Announcing: BahaiPrayers.net


More Books by Compilations

Compilatia despre arta (Compilation on the Arts)
criza si victorie (Crisis and victories)
Emblema Celui Mai Mare Nume (The Greatest Name)
Prosperitatea omenirii (Prosperity of Humankind)
Viata de Familie (Family Life)
Carte de Rugaciuni (Prayer Book)
Un singur Dumnezeu mai multe credinte (One God many Faiths)
Free Interfaith Software

Web - Windows - iPhone








Compilations : Viata de Familie (Family Life)
VIAŢA DE FAMILIE
VIAŢA DE FAMILIE
O compilaţie de extrase
din scrierile bahá’í
Traducere din limba engleză:
“Family Life”
Prima ediţie în limba româna
© 2009 Adunarea Spirituală Naţională
a Bahá’ílor din România
B-dul General Magheru nr. 27, Apartament 24
Bucureşti, Sector 1
010325 România
www.bahai.org.ro
asn.romania@gmail.com
VIAŢA DE FAMILIE

O compilaţie de extrase din scrierile bahá’i şi din scrisori scrise de către şi în numele lui Shoghi Effendi şi Casei Universale a Dreptăţii

Pregătită de către Departamentul de Cercetare al
Casei Universale a Dreptăţii
Martie 2008

Ia seama cât de uşor se rezolvă problemele într-o familie în care există unitate; cum progresează membrii acelei familii, şi cât de mult prosperă în lume. Treburile lor sunt în ordine, ei se bucură de linişte şi bună înţelegere, ei sunt în siguranţă, poziţia lor este asigurată şi ei ajung să fie invidiaţi de toţi. O astfel de familie îşi măreşte prestigiul şi onoarea lor sporeşte pe zi ce trece.

‘Abdu’l-Bahá
Extrase

I. Păstrarea legăturii dintre soţ şi soţie 1 – 27

II. Relaţiile părinte-copil şi responsabilităţile 28– 58

III. Creşterea vieţii de familie 60– 80

I. Păstrarea legăturii dintre soţ şi soţie
Extrase din scrierile lui Baha’u’lláh

1. „Şi când El a dorit să-şi arate harul şi bunăvoinţa faţă de oameni şi să pună ordine în lume, El a revelat reguli şi a creat legi; printre acestea El a stabilit legea căsătoriei, făcând-o asemenea unei fortăreţe a bunăstării şi a salvării; El ne-a prescris-o în ceea ce a fost trimis din cerul sfinţeniei, în Cartea Lui Cea Mai Sfântă.”

(Rugaciuni, Rugaciuni Bahá’ Revelate de Bahá'u'lláh, Báb, şi ‘Abdu’l-Bahá

Prima ediţie, 2000, p. 118)

2. Căsătoriţi-vă, o voi oameni, pentru ca dintre voi să apară acela care îşi va aminti de Mine printre slujitorii Mei; aceasta este una dintre poruncile Mele către voi; supuneţi-vă ei şi va fi un ajutor pentru voi înşivă.

(Kitáb-i-Aqdas, Cartea cea mai Sfânta, paragraful 63)

3. Cu toţii ar trebui să ştie şi să dobândească legat de aceasta

splendorile soarelui certitudinii şi să fie iluminaţi de acesta: femeile şi bărbaţii au fost şi vor fi mereu egali în faţa lui Dumnezeu. Locul Răsăritului Luminii lui Dumnezeu îşi răspândeşte lumina asupra tuturor cu aceeaşi strălucire. Cu adevărat, Dumnezeu le-a creat pe femei pentru bărbaţi şi pe bărbaţi pentru femei. Oamenii cei mai iubiţi dintre toţi înaintea lui Dumnezeu sunt aceia care sunt cei mai statornici şi cei pe care i-au întrecut pe ceilalţi în iubirea lor pentru Dumnezeu, preamărită fie gloria Sa…

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă şi persană)

4. Începutul mărinimiei este atunci când omul îşi foloseşte

bunăstarea pentru sine, pentru familia sa şi pentru cei săraci dintre fraţii săi din Credinţa sa.

(Tablets of Bahá'u'lláh revealed after the Kitáb-i-Aqdas Wilmette:

Bahá’í Publishing Trust, 1988 p. 156)

Extrase din scrierile şi rostirile lui ‘Abdu’l-Bahá

5. Căsătoria Bahá’í este angajamentul celor două părţi, una faţă de cealaltă, şi ataşamentul lor reciproc, atât cel al minţii, cât şi cel al inimii. Fiecare trebuie însă să-şi dea cea mai mare silinţă pentru a cunoaşte îndeaproape caracterul celuilalt, astfel încât legământul care-i uneşte pe amândoi să devină o legătură care să dureze veşnic. Scopul lor trebuie să fie următorul: să devină tovarăşi şi prieteni plini de iubire şi să fie uniţi pentru eternitate...

Adevărata căsătorie Bahá’í înseamnă ca soţul şi soţia să fie uniţi atât din punct de vedere spiritual cât şi fizic, ca ei să-şi îmbunătăţească mereu viaţa spirituală unul altuia şi să se bucure de unitate veşnică în toate lumile lui Dumnezeu. Aceasta este căsătoria Bahá’í.”

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragraful 86.1 şi 86.2)

6. Căsătoria, în rândul unui mare număr de oameni, este o legătură fizică, iar această uniune nu poate fi decât temporară deoarece este condamnată unei separări fizice la sfârşit.

Însă, în rândul poporului lui Bahá, căsătoria trebuie să fie o uniune a trupului şi spiritului de asemenea, căci aici atât soţul cât şi soţia sunt îmbujoraţi de acelaşi vin, amândoi sunt îndrăgostiţi de acelaşi Chip fără de pereche, amândoi trăiesc şi se mişcă prin acelaşi spirit, amândoi sunt iluminaţi de aceeaşi glorie. Această legătură dintre ei este una spirituală, aşadar este o legătură care va dura pentru totdeauna. La fel ei se bucură de legături puternice şi veşnice în lumea fizică pentru că atunci când căsătoria se bazează pe spirit şi pe trup, uniunea este una adevărată, iar atunci va dura. Însă, dacă legătura este doar fizică şi nimic mai mult, cu siguranţă va fi una temporară şi trebuie să se încheie necruţător prin despărţire.

De aceea, atunci când poporul lui Bahá se căsătoreşte, uniunea trebuie să fie o relaţie adevărată, o comuniune spirituală, precum şi una fizică astfel încât, prin fiecare etapă a vieţii şi în toate lumile lui Dumnezeu, uniunea lor va dăinui; căci această adevărată unitate este o strălucire venită din iubirea lui Dumnezeu.

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragraful 84.2 – 84.4)

7. O voi doi credincioşi în Dumnezeu! Domnul Cel fără de pereche a făcut femeia şi bărbatul în aşa fel încât să trăiască unul cu celălalt în cea mai strânsă prietenie şi să fie asemeni unui singur suflet. Ei sunt doi tovarăşi de viaţă, doi prieteni intimi şi pe fiecare trebuie

să-l preocupe bunăstarea celuilalt.

Dacă vor trăi astfel, vor trece prin această lume în deplină bucurie, fericire şi linişte sufletească, iar în Împărăţia cerurilor vor avea parte de harul şi favoarea divină. Dacă însă nu vor face acest lucru, îşi vor trăi viaţa în mare amărăciune, dorindu-şi mereu moartea, iar pe tărâmul ceresc vor şi cuprinşi de ruşine.

Străduiţi-vă deci să rămâneţi, trup şi suflet, împreună ca doi porumbei în cuib, căci acest lucru va fi o binecuvântare în ambele lumi.

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragraful 92.1 – 92.3)

8. Pe scurt, fundamentul Împărăţiei lui Dumnezeu se bazează pe armonie şi iubire, unitate, comuniune şi uniune şi nu pe neînţelegeri, mai ales între soţ şi soţie. Dacă unul dintre aceştia devine cauza divorţului, atunci acesta va ajunge cu siguranţă la mari greutăţi, va deveni victima unor nenorociri extraordinare şi va simţi remuşcări adânci.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba persană)

9. Este cât se poate de important ca omul să îşi întemeieze o familie. Atâta vreme cât este tânăr, datorită mulţumirii de sine tinereşti, el nu îşi dă seama de semnificaţia ei, dar acest lucru va fi o sursă de regret atunci când va îmbătrâni…În această Cauză măreaţă viaţa unui cuplu căsătorit ar trebui să se asemene cu viaţa îngerilor din cer – o viaţă plină de veselie şi bucurie spirituală, o viaţă în unitate şi înţelegere, o prietenie atât mentală cât şi fizică. Casa ar trebui să fie ordonată şi bine organizată. Ideile şi gândurile lor ar trebui să fie asemenea razelor soarelui adevărului şi să aibă strălucirea stelelor luminoase din cer. Ei ar trebui să gângurească ca două păsări melodii pe ramurile copacului prieteniei şi armoniei.

Ei ar trebui să jubileze întotdeauna cu veselie şi bucurie şi să fie un izvor de fericire pentru inimile celorlalţi. Ei ar trebui să fie un exemplu pentru ceilalţi oameni, să dea dovadă de iubire adevărată şi sinceră unul faţă de celălalt şi să îşi educe copiii în aşa fel încât ei să reprezinte faima şi gloria familiei lor.

(Din Rostirile lui Abdu’l-Bahá traduse din limba persană)

10. În căsătorie cu cât este mai îndepărtată relaţia de sânge, cu atât mai bine, căci o astfel de îndepărtare în relaţiile de familie între soţ şi soţie oferă fundamentul pentru binele omenirii şi duce

spre unitate în rândul omenirii.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă şi persană)

11. Înţelepciunea lui Dumnezeu a hotărât ca partenerii într-o căsătorie să fie de origini îndepărtate. Adică, cu cât este mai îndepărtată relaţia dintre soţ şi soţie, cu atât copiii lor vor fi mai puternici, mai frumoşi şi mai sănătoşi.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă şi persană)

12. Desigur, astăzi toţi trebuie să fie chemaţi spre iubire, unitate şi bunătate; spre integritate, prietenie, spre comuniune şi adorare divină. Sper ca tu şi soţul tău să puteţi continua să serviţi cu tot spiritul şi parfumul iar ca în această lume să rămâneţi două candele radioase şi să puteţi lumina din

eternul orizont precum două stele strălucitoare.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă şi persană)

13. În ce îl priveşte pe respectatul tău soţ: este de datoria ta să îl tratezi cu mare bunătate, să ţii cont de dorinţele lui şi să fii conciliatoare cu el întotdeauna până când el va vedea că deoarece tu te-ai îndreptat spre Împărăţia lui Dumnezeu, blândeţea ta pentru el şi iubirea ta pentru Dumnezeu au crescut şi mai mult, precum şi atenţia ta faţă de dorinţele lui în toate condiţiile.

Îl rog pe Cel Preaputernic să te ţină fermă în iubirea Sa, răspândind mereu mai departe dulcile suflări ale sfinţeniei în toate acele regiuni.

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragraful 91.2 – 91.3)

14. O slujitoare a lui Dumnezeu! Scrisoarea ta a ajuns. Soţul tău doreşte să îşi încheie studiile iar tu eşti nerăbdătoare să mergi în Africa. Trebuie să vă consultaţi, să vă sfătuiţi cu cea mai mare iubire, să fiţi de acord cu o hotărâre bună şi să fiţi uniţi într-totul căci soţul şi soţia trebuie să fie asemeni unei singure persoane pentru a putea să izbândească în orice lucru.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba persană)

15. Aţi întrebat dacă un soţ ar putea fi în stare să o oprească pe soţia sa de la a îmbrăţisa lumina divină sau dacă o soţie l-ar putea convinge pe soţul său să nu intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Cu adevărat, nici unul dintre ei nu l-ar putea opri pe celălalt de la a intra în Împărăţie, decât dacă soţul are un ataşament excesiv faţă de soţie sau soţia faţă de soţ. Într-adevăr, când unul dintre cei doi îl adoră pe celălalt până la a-l exclude pe Dumnezeu, atunci amândoi s-ar putea reţine reciproc de la a căuta primirea în Împărăţia Sa.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă, Pagina 5)

Extrase din scrisori scrise în numele lui Shoghi Effendi

16. Este trist şi dureros că soţii şi soţiile nu sunt întotdeauna de acord.

În toate aceste situaţii, consider eu, Învăţătorul nostru plecat de printre noi a îndemnat grija şi atenţia cea mai mare din partea acelor credincioase Bahá’i ale căror soţi nu simpatizează cu munca lor. El considera că ei trebuiau să fie câştigaţi mai degrabă prin iubire decât prin ceartă, dar ar fi o situaţie cât se poate de nefericită dacă el s-ar opune muncii ei pentru Credinţă peste şi deasupra a tot ceea ce ea trebuie să ofere familiei sale.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 20 martie)

17. Când o astfel de diferenţă de opinie şi credinţă apare între soţ şi soţie este cât se poate de trist căci, neîndoielnic, ea scade acea legătură spirituală care este fortăreaţa legăturii de familie, mai ales în vremuri grele. Totuşi, modalitatea prin care ar putea fi remediat acest lucru nu este acţionând într-un fel în care să fie înstrăinat celălalt. Unul din obiectivele Credinţei lui Dumnezeu este, de fapt, să aducă o legătură mai strânsă în cămine. De aceea, în toate aceste feluri de situaţii, Învăţătorul obişnuia să recomande supunere faţă de dorinţele celeilalte părţi şi rugăciune. Roagă-te ca soţul tău să poată vedea încet-încet lumina şi, în acelaşi timp, poartă-te astfel încât să îl aduci mai aproape decât să îi faci rău. De îndată ce această armonie este asigurată, vei fi în stare să serveşti fără oprelişti.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 15 iulie)

18. Shoghi Effendi are încredere că…soţia ta va fi în stare să îşi dedice puţin mai mult timp familiei sale, însă speră de asemenea ca tu să fii în stare să o susţii în a dobândi timpul şi oportunitatea de a servi o Cauză care este atât de iubită şi de apropiată de inima ei şi în care serviciile ei sunt foarte apreciate.

(Dintr-o scrisoare către un individ, datată 19 iunie 1931)

19. Cu privire la întrebarea ta privind natura şi caracterul căsătoriei Bahá’i: După cum bine ai spus, o astfel de căsătorie este condiţionată de acordul total al celor patru părinţi. De asemenea, declaraţia ta conform căreia principiul unităţii omenirii îl opreşte pe orice Bahá’i adevărat de la a considera rasa în sine ca un obstacol în faţa uniunii este în deplină conformitate cu Învăţăturile Credinţei despre aceasta. Căci atît Bahá’u’llah cât şi ‘Abdu’l-Bahá nu au dezaprobat nicicând ideea căsătoriei interrasiale şi nici nu au descurajat-o. Într-adevăr, Învăţăturile Bahá’i, prin natura lor însăşi, transcend toate limitările impuse de rasă şi astfel nu pot şi nu ar trebui să fie niciodată identificate cu orice fel de şcoală de filozofie rasială.

(Dintr-o scrisoare către o Adunare Spirituală Naţională, datată 27 ianuarie 1935)

20. Standardul Bahá’i de moralitate sexuală este aşadar foarte ridicat, însă nu este nicidecum absurd de rigid. În timp ce dragostea liberă este condamnată, căsătoria este considerată a fi un act sfânt pe care fiecare fiinţă umană ar trebui să fie încurajat, dar nu forţat, să îl facă. Instinctul sexual, asemeni tuturor instinctelor umane, nu este rău neapărat. Este o putere care, dacă e bine îndrumată, poate aduce bucurie şi satisfacţie individului. Dacă este folosită greşit sau se face abuz de ea, va produce desigur daune incalculabile nu doar individului, ci şi societăţii în care trăieşte. În time ce Bahá’ii condamnă ascetismul şi toate formele extreme de auto-chinuire, tot la fel privesc fără de favoare teoriile prezente ale eticii sexului care nu pot decât să aducă ruină societăţii umane.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 29 mai 1935)

21. Căci Bahá’u’llah revelează în mod clar în Cartea Sa a Legilor că scopul însuşi al căsătoriei este procrearea copiilor care, atunci când cresc, vor putea să îl cunoască pe Dumnezeu şi să se supună Poruncilor şi Legilor Sale aşa cum au fost ele relevate de Mesagerii Săi. Astfel căsătoria este, conform Învăţăturilor Bahá’i, în primul rând un act social şi moral. Are un scop care transcende nevoile personale imediate şi interesele părinţilor.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 14 octombrie 1935)

22. În ce priveşte atitudinea soţului tău faţă de Credinţă: chiar dacă aceasta este neprietenoasă, trebuie să speri întotdeauna că prin mijloace conciliante şi prietenoase, efort înţelept, plin de tact şi răbdare vei reuşi încet-încet să cucereşti simpatia lui pentru Credinţă. În niciun caz nu ar trebui să încerci să îi dictezi şi să îi impui prin forţă convingerile tale religioase. Nici nu ar trebui să permiţi opoziţiei sale faţă de Cauză să împiedice serios activităţile tale pentru răspândirea sa... Ar trebui să acţionezi cu răbdare, mult tact şi convingerea că eforturile tale sunt îndrumate şi întărite de Bahá’u’llah.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 23 iulie 1937)

23. Însă, în timp de Păzitorul este întru totul de acord cu dorinţa ta de a îţi dedica întreaga viaţă serviciului Cauzei, el simte de asemenea necesitatea de a-ţi atrage atenţia asupra faptului că dacă te căsătoreşti, va fi de datoria ta ca soţie Bahá’i să nu îţi neglijezi îndatoririle casnice care formează într-adevăr o parte apropiată şi vitală a muncii tale Bahá’i generale. Consideraţiile familiale ar trebui desigur să fie subordonate intereselor colective şi bunăstării Cauzei. Însă ar trebui să li se acorde atenţia potrivită dacă un Bahá’i doreşte să ducă o viaţă normală, echilibrată şi constructivă. Loialităţile cu care are de-a face un Bahá’i nu sunt la fel de obligatorii şi importante, dar aceasta nu le face neapărat ireconciliabile.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 23 noiembrie 1937)

24. Spus pe scurt, concepţia Bahá’i despre sex se bazează pe credinţa conform căreia castitatea trebuie practicată strict de ambele sexe nu doar pentru că este cât se poate de etică în ea însăşi, ci şi pentru că este unicul drum spre o viaţă conjugală fericită şi de succes. Relaţiile sexuale de orice formă în afara căsătoriei nu sunt permise de aceea şi oricine încalcă această lege nu va fi răspunzător doar înaintea lui Dumnezeu, ci va atrage asupra sa pedeapsa necesară din partea societăţii.

Credinţa Bahá’í recunoaşte valoarea impulsului sexual, dar condamnă expresiile sale nelegitime şi improprii, cum sunt dragostea liberă, concubinajul şi altele, toate acestea fiind considerate în mod categoric dăunătoare omului şi societăţii în care trăieşte. Manifestarea adecvată a instinctului sexual este dreptul firesc al fiecărui individ şi tocmai pentru acest scop a fost înfiinţată instituţia căsătoriei. Bahá’íi nu cred în reprimarea impulsului sexual, ci în reglarea şi controlarea lui.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 5 septembrie 1938)

25. Instituţia căsătoriei, aşa cum a fost stabilită de Bahá'u'lláh, deşi acordă atenţia cuvenită aspectului fizic al legăturii conjugale, îl consideră subordonat scopului şi funcţiilor cu care a fost investită de o Providenţă iubitoare şi atotînţeleaptă. Numai atunci când acestor valori diferite li se acordă în parte importanţa cuvenită, şi numai în baza subordonării fizicului faţă de moral, carnalului faţă de spiritual, excesele şi laxitatea în relaţiile conjugale, la care din nefericire suntem martori în această epocă decadentă, pot fi evitate, iar viaţa de familie poate fi restabilită în puritatea ei iniţială, îndeplinindu-şi adevărata funcţie pentru care a fost instituită de Dumnezeu.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 8 mai 1938)

26. Problema pe care o ridici în legătură cu locul pe care îl poate ocupa în viaţa noastră un sentiment profund de dragoste faţă de cineva pe care întâlnim care nu este nici soţul, nici soţia noastră, este clar definită ţinând seama de învăţături. Castitatea presupune o viaţă sexuală castă, neprihănită atât înainte cât şi după căsătorie. Înainte de căsătorie, ea trebuie să fie în mod absolut castă, iar după căsătorie trebuie să existe o fidelitate absolută faţă de tovarăşul de viaţă ales. Fidelitate în toate actele sexuale, fidelitate în vorbă şi faptă…

…În afara vieţii lor conjugale normale şi legitime, ei ar trebui să caute să stabilească legături de camaraderie şi iubire care sunt eterne şi care sunt bazate pe viaţa spirituală a omului, nu pe cea fizică. Acesta este unul din multiplele domenii în care Bahá’ílor le revine sarcina să dea exemplu şi să arate calea spre o normă de viaţă cu adevărat omenească în care sufletul omului este înălţat, iar trupul său este doar o unealtă a spiritului său luminat. Nu este nevoie să mai spunem că aceasta nu exclude trăirea unei vieţi sexuale perfect normale în cadrul legitim al căsătoriei.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 28 septembrie 1941)

27. Îi pare foarte rău să audă despre dificultăţile care au apărut între tine şi soţul tău în ce priveşte educaţia copiilor voştri. În toate cazurile în care Bahá’ii se căsătoresc cu ne-Bahá’i, mai ales de o altă Credinţă, ar trebui să aibă o înţelegere de dinainte despre pregătirea religioasă viitoare a copiilor lor; dacă acest lucru nu a fost făcut şi dacă părinţii nu sunt de acord, persoana Bahá’i va trebui să se îndrepte spre Adunarea sa pentru sfaturi.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 8 septembrie 1947)

28. El simte foarte puternic că Bahá’ii, dacă e posibil, şi mai ales Bahá’ii care servesc Cauza atât de activ şi de clar precum o faci tu şi familia ta, ar trebui să le ofere noilor credincioşi precum şi tinerilor Bahá’i un exemplu deosebit în toate felurile. Atâta vreme cât Bahá'u'lláh a fost atât de mult împotriva divorţului (cu toate că Îl permite) şi a considerat căsătoria a fi o responsabilitate cât se poate de sacră, credincioşii ar trebui să facă tot ce le stă în putinţă pentru a păstra căsătoriile pe care le-au contractat şi să facă din acestea

uniuni exemplare, guvernate de către cele mai nobile motive.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 19 octombrie 1947)

29. Problemele conjugale sunt adeseori foarte implicate şi subtile iar noi Bahá’ii, fiind oameni iluminaţi şi progresişti nu ar trebui să ezităm, dacă pare necesar sau de dorit, să ne întoarcem spre ştiinţă pentru ajutor în astfel de chestiuni. Dacă tu şi soţul tău aţi discuta despre problemele voastre – împreună sau separat – cu un medic bun, s-ar putea să aflaţi că puteţi să îl însănătoşiţi pe soţul tău sau că, cel puţin, puteţi încerca. Este un mare păcat faptul ca doi credincioşi, uniţi în această Cauză glorioasă şi binecuvântaţi cu o familie, să nu fie în stare să trăiască împreună în adevărată armonie, iar el consideră că ar trebui să întreprindeţi o acţiune constructivă şi să nu lăsaţi situaţia să se înrăutăţească. Când umbra separării atârnă deasupra unui soţ sau unei soţii ei nu ar trebui să lase nicio piatră neîntoarsă în efortul lor de a o feri de la a deveni o realitate.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 5 iulie 1949)

30. El te sfătuieşte ca, cel puţin pentru o perioadă de timp, să încerci să îl împaci pe soţul tău dedicându-te lui, fiind iubitoare şi răbdătoare. Poate în acest fel vei putea să îmblânzeşti opoziţia lui faţă de Credinţă. Totuşi, el nu are niciun drept să încerce să te facă să renunţi la ea. Relaţia sufletului omului faţă de Creatorul său este una pur personală şi sfântă şi nimeni nu are dreptul să ordone în astfel de chestiuni.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 17 februarie 1950)

Extrase din scrisori scrise de către şi în numele Casei Universale a Dreptăţii

31. Bahá'u'lláh a venit să aducă unitate lumii iar o unitate fundamentală este cea a familiei. De aceea trebuie să credem că Credinţa este menită să întărească familia şi nu să o slăbească. Spre exemplu, serviciul adus Cauzei nu ar trebui să producă neglijarea familiei. Este important să îţi aranjezi timpul astfel încât viaţa ta de familie să fie armonioasă şi gospodăria ta să primească atenţia de care are nevoie.

Bahá'u'lláh a subliniat, de asemenea, importanţa consultaţiei. N-ar trebui să credem că această metodă folositoare de a căuta soluţii revine numai instituţiilor administrative ale Cauzei. Consultaţia în familie, cu discuţii sincere şi complete, animate de conştiinţa nevoii de moderaţie şi echilibru, poate fi un panaceu pentru conflictele domestice. Soţiile nu ar trebui să încerce să îşi domine soţii, nici soţii soţiile.

(Dintr-o scrisoare către un credincios scrisă în numele

Casei Universale a Dreptăţii, datată 1 august 1978)

32. Tableta lui ‘Abdu’l-Bahá … la care te referi în primul paragraf al scrisorii tale este doar un îndemn, nu o poruncă.1 Mai mult, a fost revelată în onoarea unor femei Bahá’i din Iran care se pare că i-au scris lui ‘Abdu’l-Bahá în căutare de îndrumare privind o situaţie specifică. Din păcate, circumstanţele legate de revelarea Tabletei nu sunt cunoscute deoarece scrisoarea trimisă sau cererea nu au apărut. De aceea acest citat ar trebui să fie privit ca un îndemn care a fost revelat pentru a adresa o situaţie specifică. Acest citat, asemeni multor altora, a fost inclus în compilaţie pentru a oferi prietenilor Scrierile existente despre diferite aspecte ale vieţii de familie.

Traducerea a fost verificată şi nu există niciun dubiu că textul redat în engleză este corect.

Aşa după cum spui, principiul egalităţii bărbaţilor şi femeilor este fără echivoc. Scrierile pe acest subiect sunt clare şi fără de ambiguitate. Casa Universală a Dreptăţii a specificat mereu că sunt momente când soţul şi soţia ar trebui să respecte dorinţele celuilalt. Care anume sunt circumstanţele în care ar trebui să aibă loc o astfel de respectare este o chestiune pe care o va stabili fiecare cuplu. Dacă, Doamne fereşte, nu ajung la o înţelegere şi neînţelegerea lor duce la înstrăinare, ei ar trebui să ceară sfatul de la cei în care au încredere şi în a căror sinceritate şi judecată sănătoasă cred pentru a păstra şi întări legăturile lor ca o familie unită.

Este speranţa Casei Universale a Dreptăţii că explicaţia de mai sus va ajuta în uşurarea nelămuririlor tale cu privire la drepturile soţului şi soţiei într-o familie. Totuşi, s-ar putea să doreşti să studiezi recent publicata compilaţie despre femei pentru o înţelegere mai adâncă.

(Dintr-o scrisoare către un credincios scrisă în numele

Casei Universale a Dreptăţii, datată 2 octombrie 1986)

După cum ştiţi, principiul unităţii omenirii este descris în Scrierile Bahá’i ca fiind pivotul în jurul căruia se învârt toate Învăţăturile lui Bahá'u'lláh. Are implicaţii largi care afecteză şi remodelează toate dimensiunile activităţii umane. Cheamă la o schimbare fundamentală a modului în care oamenii se relaţionează unii cu ceilalţi şi la eradicarea acelor practici vechi de secole care neagă dreptul uman intrinsec al fiecărui individ de a fi tratat cu respect şi consideraţie.

33. În cadrul familiei trebuiesc respectate drepturile tuturor membrilor. ‘Abdu’l-Bahá a spus:

Trebuie să se ia mereu seama de integritatea legăturii de familie, iar drepturile membrilor individuali nu trebuiesc încălcate. Drepturile fiului, tatălui, mamei – nici unele din

acestea nu trebuie să fie încălcate , nici unele dintre ele nu trebuie să fie arbitrare. Aşa cum fiul are anumite îndatoriri faţă de tatăl său, la fel şi tatăl are anumite îndatoriri faţă

de fiul său. Mama, fiica, sora şi alţi membri ai casei au privilegiile lor. Toate aceste drepturi şi privilegii trebuiesc păstrate...

Utilizarea forţei de către cei fizic puternici împotriva celor slabi ca o modalitate de a-şi impune voinţa şi a-şi împlini dorinţele este o încălcare flagrantă a Învăţăturilor Baha’i. Nu există niciun fel de justificare pentru ca cineva să îl convingă pe altcineva prin utilizarea forţei sau prin ameninţarea violenţei să facă ceea ce cealaltă persoană nu doreşte. ‘Abdu’l-Bahá a scris: „ O voi iubitori de Dumnezeu! În acest ciclu al Domnului Preaputernic violenţa şi forţa, constrângerea şi opresiunea, toate şi fiecare dintre ele sunt condamnate.” Fie ca cei care, mânaţi de pasiunile lor sau de incapacitatea lor de a exersa disciplină în controlul mâniei lor ar fi tentaţi să facă acte de violenţă asupra unei alte fiinţe umane, să ţină cont de condamnarea unui comportament atât de ruşinos de către Revelaţia lui Bahá'u'lláh.

Printre semnele decăderii morale în ordinea socială în declin se numără marea incidenţă a violenţei în familie, creşterea tratamentului degradant şi crud al partenerilor de viaţă şi copiilor, precum şi răspândirea abuzului sexual. Este esenţial ca membrii comunităţii Celui Mai Mare Nume să fie cât se poate de atenţi pentru a nu fi atraşi spre acceptarea unor astfel de practici datorită prevalenţei lor. Ei trebuie să fie întodeauna atenţi la obligaţia lor de a exemplifica un nou mod de viaţă distins prin respectul său pentru demnitatea şi drepturile tuturor oamenilor, prin înaltul său ton moral şi prin eliberarea sa de opresiune şi toate formele de abuz.

Consultaţia a fost menită de către Bahá'u'lláh ca o modalitate prin care se poate ajunge la o înţelegere şi prin care poate fi definit un curs colectiv de acţiune. Aceasta este aplicabilă partenerilor unei căsnicii precum şi în cadrul familiei şi, într-adevăr, în toate ariile unde credincioşii participă la o luare de decizie reciprocă. Aceasta cere din partea tuturor participanţilor să îşi exprime opiniile cu o libertate absolută şi fără teama că vor fi cenzuraţi sau părerile lor vor fi bagatelizate; aceste premise ale succesului nu pot fi atinse când teama de violenţă sau abuz sunt prezente.

Câteva dintre întrebările voastre se referă la tratamentul femeilor şi acestea sunt cel mai bine văzute în lumina principiului egalităţii sexelor care este stabilit în Învăţăturile Bahá'i. Acest principiu este mult mai mult decât enunţarea unor idealuri admirabile; el are implicaţii profunde în toate aspectele relaţiilor umane şi trebuie să fie un element integral al vieţii Bahá'í de familie şi comunitate. Aplicarea acestui principiu duce la apariţia unor schimbări în obiceiurile şi practicile care au dominat timp de secole. Un exemplu al acestui lucru se găseşte în răspunsul oferit în numele lui Shoghi Effendi unei întrebări despre dacă practica tradiţională prin care bărbatul o cere în căsătorie pe femeie este schimbat de către Învăţăturile Bahá'í pentru a permite femeii să facă o cerere în căsătorie bărbatului, răspunsul fiind:„Păzitorul doreşte să spună că între cei doi este o egalitate absolută şi că nu este permisă nicio deosebire sau preferinţă...” Cu trecerea timpului, timp în care bărbaţii şi femeile Bahá'í se străduiesc să aplice cît mai complet principiul egalităţii sexelor, va apărea o înţelegere mai adâncă a ramificaţiilor adânci ale acestui principiu vital. Aşa cum spunea ‘Abdu’l-Bahá: „Atâta timp cât realitatea egalităţii dintre bărbat şi femeie nu este complet stabilită şi dobândită, dezvoltarea socială cea mai înaltă a omenirii nu este posibilă.”

Casa Universală a Dreptăţii a îndemnat în anii recenţi să se ofere încurajare femeilor şi

fetelor Bahá'í să participe într-o mai mare măsură în activităţile sociale, spirituale şi administrative ale comunităţilor lor şi a apelat la femeile Bahá'í să se ridice şi să demonstreze importanţa rolului lor în toate domeniile servirii Credinţei.

Utilizarea forţei de către un bărbat pentru a-şi impune voinţa asupra unei femei este o încălcare gravă a Învăţăturilor Bahá'i. ‘Abdu’l-Bahá a spus că:

În trecut lumea a fost condusă prin forţă şi bărbatul a dominat femeia pe motivulcalităţilor sale atât corporale cât şi mentale mai puternice şi agresive. Însă balanţa se schimbă deja; forţa îşi pierde dominaţia iar agerimea mentală, intuiţia şi calităţile spirituale ale iubirii şi sacrificiului, în care femeia este puternică, dobândesc ascendenţă.

Bărbaţii Bahá'í au oportunitatea să demonstreze lumii din jurul lor o nouă abordare a relaţiei dintre sexe din care agresiunea şi utilizarea forţei sunt eliminate şi înlocuite de cooperare şi consultaţie. Casa Universală a Dreptăţii a subliniat în răspunsul său la întrebările care i-au fost adresate că, într-o relaţie de căsnicie, nici bărbatul şi nici femeia nu ar trebui vreodată să îl domine nedrept pe celălalt şi că sunt momente cînd soţul şi soţia ar trebui să respecte dorinţele celuilalt dacă nu se poate ajunge la un consens prin consultaţie; fiecare cuplu ar trebui să stabilească exact în ce circumstanţe va avea loc o astfel de respectare.

Din Pana lui Bahá'u'lláh Însuşi a venit următoarea declaraţie despre subiectul tratamentului femeilor:

„Prietenii lui Dumnezeu trebuie să fie împodobiţi cu podoaba dreptăţii, echităţii, bunătăţii şi iubirii. Aşa cum nu permit ca ei înşişi să fie obiectul cruzimii şi încălcărilor, tot la fel nu ar trebui să permită o astfel de tiranie să se abată asupra slujitoarelor lui Dumnezeu. Cu adevărat, El spune adevărul şi porunceşte ceea ce este spre binele slujitorilor şi slujitoarelor Sale. El este Ocrotitorul tuturor în lumea aceasta şi ce va să vie.”

Niciun soţ Bahá'í nu ar trebui să îşi bată soţia vreodată sau să o supună oricărei forme de tratament crud; să facă astfel ar fi un abuz inacceptabil al relaţiei de căsnicie şi contrar Învăţăturilor lui Bahá'u'lláh.

Lipsa valorilor spirituale în societate conduce spre o pervertire a atitudinilor care ar trebui să guverneze relaţia dintre sexe, cu femeile fiind tratate ca nimic mai mult decât obiecte de gratificare sexuală şi să li se nege respectul şi curtoazia la care au dreptul toate fiinţele umane. Bahá'u'lláh a atras atenţia că: „Cei care îşi urmează poftele trupeşti şi înclinaţiile corupte au greşit şi şi-au risipit eforturile. Ei, adevărat, sunt dintre cei pierduţi.” Credincioşii ar face bine să se gândească la standardul ridicat de comportament spre care sunt încurajaţi să aspire în declaraţia lui Bahá'u'lláh cu privire la „adevăratul credincios” al Său că: „Iar de-ar fi să o întâlnească pe cea mai frumoasă şi cea mai atrăgătoare dintre femei, el nu şi-ar simţi inima sedusă de nici cea mai mică umbră de dorinţă pentru frumuseţea ei. Un astfel de om, într-adevăr, este creaţia unei castităţi neprihănite. Astfel vă învaţă Pana Frumuseţii din Zilele Străvechi, aşa cum a fost poruncită de către Domnul vostru, Cel Preaputernic, Cel Preadarnic.”

Una dintre cele mai oribile ofense sexuale este crima violului. Când o credincioasă este victimă, ea are dreptul la ajutorul iubitor şi susţinerea membrilor comunităţii sale şi e liberă să intenteze acţiune împotriva făptaşului conform legii ţării dacă ea doreşte acest lucru. Dacă ea devine însărcinată ca o consecinţă a acestui viol, instituţiile Bahá'í nu ar trebui să exercite nicio presiune asupra ei pentru a se căsători. În ce priveşte dacă ar trebui să continue sau să întrerupă sarcina, este la latitudnea ei să decidă ce cale de acţiune va urma, ţinând cont de factorii medicali şi alţi factori relevanţi şi în conformitate cu Învăţăturile Bahá'i. Dacă ea dă naştere unui copil ca urmare a unui viol, rămâne la discreţia ei dacă va cere asistenţă financiară de la tatăl copilului pentru întreţinerea acestuia; totuşi, pretenţia lui la orice drepturi părinteşti ar fi chestionată din punct de vedere al legii Bahá'í ţinând cont de circumstanţele existente.

Păzitorul a clarificat în scrisori scrise în numele său că „credinţa Bahá’í recunoaşte valoarea impulsului sexual” şi că „Manifestarea adecvată a instinctului sexual este dreptul firesc al fiecărui individ şi tocmai pentru acest scop a fost înfiinţată instituţia căsătoriei.” În acest aspect al relaţiei de căsnicie, precum în toate celelalte, ar trebui să se aplice consideraţia şi respectul reciproc. Dacă o femeie Bahá’í este abuzată sau supusă violului de către soţul ei, ea are dreptul să se îndrepte spre Adunarea Spirituală pentru ajutor şi sfaturi sau să caute protecţie legală. Un astfel de abuz ar periclita grav continuarea căsniciei şi ar putea foarte bine să ducă la o condiţie de antipatie ireconciliabilă.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii

unui dredincios, datată 24 ianuarie 1993)

34. Ca...răspuns unui credincios care dorea o înţelegere mai profundă despre referirea făcută la tată ca fiind considerat a fi capul familie, o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii declara:

Aşa cum ai subliniat în scrisoarea ta, Casa Universală a Dreptăţii a declarat că, datorită unui număr de responsabilităţi puse asupra sa, tatăl poate fi considerat a fi „capul” familiei. Totuşi, acest termen nu are acelaşi înţeles precum cel folosit în general. Ar trebui căutat mai degrabă un nou înţeles în lumina principiului egalităţii dintre bărbat şi femeie şi în declaraţiile Casei Universale a Dreptăţii că nici bărbatul şi nici femeia nu ar trebui să îl domine nedrept pe celălalt vreodată. Casa Universală a Dreptăţii a declarat anterior, ca răspuns la o întrebare a unui credincios, că folosirea termenului „cap” nu conferă superioritate soţului şi nici nu îi oferă drepturi speciale de a submina drepturile celorlalţi membri ai familiei. Ea a declarat, de asemenea, că dacă nu se poate ajunge la consens pe calea consultaţiei iubitoare, nici bărbatul şi nici femeia nu ar trebui vreodată să îl domine nedrept pe celălalt”; aceasta în opoziţie clară faţă de folosirea convenţională a termenului „cap” cu care se asociază frecvent dreptul liber de a lua decizii atunci când nu se poate ajunge la un consens între soţ şi soţie.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii

unui credincios, datată 15 iulie 1993)

35. Păstrarea unităţii într-un cuplu căsătorit este de cea mai mare importanţă, iar dacă va fi subminată de către servirea Cauzei, trebuie găsită o soluţie pentru a remedia situaţia.

Cu alte cuvinte, orice cale ai alege, aceasta ar trebui să fie una care atât serveşte interesele Credinţei cât şi facilitează în acelaşi timp întărirea unităţii căsniciei tale. Vei observa din pasajul următor dintr-o scrisoare scrisă în numele iubitului Păzitor că prietenii nu sunt niciodată încurajaţi să folosească servirea Cauzei ca un motiv de a-şi neglija familiile:

Cu siguranţă lui Shoghi Effendi i-ar plăcea să te vadă pe tine şi pe ceilalţi prieteni acordându-şi întregul timp şi întreaga energie Cauzei căci avem mare nevoie de muncitori competenţi, însă căminul este o instituţie pe care Bahá'u'lláh a venit să o întărească şi nu să o slăbească. Multe lucruri nefericite s-au întâmplat în căminele Bahá’í doar datorită neglijării acestui lucru. Serveşte Cauza, dar aminteşte-ţi îndatoririle faţă de căminul tău. Tu trebuie să găseşti echilibrul şi să te asiguri că niciuna nu te face să o neglijezi pe cealaltă.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii

unui credincios, datată 18 aprilie 1994)

36. ...Este bine de observat că relaţia matrimonială este una care cere de multe ori o ajustare profundă de comportament din partea fiecărui partener. Deoarece intimitatea relaţiei expune ceea ce e cel mai bun şi cel mai rău în caracterele lor, ambii parteneri sunt angajaţi într-o acţiune de echilibrare, să spunem. Unele cupluri sunt în stare să atingă aceasta la început şi să păstreze un nivel înalt de armonie în întreaga căsnicie. Mulţi alţii descoperă că trebuie să se zbată ceva timp pentru a dobândi o astfel de armonie. În timp ce este adevărat că drepturile personale ale fiecărei părţi într-o căsnicie trebuiesc respectate de către celălalt, relaţia unuia cu celălalt, trebuie ţinut minte, nu se bazează doar pe premise legale. Iubirea este însăşi fundamentul ei. Astfel stând lucrurile, o reacţie pur litigioasă la fărădelegile partenerului nu este potrivită.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii

unui credincios, datată 2 ianuarie 1996)

37. Chestiunea pe care ai ridicat-o este de importanţă vitală pentru cuplurile Bahá’í care se străduiesc să adreseze diferitele nevoi şi oportunităţi cu care se confruntă în societatea din zilele noastre.2La fel ca în multe alte aspecte ale vieţii, hotărârea acestei chestiuni trebuie să fie căutată prin înţelegerea şi aplicarea Învăţăturilor Credinţei. Credincioşii ar trebui să înţeleagă clar şi să rămână nezdruncinaţi de faptul că soluţiile care rezultă s-ar putea la fel de bine să nu fie considerate ca adecvate de către cei care nu sunt binecuvântaţi cu acceptarea Celui Promis şi care sunt prinşi în modele de gândire ce sunt străine Învăţăturilor Bahá’í în ciuda acceptării largi a unor astfel de modele de către majoritatea omenirii.

Central în cântărirea acestei chestiuni trebuie să fie scopul în viaţă al tuturor adepţilor credincioşi ai lui Bahá'u'lláh: de a-l cunoaşte şi adora pe Dumnezeu. Aceasta implică serviciu faţă de celelalte fiinţe umane şi înaintarea Cauzei lui Dumnezeu. Urmărind acest scop, ei ar trebui să se străduiască să-şi dezvolte talentele şi capacităţile în orice măsură este posibil prin explorarea căilor dinaintea lor.

Este inevitabil, datorită limitărilor acestui plan pământesc, că credincioşii se vor simţi, în multe situaţii, lipsiţi de posibilitatea de a-şi dezvolta talentele în cea mai mare măsură. Acest lucru poate fi datorită lipsei de resurse economice sau facilităţi educaţionale, ori datorită necesităţii de a răspunde altor obligaţii şi îndeplinirii altor îndatoriri, cum ar fi responsabilităţile liber alese asociate căsătoriei şi faptului de a fi părinte. În unele situaţii poate fi rezultatul unei hotărâri conştiente de a face sacrificii de dragul Cauzei, ca atunci când un pionier merge să servească într-un loc căruia îi lipsesc facilităţile pentru dezvoltarea talentelor şi îndemânărilor sale speciale. Totuşi, astfel de privaţiuni şi limitări nu poartă cu ele implicaţia că Bahá’íi în cauză nu sunt în stare să îşi îndeplinească propriul scop fundamental menit divin; ele sunt pur şi simplu elemente ale provocării universale de a evalua şi echilibra multele cereri adresate timpului şi efortului cuiva în această viaţă.

Nu există un răspuns universal aplicabil la întrebările pe care le-ai pus legate de deciziile care trebuiesc luate de către partenerii unei căsnicii când atât soţul cât şi soţia urmează oportunităţi de carieră ce par a-i conduce pe căi divergente de vreme ce circumstanţele variază atât de mult. Fiecare cuplu ar trebui să se bazeze pe procesul consultaţiei Bahá’í pentru a hotărâ care este cea mai bună cale de acţiune. Făcând acest lucru ‚ar fi bine ca ei să ţină cont, printre altele, de următorii factori:

• simţul egalităţii care ar trebui să inspire consultaţia dintre soţ şi soţie;

Casa Universală a Dreptăţii a declarat mai înainte, ca răspuns la întrebări, că o consultaţie iubitoare ar trebui să fie nota cheie a relaţiei de căsătorie. Dacă nu se poate ajunge la consens, vor fi momente cînd fie soţul sau soţia va trebui să respecte dorinţele celuilalt; este la latitudinea fiecărui cuplu să stabilească exact în ce circumstanţe va avea loc o astfel de respectare

• accentul puternic pus în Scrierile Bahá’í asupra păstrării legăturii de căsătorie şi întărirea unităţii între partenerii căsniciei;

• conceptul unei familii Bahá’í în care mama este întâiul educator al copiilor, iar soţul îşi asumă responsabilitatea primară pentru susţinerea financiară a familiei sale;

• Aşa cum a mai fost declarat în altă parte de către Casa Universală a Dreptăţii, acest lucru nu implică în niciun fel că aceste funcţii sunt fixate inflexibil şi nu pot fi schimbate şi ajustate pentru a se potrivi unor situaţii particulare de familie.

• diferite circumstanţe speciale care ar putea apărea, cum ar fi posibilitatea unei slujbe în timpul unei perioade de şomaj răspândit, oportunităţi sau capacităţi neobişnuite pe care le-ar putea avea un partener al căsniciei ori apariţia unor necesităţi stringente ale Cauzei care ar putea cere un răspuns de sacrificiu.

Succesul unei astfel de consultaţii va fi cu siguranţă influenţat de atitudinea de rugăciune cu care este abordată, respectul reciproc al părţilor, dorinţa lor sinceră de a obţine o soluţie care va păstra unitate şi armonie pentru ei înşişi şi pentru ceilalţi membri ai familiei lor, precum şi disponibilitatea lor de a face compromisuri şi ajustări în cadrul contextului egalităţii.

Pe măsură ce societatea evoluează în decadele şi secolele ce urmează sub influenţa transformatoare a Revelaţiei lui Bahá'u'lláh, cu siguranţă va trăi schimbări fundamentale care vor facilita aplicarea socială a Învăţăturilor Bahá'í şi va uşura dificultăţile pe care le întâmpină cuplurile care caută să îşi îndeplinească dorinţa arzătoare de a servi Cauza lui Bahá'u'lláh prin activităţile lor profesionale.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii

unui credincios, datată 26 iunie 1996)

Un pasaj dintr-o Tabletă a lui ‘Abdu’l-Bahá spunea…„Iubeşte-l pe soţul tău şi dă întotdeauna dovadă de un caracter prietenos faţă de el, indiferent cât de supărat ar fi el...”3

Ca răspuns la o întrebare despre această declaraţie, următoarea clarificare a fost oferită într-o scrisoare a Secretariatului din 12 aprilie 1990:

Este evident că niciun soţ nu ar trebui să-şi supună soţia abuzului de niciun fel, fie emoţional, mental sau fizic. O astfel de acţiune condamnabilă ar fi chiar antiteza relaţiei de respect reciproc şi egalitate prescrisă de scrierile Bahá'í – o relaţie guvernată de principiile consultaţiei şi lipsită de folosirea oricărei forme de abuz, incluzând forţa, pentru a convinge supunerea faţă de voinţa cuiva. Când o soţie Bahá'í se află într-o astfel de situaţie şi simte că nu poate fi rezolvată prin consultaţie cu soţul ei, atunci ea ar face bine să se întoarcă spre Adunarea Spirituală Locală pentru sfaturi şi călăuzire şi ar putea să considere a fi cât se poate de avantajos să caute ajutorul consilierilor profesionişti competenţi. Dacă şi soţul este Bahá'i, Adunarea spirituală Locală poate să îi supună atenţiei necesitatea de a evita comportamentul abuziv şi poate, dacă este necesar, să ia măsuri mai ferme pentru a-l convinge să se conformeze poveţelor învăţăturilor.

(Dintr-un memorandum scris de către

Casa Universală a Dreptăţii, datat 20 martie 2002)

II. Relaţiile părinte - copil şi responsabilităţile

Extrase din Scrierile lui Bahá'u'lláh

39. Este de datoria părinţilor să îşi crească copiii puternici în credinţă, motivul fiind acela că un copil care se îndepărtează de religia lui Dumnezeu nu va acţiona în aşa fel încât să dobândească bunul plac al părinţilor şi Domnului său. Căci fiece faptă demnă de laudă se naşte din lumina religiei iar lipsit de acest dar suprem copilul nu se va întoarce din calea oricărui rău şi nici nu se va îndrepta spre nimic bun.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă şi persană)

40. Iar într-o altă Tabletă au fost revelate aceste cuvinte înălţate: O Mohamed! Cel Străvechi şi-a întors chipul Său spre tine, pomenindu-te şi îndemnând poporul lui Dumnezeu să îşi educe copiii. De-ar fi ca un tată să neglijeze această poruncă atât de importantă,…el şi-ar pierde drepturile de părinte şi ar fi considerat vinovat înaintea lui Dumnezeu. Bine de cel care îşi întipăreşte în inimă poveţele Domnului şi se ţine cu statornicie de ele pentru a se apropia de El. El este Cel ce Porunceşte, Cel Nepieritor.

(The Kitáb-i-Aqdas: Cartea cea Mai Sfânta, întrebări şi răspunsuri, n.105)

41. Fructele care se potrivesc cel mai bine pe copacul vieţii omeneşti sunt cinstea şi sfinţenia, onestitatea şi sinceritatea; însă, mai mare decât toate, după recunoaşterea unităţii lui Dumnezeu, lăudat şi preamărit fie El, este atenţia acordată drepturilor datorate părinţilor proprii. Această învăţătură a fost pomenită în toate Cărţile lui Dumnezeu şi a fost reafirmată de către Pana Cea Mai Înaltă. Gândiţi-vă la ceea ce Domnul Milostiv a revelat în Coran, înălţate Îi sunt cuvintele:„Adoraţi-l pe Dumnezeu, nu-I ataşaţi nicio pereche sau asemănare; şi daţi dovadă de bunătate şi caritate faţă de părinţii voştri…” Vedeţi cum bunătatea iubitoare faţă de părinţii propri a fost legată de recunoaşterea unicului Dumnezeu adevărat! Fericiţi cei înzestraţi cu adevărata înţelepciune şi înţelegere, care văd şi percep, care citesc şi înţeleg şi care respectă ceea ce Dumnezeu a revelat în Cărţile Sfinte din trecut şi în această Tabletă incomparabilă şi minunată.

(Kitáb-i-Aqdas: Cartea cea Mai Sfânta, Întrebări, nr. 105)

42. Pana Gloriei îi sfătuieşte pe toţi cu privire la instruirea şi educarea copiilor. Priviţi ceea ce Voinţa lui Dumnezeu a revelat la sosirea Noastră în Oraşul Temniţă şi a însemnat în Cartea Cea Mai Sfântă.4 Fiecărui tată i s-a acordat instruirea fiului sau fiicei sale în arta citirii şi scrierii şi în tot ceea ce a fost prescris în Tableta Sfântă. Cel care dă la o parte ceea ce i s-a poruncit, Cei Împuterniciţi vor lua atunci de la el ceea ce este necesar pentru instruirea lor dacă acesta este înstărit, iar dacă nu, chestiunea va cădea în sarcina Casei Dreptăţii.

(Tablets of Bahá'u'lláh revealed after the Kitáb-i-Aqdas Wilmette:

Bahá'í Publishing Trust, 1988, page 128)

43. Ceea ce este de importanţă supremă pentru copii, ceea ce trebui să fie înainte de orice altceva, este să îi învăţăm unitatea lui Dumnezeu şi legile lui Dumnezeu. Căci, fără de acestea, frica de Dumnezeu nu poate fi insuflată şi fără de frica de Dumnezeu vor răsări o infinitate de fapte odioase şi oribile, vor fi exprimate sentimente care încalcă toate limitele...

Părinţii trebuie să depună orice efort pentru a-şi creşte copiii să fie religioşi căci, de-ar fi ca ei să nu dobândească această cea mai mare podoabă dintre toate, ei nu se vor supune părinţilor lor, ceea ce

într-un anumit fel înseamnă că nu se vor supune lui Dumnezeu. Cu adevărat, astfel de copii nu vor ţine cont de nimeni şi vor face exact aşa cum le place.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă şi persană)

44. Spune, o, poporul Meu! Arătaţi onoare părinţilor voştri şi aduceţi-le omagiu. Aceasta va face binecuvântările să se pogoare asupra voastră din norii darului Domnului vostru, Cel Preaînalt, Cel Mare.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă)

45. Una dintre caracteristicile distincte ale acestei mari Dispensaţii este aceea că neamul celor care au recunoscut şi îmbrăţişat adevărul acestei Revelaţii şi au sorbit, în gloria numelui Său, Domnul Suprem, vinul ales, pecetluit din cupa iubirii unicului Dumnezeu adevărat la moartea lor, dacă în exterior nu sunt credincioşi, vor fi investiţi cu milostivire cu iertare divină şi se vor bucura de oceanul Milostivirii Sale.

Totuşi, acest dar va fi acordat numai sufletelor care nu i-au făcut niciun rău Celui Care este Adevărul Suprem şi nici iubiţilor Săi. Astfel a fost poruncit de către Cel Care este Domnul Tronului din Ceruri şi Stăpânul acestei lumi şi a celei ce va să vină.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă şi persană)

Extrase din Scrierile şi rostirile lui ‘Abdu’l-Bahá

46. O voi doi copii iubiţi ai mei! Ştirea despre căsătoria voastră, de îndată ce am aflat-o, mi-a produs un sentiment de bucurie şi recunoştinţă infinită. Lăudat fie Domnul, aceste două păsări credincioase au căutat adăpost în acelaşi cuib. Îl implor pe Dumnezeu să le dea putinţa să întemeieze o familie distinsă, căci importanţa căsătoriei constă în făurirea unei familii binecuvântate întru totul, astfel încât, cu bucurie deplină să ilumineze lumea asemenea unor făclii. Căci iluminarea lumii depinde de existenţa omului. Dacă omul n-ar fi existat în această lume, ea ar fi fost ca un pom fără roade. Nădejdea mea este că voi doi veţi deveni asemenea unui singur pom, şi că prin revărsarea norilor bunătăţii, veţi dobândi prospeţime şi farmec, şi veţi îmboboci şi da roade, astfel încât neamul vostru să dureze veşnic.

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragraful 88.1)

47. Dacă nu ar fi un educator, toate sufletele ar rămâne sălbatice, iar de nu ar fi învăţătorul, copiii ar fi nişte fiinţe ignorante.

Din acest motiv în acest ciclu nou educaţia şi instruirea sunt înscrise în Cartea lui Dumnezeu ca fiind obligatorii şi nu voluntare. Adică, este obligaţia tatălui şi a mamei, ca îndatorire, să se străduiască din răsputeri pentru a-şi educa fiica şi fiul, alăptându-i la sânul cunoaşterii şi crescându-i la pieptul ştiinţelor şi artelor. Dacă vor neglija această îndatorire, ei vor fi făcuţi răspunzători şi vor da socoteală în faţa Domnului neînduplecat.”

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragrafe 98.1 şi 98.2)

48. Ar trebui să ţineţi cont de chestiunea unui caracter bun ca fiind de primă importanţă. Este de datoria fiecărui tată şi fiecărei mame să îşi sfătuiască copiii pe o perioadă lungă de timp, să îi călăuzească spre acele lucruri ce vor duce spre onoare veşnică.

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragraful 108.1)

49. Mamele trebuie să ţină cont că tot ce se referă la educaţia copiilor este de primă importanţă. Ele trebuie să facă eforturi în acest sens căci, atâta timp cât ramura este verde şi fragedă, ea va creşte după cum va fi îngrijită. De aceea, se cuvine ca mamele să-şi crească micuţele vlăstare precum grădinarul are grijă de plantele sale tinere. Ele trebuie să se străduiască, zi şi noapte, să statornicească în sufletul copiilor lor credinţa şi certitudinea, teama de Dumnezeu, dragostea pentru Preaiubitul lumilor şi toate calităţile şi trăsăturile bune. Ori de câte ori mama vede că a făcut bine copilul ei, ea trebuie să-l laude şi să-i înveseleasca inima; iar dacă în comportamentul lui ar apărea o trăsătură nedorită cât de mică, ea trebuie să-l sfătuiască şi să-l pedepsească, să folosească mijloace raţionale, chiar şi o simplă mustrare verbală e suficientă, dacă e necesar. Nu este însă îngăduit să loveşti un copil sau să-l înjoseşti, căci caracterul lui va fi complet pervertit dacă va fi supus bătăii sau abuzului verbal.

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragraful 95.2

50. Pe când copiii sunt încă foarte mici, hrăniţi-i de la pieptul harului ceresc, îngrijiţi-i în leagănul excelenţei şi creşteţi-i în îmbrăţisarea darului. Daţi-le avantajul fiecărei cunoaşteri folositoare. Lăsaţi-i să participe în fiecare artă şi meşteşug nou, rar şi minunat. Creşteţi-i să muncească şi să se străduiască şi obişnuiţi-i cu greutăţile. Învăţaţi-i să îşi dedice viaţa chestiunilor de mare importanţă şi inspiraţi-i să urmeze studii care vor fi de folos omenirii.

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragraful 102.3)

51. Dacă ai da dovadă de bunătate şi grijă faţă de părinţii tăi astfel încât ei să se simtă mulţumiţi în general, acest lucru m-ar mulţumi şi pe Mine, căci părinţii trebuie să fie cât se poate de respectaţi şi este esenţial ca ei să se simtă satisfăcuţi, cu condiţia ca ei să nu te oprească de la a dobândi intrarea spre Pragul Celui Preaînalt şi nici să nu te împiedice de la a păşi pe calea Împărăţiei. Cu adevărat, ei trebuie să te încurajeze şi să te îndemne în această direcţie.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba persană)

52. De asemenea, tatăl şi mama îndură cele mai mari dificultăţi şi necazuri pentru copiii lor; iar deseori când copiii au ajuns la vârsta maturităţii, părinţii trec în lumea de dincolo. Rar se întâmplă ca un tată şi o mamă să vadă în această lume răsplata pentru grija şi greutăţile prin care au trecut pentru copiii lor. De aceea copiii, ca răsplată a acestei griji şi greutăţi, trebuie să dea dovadă de caritate şi milostenie şi trebuie să implore iertare pentru părinţii lor. Aşa că tu, ca răsplată a iubirii şi bunătăţii arătate ţie de către tatăl tău, ar trebui să dai săracilor de dragul lui, cu cea mai mare supunere şi umilinţă să implori iertarea păcatelor şi să ceri milostivirea supremă.

(Răspunsuri la câteva întrebări, ‘Abdu’l-Bahá, p. 231 şi 232)

53. În ce priveşte întrebarea ta despre consultarea unui tată cu fiul sau a unui fiu cu tatăl în chestiuni de comerţ şi negoţ, consultarea este unul din elementele de bază ale fundamentului Legii lui Dumnezeu. O astfel de consultaţie este cu siguranţă acceptabilă, fie ea între tată şi fiu sau cu alţii. Nu există nimic mai bun decât aceasta. Omul trebuie să se consulte în toate lucrurile căci aceasta îl va duce spre adâncurile fiecărei probleme şi îl va face capabil să găsească soluţia corectă.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba persană)

54. O tu, dragul lui ‘Abdu’l-Bahá! Fii fiul tatălui tău, fii rodul acestui pom. Fii un fiu care s-a născut din sufletul şi din inima lui, şi nu doar din apă şi lut. Un fiu adevărat este acela care a răsărit din partea spirituală a unui om. Îl rog pe Dumnezeu ca întotdeauna să fii confirmat şi întărit.

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragraful 117.1)

55. Tatăl trebuie întotdeauna să se străduiască să îşi educe fiul şi să îi facă cunoscute învăţăturile cereşti. El trebuie să îi dea sfaturi şi să îl încurajeze mereu, să îl înveţe un comportament şi un caracter demn de laudă, să facă posibil ca el să primească educaţie la şcoală şi să fie înstruit în acele arte şi ştiinţe care sunt considerate folositoare şi necesare. Pe scurt, fie ca el să îi inducă minţii acestuia virtuţile şi perfecţiunile lumii umanităţii. Mai presus de toate el ar trebui să îi aducă aminte mereu de amintirea lui Dumnezeu astfel încât venele care îi zvâcnesc şi arterele să poată pulsa cu iubirea de Dumnezeu.

Fiul, pe de altă parte, trebuie să-i arate tatălui său o supunere deplină, să se poarte ca un servitor umil şi smerit. Zi şi noapte el trebuie să caute cu stăruinţă mulţumirea şi bunăstarea tatălui său iubitor şi să împlinească bunul său plac. El trebuie să uite de odihnă şi de desfătare şi să se străduiască fără încetare să bucure inimile tatălui şi mamei sale pentru ca astfel să împlinească voia Celui Atotputernic şi să fie ajutat cu bunăvoinţă de oştirile celor nevăzuţi.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba persană)

56. Printre prevederile Sfintei Credinţe se numără educarea copiilor, iar acesta este unul dintre cele mai importante principii în întreaga Învăţătură Divină. Astfel încât mamele să-şi crească copiii în leagănul bunelor moravuri – căci mamele sunt cele care sunt primii educatori – astfel că, atunci când copilul ajunge la maturitate, el se va dovedi împodobit cu toate vituţile şi calităţile care sunt demne de laudă.

Şi mai departe, conform poruncilor Divine, fiecare copil trebuie să înveţe cititul şi scrisul şi să dobândească astfel de ramuri ale cunoaşterii care sunt folositoare şi necesare, cum ar fi învăţarea unei arte sau deprinderi. Grija cea mai mare trebuie acordată acestor chestiuni; orice neglijare a acestora, orice incapacitate de a acţiona asupra lor nu este permisă.

Vedeţi cât de multe instituţii penale, case de detenţie şi locuri de tortură sunt pregătite să îi primească pe fiii oamenilor, scopul fiind acela de a-i împiedica, prin măsuri punitive, de la a comite crime îngrozitoare – în timp ce o astfel de suferinţă şi pedeapsă în sine nu fac decât să sporească depravarea şi prin astfel de măsuri scopul dorit nu poate fi atins cum trebuie.

De aceea individul trebuie să fie educat din copilărie în aşa fel încât să nu se apuce niciodată să comită o crimă ci, mai degrabă, îşi va îndrepta toate energiile spre dobândirea excelenţei şi va privi comiterea însăşi a unei fapte rele ca fiind ea însăşi cea mai grea pedeapsă dintre toate, considerând fapta păcătoasă în sine a fi mult mai cumplită decât orice sentinţă de puşcărie. Căci este posibil să educi individul astfel încât, chiar dacă crima nu poate fi eradicată complet, totuşi ea va deveni foarte rară.

Semnificaţia este aceasta, educarea caracterului omenirii este una dintre cele mai importante porunci a lui Dumnezeu, iar influenţa unei astfel de instruiri este la fel cu aceea pe care soarele o are asupra pomului şi roadelor. Copiii trebuiesc îngrijiţi, protejaţi şi instruiţi cu cât se poate de multă atenţie; în aceasta constau adevărata calitate de părinte şi milostivirea părintească.

Altfel copiii vor deveni buruieni ce cresc sălbatice şi vor deveni blestematul Pom Diabolic5 fără să distingă binele de rău, fără să distingă cele mai înalte calităţi umane de ceea ce e josnic şi respingător; ei vor fi crescuţi în îngâmfare şi vor fi urâţi de Domnul Iertător.

De aceea fiecare copil, nou apărut în grădina iubirii Cereşti, are nevoie de cea mai mare grijă şi instruire.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă şi persană)

Extrase din scrisori scrise în numele lui Shoghi Effendi

57. Fără îndoială că este regretabil atunci când părinţii şi copiii nu sunt de acord într-o problemă de viaţă atât de serioasă cum este căsătoria, dar calea cea mai bună este aceea de a se ţine seama de părerile fiecăruia şi de a nu le discuta într-o atmosferă tensionată, ci mai degrabă de a încerca să se găsească o soluţie pe cale paşnică.

Bahá'u'lláh spune cu siguranţă că ar trebui obţinut acordul părinţilor înainte să fie sancţionată căsnicia şi că acest lucru, fără îndoială, are o mare înţelepciune. Cel puţin îi va opri pe tineri de la a se căsători fără să se gândească întru totul la subiect. Shoghi Effendi a telegrafiat că ar trebui obţinut acordul părinţilor tăi în conformitate cu acestă învăţătură a Cauzei.

(Dintr-o scrisoare către doi credincioşi, datată 29 mai 1929)

58. Păzitorul a fost foarte bucuros să afle că aţi fost binecuvântaţi cu un copil a cărui prezenţă, el este sigur, va contribui la o şi mai multă bunăstare şi fericire a voastră amândurora, precum şi la îmbogăţirea pe mai departe a vieţii voastre de familie Bahá'i. El se va ruga ca, sub îndrumarea şi grija voastră iubitoare acest copil iubit să crească trupeşte, precum şi spiritual şi să primească o astfel de instruire încât să îl facă capabil, mai târziu, să îmbrăţişeze din toată inima şi să servească Cauza. Cu adevărat, aceasta este obligaţia voastră cea mai sacră ca şi părinţi Bahá'i, iar de felul şi măsura îndeplinirii acesteia va depinde cu siguranţă succesul şi fericirea vieţii voastre de familie.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 21 iulie 1938)

59. În ceea ce priveşte economiile tale: Păzitorul te-ar sfătui să acţionezi cu moderaţie şi, cu toate că el ar fi cu siguranţă de acord cu dorinţa ta de a contribui cu generozitate la Cauză, în acelaşi timp el te îndeamnă să ţii cont de îndatoririle şi responsabilităţile tale faţă de părinţii tăi care, aşa cum spui, au nevoie de ajutorul tău financiar.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 10 noiembrie 1939)

60. Sarcina de a creşte un copil Bahá'i, aşa cum a fost mereu subliniat în scrierile Bahá'i, este responsabilitatea primară a mamei al cărei privilegiu unic este într-adevăr să creeze în căminul ei astfel de condiţii încât ele să ducă atât spre binele cât şi spre dezvoltarea lui materială şi spirituală. Educaţia pe care o primeşte un copil mai întâi prin mama sa constituie baza cea mai puternică pentru dezvoltarea lui ulterioară şi de aceea ar trebui să fie de cea mai mare importanţă pentru soţia ta ...să se străduiască de acum să îi insufle nou-născutului său o astfel de educaţie spirituală care îl va face capabil mai târziu să îşi asume în întregime şi să se achite în mod corespunzător de responsabilităţile şi îndatoririle vieţii Bahá'i.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 16 noiembrie 1939)

61. Referitor la întrebarea despre educaţia copiilor:6 ţinând cont de atenţia pusă de Bahá'u'lláh şi ‘Abdu’l-Bahá asupra necesităţii ca părinţii să îşi educe copiii cât timp sunt încă mici, ar părea de preferat ca ei să primească întâia educaţie acasă, de la mama lor, decât să fie trimişi la creşă. Totuşi, dacă circumstanţele ar convinge-o pe o mamă Bahá'í să adopte cea de-a doua cale, nu poate exista nicio obiecţie.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 13 noiembrie 1940)

62. Creşterea şi educarea copiilor, în cazul când unul din părinţi nu e Bahá’í, este o problemă care îi priveşte exclusiv pe părinţi. Doar ei pot hotărî care este calea cea mai bună pentru menţinerea unităţii familiei lor şi pentru viitoarea bunăstare a copiilor. Când însă copilul devine major, el trebuie să aibă libertatea deplină de a-şi alege religia, indiferent de dorinţele părinţilor săi.

(Dintr-o scrisoare către o Adunare Spirituală Naţională, datată 14 decembrie 1940)

63. Oricât de adânci sunt legăturile de familie, trebuie să ne amintim mereu că legăturile spirituale sunt mult mai adânci; ele sunt eterne şi supravieţuiesc morţii în timp ce legăturile fizice, dacă nu sunt susţinute de legături spirituale, sunt restrânse doar la această viaţă. Ar trebui să faci tot ce îţi stă în putinţă, prin rugăciune şi exemplu, să deschizi ochii familiei tale spre Credinţa Bahá’í, dar nu te întrista prea mult de faptele lor. Întoarce-te spre fraţii şi surorile tale Bahá’í care trăiesc cu tine în lumina Împărăţiei.

Cu adevărat, credincioşii nu au învăţat încă întru totul să se inspire din iubirea reciprocă cu putere şi consolare în vremuri de restrişte. Cauza lui Dumnezeu este înzestrată cu puteri nemaipomenite, iar motivul pentru care credincioşii nu dobândesc mai multe de la ea este pentru că încă nu au învăţat pe deplin să se inspire din aceste forţe puternice ale iubirii, tăriei şi armoniei generate de Credinţă.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 8 mai 1942)

64. Cu privire la declaraţia Păzitorului cum că pionieratul este condiţionat de acceptul părinţilor şi că ar fi necesar ca ei să fie de accord, tu ai întrebat dacă această decizie se aplică în mod egal atât copiilor maturi cât şi celor care nu sunt maturi. Răspunsul Păzitorului este că decizia se aplică doar celor care nu au devenit încă mature.

(Dintr-o scrisoare tradusă din limba persană către o Adunare Spirituală Naţională, datată 18 ianuarie 1943)

65. Bahá'u'lláh a declarat în mod clar că pentru o căsătorie Bahá’í este necesar consimţământul tuturor părinţilor în viaţă. Acest lucru este valabil, indiferent dacă părinţii sunt Bahá’í sau nu, dacă sunt divorţaţi de mai mulţi ani sau nu. El a stabilit această lege măreaţă pentru a întări structura socială, pentru a strânge şi mai mult legăturile de familie, pentru a trezi o anumită recunoştinţă şi respect în inimile copiilor faţă de aceia care le-au dat viaţă şi care le-au trimis sufletele în călătoria eternă către Creatorul lor. Noi, Bahá’íi, trebuie să realizăm că în societatea de astăzi se desfăşoară un proces exact opus: tinerilor le pasă din ce în mai puţin de dorinţele părinţilor, divorţul este considerat un drept firesc şi este obţinut pe baza celor mai neîntemeiate, mai nejustificate şi mai meschine pretexte. Persoanele despărţite, mai ales dacă unul dintre parteneri are tutela deplină asupra copiilor, sunt prea repede dispuse să minimalizeze importanţa partenerului de căsătorie, care este şi el răspunzător ca părinte de a fi adus copiii respectivi pe lume. Bahá’íi trebuie, prin respectarea strictă a legilor şi învăţămintelor Bahá’í, să combată aceste forţe corozive care distrug cu repeziciune viaţa căminului şi frumuseţea relaţiilor familiale, şi care năruie structura morală a societăţii.

(Dintr-o scrisoare către o Adunare Spirituală Naţională,

datată 25 octombrie 1947)

66. Până la vârsta de cincisprezece ani copiii sunt sub îndrumarea părinţilor lor. La vârsta de cincisprezece ani ei îşi pot declara Credinţa ca o convingere şi pot fi înregistraţi ca tineri Bahá’í, fie că părinţii sunt Bahá’í sau nu. Copiii sub vârsta de cincisprezece ani,cu părinţi Bahá’í, care doresc să participe la întâlniri şi să fie împreună cu prietenii ca Bahá’í, pot să o facă. Dacă părinţi non Bahá’í le permit copiilor lor mai mici de cincisprezece ani să participe la întâlniri Bahá’í şi, de fapt, să fie Bahá’í, acest lucru este de asemenea permisibil.

(Dintr-o scrisoare către o Adunare Spirituală Naţională, datată 23 iulie 1954)

67. În cazul în care starea de sănătate a părinţilor tăi este astfel încât prezenţa ta este într-adevăr necesară, atunci nu ar trebui să pleci de lângă ei. Totuşi, dacă este vreo rudă care ar putea să aibă grijă de ei, atunci ai putea ajuta cu munca în … şi să îi susţii pe prieteni în stabilirea Credinţei pe o bază solidă acolo.

(Dintr-o scrisoare scrisă unui credincios, datată 28 octombrie 1955)

Extrase din scrisori scrise de către şi în numele Casei Universale a Dreptăţii

68. Casa Universală a Dreptăţii a primit scrisoarea dvs. din 23 iunie 1977 în care vă exprimaţi dorinţa aprinsă ca dvs. şi soţul dvs. să vă vedeţi copiii crescând ca susţinători activi ai Credinţei şi întrebaţi dacă, ţinând cont de responsabilităţile de părinţi Bahá’í în domeniul pionieratului suferinţele aparente pe care copiii le suportă ca rezultat al dedicării părinţilor lor în serviciul Cauzei vor fi compensate oarecum. Casa Universală a Dreptăţii ne-a rugat să vă transmitem următoarele puncte.

În tratarea acestei probleme este important de ţinut cont de realitatea unităţii familiei şi de rolul copiilor în activităţile acesteia…

De asemenea, trebuie să ne dăm seama că un copil, de timpuriu în viaţă, este un suflet conştient şi gânditor, un membru al familiei sale, cu propriile îndatoriri faţă de aceasta şi că este capabil să facă propriile sacrificii pentru Credinţă în multe feluri. Se sugerează ca toţi copiii să fie făcuţi să simtă că li s-a dat privilegiul şi şansa de a participa în deciziile legate de serviciile pe care părinţii lor sunt în stare să le ofere, luând astfel propria lor hotărâre conştientă de a accepta acele servicii ce au o urmare asupra vieţii lor. Cu adevărat, copiii pot fi conduşi spre a-şi da seama că este dorinţa onestă a părinţilor de a aduce astfel de servicii cu susţinerea deplină a copiilor lor.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un credincios, datată 23 august 1977)

69. Casa Universală a Dreptăţii a primit scrisoarea dvs. trimisă în 19 februarie 1982 în care vă exprimaţi dorinţa arzătoare de a vă îndeplini responsabilităţile de mamă de a vă îndruma copiii pe calea cea bună şi de a-i face să devină susţinători fermi ai Cauzei Frumuseţii Binecuvântate. Ni s-a cerut să vă transmitem următoarele puncte…

Casa Universală a Dreptăţii vă împărtăşeşte grija că au fost copii care au părăsit Credinţa din căminele unor Bahá’í devotaţi. Din nefericire au fost situaţii în care părinţii au servit Cauza în detrimentul copiilor şi a unităţii familiei…

În scrieri sunt multe aluzii referitoare la îndrumarea pe care părinţii ar trebui să o dea copiilor lor. Poate a-ţi studiat A Compilation on Bahá’í Education…

Această compilaţie conţine multe referiri la importanţa unităţii familiei. În cazul în care copiii sunt crescuţi în cămine unde familia este fericită şi unită, unde gândurile şi acţiunile sunt îndreptate spre chestiuni spirituale şi progresul Cauzei, avem toate motivele să credem că acei copii vor dobândi calităţi cereşti şi vor deveni apărătorii Credinţei Sale.

Sperăm că cele de mai sus vă vor oferi ajutor şi reasigurare şi vă vor face în stare să abordaţi îndatoririle de mamă cu bucurie şi încredere. În calitatea de părinte, la fel ca în atât de multe domenii de strădanie, nu putem decât să facem tot ceea ce e mai bine, conştienţi fiind că inevitabil nu vom atinge standardele perfecte spre care tindem, dar încrezători că Dumnezeu îi va ajuta pe cei ce muncesc pe cărarea Credinţei Sale, vă va răspunde rugăciunilor şi vă va repara defectele.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un credincios, datată 29 martie 1982)

70. Casa Universală a Dreptăţii a primit scrisoarea dvs. din 14 septembrie 1982 cu privire la rolul Adunării Spirituale Locale în îndrumarea părinţilor şi copiilor în standardele de comportament pentru copii la întâlnirile comunităţii, cum ar fi Serbările de 19 zile şi ţinerea de Zile Sfinte Bahá’í.

… Casa Universală a Dreptăţii ne-a îndrumat să vă spunem că copiii ar trebui să fie educaţi să înţeleagă semnificaţia spirituală a întâlnirilor celor care urmează Frumuseţea Binecuvântată şi să aprecieze onoarea şi favoarea de a putea participa la acestea, indiferent de care ar putea fi forma lor exterioară. Ne dăm seama că unele ceremonii Bahá’í sunt lungi şi este greu pentru copiii foarte mici să rămână tăcuţi pentru atât de mult timp. În astfel de situaţii unul sau celălalt părinte s-ar putea să trebuiască să piardă o parte a întâlnirii pentru a avea grijă de copil. Adunarea Spirituală Locală i-ar putea, de asemenea, ajuta pe copii oferind o sărbătoare pentru copii, potrivită capacităţilor lor, într-o încăpere separată, în timpul ceremoniei comunităţii. Astfel prezenţa la întreaga sărbătorire adultă devine un semn de maturitate crescândă şi o distincţie de câştigat printr-un comportament bun.

În orice caz, Casa Universală a Dreptăţii subliniază faptul că părinţii sunt responsabili pentru copiii lor şi ar trebui să îi facă să se comporte frumos atunci când sunt prezenţi la întâlniri Bahá’í. În situaţia în care copiii persistă în a deranja, ei ar trebui să fie scoşi din întâlniri. Acest lucru nu este necesar doar pentru a asigura desfăşurarea cât se poate de demnă a întâlnirilor Bahá’í, ci este şi un aspect al educării copiilor în spiritul curtoaziei, atenţiei faţă de alţii şi supunerii faţă de părinţii lor.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către o Adunare Spirituală Naţională, datată 14 octombrie 1982)

71. În Scrieri nu s-a găsit nicio elaborare detaliată a punctelor acoperite în declaraţia lui ‘Abdu’l-Bahá pe care ai citat-o în scrisoarea ta; declaraţia trebuie înţeleasă în contextul total al Tabletei din care a fost extras.7 Pune accentul pe cerinţele indispensabile pentru educarea tinerilor din anii lor cei mai fragezi pentru a-i face capabili să facă faţă provocărilor vieţii de adulţi şi pentru a contribui la menţinerea normelor unei societăţi echilibrate, progresiste; şi subliniază consecinţele grave ce pot fi aşteptate în mod normal în cazul în care nu se acordă atenţia potrivită acestor necesităţi indispensabile. Într-o societate condusă în întregime de legile şi hotărârile aduse de către Bahá'u'lláh va fi mai uşor să apreciem cadrul în care aceste necesităţi indispensabile îşi vor produce efectul lor maxim.

Declaraţia lui ‘Abdu’l-Bahá, trebuie remarcat, se referă la încercări făcute de alţii. Nu se referă la eforturile individului însuşi de a învăţa şi de a-şi cizela caracterul. Din fericire, în scrierile noastre sfinte se află promisiunile repetate ale dispensaţiilor milei lui Dumnezeu care sunt accesibile sufletelor ce greşesc, iar noi avem dovada din vieţile eroilor Credinţei, precum şi din cele ale oamenilor obişnuiţi, a puterii credinţei omului în Dumnezeu de a schimba comportamentul. Aşa după cum ştiţi, unul din scopurile principale pentru venirea Manifestaţiei este acela de a transforma caracterul indivizilor şi, prin ei, caracterul societăţii ca întreg. Astfel el lasă legi şi hotărâri care vor face o astfel de schimbare largă posibilă; scopul principal este atins treptat, prin strădania individului, încercare şi greşeală şi, îndeosebi, prin credinţă statornică în Dumnezeu.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un credincios, datată 4 iunie 1984)

72. Cu privire la întrebarea ta dacă mamele ar trebui să lucreze în afara casei este de ajutor să ne gândim la chestiune din perspectiva conceptului unei familii Bahá’í. Acest concept se bazează pe principiul că bărbatul are responsabilitatea primară pentru susţinerea financiară a familiei, iar femeia este educatorul primar şi cel mai important al copiilor. Acest lucru nu implică nicidecum că aceste funcţii sunt fixate inflexibil şi nu pot fi schimbate şi ajustate pentru a se potrivi unor situaţii particulare de familie, nici nu înseamnă că locul femeii este restrâns la cămin. Mai degrabă, în timp ce responsabilitatea primară este desemnată, se anticipă că taţii vor juca un rol semnificativ în educaţia copiilor, iar femeile, de asemenea, pot să aducă şi ele pâinea în casă. Aşa cum ai indicat în mod corect, ‘Abdu’l-Bahá le-a încurajat pe femei să „participe în întregime şi în mod egal în treburile lumii”.

În legătură cu întrebările tale specifice, decizia privind cantitatea timpului pe care o mamă îl poate petrece lucrând în afara casei depinde de circumstanţele care există în casă, care pot varia din când în când. Consultarea în familie va ajuta cu oferirea de răspunsuri. În ce priveşte întrebarea dacă cursurile de pregătire profesională vor fi mai flexibile în viitor, Casa Dreptăţii subliniază că viitoarele condiţii vor dicta astfel de lucruri.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un credincios, datată 9 august 1984)

73. Căutătorul la care te referi pare să-şi fi făcut o impresie greşită a scrierilor Bahá’í despre responsabilitatea părinţilor pentru educaţia copiilor lor. Tatăl are de jucat, cu siguranţă, un rol foarte important. În Kitáb-i-Aqdas însăşi Bahá'u'lláh a revelat:

“Fiecare tată are datoria să-şi instruiască fiul şi fiica în arta cititului şi a scrisului şi în toate lucrurile ce au fost lăsate în Tableta Sfântă… Cel ce creşte pe fiul său sau pe al altuia, este ca şi când ar creşte pe unul dintre fiii Mei; cu el să fie slava Mea, bunătatea Mea iubitoare şi îndurarea Mea care a cuprins lumea.”

Marea importanţă acordată rolului mamei derivă din faptul că ea este primul educator al copilului. Atitudinea ei, rugăciunile ei, chiar şi ceea ce mănâncă şi condiţia ei fizică au o mare influenţă asupra copilului când este încă în pântec. Când copilul s-a născut, ea este cea care a fost înzestrată de Dumnezeu cu laptele care este întâia hrană creată pentru acesta, iar intenţia este ca, dacă este posibil, ea să fie cu bebeluşul pentru a-l educa şi hrăni în zilele şi lunile lui cele mai fragede. Aceasta nu înseamnă că tatăl nu iubeşte, nu se roagă şi nu are de asemenea grijă de bebeluşul său, însă, de vreme ce datoria lui principală este să aibă grijă de familie, timpul lui cu bebeluşul este de obicei limitat, în timp ce mama este de obicei asociată cu bebeluşul în timpul acestei perioade cît se poate de formatoare când creşte şi se dezvoltă mai repede decât o va mai face vreodată pe parcursul întregii sale vieţi. Pe măsură ce copilul creşte şi e mai independent, natura relativă a relaţiei cu mama sa şi cu tatăl său se modifică, iar tatăl poate juca un rol şi mai mare.

Ar putea fi de ajutor să îi subliniaţi căutătorului că principiul Bahá’í al egalităţii bărbaţilor şi femeilor este exprimat clar în scrieri şi că faptul că există o diversitate a funcţiilor între ei în anumite domenii, aceasta nu neagă acest principiu.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către doi credincioşi, datată 9 august 1984)

74. Casa Dreptăţii recunoaşte foarte bine suferinţele prin care trec multe femei ca mame singure, asumându-şi întreaga responsabilitate pentru creşterea şi susţinerea copiilor lor. Scopul Credinţei Bahá’í este de a produce o transformare fundamentală în întreaga bază a societăţii umane, ceea ce va implica spiritualizarea omenirii, atingerea unităţii în relaţiile umane şi acceptarea unor astfel de principii vitale precum cel al egalităţii bărbatului cu femeia; ca rezultat, stabilitatea căsniciei va fi sporită şi va fi o scădere drastică a condiţiilor care duc la distrugerea căsniciilor. Pentru a atinge acest obiectiv cu rapiditate, comunitatea Bahá’í trebuie să continue să atragă puterile spirituale indispensabile pentru succesul ei; aceasta cere o aderare strictă la principiile stabilite în învăţăturile Bahá’í cu încredere că înţelepciunea ce se ascunde în aceste învăţături va deveni treptat vizibilă majorităţii omenirii.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un credincios, datată 11 ianuarie 1988)

75. Chestiunile pe care le-ai menţionat8 e cel mai bine să fie privite în lumina învăţăturilor Bahá’í cu privire la relaţiile de familie. Între copii şi părinţi ar trebui să existe un spirit de respect reciproc şi consideraţie, în care copiii se îndreaptă spre părinţii lor pentru sfaturi şi îndrumare, iar părinţii îşi educă şi cresc copiii. Fructul acestei relaţii este că aceşti copiii vor deveni adulţi cu puterile lor de a face distincţie şi de judecată cizelate, astfel încât să poată îndrepta cursul vieţilor lor într-un mod care să îi conducă cel mai bine spre bunăstarea lor.

În interiorul acestui cadru de respect reciproc părinţii trebuie să dea dovadă de înţelepciune şi discreţie când copiii lor dezvoltă prietenii care ar putea duce, în cele din urmă, la căsătorie. Ei ar trebui să se gândească cu atenţie la circumstanţele în care ar trebui date sfaturi şi la condiţiile în care intervenţia lor ar fi percepută ca un amestec.

În ce îi priveşte, copiii ar trebui să recunoască faptul că părinţii lor sunt cât se poate de interesaţi de binele lor şi că opiniile părinţilor garantează respect şi atentă consideraţie.

După cum ştii, alegerea iniţială a unui partener de căsnicie se face de către doi indivizi implicaţi direct, iar consimţământul tuturor părinţilor în viaţă este căutat mai apoi şi cerut pentru ca să aibă loc căsătoria.

În această chestiune, precum şi în toate aspectele relaţiilor umane, consultaţia are o valoare mare în rezolvarea neînţelegerilor şi în clarificarea a ceea ce este cel mai bun mod de comportament în lumina învăţăturilor Bahá’í.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un credincios, datată 25 iulie 1988)

76. Deşi rolul mamei în creşterea copiilor este într-adevăr cât se poate de mare, noi considerăm că este crucial să nu subestimăm importanţa responsabilităţii pe care Scrierile o acordă tatălui în acest domeniu. Există o tendinţă actuală ca taţii să lase educaţia copiilor mamelor într-o măsură pe de-a-ntregul nejustificată, iar noi nu am vrea să fie dată impresia că învăţăturile Bahá’í confirmă o astfel de atitudine.

(Dintr-un memorandum scris de către Casa Universală a Dreptăţii, datat 28 februarie 1989)

77. Propovăduirea Cauzei este, fără îndoială, cea mai meritorie dintre fapte, iar prietenii au parte de o dublă binecuvântare când combină propovăduirea cu pionieratul. A se îngriji de nevoile familiei este, de asemenea, de o extremă importanţă spirituală şi nu este permisă ignorarea familiei pentru a servi Credinţa într-un anumit mod. Propovăduirea Credinţei şi îndeplinirea nevoilor familiei trebuiesc privite ambele ca foarte importante pe scala servirii lui Dumnezeu, însă circumstanţele particulare ale unei familii sunt cele care determină gradul în care fiecăreia trebuie să i se facă faţă. Este inevitabil ca să li se ceară copiiilor pionierilor să împărtăşească sacrificiile părinţilor lor atunci când se mută într-un loc străin, tot aşa precum şi copiii lui Bahá'u'lláh şi ‘Abdu’l-Bahá au împărtăşit sacrificiile Lor. Însă nu ar trebui să uităm că şi copiii se bucură de binecuvântările spirituale şi răsplăţile pionieratului.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un credincios, datată 8 februarie 1990)

78. Ai pus câteva întrebări cu privire la tratarea copiilor. Din Scrierile Bahá’í este clar că o componentă vitală a educaţiei copiilor este exersarea disciplinei. Shoghi Effendi a spus, într-o scrisoare scrisă în numele său despre educaţia copiilor că:

Disciplina de vreun fel, fie fizică, morală sau intelectuală, este într-adevăr indispensabilă, iar nici o educaţie nu poate fi numită completă şi fructuoasă dacă nu acordă atenţie acestui element. Când copilul se naşte este departe de a fi perfect. Nu este doar neajutorat, ci, de fapt, imperfect şi este în mod natural înclinat spre răutate. El ar trebui să fie educat, înclinaţiile lui naturale ar trebui armonizate, ajustate şi reglate şi, dacă e nevoie, suprimate sau ordonate astfel încât să asigure dezvoltarea lui sănătoasă, fizică şi morală. Părinţii Bahá’í nu pot pur şi simplu să adopte o atitudine de non-rezistenţă faţă de copiii lor, mai ales faţă de aceia care sunt neascultători şi violenţi prin natura lor. Nici măcar nu este suficient ca ei să se roage în numele lor. Mai degrabă ei ar trebui să se străduiască să inculce, cu blândeţe şi răbdare, în minţile lor tinere astfel de principii de comportament moral şi să îi iniţieze în principiile şi învăţăturile Cauzei cu o astfel de iubire plină de tact şi grijă încât să îi facă să devină „adevăraţi fii ai lui Dumnezeu” şi să devină cetăţeni loiali şi inteligenţi ai Împărăţiei Sale...

În timp ce disciplina fizică a copiilor este o parte acceptabilă a creşterii şi educaţiei lor, astfel de acţiuni trebuiesc făcute cu „blândeţe şi răbdare” şi cu „grijă iubitoare”, îndepărtate de supărarea şi violenţa cu care copiii sunt bătuţi şi maltrataţi în unele părţi ale lumii. A trata copiii într-un astfel de mod oribil este o negare a drepturilor lor umane şi o trădare a încrederii pe care cei slabi ar trebui să o aibă în cei puternici într-o comunitate Bahá’í.

Este greu de imaginat o perversiune mai condamnabilă a comportamentului uman decât abuzul sexual al copiilor care îşi găseşte forma sa cea mai josnică în incest. Într-o vreme când în soarta omenirii, în cuvintele Păzitorului, „Perversiunea naturii umane, degradarea comportamentului uman, coruperea şi dezintegrarea instituţiilor umane se arată...în aspectele lor cele mai rele şi cele mai revoltătoare,” şi când „vocea conştiinţei umane este făcută să tacă,” când „simţul decenţei şi ruşinea sunt ascunse vederii,” instituţiile Bahá’í trebuie să nu facă compromisuri şi să fie vigilente în angajamentul lor faţă de protejarea copiilor daţi în grija lor şi nu trebuie să permită nici ameninţărilor şi nici apelurilor la promptitudine să îi distragă de la datoria lor. Un părinte care e conştient de faptul că partenerul de căsătorie supune un copil unui astfel de abuz sexual nu ar trebui să tacă, ci trebuie să ia toate măsurile necesare, cu ajutorul Adunării Spirituale sau al autorităţilor civile dacă este nevoie, pentru a realiza o încetare imediată a unui comportament atât de grosolan de imoral şi să promoveze vindecarea şi terapia.

Bahá'u'lláh a pus un mare accent asupra îndatoririlor părinţilor faţă de copiii lor şi El i-a îndemnat pe copii să aibă recunoştinţă în inimile lor pentru părinţii lor, a căror plăcere ar trebui să se străduiască să o dobândească precum un fel de a-i face plăcere lui Dumnezeu Însuşi. Totuşi, el a indicat că, în anumite situaţii, părinţii ar putea fi privaţi de dreptul lor de părinţi ca o consecinţă a acţiunilor lor. Casa Universală a Dreptăţii are dreptul de a legifera în această chestiune. A hotărât pentru prezent ca să îi fie trimise toate cazurile în care comportamentul sau caracterul unui părinte pare să îl facă nedemn de a avea astfel de drepturi părinteşti precum cel de a-şi da consimţământul pentru căsătorie. Astfel de chestiuni ar putea apărea, de exemplu, când un părinte a comis incest sau când copilul s-a născut ca urmare a unui viol, precum şi atunci când un părinte nu reuşeşte conştient să îşi protejeze copilul de abuz sexual flagrant.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii unui credincios, datată 24 ianuarie 1993)

79. …Deşi copiii Bahá’í nu moştenesc automat Credinţa părinţilor lor, părinţii sunt responsabili pentru creşterea şi bunăstarea spirituală a copiilor lor. De aceea, părinţii Bahá’í trebuie să se străduiască să transmită copiilor lor din fragedă pruncie o conştientizare a lui Dumnezeu şi iubire pentru El şi trebuie să se străduiască să îşi îndrume copiii spre o supunere din toată inima faţă de poveţele, decretele şi legile lui Bahá'u'lláh. Printre acestea se numără recunoaşterea şi iubirea pentru toate Manifestările lui Dumnezeu, asocierea cu credincioşii de toate religiile, prietenia faţă de toate fiinţele umane şi importanţa căutării individuale a adevărului. De aceea este natural ca să considerăm copiii Bahá’í drept Bahá’í, decât dacă există un motiv să se tragă o altă concluzie. Cu o astfel de bază de cunoştinţe şi înţelegere fiecare copil va fi mai bine pregătit pentru a gândi clar şi a judeca el însuşi ce drum ar trebui să urmeze atunci când ajunge la vârsta maturităţii sau în viaţa sa de adult.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii unui credincios, datată 26 ianuarie 1994)

80. În Scrierile Sfinte sunt multe pasaje care subliniază importanţa unităţii familiei şi marea responsabilitate pe care o au copiii faţă de părinţii lor şi părinţii faţă de copiii lor. În această privinţă Bahá’íi trebuie într-adevăr să se supună părinţilor lor...

Totuşi, unul dintre cele mai importante principii ale Credinţei este principiul moderaţiei în toate lucrurile. Chiar şi virtuţile, dacă sunt duse la extrem şi nu sunt echilibrate de alte virtuţi complementare, pot provoca daune de nedescris. De exemplu, nu trebuie să se aştepte ca un copil să se supună instrucţiunii unui părinte de a comite un păcat. Mai mult, este un pericol în sporirea oricărei legi în izolare fie faţă de principiile fundamentale care stau la baza ei sau faţă de alte legi. Aşa cum a explicat ‘Abdu’l-Bahá, unitatea familiei are o importanţă critică, însă trebuie să fie echilibrată faţă de drepturile fiecărui membru al familiei:

Potrivit învăţăturilor lui Bahá’u’lláh, familia fiind o unitate umană, trebuie educată în conformitate cu legile sacre. Toate virtuţile trebuie învăţate în familie. Integritatea legăturii familiale trebuie în permanenţă respectată, iar drepturile membrilor individuali nu trebuie încălcate. Nu trebuie încălcat nici unul dintre drepturile fiului, ale tatălui, ale mamei, nici unul dintre ele nu trebuie să fie arbitrare. După cum fiul are anumite îndatoriri faţă de tatăl său, tot astfel şi tatăl are anumite îndatoriri faţă de fiul său. Mama, sora şi ceilalţi membri ai familiei au anumite prerogative. Toate aceste drepturi şi prerogative trebuie păstrate, unitatea familiei trebuie menţinută. Rănirea unuia va fi socotită rănirea tuturor, confortul fiecăruia va fi confortul tuturor, onoarea unuia, onoarea tuturor.

(The Promulgation of Universal Peace: Talks Delivered by ‘Abdu’l-Bahá during His Visit to The United States and Canada in 1912, Second Edition (Wilmette: Bahá’í Publishing Trust, 1982),

p. 168)

Un alt principiu fundamental care ar trebui să influenţeze înţelegerea unui Bahá’í şi abordarea cerinţei de a fi ascultător faţă de părinţi este îndemnul de a se consulta în toate lucrurile. Potrivit lui ‘Abdu’l-Bahá, consultaţia este, de fapt, “unul dintre elementele fundamentale ale fundaţiei Legii lui Dumnezeu.” Dacă, prin consultaţie, un copil şi un părinte pot să îşi adâncească înţelegerea reciprocă a punctului de vedere şi să ajungă la unitate în gândire şi scop, atunci conflictele legate de ascultare pot fi evitate.

Cu privire la discuţia ta despre relaţia dintre ascultarea părinţilor pe de-o parte şi exprimarea individuală de sine, libertatea şi creşterea spirituală de cealaltă parte, Casa Universală a Dreptăţii sugerează să te gândeşti la o înţelegere alternativă. Deşi indivizii sunt responsabili pentru propriile acţiuni şi propria dezvoltare spirituală, indivizii nu există în izolare, ci ca părţi ale familiilor şi comunităţilor. Decizând să renunţi la dorinţele personale din respect pentru părinţi - sau pentru instituţiile Credinţei, autorităţile civile, sau lege, dacă vine vorba – reprezintă o expresie a voinţei libere, nu o reducere a acesteia. Alegând să asculte, un copil poate contribui la unitatea familiei şi, prin aceasta, să ducă mai departe Cauza lui Dumnezeu.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii unui credincios, datată 24 septembrie 1997)

81. Copiii noştri au nevoie să fie hrăniţi spiritual şi să fie integraţi în viaţa Cauzei. Nu ar trebui să fie lăsaţi să fie purtaţi de valuri într-o lume atât de încărcată cu pericole morale. În starea actuală a societăţii copiii sunt puşi în faţa unei soarte crude. Milioane şi milioane sunt dislocaţi social în ţară după ţară. Copiii sunt alienaţi de către părinţi sau alţi adulţi, fie că trăiesc în condiţii de bogăţie sau sărăcie. Această alienare îşi are rădăcinile într-un egoism născut dintr-un materialism care este în centrul lipsei de credinţă ce pune stăpânire peste inimile oamenilor peste tot. Dislocarea socială a copiilor în zilele noastre este o trăsătură a unei societăţi în declin; totuşi, această situaţie nu se limitează la vreo rasă, clasă, naţiune sau condiţie economică – le traversează pe toate. Ne îndurerează inimile să ne dăm seama că în atât de multe părţi ale lumii copiii sunt folosiţi ca soldaţi, exploataţi ca muncitori, vânduţi într-o sclavagie efectivă, forţaţi să se prostitueze, făcuţi obiecte de pornografie, abandonaţi de părinţi concentraţi asupra propriilor dorinţe şi suspuşi altor forme de victimizare mult pre numeroase pentru a fi menţionate. Multe astfel de orori sunt pricinuite de părinţii înşişi asupra propriilor copii. Daunele spirituale şi psihologice nu pot fi estimate. Comunitatea noastră din întreaga lume nu poate scăpa de consecinţele acestor condiţii. Înţelegerea acestui lucru ar trebui să ne îndemne pe noi toţi spre un efort urgent şi susţinut în interesul copiilor şi al viitorului...

Copiii sunt comoara cea mai de preţ pe care o poate avea o comunitate, căci în ei se află promisiunea şi garanţia viitorului. Ei poartă seminţele caracterului societăţii viitoare care este modelat în mare măsură de ceea ce adulţii care constituie o comunitate fac sau nu reuşesc să facă cu privire la copii. Ei sunt o speranţă pe care nicio comunitate nu o poate neglija fără teamă de consecinţe. O iubire atotcuprinzătoare de copii, felul în care sunt trataţi, calitatea atenţiei care li se acordă, spiritul comportamentului adult faţă de ei – acestea se numără toate printre aspectele vitale ale atitudinii cerute. Iubirea cere disciplină, curajul de a-i obişnui pe copii cu greutăţile, să nu fie încurajaţi în capriciile lor şi nici să nu fie lăsaţi de capul lor. Trebuie să fie menţinută o atmosferă în care copiii simt că aparţin comunităţii şi că îi împărtăşesc scopul. Ei trebuie să fie călăuziţi cu iubire, însă cu insistenţă, să se ridice la standardele Bahá’í, să studieze şi să propovăduiască Cauza în moduri potrivite situaţiilor lor...

Iar acum dorim să adresăm câteva cuvinte părinţilor, cei care deţin responsabilitatea primară pentru creşterea copiilor lor. Apelăm la ei pentru a acorda o atenţie constantă educaţiei spirituale a copiilor lor. Unii părinţi par să creadă că aceasta este responsabilitatea exclusivă a comunităţii; alţii cred că, pentru a păstra independenţa copiilor de a investiga adevărul, nu ar trebui să fie învăţaţi despre Credinţă. Alţii se simt nepotriviţi pentru a-şi asuma o astfel de sarcină. Nici unul dintre aceste lucruri nu este corect. Preaiubitul Învăţător a spus că "este poruncit tatălui şi a mamei, ca o datorie, să se străduiască din toate puterile să îşi educe fiica şi fiul,“ adăugând că, „dacă vor neglija acest lucru, ei vor fi consideraţi responsabili şi demni de reproş în prezenţa Domnului neînduplecat.” Independent de nivelul educaţiei lor, părinţii sunt într-o poziţie critică pentru a modela dezvoltarea spirituală a copiilor lor. Ei nu ar trebui să subestimeze niciodată capacitatea lor de a modela caracterul moral al copiilor lor. Căci ei exercită o influenţă indispensabilă prin mediul de acasă pe care îl creează conştient prin iubirea lor de Dumnezeu, străduinţa lor de a adera la legile Lui, spiritul lor de servire a Cauzei Lui, lipsa lor de fanatism şi eliberarea lor de efectele corozive ale bârfei. Fiecare părinte care este un credincios în Frumuseţea Binecuvântată are responsabilitatea de a se comporta într-un asemenea mod încât să producă ascultarea spontană faţă de părinţi căreia Învăţăturile îi atribuie o valoare atât de mare. Desigur, pe lângă eforturile depuse acasă, părinţii ar trebui să susţină clase de copii Bahá’í oferite de către comunitate. De asemenea, trebuie ţinut minte că copiii trăiesc într-o lume care îi informează despre realităţile crude prin experienţa directă cu ororile descrise deja sau prin revărsările imposibil de evitat ale massmedia. De aceea, mulţi dintre ei sunt forţaţi să se maturizeze prematur şi printre aceştia se numără cei care caută standarde de disciplină după care să îşi îndrume viaţa. Pe acest fundal întunecat al unei societăţi decadente copiii Bahá’í ar trebui să strălucească ca şi simbolurile unui viitor mai bun.

(Din Mesajul de Ridván 2000 al Casei Universale a Dreptăţii către Bahá’íi lumii)

III. Intensificarea vieţii de familie
Extrase din Scrierile lui Bahá'u'lláh

82. Binecuvântată este casa care a dobândit Mila mea blândă, în care amintirea de Mine este sărbătorită şi care este înnobilată de prezenţa celor iubiţi de Mine, care au proclamat slava mea, s-au ţinut strâns de funia favorii Mele şi au fost onoraţi cântând versetele Mele. Cu adevărat, ei sunt slujitorii înălţaţi pe care Dumnezeu i-a proslăvit în Qayyúmu’l-Asmá şi în alte scripturi. Cu adevărat, El este Cel Care Aude Tot, Cel Care Răspunde, Cel Care Înţelege toate lucrurile.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă)

83. Începutul mărinimiei este când omul foloseşte bogăţia sa pentru sine şi pentru familia sa şi pentru cei săraci dintre fraţii săi întru Credinţă.

Esenţa bogăţiei este iubirea de Mine; acela care Mă iubeşte este posesorul tuturor lucrurilor, iar cel care nu Mă iubeşte este, cu adevărat, dintre cei săraci şi nevoiaşi. Aceasta este ceea ce a revelat Degetul Gloriei şi Splendorii.

(Tablets of Bahá’u’lláh revealed after the Kitáb-i-Aqdas (Wilmette: Bahá’í Publishing Trust, 1988), page 156)

84. Nu poate fi nicio îndoială că orice a fost revelat de Pana Atotglorioasă , fie acestea legi sau prohibiţii, conferă beneficii asupra credincioşilor înşişi. Spre exemplu, printre porunci este şi cea a Huqúqu’lláh. Dacă oamenii ating privilegiul de a plăti Huqúq, Domnul cel adevărat – preamărită fie gloria Sa – cu siguranţă va conferi binecuvântări asupra lor. Mai mult, o astfel de plată îi va face pe ei şi pe copiii lor să beneficieze de posesiunile lor. Aşa cum vezi tu, mari părţi din averile oamenilor sunt pierdute lor deoarece Dumnezeu face străini sau moştenitori cărora străini le-ar fi fost de preferat să pună mâinile pe posesiunile lor.

Înţelepciunea desăvârşită a lui Dumnezeu este dincolo de orice descriere sau pomenire potrivită. Cu adevărat, oamenii văd cu proprii lor ochi, însă neagă; îşi dau seama, însă se prefac că nu ştiu. Dacă ar fi respectat poruncile lui Dumnezeu, ar fi dobândit binele acestei lumi şi a celei ce va să vie.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă şi persană)

Extrase din Scrierile şi rostirile lui ‘Abdu’l-Bahá

85. Îl implor pe Dumnezeu să facă cu milostivire din căminul tău un centru pentru răspândirea luminii călăuzirii divine, pentru răspândirea Cuvintelor lui Dumnezeu şi pentru aprinderea în orice moment a focului iubirii în inimile credincioşilor Săi slujitori şi slujitoare. Fii încredinţat că fiecare cămin în care e înălţat imnul de laudă către Tărâmul Gloriei în slăvirea Numelui lui Dumnezeu este, cu adevărat, un cămin ceresc şi una dintre grădinile desfătării în Paradisul lui Dumnezeu.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba arabă şi persană)

86. Dacă iubirea şi înţelegerea sunt prezente într-o familie, acea familie va progresa, va deveni iluminată şi spirituală; dar dacă duşmănia şi ura există în ea, distrugerea şi dispersarea sunt inevitabile.

(The Promulgation of Universal Peace: Talks Delivered by ‘Abdu’l-Bahá during His Visit to The United States and Canada in 1912, Revised Edition Wilmette: Bahá’í Publishing Trust, 1982, pages 144 and 145)

87. Compară naţiunile lumii cu membrii unei familii. O familie este o naţiune în miniatură. Pur şi simplu lărgeşte cercul unui cămin şi aceasta este naţiunea. Lărgeşte cercul naţiunilor şi rezultatul este întreaga omenire. Condiţiile care caracterizează familia sunt cele care caracterizează şi naţiunea. Evenimentele din cadrul familiei sunt evenimentele din viaţa naţiunii. Ar fi oare de vreun folos progresului şi prosperităţii unei familii dacă între membrii ei s-ar ivi disensiuni, dacă s-ar lupta şi s-ar jefui unii pe altţi, dacă ar fi invidioşi, doritori de a răzbuna jignirile, dacă ar căuta doar foloase egoiste? Nu, căci aceasta ar duce la încetarea progresului şi a prosperităţii. La fel se întâmplă şi în marea familie a naţiunilor. Căci naţiunile nu sunt decât un mare agregat de familii. De aceea, aşa cum cearta şi neînţelegerea distrug o familie şi îi încetează progresul, tot astfel sunt distruse naţiunile şi progresul este împiedicat.

(The Promulgation of Universal Peace: Talks Delivered by ‘Abdu’l-Bahá during His Visit to The United States and Canada in 1912, , page 157)

88. Poartă-te cu prietenii şi rudele tale, chiar şi cu străinii, într-un spirit de iubire cât se poate de mare şi bunătate.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba persană)

89. Nu fii nefericit; furtuna amărăciunii va trece; regretul nu va dura; dezamăgirea va dispărea; focul iubirii lui Dumnezeu va deveni aprins şi spinii şi mărăcinii tristeţii şi amărăciunii vor pieri! Fii fericit; fii încredinţat de favorurile lui Bahá, astfel ca nesiguranţa şi ezitarea să poată deveni inexistente, iar revărsările invizibile să poată pogorî asupra arenei existenţei!...

Dacă prietenii şi rudele se ţin la distanţă de tine, nu fii trist, căci Dumnezeu îţi este aproape. Stai, pe cât de mult poţi, împreună cu rudele şi străinii; dă dovadă de iubire plină de bunătate; arată cea mai mare răbdare şi resemnare. Cu cât mai mult ţi se vor opune, cu atât mai mult revarsă asupra lor o dreptate şi echitate mai mare; cu cât ei arată mai multă ură şi opoziţie faţă de tine, cu atât provoacă-i tu cu o mare sinceritate, prietenie şi reconciliere.

(Tablets of Abdu'l-Bahá Abbas -New York: Bahá’í Publishing Committee, volum III, p. 557 şi 558)

90. O voi fraţi buni ce păşiţi pe calea lui Dumnezeu! Aduceţi-I mulţumiri pentru că aţi combinat atât frăţia fizică precum şi cea spirituală, că realitatea voastră interioară a devenit la fel cu cea exterioară şi că realitatea voastră exterioară a ajuns să o exprime pe cea interioară. Dulceaţa acestei frăţii bucură sufletul, iar savoarea acestei rudenii încântă inima. Preamăriţi-l pe Dumnezeu pentru că, asemenea unor păsări recunoscătoare, v-aţi făcut cuiburile în grădina Lui. Şi astfel voi veţi locui de acum încolo în grădina de trandafiri a Celui Preamilostiv în Împărăţia Abhá, pe ramurile Copacului Lotus divin. Căci voi sunteţi păsările pajiştii îndrumării şi privighetorile boltei harului. Ce milostenie uimitoare, ce răsplată minunată este aceasta! Aduceţi, aşadar, mulţumiri lui Dumnezeu pentru această milostenie din belşug şi pentru această realizare glorioasă.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba persană)

91. Răspândiţi veştile bune ale Împărăţiei urechilor de peste mări şi ţări, promulgaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi puneţi în practică sfaturile şi legămintele lui Dumnezeu; adică ridicaţi-vă cu astfel de calităţi şi atribute încât să puteţi conferi în mod continuu viaţă trupului lumii şi să creşteţi pruncii universului la starea de maturitate şi perfecţiune. Aprindeţi din toată puterea voastră în fiecare întrunire lumina iubirii de Dumnezeu, bucuraţi şi înveseliţi fiecare inimă cu cea mai mare bunătate iubitoare, arătaţi iubire străinilor la fel cum o arătaţi rudelor voastre. Dacă un suflet caută ceartă, cereţi împăcare; dacă el dă vina pe voi, lăudaţi-l [pe acesta], dacă vă dă o otravă ucigătoare, oferiţi un antidot atotvindecător; dacă creează moarte, da-ţi viaţă eternă; dacă el devine un spin, deveniţi trandafiri şi zambile. Poate că prin astfel de fapte şi vorbe această lume întunecată va deveni iluminată, acest univers terestru va fi transformat într-unul ceresc, iar această închisoare satanică va deveni o curte divină; fie ca războiul şi vărsarea de sânge să fie anihilate, iar iubirea şi loialitatea să ridice cortul unităţii pe vârful lumii.

(Tablets of Abdu'l-Bahá Abbas, volum III, p. 503 şi 504)

92. Fiecare suflet imperfect este concentrat asupra sa şi se gîndeşte doar la binele propriu. Însă, pe măsură ce gândurile sale se lărgesc puţin, el va începe să se gândească la bunăstarea şi confortul familiei sale. Dacă ideile sale se lărgesc şi mai mult, grija sa va fi fericirea concetăţenilor săi; iar dacă se lărgesc şi mai mult, el se va gândi la gloria ţării şi rasei sale. Însă când ideile şi opiniile ajung cel mai înalt nivel de expansiune şi ating nivelul perfecţiunii, atunci el va fi interesat de înălţarea omenirii. Atunci el va fi doritorul de bine al tuturor oamenilor şi căutătorul bunăstării şi prosperităţii tuturor ţărilor. Aceasta indică perfecţiunea.

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragraful 34.2)

93. O Doamne! În această Dispensaţie Preamărită, Tu accepţi rugăciunile copiilor în favoarea părinţilor lor. Acesta este unul din minunatele daruri infinite ale acestei Dispensaţii. De aceea, o, Tu, bunule Dumnezeu, accep ruga slujitorului Tău la pragul unicităţii Tale şi cufundă-l pe tatăl său în oceanul harului Tău, căci acest fiu s-a ridicat pentru a Te sluji şi se străduieşte neîncetat pe cărarea dragostei Tale. Tu eşti, cu adevărat, Cel Darnic, Cel Iertător, Cel Plin de Bunătate!

(Rugăciuni Bahá’í. O culegere de rugăciuni revelate de Bahá’u’lláh, Báb şi‘Abdu’l-Bahá, p. 124)

94. O slujitoarele celui Milostiv! Aduceţi mulţumiri Frumuseţii Străvechi pentru că aţi fost crescute şi v-aţi adunat împreună în acest cel mai puternic secol dintre toate cel mai iluminat din toate timpurile. Ca o mulţumire potrivită pentru un astfel de har, staţi drepte şi puternice în Legământ şi, urmând preceptele lui Dumnezeu şi ale Legii sfinte, alăptaţi-vă copiii din pruncie cu laptele unei educaţii universale şi creşteţi-i astfel încât din zilele lor cele mai fragede, din adâncul inimii lor, în însăşi caracterul lor, să se stabilească un mod de a trăi care se va potrivi cu Învăţăturile divine în toate lucrurile.

Căci mamele sunt primii educatori, primii mentori; şi, cu adevărat, mamele sunt cele care hotărăsc fericirea, măreţia viitoare, manierele curtenitoare, învăţarea şi judecata, înţelegerea şi credinţa celor mici.

(Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragrfe 96.1 şi 96.2)

95. O tu care tocmai ai înflorit în umbrarul iubirii lui Dumnezeu! Adu-I mulţumiri pentru că te-ai născut din seminţia celor iubiţi de El, ai fost alăptat la pieptul iubirii Sale şi eşti crescut la sânul

cunoaşterii Sale. Este dorinţa mea arzătoare ca tu să poţi nutri speranţele tatălui şi mamei tale, să creşti înalt cât un chiparos în grădina dorinţelor lor onorabile, să devii fructul dulce şi moale al copacului aspiraţiilor lor, să te implici în serviciul adus Cuvântului lui Dumnezeu şi să aduci onoare şi glorie Cauzei Sale.

(Dintr-o Tabletă tradusă din limba persană)

Extrase din scrisori scrise în numele lui Shoghi Effendi

96. Un adevărat cămin Bahá’í este o adevărată fortăreaţă pe care Cauza se poate bizui atunci când îşi plănuieşte campaniile de propovăduire. Dacă... se iubesc şi vor să se căsătorească, Shoghi Effendi nu doreşte ca ei să creadă că prin aceasta ei se lipsesc de privilegiul de a sluji Cauza; în realitate, o asemenea uniune sporeşte capacitatea lor de a sluji. Nu există nimic mai frumos ca doi tineri Bahá’í care se căsătoresc şi întemeiază cămine cu adevărat Bahá’í, de felul celor dorite de Bahá’u’lláh.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 6 noiembrie 1932)

97. El a fost cât se poate de întristat să audă despre greutăţile familiei tale, despre necazurile şi neliniştile tale şi ar dori să nu îţi pierzi curajul, să fii răbdător şi încrezător în călăuzirea fără de greş şi ajutorul Celui Preaputernic. Cu toţii avem propriile obstacole materiale meschine în această viaţă. Nu putem să ne eliberăm de ele întru totul. Cel mai bun lucru de făcut, când toate strădaniile noastre au dat greş să ne ajute, este să ne concentrăm asupra acelui lucru ce este singurul care ne poate aduce fericire adevărată şi pace în inimile noastre. Iar tu ar trebui să îi fii recunoscător lui Dumnezeu pentru că te-a făcut să recunoşti şi să accepţi Credinţa Sa. Căci aceasta, cu siguranţă, este singurul izvor de bucurie şi consolare pe care o poţi avea în momentele tale de suferinţă. Este oare altceva pentru care să merite să lucrezi mai mult decât propovăduirea Mesajului? Acesta este sfatul Păzitorului pentru tine. El doreşte să uiţi, pe cât posibil, de greutăţile tale materiale şi să te concentrezi pe deplin asupra studiului şi răspândirii Învăţăturilor. Tu ai interesul, zelul, devotamentul şi abilitatea necesare şi ar fi păcat dacă nu te-ai folosi pe deplin de aceste calităţi remarcabile.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 4 octombrie 1933)

98. Păzitorul doreşte ca eu să te îndemn să ai răbdare şi să rămâi încrezător şi, mai presus de toate, să îi arăţi soţului tău cea mai mare blândeţe şi iubire ca răspuns la toată opunerea şi ura pe care ai primit-o de la el. O atitudine conciliantă şi prietenoasă în astfel de cazuri nu este doar îndatorirea fiecărui Bahá’i, ci este şi calea cea mai eficientă pentru a câştiga pentru Cauză simpatia şi admiraţia foştilor săi oponenţi şi duşmani. Iubirea este, cu adevărat, elixirul cel mai puternic ce îi poate transforma pe oamenii cei mai josnici şi cei mai răi în suflete cereşti. Fie ca exemplul tău să servească pentru a confirma mai departe adevărul acestei frumoase învăţături a Credinţei noastre.

(Dintr-o scrisoare către o credincioasă, datată 6 decembrie 1935)

99. Mesajul Păzitorului către voi este că voi ar trebui să vă străduiţi constant să reflectaţi în vieţile voastre private, precum şi în relaţiile voastre sociale, frumuseţea, puritatea şi puterea regeneratoare a Mesajului lui Bahá’u’lláh. Tinerii Bahá’i din zilele noastre ar trebui să fie un exemplu pentru tinerii lumii şi, de aceea, ar trebui să se ridice la cele mai înalte standarde de comportament. Nimic ce e mai puţin decât o astfel de aderare strânsă, unită şi concretă faţă de idealurile şi învăţăturile Credinţei a fiecărui tânăr şi fiecărei tinere Bahá’i nu poate impresiona şi atrage asupra sa atenţia serioasă şi consideraţia lumii din afară.

(Dintr-o scrisoare către un grup de tineri Bahá’i, datată 17 martie 1937)

100. Situaţia pe care ai descris-o ca predominînd în familia ta, mai ales pentru că îţi afectează atât de serios fraţii şi surorile, este cât se poate de tristă însă, deşi sunt anumite elemente în situaţia pe care te simţi incapabil să o depăşeşti, nu ar trebui să renunţi la orice speranţă de ameliorare a stării tale, indiferent cât de înceată. O atitudine pur pasivă poate rezulta doar în producerea noilor tale dezamăgiri. De aceea, tu ar trebui să îţi faci curaj şi, atât cât mijloacele şi circumstanţele tale o permit, să te străduieşti cu încredere şi persistenţă să remediezi situaţia familiei tale.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 20 februarie 1940)

101. I-a părut rău să audă că .... este într-o stare de spirit nefericită. Cu siguranţă ea nu ar trebui să sufere dacă află că familia ei nu este receptivă faţă de Învăţături - căci nu fiecare suflet este iluminat spiritual. Cu adevărat, mulţi membri ai familiilor Porfeţilor Înşişi au rămas neconvertiţi chiar şi în faţa exemplului şi convingerii Manifestaţiei lui Dumnezeu; de aceea, prietenii nu ar trebui să fie întristaţi de astfel de lucruri, ci mai degrabă să lase viitorul celor pe care îi iubesc în mâinile Domnului şi, prin serviciile şi devotamentul lor faţă de Credinţă, să câştige dreptul de a pleda pentru renaşterea lor spirituală finală.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 20 februarie 1940)

102. O uniune a două suflete, vii faţă de Mesajul lui Dumnezeu în această zi, dedicate servirii Cautei Sale, muncind pentru binele omenirii, poate fi o forţă puternică în vieţile altora şi un exemplu şi inspiraţie pentru alţi Bahá’i, precum şi pentru cei care nu sunt credincioşi.

(Dintr-o scrisoare către doi credincioşi, datată 4 august 1943)

103. Păzitorul regretă adânc atitudinea ostilă a unor membri ai familiei tale faţă de Cauza pe care te-ai ridicat să o slujeşti şi consideră că tu ar trebui să faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a evita să fi în opoziţie cu ei – decât, desigur, cu excepţia de a renunţa la Credinţa ta şi de a deveni inactiv în ea. De vreme ce nu poţi să îi faci şă fie interesaţi de ea, cel mai bun lucru este să faci ceea ce Învăţătorul ne-a sfătuit întotdeauna să facem în astfel de situaţii; lasă-i în pace şi roagă-te pentru ei. Păzitorul, poţi fi sigur de asta, se va ruga de asemenea pentru iluminarea lor. Mulţi oameni, după ce s-au opus amarnic Credinţei, au fost câştigaţi mai apoi de partea ei prin răbdarea, iubirea, tactul şi rugăciunile rudei sau prietenului lor Bahá’i.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 14 octombrie 1943)

104. El crede că tu trebuie să îi arăţi în toate felurile soţului tău cea mai mare iubire şi simpatie; dacă vreodată nu ştim cum ar trebui să ne comportăm ca şi Bahá’i ar trebui să ne gândim la ‘Abdu’l - Bahá şi să studiem viaţa lui şi să ne întrebăm ce ar fi făcut El, pentru că El este exemplul nostru perfect din toate punctele de vedere. Aşa cum ştiţi cât de blând era El şi cum afecţiunea şi bunătatea lui strălucea asemeni soarelui asupra fiecăruia.

Soţul şi copilul tău au dreptul la iubirea ta şi îţi dau o şansă minunată de a-ţi dovedi credinţa în Cauză.

Ar trebui, de asemenea, să te rogi lui Bahá’u’lláh să te ajute să te uneşti cu soţul tău şi să faceţi din căminul vostru un cămin adevărat şi fericit.

(Dintr-o scrisoare către o credincioasă, datată 9 martie 1946)

105. El crede, cu privire la problemele familiei voastre, că ar trebui să discutaţi aceste chestiuni cu Adunarea voastră, dacă doriţi sfaturi; una dintre îndatoririle acestor Adunări este să îi sfătuiască şi să îi ajute pe prieteni şi este privilegiul vostru să vă îndreptaţi către Adunarea voastră.

(Dintr-o scrisoare către un cuplu Bahá’i, datată 10 aprilie 1947)

106. Păzitorul şi-a dat seama demult că, în unele cazuri, Bahá’íi … nu trăiesc conform idealului de căsătorie aşa cum a fost ea preconizată de Bahá’u’lláh. Ei înclină să se lase influenţaţi de actuala atitudine uşuratecă şi egoistă a oamenilor faţă de legătura conjugală. De aceea, el e foarte fericit să vadă că te ridici la înălţimea standardului Bahá’í, oferind tot ce ai mai bun şi păstrând această legătură sfântă pe care o ai cu soţul tău. El speră că veţi putea deveni un model pentru ceilalţi. Căci el dezaprobă felul în care unele prietene Bahá’í care, în numele slujirii Cauzei, se despart de soţii lor sau îşi găsesc alţi soţi!

(Dintr-o scrisoare către o credincioasă, datată 2 aprilie 1950)

107. Păzitorul se va ruga ca mama ta să devină Bahá’í şi să servească Credinţa lui Dumnezeu foarte activ. Ar trebui ţinut cont de faptul că trăind o adevărată viaţă Bahá’í mama ta va fi afectată probabil la fel, sau chiar mai mult, decât doar citind sau studiind. Atunci când cineva vede efectul Învăţăturilor Bahá’í asupra vieţii altei persoane, acest lucru are adeseori un efect foarte mare.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 12 iulie 1952)

108. Împlinirea ambiţiilor noastre personale în viaţă este rareori ceea ce ne aduce fericire. Din contră, de obicei dă naştere unui întreg grup de ambiţii noi. Pe de altă parte, atunci când ne cufundăm în îndatoririle noastre faţă de familiile şi asociaţii noştri atât ca fiinţe umane cât şi ca Bahá’í faţă de Cauza lui Dumnezeu şi servirii ei cât de bine putem noi în circumstanţele în care ne aflăm, atunci începem să ştim ce înseamnă fericirea.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 23 mai 1956)

109. Păzitorul se va ruga pentru tine, pentru copiii tăi şi pentru soţul tău iubit. Acum că voi toţi sunteţi uniţi în Credinţa lui Dumnezeu şi lucraţi fericiţi împreună, cu siguranţă că binecuvântările divine vor ajunge la voi şi confirmările Sfântului Duh vor binecuvânta munca voastră. Magnetul care atrage Sfântul Duh este servirea în Cauza lui Dumnezeu şi, în mod special, propovăduirea Credinţei Sale glorioase. Păzitorul se va ruga ca fiecare membru al familiei tale să fie o stea strălucitoare pe firmamentul mulţumirii lui Dumnezeu. Studierea Cuvântului, Meditarea asupra însemnătăţii sale divine, rugăciunea şi apoi acţiunea sunt necesare. Iar mai apoi, perseverenţa în acţiune. Dacă aceşti paşi sunt urmaţi, te vei dezvolta spiritual şi vei fi victorioasă în serviciul Cauzei lui Dumnezeu.

(Dintr-o scrisoare către o credincioasă, datată 5 iunie 1956)

110. Ar trebui să creezi în căminul tău cu familia ta un astfel de spirit de iubire Bahá’í încât să o aducă cu adevărat pe soţia ta în Credinţă şi să îi atragă spre ea pe copiii tăi...Să aveţi armonie în casă este cel mai important lucru pentru copiii voştri.

(Dintr-o scrisoare către un credincios, datată 15 august 1957)

Extrase din scrisori scrise de către şi în numele Casei Universale a Dreptăţii

111. Unul din obiectivele cele mai proeminente ce trebuiesc atinse de către Adunarea Spirituală Locală în procesul său de dezvoltare spre maturitate completă este să acţioneze ca un păstor pentru turma de Bahá’í, să promoveze unitatea şi înţelegerea între prieteni, să îndrume munca de propovăduire, să protejeze Cauza lui Dumnezeu, să organizeze Serbările, Aniversările şi întâlnirile regulate ale comunităţii, să îi familiarizeze pe Bahá’í cu planurile sale, să invite comunitatea să îşi ofere recomandările, să promoveze binele tinerilor şi al copiilor şi să participe, după cum permit circumstanţele, la activităţi umanitare. În relaţia sa cu credinciosul individual, Adunarea ar trebui să îl invite şi să îl încurajeze continuu să studieze Credinţa, să transmită mesajul său glorios, să trăiască conform învăţăturilor sale, să contribuie liber şi în mod regulat la Fond, să participe la activităţile comunităţii şi să caute refugiu la Adunare pentru sfaturi şi ajutor atunci când e nevoie.

(Dintr-o scrisoare scrisă de către Casa Universală a Dreptăţii către o Adunare Spirituală Naţională, datată 30 iulie 1972)

112. După cum bine ştii, Bahá’u’lláh a spus:” Huqúq este, cu adevărat, o poruncă importantă. Voi toţi trebuie să vă străduiţi să aduceţi această ofrandă pentru că este un izvor de prosperitate, de binecuvântări şi bogăţie. Acesta este un dar care va rămâne cu fiecare suflet în fiecare lume din lumile lui Dumnezeu, Domnul bogăţiei şi al generozităţii.” Credinciosul devotat care este privilegiat să plătească ”dreptul lui Dumnezeu”, departe de a căuta scuze pentru evitarea acestei obligaţii spirituale, va face tot ce îi stă în putinţă pentru a o face. Pe de altă parte, deoarece supunerea faţă de această Lege este o chestiune de conştiinţă iar plata Huqúqu’lláh este un act voluntar, nu s-ar părea a fi bine să mergem mai departe de la a-i informa pe... prieteni despre obligaţia lor spirituală şi de a-i lăsa să decidă ce doresc să facă în legătură cu aceasta.

Acelaşi principiu se aplică prietenilor care folosesc banii cu extravaganţă pe familiile lor, care cumpără sau construiesc reşedinţe şi le mobilează cu mult mai mult decât nevoile lor şi raţionalizează aceste cheltuieli din dorinţa de a evita plata Huqúqu’lláh.

(Dintr-o scrisoare scrisă de către Casa Universală a Dreptăţii către un credincios, datată 26 februarie 1973)

113. Educaţia cuvenită a copiilor este de importanţă vitală pentru progresul omenirii, iar inima şi fundamentul esenţial al educaţiei este educaţia spirituală şi morală. Atunci când îi învăţăm pe oameni adevărurile şi modul de viaţă al Credinţei Bahá’í trebuie să ne zbatem împotriva barierelor indiferenţei, materialismului, superstiţiei şi unei multitudini de preconcepţii greşite; însă în copiii noştri nou-născuţi ne aflăm în faţa unor suflete pure, nepângărite de lume. Pe măsură ce cresc, ei vor întâlni nenumărate încercări şi dificultăţi. Din momentele lor cele mai fragede noi avem datoria să îi educăm, atât spiritual cât şi material, în felul în care Dumnezeu a arătat şi, astfel, pe măsură ce se apropie de maturitate, ei pot deveni campionii Cauzei Sale şi uriaşi spirituali şi morali în rândul omenirii, echipaţi să facă faţă tuturor încercărilor şi ei vor fi, cu adevărat, “stele pe cerul înţelegerii”, „ape lin curgătoare de care trebuie să depindă însăşi viaţa tuturor oamenilor.”

(Dintr-o scrisoare scrisă de către Casa Universală a Dreptăţii către o Adunare Spirituală Naţională, datată 31 august 1976)

114. Ţinând cont că tu şi soţul tău v-aţi consultat despre problemele voastre de familie cu Adunarea voastră Spirituală însă nu aţi primit niciun sfat şi că aţi discutat fără succes situaţia voastră cu un consilier familial, Casa Universală a Dreptăţii consideră că este cât se poate de esenţial ca tu şi soţul tău să înţelegeţi că o căsnicie poate fi un izvor de bine care transmite un sentiment de siguranţă şi fericire spirituală. Totuşi, nu este ceva care pur şi simplu se întâmplă. Pentru ca o căsnicie să devină un lăcaş de mulţumire e nevoie de cooperarea partenerilor înşişi şi de susţinerea familiilor lor.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către o credincioasă, datată 24 iunie 1979)

115. Conceptul Bahá’í al rolului femeilor în societate este unic. În opoziţie cu tendinţa actuală de a devaloriza calitatea de mamă, Credinţa afirmă că această funcţie este cât se poate de responsabilă şi este de importanţă vitală pentru dezvoltarea sănătoasă a noii generaţii şi, astfel, pentru crearea şi menţinerea unei civilizaţii ce progresează continuu. Acordarea responsabilităţii primare pentru educaţia copiilor mamei derivă direct din faptul că ea este cea care poartă bebeluşul. Atitudinea ei, rugăciunile ei, chiar şi ceea ce mănâncă şi starea ei fizică au o mare influenţă asupra copilului când este încă în pântec...

Totuşi, Învăţăturile Bahá’í nu le cer femeilor să rămână închise în casele lor şi nu le cer să fie ocupate doar cu funcţiile lor domestice. O oarecare indicaţie a rolului prevăzut pentru femei în Dispensaţia Bahá’í se oferă în declaraţia lui ‘Abdu’l-Bahá că „femeile trebuie să avanseze şi să îşi îndeplinească misiunea în toate domeniile vieţii, devenind egală cu bărbatul" şi că

În Dispensaţia lui Bahá’u’lláh femeile înaintează umăr la umăr cu bărbaţii. Nu există vreun domeniu sau vreo situaţie în care ele vor rămâne în urmă: ele au drepturi egale cu bărbaţii şi vor intra, în viitor, în toate ramurile adminstrării societăţii. Rangul lor va fi atât de înalt încât în orice domeniu de activitate ele vor ocupa locul cel mai înalt în lumea umană. Fii încredinţat. Nu te uita la starea actuală. În viitor lumea femeilor va străluci cu o splendoare luminoasă, căci aceasta este voinţa şi scopul lui Bahá’u’lláh.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un credincios, datată 4 august 1992)

116. …Învăţăturile Credinţei sunt destul de clare în ce priveşte necesitatea acordării atenţiei educaţiei copiilor şi ocrotirea vieţii de familie. Problema asupra căreia ai atras atenţia apare atunci când credincioşii sunt confruntaţi cu chemări insistente pentru ajutorul în promovarea Credinţei, în activităţile administrative ale comunităţii Bahá’í şi în munca de consolidare. Provocarea lor este să decidă cum răspund acestor chemări fără a neglija responsabilităţile lor faţă de copii şi alţi membri ai familiei, ţinând cont de limitările de timp, energie şi resurse cu care se confruntă toţi Bahá’íi.

Nu există nicio abordare corectă pentru a face faţă acestei provocări de vreme ce circumstanţele individuale variază atât de mult. Totuşi, este clar că un Bahá’í ar trebui să tindă spre echilibru, în care nevoile legitime ale copiilor şi familiei sunt luate în considerare împreună cu nevoile comunităţii Bahá’í exterioare şi creşterii sale. Pe măsură ce familia se dezvoltă, ar trebui făcut un efort conştient pentru a-i atrage pe toţi membrii ei în munca pentru Credinţă în aşa fel încât copiii să se identifice cu ea şi să nu aibă resentimente faţă de implicarea părinţilor; aceasta ar trebui să aibă loc printr-un proces de încurajare şi creştere, iar motivaţia membrilor familiei susţinută prin consultaţia în familie.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii unui credincios, datată 20 septembrie 1992)

117. Toate întrebările tale se referă la chestiunea vitală a educaţiei Bahá’í a copiilor. Casa Dreptăţii o consideră pe aceasta ca fiind de cea mai mare importanţă, faptul că părinţii se străduiesc să îşi ajute copiii să facă un studiu susţinut şi sistematic al Învăţăturilor, să îşi spiritualizeze vieţile şi să îşi formeze caracterele potrivit standardelor lui Bahá’u’lláh. Succesul în îndeplinirea acestor îndatoriri vitale din partea părinţilor va diminua pericolul ca copiii lor să fie prinşi în forţele distructive ce sunt o trăsătură distinctă a ordinii sociale în declin în nevoie disperată de regenerare şi privarea lor de harul vindecător al lui Bahá’u’lláh.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii unui credincios, datată 2 iulie 1995)

118. Protejarea copiilor de influenţele imorale ale societăţii din zilele noastre este una dintre provocările cele mai puternice cu care se confruntă părinţii Bahá’í. Exprimarea grijii tale în legătură cu efectul pe care massmedia, mai ales programele de televiziune, îl au asupra copiilor a fost notată cu înţelegere. După cum bine ştiţi, nu este niciun mod practic de a-i proteja pe copii în întregime de problemele morale ale societăţii în care cresc. De aceea revine în sarcina părinţilor să facă tot ceea ce pot pentru a se asigura că copiii lor primesc o educaţie spirituală din fragedă pruncie, atât prin clase Bahá’í sponsorizate de instituţiile Credinţei, cât şi prin instruirea morală şi exemplul pe care îl primesc acasă. Compilaţia publicată despre educaţia Bahá’í oferă multe linii îndrumătoare folositoare.

Deoarece este imposibil pentru copiii Bahá’í să evite expunerea faţă de un comportament de prost gust, devine important ca întâlnirile pe care copiii s-ar putea să le aibă cu un astfel de comportament prin massmedia şi în viaţa de zi cu zi să fie folosit cu înţelepciune de părinţi ca o modalitate de a-i îndruma şi ajuta să aprecieze importanţa practică precum şi cea spirituală de a fi diferit. Măsura în care vă străduiţi să reduceţi expunerea copilului vostru la astfel de influenţe rămâne la latitudinea judecăţii voastre în lumina Învăţăturilor.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un cuplu Bahá’í, datată 4 septembrie 2001)

119. Casa Universală a Dreptăţii este mişcată să afle despre iubirea ta pentru Frumuseţea Binecuvântată şi despre dorinţa ta arzătoare de a servi Cauza Sa şi de a-I dobândi bunul plac. Sunt multe feluri prin care se poate servi şi fiecare persoană trebuie să aleagă ce poate el sau ea face cel mai bine după posibilităţile şi limităţile sale. Oportunităţile de a servi Cauza nu exclud neapărat posibilitatea de a oferi ajutor familiei proprii. Este important de notat că fiecare aspect al vieţii unei persoane este un element de servire a lui Bahá’u’lláh: iubirea şi respectul pe care îl are o persoană pentru părinţii săi; continuarea educaţiei; grija pentru o sănătate bună; dobândirea unui meşteşug sau profesii; comportamentul unei persoane faţă de ceilalţi şi menţinerea unui standard înalt de moralitate; căsnicia unei persoane şi creşterea copiilor săi; activităţile unei persoane în propovăduirea Credinţei şi în construirea puterii comunităţii Bahá’í; şi, desigur, rugăciunile zilnice ale unei persoane şi studiul Scrierilor.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un credincios, datată 22 septembrie 2002)

120. Cu privire la întrebarea dacă trebuie să ceri consimţământul părinţilor tăi pentru a te căsători, există anumite situaţii rare ce pot face această cerinţă inoperabilă în cazul unuia sau ambilor părinţi; dacă părintele a decedat; dacă el sau ea este alienat mintal cu acte doveditoare şi astfel incapabil să dea o decizie legală; dacă el sau ea nu poate fi de găsit; dacă el sau ea a dezmoştenit sau a renunţat oficial la responsabilitatea pentru copil; dacă el sau ea a abuzat copilul în mod serios. Cazurile de ultimele două tipuri acoperă o paletă atât de largă de situaţii încât ele trebuie, de obicei, să fie

deferite Casei Dreptăţii pentru a fi luate în considerare de la caz la caz.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un credincios, datată 19 decembrie 2006)

121. Te îngrijorează aplicarea acestui principiu9 în relaţia cu educaţia copiilor şi tinerilor şi întrebi dacă ar fi acceptabil pentru copilul tău să aleagă să nu fie Bahá’í. Un mod de a înţelege scopul investigării independente a adevărului în acest context este de a recunoaşte dreptatea de a lăsa indivizii liberi să decidă pentru ei înşişi în baza propriei investigaţii şi convingerii interioare ce vor să creadă şi nu să le impui nicio obligaţie de a accepta în mod automat ceea ce cred părinţii lor şi alţii. Înseamnă, de asemenea, că individul matur trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru a decide cărui sistem de credinţe i se va alătura. Copiii care au fost crescuţi în cunoaşterea Credinţei de către părinţi Bahá’í vor şti din însăşi natura educaţiei pe care au primit-o că trebuie să exerseze această responsabilitate personal pentru ei

înşişi . Acest lucru este făcut clar de sfatul lui Shoghi Effendi aşa cum a fost transmis de o scrisoare scrisă în numele său unei Adunări Spirituale Locale: „De îndată ce copilul devine matur ... trebuie să i se acorde libertatea deplină de a-şi alege religia, indiferent de dorinţele şi rugăminţile părinţilor săi."

Cu toate acestea, copiii au nevoie de educaţie morală de la o vârstă timpurie pentru a-i face capabili să se dezvolte bine cel puţin în interacţiunea lor socială cu ceilalţi. Un miez comun al educaţiei morale poate fi găsit în toate scripturile revelate şi se cuvine, dacă e nevoie, ca părinţii Bahá’í să se supună principiilor lor atunci când îşi îndrumă copiii spre a deveni fiinţe spirituale şi decente, membri integri ai societăţii. De fapt Bahá’u’lláh a acordat fiecărui credincios al Său datoria de a propovădui Cauza Sa, descriind-o ca fiind cea mai meritorie dintre toate faptele. Ar fi cu adevărat ciudat dacă, ştiind acest lucru, o mamă Bahá’í ar ţine departe de copilul ei ceea ce le propovăduieşte tuturor celorlalţi despre ultima Revelaţie a lui Dumnezeu. Mai mult, El le-a poruncit părinţilor să le ofere copiilor o educaţie spirituală de la o vârstă fragedă, dar să facă acest lucru într-un fel ce nu duce spre fanatism.

Lăsaţi întru totul de capul lor să îşi găsească drumul în viaţă copiii se întâlnesc cu şanse slabe, după cum o demonstrează atât de clar situaţia deplorabilă a tinerilor din societatea zilelor noastre. Printre lucrurile ce trebuiesc inculcate în copii pentru a-i pregăti pentru viitor este virtutea dreptăţii care subliniază importanţa de a vedea cu proprii ochi şi pentru sine – cu alte cuvinte, importanţa investigaţiei individuale. Fără vreo formă de educaţie sau orientare nu se poate investiga adevărul. Aceasta se întâmplă şi cu un om de ştiinţă care abia dacă ar putea descoperi realitatea materială fără o pregătire de vreo formă de educaţie. Atitudinea deschisă a Credinţei faţă de învăţare ar trebui să încurajeze încrederea în prieteni că sunt înzestraţi cu capacitatea de a dezvolta minţi iscoditoare. Cu cât mai mult studiază Învăţăturile, cu atât mai mult este această capacitate trezită şi sporită.

(Dintr-o scrisoare scrisă în numele Casei Universale a Dreptăţii către un credincios, datată 31 iulie 2007)

1 Credinciosul a întrebat despre referirea la declaraţia privind „supunerea unei soţii şi consideraţia pentru soţul ei” în textul următoarei Tablete revelate de ‘Abdu’l-Bahá:

O slujitoare ale Domnului Cel de Sine Stătător!

Străduiţi-vă pentru a putea să fiţi în stare să dobândiţi astfel de virtuţi ce vă vor onora şi distinge dintre toate femeile. Cu siguranţă, nu există mândrie şi glorie mai mare pentru o femeie decât aceea de a fi o slujitoare la Curtea Măreţiei lui Dumnezeu; iar calităţile care îi vor aduce acest rang sunt o inimă trează şi alertă; o convingere fermă a unităţii lui Dumnezeu, Cel Neasemuit; o iubire din inimă pentru toate slujitoarele Sale; o puritate neprihănită şi castitate; supunere şi consideraţie faţă de soţul său; grijă pentru educaţia şi creşterea copiilor săi; linişte sufletească, calm, demnitate şi stăpânire de sine;hărnicie în lăudarea lui Dumnezeu şi adorarea Lui atât ziua cât şi noaptea; constanţă şi fermitate în Legământul Său sfânt; şi ardoarea , entuziasmul şi ataşamentul cel mai deosebit pentru Cauza Sa. Mă rog lui Dumnezeu ca fiecare din aceste haruri să fie pogorâte asupra voastră.

2 Credinciosul a întrebat despre deciziile care trebuiesc luate de către partenerii unei căsnicii atunci când atât soţul cât şi soţia urmează oportunităţi de carieră care par să îi ducă pe drumuri divergente.

3 Textul Tabletei spune următoarele:

’Iubeşte-l pe soţul tău şi dă întotdeauna dovadă de un caracter prietenos faţă de el, indiferent cât de supărat ar fi el. Chiar dacă bunătatea ta iubitoare îl face şi mai înverşunat, arată şi mai multă bunătate, mai multă blândeţe, fii mai iubitoare şi tolerează comportamentul lui iritant şi neplăcut.’

4 Kitáb-i-Aqdas
5 Zaqqúm, Qur’an 37:60, 44:43
6 Scrisoarea sosită la Păzitor spune:

‘A apărut încă o întrebare referitor la educaţia copiilor. Câţiva dintre noi care aşteptăm bebeluşi anticipăm punerea copiilor noştri mai mari (2½ până la 3 ani) în creşă [… Nursery School], care este o şcoală excelentă, cunoscută în întreaga ţară pentru metodele ei deosebite de îndrumare a copilului, deoarece am considerat că nu vom fi părinţi potriviţi pentru câteva luni şi deoarece nu sunt prieteni de joacă de vârstele acestor copii în vecinătate. Marea obiecţie pare a fi aceea că, potrivit Scrierilor, mama este cel mai important educator până când copilul are 6 sau 7 ani. Desigur, noi dorim să facem ceea ce e cel mai bine şi am aprecia ajutorul dvs.’

7 Declaraţia lui ‘Abdu’l-Bahá este după cum urmează:”Este cât se poate de dificil să înveţi un individ şi să îi cizelezi caracterul odată ce pubertatea a trecut.” Vezi Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, paragraful 111.7.

8 Cu privire la consimţământul părinţilor
9 Investigarea independentă a adevărului
---------------

------------------------------------------------------------

---------------

------------------------------------------------------------

2

Table of Contents: Albanian :Arabic :Belarusian :Bulgarian :Chinese_Simplified :Chinese_Traditional :Danish :Dutch :English :French :German :Hungarian :Italian :Japanese :Korean :Latvian :Norwegian :Persian :Polish :Portuguese :Romanian :Russian :Spanish :Swedish :Turkish :Ukrainian :