Web - Windows - iPhone
Redactate de cãtre Departamentul de cercetare al Casei Universale a Dreptãţii
Centrul Mondial Bahá’í© Adunarea Spiritualã Naţionalã a Bahá’ílor din România
Prima ediţie în limba românã - 2000„The Importance of the Arts in Promoting the Faith”
Editura Bahá’íMesajul de Ridvan din 1996 al Casei Universale a Dreptãţii cãtre bahá’íi lumii a atras atenţia asupra importanţei artelor, în special a artelor grafice, interpretative şi literaturii în proclamarea, expansiunea şi consolidarea Credinţei Bahá’í. Aceastã compilaţie intenţioneazã sã dezvolte acest concept. Deoarece existã multe referiri la „arte” în traducerile în englezã ale Scrierilor lui Bahá’u’lláh şi ‘Abdu’l-Bahá, apariţia termenului de „arte” în multe din astfel de pasaje poate sã fie confuzã pentru cã sensul cuvântului original include adeseori un numãr mare de activitãţi, precum comerţul şi industria. Pasajele din aceastã compilaţie au fost alese datoritã faptului cã ele se concentreazã în special asupra artelor grafice, interpretative şi literaturii.
Din Scrierile lui Bahá’u’lláhSoarele Adevãrului este Cuvântul lui Dumnezeu pe care se sprijinã educaţia celor înzestraţi cu puterea înţelegerii şi rostirii. Este adevãratul spirit şi apa cereascã, cu ajutorul cãreia şi prin a cãrei blânde providenţe toate lucrurile au fost şi vor fi trezite la viaţã. Apariţia sa în fiecare oglindã depinde de culoarea acelei oglinzi. De exemplu, când lumina sa e rãspânditã asupra oglinzilor inimilor celor înţelepţi, ea reflectã înţelepciune. Tot aşa, când se manifestã în oglinzile inimilor fãuritorilor, ea dezvãluie arte noi şi unice, iar atunci când se reflectã în inimile celor ce înţeleg adevãrul, ea scoate la luminã uimitoare dovezi de cunoaştere adevãratã şi dezvãluie adevãrurile rostirii lui Dumnezeu.
(Tradus din limba persanã) [1]Am hot ãrât cã vã este îngãduit sã ascultaţi muzica şi cântecele. Dar luaţi aminte ca nu care cumva, ascultându-le, sã depãşiţi limitele demnitãţii şi buneicuviinţe. Fie ca bucuria voastrã sã fie bucuria ce se naşte din Numele Meu Cel Mai Mare, un Nume ce aduce încântare inimii şi umple de extaz minţile celor care s-au apropiat de Dumnezeu. Cu adevãrat, Noi am fãcut muzica asemeni unei scãri pentru suflet, o cale prin care puteţi fi înãlţaţi spre tãrâmul din înalturi; nu o schimbaţi, aşadar, în aripi pentru sine şi pasiune. Cu adevãrat, Noi nu dorim sã vã vedem printre cei necugetaţi.
(Kitáb-i-Aqdás, paragraful 51) [2]Cei care recitã versetele Celui Atotmilostiv, cu glasurile cele mai melodioase, vor simţi în ele ceea ce nicicând nu se poate compara cu suveranitatea cerului şi pãmântului. Din ele, ei vor inspira parfumul divin al lumilor Mele -- lumi pe care astãzi nimeni nu le poate zãri, în afarã de cei care au fost dãruiţi cu viziune prin aceastã frumoasã, aceastã sublimã Revelaţie. Spune: Aceste versete atrag inimile pure cãtre acele lumi spirituale ce nu pot fi nici exprimate prin cuvinte, nici sugerate prin aluzie. Binecuvântaţi fie cei ce ascultã.
(Kitáb-i-Aqdás, paragraful 116) [3]Fiece cuvânt rostit de Dumnezeu este înzestrat cu o putere care poate insufla o nouã viaţã fiecãrui om, dacã sunteţi dintre cei ce înţeleg acest adevãr. Toate lucrurile minunate pe care le vedeţi în aceastã lume sunt manifestate prin acţiunea Voinţei Sale supreme şi preaînalte, a Scopului Sãu minunat şi de neschimbat. Prin simpla revelare a cuvântului „Creator”, ce se scurge de pe buzele Sale şi proclamã omenirii atributul Sãu, se elibereazã o putere atât de mare încât ea poate genera, de-a lungul secolelor ce se succed, toatã varietatea artelor pe care mâinile omului le pot produce. Cu adevãrat acesta este un adevãr de netãgãduit. Abia a fost rostit acest cuvânt strãlucitor şi energiile sale animatoare, mişcându-se în toate lucrurile create, dau naştere mijloacelor şi instrumentelor prin care pot fi produse şi perfecţionate astfel de arte. Toate realizãrile uimitoare la care sunteţi martori acum sunt consecinţa directã a Revelaţiei acestui Nume.
( „Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh,Sufletul care a rãmas credincios Cauzei lui Dumnezeu şi a stat neclintit pe Cãrarea Lui, va dobândi dupã înãlţarea sa asemenea puteri încât toate lumile pe care le-a creat Cel Atotputernic vor avea de câştigat de pe urma lui. Un astfel de suflet va furniza, la porunca Regelui Desãvârşit, a Educatorului Divin, drojdia purã care face sã creascã lumea existenţei şi va crea totodatã puterea prin care artele şi minunile lumii devin manifeste..
(“Gleanings„ LXXXII, p. 161) [5]Fiecare cuvânt din poezia ta este, într-adevãr, asemeni unei oglinzi în care sunt reflectate dovezile devoţiunii şi iubirii pe care o porţi lui Dumnezeu şi aleşilor Sãi. Bine e de tine, cel care ai sorbit vinul ales al rostirii şi te-ai împãrtãşit din dulcele torent al adevãratei cunoaşteri. Fericit cel ce a bãut pe sãturate şi a ajuns la El, dar vai de cei nepãsãtori. Lectura ei s-a dovedit cât se poate de impresionantã, cãci ea conţine atât lumina reuniunii cât şi focul separãrii.
(Lawh-i-Maqsud, “Tablets of Bahá'u'lláh Revealed after the Kitáb-í-Aqdás„ p. 175-76) [6]
Din Scrierile lui ‘Abdu’l-BaháO, muzician al lui Dumnezeu!… Cântãreţii prieteniei care locuiesc în grãdina sfinţeniei trebuie sã reverse un tril de cântãri atât de înãlţãtoare în aceste zile încât pãsãrile câmpului sã îşi poatã înãlţa zborul într-o cãlãtorie de desfãtare; şi la aceastã sãrbãtoare cereascã, la acest festin divin, ei ar trebui sã cânte la harpã şi lãutã, la violã şi lirã în aşa fel încât oamenii de la rãsãrit şi apus sã se umple de bucurie şi veselie şi sã fie purtaţi de exaltare şi fericire. Acum e momentul sã înalţi melodia acestei lire divine şi sã cânţi la aceastã lãutã celestã, fãcându-l pe Bárbud1 sã revinã la viaţã, alinându-l pe Rúdakí2, fãcându-l pe Fárábí3 sã nu mai aibã stare şi cãlãuzindu-l pe Ibn-i-Síná4 spre Sinaiul lui Dumnezeu. Onoarea şi lauda fie asupra ta.
(Tradus din limba persanã) [7]Sper de pe acum cã vei memora toate poemele revelate de Frumuseţea Binecuvântatã şi le vei recita cu un glas de o dulceaţã incomparabilã la întâlnirile şi reuniunile bahá’í. Nu e departe ziua când aceste poeme vor fi puse pe muzica din Vest iar dulcile accente ale acestor cântece vor ajunge în Împãrãţia Abhá cu o bucurie şi o încântare crescândã.
(Tradus din limba persanã) [8]Muzica , ca artã, trebuie înãlţatã la cel mai distins stadiu de dezvoltare cãci ea este una dintre cele mai frumoase arte ale acestei perioade glorioase a Domnului Unitãţii şi este cât se poate de esenţial sã i se atingã mãiestria. Dar, trebuie sã vã strãduiţi sã dobândiţi perfecţiunea artisticã şi sã nu fiţi asemeni celor care lasã lucrurile neterminate.
(Tradus din limba persanã) [9]O , privighetoare a grãdinii de trandafiri a Domnului! Cântecele melodioase vor însufleţi şi vor aduce fericire întregii omeniri, cei care ascultã vor fi bucuraţi iar emoţiile lor cele mai adânci vor fi atinse. Dar aceastã bucurie, aceastã emoţie e trecãtoare şi va fi uitatã în scurt timp. Cu toate acestea, lãudat fie Dumnezeu, tu ţi-ai împletit melodiile cu cele ale Împãrãţiei, tu vei aduce alinare lumii spiritului şi vei trezi de-a pururea sentimente spirituale. Aceasta va dura o veşnicie şi va dãinui schimbãrii generaţiilor şi secolelor.
(Tradus din limba persanã) [10]O , slujitor al lui Bahá! La Pragul Celui Atotputernic muzica este consideratã a fi o ştiinţã demnã de laudã, de aceea îţi este permisã incantarea versetelor în marile adunãri şi la întâlniri şi în cele mai melodioase tonuri şi îţi este îngãduitã înãlţarea acelor imnuri de laudã în Mashriqu’l-Adhkár, care vor fermeca Oştirea Cereascã. Prin virtutea acestui lucru, gândeşte-te la cât de mult e admiratã şi lãudatã arta muzicii. Încearcã, dacã poţi, sã foloseşti melodii, cântece şi arii spirituale şi sã aduci muzica pãmânteascã în armonie cu melodia cereascã. Atunci vei observa ce influenţã deosebitã are muzica şi câtã bucurie cereascã şi viaţã conferã. Compune astfel de melodii care sã facã privighetorile misterelor divine sã se umple de fericire şi extaz.
(Tradus din limba persanã) [11]Sunt bucuros sã aud cã te strãduieşti cu arta ta cãci, în aceastã minunatã erã nouã arta este adoraţie. Cu cât te strãduieşti sã o perfecţionezi, cu atât te apropii mai mult de Dumnezeu. Ce binecuvântare poate fi mai mare decât aceasta, arta sã fie asemeni actului adorãrii lui Dumnezeu? Altfel spus, atunci când degetele tale ţin penelul, e ca şi cum te-ai ruga în Templu.
(Tradus din limba persanã) [12]Printre cele mai alese servicii dintre toate marile servicii se aflã educarea copiilor şi promovarea diferitelor ştiinţe, arte şi meşteşuguri. Lãudat fie Dumnezeu, acum vã strãduiţi din greu pentru aceasta. Cu cât perseveraţi mai mult în aceastã sarcinã atât de importantã, cu atât veţi fi martorii confirmãrilor lui Dumnezeu în aşa mãsurã încât veţi fi voi înşivã uimiţi.
(Tradus din limba persanã) [13]O , pasãre ce cânţi dulce despre Frumuseţea Abha! În aceastã nouã şi minunatã dispensaţie, vãlurile superstiţiei au fost rupte iar prejudecãţile popoarelor din Est sunt condamnate. În sânul câtorva dintre naţiunile din Est, muzica era consideratã condamnabilã, dar în aceastã nouã erã Lumina Manifestatã în sfintele Sale Tablete, a proclamat cã muzica, fie vocalã sau instrumentalã, este hranã spiritualã pentru suflet şi inimã.
Arta muzicianului se numãrã printre acele arte demne de cele mai înalte laude, ea mişcã inimile tuturor celor în suferinţã. De aceea, o Shannáz5 cântã, sfintele versete ale Domnului în minunate tonalitãţi, la întâlnirile prietenilor, pentru ca cel ce ascultã sã fie eliberat din lanţurile tristeţii şi grijii iar sufletul sãu sã poatã tresãlta de bucurie şi smerenie în rugãciune cãtre Tãrâmul Gloriei.
( „Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá”, paragrafele 74.1 74.2) [14]
Prin urmare, o , voi iubiţi ai lui Dumnezeu! Faceţi un efort deosebit pânã când voi înşivã sã prevestiţi acest progres şi toate aceste confirmãri şi sã deveniţi nuclee ale binecuvântãrilor lui Dumnezeu, zorile luminii unitãţii Sale, promotorii darurilor şi frumuseţlor vieţii civilizate. Fiţi, în acest ţinut, apãrãtori ai perfecţiunilor omenirii; duceţi mai departe diversele ramuri ale cunoaşterii, fiţi activi şi progresivi în domeniul invenţiilor şi artelor. Strãduiţi-vã sã îndreptaţi comportamentul oamenilor şi cãutaţi sã întreceţi lumea întreagã prin caracterul moral. Cât încã sunt mici, hrãniţi copiii la sânul favorii divine, ocrotiţi-i în leagãnul tuturor perfecţiunilor, creşteţi-i în îmbrãţişarea harului. Dãruiţi-le avantajul aprofundãrii tuturor ştinţelor folositoare. Lãsaţi-i sã guste din fiecare meşteşug şi artã nouã, rarã şi minunatã.
(„Selections from the Writings of 'Abdu'l-Bahá” , paragraful 102.3) [15]
O , voi cei ce primiţi favorurile lui Dumnezeu! În aceastã nouã şi minunatã Epocã, temelia de nezdruncinat este învãţarea ştiinţelor şi a artelor. Potrivit unor Texte Sfinte clare, fiecare copil trebuie deprins cu meşteşugurile şi artele în mãsura în care e nevoie. Pentru aceasta, în fiecare oraş şi sat, trebuie înfiinţate şcoli în care fiecare copil din acel oraş sau sat urmeazã sã se angajeze în studiu pânã la nivelul obligatoriu.
(„Selections from the Writings of 'Abdu'l-Bahá”,O , fiu al Împãrãţiei! Toate lucrurile sunt folositoare dacã sunt împletite cu iubirea de Dumnezeu; iar fãrã iubirea Lui, toate lucrurile sunt dãunãtoare şi sunt asemeni unui vãl între om şi Domnul Împãrãţiei. Când iubirea Lui e prezentã, fiecare amãrãciune devine dulce şi fiecare binefacere aduce o plãcere deplinã. Spre exemplu, o melodie plãcutã auzului, aduce însãşi spiritul vieţii unei inimi care îl iubeşte pe Dumnezeu dar murdãreşte cu pofte un suflet cuprins de dorinţe senzuale.
(„Selections from the Writings of 'Abdu'l-Bahá”,O , pasãre cu cântec plãcut! Mica ta carte de poezii, care sunt foarte frumoase, a fost cititã. A fost o sursã de bucurie, cãci este un imn spiritual şi o melodie a iubirii de Dumnezeu.
Continuã aceastã melodie în întâlnirile celor preaiubiţi, cât de mult poţi; astfel minţile pot sã-şi gãseascã liniştea şi bucuria în acord cu iubirea de Dumnezeu. Când elocinţa expresiei, frumuseţea sensului şi dulceaţa compoziţiei se unesc cu noile melodii, efectul este şi mai mare, îndeosebi dacã sunt imnul versurilor unitãţii şi cântece de laudã cãtre Domnul Gloriei.
Strãduieşte-te din tot sufletul sã scrii poezii frumoase ce pot fi cântate în melodii cereşti; astfel, frumuseţea lor poate sã atingã minţile şi sã impresioneze inimile celor ce ascultã.
( „Tablets of 'Abdu'l-Bahá Abbas”), vol.I, p.59 [18]
O , tu cel onorat! Mulţumeşte-i Domnului cã eşti instruit în muzicã şi interpretare, intonând cu o voce plãcutã preamãrirea şi lauda Celui Etern, Celui Viu. Mã rog Domnului sã poţi folosi acest talent în rugãciune şi implorare pentru ca sufletele sã poatã fi trezite la viaţã, inimile sã fie atrase şi toţi sã fie aprinşi de focul iubirii de Dumnezeu!
(„Tablets of ‘Abdu'l-Bahá Abbas”, vol.III, p. 512) [19]
Prima condiţie perceptivã în lumea naturii este percepţia sufletului raţional. Pe aceasta o posedã în comun toţi oamenii, fie ei indolenţi sau veşnic treji, credincioşi sau atei. Sufletul raţional este creaţia lui Dumnezeu; el cuprinde şi depãşeşte celelalte creaturi; fiind mai nobil şi mai rafinat decât ele. Puterea sufletului raţional poate descoperi realitãţile lucrurilor, înţelege caracteristicile fiinţelor, pãtrunde tainele existenţei. ªtiinţele, cunoaşterea, artele, lucrãrile minunate, instituţiile, descoperirile, diferitele intreprinderi - toate vin din inteligenţa aplicatã a sufletului raţional.
( „Rãspunsuri la câteva întrebãri” , capitolul 58, p.172) [20]
Din cuvântãrile lui ‘Abdu’l-BaháCe întâlnire minunatã e aceasta! Aceştia sunt copiii Împãrãţiei. Cântecul pe care tocmai l-am ascultat a fost frumos atât prin melodie cât şi prin cuvinte. Arta muzicii e divinã şi eficace. Este hrana sufletului şi a spiritului. Prin puterea şi vraja muzicii, sufletul omului este înãlţat. Are o influenţã şi un efect uimitor în inimile copiilor, cãci inimile lor sunt pure iar melodiile au o mare influenţã asupra lor. Talentele latente cu care sunt înzestrate inimile acestor copii îşi vor gãsi expresia în mediul muzicii. De aceea, trebuie sã vã daţi silinţa sã îi faceţi sã devinã pricepuţi; învãţaţi-i sã cânte cu mãiestrie şi înrâurire. Este necesar ca fiecare copil sã cunoascã ceva despre muzicã, deoarece, fãrã cunoaşterea acestei arte, melodiile vocale şi instrumentale nu pot fi gustate cum se cuvine. Astfel, e nevoie sã se predea în şcoalã pentru ca sufletele şi inimile elevilor sã fie animate şi înveselite iar vieţile lor luminate de bucurie.
( „The Promulgation of Universal Peace”, p. 52) [21]
Un actor a amintit teatrul şi influenţa sa. „Teatrul este de cea mai mare importanţã” a spus ‘Abdu’l-Bahá. „A avut o putere educaţionalã extraordinarã în trecut; va fi la fel din nou.” El a descris cum, copil fiind, a vãzut piesa Misterul trãdãrii şi pasiunii lui Alí şi cum l-a atins atât de mult încât a plâns şi nu a putut dormi multe nopţi la rând.
( „ ‘Abdu’l-Bahá in London: Addresses and Notes of Conversations”, p.93) [22]
‘Abdu ’l-Bahá a spus… :„Toatã Arta este un dar al Sfântului Spirit. Când aceastã luminã strãluceşte în mintea unui muzician, ea se manifestã în frumoase armonii. ªi, strãlucind în mintea poetului, se vede în poezia frumoasã şi proza poeticã. Când Lumina Soarelui Adevãrului inspirã mintea unui pictor, el creeazã picturi uimitoare. Aceste daruri îşi împlinesc scopul lor cel mai înalt atunci când ilustreazã slãvirea lui Dumnezeu.”
(Lady Blomfield, „The Chosen Highway” , p. 167) [23]
Este firesc ca inima şi spiritul sã se bucure şi sã iubeascã toate lucrurile ce dau dovadã de simetrie, armonie şi perfecţiune. De exemplu: o casã frumoasã, o grãdinã bine rânduitã, simetria, o mişcare graţioasã, o carte bine scrisã, hainele frumoase, de fapt toate lucrurile care au în ele însele graţie sau frumuseţe sunt plãcute inimii şi spiritului -- de aceea, este cât se poate de sigur cã o voce de valoare aduce o plãcere pãtrunzãtoare.
( „A Brief Account of My Visit to Akká”, p 11-14) [24]
Din Scrierile lui Shoghi EffendiO astfel de viaţã purã şi sfântã, cu implicaţiile ei de modestie, puritate, calm, decenţã, curãţenia gândului implicã nu mai puţin decât exerciţiul moderaţiei în tot ceea ce este legat de îmbrãcãminte, limbaj, distracţii şi toate preocupãrile artistice şi literare. Cere vigilenţã zilnicã în controlarea poftelor trupeşti şi a înclinaţiilor imorale. Cere abandonarea unui comportament frivol, cu ataşamentul sãu excesiv faţã de plãceri triviale şi, deseori, rãu direcţionate. Cere abstinenţã totalã de la bãuturi alcoolice, de la opiu şi de la alte droguri similare care produc formarea unui obicei. Condamnã prostituţia artei şi a literaturii,6 practicile nudismului şi a cãsãtoriei de complezenţã, infidelitatea în relaţii maritale şi toate genurile de promiscuitate, de prea uşoarã familiaritate şi de vicii sexuale. Nu poate tolera nici un compromis cu teoriile, standardele, obiceiurile şi excesele unei epoci decadente. Mai degrabã cautã sã demonstreze, prin forţa dinamicã a exemplului sãu, caracterul dãunãtor al unor astfel de teorii, falsitatea unor astfel de standarde, goliciunea unor astfel de pretenţii, perversitatea unor astfel de obiceiuri şi caracterul profanator al unor astfel de excese.
( „The Advent of Divine Justice”, p.30 ) [25]Din scrisorile adresate în numele lui Shoghi Effendi
Shoghi Effendi doreşte sã vã anunţ primirea scrisorii dumneavoastrã datatã 27 octombrie 1931, împreunã cu muzica pentru „Strãinul singuratic” pe care aţi trimis-o… El sperã sincer cã, pe mãsurã ce Cauza creşte şi oameni talentaţi vin sub stindardul sãu, aceştia vor începe sã transpunã în artã spiritul divin care le animã sufletul. Fiecare religie a adus cu sine o formã de artã – fie ca sã vedem ce minuni va aduce aceastã Cauzã. Un spirit atât de glorios trebuie sã dea aripi unei arte glorioase. Templul cu toatã frumuseţea sa nu este decât prima razã a unui rãsãrit timpuriu; lucruri şi mai uimitoare vor fi realizate în viitor.
(11 decembrie 1931, cãtre o persoanã) [26]El intenţioneazã sã deschidã un nou capitol în publicaţia „The Bahá’í World”, dedicatã în întregime poeziilor scrise de bahá’í. Cu toate cã va fi un început sfios, el reprezintã punctul de pornire pentru mari realizãri viitoare. Shoghi Effendi doreşte prin aceasta sã îi încurajeze pe cei talentaţi sã dea expresie spiritului minunat care îi animã. Avem nevoie de poeţi şi scriitori pentru Cauzã şi acesta e cu siguranţã un mod bun de a-i încuraja. Unele dintre poezii sunt scrise de persoane foarte tinere dar ele sunã atât de pline de adevãr şi dau expresie unor gânduri pe care mulţi ar trebui sã se opreascã şi sã le admire. În Persia, Cauza a dat naştere unor poeţi consideraţi foarte buni chiar şi de ne-bahá’í. Sperãm ca nu peste mult timp sã aparã astfel de persoane şi în vest.
(2 ianuarie 1932, cãtre un credincios) [27]Cu siguranţã cã odatã cu rãspândirea spiritului lui Bahá’u’lláh va rãsãri o nouã epocã în artã şi literaturã. În timp ce forma, înainte, era perfectã dar îi lipsea spiritul, acum un spirit glorios va fi întrupat într-o formã nespus de mult îmbunãtãţitã de geniul lumii trezit la viaţã.
(3 aprilie 1932, cãtre un credincios) [28]Shoghi Effendi doreşte sã vã confirm primirea scrisorii dumneavoastrã din 18 mai 1932. Se bucurã foarte mult sã afle cã v-a plãcut „Crainicii Aurorei”, cãci rãsplata sa cea mai mare e sã vadã cã aceastã carte, care a însemnat multã muncã şi nelinişte pentru el, îi ajutã pe prieteni sã înţeleagã mai bine şi mult mai adânc spiritul care animã Mişcarea şi viaţa exemplarã a sufletelor eroice care au vestit-o în lume.
Pãzitorul sperã sincer cã citind aceastã carte, prietenii vor fi stârniţi la o mai mare activitate şi la un grad mai înalt de sacrificiu, cã vor ajunge la o înţelegere mai profundã a acestei Cauze a cãrei rãspândire şi victorie finalã este datã în grija lor. Aşa cum au remarcat unii dintre cei care au citit cartea, nimeni nu poate sã cunoascã acele vieţi şi sã nu fie inspirat sã le urmeze exemplul.
Este cât se poate de adevãrat cã spiritul acelor suflete eroice îi va face pe mulţi artişti sã dea tot ce au mai bun. Astfel de vieţi au inspirat în trecut poeţi şi au mişcat penelul pictorilor.
(20 iunie 1932, cãtre un credincios) [29]Shoghi Effendi s-a arãtat foarte interesat sã afle despre succesul spectacolului „Pageant of the Nations” pe care l-aţi realizat. Sperã din tot sufletul cã toţi cei care l-au urmãrit sã fie inspiraţi de acelaşi spirit care v-a animat pe dumneavoastrã atunci când l-aţi pus în scenã.
Prin astfel de reprezentaţii putem sã stârnim interesul în spiritul Cauzei unui numãr cât mai mare de oameni. Va veni ziua când Cauza se va rãspândi asemeni focului sãlbatic, când spiritul şi învãţãturile sale vor fi prezentate pe scenã sau în artã şi literaturã ca un întreg. Arta poate trezi astfel de sentimente nobile mult mai bine decât raţionarea rece, îndeosebi în rândurile maselor largi de oameni.
Nu trebuie sã aşteptãm decât câţiva ani pentru a vedea cum spiritul insuflat de Bahá’u’lláh îşi va gãsi expresia în operele artiştilor. Ceea ce dumneavoastrã şi alţi câţiva bahá’í încercaţi sã faceţi sunt nişte raze plãpânde care anunţã lumina strãlucitoare a unei dimineţi glorioase. Deocamdatã nu putem estima rolul pe care Cauza este destinatã sã îl joace în viaţa societãţii. Trebuie sã-i acordãm timp. Materialul pe care trebuie sã-l modeleze acest spirit este prea crud şi nepregãtit, dar în cele din urmã el va face loc Cauzei lui Bahá’u’lláh sã se arate în toatã splendoarea ei.
(10 octombrie 1932, cãtre un credincios) [30]Pãzitorul apreciazã imnurile pe care le compuneţi atât de frumos. Ele conţin cu siguranţã adevãrurile Credinţei şi bineînţeles vã vor ajuta sã daţi Mesajul celor tineri. Muzica este cea care ne înlesneşte atingerea spiritul uman; este un mijloc important care ne ajutã sã comunicãm cu sufletul. Pãzitorul sperã cã având acest sprijin veţi putea da oamenilor Mesajul şi sã le cuceriţi inimile.
(15 noiembrie 1932, cãtre un credincios) [31]Înainte de toate prin „ştiinţe care încep şi se terminã în cuvinte” Bahá’u’lláh se referea la acele tratate şi comentarii de teologie care mai degrabã împiedicã mintea omului decât o ajutã sã dobândeascã adevãrul. Cei care studiazã îşi dedicã viaţa studiului şi totuşi nu ajung nicãieri. Bahá’u’lláh cu siguranţã nu a intenţionat vreodatã sã includã literatura în aceastã categorie; iar stenografia şi dactilografia sunt talente cât se poate de folositoare, foarte necesare în actuala noastrã viaţã socialã şi economicã.
Ce aţi putea şi ar trebui sã faceţi, este sã vã folosiţi povestirile astfel încât sã devenã o sursã de inspiraţie şi îndrumare pentru cei care le citesc. Cu un astfel de mijloc la îndemâna dumneavoastrã, puteţi rãspândi spiritul şi învãţãturile Cauzei; puteţi arãta necazurile care existã în societate precum şi felul în care pot fi remediate. Dacã aveţi un talent deosebit la scris, ar trebui sã-l consideraţi ca fiind dãruit de Dumnezeu şi sã vã daţi toatã silinţa sã îl folosiţi pentru îmbunãtãţirea societãţii.
(30 noiembrie 1932, cãtre un credincios) [32]Poezia dumneavoastrã dedicatã lui Nabil m-a mişcat profund… Primesc cu drag oricare alte poezii din pana dumneavoastrã talentatã despre orice perioadã sau episod relatat în nemuritoarea naraţiune a lui Nabil. Dumneavoastrã aduceţi Cauzei servicii unice şi demne de menţionat. Fiţi fericit şi perseveraţi în strãduinţele dumneavoastrã alese.
(6 august 1933, în scrisul de mân ã al lui Shoghi Effendi, adãugat la
o scrisoare adresatã unui credincios în numele sãu) [33]
În legãturã cu întrebarea principalã pe care aţi ridicat-o referitor la cântarea de imnuri în întâlnirile bahá’í: El doreşte sã vã asigur cã nu vede nimic de obiectat în aceasta. Elementul muzical este fãrã îndoialã o trãsãturã importantã a tuturor întâlnirilor bahá’í. Dascãlul Însuşi i-a subliniat importanţa. Dar prietenii, atunci când fac asta şi alte lucruri, nu trebuie sã depãşeascã limitele moderaţiei şi trebuie sã aibã mare grijã sã pãstreze caracterul strict spiritual al tuturor întâlnirilor lor. Muzica trebuie sã ducã spre spiritualitate şi, dacã creeazã o astfel de atmosferã, nu poate fi nici o obiecţie împotriva ei.
Totuşi, trebuie fãcutã o distincţie de o importanţã vitalã între cântarea de imnuri compuse de credincioşi şi incantarea Rostirilor Sfinte.
(17 martie 1935, c ãtre un credincios) [34]În legãturã cu întrebarea dumneavoastrã referitoare la mãsura în care se pot dramatiza episoade din istoria Bahá’í: Pãzitorul ar aproba cu siguranţã, chiar ar încuraja faptul ca prietenii sã se preocupe de astfel de încercãri literare care, fãrã îndoialã, pot fi de o valoare inestimabilã pentru propovãduire. Ceea ce el doreşte ca sã fie evitat de credincioşi este dramatizarea personajelor lui Báb, Bahá’u’lláh şi ‘Abdu’l-Bahá, adicã tratarea lor ca personaje dramatice, ca personaje ce apar pe scenã. Aşa cum s-a mai subliniat deja, el considerã acest lucru ca fiind lipsit de respect.
Simplul fapt cã ei apar pe scenã constituie un act de lipsã de curtoazie care nicicum nu se poate împãca cu rangul lor deosebit de înalt. E de preferat ca mesajul lor sau cuvintele lor sã fie prezentate şi transmise de discipolii lor care apar pe scenã.
(25 iulie 1936, c ãtre un credincios) [35]Pãzitorul s-a bucurat de asemenea sã afle despre profundul dumneavoastrã interes pentru muzicã şi despre dorinţa dumneavoastrã de a servi Credinţa în acest fel. Deşi acum e doar începutul artei bahá’í, prietenii care simt cã sunt talentaţi în astfel de direcţii ar trebui sã se strãduiascã sã-şi dezvolte şi sã-şi cultive talentele iar prin operele lor sã reflecte, chiar dacã nu într-o mãsurã suficientã, Spiritul Divin pe care Bahá’u’lláh l-a insuflat în lume.
(4 noiembrie 1937, c ãtre un credincios) [36]… dumneavoastrã puneţi întrebarea despre care va fi sursa de inspiraţie pentru compozitorii şi muzicienii bahá’í: muzica trecutului sau Cuvântul? Noi nu putem prevedea, aşa cum ne aflãm acum la pragul culturii bahá’í, ce forme şi caracteristici vor avea artele viitorului inspirate de aceastã Nouã şi Puternicã Revelaţie. De ceea ce putem fi siguri e faptul cã ele vor fi minunate; aşa cum fiecare Credinţã a dat naştere unei culturi care a înflorit în diferite forme, tot aşa ne putem aştepta sã se întâmple şi cu iubita noastrã Credinţã. Este prematur sã încercãm acum sã înţelegem cum vor fi ele.
(23 decembrie 1942, c ãtre un credincios) [37]Muzica, fiind una dintre arte, reprezintã o dezvoltare fireascã a culturii iar Pãzitorul nu simte cã ar trebui sã cultivãm o „muzicã bahá’í” mai mult decât ne strãduim sã dezvoltãm o şcoalã bahá’í de picturã sau scris. Credincioşii sunt liberi sã picteze, sã scrie şi sã compunã aşa cum îi îndeamnã talentele lor. Dacã se compune muzicã ce conţine scrierile sfinte, prietenii sunt liberi sã se foloseascã de ea, dar nicicând nu trebuie consideratã ca o cerinţã sã avem un astfel de gen de muzicã la întâlnirile bahá’í. Cu cât pritenii se ţin mai departe de forme întipãrite, cu atât mai bine, deoarece trebuie sã-şi dea seama cã aceastã Cauzã este pur şi simplu universalã şi cã ceea ce pare a fi o îmbunãtãţire a felului lor de a celebra o Sãrbãtoare etc. ar putea suna neplãcut urechilor unor oameni din alte ţãri şi viceversa. Atâta vreme cât ei au muzicã de dragul muzicii e bine, dar nu trebuie sã o considere muzicã bahá’í.
(20 iulie 1946, cãtre o Adunare Spiritualã Naţionalã) [38]
…el doreşte sã supunã atenţiei Adunãrii dumneavoastrã o chestiune de o importanţã deosebitã şi anume Cel Mai Mare Nume. Pentru ochiul celui din Vest, neobişnuit cu arta caligrafiei -- cea mai rafinatã dintre artele Estului -- aproape orice reprezentare a Celui Mai Mare Nume, dacã conţine elementele caracteristice, este Cel Mai Mare Nume. Dar pentru un oriental poate fi o monstruozitate… Ceea ce trebuie menţinut sunt proporţiile exacte. Cel Mai Mare Nume nu trebuie scris cu litere alungite -- nici pe orizontalã nici pe verticalã-- de dragul de a umple un spaţiu oval sau circular.
(22 decembrie 1984, cãtre o Adunare Spiritualã Naţionalã) [39]
Un canadian de origine francezã a fost cel care, prin viziunea şi dibãcia sa, a dus la realizarea planului şi trasarea liniilor caracteristice ale primului Mashriqu’l-Adhkár din Vest, marcând astfel prima încercare, oricât de rudimentarã, de a exprima frumuseţea pe care arta bahá’í o va desfãşura în toatã plenitudinea ei în faţa ochilor lumii.
(1 martie 1951, dintr-un postscriptum scris de Shoghi Effendi, adãugat la o scrisoare adresatã în numele sãu unei Adunãri Spirituale Naţionale) [40]
Muzica este una dintre arte iar Profeţii lui Dumnezeu nu ne învaţã artele; dar extraordinarul impuls cultural pe care religia îl dã societãţii produce pas cu pas forme noi şi minunate de artã. Vedem aceasta în diferite stiluri de arhitecturã şi picturã asociate creştinismului, islamului, budismului şi altor civilizaţii. Muzica, de asemenea, s-a dezvoltat ca o expresie a oamenilor.
Noi credem cã în viitor, când spiritul bahá’í va pãtrunde în lume şi va transforma societatea, va avea influenţã şi asupra muzicii; dar nu existã ceva de genul muzicã bahá’í. Tot ceea ce se spune în învãţãturi despre muzicã este cã ea poate influenţa profund inima şi sufletul omului şi cã are un efect deosebit de înãlţãtor.
(3 februarie 1952, c ãtre un credincios) [41]Referitor la problemele ridicate în scrisoarea dumneavoastrã: În învãţãturi nu existã nimic împotriva dansului, dar prietenii trebuie sã-şi aminteascã faptul cã standardul lui Bahá’u’lláh este modestia şi neprihãnirea. Atmosfera sãlilor moderne de dans unde e atâta mizerie, se fumeazã şi se bea atât de mult, este deosebit de dãunãtoare, dar dansurile decente nu au nimic dãunãtor în ele însele. Desigur cã nu e nimic dãunãtor în dansul clasic sau în învãţarea dansului în şcoalã. De asemenea, nu e nimic rãu în a juca în piese de teatru. La fel şi cu jucatul în filme. În zilele noastre lucrul dãunãtor nu este arta în sine, ci pervertirea nefericitã care adeseori înconjoarã aceste arte. Ca bahá’í nu trebuie sã evitãm artele, ci faptele şi atmosfera care uneori sunt legate de aceste profesii.
(30 iunie 1952, cãtre o Adunare Spiritualã Naţionalã) [42]
Din scrisori adresate de cãtre şi în numelePublicitatea însãşi trebuie sã fie bine gânditã, demnã şi respectuoasã. Un mod de abordare bombastic, care poate duce la atragerea unei iniţiale atenţii deosebite faţã de Cauzã, se poate dovedi în cele din urmã ca producând o repulsie ce va avea nevoie de un efort susţinut pentru a fi învinsã. Standardul demnitãţii şi reverenţei impus de preaiubitul Pãzitor trebuie pãstrat întotdeauna, mai ales în prezentãri muzicale şi dramatice; iar fotografiile lui ‘Abdu’l-Bahá nu trebuie folosite la întâmplare. Aceasta nu înseamnã cã activitãţile tinerilor, de exemplu, trebuie minimalizate; poţi fi exuberant fãrã a fi lipsit de reverenţã sau a submina demnitatea Cauzei.
(2 iulie 1967, Casa Universalã a Dreptãţii cãtre toate Adunãrile Spirituale Naţionale) [43]
… considerãm cã vã va fi de ajutor sã ştiţi cã toate cântecele ale cãror cuvinte sunt Scrierile originale ale lui Báb, Bahá’u’lláh sau ‘Abdu’l-Bahá sunt potrivite pentru partea devoţionalã a Sãrbãtorii. Într-adevãr, incantãrile persane sunt astfel de cântece venite dintr-o altã tradiţie; ele reprezintã o modalitate de a adãuga muzica Cuvântului sfânt şi fiecare persoanã care incanteazã o face îi reflectã sentimentul pentru Cuvintele pe care le rosteşte. În ce priveşte cântecele ale cãror cuvinte sunt poetice şi reprezintã compoziţia altcuiva decât Figurile Credinţei, acestea sunt şi ele de dorit dar în situaţiile potrivite…
Deoarece spiritul întrunirilor noastre este atât de mult afectat de tonul şi calitatea adoraţiei noastre, de sentimentul şi aprecierea pe care o avem faţã de Cuvântul lui Dumnezeu pentru aceastã zi, noi sperãm cã dumneavoastrã veţi încuraja cea mai frumoasã expresie posibilã a spiritelor umane din comunitatea dumneavoastrã prin muzicã ca un mod de simţire.
(22 februarie 1971, Casa Universalã a Dreptãţii cãtre o Adunare Spiritualã Naţionalã) [44]
Înţelegerea dumneavoastrã despre faptul cã reprezentarea lui Báb şi Bahá’u’lláh în opere de artã este interzisã e corectã. Pãzitorul a explicat clar cã aceastã interdicţie se referã la toate Manifestãrile lui Dumnezeu; fotografii sau reproduceri de portrete ale lui ‘Abdu’l-Bahá pot fi folosite în cãrţi, dar nu e voie sã se facã nici o încercare de a-L reprezenta în opere dramatice sau de alt gen în care El ar fi unul dintre personaje. Totuşi, nu existã nici o obiecţie faţã de reprezentarea simbolicã a Personalitãţilor Sfinte, cu condiţia ca aceasta sã nu devinã un ritual iar simbolul folosit sã nu fie lipsit de reverenţã.
(3 decembrie 1972, Casa Universalã a Dreptãţii cãtre un credincios) [45]
Deşi este cât se poate de adevãrat cã artiştii individuali precum Mark Tobey şi alţii au fost fãrã îndoialã inspiraţi şi influenţaţi de dragostea lor pentru Revelaţia lui Bahá’u’lláh, este mult prea devreme în Dispensaţia Bahá’í sã vorbim despre influenţa Credinţei asupra artelor în general. Cu adevãrat, preaiubitul Pãzitor însuşi a subliniat cã deocamdatã nu existã ceva ce poate fi numit artã bahá’í deşi nu este nici o îndoialã în afirmaţiile din scrieri cã în viitor se poate anticipa o înflorire de arte noi şi frumoase.
(17 ianuarie 1973, Casa Universalã a Dreptãţii cãtre o Adunare Spiritualã Naţionalã) [46]
Preaiubitul Pãzitor a explicat cã înflorirea artelor, care e ste rezultatul revelaţiei divine, apare numai dupã trecerea câtorva secole. Credinţa Bahá’í oferã lumii reconstruirea completã a societãţii umane -- o reconstruire cu un efect de foarte lungã duratã, deoarece ea a fost aşteptatã cu nerãbdare de toate revelaţiile din trecut şi a chemat întemeierea Împãrãţiei lui Dumnezeu pe pãmânt. Noua arhitecturã cãreia îi va da naştere aceastã revelaţie va înflori multe generaţii de acum încolo. Acum ne aflãm doar la începutul acestui proces extraordinar.
În momentul d e faţã este o perioadã de schimbãri şi nelinişti. Arhitectura, asemeni tuturor artelor şi ştiinţelor este supusã unei dezvoltãri foarte rapide; nu trebuie decât sã ţinem cont de schimbãrile care au avut loc în decursul ultimelor câteva decenii pentru a ne face o idee despre ce se poate întâmpla în anii imediat urmãtori. Unele clãdiri moderne au, fãrã îndoialã, calitãţi deosebite şi vor rezista, dar mult din ceea ce se construieşte acum va fi depãşit şi s-ar putea sã arate urât peste câteva generaţii. Cu alte cuvinte, arhitectura modernã poate fi consideratã ca o nouã dezvoltare aflatã în stadiul sãu primitiv.
(18 iulie 1974, Casa Universalã a Dreptãţii cãtre un credincios) [47]
Casa Universalã a Dreptãţii considerã cã în acest moment al dezvoltãrii Credinţei responsabilitatea ei majorã este pregãtirea şi ducerea la bun sfârşit a planurilor de propovãduire desemnate sã atingã obiectivele trasate de ‘Abdu’l-Bahá în Tabletele Planului Divin, ca teoriile din arte şi ştiinţe sã se dezvolte sub auspiciile celor care sunt experţi şi experimentaţi în aceste domenii.
(25 ianuarie 1977, Casa Universalã a Dreptãtii cãtre un credincios) [48]
Interdicţia asupra reprezentãrii Manifestãrilor lui Dumnezeu în tablouri şi desene sau în reprezentãri dramatice se referã la toate Manifestãrile lui Dumnezeu. Existã, bineînţeles, opere deosebite şi minunate din Dispensaţiile trecute, multe din ele portretizând Manifestãrile lui Dumnezeu într-un spirit de reverenţã şi dragoste. Cu toate acestea, în aceastã Dispensaţie, maturitatea omenirii şi mai marea înţelegere a relaţiei dintre Manifestarea Supremã şi slujitorii Sãi ne ajutã sã ne dãm seama de imposibilitatea de a reprezenta, în orice formã umanã, fie ea pictorialã, în sculpturã sau teatru, Persoana Manifestaţiei lui Dumnezeu. Exprimând interdicţia bahá’í, preaiubitul Pãzitor a subliniat aceastã imposibilitate.
(9 martie 1977, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre un credincios) [49]
Aceleaşi forţe destructive perturbã şi echilibrul politic, economic, ştiinţific, literar şi moral al lumii şi distrug cele mai frumoase roade ale civilizaţiei actuale… Pânã şi muzica, arta şi literatura, care ar trebui sã reprezinte şi sã inspire sentimentele cele mai nobile şi aspiraţiile cele mai înalte şi ar trebui sã fie izvorul confortului şi liniştii pentru sufletele tulburate; s-au îndepãrtat de la calea dreaptã şi sunt acum nişte oglinzi pentru inimile mânjite ale acestui veac confuz, bolnav şi fãrã de principii.
(10 februarie 1980, Casa Universalã a Drepatãţii cãtre bahá’íi iranieni din întreaga lume) [50]
În general vorbind, operele de ficţiune, prin care scriitorii sperã cã vor ajuta la promovarea cunoaşterii Cauzei lui Dumnezeu, îşi vor împlini menirea, mai bine, dacã vor fi orientate spre fondul unor evenimente particulare sau a unor procese de dezvoltare din Cauza lui Dumnezeu şi nu vor fi folosite ca sã portretizeze evenimentele istorice în sine şi a personalitãţilor care au luat parte la ele. Realitatea evenimentelor şi personajele actuale sunt mai convingãtoare decât orice poveste de ficţiune. În legãturã cu aceasta, secretarul lui Shoghi Effendi a scris în numele lui:7
El nu ar recomanda ficţiunea ca o metodã de propovãduire; starea lumii este prea arzãtoare pentru a permite întârzierea în a oferi învãţãturile direct asociate cu numele lui Bahá’u’lláh. Dar orice abordare potrivitã a Credinţei, care apeleazã la un grup sau altul, meritã cu siguranţã efortul, deoarece dorim sã aducem Cauza tuturor oamenilor, de toate categoriile şi de toate mentalitãţile.
(23 septembrie 1980, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre un credincios) [51]
Scrisoarea dumneavoastrã referitoare la artã a fost primitã iar Casa Universalã a Dreptãţii ne-a însãrcinat sã vã lãudãm pentru planul dumneavoastrã de a vã folosi talentele artistice pentru a exprima spiritul învãţãturilor lui Bahá’u’lláh. Vã încurajeazã cu cãldurã în aceastã direcţie…
Ca rãspuns la cererea dumneavoastrã pentru îndrumare asupra celor mai bune modalitãţi de a aborda artiştii în propovãduirea Credinţei, se poate spune cã pe lângã acele metode care îi atrag pe oameni în general, artiştii vor rãspunde la artã. Când învãţãturile sublime ale Credinţei sunt reflectate în opera artisticã, inimile oamenilor, incluzându-i pe artişti, vor fi mişcate. Un citat din Scrierile Sfinte sau descrierea unei opere de artã asociatã Scrierilor poate oferi celui care priveşte o înţelegere a sursei acestei atracţii spirituale şi sã îl îndrepte mai departe spre studiul Credinţei.
(21 iulie 1982, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre un credincios) [52]
Odatã c u evoluţia societãţii bahá’í, care e alcãtuitã din oameni cu origini culturale diferite şi gusturi diverse, fiecare cu propria sa concepţie despre ceea ce e acceptabil şi plãcut din punct de vedere estetic, acei bahá’í care sunt talentaţi în muzicã, dramã şi arte vizuale sunt liberi sã-şi exerseze talentele în moduri care servesc Cauzei lui Dumnezeu. Ei nu trebuie sã fie stânjeniţi de lipsa aprecierii din partea unor credincioşi. Mai degrabã, cunoscând scrierile convingãtoare ale Credinţei despre muzicã şi expresia artisticã … ei ar trebui sã-şi continue strãdaniile artistice într-o recunoaştere smeritã a faptului cã artele sunt instrumente puternice pentru a servi Cauza, arte care în timp îşi vor avea propriile roade bahá’í.
(9 august 1983, în numele Casei Univrsale a Dreptãţii cãtre un credincios) [53]
A fost primitã scrisoarea în care dumneavoastrã cereţi îndrumare în ceea ce priveşte reprezentarea vizualã a persoanelor legate de Vârsta Eroicã a Credinţei. Casa Universalã a Dreptãţii doreşte sã ştiţi cã nu existã nimic nici în dispoziţiile Pãzitorului nici în cele ale Casei Dreptãţii, …care sã opreascã artiştii de la a desena Slovele Celui Viu în peisaje sau participând la evenimente ce sunt corecte din punct de vedere istoric. Evident, pe lângã acurateţe, este important sã pãstraţi demnitatea personajelor portretizate.
(5 octombrie 1983, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre o Adunare Spiritualã Naţionalã) [54]
Arhitectura în acest moment, la fel c a toate aspectele civilizaţiei noastre, trece printr-o perioadã de dezvoltare rapidã, cu gusturi ce se schimbã de la un deceniu la altul. Nimeni nu poate fi sigur dacã o clãdire care e construitã acum în stilul uzitat va apãrea frumoasã sau nu în ochii oamenilor peste cincizeci de ani de acum încolo. De aceea, pentru Centrul Administrativ Mondial al Credinţei, preaiubitul Pãzitor a ales stilul clasic grec. Acesta e un stil matur, foarte frumos, care a rezistat timp de 2000 de ani. Totuşi, nu ar fi corect sã deducem de aici cã stilurile clasice greceşti în particular sunt arhitecturã bahá’í.
(3 septembrie 1984, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre un credincios) [55]
Lepãdându-vã de perspectivele joase ale mediocritãţii, lãsaţi-i sã pãşeascã pe înãlţimile în ascensiune ale perfecţiunii în tot ceea ce aspirã sã facã. Fie ca ei sã se hotãrascã sã înalţe chiar şi ambianţa în care trãiesc, fie ea în sãlile de clasã sau în sãlile de curs, în munca lor, în timpul liber, în activitatea lor bahá’í sau în serviciul pentru societate.
Într-adevãr, lãsaţi-i sã întâmpine cu încredere încercãrile care îi aşteaptã. Însuflaţi cu aceastã perfecţiune şi o smerenie adecvatã, cu tenacitate şi o servitudine iubitoare, tinerii de azi trebuie sã se mişte cãtre rândurile din faţã ale profesiunilor, comerţului, artelor şi meşteşugurilor necesare pentru progresul viitor al omenirii -- aceasta pentru a fii siguri cã spiritul Cauzei îşi va rãspândi lumina asupra tuturor acestor domenii importante ale strãduinţei umane.
Mai mult, în timp ce încearcã sã stãpâneascã conceptele unificatoare şi tehnologiile ce avanseazã atât de rapid în aceastã erã a comunicaţiilor, ei pot şi chiar trebuie sã garanteze transmiterea în viitor a acelor deprinderi care vor pãstra minunatele şi indispensabilele realizãri ale trecutului. Transformarea care va avea loc în funcţionarea societãţii va depinde în mare mãsurã, cu siguranţã, de eficacitatea pregãtirilor pe care le fac tinerii pentru lumea pe care o vor moşteni.
(8 mai 1985, Casa Universalã a Dreptãţii cãtre tinerii lumii) [56]
Casa Universalã a Dreptãţii doreşte sã vã încurajeze în scrierea cãrţii dumneavoastrã dar vã reaminteşte cã Pãzitorul a specificat clar cã la aceastã vârstã fragedã a Dispensaţiei nu existã ceva cum ar fi artã, muzicã, arhitecturã sau culturã bahá’í. Cu siguranţã cã ele vor apãrea în viitor ca o ramurã normalã a civilizaţiei bahá’í. Predilecţiile Pãzitorului în aceastã direcţie nu trebuiesc nicicând vãzute ca temelie pentru astfel de dezvoltãri. Dupã cum s-a vãzut clar din respingerea sa a planului care i-a fost prezentat pentru Templul din Kampala, …el nu a considerat cã direcţia modernã din arhitectura curentã în timpul sãu era potrivitã unei Case de Adoraţie Bahá’í, dar aceasta nu implicã nicidecum cã el a instituit un model al sãu. Alegerea stilului clasic pentru structurile de pe Muntele Carmel a fost realizatã, dupã cum subliniazã Amatu’l-Bahá Rúhíyyih Khánum, pe baza faptului cã era frumos, se potrivea cu zona şi cã a rezistat testului timpului. De aceea, trebuie sã fiţi atenţi sã nu indicaţi sau sã faceţi tot posibilul sã se deducã faptul cã Pãzitorul a pus bazele începuturilor timpurii ale formelor de artã bahá’í. El a fãcut grãdini şi clãdiri frumoase utilizând ce a avut la îndemânã şi, în cazul suprastructurii Mausoleului lui Báb, a angajat experţi care au putut realiza planuri potrivite sub îndrumarea sa.
(23 iunie 1985, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre un credincios) [57]
Referitor la muzicã şi artele frumoase, dumneavoastrã aveţi, bineînţeles, libertatea sã le introduceţi ca materii de studiu în şcolile bahá’í. Multe dintre Adunãrile Spirituale Naţionale, cât se poate de conştiente de Scrierile Bahá’í despre muzicã şi arte, încorporeazã o astfel de pregãtire şi materiale pe care le gãsesc posibile în acest stadiu al dezvoltãrii comunitãţii bahá’í. Multã muncã trebuie depusã de cãtre profesori dedicaţi şi talentaţi pentru a stimula, culege şi publica muzica care apare acum în lumea bahá’í pentru a o folosi sistematic în şcoli…
Potrivit Învãţãturilor noastre, muzica şi artele trebuiesc încurajate iar acestea adaugã nespus de mult la vitalitatea şi spiritul comunitãţii. Gândurile şi eforturile Adunãrii dumneavoastrã sunt apreciate şi dumneavoastrã sunteţi amintiţi în rugãciunile Casei Dreptãţii.
(20 august 1985, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre o Adunare Spiritualã Naţionalã) [58]
În ceea ce priveşte folosirea simbolismului în artã, citatele care urmeazã, extrase din scrisori adresate la doi credincioşi de cãtre Casa Universalã a Dreptãţii, ar putea sã vã ofere rãspunsul pe care îl cãutaţi:
Nu avem nici o obiecţie la folosirea fenomenelor naturale ca simboluri pentru a ilustra semnificaţia celor trei Figuri Centrale, a Legilor şi Administraţiei Bahá’í; apreciem de asemenea modul în care folosirea simbolurilor vizuale se potriveşte exprimãrii conceptelor abstracte.
(29 iulie 1971)Înţelegerea dumneavoastrã în legãturã cu faptul cã portretizarea lui Báb şi Bahá’u’lláh în opere de artã e interzisã este corectã. Pãzitorul a explicat cã aceastã interdicţie se referã la toate Manifestãrile lui Dumnezeu; fotografii sau reproduceri de portrete ale Dascãlului pot fi folosite în cãrţi, dar nu se poate face nici o încercare de a-L portretiza în opere dramatice sau de alt gen, acolo unde El ar fi unul dintre personaje. Totuşi, nu existã nici o obiecţie faţã de reprezentarea simbolicã a acestor Persoane Sfinte, cu condiţia ca aceasta sã nu devinã un ritual iar simbolul utilizat sã nu fie lipsit de reverenţã.
(3 decembrie 1972)Câteodatã oferiţi descrieri detaliate ale simbolurilor pe care le utilizaţi în tablourile dumneavoastrã; în practicã aceasta ar putea introduce un aspect care ar putea fi folosit în mod nedrept la interpretarea conceptelor baha’í, ducând în cele din urmã la diminuarea eforturilor dumneavoastrã artistice mai degrabã decât la creşterea lor. Simbolismul aparţine artei dar artiştii interpreteazã rareori simbolurile pe care le utilizeazã, lãsând la latitudinea celor care le observã arta sã tragã concluzii, oferind uneori nimic mai mult decât sugestii din titlurile date unor astfel de lucrãri.
Intitularea unei opere de artã este prerogativa artistului; singura obiecţie ar fi folosirea unui titlu lipsit de respect pentru o operã ce intenţioneazã sã reprezinte un subiect bahá'í.
În ce priveşte întrebarea dumneavoastrã referitoare la realizarea unui „tablou care dã o alurã contemporanã unui pasaj din Scrierile Sfinte”, Casa Dreptãţii considerã cã artiştii nu trebuie sã fie opriţi de instituţiile Bahá'í de la a crea o varietate de transpuneri caligrafice ale Scrierilor Sfinte sau ale Celui Mai Mare Nume. Totuşi, astfel de strãdanii trebuie fãcute cu gust şi sã nu ia forme ce ar cãdea pradã ridicolului. În legãturã cu simbolul atât de folosit al Celui Mai Mare Nume, Casa Dreptãţii sfãtuieşte sã se acorde mare atenţie reprezentãrii corecte a caligrafiei persane deoarece orice abatere de la o reprezentare recunoscutã ar produce suferinţã credincioşilor iranieni.
(23 februarie 1987, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre un credincios) [59]
Practica formulatã de Casa Dreptãţii de a descuraja reproducerea fotografiilor sau tablourilor Dascãlului pentru distribuţie nu implicã vreo opinie despre calitatea unui tablou. Existã o largã varietate în calitatea mãiestriei cu care au fost realizate tablourile Dascãlului. Casa Dreptãţii nu doreşte sã arate preferinţa pentru un tablou în defavoarea altuia; preferã mai degrabã sã aleagã aceastã practicã generalã ca o modalitate de a se asigura faptul cã se acordã respectul cuvenit reprezentãrilor lui ‘Abdu’l-Bahá şi cã nu se face o distribuţie a reproducerilor fotografice a acelor tablouri care sunt de o calitate slabã.
Se face o deosebire importantã între publicarea fotografiilor tablourilor în cãrţi şi reviste, lucru care nu e interzis deoarece e supus într-o anumitã mãsurã judecãţii editorului, şi publicarea lor ca elemente separate, fapt descurajat de Casa Dreptãţii.
ªi mai general, Casa Dreptãţii considerã cã una din marile încercãri cu care se confruntã bahá'íi de peste tot este redarea popoarelor lumii a unei conştiinţe a realitãţii spirituale. Viziunea noastrã despre lume este clar diferitã de cea a restului omenirii deoarece noi înţelegem creaţia cuprinzând atât entitãţi spirituale cât şi fizice şi vedem scopul lumii în care ne aflãm acum ca fiind un mijloc pentru progresul nostru spiritual.
Aceastã perspectivã are implicaţii importante pentru comportamentul bahá'ílor şi dã naştere unor practici care sunt complet opuse comportamentului predominant al societãţii largi. Una din virtuţile distinctive subliniate în Scrierile Bahá'í este respectul pentru ceea ce e sfânt. Un astfel de comportament nu are nici o semnificaţie pentru cei care au o concepţie întru totul materialistã despre lume, în timp ce mulţi dintre credincioşii religiilor consacrate au fãcut-o sã decadã pânã la a deveni un set de ritualuri lipsite de o adevãratã trãire spiritualã.
În unele cazuri Scrierile Bahá'í conţin îndrumãri precise despre cum trebuie exprimat respectul faţã de obiecte sau locuri sfinte, de exemplu restricţii ale folosirii Celui Mai Mare Nume pe lucruri sau folosirea la întâmplare a înregistrãrii vocii Dascãlului. În alte situaţii, credincioşii sunt chemaţi sã se strãduiascã sã ajungã la o înţelegere mai profundã a conceptului sfinţeniei în învãţãturile Bahá'í, de unde pot sã-şi hotãrascã propria formã de comportament prin care se exprimã respect şi reverenţã.
Comportamentul lor exterior nu e decât o reflecţie a vieţii lor interioare iar viaţa lor interioarã o oglindã a comportamentului lor exterior.
Casa Universalã a Dreptãţii doreşte ca dumneavoastrã sã priviţi din aceastã perspectivã grijile exprimate în ultimii ani. Bahá'íi dãruiţi cu talent artistic se aflã într-o situaţie unicã de a-şi folosi abilitãţile atunci când trateazã teme Bahá'í astfel încât sã dezvãluie omenirii dovezile reînnoirii spirituale pe care Credinţa Bahá'í le-a adus umanitãţii prin revitalizarea conceptului de reverenţã.
Întrebãrile referitoare la libertatea artisticã nu sunt înrudite cu problemele ridicate aici. Artiştii Bahá'í sunt liberi sã îşi concentreze talentele în orice direcţie care îi intereseazã. Totuşi, se sperã ca ei sã exercite un rol conducãtor în restabilirea într-o societate materialistã a recunoaşterii reverenţei ca un element vital în dobândirea adevãratei libertãţi şi a fericirii trainice.
(24 septembrie 1987, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre un credincios) [60]
Casa Dreptãţii s-a bucurat sã audã despre succesul pe care îl aveţi în profesiunea dumneavoastrã. Vã sfãtuieşte sã priviţi aceastã activitate profesionalã în contextul servirii Credinţei şi promovarea muncii de proclamare şi propovãduire. Realizãrile dumneavoastrã muzicale vã vor face sã ajungeţi la un numãr larg de oameni şi sã le proclamaţi în cele din urmã Mesajul lui Baha’u’llah prin exprimarea valorilor sale în muzica dumneavoastrã. De asemenea, puteţi sã vã faceţi prieteni preţioşi pentru Credinţã din rândul oamenilor influenţi pe care îi veţi întâlni pe mãsurã ce afacerea dumneavoastrã continuã sã se dezvolte. Aceste consideraţii ar putea sã vã îndrume în luarea hotãrârii pe care o aveţi acum în faţã referitor la zona în care ar trebui sã locuiţi. Artiştii Bahá'í care ating desãvârşirea şi recunoaşterea în domeniul ales de ei şi care rãmân dedicaţi promovãrii Credinţei, pot fi de un ajutor nepreţuit Cauzei în momentul actual, când curiozitatea publicã despre învãţãturile Bahá'í e stârnitã din ce în ce mai mult.
(30 iunie 1988, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre doi credincioşi) [61]
Este permisã folosirea unor selecţii din Scrierile Sfinte ca şi versuri acompaniate de compoziţii muzicale şi repetarea cuvintelor sau versurilor. Citatele care urmeazã oferã o clarificare mai detaliatã despre acest subiect.
De aceea… puneţi versurile şi cuvintele divine pe muzicã astfel încât ele sã poatã fi cântate cu o melodie care sã trezeascã spiritul în Adunãri şi întâlniri iar inimile celor care le ascultã sã freamãte şi sã se înalţe în rugãciune şi implorare spre Împãrãţia Abhá.
(Abdu’l-Baha, „Bahá'í World Faith”, p. 378)8Fãrã îndoialã cã rugãciunile şi pãrţi din Tablete, din „Cuvintele Tainice” etc. se potrivesc, dar el nu considerã cã e bine sã se prescurteze nici o parte, cu alte cuvinte, sã se înlãture pãrţi dintr-un paragraf sau o meditaţie şi sã fie prescurtate astfel.
(Dintr-o scrisoare datatã 3 iulie 1949, adresatã în numele lui Shoghi Effendi unui credincios)
Ca r ãspuns la o întrebare din partea unui credincios legatã de unele mici modificãri ale cuvintelor de dragul accentului corect sau adãugarea unui cuvânt pentru crearea unei metrici perfecte, Preaiubitul Pãzitor a spus urmãtoarele:
Sunt permise mici modificãri în textul rugãciunilor iar eu v-aş sfãtui sã daţi o formã muzicalã chiar cuvântului revelat, fapt care, consider eu, va fi cât se poate de eficient. Am sã mã rog pentru ca Cel Preaiubit sã vã inspire sã reuşiţi sã aduceţi acest serviciu deosebit Cauzei Sale.
(Cu scrisul de mânã a lui Shoghi Effendi, anexatã unei scrisori datate 8 aprilie 1931, adresatã în numele sãu unui credincios)
Referitor la întrebarea despre punerea unor versuri din Scrierile Bahá'í pe melodii deja existente, în cazul în care nu existã copyright şi nu apar alte restricţii legale, trebuie ţinut cont de faptul cã un astfel de gen de muzicã poate purta cu sine legãturi cu piesa originalã, în ceea ce priveşte versurile sau atmosfera şi s-ar putea sã nu întruneascã cerinţa de a trata Textele Sfinte cu demnitate şi reverenţã.
(6 decembrie 1989, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre un credincios) [62]
Nu existã nici o obiecţie faţã de interpretarea unei rugãciuni sub formã de mişcare sau dans dacã spiritul în care se face este cât se poate de demn dar este de preferat ca aceasta sã nu fie acompaniatã de citirea cuvintelor.
(4 ianuarie 1990, în numele Casei Univrsale a Dreptãţii cãtre un credincios) [63]
Casa Universalã a Dreptãţii se bucurã sã afle despre activitãţile dumneavoastrã de propovãduire şi despre devotamentul dumneavoastrã continuu faţã de Cauzã în ciuda dificultãţilor pe care le-aţi întâmpinat ca şi muzician. Referitor la întrebarea dumneavoastrã: este evident cã Învãţãturile Bahá'í nu permit ca muzicienii sau alţi artişti sã nu fie trataţi cum se cuvine, de asemenea, nu se aşteaptã ca artiştii sã-şi sacrifice propria voinţã datoritã toanelor sau chiar opiniilor puternic susţinute de alţi bahá'í. În ce priveşte tensiunile şi greutãţile care apar între propovãduirea Credinţei prin muzica pe care o compuneţi şi necesitatea simultanã de a vã întreţine financiar, se sugereazã ca dumneavoastrã sã vã stabiliţi propriile limite în aceastã direcţie. Gãsim, de exemplu, urmãtoarea îndrumare într-o scrisoare din 26 februarie 1933, adresatã în numele lui Shoghi Effendi unui credincios:
Sfatul pe care vi l-a dat Shoghi Effendi privitor la împãrţirea timpului dumneavoastrã între servirea Cauzei şi atenţia acordatã celorlalte responsabilitãţi pe care le aveţi a fost dat multor prieteni atât de Bahá’u’lláh cât şi de Dascãl. Este un compromis între douã versete din „Aqdas”, unul care obligã pe fiecare Bahá'í sã serveascã la promovarea Credinţei iar celãlalt care spune cã fiecare suflet trebuie sã exercite o profesie care va fi folositoare societãţii. În una din Tabletele Sale Bahá’u’lláh spune cã cea mai înaltã formã de detaşare în acestã zi este sã exerciţi o anumitã profesie şi sã te întreţii singur. De aceea, un bun Bahá'í este acela care îşi rânduieşte viaţa în aşa fel încât sã dedice timp atât nevoilor sale materiale cât şi servirii Cauzei.
(15 februarie 1990, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre un credincios) [64]
Dorinţa dumneavoastrã sincerã de a folosi teatrul ca mijloc de a rãspândi principiile Credinţei printre oameni este cât se poate de lãudabilã iar Casa Dreptãţii sperã ca eforturile dumneavoastrã devotate din acest domeniu sã vã aducã satisfacţii şi beneficii comunitãţii; totuşi, aşa cum aţi spus şi dumneavoastrã, sunteţi conştienţi de greutãţile şi posibilele capcane ale strãdaniilor Bahá'í în dramaturgia acestui timp în atmosfera de intoleranţã care existã în ţara dumneavoastrã, fapt care face sã fie esenţial ca sã nu se producã piese care ar putea stârni antipatia publicã sau indignarea fundamentaliştilor religioşi.
(9 aprilie 1990, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre o Adunare Spiritualã Naţionalã) [65]
…dansurile tradiţionale asociate cu expresia unei culturi sunt permise în Centrele Bahá'í. Totuşi, trebuie ţinut cont de faptul cã astfel de dansuri tradiţionale au de obicei o temã de substrat sau reprezintã o poveste. Trebuie avut grijã ca temele acestor dansuri sã fie în armonie cu înaltele standarde etice ale Cauzei şi sã nu reprezinte ceea ce ar stârni instincte josnice şi pasiuni nedemne…
În c eea ce priveşte dansurile coregrafiate al cãror scop este sã întãreascã şi sã proclame principiile Bahá'í, dacã ele pot fi prezentate într-un mod care descrie nobleţea acestor principii şi invocã atitudini potrivite de demnitate sau reverenţã, atunci nu existã nici o obiecţie faţã de dansurile create pentru a interpreta pasaje din Scrieri; totuşi, este de preferat ca mişcãrile unui dans sã nu fie însoţite de citirea cuvintelor.
Principiul care trebuie sã-i îndrume pe prieteni atunci când se gândesc la aceste întrebãri este respectarea „moderaţiei în tot ceea ce are de-a face cu vestimentaţia, limbajul, distracţia şi toate preocupãrile artistice şi literare.”
(20 iunie 1991, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre o Adunare Spiritualã Naţionalã) [66]
Bineînţeles cã nu existã nici o obiecţie faţã de folosirea expresiei „artist bahá'í” dar în acest moment al Dispensaţiei Bahá'í nu ar trebui sã folosim termeni precum „arta bahá'í”, „muzica bahá'í” sau „arhitectura bahá'í”.
(12 martie 1992, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre doi credincioşi) [67]
Ambianţa romanului oferã unui autor multã libertate în elaborarea de idei şi sfere de gândire pânã atunci neexplorate. Totuşi, ar trebui sã aveţi grijã ca nu care cumva sã ... daţi interpretãri care are putea fi nepotrivite în cazul în care Credinţa şi Învãţãturile sale se vor gãsi explicit în roman. Dacã, pe de altã parte, nu existã o legãturã clarã cu Credinţa în roman, sunteţi liber sã vã folosiţi imaginaţia în explorarea oricãror idei care au ca sursã principiile Credinţei.
(15 februarie 1994, în numele Casei Universale a Dreptãţii cãtre un credincios) [68]
În toate strãdaniile lor de a realiza ţelul Planului de Patru Ani, prietenii sunt de asemenea rugaţi sã acorde o şi mai mare atenţie folosirii artelor, nu numai în proclamare, ci şi pentru activitatea de expansiune şi consolidare. Artele grafice, interpretative şi literatura au jucat şi pot juca un rol major în extinderea influenţei Cauzei. La nivelul artei populare, aceastã posibilitate poate fi studiatã în fiecare colţ al lumii, în sate şi oraşe mai mari sau mai mici. Shoghi Effendi avea mari speranţe pentru arte ca mijloc de a atrage atenţia asupra Învãţãturilor. O scrisoare adresatã în numele sãu unui credincios redã astfel pãrerea Pãzitorului: „Va veni şi ziua în care Cauza se va rãspândi asemeni focului sãlbatic atunci când spiritul şi învãţãturile sale vor fi prezentate pe scenã, în artã sau literaturã ca un întreg. Arta poate trezi sentimente nobile mult mai bine decât raţionarea rece, mai ales în rândul maselor de oameni.”
(21 aprilie 1996, Casa Universalã a Dreptãţii cãtre toţi bahá'íi lumii) [69]
În cele mai multe regiuni s-a acordat prea puţinã atenţie educaţiei copiilor. Este nevoie sã se iniţieze programe mult mai cuprinzãtoare în acele ţãri unde e nevoie, sã fim siguri cã copiii Bahá'í sunt hrãniţi, încurajaţi sã dobândeascã înţelepciune, iluminaţi de o bunã cunoaştere a Învãţãturilor Sfinte, bine pregãtiţi sã participe în munca Cauzei la toate nivelele şi sã contribuie la artele, meşteşugurile şi ştiinţele necesare progresului civilizaţiei. Astfel de programe, atunci când sunt deschise tuturor copiilor, Bahá'í sau nu, oferã mijloace puternice de a extinde influenţele benefice ale Mesajului lui Baha’u’llah cãtre întreaga societate.
(21 aprilie 1996, Casa Universalã a Dreptãţii cãtre Credincioşii lui Baha’u’llah din Australasia) [70]
1 Nepreţuit muzician persan: interpret, instrumentist şi inventator al multor instrumente vechi care a trãit la curtea lui Khosrow-Parviz din dinastia Sásáni, cca. 600 A.D.
2 “Tatãl poeziei persane„ (d. A.D. 940).3 Renumit erudit musulman; autorul unui tratat despre muzicã (cca. A.D. 870-950).
4 Doctor, om de ştiinţă, filozof cunoscut în Vest ca Avicenna, una din operele sale majore dedicã o parte teoriei muzicale (cca. A.D. 980-1027).
5 Shahnáz, nume dat celei care a primit aceastã Tabletã, de asemenea este şi numele unei tonalităţi muzicale.
6 Casa Universalã a Dreptãţii, într-o scrisoare din 15 martie 1972 scrisã în numele sãu, a explicat acest paragraf al Pãzitorului în felul urmãtor: „Referitor la întrebarea dumneavoastrã despre prostituţia artei şi literaturii, noi înţelegem prin aceasta folosirea artei şi literaturii în scopuri josnice.”
7 23 martie 1945, către un credincios8 O traducere autorizată mai recentă a acestui pasaj se găseşte în „Selections from the Writings of Abdu’l-Bahá” (Wilmette: Bahá'í Publishing Trust, 1997), paragraful 74.2 (vezi nr. [14] din aceasta compilaţie).
---------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------
30