SPORIREA AVÂNTULUI: O ABORDARE COERENTĂ A CREŞTERII

Un document pregătit de
Centrul Internaţional de Propovăduire
Aprilie 2003

În mesajul ei din 17 ianuarie 2003 către bahá’íi lumii, Casa Universală a Dreptăţii prezintă o analiză convingătoare a progresului lumii bahá’í în avansarea procesului intrării în trupe de la începutul Planului de Cinci Ani. Utilizând mesajul din 17 ianuarie ca o structură pentru reflecţie asupra “experienţei” noastre “colective”, acest document trece în revistă învăţarea care stă la baza acestei experienţe şi oferă în continuare perspective asupra provocărilor promovării creşterii sistematice. Acest document este împărţit în cinci secţiuni :

1. O VIZIUNE A CREŞTERII
1. Categorizarea zonelor geografice
2. Stabilirea priorităţilor
3. Trecerea printr-o secvenţă de cursuri
4. “Trezirea spiritului întreprinzător”

2. TRECEREA ZONELOR GEOGRAFICE DE LA UN STADIU DE CREŞTERE LA URMĂTORUL

1. Deschiderea zonelor geografice virgine

2. Stabilirea procesului de institut în zonele geografice în curs de dezvoltare

3. Avansarea zonelor geografice printr-un viguros proces de institut

4. Accelerarea expansiunii şi consolidării în zonele geografice avansate

3. AMPLIFICAREA CAPACITĂŢII INSTITUIŢIONALE
1. Administrarea procesului de creştere
2. Reexaminarea abordărilor administrative
3. Facilitarea iniţiativei individuale
4. Servirea unui mare număr de oameni
4. SCHIMBAREA ÎN CULTURA COMUNITĂŢII BAHÁ'Í
1. Învăţarea şi planificarea la baza comunităţii
2. Menţinerea concentrării
3. Conferirea de putere membrilor de rând
4. O “orientare către exterior”
5. MIŞCAREA UMANITĂŢII CĂTRE BAHÁ'U'LLÁH

SPORIREA AVÂNTULUI: O ABORDARE COERENTĂ A CREŞTERII

1. O VIZIUNE A CREŞTERII

Pe durata ultimilor doi ani, credincioşii şi instituţiile din toată lumea şi-au concentrat eforturile asupra implementării strategiei fundamentale a Planului de Cinci Ani pentru crearea unei culturi a creşterii, strategie descrisă succint într-un mesaj al Casei Universale a Dreptăţii:

Planul de Cinci Ani... cere atenţie susţinută şi concentrată asupra a două mişcări esenţiale. Prima este fluxul statornic de credincioşi prin secvenţa de cursuri oferite de către institutele de pregătire, cu scopul de a dezvolta resursele umane ale Cauzei. Cea de a doua, care îşi primeşte impulsul de la prima, este mişcarea zonelor geografice de la un stadiu de creştere la următorul.1

Aceste două mişcări s-au găsit în centrul experienţei de învăţare a lumii bahá'í şi sunt punctul focal al acestei analize. Prima mişcare îşi are începuturile odată cu întemeierea unei reţele de institute de pregătire pe durata Planului de Patru Ani. Cea de-a doua a început să se desfăşoare doar în timpul Planului de Cinci Ani, când comunităţile naţionale, în răspuns la călăuzirea Casei Universale a Dreptăţii, au început prin a-şi carta teritoriile în zone geografice.

... Adunările Spirituale Naţionale au pornit cu relativă uşurinţă să dividă teritoriile de sub jurisdicţia lor în arii constând în localităţi învecinate, arii denumite zone geografice, utilizând criterii care sunt pur geografice şi sociale, şi care nu sunt corelate cu tăria comunităţilor bahá’í locale.2

În Mesajul de Ridván 2002 Casa Universală a Dreptăţii a descris cum exerciţiul zonării şi categorizării a dat instituţiilor şi credincioşilor o viziune a creşterii sistematice: “O astfel de cartare... face posibilă realizarea unui model de expansiune şi consolidare bine ordonat.”

1.1 Categorizarea zonelor geografice

Recunoscând că în unele cazuri limitele zonelor geografice ar putea fi doar “o aproximare rezonabilă”3, şi care ar putea fi modificate prin experienţe, Adunările Spirituale Naţionale au categorizat zonele geografice potrivit stadiilor cuprinzătoare ale dezvoltării Credinţei aşa cum au fost delimitate în mesajul din 9 ianuarie 2001 din partea Casei Universale a Dreptăţii. În legătură cu aceasta Casa Dreptăţii a accentuat următorul punct:

A desemna unei zone geografice o categorie sau alta nu înseamnă a face o declaraţie a statutului ei. Mai degrabă este o cale de a evalua capacitatea ei de creştere, cu scopul de putea fi adoptată o abordare compatibilă cu dezvoltarea ei evolutivă. 4

Adunările Spirituale Naţionale şi Consiliile Bahá'í Regionale au căutat să stabilească criterii pentru determinarea momentului în care o zonă geografică trece dintr-o categorie în următoarea, cu scopul de a face să avanseze sistematic procesul de creştere. În unele cazuri astfel de criterii au fost exprimate prin ţeluri numerice, în timp ce în alte cazuri a fost adoptată o descriere calitativă. Definirea criteriilor minime pentru fiecare categorie este un proces care se dezvoltă în principal din experienţă. În mesajul său din 17 ianuarie 2003 Casa Dreptăţii a descris importanţa acestei sarcini:

... sarcina rafinării criteriilor necesare pentru o evaluare validă se dovedeşte a fi o provocare permanentă pentru instituţii... Criteriile rigide sunt evident contraproductive, dar este esenţială o schemă bine definită de a efectua o evaluare. 5

Orişiunde există Consilii Regionale, acestea se găsesc în cea mai bună poziţie pentru a determina categoriile curente ale zonelor geografice de sub jurisdicţia lor; de asemenea, membrii Corpului Auxiliar şi agenţiile de la nivelul de zonă geografică pot furniza informaţii indispensabile. Potrivit Casei Dreptăţii, în această evaluare două criterii par importante în mod special:

“...forţa resurselor umane ridicate de institut pentru expansiunea şi consolidarea Credinţei în zona geografică, şi abilitatea înstituţiilor de a mobiliza aceste resurse în câmpul serviciului.” 6

Este esenţial ca instituţiile să evalueze periodic progresul care s-a făcut astfel încât strategiile în aplicare într-o zonă geografică “să fie compatibile cu dezvoltarea ei evolutivă.”7 Atunci când este justificat, clasificarea unei zone geografice este schimbată şi sunt stabilite noi priorităţi.

1.2 Stabilirea priorităţilor

Pe lângă clasificarea zonelor geografice potrivit capacităţii lor de creştere, instituţiile naţionale şi regionale stabilesc priorităţi pentru a stabili care dintre zone să primească o mai mare concentrare de timpuriu în cadrul Planului. Uneori aceasta a implicat deschiderea câtorva zone geografice virgine, neatinse, şi avansarea unora mai slabe, dar în general concentrarea s-a făcut asupra zonelor bine dezvoltate dintr-o ţară. Odată ce instituţiille au ajuns să înţeleagă tipurile de strategie necesare pentru a face să avanseze fiecare categorie de zone geografice, a devenit evident că era avantajos să se selecteze câteva zone geografice promiţătoare unde condiţiile pentru o creştere accelerată erau cele mai favorabile şi apoi să se lucreze către stabilirea unui program intensiv de creştere. Următoarea călăuzire dintr-o scrisoare scrisă din partea Casei Dreptăţii către o Adunare Naţională reflectă sfatul dat în asemenea situaţii:

“O importantă provocare aflată acum în faţa voastră este cea de a asigura că una sau două zone geografice din Austria ajung la nivelul la care pot fi stabilite programe intensive de creştere. Aceasta va implica, înainte de orice, ajutarea institutului din ţara dumneavoastră să se dezvolte către un stadiu mai avansat, înzestrat cu capacitatea de a însoţi un procentaj semnificativ de indivizi până la punctul din secvenţa de cursuri unde ei pot fi pregătiţi să acţioneze ca şi facilitatori şi să multiplice numărul cercurilor de studiu în zonele geografice selectate. Dată fiind receptivitatea arătată în trecut de unele dintre grupurile minoritare din Austria... e limpede că aţi face bine dacă aţi alege cel puţin o zonă geografică având o largă reprezentare a unei astfel de populaţii.” 8

Şi către o altă Adunare Naţională, Casa Universală a Dreptăţii a explicat nevoia de focalizare asupra câtorva zone dezvoltate cu potenţial mare:

“În consultaţie cu Consiliile şi Consilierii aţi identificat câteva mici zone geografice în care comunităţile locale dobândesc tărie printr-un puternic proces de institut. Pe măsură ce cel de-al doilea an al Planului se apropie cu repeziciune, Casa Dreptăţii nădăjduieşte că, în cazul în care nu s-a făcut deja, două sau trei dintre aceste zone geografice vor fi selectate pentru a primi o atenţie specială în lunile ce vor veni, astfel încât ele să ajungă la punctul în care să fie posibil să se considere lansarea unui program intensiv de creştere în fiecare.” 9

1.3 Trecerea printr-o secvenţă de cursuri

În mesajul său din 17 ianuarie, Casa Dreptăţii vorbeşte despre efortul pe care credincioşii îl depun în mod curent şi în principal:

“În aproape fiecare ţară concentrarea s-a orientat acum către stimularea mişcării zonelor lor geografice prioritare de la stadiul lor curent de creştere către cel imediat superior. Ceea ce a devenit izbitor de clar este că progresul în această privinţă depinde în cea mai mare parte de eficacitatea procesului paralel îndreptat către ajutarea unui număr în permanentă creştere de prieteni care trec prin secvenţa principală de cursuri oferite de către institutul servind acea zonă.” 10

Impulsul dat procesului de institut în cei doi ani trecuţi şi în particular faptul de a avea credincioşii trecuţi printr-o secvenţă de cursuri, a fost simţit pe toate continentele. Numărul participanţilor care au completat cel puţin un curs de institut din secvenţa de bază continuă să se ridice, dar cea mai semnificativă realizare este că un aflux crescător de prieteni a trecut prin cursurile de nivel mai înalt. De exemplu, după 18 luni din Planul de Cinci Ani mai mult de 10 000 de credincioşi au terminat Cartea 6 a Institutului Ruhi, atestând o creştere de peste 500 % din aprilie 2001, şi mai mult de 8 000 au terminat Cartea 7 a Institutului Ruhi, rezultând o rezervă de facilitatori pregătiţi mărită dramatic.

Treptat cele mai multe comunităţi naţionale din toată lumea au adopta ca secvenţă de cursuri primară curriculum-ul Institutului Ruhi, care a fost dezvoltat de-a lungul multor ani în mod specific ca răspuns la expansiunea pe scară largă. În lumina concentrării şi energiei dedicate pentru continuarea procesului de institut în fiecare comunitate naţională, a fost exprimată o oarecare îngrijorare din partea unor credincioşi asupra accentuării pregătirii şi utilizării unui curicullum uniform. Într-o astfel de întreprindere pe scară largă de a lua un mare număr de prieteni printr-un curicullum stabilit, este de aşteptat că unii indivizi s-ar putea să nu găsească materialele potrivite pentru stilul lor de învăţare. Răspunzând acestei circumstanţe, Casa Universală a Dreptăţii a făcut următorul comentariu într-o scrisoare din partea sa către un credincios:

“… rapoarte din ţări cu diverse bagaje de experienţă sugerează că multe comunităţi naţionale bahá'í care au adoptat cărţile Institutului Ruhi le găsesc foarte eficiente. Este natural ca oricare program educaţional dat să nu atragă pe oricine şi ca unii să nu dorească să participe... Cu toate acestea, a fost făcută de către instituţiile din ţara dumneavoastră o alegere de a oferi anumite cursuri credincioşilor în contextul planurilor lor de a avansa procesul intrării în trupe. Casa Dreptăţii este fericită să vadă din scrisoarea dumneavoastră că respectaţi această decizie şi nu vreţi să faceţi din propria dumneavoastră evaluare a programului o cauză de dezbinare.” 11

Într-o altă scrisoare din partea Casei Dreptăţii, relaţiei individului faţă de procesul de institut i se dă o clarificare mai amplă:

“A spune că institutul este folositor doar pentru credincioşii nou înrolaţi şi cei care citesc puţin nu este corect. Mulţi credincioşi maturi şi aprofundaţi participă la procesul de institut, atât ca studenţi cât şi ca instructori ai variatelor cursuri, într-un efort de a contribui direct la promovarea intrării în trupe în ţările respective. Printr-o astfel de participare ei şi-au adâncit înţelegerea lor despre cerinţele creşterii şi cele ale acţiunii necesare pentru a o menţine, au căpătat percepţii proaspete ale adevărurilor spirituale, şi şi-au dezvoltat deprinderile şi abilităţile lor de serviciu. Departe de a interfera cu propriul lor studiu al Scrierilor, potrivit capacităţilor şi nevoilor fiecăruia, asocierea lor cu un institut de pregătire a amplificat procesul. Totuşi, în mod clar o astfel de participare nu este o cerinţă pentru fiecare bahá'í, care, într-o analiză finală, poate alege maniera în care el sau ea va servi Credinţa. Ceea ce este esenţial este ca procesul de institut să fie sprijinit chiar şi de aceia care nu doresc să ia parte la el.” 12

În acelaşi timp Casa Dreptăţii a explicat că nu trebuie acordată nici o desemnare specială celor care studiază la institut sau servesc ca facilitatori, şi nici nu ar trebui ca prietenii să simtă vre-o demarcaţie bazată pe participarea la institut:

“Este destul de rezonabil să se aştepte ca în ce priveşte institutul, anumite cursuri să aibe ca precondiţie terminarea altor cursuri. Totuşi această noţiune nu ar trebui extinsă la alte activităţi bahá'í, şi este clar că nu ar trebui făcută nici o distincţie între credincioşii “pregătiţi” şi “nepregătiţi” din ţară. Este natural ca pentru pentru anumite tipuri de serviciu să fie nevoie a fi luate în seamă calificările credincioşilor. Totuşi ar trebui ca să fie deschisă calea pentru ca toţi prietenii să participe la treburile Credinţei, indiferent de gradul cunoaşterii şi experienţei lor...” 13

Acele comunităţi care nu au fost absorbite de chestiuni de curriculum, ci şi-au îndreptat atenţia către stabilirea unui sistem, au fost capabile să înveţe mai rapid cum să ofere cursurile lor către un număr mare de credincioşi şi să consolideze procesul institutului. Cu toate aceastea, la lansarea Planului de Cinci Ani credincioşii din cele mai multe ţări nu trecuseră de primele câteva cursuri ale institutului. Provocarea Adunărilor Spirituale Naţionale de a continua procesul de institut şi de a menţine o focalizare clară a fost foarte potrivit descrisă într-o scrisoare din partea Casei Dreptăţii către o Adunare Naţională:

“A ajuta un mare număr de credincioşi să treacă printr-o secvenţă de cursuri este o sarcină formidabilă, implicând muncă sistematică cu un număr crescător de facilitatori, stabilirea de cercuri de studiu, şi măsuri pentru monitorizarea progresului participanţilor. Prietenii în a căror sarcină este procesul de institut au nevoie de claritate a viziunii şi ar trebui să li se permită să îşi îndeplinească misiunea fără distragerea atenţiei.” 14

1.4 “Trezirea spiritului întreprinzător”

Pe durata Planului de Patru Ani călăuzirea de la Casa Universală a Dreptăţii a accentuat că pe măsură ce credincioşii au terminat cursurile lor mai avansate din secvenţă, capacitatea lor de a servi Cauza ar fi amplificată. În mesajul său din 17 ianuarie această dinamică a fost confirmată:

“Amplificarea activităţii peste tot în lume atestă succesele acestor cursuri în trezirea spiritului întreprinzător cerut pentru a desfăşura diversele acţiuni pe care le impune la oricare stadiu creşterea unei zone geografice.” 15

Nicăieri această “amplificare a activităţii” n-a fost mai evidentă decât în mărirea numărului de cercuri de studiu şi altor activităţi de bază. Potrivit datelor disponibile la Centrul Mondial Bahá'í, numărul cercurilor de studiu din toată lumea a sporit de la 3 600 în aprilie 2001 la aproape 9 000 în octombrie 2002. Participarea indivizilor la întâlnirile devoţionale şi lecţiile pentru copii a sporit cu 80 şi respectiv 63 de procente în aceeaşi perioadă, cu cea mai mare creştere ca procentaj în ambele categorii înregistrată de ţările din Asia. În cea mai mare parte, această proliferare a activităţilor de comunitate a fost exprimarea iniţiativei individuale de către credincioşii care au tradus în acţiune ceea ce au interiorizat de la cursurile lor de pregătire din cadrul institutului.

2. TRECEREA ZONELOR GEOGRAFICE DE LA UN STADIU DE CREŞTERE LA URMĂTORUL

2.1 Deschiderea zonelor virgine

Nou găsitul zel şi iniţiativa credincioşilor au fost manifestate la un nivel în deschiderea zonelor geografice virgine. Deşi în primii doi ani ai Planului de Cinci Ani cele mai multe ţări s-au concentrat pe avansarea zonelor geografice puternic dezvoltate prin programe intensive de creştere, oriunde au fost deschise pentru Credinţă zone virgine, a fost făcut un efort concentrat pentru a pune o temelie solidă pentru expansiune sistematică. Conştiente de sfatul de la Casa Dreptăţii despre valoarea pionierilor care sunt “experimentaţi în programele institutului,”16 Adunările Naţionale au încurajat pionierii interni, (şi pe termen lung şi pe termen scurt) care s-au stabilit în zone geografice nedeschise, pentru ca ei să promoveze procesul de institut. În general cercurile de studiu au reprezentat un mijloc principal de propovăduire în acele zone, împreună cu întâlnirile devoţionale şi şezătorile, pe măsură ce începeau să apară resursele umane. Acest lucru a fost întâmpinat cu un cald răspuns din partea Casei Dreptăţii:

“Aşa cum am sperat, ţelurile pentru deschiderea zonelor geografice virgine sunt atinse cu promptitudine de participanţii entuziaşti la programele institutului, care, dotaţi cu cunoaşterea şi aptitudinile dobândite de-a lungul cursurilor de pregătire, au pornit să întemeieze Credinţa într-o nouă zonă şi să înfiinţeze o comunitate abia născută.” 17

În Canada, Adunarea Naţională a anunţat un ţel de stabilire a pionierilor interni în toate zonele geografice nedeschise ale ţării până la Ridván 2002. În acest scop Adunarea a organizat două campanii de institut de cinci săptămâni fiecare, în care au terminat cărţile secvenţei institutului lor 39 de credincioşi. La Ridván 2002, şase din cele nouă zone ţel au fost ocupate, şi cinci dintre pionieri erau facilitatori pregătiţi. În septembrie 2002 toate ţelurile de pionierat intern erau atinse.

De aceea preponderentă printre strategiile pentru zonele virgine a fost cea de încurajare a pionierilor interni ca să devină pregătiţi ca facilitatori şi implementarea proiectelor de pionierat intern care accentuează stabilirea procesului de institut în acele zone. S-a dovedit uneori avantajos să se identifice zone ţel adiacente zonelor bine dezvoltate, căci acestea sunt mai accesibile credincioşilor care pot facilita cercuri de studiu. De fapt, cu un număr crescând de facilitatori pregătiţi în zonele bine dezvoltate, ţelurile de pionierat intern pot fi din ce în ce mai mult atinse când astfel de prieteni ies în faţă pentru a oferi acest fel de serviciu. Rapoartele despre mişcarea de pionierat pe durata primului an al Planului de Cinci Ani indică faptul că circa 725 de credincioşi s-au ridicat pentru a pioniera pe plan intern, aproape jumătate dintre ei în cele două Americi.

2.2 Stabilirea procesului de institut în zonele geografice în curs de dezvoltare

Zonele geografice de la următorul nivel de dezvoltare, caracterizate în mesajul din 9 ianuarie ca având “câteva localităţi şi grupuri izolate,” adesea cuprinde un larg spectru de activităţi bahá'í, depinzând de ţară, de istoria creşterii din zonă, şi dacă zona este rurală sau urbană.

Două condiţii diferite au predominat în această categorie. Există un număr de zone geografice care au experimentat creştere pe scară largă în trecut, dar nu au avut Adunări Spirituale Locale funcţionale şi doar foarte puţini credincioşi activi. Sunt de asemenea prevalente zonele geografice care au avut, pe lângă localităţi şi grupuri izolate, Adunări Spirituale Locale funcţionale, unele doar cu o capacitate de bază, şi altele cu o îndelungată experienţă şi comunităţi active, dar cu activitate de institut minimă sau nulă. Abordarea generală în ambele tipuri de zone geografice a fost de a se întări procesul de institut, dar mijloacele şi ritmul au fost diferite potrivit circumstanţelor particulare ale zonelor.

În zone geografice care au experimentat expansiune pe scară largă, abordarea care s-a dovedit eficientă este ca o echipă de propovăduire să restabilească contactul cu prietenii interesaţi şi să introducă treptat cursurile institutului în acea zonă. Recomandând o astfel de abordare unei Adunări Naţionale care întâmpina provocarea de a avea arii cu un mare număr de credincioşi care nu fuseseră contactaţi de ani de zile, Casa Dreptăţii a explicat:

În multe ţări ale lumii întâmpinarea acestei provocări cere ca atenţia să fie concentrată asupra acelor localităţi pentru care există adesea lungi liste de credincioşi, dar care, cu trecerea timpului, au încetat să mai aibe activităţi bahá'í. În cazul dumneavoastră, aţi face bine ca să stabiliţi un program specific potrivit căruia echipe de propovăduitori capabili ar vizita astfel de comunităţi una după cealaltă, petrecând timp cu credincioşii pe care pot să îi localizeze, şi ar propovădui sufletelor receptive până când condiţiile devin favorabile pentru ca să pătrundă institutul şi să ofere cursurile lui. 18

În câteva comunităţi naţionale din Asia, credincioşii care au terminat cea de-a doua carte din secvenţa institutului lor au întreprins vizite de acest fel. În Bangladesh, India şi Filipine acest efort a rezultat într-un număr de credincioşi care s-au alăturat cursurilor institutului şi întâlnirilor devoţionale şi au fost reactivaţi după mulţi ani. În scrisoarea citată mai sus, Casa Dreptăţii a explicat mai detaliat despre această abordare:

... scopul unor astfel de campanii în comunităţile locale care au fost adormite de ani de zile nu ar fi să găsească pe fiecare bahá'í al cărui nume apare pe lista membrilor şi să îi verifice statutul. Lista de nume ar trebui mai degrabă să fie considerată ca un punct de pornire, ducând la oportunităţi de a întâlni persoane care sunt dornice să se angajeze în conversaţii pline de înţeles, explorând realităţi spirituale şi să afle tot mai multe despre Credinţă. 19

În zone geografice care au avut comunităţi active, dar cărora le-a lipsit o puternică prezenţă a institutului, o primă cerinţă a fost ca instituţiile şi indivizii din astfel de zone să capete o viziune clară a rolului pivotal al institutului de pregătire în implementarea Planului şi să se angajeze în această prioritate. Odată ce această viziune este percepută, aceste zone geografice pot progresa destul de rapid către a dezvolta procesul de institut.

În termeni practici, avansarea procesului de institut în această categorie de zone geografice a însemnat sporirea numărului de facilitatori şi cercuri de studiu astfel încât mai mulţi credincioşi să devină implicaţi în procesul de institut. Acest obiectiv poate fi realizat printr-un număr de căi, depinzând de nivelul resurselor umane dintr-o zonă geografică — de exemplu, prin pionieri interni pe termen scurt servind ca facilitatori, prin facilitatori dintr-o zonă învecinată care să faciliteze cercurile de studiu, sau prin prieteni din aceste zone geografice în curs de dezvoltare participând la cursuri de pregătire centralizate sau cursuri extinse în zona lor.

Pe măsură ce mai multe cercuri de studiu au fost stabilite în aceste zone geografice, un număr crescând de prieteni au fost angajaţi în studiul primei sau primelor două cărţi ale institutului. Oricum, Casa Dreptăţii a subliniat valoarea punerii în funcţiune a unui sistem pentru a-i lua pe credincioşi printr-o secvenţă completă de cursuri şi potenţialul impact al acestui aranjament:

Provocarea nu este doar de a avea un anumit procentaj care să studieze unul sau două cursuri, ci o secvenţă de câteva cursuri printr-un sistem eficient de educaţie la distanţă. Şi dacă institutul reuşeşte să realizeze acest lucru, ar trebui să existe o amplificare corespunzătoare în ritmul muncii de propovăduire, pe măsură ce tot mai mulţi credincioşi se ridică să servească Credinţa. Un aflux statornic de credincioşi nou înrolaţi vor intra, la rândul lor, în programul institutului, şi în acest mod sistemul ca un întreg va fi într-o stare constantă de expansiune. 20

2.3 Avansarea zonelor geografice printr-un viguros proces de institut

În scopul de “a asigura ca una sau două zone geografice ... să ajungă la nivelul la care pot fi stabilite programe de creştere intensivă,”21 o mare atenţie trebuie îndreptată către continuarea dezvoltării zonelor geografice puternice şi către pregătirea lor pentru creştere intensivă. Principalele mijloace pentru a avansa aceste zone geografice au fost campaniile de institut, întâlnirile de reflecţie, şi o multiplicare treptată a activităţilor de bază. Acest ultim obiectiv este îndeplinit în cel mai uşor mod prin invitarea căutătorilor la aceste activităţi. Experienţa instituţiilor şi credincioşilor din această categorie de zone geografice a fost substanţială şi instructivă.

2.3.1 Campanii de institut

Deşi semnificaţia unui proces de institut “viguros” a fost interpretată într-o varietate de moduri, eforturile de a duce mai departe procesul de institut în zonele geografice mai bine dezvoltate au implicat luarea unui număr semnificativ de prieteni prin secvenţa de cursuri şi sporirea rapidă a numărului de facilitatori pregătiţi. În unele situaţii acest lucru a fost înfăptuit rapid şi eficient prin campanii de institut, care au mărit eforturile continue de a creşte numărul cercurilor de studiu. În cele mai multe situaţii aceste campanii au fost proiectate să capaciteze credincioşii care au terminat deja primele câteva cărţi din secvenţă, şi, de preferat, au servit ca facilitatori, să parcurgă într-o manieră accelerată cărţile rămase din secvenţă. Acest proces a generat mult entuziasm şi a ajutat să se creeze un grup apreciabil de credincioşi capabili care au început să înţeleagă “cerinţele pentru creştere sustenabilă.” 22

În Rusia asiatică o campanie de institut în primele câteva luni ale Planului de Cinci Ani a avut ca rezultat 76 de credincioşi care au terminat toate cele şase cărţi ale institutului şi au devenit pregătiţi să acţioneze ca facilitatori pentru oricare dintre cărţile din secvenţă. Zone geografice urbane ca Perth, Australia; Minsk, Bielarus; Vancouver, Canada; Ulan Bator, Mongolia; Karachi, Pakistan; şi Los Angeles, Statele Unite; ca şi zonele geografice bine dezvoltate rurale sau semi-urbane, de exemplu din Camerun, Republica Centrafricană, Kenia, India şi Italia au întreprins astfel de campanii şi au înregistrat câştiguri imediate în numărul cercurilor de studiu din acele zone geografice. Casa Dreptăţii a comentat asupra acestui tip de strădanie:

Este cât se poate de încurajator de văzut că progresul acestei munci [dezvoltarea internă a zonelor geografice] este energizată prin procesul institutului de pregătire care a fost considerabil întărit... prin campanii întreprinse în multe ţări pentru a spori numărul facilitatorilor pregătiţi. 23

În zonele cu credincioşi activi, aprofundaţi, progresia indivizilor prin secvenţa de cursuri s-a petrecut rapid, odată ce membrii comunităţii s-au angajat în proces. Un bun exemplu al acestei dinamici este evidenţiat în experienţa Australiei de Vest. În acest stat o focalizare concentrată asupra implicării unui număr crescător de prieteni în institut, focalizare ajutată de o serie de campanii, a avut ca rezultate participarea a mai mult de jumătate din cei 1 500 de credincioşi la cursurile institutului. În mai puţin de trei luni numărul cercurilor de studiu incluzând căutatori s-a dublat de la 52 la 103, şi, ca o consecinţă a acestei “amplificări a ritmului muncii de propovăduire”, 36 noi credincioşi au intrat în Credinţă. Aceasta a fost de trei ori numărul noilor înrolări înregistrate pentru fiecare dintre cei doi ani anteriori.

2.3.2 Multiplicarea activităţilor de bază

Mişcarea zonelor geografice către următorul stadiu de dezvoltare este direct asociată cu “multiplicarea cercurilor de studiu, întâlnirilor devoţionale şi a lecţiilor pentru copii, şi a expansiunii pe care acestea o generează.” 24 Pe măsură ce grupul de resurse umane creşte, se petrece natural o sporire a acestor activităţi, ca şi a altora. Aşa cum este indicat, atenţia acordată în cei doi ani trecuţi pregătirii a mai multor facilitatori a avut un impact măsurabil asupra numărului de cercuri de studiu din toată lumea. Nu doar că această cifră a atins acum 10 000, dar o treime dintre participanţi studiază cărţile avansate din secvenţa institutului. Eforturile de a aduce noi credincioşi şi căutători în procesul de institut au creat o dinamică proaspătă în zonele geografice. Pe măsură ce tot mai mulţi noi declaraţi se alătură cursurilor institutului, “sistemul ca un întreg va fi într-o stare de constantă expansiune.” 25

Grupul crescător de resurse umane generate de procesul de institut a făcut posibil să se stabilească un număr din ce în ce mai mare al altor două activităţi de bază: întâlnirile devoţionale şi lecţiile pentru copii.

Întâlnirile devoţionale încep să înflorească pe măsură ce creşte conştientizarea dimensiunii spirituale a existenţei umane printre credincioşii dintr-o zonă prin intermediul cursurilor institutului. 26

În diverse părţi ale lumii strădanii speciale de a mări numărul întâlnirilor devoţionale încep adesea cu încurajarea credincioşilor inspiraţi de cursul institutului despre viaţa spirituală pentru a întreprinde astfel de întâlniri pe cont propriu. O altă abordare care a rezultat într-o expansiune în număr niciodată contemplat mai înainte a fost să se ţină întâlniri devoţionale în căminele nebahá'ílor, care uneori organizează întâlnirile chiar ei. Întrebuinţând acest aranjament pe o perioadă de şase luni, credincioşii din Malaezia au putut să mărească de zece ori numărul întâlnirilor devoţionale din zonele lor geografice avansate, iar nivelul participării cu 40 de procente.

Multiplicarea întâlnirilor devoţionale a avut loc cu aparentă uşurinţă atât în zonele rurale cât şi în cele urbane. În numai 18 luni numărul indivizilor participând la întâlnirile devoţionale în Asia a crescut cu aproape 200 de procente şi în cele două Americi şi Europa cu circa 50 de procente.

O sporire marcantă a lecţiilor pentru copii a fost raportată pe toate continentele, confirmând că ele sunt de asemenea “un rezultat natural al pregătirii primite de timpuriu în studiul secvenţei principale.” 27 Eforturile de a multiplica numărul lecţiilor pentru copii dintr-o zonă geografică puternică sunt efectuate pe baza pregătirii unui grup apreciabil de învăţători pentru lecţii pentru copii, şi cer de obicei o extindere concertată către comunitatea mai largă [comunitatea locală nebahá'í] , întrucât copii bahá'í pot fi puţini la număr. Africa a înregistrat cea mai semnificativă sporire a lecţiilor pentru copii, al căror număr aproape că s-a dublat între aprilie 2001 şi octombrie 2002.

Multiplicarea activităţilor de bază în zonele geografice dezvoltate, crescând din iniţiativa individuală sporită, a fost identificată ca fiind un important pas în avansarea către un program de creştere intensivă. Aşa cum a scris Casa Dreptăţii :

Coerenţa realizată astfel, prin întemeierea cercurilor de studiu, întâlnirilor devoţionale şi a claselor de copii furnizează impulsul iniţial pentru creştere într-o zonă geografică , un impuls care dobîndeşte forţă pe măsură ce aceste activităţi de bază se multiplică numeric. 28

2.3.3 Întâlnirile de reflecţie

Un vehicul natural pentru multiplicarea activităţilor de bază a fost cel al întâlnirilor de reflecţie. Aceste întâlniri la nivel de zonă geografică au fost deosebit de eficiente în zonele bine întemeiate unde există un grup de resurse în expansiune. În astfel de adunări, instituţiile şi credincioşii, dintre care mulţi sunt implicaţi în procesul de institut, studiază documentele relevante pentru Planul de Cinci Ani, împărtăşesc experienţe şi se consultă despre realizările şi părţile tari din cadrul zonei geografice. Evitând “planuri grandioase şi elaborate” 29, prietenii ajung la un consens asupra ţelurilor pe termen scurt care reflectă angajamentele asumate prin iniţiativele individuale şi acţiunile colective care au apărut din consultaţie. Aceste ţeluri sunt în general încorporate într-un calendar de activităţi care devine cadrul de lucru pentru următoarea perioadă de două sau trei luni. În multe zone geografice din toată lumea modul în care să se ţină întâlniri de reflecţie productive şi agreabile a devenit un important domeniu de învăţare.

2.3.4 Extinderea către toţi locuitorii

Ceea ce a ajutat zonele geografice cu un puternic proces de institut să treacă la următorul stadiu de dezvoltare au fost eforturile bahá'ílor de a deschide comunităţile lor publicului larg şi a călăuzi sufletele pregătite către Cauză într-un număr treptat tot mai mare. În unele dintre aceste zone geografice avansate cea mai mare parte a participanţilor din primul curs al institutului au fost căutători.

Este atunci evident că abordarea sistematică a pregătirii a creat pentru bahá’í o cale de a ajunge la societatea înconjurătoare, de a împărtăşi mesajul lui Bahá’u’lláh cu prietenii, cu familia, cu vecinii, cu colegii de muncă, de a-i expune la bogăţia învăţăturilor Sale. Această orientare către exterior este unul dintre cele mai bune roade ale învăţării la baza comunităţii. 30

În această privinţă Casa Dreptăţii atrage atenţia asupra oportunităţilor promiţătoare oferite de întâlnirile devoţionale şi lecţiile pentru copii:

... Pe măsură ce ambele activităţi sunt deschise comunităţii mai largi [oamenilor dintr-o localitate] printr-o varietate de mijloace bine concepute şi pline de imaginaţie, aceste activităţi atrag un număr crescând de căutători care, de cele mai multe ori, sunt dornici să participe la şezători şi să se alăture cercurilor de studiu. Mulţi continuă ulterior prin a-şi declara credinţa lor în Bahá’u’lláh şi prin a-şi vedea de la început rolul lor în comunitate ca participanţi activi într-un proces dinamic de creştere. 31

Bahá'íi, din Alaska până în Australia, din Irlanda în India, au pregătit broşuri pline de imaginaţie pentru a atrage căutătorii la întâlnirile lor devoţionale. Membri de familie, vecini şi chiar cei care au răspuns la anunţurile din ziare se alătură bahá'ílor pentru rugăciuni şi citirea Scrierilor Sfinte, recitări adesea susţinute de muzică şi urmate de gustări. Rapoarte de la 75 de procente din comunităţile naţionale dezvăluie că din luna octombrie 2002, aproximativ 12 000 de participanţi la întâlnirile devoţionale — 20 % — erau nebahá'í.

O formă la fel de eficientă de extindere a fost extensia activă lecţiilor bahá'í pentru copii către comunitatea locuitorilor în general. Părinţi din toate mediile şi straturile societăţii sunt uniţi în dorinţa lor de a-şi călăuzi copii către o viaţă mai bună. Răspunsul la ofertele bahá'ílor de a furniza educaţie spirituală copiilor dintr-o zonă a fost extrem de încurajator. Potrivit rapoartelor de la două treimi din comunităţile naţionale, mai mult de 27 000 sau 40 de procente dintre copii participând la lecţiile bahá'í pentru copii la acest moment provin din familii nebahá'í. În ţări precum Botswana, Lesotho, Republica Dominicană, Nicaragua, Panama, Paraguay, Puerto Rico, insulele Andaman şi Nicobar, Myanmar (Birmania), Nepal, Thailanda, Insulele Mariane, Albania şi România, din octombrie 2002 75 de procente sau mai mult dintre participanţii la lecţiile lor pentru copii erau din familii nebahá'í.

Experienţa din statul Tamil Nadu, India, oferă un exemplu de abordare plină de succes. Bahá'íi care au terminat pregătirea prin institut ca învăţători pentru lecţiile pentru copii au vizitat satele alese din zona lor geografică şi au ţinut adunări publice la care au prezentat publicului, prin intermediul dramatizărilor şi afişelor, pericolele pe care le întâmpină copiii în societatea de azi şi importanţa educaţiei spirituale. Zeci de părinţi şi-au înscris copiii la lecţiile bahá'í, rezultând o sporire fără precedent a lecţiilor pentru copii în fiecare dintre zonele ţintă. În cinci zone geografice în care mai înainte fuseseră 28 de lecţii pentru copii, totalul s-a ridicat la 136.

Oriunde s-au făcut eforturi sistematice pentru a invita părinţii receptivi care aveau copii la lecţiile bahá'í, sau persoane care participau la întâlnirile devoţionale pentru a se alătura cercurilor de studiu, rezultatele au fost de asemenea încurajatoare. Pentru aceste suflete, prima lor întâlnire cu Credinţa Bahá'í a însemnat în primul rând şi cel mai important Cuvântul lui Dumnezeu. Conectarea imediată a căutătorilor cu Scrierile lui Bahá'u'lláh a fost o abordare uniform eficientă, abordare care ne reaminteşte sfatul Păzitorului: “suntem îndemnaţi în mod constant să îndreptăm căutătorul către Cuvântul însuşi.” 32

A fost de asemenea liniştitor de notat că atunci când nebahá'íi realizează că nu există nici o presiune sau prozelitism, ci mai degrabă o dorinţă sinceră din partea bahá'ílor de a împărtăşi hrana spirituală din Învăţăturile lui Bahá'u'lláh, nebahá'íi răspund pozitiv şi se întorc gata să participe la adunările bahá'í din proprie iniţiativă. Un program recent lansat în Medchal, India, oferă un izbitor exemplu de un astfel de răspuns. O prezentare a perspectivei Credinţei Bahá'í asupra educaţiei morale a fost oferită la 80 de profesori şi studenţi la Institutul Guvernamental de Pregătire Industrială. Ca rezultat al acestui eveniment, mai mult de jumătate dintre cei prezenţi au ales să se înscrie într-un cerc de studiu. În mod similar, în Luxemburg, la sfârşitul unei întâlniri publice organizată de bahá'í despre educaţia spirituală a copiilor, 10 localnici s-au înregistrat pentru un cerc de studiu bahá'í.

2.4 Accelerarea expansiunii şi consolidării în zonele geografice avansate

2.4.1 Cerinţele pentru creştere intensivă

Pe măsură ce al doilea an al Planului de Cinci Ani se apropie de sfârşit, aproximativ 150 de zone geografice din toată lumea au fost identificate ca ajungând la condiţiile propice pentru creştere intensivă. În multe dintre aceste zone geografice accelerarea procesului de institut a avut ca rezultat între 50 şi 60 de procente dintre credincioşi deplin implicaţi în cursurile institutului, cu un număr semnificativ terminând secvenţa curentă. Aceşti prieteni, puternic motivaţi, stimulaţi şi nutriţi de încurajarea venită din partea Adunărilor Spirituale Locale şi a membrilor Corpului Auxiliar, au desfăşurat tot mai multe iniţiative individuale în câmpul propovăduirii. Numărul activităţilor de bază din cadrul acestor zone geografice a sporit cu o rată aparent exponenţială, şi aceste “portaluri pentru intrarea în trupe” au devenit canale pentru cele mai multe dintre noile înrolări din comunităţile bahá'í.

Un înalt grad de entuziasm şi un simţ puternic al proprietăţii sunt de asemenea caracteristici ale zonelor geografice gata să se îmbarce într-un program intensiv de creştere. Întâlnirile de reflecţie atrag numeroşi prieteni şi participarea este plină de viaţă. Sentimentul de proprietate a procesului s-a manifestat, printre alte moduri, şi prin contribuţii mai mari la Fond. Deşi întâmpinând serioase dificultăţi economice, prietenii din zonele geografice bine dezvoltate din Moldova şi Ucraina contribuie mai generos decât oricând la toate fondurile Credinţei. Într-o zonă geografică prioritară avansată din Nepal contribuţiile credincioşilor către Fondul Naţional s-au mărit cu sută la sută în decursul anului trecut.

2.4.2 Intensificarea eforturilor de propovăduire

Casa Dreptăţii a declarat în mesajul ei din 9 ianuarie 2001 că în centrul unui program intensiv de creştere “trebuie să se găsească un proces solid şi susţinut de expansiune, însoţit de un proces la fel de puternic de dezvoltare a resurselor umane.” Munca de propovăduire va include “o gamă de eforturi de propovăduire... implicând atât activităţi asumate de individ, cât şi campanii promovate de instituţii.”33

Într-o scrisoare către o Adunare Naţională, Casa Dreptăţii a explicat faptul că implementarea proiectelor de propovăduire bine concepute,

care sunt conectate cu pregătirea sistematică a unui mare număr de credincioşi pentru serviciu adus Credinţei, ... este un important pas către învigorarea şi susţinerea creşterii Cauzei.34

În mesajul său din 17 ianuarie Casa Dreptăţii a identificat specific proiectele de propovăduire ca un pas către creşterea intensivă:

... proiecte concepute cu grijă au fost adăugate modelelor de creştere existente pentru a ajunge la populaţiile receptive şi a ridica rata expansiunii la un nivel mai înalt.35

În multe părţi ale lumii “aducerea unui mare număr în rândurile celor ce-L urmează pe Bahá’u’lláh nu a fost o sarcină formidabilă.”36 Cu sistemul institutului din zonele geografice avansate gata să absoarbă un aflux periodic de noi declaraţi, acum, în astfel de arii, este timpul ca să se iniţieze proiecte de propovăduire directă pe termen scurt cu scopul de a “ridica rata expansiunii la un nivel mai înalt.” O campanie recentă de propovăduire de 5 zile în zona geografică Medak din Andhar Pradesh, India a dus la îmbrăţişare Credinţei de către 194 de persoane, dintre care 114 s-a alăturat imediat unui curs de institut de primul nivel. Casa Dreptăţii, în mesajul său din 17 ianuarie, a lăudat acest curs de acţiune pentru zonele geografice mai dezvoltate:

Astfel de proiecte accelerează tempo-ul propovăduirii, deja cu o tendinţă de creştere datorită eforturilor indivizilor. Şi acolo unde înrolările pe scară largă încep să dea rezultate, sunt făcute prevederi pentru a asigura că un anumit procentaj dintre noii credincioşi intră imediat în programul institutului, căci, aşa cum am accentuat în câteva mesaje, aceşti prieteni vor fi chemaţi să servească nevoile unei populaţii bahá’í în permanentă creştere. 37

După ce un procentaj apreciabil de noi credincioşi care s-au înrolat prin proiecte de propovăduire se alătură cursurilor institutului şi devin integraţi în activităţile de bază, poate fi lansat curând un alt proiect similar. Proiectele de propovăduire periodice nu numai că acţionează ca un catalizator pentru creştere, dar continuarea acestui ciclu de de expansiune şi consolidare va ajuta să se accelereze şi să se susţină procesul de creştere.

Proiectele de propovăduire vor fi eficiente în mod special dacă ele sunt “concepute cu grijă” şi ajung la segmente specifice ale populaţiei dintr-o zonă geografică. Abordări şi materiale pentru propovăduire pot fi adaptate de exemplu persoanelor cu anumite ocupaţii (profesori de şcoală, studenţi, oameni ai legii), etnii (aborigeni, chinezi, rommi) sau religii (animişti, budişti, creştini, musulmani), sau femeilor şi tineretului. După ce se acumulează o experienţă substanţială în acest domeniu în legătură cu metodele şi contextele potrivite pentru a propovădui populaţiilor speciale, bahá'íi implicaţi în această muncă pot asista institutul prin conceperea unui curs care este specific unui anumit grup; un astfel de curs poate fi oferit ca o extindere a cursului de bază al institutului despre cum să devii un propovăduitor eficient.

2.4.3 Dinamica creşterii intensive

O întrebare pusă adesea de către prieteni este cum vor şti aceştia când este gata zona lor geografică pentru un program intensiv de creştere. Un indicator care nu poate fi trecut cu vederea este creşterea însăşi — o sporire a numărului de bahá'í din zonă. Un proces viguros de institut, multiplicarea activităţilor de bază şi integrarea lor, o extindere plină de succes către localnici, un număr permanent crescător de iniţiative individuale şi colective de propovăduire, o viaţă vibrantă de comunitate, şi un angajament într-un proces permanent de învăţare vor avea ca rezultat creşterea. Aceasta va include noi înrolări, ca şi bahá'í reactivaţi care au fost treziţi de un spirit nou descoperit şi de activităţile din zona lor. Aceste elemente vor duce de asemenea în mod natural la condiţiile pentru programe intensive de creştere şi le vor întreţine; condiţii care sunt identificate de Casa Dreptăţii în mesajul ei din 9 ianuarie prin termeni cum ar fi “pronunţat spirit de colaborare” printre instituţii şi “un nivel rezonabil de capacitate administrativă.”

Un program intensiv de creştere sugerează chiar acest lucru — intensificare — o intensificare a activităţii care contribuie la creştere sistematică. Prietenii din zonele geografice avansate vor deveni conştienţi de o schimbare perceptibilă în intensitatea activităţii din zona lor şi aceasta va fi reflectată în modelul de creştere. Un program intensiv de creştere implică un model care este progresiv accelerat şi pe deplin susţinut.

3. AMPLIFICAREA CAPACITĂŢII INSTITUŢIONALE

Procesul divizării unei ţări în zone geografice, întreprins în primul an al Planului de Cinci Ani, a făcut posibilă pentru instituţiile Credinţei “realizarea unui model de expansiune şi consolidare bine ordonat.” 38 Adunările Spirituale Naţionale şi Consiliile Regionale şi-au formulat planurile de acţiune, sprijinite de un sistem pentru pregătirea resurselor umane necesare, cu un ochi către mişcarea zonelor geografice de la un stadiu de dezvoltare la următorul. Şi atunci când o zonă geografică activă are adunate la un loc elementele necesare şi înregistrează noi înrolări, instituţiile sunt cele care confirmă că zona este gata să se îmbarce într-un program intensiv de creştere.

Realizarea şi susţinerea creşterii intensive cere o varietate de capabilităţi şi noi abordări din partea instituţiilor bahá'í. Rapoartele indică faptul că clădirea capacităţii, deşi treptată, are loc mai cu inimă când membrii instituţiilor au avut experienţă nemijlocită cu dinamica dezvoltării zonale şi procesele care contribuie la creştere.

3.1 Administrarea procesului de creştere

În promovarea şi monitorizarea procesului de creştere, instituţiile bahá'í au demonstrat o gamă de capacităţi organizaţionale şi motivaţionale. Aceste abilităţi sunt amplificate atunci când prevalează o atitudine de învăţare şi există o apreciere a armoniei esenţiale dintre iniţiativa individuală şi acţiunea colectivă.

3.1.1 Stimularea unui mediu încurajator

Printre cerinţele pentru motivarea credincioşilor şi nutrirea unei culturi de creştere este primordială capacitatea de a stimula un mediu încurajator în care, aşa cum a scris Casa Dreptăţii în mesajul său din 9 ianuarie 2001, “propovăduirea este pasiunea dominantă a vieţilor credincioşilor” şi “normele prevalente sunt sprijinul reciproc, angajamentul la învăţare şi aprecierea diversităţii acţiunilor.” În acelaşi mesaj, Casa Dreptăţii a mai declarat că o creştere marcantă în activitatea de propovăduire depinde de “încurajare susţinută”.

În zonele geografice pregătindu-se pentru creştere intensivă s-a observat că instituţiile care colaborau au demonstrat abilitatea de a crea o atmosferă de încredere reciprocă cu prietenii, de a utiliza talentele lor, a lăuda realizările lor şi de a trece cu vederea greşelile minore. Acestea sunt trăsăturile distinctive ale culturii bahá'í pe cale de apariţie, şi succesul acestui Plan depinde nu în mică măsură de dimensiunea la care şi instituţiile, ca şi indivizii, demonstrează aceste capacităţi. Într-o scrisoare scrisă din partea sa către o Adunare Naţională, Shoghi Effendi a făcut un comentariu despre încurajare care este relevant pentru instituţii la toate nivelurile Cauzei:

... Corpul Naţional este ca bătaia unei inimi sănătoase în mijlocul Comunităţii, pompând dragoste spirituală, energie şi încurajare către toţi membrii. 39

3.1.2 Coordonarea la nivelul zonei geografice

Munca propriu-zisă de promovare a procesului de creştere din zonele geografice cere deprinderi de organizare şi coordonare. Aceste funcţii sunt îndeplinite în cadrul unei noi structuri de colaborare, aşa cum este aceasta descrisă de Casa Dreptăţii:

Implementarea unui astfel de program [de creştere intensivă] va necesita o strânsa colaborare între institut, membrii Corpului Auxiliar şi asistenţii lor, precum şi un Comitet Zonal de Propovăduire. 40

În măsura în care aceste instituţii, printr-o colaborare eficientă, au fost capabile să lărgească sistematic rezerva de resursele umane dintr-o zonă geografică şi să mobilizeze aceste resurse pentru propovăduire şi alte acte de serviciu, ele au avut succes în avansarea zonei geografice către un program de creştere intensivă. La baza acestor eforturi a stat realizarea faptului că succesul depinde “de maniera în care sunt integrate liniile de acţiune şi de atitudinea de învăţare care este adoptată.” 41

În zonele geografice în care există Adunări Spirituale Locale funcţionând bine, uneori un comitet de coordonare a preluat rolul unui Comitet Zonal de Propovăduire sau Creştere ca şi agenţie colaborând cu membrii Corpului Auxiliar şi cu institutul. În ambele cazuri întâmpinarea provocărilor de ducere mai departe a procesului de institut şi promovare a creşterii sistematice a solicitat capacităţi administrative tot mai mari, dintre care nu cea mai puţin importantă este consultaţia eficientă. Abilitatea de a organiza întâlniri de reflecţie productive şi agreabile a devenit de asemenea o trăsătură a zonelor geografice bine dezvoltate.

3.1.3 Colectarea continuă de date statistice

Administrarea procesului de creştere necesită anumite deprinderi practice cum ar fi colectarea de statistici, deoarece pentru a monitoriza creşterea este esenţial ca să fii capabil să o măsori. Prietenii învaţă că menţină o bază de date corectă de la baza comunităţii prin înregistrarea în mod regulat a unor astfel de informaţii precum numărul indivizilor trecând prin secvenţa de cursuri a institutului, numărul activităţilor de bază, numărul persoanelor participând la aceste activităţi şi numărul noilor înrolări. La nivel de zonă geografică, pentru prieteni a fost adeseori necesară o pregătire specială în colectarea datelor statistice. Este nevoie ca acestă sarcină să fie îndeplinită într-un astfel de mod încât să nu suprasolicite comunităţile, dar să furnizeze suficiente date pentru planificare şi identificarea măsurilor de accelerare a creşterii. O subliniere deosebită a fost făcută monitorizării acestor statistici în cele mai promiţătoare zone geografice la intervale de circa trei luni, astfel încât să se facă paşii potriviţi pentru a mişca aceste zone geografice către creşterea intensivă.

3.2 Reexaminarea abordărilor administrative

Treptat Adunările Spirituale Naţionale ajung să recunoască că structurile administrative pe care ei le-au amplasat în comunităţile lor naţionale ar trebui să reflecte şi să sprijine ţelul fundamental al Planului. În timp ce în primii ani comitetele naţionale şi grupurile operative au fost stabilite pentru un spectru de activităţi locale şi naţionale şi evenimente de proclamare, focalizarea curentă asupra promovării creşterii sistematice a influenţat natura şi numărul comitetelor pe care o Adunare Naţională ar dori să le numească. Unele Adunări, în special din ţările cu comunităţi naţionale mici, au găsit util să reducă numărul comitetelor naţionale pentru a permite mai mult timp şi energie pentru priorităţile Planului de Cinci Ani. Eliminarea sau consolidarea comitetelor mai puţin vitale a dat putinţă Adunărilor Naţionale să îşi îndeplinească mai bine îndatoririle lor pentru monitorizarea creşterii generale a Credinţei în ţările lor şi a eliberat credincioşii pentru activităţile de propovăduire.

O dezvoltare semnificativă care a făcut posibil pentru un număr de Adunări Naţionale să îşi modifice abordarea muncii lor a fost stabilirea Consiliilor Regionale Bahá'í. Sub călăuzirea Casei Dreptăţii, aceste Adunări Naţionale învaţă treptat să delege responsabilităţile şi autoritatea lor către această nouă instituţie. Însărcinate cu monitorizarea planurilor pentru expansiune şi consolidare în regiunile lor, Consiliile sunt capabile să analizeze abordări specifice pentru a fi adoptate în executarea Planului de Cinci Ani, şi să proiecteze planuri de acţiune constând “în mod esenţial din acele prevederi necesare pentru a ajuta fiecare zonă geografică din regiune să treacă de la stadiul ei curent de dezvoltare la următorul stadiu avansat” 42. Din nou, rezultatul a fost că Adunările Naţionale sunt libere să se focalizeze asupra chestiunilor strategice mai largi şi a altor probleme presante, şi planurile de propovăduire şi priorităţile au devenit mai răspunzătoare la condiţiile şi resursele de la baza comunităţii. În ţările în care organizarea muncii de propovăduire a fost desfăşurată prin Comitete Regionale de Propovăduire, sub supervizarea unui Comitet Naţional de Propovăduire, beneficiile acestui principiu de descentralizare sunt de asemenea evidente.

Delegarea de autoritate a fost de asemenea exercitată de către Adunările Naţionale şi Consiliile Regionale în ceea ce priveşte Consiliile Directoare ale Institutului. Într-o scrisoare scrisă din partea sa, Casa Dreptăţii a dat următorul sfat despre delegarea responsabilităţilor şi administrarea procesului de institut:

În cazul consiliilor directoare ale institutelor regionale ... una dintre provocările din faţa Consiliilor Bahá'í Regionale este cea de a delega către consiliile directoare funcţiile care sunt potrivite lor şi să le dea libertatea necesară pentru a îndeplini aceste funcţii. În mod asemănător, consiliile directoare trebuie să ofere destulă libertate de mişcare coordonatorilor institutelor, şi să îi investească cu destulă autoritate, pentru ca ei să îşi desfăşoare cu eficienţă munca lor zilnică...

Coordonatorul are nevoie să funcţioneze la nivelul implementării, desfăşurând planuri şi activităţi zilnice, şi asigurând faptul că funcţia de bază a institutului este îndeplinită — aceasta cu asistenţa facilitatorilor şi a oricărui personal dacă este necesar. Consiliul director monitorizează procesul de institut ca întreg, în mare parte prin rapoarte periodice ale coordonatorului şi prin consultaţii ocazionale. Consiliul director va vrea să se facă uşor accesibil pentru coordonator, oferind atmosfera în care acesta poate împărtăşi idei, poate căuta punctele de vedere ale consiliului asupra posibilităţilor şi provocărilor întâmpinate de institut, şi poate beneficia de aceste sfaturi. Pentru a-şi îndeplini rolul lui, consiliul director nu are nevoie să se întâlnească frecvent, aşa cum are nevoie un comitet însărcinat cu îndeplinirea unui set de sarcini specifice.

Cât despre Consiliul Regional, este, natural, interesant de ştiut că o astfel de importantă agenţie de sub egida sa precum este institutul realizează sarcinile pentru care a fost creat şi funcţionează la deplina capacitate. Chiar mai important, Consiliul trebuie să asigure ca, pe măsură ce rândurile suporterilor făţişi ai Credinţei sporesc prin procesul de institut, ei să fie desfăşuraţi pe câmpul de serviciu, reîntărind munca de expansiune şi consolidare pe scară largă. Această multiplicare şi desfăşurare a resurselor umane trebuie să fie dusă mai departe, bineînţeles, în contextul unui plan regional de trecere a fiecărei zone geografice din regiune de la stadiul ei curent de creştere la următorul stadiu avansat. 43

Experienţa a indicat că atunci când Consiliilor Directoare ale Institutului li s-a acordat un grad suficient de autonomie pentru a administra munca lor, ele au fost mai eficiente în avansarea procesului de institut decât cele din ţări unde Adunările sau Consiliile au încercat să ţină procesul sub controlul lor strâns.

3.3 Facilitarea iniţiativei individuale

Contingentele crescătoare de prieteni dornici să îşi găsească căile lor de serviciu au avut implicaţii pentru rolul Adunărilor Spirituale Locale în Planul de Cinci Ani şi dincolo de el. Casa Dreptăţii atrage atenţia asupra provocării:

Toate acestea deschid oportunităţi entuziasmante pentru Adunările Spirituale Locale. A lor este provocarea ca, în colaborare cu membrii Corpului Auxiliar care le sfătuiesc şi le asistă, să utilizeze energiile şi talentele resurselor umane tot mai sporite disponibile în ariile lor de jurisdicţie atât pentru a crea o vibrantă viaţă de comunitate, cât şi pentru a începe să influenţeze societatea din jurul lor. 44

Creşterea intensivă depinde de încurajarea indivizilor pentru a duce mai departe un număr rapid crescător de activităţi de bază şi alte întreprinderi, şi Adunările Spirituale Locale au fost instrumentale în acest proces. Prin inspiraţia şi sprijinul lor au rezultat o mulţime de acţiuni individuale şi colective. Prin recunoaşterea şi facilitarea iniţiativelor mulţimii de prieteni trecând prin cursurile institutului, ca şi a celorlaţi servitori devotaţi din comunităţile lor, Adunările îşi asumă un stil de conducere puternic recomandat de Păzitor:

Prima calitate pentru conducere, atât printre indivizi, cât şi printre Adunări, este capacitatea de a utiliza energia şi competenţa care există în discipolii ei de rând. 45

Deoarece mediul de planificare s-a lărgit acum până la nivelul zonei geografice, adesea implicând câteva Adunări Locale ca şi participarea activă a credincioşilor în formularea ţelurilor pe termen scurt, aria de interes a unei Adunări a început să se extindă dincolo de hotarele ei. Viziunea ei e lărgită, resursele sunt sporite, iar oportunităţile ei mărite. Descriind caracterul întâlnirilor zonale, Casa Dreptăţii face aluzie la trăsăturile aceste perspective mai largi:

Casa Universală a Dreptăţii speră că consultaţia care are loc la întâlnirile periodice de la nivel zonal va genera o astfel de unitate de gândire despre creşterea Credinţei încât, în acele cazuri în care liniile de acţiune afectează localităţile cu Adunările Locale, cerinţa de a primi aprobarea lor va fi uşor de obţinut. Ar trebui reamintit că ţelul unor astfel de consultaţii, dincolo de atingerea anumitor considerene practice, este de a menţine un înalt nivel de entuziasm şi de a crea un spirit de serviciu şi camaraderie printre cei prezenţi. Discuţiile nu ar trebui să se împotmolească printr-o grijă exagerată pentru chestiuni de procedură, ci ar trebui să se focalizeze asupra a ce se poate realiza şi asupra bucuriei de a fi martorii roadelor muncii grele şi ale efortului sârguincios. 46

3.4 Servirea unui număr mare de oameni

Provocările creşterii vor testa şi dezvolta capacităţile instituţiilor noastre la toate nivelurile, însă în cele din urmă aceste corpuri au fost proiectate pentru a servi un mare număr de oameni. Într-adevăr, “atât de mult din abilitatea Credinţei de a dezvolta capacitatea de a construi comunităţi depinde de mărimea numărului membrilor.” 47 Shoghi Effendi ne-a asigurat că creşterea este răspunsul la împlinirea potenţialităţilor Ordinii noastre Administrative:

Problemele cu care se confruntă credincioşii în prezent, fie ele sociale, spirituale, economice sau administrative, vor fi treptat rezolvate pe măsură ce numărul şi resursele prietenilor se multiplică şi capacitatea lor pentru serviciu ... se dezvoltă. 48

Şi, în acelaşi spirit, Casa Universală a Dreptăţii declară:

O expansiune masivă a comunităţii bahá'í trebuie realizată cu mult dincolo de toate consemnările trecute... Nevoia pentru aceasta este critică, fiindcă fără ea agenţiilor laborios înălţate ale Ordinii Administrative nu li se va oferi sfera de acţiune pentru a fi capabile să se dezvolte şi să demonstreze în mod adecvat capacitatea lor inerentă de a se îngriji de nevoile strigătoare ale umanităţii în ceasul ei de tot mai adâncă disperare. 49

Abilitatea de a călăuzi şi susţine un proces de creştere va contribui la capacitatea şi maturizarea instituţiilor la toate nivelurile. Casa Dreptăţii a subliniat acest punct în mesajul său de Ridván de la începutul Planului de Patru Ani:

... maturitatea Adunării Spirituale trebuie să fie măsurată nu doar prin regularitatea întâlnirilor şi eficienţa funcţionării ei, dar de asemenea prin continuitatea creşterii numărului membrilor comunităţii bahá'í .50

Această maturizare se produce prin amplificarea capacităţilor instituţiilor bahá'í pe măsură ce ele sunt implicate în promovarea creşterii, răspunzând nevoilor unui număr crescător de credincioşi, şi facilitând serviciul lor pentru Cauză.

4. SCHIMBAREA ÎN CULTURA COMUNITĂŢII BAHÁ'Í

La sfârşitul Planului de Patru Ani Casa Universală a Dreptăţii a scris că “cultura comunităţii bahá'í a experimentat o schimbare.”51 “Noile modele de gîndire şi acţiune”52 introduse de institutele de pregătire aveau un profund impact asupra indivizilor, instituţiilor şi comunităţilor. Fundamentală pentru această nouă orientare a fost o atitudine de învăţare, împreună cu o apreciere a sistematizării şi focalizării, o angajare la înrolarea unui mai mare număr de credincioşi în munca pentru Cauză, şi o extindere conştientă către societate în general.

La nivelul zonei geografice şi al comunităţii, unde prinde rădăcini cultura de învăţare, a apărut o nouă dinamică în care prietenii sunt angajaţi în acţiuni care au scopuri clare şi sunt sistematice şi dătătoare de energie.

4.1 Învăţarea şi planificarea la baza comunităţii

Două observaţii care sunt importante pentru îndeplinirea în permanenţă a Planului de Cinci Ani pot fi făcute despre experienţa muncii în zone geografice. Prima, întâlnirile de reflecţie au devenit matricea de învăţare a zonelor geografice. Aceste consultaţii periodice au dat putinţa credincioşilor să “reflecteze asupra problemelor, să considere ajustări şi să menţină entuziasmul şi unitatea de gândire.”53 Valoarea ţelurilor pe termen scurt este imediat recunoscută, întrucât realizările şi provocările pot fi evaluate regulat, “obstacolele înlăturate, resursele multiplicate şi lecţiile învăţate,”54 şi modificările ţelurilor pot fi făcute fără pierderea continuităţii acţiunii. Flexibilitatea şi răbdarea sunt încurajate, ca cerinţe esenţiale ale procesului de învăţare. Prietenii au început să aprecieze că nu toate răspunsurile pot fi stabilite dinainte, ci sunt capătate cu trudă prin experienţă. În descrierea acestui proces, Casa Dreptăţii a scris:

Întâlnirile de consultaţie ţinute la nivel de zonă geografică servesc la a spori conştientizarea posibilităţilor şi la generarea de entuziasm. Aici, liberi de necesitatea de a lua decizii formale, participanţii reflectă asupra experienţei dobândite, împărtăşesc perspective, explorează abordări şi dobândesc o mai bună înţelegere despre cum poate fiecare să contribuie la realizarea ţelului Planului. În multe cazuri, astfel de interacţiuni duc la consens asupra unui set de ţeluri atât individuale, cât şi colective, pe termen scurt. Învăţarea în acţiune devine trăsătura de excepţie a unui mod de operare pe cale de apariţie.55

O a doua trăsătură critică a muncii în zone geografice este mutarea planificării la baza comunităţii. Casa Dreptăţii descrie aceasta ca unul dintre scopurile exerciţiului de împărţire pe zone geografice, dar implicaţiile lui pentru rolurile indivizilor şi instituţiilor locale în implementarea Planului abia încep să fie simţite. Mai degrabă decât “simpla enumerare de ţeluri,”56 adesea neconectate cu realităţile resurselor dintr-o zonă, planificarea la întâlnirile de reflecţie este bazată pe resursele umane real disponibile. Impactul institutului de pregătire asupra procesului de planificare şi a stimulării iniţiativei individuale a fost văzut peste tot. Înarmaţi cu noi perspective, deprinderi şi abilităţi, indivizii s-au ridicat într-o zonă geografică după alta pentru a-şi asuma sarcini în sprijinul planului lor zonal. Prin încurajarea din partea instituţiilor, în special a membrilor Corpului Auxiliar, entuziasmul pentru serviciu a fost generat şi călăuzit “prin canale de efort sistematic.”57

4.2 Menţinerea concentrării

La întâlnirile instituţionale şi alte adunări bahá'í din orice ţară a lumii, este izbitoare concentrarea comună şi limpede demonstrată de prieteni în eforturile lor de a avansa procesul intrării în trupe. Casa Dreptăţii asociază această dezvoltare cu schimbarea din cultură:

... de la începerea Planului de Patru Ani, întreaga lume bahá'í a suferit o profundă schimbare cerută de unicul obiectiv al Planurilor globale în această ultimă parte a primului secol al Erei Formative a Credinţei — avansarea procesului intrării în trupe.58

Obişnuiţi să urmărească un larg spectru de ţeluri la nivel local şi naţional, mulţi bahá'í au întâmpinat provocarea de a-şi concentra propovăduirea şi alte forme de serviciu ale lor mai direct asupra avansării acestui ţel dominant al Planului. În timp ce a fost aşteptată o “diversitate de acţiune”, călăuzirea Casei Dreptăţii furnizează o structură explicită pentru această acţiune, şi credincioşii au devenit conştienţi că “vechile moduri de gândire, deşi valoroase din multe puncte de vedere, nu au condus la o creştere rapidă.”59

Conectată cu focalizarea asupra avansării procesului intrării în trupe, există o apreciere crescândă a nevoii să fim sistematici în acţiune. Creşterea nu ar trebui să fie explozivă şi cu viaţă scurtă, ci statornică şi susţinută. Prin definiţie, un proces înseamnă o serie sistematică de acţiuni direcţionată către un scop specific. O abordare sistematică a pregătirii resurselor umane deja produce rezultate substanţiale, şi sistematizarea muncii de propovăduire prin mişcarea zonelor geografice îi demonstrează eficacitatea. Aşa cum a fost declarat la începutul acestui document, ceea ce va duce la îndeplinirea ţelului Planului de Cinci Ani este “atenţia concentrată şi susţinută” asupra acestor două mişcări.

4.3 Conferirea de putere membrilor de rând

Având denumirea de “propulsor principal” al schimbării în cultură, institutele de pregătire, cu abilitatea lor de a produce un număr de resurse umane în expansiune, au modificat fundamental abordarea de către comunitatea bahá'í a sarcinilor imediate. Mai mult ca oricând, credincioşii de rând sunt implicaţi în serviciu vital şi semnificativ către Cauză. Fie prin ţinerea de întâlniri devoţionale, facilitarea de cercuri de studiu sau predarea lecţiilor pentru copii, un mare număr de prieteni au găsit căi de serviciu care nu depind de capacitatea de a vorbi în public. Institutele de pregătire au împărtăşit “perspective spirituale”, “cunoaştere”, şi “deprinderi” care au abilitat credincioşii să “faciliteze procesul de intrare în trupe cu eficienţă şi iubire.”60 Casa Dreptăţii a remarcat despre această realizare:

Este deosebit de mulţumitor de consemnat înaltul grad de participare al credincioşilor în variatele aspecte ale procesului de creştere. În zonă după zonă geografică, numărul celor care îşi asumă responsabilităţile expansiunii şi consolidării creşte statornic.61

Încrederea şi angajamentul crescând al credincioşilor, care au fost reflectate “în elanul iniţiativelor individuale”62, îşi amplifică avântul în Planul de Cinci Ani. În această privinţă Casa Dreptăţii a reasigurat prietenii că

pe măsură ce credincioşii câştigă încredere în capacitatea lor de a servi prin procesul de institut, o mult mai bogată exprimare a diverselor talente ale credincioşilor începe să apară în lumea bahá'í — o bogăţie care are bune prevestiri pentru viitorul progres al Cauzei.63

4.4 O “ orientare către exterior”

Când, la începutul Planului de Cinci Ani, Casa Universală a Dreptăţii a îndemnat bahá'íi să deschidă “tuturor locuitorilor dintr-o localitate” cercurile de studiu, lecţiile pentru copii şi întâlnirile devoţionale, această frază a semnalat o schimbare în cultura comunităţilor bahá'í, o schimbare care este intim legată de eforturile Credinţei de a creşte şi a îmbrăţişa omenirea.

În extinderea către toţi locuitorii unei localităţi noi suntem inspiraţi de cuvintele lui Bahá'u'lláh: “În această Zi, este deschisă o uşă mai largă decât cerurile şi pământul laolaltă.”64 A face un efort concertat ca să deschidem portalurile vieţii noastre de comunitate către lumea de afară solicită atât curaj, cât şi imaginaţie. Abundă povestirile despre măsurile creative pe care comunităţile bahá'í de pe tot globul le întrebuinţează pentru a atrage căutătorii către activităţile lor.

Dincolo de deschiderea uşilor comunităţii bahá'í către lumea de afară, credincioşii fac de asemenea eforturi pentru a se extinde în exterior. Bahá'íi se străduiesc să îşi expande cercurile lor sociale şi în cele din urmă prieteniile, întrucât prietenia este cea mai sigură fundaţie penntru a atinge inimile. Pentru a urmări aceste ţeluri indivizii au început să îşi examineze priorităţile, incluzând serviciile pe care ei le aduc Credinţei, şi să îşi reordoneze vieţile astfel încât să îşi permită mai mult timp pentru interacţiune cu rudele, prietenii, şi colegii lor de muncă. În cele din urmă, ce sens are să ne străduim să devenim propovăduitori mai eficienţi dacă nu întâlnim oameni cărora să le propovăduim?

A avea “o orientare către exterior” sugerează de asemenea că este important pentru bahá'í să înţeleagă mai profund forţele care operează pe scena lumii şi soluţiile oferite de Revelaţia lui Bahá'u'lláh. Sarcina noastră este să transmitem căutătorilor că noi cu toţii trăim în aceeaşi lume, întâmpinăm aceleaşi încercări comune, şi ne străduim să împlinim aspiraţii mult dorite similare pentru rasa umană. Expresiile noastre de solidaritate cu fiinţele umane care ne sunt semeni trebuie să fie sincer exprimate şi simţite cu adevărat.

5. MIŞCAREA UMANITĂŢII CĂTRE BAHÁ'U'LLÁH

O premisă stând la baza eforturilor noastre curente de propovăduire este realizarea că întreaga umanitate se mişcă spre Bahá'u'lláh.

Fie ca să nu existe nici o îndoială că faptul căruia noi îi suntem martori este căpătarea elanului de către acel proces de intrare a umanităţii în Cauză în trupe, prevestit de Tabletele lui Bahá’u’lláh către regele Persiei, nerăbdător anticipat de către Învăţător, şi descris de Păzitor ca necesarul preludiu la convertirea maselor.65

Nu oricine învaţă sau răspunde cu aceeaşi viteză, dar calea către El este destul de largă pentru a-i primi pe toţi, indiferent de ritmul lor. “Cauza lui Dumnezeu are loc pentru toţi”66 sugerează nu doar că sunt bineveniţi diverşi oameni, dar că indivizii se pot afla în diferite puncte în înţelegerea şi acceptarea de către ei a Credinţei. Adoptând o atitudine de deschidere şi includere va ajuta să diminuăm linia netă pe care credincioşii au uneori tendinţa să o tragă între ei şi public în general.

Bahá'íi de pretutindeni sunt de asemenea deosebit de conştienţi că evenimentele din afara Credinţei servesc, aşa cum a scris Casa Universală a Dreptăţii, “să trezească în inimile celor care împart această planetă cu noi o dorinţă aprigă pentru unitate şi dreptate care poate fi împlinită numai de Cauza lui Dumnezeu.”67 Toate planurile, campaniile şi întâlnirile de reflecţie sunt orientate către găsirea de căi pentru a împărtăşi Mesajul Divin cu masele în aşteptare. Mai presus de toate prietenii ar trebui încurajaţi să îşi reamintească chemarea lui Bahá'u'lláh “Aceasta este ziua în care să vorbeşti”68 şi îndemnul lui ‘Abdu’l-Bahá că noi “ar trebui să ne străduim din toată inima noastră să ne oferim pe noi înşine jertfă, să îi călăuzim pe ceilalţi pe calea Sa, şi să pregătim sufletele oamenilor”69.

REFERINŢE
1

Mesaj datat 22 decembrie 2001 scris de Casa Universală a Dreptăţii către prietenii adunaţi la cea de-a VIII-a Conferinţă de Tineret ASEAN din Thailanda.

2

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

3

Scrisoare datată 12 decembrie 2001 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Statelor Unite.

4

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

5
Ibid.
6
Ibid.
7
Ibid.
8

Scrisoare datată 20 martie 2002 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Austriei.

9

Scrisoare datată 8 aprilie 2002 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Boliviei.

10

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

11

Scrisoare datată 3 iunie 2001 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către un credincios.

12

Scrisoare datată 31 mai 2001 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către un credincios.

13

Scrisoare datată 4 octombrie 2000 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a insulelor Andaman and Nicobar.

14

Scrisoare datată 23 octombrie 2000 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Keniei.

15

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

16

Mesaj datat 9 ianuarie 2001 scris de Casa Universală a Dreptăţii către Conferinţa Corpurilor Continentale ale Consilierilor.

17

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

18

Scrisoare datată 3 iunie 2001 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Uniunii Myanmar(Birmania).

19
Ibid.
20

Scrisoare datată 8 septembrie 2000 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Eritreei.

21

Scrisoare datată 20 martie 2002 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Austriei.

22

Mesaj datat 9 ianuarie 2001 scris de Casa Universală a Dreptăţii către Conferinţa Corpurilor Continentale ale Consilierilor.

23

Mesaj de Ridván 2002 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

24

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

25

Scrisoare datată 8 septembrie 2000 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Eritreei.

26

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

27
Ibid.
28
Ibid.
29

Mesaj datat 9 ianuarie 2001 scris de Casa Universală a Dreptăţii către Conferinţa Corpurilor Continentale ale Consilierilor.

30

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

31
Ibid.
32

Scrisoare datată 4 iunie 1957 scrisă din partea lui Shoghi Effendi către Adunarea Spirituală Naţională a Canadei, publicată în Darul Predării, (România: Adunarea Spirituală Naţională a Bahá'ílor din România ), p. 47.

33

Mesaj datat 9 ianuarie 2001 scris de Casa Universală a Dreptăţii către Conferinţa Corpurilor Continentale ale Consilierilor.

34

Scrisoare datată 3 aprilie 2000 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Guyanei.

35

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

36
Ibid.
37
Ibid.
38

Mesajul de Ridván 2002 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

39

Scrisoare datată 30 iunie 1957 scrisă din partea lui Shoghi Effendi către Adunarea Spirituală Naţională a Alaskăi, publicată în High Endeavors [Înaltele Străduinţe] (n.p.: National Spiritual Assembly of the Bahá’ís of Alaska, 1976), pp. 35-36.

40

Mesaj datat 9 ianuarie 2001 scris de Casa Universală a Dreptăţii către Conferinţa Corpurilor Continentale ale Consilierilor.

41
Ibid.
42

Scrisoare datată 12 decembrie 2001 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Statelor Unite.

43

Scrisoare datată 23 decembrie 2001 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Braziliei.

44

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

45

Scrisoare datată 30 August 1930 scrisă din partea lui Shoghi Effendi către Adunarea Spirituală Naţională a Statelor Unite şi Canadei, publicată în Lights of Guidance [Luminile Călăuzirii] (New Delhi: Bahá’í Publishing Trust, 1996), p. 19.

46

Scrisoare datată 9 decembrie 2001 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a insulelor Seychelles.

47

Scrisoare datată 20 august 2002 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către un credincios.

48

Notă scrisă de mână de Shoghi Effendi, anexată unei scrisori datată 11 martie 1933 scrisă din partea sa unui credincios, citată într-un mesaj datat 20 octombrie 1983 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii, publicat în Readings on Bahá’í Social and Economic Development [Prelegeri despre dezvoltarea socio-economică bahá'í](Florida: Palabra Publications, 2000), p. 7.

49

Mesaj de Ridván 150 [1993] scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

50

Mesaj de Ridván 153 [1996] scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

51

Mesaj de Ridván 2000 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

52
Ibid.
53

Mesaj datat 9 ianuarie 2001 scris de Casa Universală a Dreptăţii către Conferinţa Corpurilor Continentale ale Consilierilor.

54

Instituţia Consilierilor, un document pregătit de Casa Universală a Dreptăţii (ediţia în lb. română, 2001), p. 22.

55

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

56
Instituţia Consilierilor, p. 22.
57
Ibid, p. 20.
58

Scrisoare datată 12 august 2002 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către un credincios.

59

Scrisoare datată 14 august 2002 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către un credincios.

60

Mesaj de Ridván 153 [1996] scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

61

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

62

Mesaj de Ridván 2000 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

63

Scrisoare datată 26 iunie 2002 scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către un credincios.

64

Bahá’u’lláh, citat de Shoghi Effendi în The Advent of Divine Justice [Venirea Dreptăţii Divine] (Wilmette: Bahá’í Publishing Trust, 1990), p. 78.

65

Mesaj datat 17 ianuarie 2003 scris de Casa Universală a Dreptăţii către bahá'íi lumii.

66

Scrisoare datată 10 decembrie 1942 scrisă din partea lui Shoghi Effendi către doi credincioşi, publicată în Lights of Guidance [Luminile Călăuzirii], p. 67.

67

Mesaj datat 24 mai 2001 scris din partea Casei Universale a Dreptăţii către credincioşii adunaţi pentru evenimentele marcând terminarea proiectelor de pe Muntele Carmel.

68

Bahá’u’lláh, citat de Shoghi Effendi în The Advent of Divine Justice [Venirea Dreptăţii Divine], p. 82.

69

Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá [Selecţii din Scrierile lui 'Abdu'l-Bahá] (Wilmette: Bahá’í Publishing Trust, 1997), sec. 218.8.

1