De-a lungul celor câteva luni trecute toate Corpurile Continentale ale Consilierilor şi-au ţinut întâlnirile lor plenare bianuale şi s-au concentrat pe provocarea de a accelera mişcarea zonelor geografice şi de a lansa un număr sporit de programe intensive de creştere. Reprezentanţii Centrului Internaţional au participat la fiecare dintre aceste întâlnire şi au împărtăşit unele dintre perspectivele pătrunzătoare căpătate din călătoriile noastre şi din rapoartele voastre referitoare la o largă gamă de zone geografice. Consultaţiile de la aceste întâlniri, împreună cu recentele succese din câmpul propovăduirii care au rezultat din noile abordări pe care le-am discutat, au îmbogăţit şi mai mult înţelegerea noastră despre creştere. A învăţa despre creştere este un proces dinamic. Cu cât mai multe facem, cu atât mai multe învăţăm. Ca parte a învăţării permanente, dorim să împărtăşim cu voi o parte a gândirii curente despre cum să înainteze procesul intrării în trupe, cu referire în special la sutele de zone geografice mai puţin dezvoltate care au nevoie să ajungă la un nivel de creştere semnificativă, susţinută, până la sfârşitul Planului de Cinci Ani. Nădăjduim că aceste perspective vă vor asista în călăuzirea şi însoţirea membrilor Corpului Auxiliar şi a asistenţilor lor în eforturile lor de a invigora munca de propovăduire, a stimula creşterea sistematică şi, făcând astfel, în realizarea ţelurilor pentru acest Ridvan care va veni.
În scurta perioadă de timp de la participarea voastră la conferinţele membrilor Corpului Auxiliar, am văzut cum spiritul şi hotărârea voastră şi a auxiliarilor voştri, scoase la iveală la aceste întruniri, au fost traduse în consacrate eforturi la baza comunităţii pentru a promova cadrul structural al Planului. Faptul că aţi pornit cu (deplina forţă a energiilor [voastre]( a fost din abundenţă clar. Ceea ce este de asemenea clar, este că rata de stabilire a programelor intensive de creştere pe fiecare continent trebuie să fie dramatic accelerată, dacă trebuie să realizăm ţelul de 1 500 de programe de creştere pe la sfârşitul Planului. Întâmpinarea acestei provocări este uşurată atunci când luăm în considerare că la Ridvan 2008 40 de procente din ţelul perioadei de cinci ani vor fi deja completate. Simţim că ţelurile pe care le-au stabilit ţările pentru următoarele câteva luni sunt pe deplin realizabile. Datele ţintă pentru lansarea programelor intensive de creştere pot fi ajustate dacă nu sunt realiste, dar ele nu pot fi amânate permanent. Ceea ce se cere este să se aplice mai pe larg câteva strategii cheie care au creat un mai mare avânt în zonele geografice emergente [în curs de dezvoltare] şi au avut de asemenea ca rezultat o marcantă şi rapidă sporire a numărului de înrolări în zonele geografice cu programe intensive de creştere.
Un ciclu de activitate de trei luniUna dintre cele mai izbitoare perspective, extrasă din experienţa în zonele geografice avansate este că multe dintre dimensiunile cadrului structural pentru acţiune, şi care sunt critice pentru succesul unui program intensiv de creştere, sunt de asemenea integrale progresului zonelor geografice mai puţin dezvoltate. Nu contează care îi este stadiul de dezvoltare, în fiecare zonă geografică prioritară este aducător de beneficii faptul ca prietenii, chiar dacă numărul lor este mic, să facă planuri în conformitate cu un ciclu de activitate de trei luni. Aceasta stabileşte un ritm care ajută credincioşii şi instituţiile să devină mai sistematici în procesul de consultaţie, acţiune şi reflecţie, şi îi pregăteşte pentru programul lor de creştere intensivă care va fi în cele din urmă iniţiat.
Evaluarea puterii procesului de institutO altă lecţie obţinută din experienţa zonelor geografice cu programe intensive de creştere este că o evaluare a puterii procesului de institut ar trebui măsurată prin activitate şi creştere, şi nu doar prin atingerea de standarde de referinţă numerice. În unele cazuri, aceste standarde de referinţă au devenit bariere pentru progresul zonelor geografice. În timpul Planului anterior s-a simţit că realizarea condiţiei propice de a avea (un grup apreciabil de credincioşi devotaţi şi capabili care înţeleg condiţiile preliminare ale creşterii susţinute( a sugerat că cel puţin 40 spre 50 de credincioşi aveau nevoie să completeze secvenţa de cursuri, înainte ca să poată fi creat un mediu dinamic pentru creştere. În multe cazuri acest lucru este adevărat, în special dacă mai puţin de jumătate dintre aceşti credincioşi se ridică pentru a servi şi a traduce în acţiune constructivă ceea ce au învăţat la cursurile institutului. Totuşi experienţa recentă a arătat că în unele regiuni un număr cu mult mai mic de prieteni, atunci când sunt pe deplin angajaţi în cadrul structural pentru acţiune, pot iniţia şi susţine un proces de creştere cu înrolări statornice, dacă noii credincioşi sunt înconjuraţi cu atenţie şi pregătiţi pentru a se alătura rapid la luarea pe umerii lor a muncii Cauzei în zona lor geografică. Diferenţa la aceste zone geografice este că eforturile credincioşilor care au completat secvenţa sunt amplificate de participarea viguroasă la activităţile Planului a prietenilor la nivele mai timpurii din secvenţă.
Punerea temeliei unui program de creştereAşa cum ştiţi, o importantă realizare este că nu sunt două zone geografice exact la fel. În special zonele geografice mai puţin dezvoltate care au cel mai mult de progresat în decursul celor câţiva ani viitori au destul de diferite punctele tari, demografia, receptivitatea şi alte condiţii. Sarcina de evaluare a puterii unor astfel de zone geografice necesită o privire atentă asupra abilităţii indivizilor din acea zonă geografică respectivă de a începe să asambleze, prin propovăduire şi activităţi de bază, elementele fundamentale ale unui program de creştere. Pe măsură ce resursele umane din astfel de zone geografice devin mai abundente şi credincioşii mai eficienţi în munca lor de propovăduire, programul de creştere va ajunge la un stadiu intensiv. Astfel, nevoia instituţiilor de a vedea criteriile lor pentru zonele geografice pe cale de a avansa într-un mod proaspăt nu este doar o chemare la flexibilitate, ci la recunoaşterea faptului că mişcarea zonelor geografice dintr-o categorie într-alta este un lin, neîntrerupt proces de creştere sistematică, organică, mai degrabă decât un set ierarhic de obstacole ce trebuie depăşite.
O reînnoită accentuare asupra propovăduiriiÎn zonele geografice aflate într-un stadiu timpuriu de dezvoltare, este posibil să se lucreze cu un nucleu de credincioşi — să spunem de la cinci la zece — şi prin oferirea unei viziuni, asistenţa în planificare, şi însoţirea lor în propovăduire şi alte acte de serviciu, să se pună în mişcare un proces care va conduce la creştere susţinută. Nu ar trebui niciodată să se subestimeze ce pot face o mână de facilitatori capabili şi cât de eficient pot să răspundă ei la creştere şi să ridice noi resurse umane. Componenta vitală a unui astfel de program incipient de creştere este o accentuare asupra propovăduirii, care are nevoie să fie prezentă de la început. Din nou, acesta este un element cheie al învăţării din zonele geografice cu programe intensive de creştere. Aceia care au realizat un model sănătos, sustenabil de creştere sunt caracterizaţi printr-o concentrare asupra propovăduirii, în special propovăduirea directă, şi nu doar asupra înmânării de invitaţii la activităţile de bază. Când programele intensive de creştere au stagnat la un platou de numere mici ale înrolărilor, dimensiunea lipsind cadrului structural pentru acţiune este propovăduirea colectivă directă.
Aducerea credincioşilor în cadrul muncii de propovăduire
Un accent asupra propovăduirii în zonele geografice la un stadiu formativ poate consta nu doar din propovăduire individuală directă, ci şi din eforturi colective mici, despre care experienţa a arătat că pot propulsa procesul de creştere şi avansa zona geografică într-o manieră accelerată. Fapt garantat, prietenii pot avea nevoie să fie avertizaţi ca să nu cumva să suprasolicite resursele lor umane, ci că dezvoltarea unei culturi a propovăduirii, sprijinită de pregătirea permanentă, va fi cea mai sigură cale către un program de creştere intensivă de succes. Mai mult, când credincioşii gustă dulceaţa experienţei propovăduirii, acest fapt le susţine entuziasmul. O altă lecţie din zonele geografice mai avansate este că adesea prietenii nu sunt uşor de mobilizat odată ce au completat cursurile institutului, fiindcă nu sunt plasate solicitări asupra lor aşa cum ar fi fost cazul dacă ar fi existat un aflux de noi credincioşi. Când există creştere, credincioşii se ridică pentru a servi şi se realizează mobilizarea.
Proiecte de propovăduireÎmpreună cu acordarea de atenţie concentrată zonelor mai puţin dezvoltate care au nevoie să facă un semnificativ progres în lunile viitoare, o prioritate pentru voi şi auxiliarii voştri este de a ajuta să se producă o creştere sporită în zonele geografice avansate. Lipsa de creştere apreciabilă în multe programe intensive poate fi atribuită fazelor ineficiente de expansiune. Aşa după cum aţi observat acestei faze adesea îi lipseşte intensitatea, şi caracterul activităţilor asumate este acelaşi ca al celor în desfăşurare pe durata restului ciclului. Un proiect de propovăduire implicând un număr tot mai sporit de prieteni într-un efort colectiv planificat care se extinde pe durata a una sau două săptămâni, întrebuinţând o gamă de metode directe, ajungând la o populaţie receptivă, coordonând eforturile câtorva echipe de propovăduire şi angajând credincioşii într-o strădanie intensă animată de rugăciune zilnică, este emblema unei faze de expansiune.
Utilizare persoanelor resursăCu scopul ca mai multe programe intensive de creştere să lanseze proiecte colective de propovăduire şi să realizeze o imediată şi semnificativă sporire a numărului de înrolări, v-am încurajat să identificaţi şi desfăşuraţi persoane resursă care sunt propovăduitori dinamici, experimentate cu cadrul structural al Planului, capabile să genereze entuziasm şi intensitate, şi disponibile pentru a călăuzi şi clădi capacitate în prietenii din aceste zone geografice avansate pentru a desfăşura un proiect în faza de expansiune de-a lungul unui număr de cicluri. Rezultatele timpurii ale acestei abordări sunt imens de încurajatoare. Mişcarea acestor persoane resursă, împreună cu aceia pe care i-aţi identificat pentru procesul de institut, grupurile de preadolescenţi şi vizite acasă, ar trebui să constituie o strategie principală pentru zonele geografice cu programe intensive de creştere şi este la fel de potrivită acelor zone îndreptându-se către acest stadiu.
Pionieratul internPe lângă persoanele resursă pe termen scurt, dorim să reiterăm necesitatea abordării credincioşilor dedicaţi şi anume selectaţi, care au experienţă demonstrabilă în iniţierea activităţilor de bază, şi îndemnarea lor pentru ca să ia în considerare serviciul special al pionieratului intern. Deşi veţi deschide această oportunitate înaintea prietenilor, motivaţia de a pătrunde în câmpul pionieratului ar trebui să fie cea a lor proprie. Când ar fi necesară, ar trebui furnizată asistenţă financiară, dar un astfel de serviciu ar trebui să îşi primească impulsul de la (energiile spirituale ale acelor statornice şi devotate suflete care tânjesc să muncească din greu fără aşteptarea vreunei răsplăţi financiare pe calea lui Dumnezeu.( În zonele geografice care sunt într-un stadiu timpuriu de dezvoltare vor fi ceruţi atât pionierii interni pe termen scurt, cât şi cei pe termen lung, pentru a ajuta să se formeze nuclee de credincioşi necesare pentru a fundamenta procesele reciproc reîntărindu-se de propovăduire şi pregătire. În zonele geografice avansate este clar că fără desfăşurarea conştiincioasă de pionieri interni în anumite arii sau sectoare ale zonei geografice unde locuieşte o populaţie mai receptivă, aşteptata realizare imediată şi semnificativă a unui număr sporit de înrolări pe scară largă s-ar putea să nu se materializeze. Deşi pot fi făcute mari salturi numerice de către credincioşii care trăiesc lângă arii cu grupuri receptive şi care se angajează să iniţieze activităţi de bază regulate în aceste arii, instalarea pionierilor interni, chiar şi pentru perioade între şase şi douăsprezece luni, va oferi stabilitate şi continuitate pentru munca de propovăduire şi pentru procesul de construire a comunităţii.
Este răsplătitor faptul că pentru primul an al acestui Plan s-a înregistrat un nivel mai înalt de înrolări în întreaga lume decât în oricare dintre cei cinci ani anteriori. Energia şi devoţiunea instituţiilor şi credincioşilor individuali pe care le-au manifestat aceştia în urmărirea ţelului înaintării procesului intrării în trupe au atras revărsările harului divin. Rămâneţi mereu încrezători că Providenţa atotiubitoare vă va binecuvânta şi vă va susţine în sacrele voastre sarcini, şi treziţi-vă determinarea de a mobiliza pe câmpul de luptă talentele şi energiile credincioşilor astfel încât următoarele şase luni vor atesta triumfuri neasemuite în câmpul propovăduirii. Pe când pornim pe această cale, ne sunt reamintite aceste inspiratoare cuvinte de la Shoghi Effendi: (Câmpul, în toată vastitatea şi fertilitatea lui, este larg deschis... Recolta este coaptă. Ora este mult-aşteptată.(
Sunteţi călduros amintiţi în rugăciunile noastre.• Representatives of the International Teaching Centre participated in each of these meetings and shared some of the insights garnered [căpătate] from our travels and from your reports on a wide range of clusters.
• In the short span of time since your participation in the Auxiliary Board member conferences, we have seen how the spirit and resolve you and your auxiliaries evinced[scoase la iveală] at those gatherings have been translated into consecrated efforts at the grass roots to promote the framework of the Plan.
• This challenge is brought into relief [Întâmpinarea aceastei provocări este uşurată] when we consider that at Ridván 2008, 40 percent of the five-year period will have been completed.
• What is required is to apply more widely a few key strategies that have created greater momentum in emerging clusters and have also resulted in a marked upswing[rapidă sporire] in enrollments in clusters with intensive programs of growth.
• Another lesson derived from the experience of clusters with intensive programs of growth is that an assessment of the strength of the institute process should be measured by activity şi growth and not solely by attaining numerical benchmarks[standarde de referinţă ].
• Thus the need of the institutions to view their criteria for advancing clusters în a fresh way is not merely a call for flexibility but for recognizing that the movement of clusters from one category to another is a seamless[lin, neîntrerupt] process of systematic, organic growth, rather than a hierarchical set of hurdles[obstacole ce trebuie depăşite].
• Granted, the friends may need to be cautioned not to outstrip [suprasolicite] their human resources, but the development of a culture of teaching, supported by ongoing training, will be the surest path to a successful intensive program of growth.
• Along with giving focused attention to the less developed clusters that need to make significant headway[progres] in the coming months, a priority for you and your auxiliaries is to help bring about increased growth in the advanced clusters.
• Remain ever confident that an all-loving Providence will bless and sustain you in your sacred tasks, and summon forth[treziţi-vă] the determination to marshal[mobiliza pe câmpul de luptă] the talents and energies of the believers so that the next six months will witness unparalleled triumphs in the teaching field.
• As we proceed on this path, we are reminded of these inspiring words of encouragement from Shoghi Effendi: “The field, in all its vastness şi fertility, is wide open … The harvest is ripe. The hour is overdue[mult-aşteptată].”