Announcing: BahaiPrayers.net


More Books by Compilations

Compilatia despre arta (Compilation on the Arts)
criza si victorie (Crisis and victories)
Emblema Celui Mai Mare Nume (The Greatest Name)
Prosperitatea omenirii (Prosperity of Humankind)
Viata de Familie (Family Life)
Carte de Rugaciuni (Prayer Book)
Un singur Dumnezeu mai multe credinte (One God many Faiths)
Free Interfaith Software

Web - Windows - iPhone








Compilations : Emblema Celui Mai Mare Nume (The Greatest Name)
Explicarea simbolului
Celui Mai Mare Nume
de Abu'l-Qásim Faizí
M(na Cauzei lui Dumnezeu
©Editura Bahá’í - Cluj-Napoca, Rom(nia, 1998
ISBN 973-97441-6-8
Edi(ie ap(rut( sub egida
Adun(rii Spirituale Na(ionale a Bahá’ílor
din Rom(nia
Traducere de Mihai Stancu

din lb. Englez(: “Explanation of the Emblem of the Greatest Name”

Printed in Romania by Tipografia Bahá’í - (40) 64 432 438

(Din eternitate, Tu ai fost a(ezat mult deasupra orizontului (i puterii de (n(elegere a slujitorilor T(i (i (n(l(at nem(surat deasupra n(zu-in(elor robilor T(i de a exprima misterul T(u.”

- Bahá’u’lláh

Ca şi alte adevăruri variate şi de bază ale Noii Ere, identitatea Celui Mai Mare Nume, un mister tăinuit din timpuri imemoriale „în spatele vălului mistic” şi păstrat în trezoreria cunoaşterii lui Dumnezeu, a fost să fie revelată şi manifestată ochilor oamenilor la timpul său stabilit în acord cu Planul Divin. Referiri la acesta au fost făcute de Mesagerii din vechime sub impactul revelaţiilor cărora omul a progresat spiritual şi a ajuns treptat la o percepere mai clară a înţelesurilor lui ascunse. Ca un soare strălucitor învăluit de nori, Cel Mai Mare Nume a rămas ascuns şi necunoscut. Cei care au tânjit să prindă o sclipire a splendorii sale s-au apropiat, dar s-au bucurat doar de o imagine estompată a strălucirii sale. De-a lungul secolelor trecute, conform misterioasei înţelepciuni a revelaţiei progresive a adevărului lui Dumnezeu, vălurile au rămas până când, treptat, unul câte unul, au fost îndepărtate de pe acest Nume preţios şi atotcuprinzător.

ANTICIPAT ÎN RELIGIILE ANTERIOARE

Zeloşii adepţi ai religiilor anterioare, în profunda lor dorinţă de a fi martori la licărirea maiestuosului răsărit ce se apropia, au descoperit că noul Nume al Celui Mare ce va veni înseamnă „lumină”, „splendoare” sau „slavă”. Credincioşii lui Krishna de exemplu, aşteptau Întoarcerea Sa sub numele de „Vishnu Yasha”, care în sanscrită înseamnă „Slava lui Dumnezeu”. Ultimul capitol din Shrimad Bhagwad al Scripturilor hinduse arată că: „Vishnu Yasha va poseda o mare energie, inteligenţă şi îndemânare... El va restabili ordinea şi pacea în această lume. Omul, în general, va începe să onoreze şi să practice adevărul.”1[CDJ1][CDJ2]

Unul dintre învăţaţii Bahá’í din Orientul Mijlociu, al cărui tată supraveghease pe vremuri un templu budist şi care fusese el însuşi bine instruit în scrierile acelei Credinţe, mi-a spus că de multe ori citise întreaga evanghelie a lui Buddha, în sanscrită, înţelesese fiecare cuvânt cu excepţia sensului unuia compus din: „B”, „H” şi „A”, care apare ocazional în Scriptura budistă. Când a aflat despre Credinţa Bahá’í, misterul a fost rezolvat. Literele reunite, au format numele „Bahá”.

Referirile lui Buddha sunt excepţional de clare. Ananda, unul din discipolii Lui L-a întrebat: „Cine ne va mai învăţa când Tu vei fi plecat?” Buddha i-a răspuns în aceşti termeni clari: „Nu sunt primul Buddha care a venit pe pământ şi nu am să fiu nici ultimul. La timpul potrivit un alt Buddha se va ridica... El o să vă reveleze aceleaşi adevăruri eterne pe care vi le-am spus şi Eu. El vă va propovădui religia Sa, glorioasă în originea sa, glorioasă la apogeu şi glorioasă în ţelul său, în spirit şi literă.”2

Este foarte interesant să observăm că în Scriptura budistă, în particular în Amitayus Sutra, o clară referinţă este făcută pentru „Amitabha” ca: „Lumina Infinită a Revelaţiei”, „Lumina Nelimitată” şi „Sursa înţelepciunii, a virtuţii şi a stării de Buddha”. Dând calităţile unui adevărat adept, Buddha a arătat că acesta este cel care: „se încredinţează din inimă lui Amitabha... neţărmuita Lumină a Adevărului.”3

Misticii evrei ştiau de semnificaţia celor două litere „B” şi „H” şi le-au dat multă importanţă. Filosofii şi liderii lor spirituali au scris comentarii şi au îndreptat atenţia sufletelor căutătoare către aceste litere. Există o legendă printre evrei despre Pecetea lui Solomon, o pecete despre care se spune că purta Cel Mai Mare Nume de la care provine puterea sa peste întreaga creaţie, incluzând lumea animală.

În Isaia citim: „Libanul este plin de ruşine, tânjeşte; Saronul este ca o pustie; Basanul şi Carmelul îşi scutură frunza”4. De asemenea Isaia spune: „... căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.”5 Este interesant de comparat acest ultim verset cu versiunea sa în arabă care, tradusă literal în română apare astfel: „Dumnezeu va reda Libanului gloria sa; Bahá (slava, n.t.) Carmelului şi Saronului va fi manifestată şi ei vor vedea slava lui Dumnezeu, Bahá Domnului nostru.”6 Când Iisus a vorbit evreilor care erau familiarizaţi cu aceşti termeni, El le-a spus astfel că se va reîntoarce: „în slava Tatălui.”

Cum Credinţa islamică a precedat imediat Noua Zi, credincioşii Islamului au găsit că vălurile ce acopereau această comoară ascunsă au devenit mai diafane, permiţând razelor cereşti de lumină să penetreze mai adânc şi să reveleze în detalii clare realitatea acestui mister. Referiri explicite au fost făcute la Cel Mai Mare Nume şi cum căutătorii găseau clare indicaţiile acestor referinţe, deveneau încurajaţi să persevereze în căutarea lor.

Cuvintele Imám-ilor şi ale teologilor Islamului au servit la apropierea sufletelor doritoare de izvorul cunoaşterii adevărate. Este o rugăciune foarte puternică pe care musulmanii şiiţi o intonează la răsăritul soarelui în timpul lunii postului. Dreptcredincioşii se scoală la răsăritul soarelui pentru a prinde melodia ei aşa cum este cântată din minaretele moscheilor, ori, în zilele noastre, este transmisă la posturile de radio. Ca introducere la acestă rugăciune, Imám Rida a spus: „Jur pe Dumnezeu că Cel Mai Mare Nume se găseşte în această rugăciune. Dacă aţi fi ştiut aceasta, aţi fi luptat cu săbiile să o posedaţi.”7 Cuvintele de început ale acestei rugăciuni sunt următoarele: „O, Doamne, Dumnezeul Meu! Te implor pe Bahá Ta, Bahá în întregimea ei. Te implor pe toată Bahá Ta...” Rugăciunea continuă apoi menţionând alte nume ale lui Dumnezeu, incluzând: „Frumuseţe”, „Splendoare” şi toate numele care fac parte din calendarul Bahá’í.

ACLAMAT DE POE(I

Poeţi şi filosofi au găsit acest secret mistic şi l-au aclamat deschis. În timpul (ahului ‘Abbás, rege persan şi contemporan reginei Elisabeta, cel mai mare dintre toţi teologii acelei epoci, a plecat spre Persia din Liban şi şi-a stabilit reşedinţa în Isfáhán, care era atunci reşedinţa regală şi capitala ţării. Acest om avea o minte enciclopedică şi a scris cărţi remarcabile despre arta, ştiinţa, literatura şi filosofia epocii sale. Sunt multe istorisiri despre el, erudiţia şi geniul său unice. Se spune chiar că el inventase o maşină care reproducea voci din ţări îndepărtate. Una dintre descoperiri a fost Cel Mai Mare Nume şi a adoptat numele de „Bahá’í” pentru el însuşi. Shaykh Bahá’í este fără discuţie cel mai renumit dintre teologii persani. Într-una din lucrările sale poetice el spune: „Cel Mai Mare Nume este necunoscut omului, dar în lista cu toate numele lui Dumnezeu el ocupă primul loc.” Fără nici un dubiu, el avea în minte rugăciunea de la răsăritul soarelui menţionată mai sus, care începe cu numele de Bahá.

Mawlaví, cel mai mare dintre toţi poeţii mistici din Răsărit, ale cărui poeme sunt bine cunoscute pentru lămuririle lor referitoare la călătoria spirituală a omului şi ajungerea sa în tărâmurile lui Dumnezeu, a spus: „Noi am găsit Bahá şi ne grăbim să oferim viaţa noastră ca sacrificiu pentru El. El este răscumpărarea noastră.”8

Háfiz, cel mai renumit dintre toţi poeţii lirici din Răsărit, s-a adresat Persiei, spunând: „Fie ca această ţară să rămână pentru totdeauna prosperă. De la pământul ei sacru, adierile Celui Milostiv sunt purtate la fiecare răsuflare. Veşti bune pentru glorioşii regi ai Persiei! Veşti bune pentru un sfârşit binecuvântat. Puterea Celui Mai Mare Nume a ţinut mâna răului departe de această ţară.”

În timp ce am fost în Arabia, am examinat manuscrisul unei cărţi de Filosofie Mistică al unuia dintre cei mai învăţaţi oameni de acolo. Într-un capitol, autorul vorbeşte despre condiţiile ce trebuiesc îndeplinite de căutătorii căii către Dumnezeu şi spune: „Acei care urmează calea şi bat la poarta cunoaşterii Luminii sunt sinceri şi răbdători. Ei stau faţă în faţă cu îngeri care-i salută, îi curăţă şi-i purifică. Ei toarnă pentru aceştia apă din izvorul lui Bahá. Când deschid ochii, ei Îl privesc pe Dumnezeu trecând pe lângă ei cu mare maiestuozitate, numele Lui apărând deasupra orizontului Împărăţiei... Aceşti oameni deşi umblă pe pământ, îşi au inimile ataşate de locul Preaînălţat şi de locuitorii Marelui Tabernacol.”9

F(CUT CUNOSCUT BÁBI-LOR

Odată cu inaugurarea Noii Ere şi apariţia Vestitorului ei, Báb, vălurile rămase au fost sfâşiate în bucăţi prin mişcarea Preaînaltei Lui pene de scris. Oamenii au început să ştie din ce în ce mai clar că „Bahá” era, fără nici o umbră de îndoială, numele atât de scump păstrat şi destinat să fie manifestat în toată splendoarea şi maiestuozitatea. Natura explicită a referirii lui Báb la Bahá'u'lláh şi termenii strălucitori cu care El Îl laudă, au făcut din „Bahá” centrul adoraţiei.

Báb a scos în evidenţă Cel Mai Mare Nume în copiile de manuscris ale neasemuitelor Sale Scrieri. Cu ani în urmă, am avut onoarea să citesc trei volume din Scrierile Sale, înainte de a fi trimise iubitului Păzitor. Cărţile au fost scrise de Mullá ‘Alí-Akbar-i-Ardistání10, în primul an al Dispensaţiei lui Báb. Aceste cărţi erau scrise cu cerneală neagră, dar oriunde erau făcute multe referiri la cuvântul Bahá”, cuvântul întotdeauna apărea în roşu. Încă din timpul primului an al ministeriatului Său, Báb Şi-a instruit cronicarii să scrie în această manieră pentru ca aceia care nu aveau timp ori răbdare să citească toate Scrierile Sale să fie ajutaţi să vadă acest Nume.

Sunt nenumărate referiri la „Bahá”, în toate Scrierile lui Báb şi a le cita aici pe toate depăşeşte scopul acestui eseu. Este suficient să ştim că El a spus: „Bine este de acela care-şi fixează atenţia asupra Ordinii lui Bahá'u'lláh şi aduce mulţumiri Domnului său.”11

Când credincioşii lui Báb s-au întâlnit în circumstanţe deosebite la Badasht, fiecare a primit acolo un nume nou. Atunci, ei au ştiut că această strălucitoare diademă a maiestuozităţii şi puterii şi-a găsit manifestarea ei eternă, nu pe creştetul unuia îmbrăcat în veşmântul celor învăţaţi, ci dimpotrivă pe creştetul unui tânăr care era maiestuos în aparenţe, glorios la mers şi în maniere, dumnezeiesc în fiecare atom al fiinţei Sale. Atât de preaînălţat era El în ochii oamenilor, atât de respectat şi adorat, că în afară de un omagiu şi o dragoste pură, ei nu îndrăzneau să pomenească Numele Său. În locul acestuia El era cunoscut ca „Ishan”.12

Slovele Celui Viu şi primii credincioşi ştiau acum pe purtătorul acestui Nume şi recunoşteau în El asemenea atribute cereşti încât deşi sorbiseră din nou-găsitul râu al vieţii, ei se rugau şi tânjeau pentru ziua şi mai glorioasă când ar putea fi acoperiţi de puternicul, celestul ocean al Glasului Celui Mare.

Táhirih, în una din epistolele ei, spune: „O, Dumnezeul meu! O, Dumnezeul meu! Vălul trebuie îndepărtat din faţa Vestigiilor Domnului. O, Dumnezeul meu! Protejează-l pe Husayn, misterul lui Muhammad şi grăbeşte ziua reuniunii cu El... Fă ca punctul lui Bahá, o, Dumnezeul meu, să circule...! O,Dumnezeul meu! Protejează-i pe toţi ce înconjoară punctele îngemănate şi ţine-i neclintiţi în Marea Ta Cauză, aşa încât să poată privi punctul trimiţând lumină peste ei.”13

N-a fost nici un miracol că atâtea sute de remarcabili şi (nvăţaţi teologi din Răsărit şi-au sacrificat vieţile cu devoţiune şi credinţă pe calea răspândirii Celui Mai Mare Nume. Ei aşteptau venirea sa, aşteptau momentul când strălucirile vor izvor( din el. Imediat ce au simţit că acesta s-a înălţat spre punctul de răsărire, ei au ars în lumina lui, ridicându-se ca lămpi strălucitoare. Au devenit „Crainicii Aurorei”.

Sunt numeroase referiri la numele, locul naşterii, data declarării, locurile de exil, prizonieratul şi soarta Figurii Centrale a Credinţei noastre. Pentru scopurile acestui eseu este de ajuns să cunoaştem această mare, autentică tradiţie islamică: „Toţi însoţitorii Qá'im-ului Promis, vor fi omorâţi, în afara unuia a cărui faţă va lumina cu frumuseţea Abhá în câmpia ‘Akká.”

Din introducere am în(eles că Cel Mai Mare Nume este „Bahá”. „ ”. Acest lucru trebuie să fie foarte bine înţeles şi ţinut minte pentru a continua să măsurăm cu minţile noastre limitate acest nemărginit mister divin. Va fi necesar să înaintăm încet şi cu răbdare, pas cu pas, pentru a discuta fiecare fază a acestei teme esenţiale, în aşa fel încât să putem avea o înţelegere deplină a tuturor problemelor legate de subiect.

Báb a adorat acest nume, „Bahá”, şi l-a folosit din abundenţă în toate scrierile Sale. El chiar a făcut multe derivări de la acest singur cuvânt şi le-a inclus într-o Tabletă care are forma unei stele cu cinci colţuri, simbolizând templul uman.

Departe de încercarea de a face un studiu complet al acestui subiect, încercăm doar să expunem câteva puncte la întâmplare pentru a pregăti terenul unei cât mai clare înţelegeri a acestei teme: „Simbolul Celui Mai Mare Nume”.

SIMBOLUL CELUI MAI MARE NUME

Explicaţia noastră pentru simbolul Celui Mai Mare Nume este bazată în principal pe o Tabletă revelată de iubitul Maestru şi va acoperi subiectele după cum urmează în acest capitol.

Cine a conceput emblema?

Unul dintre credincioşii care au avut bucuria şi privilegiul să ajungă în prezenţa iubitului Maestru, a reţinut una dintre declaraţiile orale ale Lui, care arată că acestă emblemă a fost iniţiată de El. Nici o persoană, în afară de ‘Abdu’l-Bahá, n-ar fi putut concepe această emblemă, deoarece cine altcineva ar fi putut comprima atât de mult din misterul divin într-un spaţiu atât de mic şi prin atât de puţine litere. Unii dintre teologii mistici dintre israeliţi au îndreptat cu emfază atenţia adepţilor lor către cele două litere „b” şi „h”, arătând că ei au o idee despre Cel Mai Mare Nume. Se spunea că, Cel Mai Mare Nume era decoraţiunea principală a Templului. Musulmanii erau mai bine familiarizaţi cu acesta, dar nu în această formă şi finalitate. Se poate găsi în legile islamice privind adoraţia, că oricine posedă un inel având simbolul Celui Mai Mare Nume, trebuie să-l poarte pe mâna dreaptă.

Prietenii nu sunt obligaţi de Bahá'u'lláh să poarte un inel cu această emblemă atât timp cât nu există o lege specifică dată de El în Aqdas ori în Tabletele Sale cu privire la acest lucru. Iubitul Maestru a spus prietenilor din Apus că inelul trebuie plasat pe mâna dreaptă, fiind o perpetuare a legii islamice amintite mai sus.

Unele derivări ale numelui Bahá
Bahá - Lumină sau Slavă
Abhá- Cel Mai Slăvit

Al Abhá (uneori folosit ca el Abhá) - Cel Atotslăvit; Cel Mai Slăvit

Bahíyyih - Numele Celei Mai Mari Frunze Sfinte, însemnând Plină de Slavă

Alláh-u-Abhá - Dumnezeu, Cel Atotslăvit. Acesta este un salut Bahá’í iniţiat şi folosit încă din perioada Adrianopole.14 Folosirea de 95 de ori în fiecare zi, conform unei instrucţiuni scrise din partea iubitului Păzitor: „nu este o poruncă absolută”. „Alláh-u-Abhá” este de repetat în rugăciunea obligatorie lungă, unde cerinţele necesită folosirea Celui Mai Mare Nume.

Yá Bahá'u'l-Abhá - aceasta este o invocaţie şi înseamnă: „O, Slavă a Celui Atotslăvit”. Cu această ocazie reamintim emoţionantul mesaj de suflet al Păzitorului, în 1953, la Conferiţa Intercontinentală, unde el s-a referit la : „Yá Bahá'u'l-Abhá” şi la „Yá ‘Alíyyu'l-A’lá” ca la „strigătul de luptă” al pionierilor şi învăţătorilor din multele domenii ale acestei Cruciade Spirituale mondiale. Primul, aşa cum am mai spus, înseamnă: „O, Slavă a Celui Atotslăvit”, în timp ce al doilea înseamnă: „O, înălţată Esenţă a Celui Preaînălţat”. Nu există nimic în Scrieri care să spună că trebuie să repetăm o astfel de invocaţie de un număr specific de ori în fiecare zi. Oricum, ce melodie ar fi pentru noi în timpul de nevoie extremă, pentru a căuta călăuzirea lui Dumnezeu, ajutorul şi puterea Sa, să ne adresăm lui Bahá'u'lláh şi Báb în mod direct cu aceste frumoase invocaţii!

Yá Bahá'u'l-Abhá este simbolizat astfel:
Simbol al Celui Mai Mare Nume

Vom începe cu tiparul de bază al desenului şi, continuând, imaginea va fi completă:

Această parte a simbolului cuprinde trei nivele, fiecare nivel fiind indicat de un număr. Împreună ele reprezintă credinţa fundamentală, care este baza tuturor religiilor lui Dumnezeu. Ele sunt următoarele:

(1) Lumea lui Dumnezeu - Creatorul

(2) Lumea Profeţilor sau a Manifestărilor - Cauză, sau Poruncă

(3) Lumea Omului - Creaţie

Adepţii tuturor religiilor cred că omul, lăsat singur, nu ar putea niciodată să-L recunoască pe Dumnezeu şi să ajungă în prezenţa Sa; nici nu ar fi capabil să înţeleagă misterul şi scopul propriei sale creări. Dumnezeu în nelimitata Sa milostivire, a scos în relief pe Aleşii Săi şi va continua să facă astfel, trimiţându-i omului în diferite timpuri şi epoci pentru a-i acorda perspicacitatea penetrantă şi a-l ajuta să aibă cunoştinţă de gloriile nespuse ale nenumăratelor lumi de dincolo.

Profeţii acceptă să coboare din tărâmurile lor din înălţimi şi să sufere înjosirea vieţuirii în templele umane, să umble printre oameni şi să vorbească limbile lor. Manifestările sunt mereu negate, ridiculizate, umilite şi chiar ucise. Dacă aceasta n-ar fi fost pentru înălţarea şi conducerea Lor spirituală, omul ar fi continuat să trăiască precum o fiară sălbatică, osândit pentru totdeauna la depravare şi rătăcire.

Aceste funcţii ale Profeţilor sunt cu claritate demonstrate în desenul Celui Mai Mare Nume ce are lumea Profeţilor (reprezentată în linie orizontală) repetată în linie verticală, astfel unind lumea Creatorului cu cea a creaţiei Sale.

Contrar acestui lucru, misticii cred în doar două lumi, lumea lui Dumnezeu şi cea a omului. Ei susţin că dacă omul se purifică pe el însuşi de toate dorinţele lumeşti şi ataşamentele pământeşti, el va fi capabil să ajungă în prezenţa Domnului său, Creatorul. Misticii afirmă că nu este nevoie de o verigă intermediară între Dumnezeu şi creaţia Sa. De aceea ei cred în viaţa ascetică şi o practică, viaţă care uneori îi duce în colţuri izolate ale lumii, întâmplător în munţi, păduri sau jungle. Această viaţă de pustnic a fost interzisă total de puternica Pană a lui Bahá'u'lláh, pentru că El doreşte ca fiecare om să fie un membru roditor al societăţii în care trăieşte.

Bahá’íi cred că indiferent la ce culme a succesului spiritual, ştiinţific sau material poate ajunge omul, el are şi va avea pentru totdeauna nevoie de călăuzire divină, acordată lui de Profeţii lui Dumnezeu. Numai prin Ei omul poate înţelege secretele unei adevărate civilizaţii şi recunoaşte Voinţa şi Ţelul Creatorului său. Bahá’íi cred de asemenea că printr-o înţelegere completă şi printr-o stabilire deplină a preceptelor şi învăţăturilor lor vitale şi de o înaltă valoare, omul poate atinge cel mai înalt stadiu de fericire şi eventual să se bucure în prezenţa Domnului lor.

Haideţi să chibzuim încă o dată asupra acestui desen şi să privim cu proprii noştri ochi perfecta realizare a rugăciunii lui Hristos. Luminile Împărăţiei din Înalt sunt oglindite de Manifestările lui Dumnezeu în planul creaţiei, astfel împlinindu-se promisiunea apariţiei Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ precum în cer.

Simbol al Celui Mai Mare Nume - Literele pe care le conţine

Acum haideţi să studiem literele înscrise în simbol, pentru a descoperi ce semnifică ele.

Literele „B” şi „h” în scrierea orientală sunt scrise ca şi respectiv . „B” este pentru numele lui Báb şi „h” este pentru numele lui Bhaa.

Pentru a înţelege semnificaţia şi implicaţiile importante ale acestei frumoase şi artistice combinaţii, trebuie să păstrăm în minte că printre oamenii Orientului apropiat, fenicienii au fost primii care şi-au condus corăbiile spre ţări îndepărtate. Oriunde au călătorit, ei au stabilit centre comerciale şi, ca negustori, au fost forţaţi să adopte o cale practică de înregistrare a tranzacţiilor lor comerciale. Caracterele pe care le-au adoptat au devenit alfabetul lor şi în cursul secolelor acest alfabet s-a dezvoltat şi treptat a devenit un model al alfabetelor folosite atât în Răsărit cât şi în Apus. Gibbon spune: „Fenicia şi Palestina vor trăi pentru totdeauna în memoria omenirii; atât timp cât America, precum şi Europa, au primit literele de la una şi religia de la cealaltă.”

„Folosirea literelor a fost introdusă printre barbarii din Europa cam 15 secole înainte de Hristos; şi europenii le-au purtat în America aproximativ 15 secole, după era creştină. Dar într-o perioadă de 3.000 de ani alfabetul fenician a suferit o alterare considerabilă, trecând prin mâinile grecilor şi romanilor.”15

Will Durant, în monumentala sa „Istorie a civilizaţiei”, descrie această contribuţie drept cea mai preţioasă moştenire a culturilor antice.

Alfabete antice

Fenicienii foloseau alfabetul lor atât pentru litere cât şi pentru numere, astfel fiecare literă are o valoare numerică. Alfabetul lor începe după cum urmează:16

Litera Valoarea numerică Litera Valoarea numerică

A 1 H 8
B 2 T 9
J 3 I 10
D 4 K 20
H 5 L 30
W 6 M 40
Z 7 N 50

Când fenicienii doreau să spună „o casă, doi ani sau nouă litere”, ei ar fi scris: „A casă, B ani, T litere”. Sunt unele urme foarte interesante ale influenţei exercitate de acest foarte vechi popor al Orientului apropiat ce încă pot fi găsite în limbile vestice de azi. Cele patru litere „K”, „L”, „M”, „N” sunt în aceeaşi ordine în engleză, franceză şi alte alfabete vestice, aşa cum au apărut în alfabetul fenician ilustrat mai sus.

Următorul stadiu în ştiinţa numerelor a fost achiziţia lor de către musulmani, care le-au preluat de la indieni. La cele 9 cifre ale indienilor, musulmanii au introdus „zero-ul”, astfel completând ştiinţa numerelor. Lumea este îndatorată indienilor pentru această foarte valoroasă şi fundamentală contribuţie. Dacă nu ar fi fost aceste numere, ştiinţa matematicilor nu ar fi progresat în tehnologie, nu ar fi putut modela instrumente cu care a schimbat azi faţa pământului.

Oamenii din Orient au continuat să dea valori numerice literelor din alfabetul lor chiar şi când au avut numerele indiene. Astăzi este încă obişnuit să se găsească poeţi, doctori în religie şi scriitori care-şi transmit gândurile prin această metodă simbolică a literelor cu valoare numerică.

Această metodă a fost folosită foarte mult de Báb. Foarte des, El a dat oamenilor şi locurilor denumiri care aveau aceleaşi valori numerice cu numele originale. De exemplu, El a denumit Mah-kú, „Basit” (deschis). Mah-kú şi Basit au aceeaşi valoare numerică de 72. El a denumit Chirhriq, „Shadid” (Monumental). Amândouă au o valoare numerică de 318. De asemenea, marele autor al „Dawn Breakers” (Crainicii Aurorei, n.t.) se numea Muhammad, dar supranumit Nabíl; amândouă numele au valoarea numerică de 92. Este aceeaşi metodă care este folosită pentru crearea simbolurilor Celui Mai Mare Nume.

Simbol al Celui Mai Mare Nume - Bahá'u'lláh şi Báb

Repetăm literele din simbolul Celui Mai Mare Nume: B= este pentru Báb şi H= este pentru Bhaa.

Valoarea numerică a lui Báb va fi: B=2; A=1; B=2; total 5.

Numele „Bahá” o are pe următoarea: B=2; H=5; A=1; A=1; total 9.

Nouă este numărul perfect în vârful scării înălţării numerice progresive. Este foarte misterios şi mai mult decât oricare dintre celelalte numere plin de calităţi şi puteri speciale. Cifrele se termină cu 9. După 9, orice am scrie sub formă de număr este repetarea aceloraşi figuri. Omenirea de-a lungul epocilor va înţelege misterele acestui număr special care este manifestarea numerică a Celui Mai Mare Nume: Bhaa.

Simbol al Celui Mai Mare Nume - Adam şi Eva

Numărul nouă conţine toate numerele de la unu la nouă, când adunate împreună dau un total de 45 (1+2+3 etc). Continuând calculul nostru în acest fel spunem că numărul 5, reprezentându-L pe Báb (B=2, A=1) conţine toate numerele de la 1 la 5, care dacă le adunăm împreună dau un total de 15. Numele Evei în arabă, persană şi în alte limbi orientale, este scris în trei litere: H=8; W=6; A=1. Acestea dau un total de 15. La fel numele lui Adam, în limbile orientale este compus din trei litere: A=1; D=4; M=40. Acestea dau un total de 45.

Astfel descoperim că cele două nume tradiţionale Adam şi Eva, primele două creaţii spirituale ale lui Dumnezeu, regăsite în Scripturile din vechime şi păstrate în mare reverenţă şi dragoste de oameni de-a lungul epocilor, sunt legate de cele două manifestări îngemănate la care se referă toate cărţile lui Dumnezeu şi a Căror apariţie a fost promisă pentru Ziua de Apoi. Astfel, Adam şi Eva sunt corelaţi cu Báb şi Bahá'u'lláh în acest mare simbol, care devine un simbol al unităţii între trecut şi prezent.

Simbol al Celui Mai Mare Nume - Esenţa sacrificiului şi esenţa servitudinii

Cele două stele cu cinci colţuri de pe ambele părţi ale emblemei, reprezintă trupul uman: un cap, două mâini şi două picioare. Aceste două stele reprezintă cele două Manifestări îngemănate ale lui Dumnezeu în această Zi. Venirea lor este împlinirea tuturor scrierilor Profeţilor lui Dumnezeu din epocile trecute, care apăsat, repetat şi adeseori, într-o limbă mai clară decât lumina soarelui, au asigurat omenirea de apariţia fără nici o îndoială a acestor Luminători îngemănaţi ce vor elibera lumea de lanţurile prejudecăţilor şi de dictatura egoismului.

În concluzie, aş risca să sugerez şi o altă percepere a înţelepciunii acestor două stele. Apropierea aceasta este în principal personală, astfel că nu este autoritară. N-am putea să-L vizualizăm pe Dumnezeu manifestat în slava Lui cea mai strălucitoare în figura maiestuoasă a lui Bahá'u'lláh şi, stând de-o parte şi de alta a Lui, două impunătoare personalităţi ale frumuseţii nepieri-toare: Báb, Vestitorul, încarnarea sacrificiului, a uitării de sine şi a celei mai înalte expresii a dragostei adevărate vreodată posibilă în această viaţă întâmplătoare şi ‘Abdu’l-Bahá, Centrul Legământului, adevăratul Exemplu al învăţăturilor şi cea mai înaltă întrupare a servitudinii. Aceştia doi exemplifică misterele sacrificiului şi ale servitudinii, chemându-i pe toţi oamenii să se grăbească să-şi ofere puterile lor ca pe nişte umile daruri, pentru stabilirea izbăvitoarei ordini a lui Dumnezeu, care este reflectarea exactă a Împărăţiei Sale pe pământ.

1 Prof. Printam Singh, The Second Comming of Shri Krishna, p.10

2 Sermon of the Great Passing

3 Shirin Khanum, Lord Buddha and Amitabha, pp. 13, 17-19

4 Isaia 33:9
5 Isaia 35:2
6 Sf(nta Scriptur(

7 Mafatihu’l Janan, Keys of Paradise, compilation of Muslim Prayers

8 Nabíl’s Narrative, p. 72, “Whoso seeketh Me, shell find Me...” ( a Tradition)

9 Maqan A’ala este numele dat de ‘Abdu’l-Bahá Mausoleului lui Báb.

10 Nabíl’s Narrative, p. 146, footnote no. 3
11 Shoghi Effendi, Dumnezeu Trece pe L(ng( Noi.

12 Form( de polite(e a pronumelui personal pers. III-a sing. - (n limba persan(

13
14 Shoghi Effendi, Dumnezeu Trece pe L(ng( Noi.

15 Gibbon, The Decline and Fall of the Roman Empire, Ch. 1, p.32

16 Alfabetul ebraic folosit de israelieni ast(zi este acela(i

[CDJ1]

[CDJ2]Prof Printam Singh, (A doua venire a lui Shri Krishna”

---------------

------------------------------------------------------------

---------------

------------------------------------------------------------

26
1

Table of Contents: Albanian :Arabic :Belarusian :Bulgarian :Chinese_Simplified :Chinese_Traditional :Danish :Dutch :English :French :German :Hungarian :Italian :Japanese :Korean :Latvian :Norwegian :Persian :Polish :Portuguese :Romanian :Russian :Spanish :Swedish :Turkish :Ukrainian :