Web - Windows - iPhone
„Cartea lui Dumnezeu este larg deschisă, şi Cuvântul Său îndeamnă omenirea către El.” În astfel de termeni entuziasmanţi Suprema Pană descrie venirea zilei unirii şi strângerii laolaltă. Bahá’u’lláh continuă: „Aplecaţi-vă urechile, o, prietenii lui Dumnezeu, la glasul Celui Pe Care lumea L-a asuprit, şi ţineţi-vă strâns de orice va preamări Cauza Sa”. El Îşi îndeamnă în continuare discipolii: „Cu cea mai mare prietenie şi într-un spirit de perfectă tovărăşie ţineţi sfat împreună, şi dedicaţi-vă preţioasele zile ale vieţii voastre îmbunătăţirii lumii şi promovării Cauzei Celui Ce este Cel Străvechi şi Suveranul Domn a toate”.
Iubiţi colaboratori: Această mişcătoare declaraţie ne vine în minte nechemată atunci
când vedem eforturile voastre consacrate din toată lumea în răspuns la chemarea lui Bahá’u’lláh. Splendidul răspuns la chemările Sale poate fi atestat din toate părţile. Celor ce se opresc pentru a reflecta asupra desfăşurării Divinului Plan, le devine imposibil să ignore modul cum puterea posedată de Cuvântul lui Dumnezeu este în plină ascensiune în inimile femeilor şi bărbaţilor, copiilor şi tineretului, în ţară după ţară, în cluster după cluster.
O comunitate mondială îşi rafinează abilitatea ei de a interpreta realitatea ei imediată,
de a analiza posibilităţile acesteia şi de a aplica în mod judicios metodele şi instrumentele
Planului de Cinci Ani. Aşa după cum s-a anticipat, experienţa se acumulează cel mai rapid în clusterele unde frontierele învăţării avansează în mod conştient. În astfel de locuri, sunt bine înţelese mijloacele pentru a da unui număr de indivizi în permanentă creştere putinţa de a-şi întări capacitatea lor pentru serviciu. Un vibrant institut de pregătire funcţionează ca principalul sprijin temeinic al eforturilor comunităţii de a face Planul să înainteze, şi, pe cât de devreme posibil, talentele şi abilităţile dezvoltate prin participarea la cursurile institutului sunt desfăşurate în câmp. Unii, prin interacţiunile lor de fiecare zi, întâlnesc suflete care sunt deschise la explorarea chestiunilor spirituale dusă mai departe într-o varietate de situaţii; alţii sunt într-o poziţie de a răspunde receptivităţii dintr-un sat sau o vecinătate, poate prin a se reloca în acea zonă. Numere tot mai sporite se ridică pentru a-şi lua pe umeri responsabilitatea, mărind rândurile celor care servesc ca facilitatori, animatori şi învăţători pentru copii; care administrează şi coordonează; sau care trudesc în vreun alt fel în sprijinul
activităţii. Angajamentul prietenilor de a învăţa îşi găseşte expresie prin constanţa în propriile lor strădanii şi o consimţire voluntară de a însoţi pe alţii în eforturile acelora. În continuare, ei sunt capabili să menţină ferm în vedere două perspective complementare asupra modelului de acţiune pe cale de dezvoltare în cluster: una, ciclurile de activitate de trei luni – pulsul ritmic al programului de creştere – şi cealaltă, stadiile distincte ale unui proces de educaţie pentru copii, pentru preadolescenţi, şi pentru tineri şi adulţi. În timp ce înţeleg clar relaţia ce conectează aceste trei stadii, prietenii sunt conştienţi că fiecare îşi are propria sa dinamică, propriile sale cerinţe, şi propriul său merit inerent. Mai presus de toate, toţi sunt conştienţi de acţiunea puternicelor forţe spirituale, ale căror mecanisme pot fi distinse la fel de mult în datele cantitative ce reflectă progresul comunităţii, ca şi în abundenţa de relatări ce povestesc realizările acestei comunităţi. Ceea ce este deosebit de promiţător este că multe dintre aceste distincte şi proeminente trăsături care caracterizează clusterele cel mai mult avansate sunt de
asemenea evidente în comunităţi aflate la momente mult mai timpurii în dezvoltarea lor.
Pe măsură ce experienţa prietenilor a devenit mai profundă, s-a ridicat capacitatea lor de a stimula în cadrul clusterului un model complex şi bogat de viaţă, cuprinzând sute sau chiar mii de oameni. Cât de mulţumiţi suntem să observăm multele perspective şi cunoştinţe pe care le capătă credincioşii din strădaniile lor. Ei apreciază, de exemplu, că desfăşurarea treptată a Planului la nivelul clusterului este un proces dinamic, unul care este în mod necesar complex şi nu se pretează la simplificare expeditivă. Ei văd cum această desfăşurare se mişcă înainte, pe măsure ce ei îşi sporesc abilitatea, atât de a ridica resursele umane, cât şi de a coordona şi organiza bine acţiunile celor ce se ridică. Prietenii realizează că pe măsură ce aceste capacităţi sunt amplificate, devine posibil să se integreze o gamă mai largă de iniţiative. La fel de mult au ajuns ei să recunoască faptul că atunci când este introdusă o nouă trăsătură, ea cere atenţie specială pentru un anumit timp, dar aceasta nu diminuează în nici un fel semnificaţia celorlalte aspecte ale strădaniilor lor de construire a comunităţii. Căci ei înţeleg că dacă învăţarea trebuie să fie modul lor de operare, ei trebuie să fie alerţi la potenţialul oferit de orice instrument al Planului care se dovedeşte a fi deosebit de potrivit unui anume moment şi, acolo unde li se cere, investesc o mai mare energie în dezvoltarea acestuia; de aici nu urmează totuşi, că fiecare persoană trebuie să fie ocupată cu acelaşi aspect al Planului. Prietenii au mai învăţat că nu este necesar ca principalul punct de focalizare al fazei de expansiune a fiecărui ciclu al unui program de creştere să fie orientat către acelaşi scop. Condiţiile ar putea solicita ca într-un anumit ciclu, de exemplu, atenţia să fie în mod principal orientată către invitarea sufletelor să îmbrăţişeze Credinţa prin eforturi intensive de propovăduire, întreprinse de indivizi sau în mod colectiv; într-un alt ciclu, concentrarea ar putea fi asupra multiplicării unei activităţi de bază specifice.
Mai mult, prietenii sunt conştienţi că munca pentru Cauză înaintează cu viteze diferite în diferite locuri, şi pentru un motiv bun – este, la urma urmei, un fenomen organic – şi ei capătă bucurie şi încurajare din fiecare exemplu de progres pe care îl văd. Într-adevăr, ei recunosc beneficiul care sporeşte din contribuţiile fiecărui individ la progresul întregului, şi astfel serviciul adus de fiecare, pe măsura posibilităţilor create de circumstanţele unei persoane, este salutat de toţi. Întâlnirile pentru reflecţie sunt tot mai mult văzute ca ocazii unde eforturile comunităţii, în deplinătatea lor, sunt subiect de onestă şi înălţătoare deliberare. Participanţii află ce s-a înfăptuit în general, înţeleg propriile lor silinţe în această lumină şi îşi amplifică cunoaşterea proprie despre procesul de creştere prin absorbirea sfaturilor instituţiilor şi bazarea pe experienţa credincioşilor lor care le sunt alături. O astfel de experienţă este de asemenea împărtăşită în numeroase alte spaţii ce apar pentru consultaţie printre prietenii intens angajaţi în eforturi specifice, fie că ei urmăresc o linie comună de acţiune, sau servesc într-o anumită parte a clusterului. Toate aceste perspective şi cunoştinţe sunt localizate într-o mai largă apreciere că progresul este mai uşor realizat într-un mediu pătruns de dragoste – unul în care lipsurile sunt trecute îndurător cu vederea, obstacolele sunt depăşite cu răbdare, şi abordările testate sunt acceptate cu entuziasm. Şi aşa se face că, prin înţeleapta orientare a instituţiilor şi agenţiilor Credinţei ce funcţionează la fiecare nivel, strădaniile prietenilor, oricât de modeste individual, se coagulează într-un efort colectiv pentru a face sigur că receptivitatea la chemarea Frumuseţii Binecuvântate este rapid identificată şi eficient stimulată. Un cluster aflat în această condiţie este clar unul în care relaţiile între individ, instituţii şi comunitate – cei trei protagonişti ai Planului – evoluează temeinic.
Din acest peisaj de înfloritoare activitate, o perspectivă merită o menţionare deosebită. În mesajul adresat vouă acum trei ani, ne-am exprimat speranţa că, în clusterele cu un program intensiv de creştere în funcţiune, prietenii se vor strădui să înveţe mai multe despre modurile de construire a comunităţii prin dezvoltarea de centre de activitate intensă în vecinătăţi şi sate. Speranţele noastre au fost depăşite, căci chiar şi în clustere unde programul de creştere nu a căpătat încă intensitate, eforturile câtorva, puţini la număr, de a iniţia activităţi de bază printre locuitorii unor zone mici şi-au demonstrat de multe ori eficacitatea. În esenţă, această abordare se centrează asupra răspunsului la învăţăturile lui Bahá’u’lláh din partea populaţiei care este gata pentru transformarea spirituală pe care o stimulează Revelaţia Sa. Prin participare la procesul educaţional promovat de către institutul de pregătire, ei sunt motivaţi să respingă toropeala şi indiferenţa inculcate de către forţele societăţii, şi să urmărească în loc de aceasta modele de acţiune care se dovedesc a schimba viaţa. Când această abordare a înaintat timp de câţiva ani într-o vecinătate sau sat şi prietenii au susţinut concentrarea, devin evidente treptat, dar fără greş, rezultate remarcabile. Tinerii sunt împuterniciţi ca să-şi preia responsabilitatea pentru dezvoltarea celor din jurul lor care sunt mai tineri decât ei. Generaţiile mai în vârstă salută contribuţia tineretului la discuţii pline de semnificaţii despre treburile întregii comunităţi. Pentru tineri şi bătrâni deopotrivă, disciplina cultivată prin procesul educaţional al comunităţii clădeşte capacitate pentru consultaţie, şi apar noi spaţii pentru conversaţie orientată spre scop. Totuşi schimbarea nu este restrânsă doar la bahá’í şi la cei ce sunt implicaţi în activităţile de bază la care sunt chemaţi de către Plan, şi de la care în mod rezonabil se poate aştepta să adopte de-a lungul timpului noi moduri de gândire. Însăşi spiritul locului este afectat. O atitudine devoţională ia formă în cadrul unei largi porţiuni a populaţiei. Expresii ale egalităţii dintre bărbaţi şi femei devin mai pronunţate. Educarea copiilor, atât băieţi, cât şi fete, cere o mai mare atenţie. Caracterul relaţiilor din cadrul familiilor – modelate de ipoteze vechi de secole – se modifică perceptibil. Devine predominant un sentiment al datorie faţă de comunitatea imediată a unei persoane şi faţă de mediul fizic înconjurător. Chiar şi năpasta prejudecăţilor, care îşi aruncă umbra otrăvitoare asupra oricărei societăţi, începe să dea înapoi în faţa irezistibilei forţe a unităţii. Pe scurt, munca de construire a comunităţii la care sunt angajaţi prietenii influenţează aspecte ale culturii.
În timp ce expansiunea şi consolidarea au progresat statornic de-a lungul anului trecut, alte importante zone de activitate s-au mişcat de asemenea înainte, adesea într-o strânsă paralelă. Ca un prim exemplu, avansurile la nivelul culturii care au fost atestate în unele sate şi vecinătăţi sunt datorate nu într-o mică parte celor învăţate din implicarea bahá’í în acţiune socială. Oficiul nostru de Dezvoltare Socială şi Economică a pregătit recent un document care distilează treizeci de ani de experienţă ce s-a acumulat în acest domeniu, de când a fost întemeiat acest Oficiu la Centrul Mondial Bahá’í. Printre observaţiile pe care le face este că eforturilor de angajare la acţiune socială li s-a dat un imbold vital de către institutul de pregătire. Aceasta nu doar la modul simplu, prin ridicarea resurselor umane pe care acest institut o stimulează. Pătrunzătoarele perspective spirituale, calităţile şi abilităţile care sunt cultivate de către procesul de institut s-au dovedit a fi la fel de cruciale pentru participarea la acţiune socială, pe cât de cruciale sunt pentru contribuirea la procesul de creştere. În continuare, s-a explicat cum sferele distincte de efort ale comunităţii bahá’í sunt guvernate de către un cadru structural conceptual comun, în evoluţie, compus din elemente reîntărindu-se reciproc, deşi acestea îşi asumă expresii variate în diferite domenii de acţiune. Documentul pe care noi l-am descris a fost recent împărtăşit cu Adunările Spirituale Naţionale, şi le invităm pe acestea, în consultaţie cu Consilierii, să ia în considerare modul cum conceptele pe care le explorează pot ajuta la amplificarea eforturilor existente de acţiune socială întreprinse sub auspiciile lor şi să ridice conştientizarea acestor semnificative dimensiuni ale demersului bahá’í. Aceasta nu ar trebui interpretată ca o chemare generală la activitate larg răspândită în acest domeniu – apariţia acţiunii sociale se petrece natural, pe măsură ce o comunitate în creştere capătă forţă – dar este de actualitate ca prietenii să reflecteze mai profund asupra implicaţiilor strădaniilor lor pentru transformarea societăţii. Creşterea bruscă în învăţare care se petrece în acest domeniu aşază solicitări sporite asupra Oficiului de Dezvoltare Socială şi Economică, şi sunt făcuţi paşi pentru a face sigur că funcţionarea acestuia evoluează în mod proporţional. O trăsătură deosebit de notabilă a ultimelor douăsprezece luni a fost frecvenţa cu care a fost identificată comunitatea bahá’í într-o largă varietate de contexte, cu eforturile de a produce îmbunătăţirea societăţii în colaborare cu oameni cu o mentalitate similară. De la arena internaţională şi până la nivelul de bază al vieţii săteşti, lideri de gândire din medii sociale de toate felurile şi-au exprimat conştientizarea de către ei a următorului fapt: nu doar că bahá’íi au la inimă bunăstarea umanităţii, ci şi că ei posedă o concepţie valabilă despre ceea ce este nevoie a fi înfăptuit şi mijloace eficiente pentru realizarea aspiraţiilor lor. Aceste expresii de apreciere şi suport au venit de asemenea din părţi neaşteptate mai înainte. De exemplu, chiar în Leagănul Credinţei, în ciuda formidabilelor obstacole aşezate de opresor în calea lor, bahá’íi sunt tot mai mult recunoscuţi pentru profundele implicaţii pe care le posedă mesajul lor pentru starea naţiunii lor şi respectaţi pentru determinarea lor inflexibilă de a contribui la progresul patriei lor. Suferinţa îndurată de cei credincioşi în Iran, în special în decadele de când a început cel mai recent val de persecuţii, a îmboldit pe fraţii şi surorile din alte ţări să sară în apărarea lor. Dintre înzestrările nepreţuite pe care le-a căpătat comunitatea mondială bahá’í ca o consecinţă a acestei suferinţe îndurate, menţionăm una în legătură cu acest lucru: o impresionantă reţea de agenţii specializate la nivel naţional şi care s-a dovedit capabilă de dezvoltare de relaţii în mod sistematic cu guvernele şi organizaţiile societăţii civile. În paralel cu aceasta, procesele Planurilor succesive au rafinat abilitatea comunităţii de a participa la discursurile predominante în fiecare spaţiu în care acestea intervin – de la conversaţii personale la forumuri internaţionale. La firul ierbii, implicarea în acest fel de strădanii se clădeşte natural, prin aceeaşi abordare organică ce caracterizează sporirea statornică a angajamentului prietenilor la acţiune socială, şi nu este necesară nici o încercare specială de a o stimula. Totuşi la nivel naţional această implicare devine mai adesea centrul atenţiei pentru aceleaşi agenţii dedicate şi care deja funcţionează în zeci de comunităţi naţionale, şi înaintează potrivit aceluiaşi familiar şi rodnic model de acţiune, reflecţie, consultaţie şi studiu. Pentru a amplifica astfel de eforturi, a facilita învăţarea în acest domeniu, şi pentru face sigur că paşii întreprinşi sunt coerenţi cu celelalte strădanii ale comunităţii bahá’í, am întemeiat recent la Centrul Mondial Bahá’í Oficiul de Conferinţe Publice. Vom chema acest Oficiu să asiste Adunările Spirituale Naţionale în acest domeniu prin promovarea şi coordonarea treptată a activităţilor şi sistematizarea experienţei.
Progres încurajator se petrece şi în alte domenii. În Santiago, Chile, unde Templul Mamă al Americii de Sud este pe cale de a fi înălţat, munca de construcţie continuă în ritm rapid. Construirea fundaţiilor de beton, a subsolului clădirii şi a tunelului de serviciu este completă, aşa cum sunt şi coloanele care vor suporta suprastructura. Anticiparea asociată cu acest proiect creşte, şi un sentiment similar de aşteptare animă cele şapte ţări unde trebuie să fie ridicate Mashriqu’l-Adhkar-uri locale sau naţionale. În fiecare au început pregătiri, şi contribuţiile pe care le fac credincioşii către Fondul Templelor au început să fie folosite; totuşi consideraţiile practice, precum locaţia, design-ul şi resursele reprezintă doar un aspect al muncii care este întreprinsă de către prieteni. În mod fundamental, a lor este o strădanie spirituală, una la care participă întreaga comunitate. Dascălul se referă la Mashriku’l-Adhkar ca „magnetul divinelor confirmări”, „puternica temelie a Domnului”, şi „fermul stâlp al Credinţei lui Dumnezeu”. Oriunde este acesta întemeiat, va fi în mod natural o componentă integrală a procesului de clădire a comunităţii care îl înconjoară. Deja în acele locuri unde trebuie să apară o Casă de Adoraţie, conştientizarea acestei realităţi se adânceşte în rândurile credincioşilor, care recunosc că viaţa lor colectivă trebuie să reflecte tot mai mult acea uniune dintre adoraţie şi serviciu pe care le întruchipează Mashriqu’l-Adhkar-ul.
Deci pe fiecare front vedem comunitatea bahá’í mişcându-se statornic înainte, avansând în înţelegere, dornică să capete perspective pătrunzătoare din experienţă, gata să preia noi sarcini atunci când resursele fac asta posibil, agilă în răspunsul ei la proaspete imperative, conştientă de nevoia de a asigura coerenţa dintre variatele domenii de activitate în care este angajată, pe deplin dedicată îndeplinirii misiunii ei. Entuziasmul şi devotamentul ei este vizibil în fervoarea uluitoare generată de anunţarea cu două luni în urmă a convocării de 95 de conferinţe de tineret în întreaga lume. Suntem satisfăcuţi nu doar de reacţia tinerilor înşişi, ci şi de expresiile de sprijin exprimate de tovarăşii lor de credinţă, care apreciază cum mai tinerii discipoli ai lui Bahá’u’lláh acţionează ca un stimul vital pentru întregul corp al Cauzei.
Suntem plini de speranţă datorită dovezilor succesive pe care le vedem în răspândirea mesajului lui Bahá’u’lláh, a razei de acţiune a influenţei acestuia, şi a conştientizării sporite a idealurilor pe care acest mesaj le tezaurizează. În acest anotimp al aniversărilor, chemăm la reamintire acea „Zi de supremă fericire”, separată de acest Ridvan printr-un veac şi jumătate, când Frumuseţea Abhá Şi-a proclamat pentru întâia oară Misiunea Sa însoţitorilor Săi din Grădina Najíbíyyih. Din acel loc sanctificat, Cuvântul lui Dumnezeu a mers mai departe către fiecare oraş şi fiecare ţărm, îndemnând umanitatea la o întâlnire cu Domnul ei. Şi din acea suită iniţială de îndrăgostiţi îmbătaţi de Dumnezeu, a înflorit o comunitate diversă cu acelaşi scop, flori multicolore în grădina pe care El a îngrijit-o. Cu fiecare zi care trece, numere sporite de suflete nou-trezite se întorc în implorare către Mormântul Său, locul unde noi, în onoarea acelei binecuvântate Zile şi în recunoştinţă pentru fiecare binefacere acordată asupra comunităţii Celui Mai Mare Nume, ne plecăm capetele în rugăciune la Sfântul Prag.
[semnat: Casa Universală a Dreptăţii]