă de tot ce este rău şi ţineţi-vă strâns de ceea ce e bun. Străduiţi-vă să deveniţi exemple strălucitoare pentru întreaga omenire şi adevărate simboluri ale virtuţilor lui Dumnezeu printre oameni. Cel ce se ridică să servească Cauza Mea trebuie să manifeste înţelepciunea Mea şi să-şi dea toată silinţa să înlăture ignoranţa de pe faţa pământului. Fiţi uniţi în sfat şi în gândire. Faceţi astfel încât fiecare dimineaţă să fie mai bună decât seara dinaintea ei şi fiecare zi să fie mai bogată decât cea trecută. Meritul omului stă în slujire şi virtute şi nu în strălucirea goală a bogăţiilor şi averilor sale. Luaţi seama ca vorbele voastre să fie purificate de închipuiri deşarte şi dorinţe lumeşti, iar faptele voastre să fie curăţite de viclenie şi bănuieli. Nu irosiţi zilele preţioaselor voastre vieţi în căutarea unei dragoste înşelătoare şi corupte şi nu îngăduiţi ca strădaniile voastre să se îndrepte către promovarea intereselor voastre personale. Fiţi generoşi în timpuri de prosperitate şi răbdători în ceasurile de restrişte. Nenorocirile sunt urmate de succese şi bucuriile urmează după suferinţă. Feriţi-vă de lene şi trândăvie şi rămâneţi credincioşi acelor lucruri care sunt spre folosul oamenilor, fie ei tineri sau bătrâni, de rang înalt sau de rang jos. Păziţi-vă să nu semănaţi buruienile dezbinării printre oameni şi să nu sădiţi spinii îndoielii în inimi pure şi radioase.

O voi cei iubiţi ai Domnului! Nu faceţi nimic din cele ce ar putea pângări şuvoiul limpede al iubirii sau care ar putea distruge dulcea mireasmă a prieteniei. Pe dreptatea lui Dumnezeu! Aţi fost creaţi să vă arătaţi dragoste unii altora şi nu ură şi îndărătnicie. Nu vă mândriţi cu iubirea de voi înşivă, ci cu iubirea de semenii voştri. Nu vă făliţi cu dragostea pentru ţara voastră, ci cu cea pentru întreaga omenire. Fie ca ochiul vostru să fie cast, mâna voastră credincioasă, limba voastră sinceră şi inima voastră iluminată.”312 Bahá’u’lláh

Toată lumea ar trebui
să investigheze credinţa bahá’i?

Credinţa bahá’i nu este doar pentru creştini şi evrei, ci pentru întreaga rasă umană. Toate Scrierile sfinte au prezis Venirea unui mare Mântuitor care va unifica lumea şi va întemeia o civilizaţie glorioasă:

„Toate… Cărţile lui Dumnezeu sunt împodobite cu lauda Sa şi preamăresc slava Sa.”313 Bahá’u’lláh

Orice fiinţă omenească are obligaţia spirituală să verifice validitatea misiunii lui Bahá’u’lláh. Uneori luăm hotărâri bazându-ne doar pe nişte prezumţii neverificate. Şi imediat după aceea trebuie să ne confruntăm cu consecinţele acestor fapte. De obicei, consecinţele apar când este prea târziu să ne remediem greşelile. Ni se spune că fiecare hotărâre (bună sau rea) are rezultate pe termen scurt, cu excepţia acelor hotărâri care afectează starea sufletului nostru, care determină relaţia noastră cu Dumnezeu. Astfel de decizii ar trebui luate cu mai multă seriozitate decât altele şi totuşi, majoritatea oamenilor le iau cu multă uşurinţă. De fapt, ei privesc cu mai multă seriozitate deciziile triviale ale vieţii, cum ar fi cumpărarea unei periuţe de dinţi; şi întreprind mai multe căutări pentru o periuţă de dinţi, decât pentru descoperirea adevărului. Chiar dacă cineva îşi alege o profesie nepotrivită, nu are prea mare importanţă, întrucât moartea sfârşeşte toate lucrurile, cu excepţia stării spirituale a sufletului.

Dacă ignorăm călăuzirea lui Dumnezeu, sufletele noastre vor rămâne în întuneric şi disperare. Călăuzirea lui Dumnezeu este lumina vieţii noastre lăuntrice.

„Cel Care era ascuns de ochii oamenilor s-a manifestat, învăluit de suveranitate şi putere!… O voi locuitori ai cerurilor şi pământului! Iată că a apărut ceea ce nu a mai apărut vreodată. Cel Care, dintotdeauna, Şi-a tăinuit Chipul de privirea creaţiei, a venit acum.”314 Bahá’u’lláh

„De aceea, prinde clipa înainte ca slava divinei primăveri să se istovească şi ca Pasărea Veşniciei să-şi înceteze ciripitul, astfel încât auzul tău lăuntric să nu fie privat de ascultarea chemării sale. Acesta este sfatul Meu către tine şi către cei iubiţi de Dumnezeu. Fie ca cel ce doreşte, să-şi plece urechea la el; iar cine doreşte, să-şi întoarcă spatele la el. Dumnezeu este, cu adevărat, de Sine-Stătător şi se poate lipsi de acesta şi de lucrurile pe care el le-ar putea vedea sau mărturisi.”315

Bahá’u’lláh

„Şi Duhul şi mireasa spun: ‘Vino’. Şi fie ca cel ce aude să spună: ‘Vino’. Şi fie ca cel e însetat să vină. Şi oricine vrea, să ia cât doreşte din apa vieţii.”

Cristos (Apocalipsă 22:17)

În jurul nostru nu întâlnim decât oameni care au drept tovarăşi stresul şi necazurile şi care au drept parteneri disperarea, confuzia, frica şi singurătatea. Tragedia este că ei s-au obişnuit să ducă vieţi de o disperare tăcută şi cred că aşa trebuie să stea lucrurile. După cum a prezis proorocul Ioel: „Da, s-a dus bucuria de printre copiii oamenilor.” (Ioel 1:12) Lumea este bolnavă, iar boala ei se agravează văzând cu ochii. Suntem binecuvântaţi cu darul libertăţii. Putem fie să stăm deoparte şi să fim simpli observatori ai suferinţei oamenilor sau putem să intrăm în scenă şi să avem un rol pozitiv în această dramă divină. Proorocul Maleahi a prezis: „Dar pentru voi care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele Dreptăţii şi tămăduirea va fi supt aripile Sale.” (Maleahi 4:2) Bahá’ii cred că Soarele Dreptăţii a răsărit deja şi că lumina Sa oferă tămăduire veşnică sufletului bolnav al omenirii:

„Fiţi martori cum asupra omenirii se abate în fiece zi o nouă nenorocire. Suferinţa ei se adânceşte mereu… Boala ei se apropie de stadiul disperării complete, întrucât adevăratului Doctor nu i se îngăduie să administreze leacul, în timp ce vracilor nepricepuţi calea le este deschisă şi li se oferă deplina libertate de acţiona… Colbul dezbinării a întunecat inimile oamenilor şi i-a orbit. Nu după mult timp vor vedea consecinţele lucrurilor pe care mâinile lor le-au făcut în Ziua lui Dumnezeu. Astfel vă previne Cel Ce le Ştie pe Toate, aşa după cum îi este poruncit de către Cel Ce este Atotputernic, Cel Plin de Tărie.”316 Bahá’u’lláh

„Întreaga omenire este prinsă în ghearele nenumăratelor boli. De aceea, străduiţi-vă să o salvaţi cu ajutorul leacului vindecător pregătit de mâna puternică a Doctorului fără greş.”317 Bahá’u’lláh

„Un învăţător al neprihănirii” a adus un nou vin care îmbată sufletul. Este vremea să ne bucurăm! „Vă trimit grâne, vin nou şi ulei… veseliţi-vă întru Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El v-a dat un învăţător al neprihănirii.” (Ioel 2:19, 23) Aceasta nu este vremea întristării şi mâhnirii; până şi copacii din pădure se bucură şi cântă de fericire:

„Şi atunci toţi copacii pădurii să strige de bucurie înaintea Domnului, căci El vine…” Psalmi 96:12-13

Zorile au apărut, Soarele a răsărit. Aceasta nu e vremea odihnei şi lenevirii:

„O fiu al omului!

Multe zile au trecut peste tine în timpul cărora erai ocupat cu închipuirile şi imaginaţiile tale deşarte. Cât timp vei mai lâncezi în patul tău? Deşteaptă-te din somn, căci Soarele a ajuns la zenit şi poate îşi va revărsa asupra ta lumina frumuseţii sale.”318 Bahá’u’lláh

Asemenea fugerului, lumina Sa s-a răspândit până în colţurile cele mai îndepărtate ale pământului. De ce mai dorm oamenii?

„…ca nu cumva să vă găsească dormind [Mântuitorul].”

Cristos (Marcu 13:36)

„Ferice de cel ce veghează [la vremea întoarcerii Învăţătorului]…”

Cristos (Apocalipsă 16:15)

Lumea este cuprinsă atât de mâhnire cât şi de slavă. Alegerea ne aparţine:

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor [Mântuitorul zilelor noastre]; tot pământul este plin de slava Sa!” Isaia 6:2

„Află cu certitudine că, în această Zi, Luceafărul Adevărului s-a revărsat asupra lumii cu o splendoare nemaivăzută de vremurile trecute. O popoare, fie ca lumina slavei Sale să strălucească peste voi…”319 Bahá’u’lláh

„O fiu al omului!

Înalţă-te la cerul Meu, ca să poţi dobândi bucuria reîntâlnirii şi din cupa slavei nepieritoare să sorbi vinul neasemuit.”320 Bahá’u’lláh

„O formă mişcătoare de ţărână!

Eu doresc să comunic cu tine, dar tu nu te încrezi în Mine. Sabia răzvrătirii tale ţi-a tăiat copacul speranţei. Întotdeauna sunt alături tine, dar tu eşti mereu departe de Mine. Slavă nepieritoare am ales pentru tine, iar tu ai ales ruşinea nemărginită. Întoarce-te, cât mai e timp, şi nu-ţi pierde şansa.”321

Bahá’u’lláh

Un pasager a povestit că odată se afla într-un avion gata de decolare, când a auzit cum cineva bătea în continuu în uşa avionului. Într-un sfârşit echipajul a verificat zgomotul şi au descoperit că era căpitanul avionului, care fusese lăsat pe dinafară. Poate acelaşi lucru se întâmplă şi cu lumea în care trăim astăzi: ne-am lăsat pe dinafară căpitanul divin!

Cum devine cineva bahá’i?

Să devii bahá’i este un lucru simplu şi în acelaşi timp dificil: înseamnă să-L recunoşti pe Bahá’u’lláh ca fiind Mesagerul lui Dumnezeu pentru această epocă şi să te angajezi să pui în practică legile şi învăţăturile Sale. Acest lucru nu necesită nici un fel de ceremonie.

Binecuvântările, slava şi onorurile stabilite pentru cei care recunosc pe Mântuitorul epocii lor, în special la apariţia Sa, sunt peste măsura închipuirilor noastre. Acestea vor fi evidente numai în Împărăţia lui Dumnezeu.

„Oricine care, în această Zi, nu a îngăduit îndoielilor şi închipuirilor oamenilor să-l facă să-şi întoarcă spatele de la Cel Care este Adevărul Etern… să-l împiedice de la recunoaşterea Mesajului Său, un astfel de om va fi privit de Dumnezeu, Domnul tuturor oamenilor, ca fiind unul dintre puternicele Sale semne şi se va număra printre aceia ale căror nume au fost înscrise de către Pana Celui Preaînalt în cartea Sa. Binecuvântat este cel care a recunoscut adevăratul rang al unui asemenea suflet, care a acceptat treapta sa şi care i-a dezvăluit virtuţile [emfază adăugată]…”322 Bahá’u’lláh

„Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume toţi cei ale căror nume sunt scrise în carte… Cei înţelepţi vor străluci cu strălucirea cerurilor [emfază adăugată].” Daniel 12:1-3

„Cu adevărat vă spun, aceasta este Ziua în care omenirea poate contempla Chipul şi auzi Vocea Celui Promis… Se cuvine ca fiecare om să şteargă de pe tableta inimii sale urmele oricărui cuvânt deşart şi să-şi aţintească privirea, cu o minte deschisă şi nepărtinitoare, către semnele Revelaţiei Sale, dovezile Misiunii Sale şi mărturiile slavei Sale.”323 Bahá’u’lláh

„Binecuvântată urechea care a auzit şi limba care a mărturisit şi ochiul care a văzut şi a recunoscut pe Domnul Însuşi, în marea Sa slavă şi maiestate, investit cu grandoare şi suveranitate. Binecuvântaţi sunt cei care au ajuns în prezenţa Sa. Binecuvântat omul care a căutat iluminare de la Luceafărul Cuvântului Meu. Binecuvântat cel ce şi-a împodobit fruntea cu diadema dragostei Mele. Binecuvântat este cel ce a auzit de suferinţa Mea şi s-a ridicat să Mă ajute din mijlocul poporului Meu… Binecuvântat este cel ce a rămas credincios Legământului Meu şi pe care lucrurile acestei lumi nu l-au împiedicat să ajungă la Curtea Mea sfântă. Binecuvântat este omul care s-a detaşat de toate în afară de Mine, care a plutit în văzduhul dragostei Mele, a dobândit îngăduinţa de a intra în Împărăţia Mea, şi-a aţintit privirea asupra tărâmurilor Mele de slavă, a sorbit din apele vii ale generozităţii Mele, şi-a luat preaplinul din râul ceresc al provindeţei Mele iubitoare… Cu adevărat, el este al Meu. Asupra sa odihnească-se mila Mea, bunătatea Mea duioasă, generozitatea şi slava Mea.”324 Bahá’u’lláh

„O Domn al oştirilor, Regele Meu şi Dumnezeul Meu. Ferice de cei ce sălăşuiesc în casa Ta…” Psalmi 84:4

Să devii bahá’i reprezintă provocarea de a recunoaşte că Bahá’u’lláh este Cel Promis pentru epoca noastră şi înseamnă să ajungi la această concluzie bogată în consecinţe: Cuvântul Său este Cuvântul lui Dumnezeu şi prin urmare trebuie ne încredem în El, să-L onorăm şi să-L urmăm.

În multe ţări, din motive administrative, persoana care îşi declară credinţa în Bahá’u’lláh semnează o carte de declaraţie prin care solicită să fie înscrisă în cadrul credinţei bahá’i. Ce se întâmplă dacă o persoană se răzgândeşte după ce semnează acea carte? Nu trebuie decât să trimită o scrisoare la centrul naţional bahá’i prin care să afirme că nu mai crede în Baháu’lláh.

Credinţa este o chestiune de liber arbitru, nu de obligaţie; o chestiune de dorinţă, şi nu una de constrângere şi forţare. Mesagerii lui Dumnezeu ne învaţă să iubim şi să respectăm toţi oamenii, credincioşi sau necredincioşi. ‘Abdu’l-Bahá afirmă că niciodată nu ar trebui să ne simţim superiori cuiva, inclusiv celor care nu sunt bahá’i. Chiar şi dispreţuirea celor mai răi păcătoşi şi criminali este o dovadă de mândrie. Mândria se ascunde sub diverse forme. Este întotdeauna invizibilă şi greu de descoperit. Şi ar trebui tot timpul să ne păzim de ea.

Cuprins
Prefaţă
Ce poţi câştiga citind această carte?
Alegând destinul tău etern
Întrebări şi răspunsuri cu privire la
credinţa bahá’i

De ce ar trebui ca toată lumea să investigheze credinţa bahá’i?

Ce reprezintă credinţa bahá’i?
Care sunt Figurile Centrale ale credinţei bahá’i?
Ce cred bahá’ii despre Dumnezeu?
De ce avem nevoie de o nouă credinţă?

Există dovezi că religia bahá’i transformă vieţile oamenilor?

Care sunt cele două întrebări critice pe care ar trebui să le pună orice căutător al adevărului?

De ce oamenii au respins mereu pe Mesagerii lui Dumnezeu?

Dovedesc minunile rangul Mesagerilor lui Dumnezeu?

Prin ce dovezi şi-a arătat Cristos rangul Său divin?

Cine a fost Báb?
Cum a fost martirizat Báb?
Cine a fost Bahá’u’lláh?
Ce rang îşi asumă Bahá’u’lláh?

Cum intenţionează bahá’ii să unească diversele religii ale lumii?

Pacea mondială: vis sau destin?

De ce accentuează bahá’ii „investigarea independentă a adevărului”?

Au bahá’ii preoţi?
Cum diferă marile religii unele de altele?

Care este planul lui Bahá’u’lláh pentru o lume paşnică şi prosperă?

Ce reprezintă prejudecata biologică?

Care sunt învăţăturile bahá’i cu privire la căsătorie şi familie?

Cum împacă bahá’ii ştiinţa şi religia?
Natura umană este bună sau rea?

Sunt bahá’ii activi în îmbunătăţirea stării socio-economice a lumii?

Se roagă bahá’ii?
Care sunt Scrierile sfinte ale credinţei bahá’i?
Cred bahá’ii în viaţa de apoi?
O declaraţie de credinţă

Misiunea mea în această viaţă şi destinul meu etern în viaţa ce va să vie

Cred bahá’ii în rai şi în iad?
Care sunt cele două nivele de cunoaştere?
Care sunt trăsăturile unui adevărat căutător?
Ce reprezintă iluzia de a aştepta şi a dori?
De acceptă oamenii credinţa bahá’i?

Toată lumea ar trebui să investigheze credinţa bahá’i?

Cum devine cineva bahá’i?

* Scoatere în evidenţã de cãtre autor a citatelor din scrierile sfinte, prezentã pe tot parcursul cãrţii.

* (n.t.) Câteva dintre aceste lucrări au fost traduse în limba română, de aceea, titlurile lor vor apărea în limba română.

1
Note şi referinţe
Prefaţã

_ Anecdotele folosite în aceastã carte nu provin de la autor. În unele cazuri, ele sunt citate din memorie, dar cel mai adesea ele au fost editate, modificate, rezumate sau schimbate pentru a se potrivi cu tonul şi temele tratate în aceastã carte. ţin sã îmi exprim recunoştinţa şi îndatorarea cea mai profundã pentru toţi gânditorii creatori care au contribuit cu multe citate memorabile şi anecdote reproduse în aceastã carte.

2 The Promulgation of Universal Peace, p. 63.
3 Întrebări şi răspunsuri despre credinţa baha’i
_ Tablets of Baha’u’llah, pp. 78-79.

4 Motlagh, Hushidar, I Shall Come Again, Mt. Pleasant, MI: Global Perspective, 1992, p.126.

5 Fox, Matthew, The Coming of the Cosmic Christ, Harper & Row, 1980, pp. 7-8.

6 Fox, Matthew, The Coming of the Cosmic Christ, Harper & Row, p. 2.

7 Fox, Matthew, The Coming of the Cosmic Christ, Harper & Row, p. 2.

8 Rawlings, Maurice S., M.D., To Hell and Back, Nashville, Thomas Nelson Publishers, 1993, p.228.

9 Selections from the Writings of the Báb, p. 153.

10 Cuvinte tainice, (Arabă), no.6.
11 Cuvinte tainice, (Arabă), no.9.
12 Cuvinte tainice, (Persană), no.32.

13 Selections from the Writings of the Báb,p. 23.

14 Cuvântări la Paris, p. 9.

15 Selections from the Writings of the Báb, p.196.

16 Selections from the Writings of the Báb, pp. 105-106.

17 Stedman, Ray C. şi James E. Denney, God’s Loving Word, Grand Rapids, MI: Discovery House, 1993, p.11.

18 Tablets of Bahá’u’lláh, p.156.

19 Selections from the Writings of the Báb, p. 62.

20 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 33.

21 Epistle to the Son of the Wolf, p. 59.

22 Selections from the Writings of the Báb, p.112.

23 Cartea Certitudinii, p.43.

24 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, pp. 27-28.

25 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 261.

26 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 59.

27 Cartea Certitudinii, p. 72.
28 Epistle to the Son of the Wolf, p. 11.

29 Robbins, Anthony, Awaken the Giant Within, New-York: Summit Books, 1991, p.19.

30 Bennett, William J., The Index of Leading Cultural Indicators, A Joint Publication of Empower America, The Heritage Foundation, and Free Congress Foundation, vol.1, March 1993.

31 Bennett, William J., The Index of Leading Cultural Indicators, A Joint Publication of Empower America, The Heritage Foundation, and Free Congress Foundation, vol.1, March 1993.

32 Facts, Figures, and Quotes, National Education Association.

33 Awake!, April 8, 1994.
34 Focus on the Family, Newsletter, May 1993.
35 NEA Newsletter, 1994.

36 Focus on the Family, Newsletter, November 1994, p.3.

37 Focus on the Family, Newsletter, November 1994, p.3.

38 Focus on the Family, Newsletter, November 1994, p.3.

39 The Plain Truth, November-December 1994, p. 29.

40 Obstretics and Gynecology, vol. 71, no.4.

41 Carson, Robert C., James N. Butcher, and Susan Mineka, Abnormal Psychology and Modern Life, New-York: Harper Collins College Publishers, 1996, p.6.

42 American Educator, Winter 1994-95, p.17.
43 American Educator, Winter 1994-95, p.17.

44 Rawlings, Maurice S., M.D., To Hell and Back, Nashville: Thomas Nelson Publishers, 1993, p. 228.

45 Rawlings, Maurice S., M.D., To Hell and Back, Nashville: Thomas Nelson Publishers, 1993, pp. 227-228.

46 Prochnow, Herbert V., Speaker’s & Toastmaster’s Handbook, Rocklin, CA: Prima Publishing, 1993, p. 241.

47 Colson, Charles, The God Of Stones and Spiders, Wheaton, IL: Living Books, 1990, p. x.

48 Breakpoint with Chuck Colson, May 17, 1994, no. 40517.

49 The Plain Truth, November/December 1994, p. 6.

50 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 156.
51 Selections of the Writings of the Báb, p. 89.

52 Selections of the Writings of the Báb, pp. 88-89.

53 The Baha’i News, May 1988, p. 2.

54 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 146.

55 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p.5.

56 Cartea Certitudinii, p. 12.

57 Selections of the Writings of the Báb, p. 122.

58 Răspunsuri la câteva întrebări, p. 82.

59 Hart, Michael H., The 100, A Ranking of the Most Influential Persons in History, New-York: Citadel Press Books, 1989.

60 Kennedy, James, Why I Believe, Waco, TX: Word Books, 1980, p. 96.

61 The Secret of Divine Civilization, pp. 82-83.
62 The Watchtower, June 15, 1986, p. 13.
63 Cartea Certitudinii, p.137.

64 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 105.

65 Selections of the Writings of the Báb, p. 159.

66 Selections of the Writings of the Báb, p. 161.

67 Selections of the Writings of the Báb, p. 59.
68 Cartea Certitudinii, p. 153.
69 Selections of the Writings of the Báb, p. 15.
70 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 56.
71 Cartea Certitudinii, p. 46.

72 The Dawn-Breakers, New-York: Bahá’I Publishing Committee, 1953, p. 509.

73 The Dawn-Breakers, New-York: Bahá’I Publishing Committee, 1953, p. 512.

74 The Dawn-Breakers, New-York: Bahá’I Publishing Committee, 1953, p. 512.

75 The Dawn-Breakers, New-York: Bahá’I Publishing Committee, 1953, p. 513.

76 The Dawn-Breakers, New-York: Bahá’I Publishing Committee, 1953, p. 514.

77 Selections from the Writings of the Báb, p. 27.

78 Selections from the Writings of the Báb, p. 27.

79 Selections from the Writings of the Báb, p. 166.

80 Selections from the Writings of the Báb, p. 156.

81 The Beloved of the World, (translated from Persian), p. 184.

82 Ruhe, David S., Robe of Light, Oxford: George Ronald, 1994, p. 21.

83 Marks, Geoffry W., Call to Remembrance, Wilmette, IL: Bahá’I Publishing Trust, 1992, p. 8.

84 Marks, Geoffry W., Call to Remembrance, Wilmette, IL: Bahá’I Publishing Trust, 1992, p. 11.

85 Marks, Geoffry W., Call to Remembrance, Wilmette, IL: Bahá’I Publishing Trust, 1992, pp. 11-12.

86 Teacher Training Manual for Children’s Classes, Age 6, Columbia: Ruhi Institute, 1992, Section 3, pp. 7-8.

87 Marks, Geoffry W., Call to Remembrance, Wilmette, IL: Bahá’I Publishing Trust, 1992, pp. 14-15.

88 Cuvântări la Paris, p. 44.
89 Epistle to the Son of the Wolf, p. 21.

90 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, pp. 90-91.

91 The Proclamation of Bahá’u’lláh, p. 57.
92 Cuvinte Tainice, Persană, nr. 52.

93 Marks, Geoffry W., Call to Remembrance, Wilmette, IL: Bahá’I Publishing Trust, 1992, pp. 166-167.

94 Momen, Wendy (ed.), A Basic Bahá’i Dictionary, Oxford: George Ronald, 1989, p. 155.

95 Momen, Wendy (ed.), A Basic Bahá’i Dictionary, Oxford: George Ronald, 1989, p. 155.

96 Marks, Geoffry W., Call to Remembrance, Wilmette, IL: Bahá’I Publishing Trust, 1992, p. 169.

97 Cuvântări la Paris, p. 45.
98 Răspunsuri la Căteva Întrebări, p. 30.
99 The Proclamation of Bahá’u’lláh, p.19.
100 The Proclamation of Bahá’u’lláh, pp. 5-6.

101 Motlagh, Hushidar, I Shall Come Again, Mt. Pleasant, MI: Global Perspective, 1992, pp. 87-88.

102 Shoghi Effendi, God Passes By, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1957, pp. 94-95.

103 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 11.
104 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 11.

105 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 16.

106 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 136.

107 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 34.

108 The Proclamation of Bahá’u’lláh, pp. 111-112.

109 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 11.
110 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 13.

111 Prayers and Meditations by Bahá’u’lláh, pp. 103-104.

112 Epistle to the Son of the Wolf, p. 44.

113 Selections from the Writings of the Báb, p. 72.

114 Selections from the Writings of the Báb, p. 74.

115 Selections from the Writings of the Báb, p. 50.

116 Selections from the Writings of the Báb, p. 41.

117 Selections from the Writings of the Báb, p. 168.

118 Selections from the Writings of the Báb, p. 99.

119 Selections from the Writings of the Báb, p. 167.

120 Selections from the Writings of the Báb, p. 58.

121 Shoghi Effendi, The World Order of Bahá’u’lláh, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1980, p. 113.

122 Selections from the Writings of the Báb, p. 72.

123 Selections from the Writings of the Báb, p. 71.

124 Selections from the Writings of the Báb, p. 159.

125 De Jong, Benjamin R., Uncle Ben’s Quotebook, Grand Rapids, MI: Baker Book House, 1990, p. 53.

126 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, pp. 333-334.

127 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, pp. 78-79.

128 Selections from the Writings of the Báb, p. 126.

129 Selections from the Writings of the Báb, p. 159.

130 Covey, Stephen R., The 7 Habits of Highly Effective People, New-York: Simon & Schuster, 1990, p.29.

131 The Promulgation of Universal Peace, p. 198.

132 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p.214.

133 Shoghi Effendi, The Promised Day Is Come, Wilmette, IL: Baha’i Publishing Committee, 1951, pp.123-124.

134 Bahá’I Prayers, Wilmette, IL: Baha’i Publishing Trust, 1991 edition, p. 204.

135 Bahá’I Prayers, Wilmette, IL: Baha’i Publishing Trust, 1991 edition, p. 205.

136 The Bahá’i Peace Program, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1967, p.23.

137 Lample, Paul, The Proofs of Bahá’u’lláh’s Mission, Riviera Beach, FL: Palabra Publications, pp. 5-6.

138 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 157.

139 Anthony, Robert, Total Self-Confidence, New-York: Berkley Books, 1984, pp. 3-4.

140 Mankind’s Search for God, Brooklyn: Watchtower Bible and Tract Society of New-York, Inc., 1990, pp. 8-10.

141 Arik, Abdullah, Beyond Probability, 1992, p. 2.

142 Dyer, Wayne, You’ll See It When You Believe It, New-York: Avon Books, 1989, pp. 164-165.

143 Dyer, Wayne, You’ll See It When You Believe It, New-York: Avon Books, 1989, pp. 163.

144 Dyer, Wayne, The Sky’s the Limit, New-York: Pocket Books, 1980, p. 37.

145 Cuvântări la Paris, p. 85.

146 The Bahá’i Faith and Its World Community, Bahá’i Office of Public Information, June 1992, p.2.

147 The Compilation of Compilations, vol.1, p. 393.

148 The Compilation of Compilations, vol.1, p. 93.

149 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 8.

150 Shoghi Effendi, The Promised Day Is Come, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Committee, 1951, p. 123.

151 Shoghi Effendi, The Promised Day Is Come, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Committee, 1951, p. 117.

152 Shoghi Effendi, The Promised Day Is Come, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Committee, 1951, p. 117.

153 Shoghi Effendi, The Promised Day Is Come, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Committee, 1951, p. 117.

154 Selections from the Writings of the Báb, p. 159.

155 The Secret of Divine Civilization, p. 109.

156 The Compilation of Compilations, vol. 2, p. 379.

157 Esslemont, J.E., Bahá’u’lláh and the New Era, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1980, p. 147.

158 Cuvinte Tainice, (Persană), nr. 54.
159 Cuvinte Tainice, (Persană), nr. 49.
160 Cuvântări la Paris, pp. 95-96.
161 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 26.

162 Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, p. 247.

163 Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, pp. 291-292.

164 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 7.

165 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 313.

166 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, pp. 333-334.

167 Shoghi Effendi, The World Order of Bahá’u’lláh, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1980, pp. 203-204.

168 Tablets of Bahá’u’lláh, pp. 127-128.

169 Selections from the Writings of ‘Abdu’l Bahá, p. 127.

170 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 68.
171 Cuvinte Tainice, (Persană), nr. 74.

172 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 70.

173 Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, p. 117.

174 Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, p. 122.

175 Bahá’i World Faith, p. 364.

176 Paine, Mabel Hyde, The Divine Art of Living, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1956, pp. 115-116.

177 A Fortress For Well-Being, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1973, p. 15.

178 Shoghi Effendi, The Advent of Divine Justice, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1984, p. 27.

179 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 138.
180 Căsătoria bahá’i şi viaţa de familie, p. 13.
181 Căsătoria bahá’i şi viaţa de familie, p. 20.

182 Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, p. 129.

183 Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, p. 130.

184 The Compilation of Compilations, vol. 1, p. 269.

185 The Compilation of Compilations, vol. 1, pp. 266-267.

186 The Promulgation of Universal Peace, p. 181.
187 Cartea Certitudinii, p. 124.

188 Elkind, David, Young Children, May 1987, p. 6.

189 Cuvântări la Paris, p. 27.
190 Cuvântări la Paris, p. 10.
191 Cuvântări la Paris, p. 9.
192 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 12.
193 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 11.
194 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 12.
195 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 13.

196 Selections from the Writings of the Báb, p. 162.

197 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 250.

198 The Bahá’i Faith and Its World Community, U.S. Bahá’i Office of Public Information, June 1992, p. 2.

199 “Fresh & Hopeful Models”, Herald of the South, Oct.-Dec. 1994, pp. 8-9.

200 Barlett, Donald L. and James B. Steele, America: What Went Wrong?, Kansas City: Andrews and McMeel, 1992, p. 4.

201 The Bahá’i Faith and Its World Community, U.S. Bahá’i Office of Public Information, June 1992, p. 2.

202 Cuvinte Tainice, (Persană), nr. 81.

203 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 265.

204 Selections from the Writings of the Báb, p. 154.

205 Esslemont, J. E., Bahá’u’lláh and the New Era, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1980, p. 111.

206 Esslemont, J. E., Bahá’u’lláh and the New Era, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1980, p. 116.

207 Bahá’i Prayers, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1991 edition, p. 4.

208 Bahá’i Prayers, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1991 edition, p. 28.

209 Bahá’i Prayers, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1991 edition, p. 117.

210 Bahá’i Prayers, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1991 edition, p. 152.

211 Bahá’i Prayers, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1991 edition, pp. 153-154.

212 Bahá’i Prayers, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1991 edition, p. 19.

213 Bahá’i Prayers, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1991 edition, p. 87.

214 Selections from the Writings of the Báb, pp. 182-183.

215 The Kitáb-i-Aqdas, 1992, pp. 73-74.

216 Selections from the Writings of the Báb, p. 78.

217 Esslemont, J. E., Bahá’u’lláh and the New Era, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1980, p. 116.

218 World Order, Summer 1978, vol. 12, p. 30.
219 ‘Andalib (Persian), Fall 1993.
220 Cartea Certitudinii, p. 137.

221 Selections from the Writings of the Báb, p. 26.

222 Welcome to the Bahá’i House of Worship, p. 5.

223 The Promulgation of Universal Peace, p. 15.
224 The Promulgation of Universal Peace, p. 8.
225 Cuvinte Tainice, (Persană), nr. 3.

226 Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, p. 280.

227 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 33.

228 The Promulgation of Universal Peace, p. 218.
229 The Promulgation of Universal Peace, p. 218.
230 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 71.
231 Cuvântări la Paris, p. 12.

232 Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, p. 245.

233 The Promulgation of Universal Peace, p. 93.
234 Cuvântări la Paris, p. 3.

235 Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, pp.1-2.

236 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 138.

237 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 315.

238 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 285.

239 Selections from the Writings of the Báb, p. 157.

240 Selections from the Writings of the Báb, p. 148.

241 Shoghi Effendi, The World Order of Bahá’u’lláh, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1980, p. 108.

242 Cuvinte Tainice, (Persană), nr. 41.

243 Motlagh, Hushidar, The Chalice of Immortality, New Delhi, India: Bahá’i Publishing Trust, 1978, p. 114.

244 Ring, Kenneth, Life At Death, New-York: Quill, 1982.

245 Moody, Raymond A., Life After Life, New-York: Bantam Books, 1975, p.i.

246 Motlagh, Hushidar, Unto Him Shall We Return, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1985, p. 6.

247 Selections from the Writings of the Báb, p. 161.

248 Cuvinte Tainice, (Persană), nr. 75.

249 Shoghi Effendi, The Dispensation of Bahá’u’lláh, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Committee, 1947, p.15.

250 Cartea Certitudinii, p. 27.
251 Cuvinte Tainice, (Persană), nr. 21.
252 Cartea Certitudinii, p. 166.

253 Motlagh, Hushidar, A Messenger of Joy, manuscris nepublicat.

254 Motlagh, Hushidar, The Glorious Journey to God, Mt. Pleasant, MI: Global Perspective, 1994, p. 106.

255 Cartea Certitudinii, p. 168.

256 Covey, Stephen, The 7 Habits of Highly Effective People, New-York: Simon & Schuster, 1990, pp. 131-132.

257 Bahá’I Prayers, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1991 edition, pp. 43-45.

258 Covey, Stephen, The 7 Habits of Highly Effective People, New-York: Simon & Schuster, 1990, p. 129.

259 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 266.

260 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 266.

261 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 146.

262 Bahá’I Prayers, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1991 edition, p. 152.

263 Bahá’I Prayers, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1991 edition, p. 28.

264 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 35.
265 Epistle to the Son of the Wolf, p. 57.

266 Selections from the Writings of the Báb, p. 145.

267 Cartea Certitudinii, p. 85.

268 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, pp. 170-171.

269 Selections from the Writings of the Báb, p. 162.

270 Selections from the Writings of the Báb, p. 158.

271 Epistle to the Son of the Wolf, p. 133.
272 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 189.
273 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 6.

274 Shoghi Effendi, The World Order of Bahá’u’lláh, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1980, p. 108.

275 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, pp. 9-10.

276 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 161.

277 Selections from the Writings of the Báb, p. 147.

278 Selections from the Writings of the Báb, p. 77.

279 Selections from the Writings of the Báb, p. 79.

280 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 321.

281 Cuvântări la Paris, p. 36.

282 Motlagh, Hushidar, Unto Him Shall We Return, Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1985, pp. 9-11.

283 Selections from the Writings of the Báb, p. 167.

284 Cuvinte Tainice (Persană), nr. 7.

285 Selections from the Writings of the Báb, pp.187-188.

286 Selections from the Writings of the Báb, p. 204.

287 Selections from the Writings of the Báb, pp. 95-96.

288 Bahá’i Prayers, Wilmette, IL: Bahá’I Publishing Trust, 1991 edition, pp. 45-46.

289 Bahá’i Prayers, Wilmette, IL: Bahá’I Publishing Trust, 1991 edition, pp. 46-47.

290 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 52.

291 Selections from the Writings of the Báb, p. 98.

292 Epistle of the Son of the Wolf, p. 96.
293 Cartea Certitudinii, p. 158.

294 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 5.

295 Selections from the Writings of the Báb, p. 89.

296 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 156.
297 Cartea Certitudinii, pp. 39-40.
298 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 157.
299 Cuvinte Tainice, (Persană), nr. 36.

300 Selections from the Writings of the Báb, p. 103.

301 The Promulgation of Universal Peace, p. 148.
302 Cartea Certitudinii, p. 12.

303 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 136.

304 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 59.
305 Cuvinte Tainice, (Persană), nr. 68.
306 Cuvântări la Paris, p. 85.
307 Cuvinte Tainice, (Persană), nr. 80.

308 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 216.

309 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 62.

310 Canfield, Jack şi Mark Victor Hansen, Chicken Soup for the Soul, Deerfield Beach, FL: Health Communications, Inc., 1993, pp. 247-249.

311 Canfield, Jack şi Mark Victor Hansen, Chicken Soup for the Soul, Deerfield Beach, FL: Health Communications, Inc., 1993, pp. 287-288.

312 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 138.
313 Tablets of Bahá’u’lláh, p. 50.

314 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 31.

315 Cartea Certitudinii, p. 27.

316 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, pp. 39-40.

317 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 81.

318 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 62.

319 Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh, p. 319.

320 Cuvinte Tainice, (Arabă), nr. 61.
321 Cuvinte Tainice (Persană), nr. 21.

322 Motlagh, Hushidar, Unto Him Shall We Return, (o compilaţie), Wilmette, IL: Bahá’i Publishing Trust, 1985, p. 6.

323 The Proclamation of Bahá’u’lláh, p. 111.
324 Tablets of Bahá’u’lláh, pp. 16-17.
(ultima pagină din carte)

Vă invităm să vă îmbarcaţi într-o călătorie spirituală care vă va conduce la speranţa voastră divină.

Vă invităm să cercetaţi modelul bahá’i pentru o nouă civilizaţie mondială.

Vă invităm să descoperiţi cât de eficient rezolvă credinţa bahá’i problemele nostre sociale persistente, cum întăreşte relaţiile din cadrul familiei, cum inspiră înalte standarde morale şi cum readuce dragostea de Dumnezeu în inimile oamenilor.

Vă invităm să vedeţi planul măreţ al lui Dumnezeu pentru propriul vostru destin şi al omenirii pentru următorii o mie de ani şi mai mult.

Un singur Dumnezeu, mai multe credinţe vă va ridica deasupra norilor ameninţători şi tunători ai suferinţei şi mâhnirii şi vă va arăta un nou Soare răsărind tăcut cu o frumuseţe şi splendoare strălucitoare.

(pe coperta din spate)

Mulţi oameni ştiu, din instinct spiritual, că propria lor religie, cea în cadrul căreia s-au născut, nu reprezintă singura cale către Dumnezeu. Ei admit faptul că au „adoptat” convingerile părinţilor lor. Ei recunosc că, dacă ar fi crescut într-o familie budistă din China, ar fi fost budişti; dacă ar fi crescut într-o familie musulmană din ţările arabe, ar fi fost musulmani; şi dacă ar fi crescut într-o familie iudaică din Israel ar fi fost evrei. Atunci cum e posibil ca întâmplarea de a te fi născut într-o anumită familie să ofere individului dreptul de a-şi hotărî propria sa cale către Dumnezeu?

Un singur Dumnezeu, mai multe credinţe; o singură grădină, mai multe flori demonstrează cu ajutorul dovezilor ceea ce propriul vostru instinct lăuntric vă spune deja. Ea arată că aşa cum lumina soarelui se transformă în diversele culori ale curcubeului, la fel şi lumina lui Dumnezeu se preschimbă în diversele credinţe din lume. Ea ilustrează că fiecare din marile religii reprezintă o parte a planului lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, că fiecare dintre ele este o expresie splendidă şi unică a slavei Sale şi a iubirii Sale trainice şi veşnic luminoase.

Bahá’ii cred că anul 1844 a marcat începutul Zilei celei mai glorioase din istoria omenirii. Acest an reprezintă momentul în care Dumnezeu a revărsat la orizont un nou spectru magnific de splendoare.

Vă invităm să descoperiţi singuri cea mai măreaţă revărsare de cunoaştere şi adevăr de la Dumnezeu către omenire.

[Cristina 1]
---------------

------------------------------------------------------------

---------------

------------------------------------------------------------


Table of Contents: Albanian :Arabic :Belarusian :Bulgarian :Chinese_Simplified :Chinese_Traditional :Danish :Dutch :English :French :German :Hungarian :Italian :Japanese :Korean :Latvian :Norwegian :Persian :Polish :Portuguese :Romanian :Russian :Spanish :Swedish :Turkish :Ukrainian :