Announcing: BahaiPrayers.net

The Kitáb-i-Aqdas - Notes

1. savoarea dulce-mirositoare a veşmântului Meu ¶4

Aceasta este o aluzie la povestea lui Iosif din Coran şi din Vechiul Testament. Datorită hainei sale, pe care fraţii săi au adus-o tatălui lor Iacov, acesta l-a putut identifica pe fiul său iubit pe care îl pierduse de mult. Metafora despre „veşmântul” înmiresmat este în mod frecvent folosită în Scrierile Bahá’í pentru a desemna recunoaşterea Manifestării lui Dumnezeu şi a Revelaţiei Sale.

Într-una din Tabletele Sale, Bahá’u’lláh Se descrie pe Sine ca fiind „Divinul Iosif” care a fost „vândut în mod josnic” de cei nepăsători „pe cel mai de nimic dintre preţuri”. Báb, în Qayyúmu’l-Asmá, Îl numeşte pe Bahá’u’lláh „adevăratul Iosif” şi prevede grelele încercări prin care va trece din cauza fratelui său trădător (vezi adnotarea 190). La rândul lui, Shoghi Effendi face o paralelă între gelozia acerbă pe care superioritatea lui ‘Abdu’l-Bahá i-a inspirat-o fratelui său vitreg, Mirza Muḥammad-’Alí şi invidia de moarte „pe care desăvârşirea lui Iosif a stârnit-o în inimile fraţilor săi”.

2. am despecetluit Vinul ales cu degetele tăriei şi ale puterii. ¶5

Consumarea de vin şi alte băuturi alcoolice este interzisă în Kitáb-i-Aqdas (vezi adnotările 144, vezi adnotările 170).

Referiri la folosirea „vinului” într-un sens alegoric – ca o cauză a extazului spiritual – se găsesc nu numai în Revelaţia lui Bahá’u’lláh, ci şi în Biblie, în Coran şi în vechile tradiţii hinduse. De exemplu în Coran li se făgăduieşte celor drepţi că li se va da de băut din „vinul ales pecetluit”. În Tabletele Sale, Bahá’u’lláh identifică „Vinul ales” cu Revelaţia Sa al cărei „parfum de mosc” a adiat peste „toate lucrurile create”. El spune că a „despecetluit” acest „Vin”, dezvăluind astfel adevăruri spirituale necunoscute până atunci şi dând celor ce sorb din el putinţa de „a discerne splendorile luminii unităţii divine” şi „de a sesiza scopul esenţial care se află la baza Scripturilor lui Dumnezeu”.

Într-una din meditaţiile Sale, Bahá’u’lláh Îl imploră pe Dumnezeu să le dea credincioşilor „Vinul ales al milei Tale pentru ca ei să uite de oricine în afară de Tine şi să se ridice pentru a sluji Cauzei Tale, rămânând credincioşi dragostei lor pentru Tine”.

3. Noi am impus rugăciunea obligatorie... către voi ¶6

În arabă există diferite cuvinte pentru rugăciune. Cuvântul „ṣalát”, care apare în original, se referă la o categorie specifică de rugăciuni, a căror recitare, la o anumită oră din zi, a fost impusă credincioşilor. Pentru a deosebi această categorie de rugăciuni de alte categorii, cuvântul respectiv a fost tradus prin „rugăciune obligatorie”.

Bahá’u’lláh precizează că „rugăciunea obligatorie şi ţinerea postului se află pe o treaptă foarte înaltă în ochii lui Dumnezeu” (IR 93). ‘Abdu’l-Bahá afirmă că asemenea rugăciuni „au drept rezultat smerenie şi supunere şi îl fac pe om să-şi întoarcă faţa spre Dumnezeu şi să-şi arate devotamentul faţă de El”, că prin aceste rugăciuni „omul se află în comuniune cu Dumnezeu, se străduieşte să se apropie de El, comunică cu Cel cu adevărat Iubit al inimii sale şi ajunge pe o treaptă spirituală”.

Rugăciunea Obligatorie, (vezi adnotarea 9) la care se referă acest verset, a fost înlocuită de cele trei Rugăciuni Obligatorii revelate mai târziu de Bahá’u’lláh (IR 63). Textele celor trei rugăciuni uzuale, împreună cu instrucţiunile privitoare la recitarea lor, se găsesc în acest volum în „Câteva texte suplimentare la Kitáb-i-Aqdas.”

Câteva paragrafe din „Întrebări şi răspunsuri” se ocupă de diverse aspecte legate de cele trei Rugăciuni Obligatorii noi. Bahá’u’lláh lămureşte că individul are voie să aleagă oricare din cele trei Rugăciuni Obligatorii (IR 65). Alte puncte sunt elucidate în „Întrebări şi răspunsuri” IR 66,IR 67, IR 81 IR 82.

Detaliile legii referitoare la rugăciunea obligatorie se găsesc în rezumat la secţiunea IV.A. 1.-17. din „Sinopsis şi codificare".

4. nouă rak‘ah ¶6

Un rak‘ah înseamnă recitarea unor versete revelate într-un anumit scop însoţită de un număr de genuflexiuni şi alte mişcări.

Rugăciunea Obligatorie iniţială, recomandată de Bahá’u’lláh adepţilor Săi, era compusă din nouă rak‘ah. Natura exactă a acestei rugăciuni şi instrucţiunile specifice pentru recitarea ei sunt necunoscute, deoarece rugăciunea s-a pierdut (Vezi adnotarea 9).

Comentând, într-o Tabletă, actuala Rugăciune Obligatorie prescrisă, ‘Abdu’l-Bahá precizează că „fiecare cuvânt, fiecare mişcare conţinute în Rugăciunea Obligatorie reprezintă aluzii, taine şi o înţelepciune pe care omul nu o poate înţelege şi care nu poate fi cuprinsă nici în litere, nici în pergamente”.

Shoghi Effendi explică faptul că cele câteva directive simple, date de Bahá’u’lláh pentru recitarea anumitor rugăciuni, au nu numai o semnificaţie spirituală, dar că-l ajută chiar pe om „să se concentreze pe deplin atunci când se roagă şi meditează”.

5. la amiază şi dimineaţa şi seara ¶6

Referitor la definiţia cuvintelor „dimineaţa”, „la amiază” şi „seara”, când trebuie recitată actuala Rugăciune Obligatorie medie prescrisă, Bahá’u’lláh a spus că ele coincid cu „răsăritul soarelui, cu amiaza şi cu apusul soarelui” (IR 83). El precizează că „timpul potrivit pentru Rugăciunile Obligatorii este de dimineaţă până la amiază, de la amiază până la apusul soarelui şi încă două ore după apusul soarelui.” În continuare, ‘Abdu’l-Bahá a afirmat că Rugăciunea Obligatorie de dimineaţă poate fi spusă începând din zori.

Precizarea „amiază”, ca perioada „de la amiază până la

apusul soarelui” se aplică atât Rugăciunii Obligatorii scurte, cât şi celei medii.

6. V-am eliberat de un număr mai mare ¶6

Poruncile privitoare la rugăciunile obligatorii prevăzute în Dispensaţiile Bábí şi Islamică erau mult mai complexe decât cele referitoare la Rugăciunea Obligatorie compusă din nouă rak‘ah, prescrisă în Kitáb-i-Aqdas (vezi adnotarea 4).

În Bayán, Báb a prescris o Rugăciune Obligatorie, compusă din nouăsprezece rak‘ah; ea trebuia recitată o dată într-o perioadă douăzeci şi patru de ore – de la amiaza unei zile până la amiaza celeilalte zile.

Rugăciunile musulmane sunt recitate de cinci ori pe zi, şi anume: dimineaţa în zori, la amiază, după amiază, seara şi noaptea. Numărul de rak‘ah depinde de ora la care sunt recitate. În cursul unei zile, numărul lor se ridică la un total de şaptesprezece rak‘ah.

7. Când aveţi dorinţa de a face această rugăciune, întoarceţi-vă către Curtea Prezenţei Mele Cele Mai Sfinte, acest Loc Sfânt pe care Dumnezeu... l-a decretat a fi Punctul de Adoraţie pentru locuitorii Oraşelor Eternităţii ¶6

„Punctul de Adoraţie”, adică punctul spre care trebuie să se întoarcă credinciosul, atunci când spune rugăciunea obligatorie, se numeşte Qiblih. Noţiunea de Qiblih a existat şi în religiile anterioare. În trecut, Ierusalimul a fost fixat în acest scop. Mahomed a mutat Qiblihul la Mecca. Instrucţiunile lui Báb în Bayánul arab au fost:

Qiblihul este, cu adevărat, Acela Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta; ori de câte ori se va mişca El, se va mişca şi Qiblihul, până ce va rămâne nemişcat.

Acest pasaj este citat de Bahá’u’lláh în Kitáb-i-Aqdas (¶137) şi confirmat de El în versetul de mai sus. El a mai precizat că întoarcerea cu faţa spre Qiblih „este o condiţie fixă pentru recitarea rugăciunii obligatorii” (IR 14 , IR 67). Dar pentru alte rugăciuni şi devoţiuni individul se poate întoarce spre orice direcţie.

8. iar atunci când Soarele Adevărului şi al Rostirii va apune, întoarceţi-vă feţele către Locul pe care Noi l-am hotărât pentru voi ¶6

Bahá’u’lláh a poruncit ca, după săvârşirea Sa din viaţă, locul Său de veci să fie Qiblihul. Mormântul Preasfânt se află la Bahjí, ‘Akká. ‘Abdu’l-Bahá numeşte acest Loc „Mausoleul luminos”, „locul în jurul căruia se roteşte Adunarea din Înalturi”.

Într-o scrisoare scrisă în numele său, Shoghi Effendi foloseşte analogia plantei care se întoarce spre soare pentru a explica semnificaţia spirituală a întoarcerii spre Qiblih:

...întocmai cum o plantă se-ndreaptă spre lumina soarelui – de la care primeşte viaţa şi creşterea ei – tot astfel noi ne întoarcem inimile spre Manifestarea lui Dumnezeu, Bahá’u’lláh, atunci când ne rugăm;

...ne întoarcem feţele...spre locul unde se află ţărâna Lui pe acest pământ, ca un simbol al actului lăuntric.

9. Am arătat detaliile rugăciunii obligatorii într-o altă Tabletă. ¶8

Rugăciunea Obligatorie iniţială a fost revelată de Bahá’u’lláh „din motive de înţelepciune” într-o Tabletă separată (IR 63). Ea n-a fost distribuită credincioşilor în timpul vieţii Sale, fiind înlocuită cu cele trei Rugăciuni Obligatorii care sunt acum în uz. Scurt timp după înălţarea lui Bahá’u’lláh, textul acestei rugăciuni, împreună cu alte Tablete, a fost furat de Muḥammad-‘Ali, Arhispărgătorul Legământului Său.

10. Rugăciunea pentru Morţi ¶8

Rugăciunea pentru Morţi (vezi „Câteva texte suplimentare la Kitáb-i-Aqdas”) este singura rugăciune bahá’í obligatorie care se recită în comun; ea trebuie recitată de un credincios în timp ce toţi cei prezenţi stau în picioare şi ascultă în tăcere (vezi adnotarea 19). Bahá’u’lláh a lămurit că Rugăciunea pentru Morţi se spune numai când decedatul a fost adult (IR 70), că recitarea trebuie să preceadă înhumarea celui decedat şi că nu este necesară întoarcerea spre Qiblih când se spune rugăciunea (IR 85).

Detalii suplimentare, privitoare la Rugăciunea pentru Morţi, se găsesc în rezumat la „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV. A. 13.-14.

11. şase pasaje specifice au fost trimise de Dumnezeu, Revelatorul Versetelor ¶8

Pasajele, care formează o parte din Rugăciunea pentru Morţi, cuprind repetarea de şase ori a salutului „Alláh-u-Abhá” (Dumnezeu este Cel Atotglorios), fiecare urmat de nouăsprezece repetări ale unuia din cele şase versete revelate anume în acest scop. Aceste versete sunt identice cu cele din Rugăciunea pentru Morţi revelată de Báb în Bayán. Bahá’u’lláh a adăugat o implorare care să preceadă aceste pasaje.

12. Părul nu anulează rugăciunea voastră, nici altă parte a trupului pe care spiritul l-a părăsit, ca de pildă oasele şi altele de acest fel. Sunteţi liberi să purtaţi blana samurului ca şi pe aceea a castorului, a veveriţei şi a altor animale ¶9

În unele Dispensaţii din trecut, se credea că a purta pe trup părul anumitor animale sau alte obiecte anulează rugăciunea. Bahá’u’lláh confirmă aici afirmaţia lui Báb, din Bayánul arab, că asemenea lucruri nu anulează rugăciunea.

13. Noi v-am poruncit să vă rugaţi şi să postiţi de la începutul maturităţii ¶10

Bahá’u’lláh defineşte „vârsta maturităţii, referitor la obligaţiile religioase”, la „cincisprezece ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei” (IR 20). Pentru detalii privitoare la perioada de post, vezi adnotarea 25.

14. El i-a scutit de aceasta pe cei care sunt slăbiţi din cauza bolii sau a vârstei ¶10

Scutirea de a spune Rugăciunile Obligatorii şi de a posti acordată celor slăbiţi din cauza unei boli sau din cauza vârstei este lămurită la „Întrebări şi răspunsuri”. Bahá’u’lláh spune: „atunci când eşti bolnav, aceste obligaţii nu trebuie respectate” (IR 93). El precizează că, în acest context, bătrâneţea începe la şaptezeci de ani (IR 74). Răspunzând unei întrebări, Shoghi Effendi a lămurit că oamenii care ajung la şaptezeci de ani sunt scutiţi, fie că sunt slăbiţi sau nu.

Scutirea de la post este acordată şi celorlalte categorii de oameni, specificate în „Sinopsis şi codificare", secţia IV.B.5. Vezi adnotările 20, vezi adnotările 30 vezi adnotările 31 pentru discuţii suplimentare.

15. Dumnezeu v-a acordat permisiunea să vă prosternaţi pe orice suprafaţă care este curată, căci noi am înlăturat în această privinţă îngrădirea care fusese stabilită în Carte ¶10

În Dispensaţiile trecute, prosternarea era adesea inclusă în rugăciune. În Bayánul arab, Báb cerea credincioşilor ca, atunci când se prosternează, să-şi plece frunţile pe suprafeţe de cristal. La fel şi Islamul impune anumite restricţii privitoare la suprafaţa îngăduită mahomedanilor pentru prosternare. Bahá’u’lláh a abrogat aceste restricţii şi a precizat doar „orice suprafaţă care este curată”.

16. Acela care nu găseşte apă pentru abluţiune să repete de cinci ori cuvintele „În Numele lui Dumnezeu, Cel Mai Pur, Cel Mai Pur”, după care să-şi continue devoţiunile. ¶10

Abluţiunile trebuie făcute de credincios ca pregătire pentru rugăciunea obligatorie. Ele constau în spălarea mâinilor şi a feţei. Dacă nu se găseşte apă, a fost prescrisă repetarea de cinci ori a unor versete anume revelate în acest scop. Vezi adnotarea 34 pentru o discuţie generală asupra abluţiunilor.

Indicaţii anterioare, din Dispensaţiile trecute, cu privire la substituirea unor proceduri în vigoare atunci când lipseşte apa, se găsesc în Coran şi în Bayánul arab.

17. În acele regiuni în care nopţile şi zilele se lungesc, timpul pentru rugăciune să fie estimat de ceasornice şi alte instrumente care marchează trecerea orelor. ¶10

Aceasta se referă la teritorii situate în extremul nord sau sud, unde durata zilelor şi a nopţilor variază foarte mult (IR 64 ,IR 103). Aceeaşi precizare se referă şi la post.

18. V-am absolvit de cerinţa de a face Rugăciunea Semnelor ¶11

Rugăciunea Semnelor este o anumită formă de rugăciune obligatorie mahomedană, instituită pentru a fi spusă în cazul unor fenomene naturale, cum sunt cutremurele, eclipsele şi altele de acest fel, care pot provoca teamă şi pot fi luate drept semne sau acţiuni divine. Obligaţia de a spune această rugăciune a fost anulată. În locul ei, bahá’íi pot spune: „Stăpânirea este a lui Dumnezeu, Domnul celor văzute şi celor nevăzute, Domnul creaţiei”, dar acest lucru nu e obligatoriu (IR 52).

19. Cu excepţia Rugăciunii pentru Morţi, practica rugăciunii în comun a fost anulată. ¶12

Rugăciunea în comun, în sensul unei rugăciuni obligatorii formale, care trebuie recitată potrivit unui ritual prescris, aşa cum este de pildă uzuală în islamism rugăciunea de vineri în moscheie, fiind condusă de un imam, a fost anulată în Dispensaţia Bahá’í. Rugăciunea pentru Morţi este singura rugăciune în comun prescrisă de legea bahá’í (vezi adnotarea 10). Ea trebuie recitată de unul din cei prezenţi, în timp ce ceilalţi stau în picioare şi păstrează tăcerea; cel care citeşte nu are un statut special. Credincioşii nu sunt obligaţi să stea cu faţa spre Qiblih (IR 85).

Cele trei Rugăciuni Obligatorii zilnice trebuie recitate în mod individual, nu în comun.

Nu există nici un ritual prescris pentru recitarea marelui număr de rugăciuni bahá’í şi oricine este liber să aleagă oricare rugăciune neobligatorie, în cadrul adunărilor sau în mod individual. În această privinţă, Shoghi Effendi spune că

...deşi prietenii au dreptul să procedeze după cum le este voia,... ei trebuie să fie cu băgare de seamă ca nu cumva modul lor de a proceda să capete un caracter prea rigid şi să se transforme într-o instituţie. De această indicaţie, prietenii trebuie să ţină întotdeauna seamă pentru ca să nu se îndepărteze de la calea limpede indicată de Învăţături.

20. Dumnezeu a scutit femeile aflate în timpul menstruaţiei de la rugăciunea obligatorie şi de a posti. ¶13

Scutirea de la rugăciunea obligatorie şi de post a fost acordată femeilor în perioada când au menstruaţia; în schimb, ele trebuie să-şi facă abluţiunile (vezi adnotarea 34) şi să repete de 95 de ori pe zi, între amiaza unei zile şi amiaza celeilalte, versetul „Glorificat fie Dumnezeu, Domnul Splendorii şi al Frumuseţii”. Această stipulare are un antecedent în Bayánul arab, în care era acordată o scutire similară.

În unele Dispensaţii religioase din trecut, femeile erau considerate ritual impure în timpul menstruaţiei şi le era interzis să se roage şi să postească. Conceptul de necurăţenie rituală a fost abolit de Bahá’u’lláh (vezi adnotarea 106).

Casa Universală a Dreptăţii a lămurit că stipulările din Kitáb-i-Aqdas, care acordă scutiri de la anumite obligaţii şi răspunderi, sunt, aşa cum indică acest cuvânt, scutiri, nu interdicţii. Aşadar, orice credincios sau credincioasă are libertatea să se delimiteze de aplicarea acestei scutiri, dacă el sau ea doreşte acest lucru. Totuşi, Casa Universală a Dreptăţii îi sfătuieşte pe credincioşi ca, atunci când iau o hotărâre într-un sens sau altul, să dea dovadă de înţelepciune şi să înţeleagă că dacă Bahá’u’lláh a acordat aceste scutiri, El a avut motive întemeiate.

Scutirea acordată pentru rugăciunea obligatorie se referea iniţial la Rugăciunea Obligatorie compusă din nouă rak‘ah. Ea se aplică acum celor trei Rugăciuni Obligatorii care au înlocuit-o.

21. Atunci când călătoriţi, dacă vă opriţi şi vă odihniţi într-un loc sigur, faceţi – atât bărbaţii cât şi femeile – câte o prosternare în locul fiecărei Rugăciuni Obligatorii nespuse ¶14

Scutirea de la rugăciunea obligatorie le este acordată acelora care se află într-o asemenea situaţie de nesiguranţă încât nu pot spune Rugăciunea Obligatorie. Scutirea este valabilă atât acasă, cât şi în călătorie. Ea prevede o modalitate prin care poate fi compensat faptul că Rugăciunea Obligatorie nu a putut fi spusă din cauza împrejurărilor nesigure.

Bahá’u’lláh a lămurit că rugăciunea obligatorie „nu este suspendată în timpul călătoriei” dacă poate fi găsit „un loc sigur” în care să fie spusă. (IR 58).

Numerele 21, 58, 59, 60 şi 61 din „Întrebări şi răspunsuri" explică mai pe larg această indicaţie.

22. După ce v-aţi încheiat prosternările, aşezaţi-vă cu picioarele încrucişate ¶14

În arabă, expresia „haykalu’t-tawḥid”, tradusă aici prin „picioarele încrucişate”, înseamnă „poziţia unităţii”. Potrivit tradiţiei, aceasta însemna poziţia cu picioarele încrucişate.

23. Spune: Dumnezeu a făcut din dragostea Mea tăinuită cheia către Comoară ¶15

Există o binecunoscută tradiţie islamică privitoare la Dumnezeu şi creaţia Sa:

Eram o Comoară Tainică şi voiam să fiu cunoscut şi astfel am chemat creaţia în fiinţă ca să fiu cunoscut.

Referiri şi aluzii la această tradiţie se găsesc în multe Scrieri Bahá’í. De pildă, într-una din rugăciunile Sale, Bahá’u’lláh revelează:

Preţuit fie numele Tău, o, Domnul Dumnezeul meu! Adeveresc că Tu ai fost o Comoară tăinuită înfăşurată în Fiinţa Ta imemorială şi un Mister de nepătruns păstrat cu sfinţenie în propria Ta Esenţă. Dorind să Te revelezi, ai chemat întru fiinţă Lumea mai Mare şi Lumea mai Mică şi l-ai ales pe Om, mai presus de toate creaturile Tale, făcând din El un semn pentru amândouă aceste două lumi, O, Tu care eşti Domnul nostru, Cel Mai Milostiv!

Tu L-ai ridicat ca să ocupe tronul Tău în faţa tuturor făpturilor creaţiei Tale. Tu L-ai făcut să dezvăluie tainele Tale şi să strălucească cu lumina inspiraţiei şi Revelaţiei Tale şi să manifeste numele şi atributele Tale. Prin El, ai împodobit preambulul cărţii creaţiei Tale, o Tu care eşti Domnitorul universului pe care Tu l-ai făurit! (Prayers and Meditations by Bahá’u’lláh, XXXVIII).

De asemenea, în Cuvinte Tainice, El spune:

O, Fiu al Omului! Am iubit crearea ta, de aceea te-am creat. Pentru aceasta iubeşte-Mă, ca să-ţi pot rosti numele şi să-ţi umplu sufletul cu spiritul vieţii.

‘Abdu’l-Bahá, comentând tradiţia citată mai sus, a scris:

O, tu, călător pe calea Celui Iubit! Află că scopul principal al acestei tradiţii sfinte este acela de a menţiona stadiile tăinuirii lui Dumnezeu şi ale manifestării Sale în Întrupările Adevărului, care sunt locul unde Răsare Atotglorioasa Sa Fiinţă. De pildă, înainte ca flacăra Focului nemuritor să fie aprinsă şi cunoscută, ea exista prin ea însăşi şi în sine însăşi în identitatea ascunsă a Manifestărilor universale, iar acesta este stadiul „Comorii Ascunse”. Şi când Pomul Binecuvântat este aprins, prin sine însuşi şi în sine însuşi, iar acest Foc Divin arde prin esenţa sa şi înăuntrul esenţei sale, înseamnă că se află în stadiul „am dorit să fiu făcut cunoscut.” Iar atunci când străluceşte cu putere de la Orizontul universului, cu infinitele sale Nume şi Atribute Divine asupra lumilor contingente care nu se află niciunde, aceasta reprezintă apariţia unei noi şi minunate creaţii care corespunde stadiului „Şi astfel am chemat în fiinţă creaţia”. Iar atunci când sufletele sfinte sfâşie vălurile tuturor ataşamentelor pământeşti şi ale condiţiilor lumeşti şi se grăbesc să ajungă la stadiul în care privesc frumuseţea Prezenţei Divine, fiind cinstiţi prin recunoaşterea Manifestării şi putând fi, în inimile lor, martorii splendorii Semnului Cel Mai Măreţ al lui Dumnezeu, atunci devine vădit scopul creaţiei, care este cunoaşterea Celui Ce este Adevărul Etern.

24. O, Pană a Celui Mai Înalt! ¶16

Expresiile „Pană a Celui Mai Înalt”, „Pana Supremă” şi „Pana Cea Mai Înălţată” se referă la Bahá’u’lláh, ilustrând funcţia Sa de Revelator al Cuvântului lui Dumnezeu.

25. Noi v-am impus să postiţi pentru o scurtă perioadă de timp ¶16

Postul şi rugăciunile obligatorii constituie cei doi stâlpi care susţin Legea revelată a lui Dumnezeu. Într-una din Tabletele Sale, Bahá’u’lláh afirmă că a revelat legile privitoare la post şi rugăciuni obligatorii pentru ca prin ele credinciosul să se apropie de Dumnezeu.

Shoghi Effendi precizează că perioada de post, care prevede abţinerea totală de la mâncare şi băutură de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, este

...în esenţă o perioadă de meditaţie şi rugăciune, de recuperare spirituală, în timpul căreia credinciosul trebuie să se străduiască să ajungă la armonizarea necesară vieţii sale lăuntrice şi să împrospăteze şi să învioreze forţele spirituale latente în sufletul său. Semnificaţia şi scopul său au, deci, un caracter fundamental spiritual.

Postul este simbolic, el sugerează abstinenţa de la dorinţele egoiste şi trupeşti. Postul a fost impus tuturor credincioşilor, de îndată ce au ajuns la vârsta de 15 ani şi până ajung la 70 de ani.

O expunere a prevederilor amănunţite, referitoare la legea postului şi a scutirilor acordate anumitor categorii de oameni, se găseşte la „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.B.1.-6. Pentru discuţii referitoare la scutirile de la post vezi adnotările 14, vezi adnotările 20, vezi adnotările 30, vezi adnotările 31.

Perioada de nouăsprezece zile de post coincide cu luna bahá’í ‘Alá, de obicei 2 - 20 martie, imediat după terminarea Zilelor Intercalare (vezi adnotările 27 vezi adnotările 147) şi este urmată de sărbătoarea Naw-Rúz. (vezi adnotarea 26).

26. iar la încheierea ei am desemnat pentru voi sărbătoarea Naw-Rúz ¶16

Báb a introdus un nou calendar, cunoscut sub numele de calendarul Badí‘ sau Bahá’í (vezi adnotările 27 , vezi adnotările 147). Potrivit acestui calendar, o zi este perioada dintre un apus de soare şi celălalt apus. În Bayán, Báb a hotărât ca ‘Alá’ să fie luna de post, a decretat ca ziua de Naw-Rúz să marcheze încheierea acestei perioade şi a stabilit ca Naw-Rúz să fie Ziua lui Dumnezeu. Bahá’u’lláh a confirmat calendarul Badí‘ în care Naw-Rúz a fost hotărât a fi o sărbătoare.

Naw-Rúz este prima zi a anului nou. Ea coincide cu echinocţiul de primăvară care, în emisfera nordică, începe la 21 martie. Bahá’u’lláh lămureşte că această zi de sărbătoare trebuie celebrată în oricare zi în care soarele intră în constelaţia Berbecului (adică echinocţiul de primăvară), chiar dacă aceasta se întâmplă cu un minut înainte de apusul soarelui (IR 35). De aceea Naw-Rúz poate cădea pe 20, 21 or 22 martie, depinzând de momentul când are loc echinocţiul.

Bahá’u’lláh a lăsat în seama Casei Universale a Dreptăţii să stabilească detaliile multor legi. Printre acestea unele sunt legate de calendarul bahá’í. Păzitorul a specificat că adoptarea în lumea întreagă a legii referitoare la sincronizarea Naw-Rúzului va necesita alegerea unui anumit loc de pe glob care va servi ca standard pentru fixarea datei echinocţiului de primăvară. El a indicat că alegerea acestui loc va fi hotărâtă de Casa Universală a Dreptăţii.

27. Zilele dinafara lunilor, să fie aşezate înaintea lunii Postului. ¶16

Calendarul Badí‘ este bazat pe anul solar de 365 de zile, 5 ore şi 50 de minute. Anul constă din 19 luni de 19 zile fiecare (361 de zile), la care se adaugă patru zile suplimentare (cinci, într-un an bisect). Báb n-a indicat în mod precis unde să fie plasate zilele suplimentare în noul calendar. Kitáb-i-Aqdas răspunde la această întrebare, stabilind pentru zilele „suplimentare” o poziţie fixă în calendar, chiar înainte de luna ‘Ala’, perioada de post. Pentru detalii suplimentare, vezi secţiunea privitoate la calendarul Bahá’í în The Bahá’í World, volumul XVIII.

28. Noi am orânduit ca acestea... să fie manifestările literei Há ¶16

Cunoscute ca Ayyám-i-Há (Zilele lui Há), Zilele Intercalare se disting prin aceea că sunt asociate cu „litera Há”. Valoarea numerică „abjad” a acestei litere arabe este cinci, ceea ce corespunde numărului potenţial al zilelor intercalare.

Literei „Há” i s-au dat diferite semnificaţii spirituale în Scrierile Sacre, printre care şi aceea de a fi considerată un simbol al Esenţei lui Dumnezeu.

29. aceste zile de dăruire care preced perioada de abţinere ¶16

Bahá’u’lláh a poruncit adepţilor săi să închine aceste zile sărbătoririlor, veseliei şi carităţii. Într-o scrisoare, scrisă în numele lui Shoghi Effendi, se precizează că „zilele intercalare sunt anume stabilite pentru ospitalitate, pentru a da daruri etc.”.

30. Călătorului... nu le este impus Postul ¶16

Durata minimă a unei călătorii care îl scuteşte pe călător să postească a fost stabilită de Bahá’u’lláh (IR 22 , IR 75). Amănunte în legătură cu această stipulaţie se găsesc, în rezumat, la „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.B.5. a.i.-v.

Shoghi Effendi a lămurit că, deşi călătorii sunt scutiţi de a posti, ei sunt liberi să postească dacă doresc acest lucru. El a adăugat că scutirea se referă la întreaga durată a călătoriei şi nu numai la orele când se află în tren sau în maşină etc.

31. Călătorului, bolnavului, femeilor însărcinate sau care alăptează, nu le este impus Postul; aceştia au fost scutiţi de Dumnezeu ca un semn al harului Său ¶16

Scutirea de la post a fost acordată acelora care sunt bolnavi sau vârstnici (vezi adnotarea 14), femeilor în timpul menstruaţiei (vezi adnotarea 20), călătorilor (vezi adnotarea 30) precum şi femeilor însărcinate şi celor care alăptează. Această scutire a fost acordată şi muncitorilor care prestează munci grele, totodată ei sunt sfătuiţi „să-şi arate respectul faţă de legea lui Dumnezeu şi faţă de rangul înalt al Postului” mâncând „în mod frugal şi în particular” (IR 76). Shoghi Effendi a indicat că felul muncilor care vor scuti oamenii de la Post vor fi definite de Casa Universală a Dreptăţii.

32. Abţineţi-vă de la mâncare şi băutură de la răsăritul până la apusul soarelui ¶17

Aceasta se referă la perioada Postului. Într-una din Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá, după ce precizează că a posti înseamnă abţinerea de la mâncare şi băutură, adaugă că şi fumatul este o formă de „a bea”. În limba arabă verbul „a bea” se aplică şi la fumat.

33. A fost poruncit ca fiecare credincios în Dumnezeu... în fiecare zi ... să repete „Alláh-u-Abhá” de nouăzeci şi cinci de ori. ¶18

„Alláh-u-Abhá” este o expresie arabă care înseamnă „Dumnezeu Cel Atotglorios”. Ea este o formă a Celui Mai Mare Nume al lui Dumnezeu (vezi adnotarea 137.) O tradiţie islamică spune că, printre numeroasele nume ale lui Dumnezeu, unul din ele era cel mai mare; identitatea acestui Cel Mai Mare Nume era însă ascunsă. Bahá’u’lláh a confirmat că Cel Mai Mare Nume este „Bahá”.

Diferitele derivate ale cuvântului „Bahá” sunt şi ele considerate ca Cel Mai Mare Nume. Secretarul lui Shoghi Effendi, scriind în numele său, lămureşte că

Cel Mai Mare Nume este Numele lui Bahá’u’lláh. „Yá Bahá’u’l-Abhá” este o invocare al cărei înţeles este: „O, Tu, Glorie a Gloriilor!” „Alláh-u-Abhá” este un salut care înseamnă: „Dumnezeu Cel Atotglorios”. Ambele se referă la Bahá’u’lláh. Cel Mai Mare Nume înseamnă că Bahá’u’lláh a apărut în Cel Mai Mare Nume al lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, că El este Manifestarea supremă a lui Dumnezeu.

Salutul „Alláh-u-Abhá” a fost adoptat în timpul exilului lui Bahá’u’lláh la Adrianopol.

Repetarea lui „Alláh-u-Abhá” de nouăzeci şi cinci de ori trebuie precedată de abluţiune (vezi adnotarea 34).

34. Faceţi... abluţiuni pentru Rugăciunea Obligatorie ¶18

Abluţiunile sunt, în mod specific, asociate cu unele rugăciuni. Ele trebuie să preceadă cele trei Rugăciuni Obligatorii, recitarea zilnică de nouăzeci şi cinci de ori a lui „Alláh-u-Abhá”, precum şi recitarea versetelor prescrise ca o alternativă pentru rugăciunile obligatorii şi pentru post femeilor în timpul menstruaţiei (vezi adnotarea 20).

Abluţiunile prescrise constau în spălarea mâinilor şi a feţei, ca pregătire pentru rugăciune. În cazul Rugăciunii Obligatorii medii, ele sunt însoţite de recitarea anumitor versete (vezi „Câteva Texte Revelate de Bahá’u’lláh ca Supliment la Kitáb-i-Aqdas").

Faptul că abluţiunile au o semnificaţie dincolo de o simplă spălare reiese din aceea că, dacă ai făcut baie chiar înainte de a recita Rugăciunea Obligatorie, este totuşi necesar să faci abluţiunea (IR 18).

Atunci când nu există apă pentru abluţiune, trebuie repetat de cinci ori un verset prescris (vezi adnotarea 16), iar această stipulare a fost extinsă şi asupra acelora pentru care apa ar putea fi dăunătoare din punct de vedere fizic (IR 51).

Dispoziţiile amănunţite ale Legii referitoare la abluţiuni sunt expuse în „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.A.10.a.-g., precum şi în „Întrebări şi răspunsuri" numerele 51, 62, 66, 77 şi 86.

35. Vi s-a interzis să comiteţi omoruri ¶19

Interdicţia de a lua viaţa altuia a fost repetată de Bahá’u’lláh în paragraful 73 din Kitáb-i-Aqdas. Pentru omor cu premeditare au fost prevăzute pedepse (vezi adnotarea 86). În cazul omorului prin imprudenţă trebuie plătită o anumită despăgubire familiei celui decedat (vezi Kitáb-i-Aqdas, ¶188)

36. sau adulter ¶19

Cuvântul arab „ziná”, tradus aici prin „adulter” înseamnă atât adulter, cât şi orice relaţie sexuală neîngăduită. El se aplică nu numai unor relaţii sexuale între o persoană căsătorită şi una care nu e soţul sau soţia sa, ci şi relaţiilor sexuale între persoane necăsătorite în general. Una din formele de „ziná” este violul. Singura pedeapsă prescrisă de Bahá’u’lláh se referă la cei ce au relaţii sexuale, ambii fiind necăsătoriţi (vezi adnotarea 77); pedepsele pentru celelalte păcate sau abuzuri sexuale vor fi hotărâte de Casa Universală a Dreptăţii.

37. bârfă sau calomnie ¶19

Bârfa, calomnia şi stăruinţa asupra greşelilor altora au fost, în mod repetat, condamnate de Bahá’u’lláh. În „Cuvinte Tainice", El precizează: „O, Fiu al Existenţei! Cum poţi să uiţi de propriile tale greşeli şi să te ocupi de greşelile altora? Cine face acest lucru e blestemat de Mine.” Şi apoi din nou: „O, Fiu al Omului! Nu sufla un cuvânt despre păcatele altora atât timp cât tu însuţi eşti un păcătos. De vei încălca această poruncă, blestemat vei fi, şi către aceasta Eu aduc mărturie.” Această mustrare aspră a fost repetată şi în ultima Sa lucrare, „Cartea Legământului Meu”: „Adevărat vă spun, limba este pentru pomenirea a ceea ce este bun, nu o pângăriţi cu vorbe necuviincioase. Dumnezeu a iertat ceea ce a trecut. De aici înainte fiecare să spună numai ceea ce este potrivit şi cuviincios şi să se abţină de la calomnii, abuzuri şi orice îi întristează pe oameni.”

38. Noi am împărţit moştenirea în şapte categorii ¶20

Legile bahá’í cu privire la moştenire se aplică numai în cazul succesiunii ab intestat, adică atunci când cineva moare fără a lăsa un testament. În Kitáb-i-Aqdas (¶109), Bahá’u’lláh instruieşte pe fiecare credincios să facă un testament. În alt loc, El precizează că orice individ are autoritate deplină asupra proprietăţii sale şi este liber să hotărască asupra felului în care averea sa va fi împărţită şi să-i desemneze în testament pe cei care o vor moşteni, indiferent dacă sunt bahá’í sau nu (IR 69). În legătură cu aceasta, o scrisoare, scrisă în numele lui Shoghi Effendi, lămureşte:

...deşi unui bahá’í îi este îngăduit să dispună în testament de averea sa după cum doreşte, el este însă în mod moral şi din punct de vedere al conştiinţei sale obligat, atunci când îşi scrie testamentul, să ţină seama de datoria sa de a respecta principiile lui Bahá’u’lláh referitoare la funcţia socială a averii, şi în consecinţă la necesitatea de a evita acumularea exagerată şi concentrarea ei în mâinile câtorva indivizi sau grupuri de indivizi.

Acest verset din Aqdas este urmat de un pasaj lung în care Bahá’u’lláh elaborează legea bahá’í privitoare la moştenire. Citind acest pasaj nu trebuie uitat că legea este formulată pornind de la ipoteza că persoana decedată este un bărbat; stipulaţiile ei se aplică mutatis mutandis când persoana decedată este o femeie.

Sistemul de moştenire care prevede distribuirea averii celui decedat unui număr de şapte categorii (copii, soţ sau soţie, tată, mamă, fraţi, surori şi profesori), se bazează pe dispoziţiile stabilite de Báb în Bayán. Trăsăturile principale ale legilor bahá’í privitoare la moştenire, în cazul în care nu există un testament sunt:

A) Dacă cel decedat este tatăl şi în bunurile sale este inclusă o locuinţă personală, aceasta rămâne fiului cel mai mare (IR 34).

B) Dacă cel decedat nu are urmaşi de sex masculin, două treimi din locuinţă revin urmaşilor de sex feminin, iar treimea rămasă revine Casei Universale a Dreptăţii (IR 41, IR 72). Vezi adnotarea 42 referitoare la nivelurile instituţiei Casei Dreptăţii căreia i se aplică această lege. (Vezi şi adnotarea 44).

C) Restul averii se împarte între cele şapte categorii de moştenitori. Pentru detalii referitoare la numărul porţiunilor ce revin fiecărui grup, vezi „Întrebări şi răspunsuri", numărul 5 şi „Sinopsis şi codificare" secţiunea IV.C.3.a.

D) În caz că sunt mai mulţi moştenitori în oricare dintre categorii, porţiunea atribuită acelei clase trebuie să fie împărţită în mod egal între ei, indiferent dacă sunt bărbaţi sau femei.

E) În cazul în care nu există urmaşi, partea cuvenită copiilor revine Casei Dreptăţii (IR 7, IR 41).

F) Dacă cineva are urmaşi, dar lipsesc o parte sau toate celelalte categorii de moştenitori, două treimi din porţiunile cuvenite acestora revin urmaşilor şi o treime Casei Dreptăţii (IR 7).

G) Dacă nici una din categoriile specificate nu există, două treimi din avere revin nepoţilor şi nepoatelor celui decedat. Dacă aceştia nu există, respectivele porţiuni revin unchilor şi mătuşilor; dacă şi aceştia lipsesc, fiilor şi fiicelor lor. În orice caz, treimea rămasă revine Casei Dreptăţii.

H) Dacă cineva nu va avea niciunul dintre moştenitorii menţionaţi mai sus, întreaga avere revine Casei Dreptăţii.

I) Bahá’u’lláh spune că cei care nu sunt bahá’í nu au dreptul să moştenească de la părinţii sau rudele lor bahá’í (IR 34). Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său, lămureşte că aceste restricţii se aplică numai „la acele cazuri când un bahá’í moare fără testament, aşadar atunci când proprietatea sa va fi împărţită în conformitate cu legile stabilite în Aqdas. Altfel, un bahá’í este liber să lase proprietatea sa oricărei persoane, indiferent de religia sa, cu condiţia să lase un testament care să specifice dorinţele sale.” Aşadar un bahá’í poate întotdeauna să-şi lase averea soţului sau soţiei care nu este bahá’í, copiilor, rudelor, cu condiţia să lase un testament.

Detalii suplimentare ale legii privitoare la moştenire se găsesc, în rezumat, în „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.C.3.a.-o.

39. fraţilor, cinci părţi... surorilor, patru părţi ¶20

„Întrebări şi răspunsuri" expun pe larg dispoziţiile legii privitoare la porţiunile din moştenire alocate fraţilor şi surorilor celui decedat. Dacă fratele sau sora este de la acelaşi tată ca cel decedat, el sau ea vor moşteni întreaga porţiune ce li se cuvine. Dacă însă fratele sau sora sunt de la un alt tată, el sau ea vor moşteni numai două treimi din porţiunea alocată, treimea rămasă revenind Casei Dreptăţii (IR 6). Apoi, în cazul în care decedatul are fraţi buni sau surori bune printre moştenitorii săi, fraţii vitregi şi surorile vitrege din partea mamei nu moştenesc nimic (IR 53). Fraţii vitregi şi surorile vitrege vor primi desigur moştenirea de la propriul lor tată.

40. profesorilor ¶20

Într-o Tabletă, ‘Abdu’l-Bahá compară profesorii care se ocupă cu educaţia spirituală a copilului cu „tatăl spiritual” care „îşi înzestrează copilul cu viaţă veşnică”. El lămureşte că acesta este motivul pentru care „profesorii sunt trecuţi printre moştenitori” în „Legea lui Dumnezeu”.

Bahá’u’lláh precizează condiţiile în care profesorul moşteneşte şi partea pe care el sau ea o primeşte (IR 33).

41. Când am auzit Noi strigătele copiilor încă nenăscuţi, am dublat ceea ce li se cuvine şi am redus cele cuvenite celorlalţi ¶20

În legile lui Báb privitoare la moştenire, copiilor celui decedat le erau alocate nouă părţi care constau din 540 de porţiuni. Această alocaţie constituia mai puţin de un sfert din întreaga avere. Bahá’u’lláh a dublat partea lor până la 1080 de porţiuni şi a redus cele atribuite celorlalte şase categorii de moştenitori. Totodată, El a trasat în linii precise scopul urmărit prin acest verset şi implicaţiile sale pentru distribuirea moştenirii (IR 5).

42. Casei Dreptăţii ¶21

Referindu-se la Casa Dreptăţii, în Kitáb-i-Aqdas, Bahá’u’lláh nu face întotdeauna o deosebire clară între Casa Universală a Dreptăţii şi Casa Locală a Dreptăţii, ambele instituţii fiind stabilite în această Carte. El se referă de obicei doar la „Casa Dreptăţii”, lăsând deschisă pentru mai târziu clarificarea problemei, la care nivel sau niveluri ale întregii instituţii se referă fiecare lege.

Într-o Tabletă în care enumeră veniturile trezoreriei locale, ‘Abdu’l-Bahá include şi acele moşteniri care nu au moştenitori, indicând astfel că pasajele respective din Aqdas, privitoare la moştenire, se referă la Casa Locală a Dreptăţii.

43. Dacă cel decedat are copii, dar nu există nici una din celelalte categorii de moştenitori ¶22

Bahá’u’lláh lămureşte că „Această lege se aplică atât în mod general cât şi în mod particular, ceea ce înseamnă că atunci când lipseşte vreuna din categoriile acestei clase de moştenitori, două treimi revin copiilor, iar treimea rămasă, Casei Dreptăţii”. (IR 7)

44. Noi am atribuit locuinţa şi hainele celui decedat copiilor de sex masculin, nu celor de sex feminin, nici celorlalţi moştenitori ¶25

Într-o Tabletă, ‘Abdu’l-Bahá precizează că locuinţa şi hainele unui bărbat decedat revin urmaşilor de sex masculin. Ele revin fiului cel mai mare, iar în lipsa lui, celui de-al doilea fiu şi aşa mai departe. El lămureşte că această dispoziţie este o expresie a legii primogeniturii care a fost susţinută în mod invariabil de Legea lui Dumnezeu. Într-o Tabletă către un credincios din Persia, El a scris: „În toate Dispensaţiile Divine, celui dintâi născut i s-au acordat drepturi excepţionale. Însuşi rangul de profet a fost dreptul său de prim-născut.” Dar drepturile acordate fiului cel mai mare merg mână în mână cu îndatoririle care în mod natural le însoţesc. De pildă, el are răspunderea morală, de dragul lui Dumnezeu, să aibă grijă de mama lui şi de nevoile celorlalţi moştenitori.

Bahá’u’lláh clarifică diferite aspecte ale acestei părţi a legii moştenirii. El precizează că, atunci când există mai multe case, principala şi cea mai importantă dintre case revine urmaşului de sex masculin. Casele rămase, împreună cu celelalte proprietăţi ale celui decedat, trebuie să fie împărţite între ceilalţi moştenitori (IR 34) şi El mai arată că, în lipsa unui urmaş de sex masculin, două treimi din casa principală şi hainele tatălui decedat revin urmaşilor de sex femenin, iar o treime, Casei Dreptăţii (IR 72). Mai departe, Bahá’u’lláh lămureşte că, dacă persoana decedată este o femeie, toate hainele ei folosite trebuie împărţite în mod egal fiicelor ei. Hainele nefolosite, bijuteriile şi proprietăţile ei trebuie împărţite moştenitorilor ei, precum şi hainele folosite în cazul în care n-are fiice (IR 37).

45. Dacă fiul celui decedat a murit în timpul vieţii tatălui şi a lăsat copii, ei vor moşteni partea tatălui lor ¶26

Acest aspect al legii se aplică numai în cazul în care fiul moare înainte de mama sau tatăl său. Dacă fiica celui decedat a murit şi are urmaşi, partea ei va fi împărţită potrivit celor şapte categorii specificate în Cartea Cea Mai Sfântă (IR 54).

46. Dacă cel decedat are copii minori, partea lor de moştenire trebuie dată în seama unui om de încredere ¶27

Cuvântul „amín” tradus în acest paragraf prin „om de bază” şi „om de încredere” cuprinde în limba arabă o sferă largă de înţelesuri, legate în principal de ideea de a fi de încredere, dar însemnând şi calităţi cum ar fi de bază, loialitate, fidelitate, onoare, onestitate şi aşa mai departe. În limbaj juridic, „amín” înseamnă, printre altele, un om de încredere, garant, custode, păzitor şi păstrător.

47. Împărţirea averii se va face doar după ce Ḥuqúqu’lláh a fost plătit, toate datoriile achitate, cheltuielile funerare şi de înmormântare acoperite ¶28

Bahá’u’lláh lămureşte că ordinea în care trebuie plătite aceste cheltuieli este mai întâi, cele funerare şi de înmormântare, apoi datoriile decedatului şi apoi Ḥuqúqu’lláh (vezi adnotarea 125) (IR 9). El mai precizează că, atunci când averea este folosită în acest scop, prima plată trebuie făcută din ceea ce rămâne din avere, iar dacă aceasta este insuficientă, din locuinţa şi hainele celui decedat (IR 80).

48. Aceasta este acea cunoaştere tăinuită ce nu se va schimba niciodată, dat fiind că începutul ei este cu nouă ¶29

În Bayánul arab, Báb descrie legea Sa cu privire la moştenire ca fiind „în conformitate cu o cunoaştere tăinuită în Cartea lui Dumnezeu – o cunoaştere care nu va fi niciodată schimbată sau înlocuită”. El a mai spus că cifrele prin care a fost exprimată distribuirea moştenirii au fost învestite cu o semnificaţie al cărei scop este să contribuie la recunoaşterea Aceluia Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta.

Cifra „nouă”, menţionată aici, este reprezentată în textul arab prin litera „Ṭá”, care este echivalentul ei în notaţia abjad (vezi Glosar). Este primul element al împărţirii moştenirii de către Báb prin care desemnează „nouă părţi” ca părţi cuvenite copiilor. Semnificaţia lui nouă constă în faptul că este echivalentul numeric al Celui Mai Mare Nume, „Bahá”, la care face aluzie partea ce urmează din acest verset, ca fiind „Numele ascuns şi manifest, cel inviolabil şi inabordabil de înălţat”. (Vezi şi adnotarea 33.)

49. Domnul a poruncit ca în fiecare oraş să se întemeieze o Casă a Dreptăţii ¶30

Instituţia Casei Dreptăţii este formată din consilii alese care acţionează la nivelul local, naţional şi internaţional al societăţii. În Kitáb-i-Aqdas, Bahá’u’lláh a instituit atât Casa Universală a Dreptăţii cât şi Casele Locale ale Dreptăţii. În „Ultima Voinţă şi Testamentul Său", ‘Abdu’l-Bahá prevede şi Casele Secundare ale Dreptăţii (Naţionale şi Regionale) şi trasează metoda după care se vor face alegerile pentru Casa Universală a Dreptăţii.

Versetul citat mai sus se referă la Casa Locală a Dreptăţii, o instituţie care este aleasă în orice localitate în care se găsesc nouă sau mai mulţi bahá’í adulţi. În acest scop, Păzitorul a fixat noţiunea de adult în mod temporar, la 21 de ani, indicând că pe viitor Casa Universală a Dreptăţii are libertatea să schimbe această noţiune.

În prezent Casele Locale şi Secundare ale Dreptăţii sunt cunoscute sub numele de Adunări Spirituale Locale şi Adunări Spirituale Naţionale. Shoghi Effendi a arătat că aceasta este o „denumire temporară” care

...pe măsură ce poziţia şi ţelurile Credinţei Bahá’í vor fi mai bine înţelese şi mai deplin recunoscute, va fi înlocuită treptat cu denumirea permanentă şi mai adecvată, de Casă a Dreptăţii. Nu numai că, pe viitor, Adunările Spirituale actuale vor fi structurate în mod diferit, ci li se va da posibilitatea să adauge la funcţiile lor prezente acele împuterniciri, sarcini şi prerogative devenite necesare prin recunoaşterea Credinţei lui Bahá’u’lláh, nu doar ca unul din sistemele religioase recunoscute ale lumii, ci ca Religia de Stat a unei Puteri Suverane şi independente.

50. numărul lui Bahá ¶30

Echivalentul numeric abjad al lui „Bahá” este nouă. Casa Universală a Dreptăţii şi Adunările Spirituale Locale şi Naţionale au, în mod uzual, nouă membri fiecare, acesta fiind numărul minim prescris de Bahá’u’lláh.

51. Se cuvine ca ei să fie reprezentanţii Celui Milostiv printre oameni ¶30

Puterile şi îndatoririle generale ale Casei Universale a Dreptăţii, ale Adunărilor Spirituale Naţionale şi ale Adunărilor Spirituale Locale, precum şi calificarea pentru calitatea de membru al lor sunt specificate în Scrierile lui Bahá’u’lláh şi ‘Abdu’l-Bahá, în scrisorile lui Shoghi Effendi şi în lămuririle Casei Universale a Dreptăţii. Funcţiunile majore ale acestor instituţii sunt trasate în Constituţia Casei Universale a Dreptăţii şi în acelea ale Adunărilor Spirituale Naţionale şi Locale.

52. să se sfătuiască împreună ¶30

Bahá’u’lláh a stabilit consultaţia ca unul dintre principiile fundamentale ale Credinţei Sale şi i-a îndemnat pe credincioşi „să se sfătuiască împreună în toate problemele”. El defineşte consultaţia ca „lampă călăuzitoare care arată drumul” şi ca „aducătoare de înţelegere”. Shoghi Effendi afirmă că „principiul consultării... constituie una din legile de bază” ale Ordinii Administrative Bahá’í.

În „Întrebări şi răspunsuri", numărul 99, Bahá’u’lláh trasează un mod de abordare a problemei consultării şi subliniază importanţa de a se ajunge la un acord unanim atunci când se iau hotărâri, şi dacă nu se obţine unanimitatea trebuie să prevaleze hotărârea majorităţii. Casa Universală a Dreptăţii a lămurit că aceste indicaţii referitoare la consultaţie au fost revelate înainte de instituirea Adunărilor Spirituale şi au fost un răspuns la o întrebare privitoare la învăţăturile bahá’í despre consultaţie. Casa Dreptăţii a arătat că apariţia Adunărilor Spirituale, la care prietenii pot apela pentru ajutor, nu îi opreşte câtuşi de puţin să urmeze procedura trasată în „Întrebări şi răspunsuri". Acest procedeu poate fi folosit după dorinţă de prieteni, dacă doresc o consultaţie în problemele lor personale.

53. Clădiţi Case de Adoraţie prin toate ţinuturile ¶31

Casa de Adoraţie Bahá’í este dedicată laudei lui Dumnezeu. Casa de Adoraţie constituie edificiul central al Mashriqu’l-Adhkárului (locul unde Răsare Lauda lui Dumnezeu), un complex care, dezvoltându-se în viitor, va cuprinde pe lângă Casa de Adoraţie un număr de clădiri dependente dedicate unor scopuri sociale, umanitare, educaţionale şi ştiinţifice. ‘Abdu’l-Bahá descrie Mashriqu’l-Adhkárul ca „una din instituţiile vitale ale lumii”, iar Shoghi Effendi arată că ea exemplifică, în formă tangibilă, integrarea „adoraţiei şi slujirii bahá’í”. Anticipând dezvoltarea viitoare a acestei instituţii, Shoghi Effendi prevede că, atât Casa de Adoraţie cât şi clădirile dependente „vor da alinare celor în suferinţă, ajutor celor săraci, adăpost călătorului, mângâiere celor în nevoie şi educaţie celui ignorant”. Pe viitor Casele de Adoraţie Bahá’í vor fi construite în fiecare oraş şi sat.

54. Domnul a poruncit tuturor celor ce au posibilitatea, să facă pelerinaj la Casa sacră ¶32

Această poruncă se referă la două case sfinte, Casa lui Báb din Shíráz şi Casa lui Bahá’u’lláh din Bagdad. Bahá’u’lláh a precizat că pelerinajul la una din aceste două Case este suficient pentru a satisface cerinţa acestui pasaj. (IR 25 , IR 29). În două Tablete separate, cunoscute ca Súriy-i-Ḥajj (IR 10), Bahá’u’lláh a specificat anumite ritualuri pentru fiecare din aceste pelerinaje. Din acest punct de vedere, un pelerinaj este mai mult decât o simplă vizită la aceste două Case.

După săvârşirea din viaţă a lui Bahá’u’lláh, ‘Abdu’l-Bahá a desemnat Mausoleul lui Bahá’u’lláh de la Bahjí ca loc de pelerinaj. Într-o Tabletă, El precizează că „Mausoleul Cel Mai Sfânt, Casa Binecuvântată din Bagdad şi Casa venerată a lui Báb din Shíráz” au fost „consacrate pelerinajului”, şi că vizitarea acestor locuri este „obligatorie”„pentru cei ce îşi pot permite şi sunt în stare să facă acest lucru, şi dacă nu apar obstacole în calea lor”. Nu au fost prescrise nici un fel de ritualuri pentru pelerinajul la Mausoleul Cel Mai Sfânt.

55. şi le-a scutit pe femei de această obligaţie ca o milostivire din partea Sa ¶32

În Bayán, Báb a poruncit discipolilor săi să facă un pelerinaj o dată în decursul vieţii lor, dacă îşi pot permite din punct de vedere financiar să întreprindă o asemenea călătorie. El a precizat că obligaţia nu se impune pentru femei, pentru a le scuti de dificultăţile călătoriei.

Bahá’u’lláh, de asemenea, a scutit femeile de la obligaţia de a face un pelerinaj. Casa Universală a Dreptăţii a lămurit că această scutire nu înseamnă o interdicţie şi că femeile sunt libere să facă pelerinaje.

56. Este de datoria fiecăruia din voi să fiţi angajaţi într-o ocupaţie ¶33

Este obligatoriu pentru bărbaţi şi femei să fie angajaţi într-un comerţ sau profesie. Bahá’u’lláh ridică „angajarea într-o astfel de muncă” la „rangul de slăvire” a lui Dumnezeu. Semnificaţia spirituală şi practică a acestei legi, şi răspunderea mutuală a individului şi a societăţii pentru aplicarea ei, sunt explicate într-o scrisoare scrisă în numele lui Shoghi Effendi:

Referitor la porunca lui Bahá’u’lláh privind angajarea credincioşilor într-o anumită profesie: Învăţăturile sunt foarte categorice în această privinţă şi mai ales precizările din Aqdas asupra acestui punct arată clar că oamenii leneşi, care n-au dorinţa să lucreze, nu-şi au locul în noua Ordine Mondială. Ca un corolar la acest principiu, Bahá’u’lláh adaugă că cerşetoria trebuie nu numai combătută, ci cu totul ştearsă din cadrul societăţii. Este de datoria acelora care au sarcina de a organiza societatea să dea fiecărui individ posibilitatea de a dobândi talentul necesar într-o anumită profesiune, şi totodată mijloacele de a folosi acest talent, atât pentru binele propriu, cât şi pentru a-şi câştiga mijloacele de existenţă. Fiecare individ, indiferent de handicap şi cât de limitat poate fi, se află sub obligaţia angajării într-o muncă sau profesie, căci munca, mai ales atunci când este făcută într-un spirit de slujire, este, potrivit lui Bahá’u’lláh, o formă de slăvire. Ea nu are numai un scop utilitar, ci are o valoare în sine pentru că ne apropie de Dumnezeu şi ne face să înţelegem mai bine intenţiile Salei în ce ne priveşte în această lume. Este deci limpede că moştenirea unei averi nu ne poate absolvi de munca zilnică.

Într-una din Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá precizează că „dacă un om este incapabil să-şi câştige existenţa, dacă este sărac lipit pământului sau este neputincios, se cuvine ca cei bogaţi sau Ajutoarele să-i acorde un ajutor lunar pentru subzistenţa lui... Prin �Ajutoare� se înţeleg reprezentanţii poporului, cu alte cuvinte membrii Casei Universale a Dreptăţii.” (Vezi şi adnotarea 162 privitoare la cerşetorie).

Răspunzând întrebării dacă porunca lui Bahá’u’lláh de a munci pentru a-şi câştiga existenţa se referă atât la soţie şi mamă, cât şi la soţ, Casa Universală a Dreptăţii a răspuns că directiva lui Bahá’u’lláh este ca prietenii să aibă o ocupaţie care să fie spre propriul lor folos şi al altora, iar cât priveşte treburile gospodăreşti, ele sunt o muncă foarte onorabilă şi de răspundere de importanţă fundamentală pentru societate.

Privitor la retragerea din muncă a persoanelor care au ajuns la o anumită vârstă, Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său, arată că „aceasta este o chestiune care va fi legiferată de Casa Internaţională a Dreptăţii, deoarece în Aqdas nu există nici o indicaţie în această privinţă.”

57. Sărutatul mâinii a fost interzis în Carte ¶34

Într-un număr de Dispensaţii religioase trecute, precum şi în anumite culturi sărutarea mâinii unui cleric sau unui om de vază era considerată ca o dovadă de respect şi consideraţie pentru acele persoane şi ca un semn de supunere faţă de autoritatea lor. Bahá’u’lláh interzice sărutatul mâinii şi, în Tabletele Sale, El condamnă obiceiul de a face plecăciuni în faţa altei persoane şi orice altă comportare care înjoseşte pe un individ în relaţiile cu celălalt. (Vezi adnotarea 58.)

58. Nimănui nu-i este permis să caute absolvirea de păcate de la un alt suflet ¶34

Bahá’u’lláh interzice spovedania, precum şi încercarea de a obţine dezlegarea de păcat de la o altă fiinţă omenească. În loc de aceasta ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte. În Tableta Bishárát, El afirmă că „asemenea spovedanii, faţă de alţi oameni, au drept consecinţă umilirea şi înjosirea celui ce se spovedeşte”, şi afirmă că Dumnezeu„nu doreşte umilirea slujitorilor Săi”.

Shoghi Effendi pune interdicţia într-un context. Secretarul său a scris în numele său că

...ne este interzis să ne mărturisim păcatele şi slăbiciunile în faţa altei persoane cum fac catolicii în faţa preoţilor lor sau să ne spovedim în public, aşa cum fac unele secte religioase. Dacă, însă, avem dorinţa spontană să recunoaştem că am greşit cu ceva sau că avem unele defecte de caracter şi dorim să cerem iertare altei persoane, suntem liberi s-o facem.

Casa Universală a Dreptăţii a lămurit că interdicţia lui Bahá’u’lláh de a se mărturisi păcatele, nu-l împiedică pe individ să-şi recunoască greşelile în cursul consultaţiilor sub egida instituţiilor bahá’í. De asemenea nu este exclusă posibilitatea de a cere un sfat unui prieten intim sau unui consilier având experienţă în asemenea probleme.

59. Printre oameni este acela care se aşează lângă sandale, la uşă, dar în inima lui râvneşte la locul de onoare. ¶36

Potrivit tradiţiei, în est, era obiceiul de a scoate sandalele şi pantofii înainte de a intra într-o întâlnire. Partea cea mai îndepărtată a unei încăperi faţă de intrare este considerată locul de frunte al camerei, locul de onoare unde stau persoanele cele mai importante dintre cei prezenţi. Ceilalţi, stau în ordine descrescătoare către uşă, unde au fost lăsate sandalele şi unde stau cei mai umili.

60. Şi tot printre oameni este acela care pretinde că posedă cunoaşterea lăuntrică ¶36

Aceasta se referă la oamenii care pretind că au acces la cunoaşterea ezoterică şi al căror ataşament faţă de asemenea cunoştinţe îi separă asemenea unui văl de Revelaţia Manifestării lui Dumnezeu.

În alt loc Bahá’u’lláh afirmă: „Cei ce sunt adoratorii idolului pe care imaginaţiile lor l-au cioplit, şi pe care îl numesc Realitate Lăuntrică, astfel de oameni sunt într-adevăr socotiţi printre cei păgâni”.

61. De câte ori nu s-a izolat un om pe tărâmurile Indiei, şi-a refuzat lucrurile pe care Dumnezeu le-a decretat ca legiuite, şi-a impus austerităţi şi mortificări ¶36

Aceste versete constituie interzicerea vieţii monahale şi a ascetismului. Vezi „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.D.I.y.iii.-iv. În „Cuvintele Paradisului", Bahá’u’lláh dezvoltă aceste stipulaţii. El spune: „Viaţa în sihăstrie sau practicarea ascetismului nu este acceptabilă în prezenţa lui Dumnezeu” şi El apelează la cei în cauză să „ţină seama de ceea ce aduce bucurie şi fericire”. El îi instruieşte pe cei ce-şi au „sălaşurile în peşterile munţilor” sau care „s-au refugiat în cimitire noaptea” să abandoneze asemenea practici şi le impune să nu se priveze de „darurile” acestei lumi care au fost create de Dumnezeu pentru omenire. Iar în Tableta Bishárát, deşi recunoaşte „faptele pioase” ale călugărilor şi ale preoţilor, Bahá’u’lláh îi îndeamnă să „renunţe la viaţa în sihăstrie şi să-şi îndrepte paşii spre lumea largă şi să se ocupe de ceea ce va fi spre folosul lor şi al altora.” El le acordă permisiunea totodată „să se căsătorească şi să aducă pe lume pe cel care va pomeni numele lui Dumnezeu.”

62. Oricine ar pretinde că este purtătorul unei Revelaţii directe de la Dumnezeu, înainte de trecerea unui mileniu întreg ¶37

Dispensaţia lui Bahá’u’lláh va dura până la venirea viitoarei Manifestări a lui Dumnezeu, iar acest lucru nu se va întâmpla înainte de trecerea „unui mileniu întreg”. Bahá’u’lláh ne atrage atenţia să nu atribuim „acestui verset” altceva decât „înţelesul său evident” şi într-una din Tabletele Sale, El lămureşte că „fiecare an” din această perioadă de o mie de ani este format din „douăsprezece luni, potrivit Coranului şi din nouăsprezece luni a câte nouăsprezece zile, potrivit Bayánului”.

Revelaţia lui Bahá’u’lláh dezvăluită în Síyáh-Chál la Teheran, în octombrie 1852, marchează naşterea Misiunii Sale Profetice şi începutul celor o mie de ani sau mai mulţi, înainte ca următoarea Manifestare a lui Dumnezeu să apară.

63. La aceasta s-a referit avertismentul Nostru dat vouă atunci când locuiam în Irak, apoi mai târziu, în Ţara Misterului, iar acum din acest Loc Plin de Splendoare ¶37

„Ţara Misterului” se referă la Adrianopol, iar „acest Loc Plin de Splendoare” este o referire la ‘Akká.

64. Printre oameni este acela pe care învăţătura lui l-a făcut mândru... acela care, atunci când aude paşi în urma lui, creşte mai mult în propria lui stimă ¶41

În Orient era obiceiul ca discipolii unui lider religios să meargă, din respect, cu unul sau cu doi paşi în urma lui.

65. Nimrod ¶41

Nimrod, la care se referă acest verset este, atât în tradiţiile arabe cât şi în cele iudaice, un rege care l-a persecutat pe Avraam şi al cărui nume a devenit un simbol pentru trufie mare.

66. Aghṣán ¶42

„Aghṣán” (pluralul lui Ghuṣn) este cuvântul arab pentru „Ramuri”. Acest termen este folosit de Bahá’u’lláh pentru a desemna descendenţii Săi de sex masculin. El are implicaţii deosebite, nu numai pentru dispoziţiile privitoare la donaţii, ci şi pentru succesiunea autorităţii după săvârşirea din viaţă a lui Bahá’u’lláh (vezi adnotarea 145) şi a lui ‘Abdu’l-Bahá. În Cartea Legământului Său, Bahá’u’lláh L-a numit pe ‘Abdu’l-Bahá, fiul Său mai mare, ca Centru al Legământului Său şi Conducătorul Credinţei. ‘Abdu’l-Bahá, în „Ultima Voinţă şi Testamentul Său", l-a numit pe Shoghi Effendi, nepotul Său mai mare, ca Păzitor şi Conducător al Credinţei.

Acest pasaj din Aqdas anticipează deci, succesiunea acelor Aghṣán aleşi şi prin aceasta funcţia de Păzitor şi prevede posibilitatea unei întreruperi în şirul lor. Moartea lui Shoghi Effendi, în 1957, a precipitat situaţia prevăzută în acest pasaj, în sensul că linia Aghṣán s-a încheiat înainte de înfiinţarea Casei Universale a Dreptăţii (vezi adnotarea 67).

67. vor reveni poporului lui Bahá ¶42

Bahá’u’lláh prevede posibilitatea ca linia Aghṣán să se încheie înainte de înfiinţarea Casei Universale a Dreptăţii. El hotărăşte că, într-o asemenea situaţie, „donaţiile vor reveni poporului lui Bahá”. Termenul „poporul lui Bahá” este folosit cu mai multe înţelesuri în Scrierile Bahá’í. În cazul de faţă el este descris ca cei „care nu vorbesc decât cu îngăduinţa Sa şi nu judecă decât potrivit celor decretate de Dumnezeu în această Tabletă”. După moartea lui Shoghi Effendi în 1957, Mâinile Cauzei lui Dumnezeu au condus treburile Cauzei până la alegerea Casei Universale a Dreptăţii în 1963 (vezi adnotarea 183).

68. Nu vă radeţi capetele ¶44

În anumite tradiţii religioase se consideră că se cuvine ca oamenii să-şi radă capetele. Bărbieritul capului este interzis de Bahá’u’lláh şi El arată limpede că stipulaţia Sa din Súriy-i-Ḥajj, care prevedea ca pelerinii la Casa Sfântă din Shíráz să-şi radă capul, a fost înlocuită cu acest verset din Kitáb-i-Aqdas (IR 10).

69. nu se cuvine să vă lăsaţi părul să treacă dincolo de limita urechilor ¶44

Shoghi Effendi a lămurit că, spre deosebire de interdicţia privind raderea capului, această lege care interzice creşterea părului dincolo de lobul urechii se referă numai la bărbaţi. Aplicarea acestei legi va necesita precizări din partea Casei Universale a Dreptăţii.

70. Exilul şi închisoarea sunt decretate pentru hoţ ¶45

Bahá’u’lláh hotărăşte că determinarea gradului de penalizare, proporţional cu gravitatea infracţiunii, revine Casei Universale a Dreptăţii (IR 49). Pedepsele pentru furt se referă la o condiţie viitoare a societăţii, când ele vor fi suplimentate şi aplicate de Casa Universală a Dreptăţii.

71. la a treia abatere, aşezaţi-i un semn deasupra sprâncenei pentru ca, astfel identificat, să nu fie acceptat în oraşele lui Dumnezeu şi în ţările Sale ¶45

Semnul care urmează să i se pună pe frunte hoţului are drept scop să-i prevină pe oameni împotriva năravului său. Toate detaliile privitoare la felul semnului, la modul în care va fi aplicat, cât timp va fi purtat, în ce condiţii va fi îndepărtat, precum şi gravitatea diferitelor grade de hoţie, toate acestea Bahá’u’lláh le-a lăsat în seama Casei Universale a Dreptăţii pentru a fi determinate atunci când legea va fi aplicată.

72. Oricine doreşte să folosească vase de argint şi de aur are libertatea să o facă. ¶46

În Bayán, Báb îngăduie folosirea vaselor de aur şi argint, abrogând astfel condamnarea islamică a folosirii lor, care nu rezultă dintr-o poruncă explicită a Coranului, ci din tradiţii mahomedane. Bahá’u’lláh confirmă aici legea lui Báb.

73. Luaţi seama ca, atunci când luaţi masa împreună, să nu vă băgaţi mâinile în conţinutul castroanelor şi farfuriilor ¶46

Această interdicţie a fost definită de Shoghi Effendi ca „a băga mâinile în mâncare”. În multe părţi ale lumii exista obiceiul de a mânca cu mâinile dintr-un castron comun.

74. Adoptaţi purtări care sunt considerate rafinate ¶46

Acesta este primul din mai multe pasaje care se referă la importanţa rafinamentului şi a curăţeniei. Cuvântul originar arab „liṭáfat”, tradus aici prin „rafinament”, are o sferă largă de înţelesuri cu implicaţii spirituale şi fizice cum sunt: eleganţa, graţia, curăţenia, o comportare civilizată, politeţea, blândeţea, delicateţea, bunăvoinţa precum şi un fel de a fi subtil, rafinat, sanctificat şi pur. În conformitate cu contextul diferitelor pasaje, în care apare în Kitáb-i-Aqdas, el a fost tradus uneori prin „rafinament”, alteori prin „curăţenie”.

75. Cel ce este Locul în Care Răsare Cauza lui Dumnezeu nu are parteneri în Cea Mai Măreaţă Infailibilitate ¶47

În Tableta Ishráqát, Bahá’u’lláh afirmă că Cea Mai Măreaţă Infailibilitate este conferită Manifestărilor lui Dumnezeu.

Capitolul 45 din Răspunsuri la câteva întrebări este dedicat unei explicaţii date de ‘Abdu’l-Bahá acestui verset din Aqdas. În acest capitol, El subliniază, între altele, inseparabilitatea „infailibilităţii” esenţiale de Manifestările lui Dumnezeu şi afirmă că „orice emană de la Ele este identic cu adevărul şi conform cu realitatea”, că „Ele nu se supun legilor trecute” şi că „Orice spun Ele este cuvântul lui Dumnezeu şi orice făptuiesc este o acţiune dreaptă”.

76. Fiecărui tată i s-a impus educaţia fiului şi fiicei în arta cititului şi a scrisului ¶48

În Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá nu numai că atrage atenţia asupra responsabilităţii părinţilor de a da educaţie tuturor copiilor lor, ci El precizează că „instruirea şi educarea fiicelor este mai necesară decât aceea a fiilor” căci fetele vor fi într-o zi mame, iar mamele vor fi primele care vor face educaţia noii generaţii. Aşadar, dacă o familie nu are posibilitatea să dea educaţie tuturor copiilor, trebuie să se dea prioritate fiicelor, căci datorită unor mame cultivate roadele cunoaşterii se pot răspândi mai repede şi mai eficient în rândurile societăţii.

77. Dumnezeu a impus ca fiecare bărbat sau femeie adulteră să plătească o amendă Casei Dreptăţii ¶49

Deşi termenul tradus aici prin cuvântul „adulter” se referă, într-un sens mai larg, la relaţii sexuale nelegitime atât între oameni căsătoriţi, cât şi între necăsătoriţi (vezi adnotarea 36 pentru o definiţie a termenului), ‘Abdu’l-Bahá a precizat că pedeapsa prescrisă aici este pentru relaţii sexuale între oameni necăsătoriţi. El a indicat că pedeapsa pentru un adulter comis de o persoană căsătorită rămâne a fi stabilită de Casa Universală a Dreptăţi (Vezi şi IR 49).

Într-una din Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá se referă la unele implicaţii spirituale şi sociale ale violării legilor moralităţii şi în legătură cu penalizarea menţionată aici, El arată că scopul acestei legi este de a face cunoscut tuturor că o asemenea acţiune este ruşinoasă în ochii lui Dumnezeu şi că atunci când încălcarea ei poate fi stabilită, iar amenda este impusă, scopul principal este demascarea contravenienţilor – pentru ca ei să fie făcuţi de ruşine în ochii societăţii. El afirmă că o asemenea demascare este în sine cea mai mare pedeapsă.

Casa Dreptăţii, la care se referă în acest verset, este probabil Casa Locală a Dreptăţii, cunoscută în general ca Adunarea Spirituală Locală.

78. nouă mithqáli de aur, iar suma va fi dublată dacă abaterea se repetă ¶49

Un mithqál este o unitate de măsură. Greutatea mithqálului tradiţional folosit în Orientul Apropiat este echivalentă cu 24 nakhud. Oricum, mithqálul folosit de bahá’í este format din 19 nakhud, „în conformitate cu specificarea Bayánului” (IR 23). Greutatea a nouă din aceşti mithqáli echivalează cu 32,775 de grame sau 1,05374 uncii.

În legătură cu aplicarea amenzii, Bahá’u’lláh specifică în mod clar că fiecare amendă succesivă reprezintă dublul celei precedente (IR23); aşadar amenda impusă creşte în progresie geometrică. Aplicarea acestei amenzi are în vedere o condiţie viitoare a societăţii, când legea va fi completată şi aplicată de Casa Universală a Dreptăţii.

79. Am făcut legitim pentru voi să ascultaţi muzică şi cântece. ¶51

‘Abdu’l-Bahá a scris că „La anumite neamuri ale Orientului, muzica era considerată un lucru condamnabil”. Deşi Coranul nu conţine nici o indicaţie precisă în această privinţă, unii mahomedani consideră că a asculta muzică este un păcat, în timp ce alţii o tolerează în cadrul anumitor limite şi condiţii.

Există mai multe pasaje în Scrierile Bahá’í care laudă muzica.‘Abdu’l-Bahá, de pildă, afirmă că „muzica, fie cântată, fie executată la un instrument, este hrană spirituală pentru suflet şi pentru inimă”.

80. O, voi, Oameni ai Dreptăţii! ¶52

A fost lămurit, în scrierile lui ‘Abdu’l-Bahá şi Shoghi Effendi că, deşi membrii Casei Universale a Dreptăţii sunt numai bărbaţi, pentru Casele Secundare ale Dreptăţii şi pentru cele Locale (denumite în mod curent Adunări Spirituale Naţionale şi Locale) pot fi aleşi atât bărbaţi, cât şi femei.

81. Pedepsele pentru rănirea sau lovirea unei persoane depind de gravitatea rănirii; pentru fiecare grad al rănirii Domnul Judecăţii a prescris o anumită indemnizaţie. ¶56

Deşi Bahá’u’lláh precizează că penalizarea este „pentru fiecare grad al rănirii”, nu există nici o consemnare din care să reiasă că El ar fi indicat anumite detalii cu privire la măsura indemnizaţiei care trebuie plătită proporţional cu gradul infracţiunii. Răspunderea pentru determinarea acestora revine Casei Universale a Dreptăţii.

82. Cu adevărat, vi s-a impus să oferiţi o sărbătoare, o dată pe lună ¶57

Această poruncă a devenit baza pentru ţinerea unor festivităţi bahá’í o dată pe lună, şi astfel fiind orânduită Sărbătoarea de Nouăsprezece Zile. În Bayánul arab, Báb apelează la adepţii Săi, îndemnându-i să se întrunească o dată la nouăsprezece zile, să dea dovadă de ospitalitate şi prietenie. Bahá’u’lláh confirmă aici acest îndemn şi subliniază rolul unificator al unor astfel de ocazii.

‘Abdu’l-Bahá, şi după El Shoghi Effendi, au dezvăluit treptat semnificaţia instituţională a acestei porunci. ‘Abdu’l-Bahá pune accentul pe importanţa caracterului spiritual şi devoţional al acestor întâlniri. Shoghi Effendi, pe lângă elaborarea în continuare a aspectului social şi devoţional al Sărbătorii, a dezvoltat elementul administrativ al unor astfel de întruniri şi, instituind în mod sistematic Sărbătoarea, a stabilit o perioadă de timp pentru consultaţii în legătură cu treburile comunităţii bahá’í, incluzând şi comunicarea ştirilor şi mesajelor.

Răspunzând unei întrebări dacă această recomandare este obligatorie, Bahá’u’lláh a răspuns negativ (IR 48). Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său comentează în continuare:

Participarea la Sărbătoarea de Nouăsprezece Zile nu e obligatorie, dar este foarte importantă şi toţi credincioşii ar trebui să considere că a fi prezenţi la o asemena ocazie este o datorie şi un privilegiu.

83. Când vânaţi cu animale sau păsări de pradă, invocaţi numele lui Dumnezeu când le trimiteţi în urmărirea vânatului; căci atunci orice vor prinde va fi legiuit pentru voi, chiar dacă va fi mort. ¶60

Prin această lege, Bahá’u’lláh simplifică în mare măsură practicile şi reglementările religioase din trecut privitoare la vânătoare. El a mai afirmat că vânătoarea cu arme ca arcul şi săgeata, puşti şi altele asemănătoare sunt incluse în această lege, dar că este interzis consumul vânatului prins într-o capcană sau într-un laţ dacă a fost găsit mort. (IR 24).

84. să nu vânaţi prea mult ¶60

Deşi Bahá’u’lláh nu interzice vânătoarea, El avertizează împotriva unei vânători excesive. La momentul potrivit, Casa Universală a Dreptăţii va avea de hotărât ce înseamnă o vânătoare excesivă.

85. El nu le-a acordat nici un drept asupra proprietăţii altora. ¶61

Îndemnul de a fi buni cu rudele lui Bahá’u’lláh nu le dă acestora dreptul asupra unei părţi din proprietatea altora. Aceasta este în opoziţie cu practica mahomedanilor şiiţi, potrivit căreia descendenţii în linie directă ai lui Mahomed au dreptul să primească o parte dintr-o anumită taxă.

86. Dacă cineva ar distruge în mod intenţionat o casă dându-i foc, să fie ars şi el; dacă cineva ia viaţa altuia în mod deliberat, să fie şi el condamnat la moarte. ¶62

Legea lui Bahá’u’lláh prevede pedeapsa cu moartea pentru omor şi incendiere, cu alternativa închisorii pe viaţă (vezi adnotarea 87).

În Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá explică deosebirea dintre răzbunare şi pedeapsă. El afirmă că indivizii nu au dreptul să se răzbune, că în ochii lui Dumnezeu răzbunarea este un lucru demn de dispreţ şi că motivul pedepsei nu e răzbunarea, ci scopul ei este de a impune o pedeapsă pentru comiterea unei infracţiuni. În Răspunsuri la câteva întrebări, El confirmă că societatea are dreptul să-i pedepsească pe criminali pentru a-şi proteja membrii şi pentru a-şi apăra existenţa.

Referitor la această stipulaţie Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său dă următoarea explicaţie:

În Aqdas, Bahá’u’lláh a indicat moartea ca pedeapsă pentru omor. El a permis, însă, închisoarea pe viaţă ca o alternativă. Ambele soluţii ar fi conforme cu Legile Sale. S-ar putea ca unii dintre noi să nu poată sesiza înţelepciunea acestei hotărâri dacă este în contradicţie cu viziunea noastră limitată; dar noi trebuie s-o acceptăm, ştiind că Înţelepciunea Sa, Mila Sa şi Dreptatea Sa sunt desăvârşite şi că ele există pentru salvarea întregii lumi. Dacă un om ar fi pe nedrept condamnat la moarte, nu e oare credibil că Dumnezeu Cel Atotputernic îl va răsplăti de o mie de ori, în lumea de apoi, pentru această nedreptate umană? Nu poţi renunţa la o lege salutară numai pentru că, în rare ocazii, un nevinovat ar putea fi pedepsit.

Detaliile legii punitive bahá’í pentru omor şi incendiere, o lege desemnată pentru o stare viitoare a societăţii, n-au fost specificate de Bahá’u’lláh. Asupra diferitelor detalii ale legii, ca de pildă gradele infracţiunii, dacă trebuie să se ţină seama de circumstanţe atenuante şi care dintre cele două pedepse prescrise trebuie aplicată, va trebui să decidă Casa Universală a Dreptăţii în lumina condiţiilor existente atunci când legea va intra în vigoare. Felul în care va fi pusă în aplicare legea va fi de asemenea hotărât de Casa Universală a Dreptăţii.

Referitor la incendiere, depinde care „casă” a fost incendiată. În mod evident este o imensă deosebire în ce priveşte gradul infracţiunii între o persoană care incendiază un depozit de mărfuri gol şi o persoană care incendiază o şcoală plină cu copii.

87. Dacă îi veţi condamna pe incendiator şi pe ucigaş la închisoare pe viaţă, acest lucru este îngăduit, potrivit clauzelor Cărţii. ¶62

Răspunzând unei întrebări referitoare la acest verset din Aqdas, Shoghi Effendi afirmă că deşi pedeapsa capitală este îngăduită, a fost prevăzută o alternativă, „închisoarea pe viaţă”, „prin care rigorile unei astfel de condamnări ar fi diminuate în mod simţitor”. El arată că „Bahá’u’lláh ne-a acordat o posibilitate de alegere, lăsând la discreţia noastră să luăm o hotărâre în cadrul anumitor limite impuse de legea Sa”. În lipsa unor indicaţii precise referitoare la aplicarea acestui aspect al legii bahá’í, rămâne în seama Casei Universale a Dreptăţii să legifereze această problemă pe viitor.

88. Dumnezeu v-a prescris căsătoria. ¶63

Într-una din Tabletele Sale, Bahá’u’lláh afirmă că Dumnezeu, instituind această lege, a făcut din căsătorie „o fortăreaţă a bunăstării şi protecţiei”.

„Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.C.I.a.-o., rezumă şi sintetizează stipulaţiile din Kitáb-i-Aqdas şi din „Întrebări şi răspunsuri" privitoare la căsătorie şi condiţiile în care aceasta este permisă (IR 3, IR 13, IR 46, IR 50, IR 84, IR 92), legea logodnei (IR 43), plata zestrei (IR 12, IR 26, IR 39, IR 47, IR 87 , IR 88), procedura care trebuie adoptată în cazul unei absenţe prelungite a soţului sau soţiei (IR 4 şi 27), precum şi multe alte circumstanţe (IR 12 şi 47). (vezi adnotarea 89, vezi adnotarea 90, vezi adnotarea 91, vezi adnotarea 92, vezi adnotarea 93, vezi adnotarea 94, vezi adnotarea 95, vezi adnotarea 96, vezi adnotarea 97, vezi adnotarea 98, vezi adnotarea 99.)

89. Feriţi-vă de a lua mai mult de două neveste. Cine se mulţumeste cu o singură parteneră dintre servitoarele lui Dumnezeu, atât el, cât şi ea, vor trăi în linişte. ¶63

Deşi textul din Kitáb-i-Aqdas pare să îngăduie bigamia, Bahá’u’lláh sfătuieşte că monogamia oferă linişte şi mulţumire. În altă Tabletă, El subliniază cât de important este ca individul să se comporte în aşa fel încât „să-şi aducă mângâiere lui şi partenerului”. ‘Abdu’l-Bahá, Interpretul autorizat al Scrierilor Bahá’í, afirmă că în textul Aqdas monogamia este, de fapt, recomandată. El expune această temă în mai multe Tablete, inclusiv următoarea:

Aflaţi că poligamia nu este îngăduită de legea lui Dumnezeu, căci a fost clar stipulat că trebuie să te mulţumeşti cu o singură nevastă. Căsătoria cu o a doua nevastă este condiţionată de o comportare echitabilă şi justă faţă de ambele soţii în toate împrejurările. Dar respectarea justeţei şi a echităţii faţă de două soţii este absolut imposibilă. Faptul că bigamia a fost făcută dependentă de o condiţie imposibilă este o dovadă limpede a interzicerii ei absolute. Aşadar nu îi este îngăduit unui bărbat să aibă mai mult de o soţie.

Poligamia este o practică foarte veche la majoritatea omenirii. Monogamia a fost introdusă doar în mod treptat de Manifestările lui Dumnezeu. Iisus, de exemplu, nu a interzis poligamia, dar a abolit divorţul în afară de cazul unor relaţii sexuale neîngăduite. Mahomed a limitat numărul de neveste la patru, dar a condiţionat pluralitatea soţiilor de dreptate şi a reintrodus permisiunea de a divorţa. Bahá’u’lláh, care Şi-a revelat Învăţătura într-o societate islamică, a introdus problema monogamiei în mod treptat, în conformitate cu principiile înţelepciunii şi cu dezvăluirea progresivă a scopului Său. Faptul că a lăsat adepţilor Săi un Interpret infailibil al Scrierilor Sale, I-a dat putinţa să îngăduie, în aparenţă, în Kitáb-i-Aqdas două neveste, dar să pună o condiţie care i-a dat lui ‘Abdu’l-Bahá, mai târziu, posibilitatea să explice că intenţia legii era să impună monogamia.

90. cel ce angajează o menajeră, să se poarte cu ea cum se cuvine. ¶63

Bahá’u’lláh arată că un om poate angaja o menajeră pentru serviciu în casă. Acest lucru nu era îngăduit de practicile mahomedane şiite decât dacă angajatorul încheia un contract de căsătorie cu ea. Bahá’u’lláh subliniază că „serviciul” la care se referă acest verset este exclusiv „aşa cum este prestat de oricare categorie de servitoare, fie tinere sau bătrâne, în schimbul unei plăţi” (IR 30). Un angajator nu are nici un drept sexual asupra menajerei sale. Ea este „liberă să-şi aleagă un soţ oricând doreşte”, căci este interzis ca o femeie să fie cumpărată. (IR 30)

91. Aceasta este porunca Mea către voi; ţineţi-vă strâns de ea ca un ajutor pentru voi înşivă. ¶63

Deşi căsătoria este recomandată în Kitáb-i-Aqdas, Bahá’u’lláh lămureşte că nu e obligatorie (IR 46). Într-o scrisoare, scrisă în numele său, Shoghi Effendi declară şi el că „nu e obligatoriu să te căsătoreşti” şi afirmă că „în ultimă instanţă individul este cel ce trebuie să decidă dacă doreşte să ducă o viaţă de familie sau să rămână burlac”. Dacă o persoană trebuie să aştepte o perioadă mai îndelungată de timp înainte de a găsi un soţ sau o soţie şi în cele din urmă rămâne singur, nu înseamnă că din acest motiv individul nu poate să-şi atingă scopul lui sau al ei în viaţă, care este în esenţă spiritual.

92. Noi am condiţionat-o... de permisiunea părinţilor ¶65

Într-o scrisoare scrisă în numele său, Shoghi Effendi a făcut următorul comentariu asupra acestei clauze a legii:

Bahá’u’lláh a arătat limpede că pentru o căsătorie bahá’í este necesar consimţământul tuturor părinţilor în viaţă. Aceasta se aplică în toate cazurile, fie că părinţii sunt sau nu bahá’í, divorţaţi de mai mulţi ani sau nu. El a hotărât această lege importantă pentru a întări structura socială, pentru a strânge relaţiile de familie, pentru a trezi o anumită recunoştinţă şi respect în inimile copiilor faţă de cei ce le-au dat viaţă şi au trimis sufletele lor în călătoria eternă spre Creatorul lor.

93. Nici o căsătorie nu poate fi contractată fără plata unei zestre ¶66

„Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.C.I.j.i.-v., rezumă stipulaţiile principale privitoare la zestre. Aceste stipulaţii îşi au originea în Bayán.

Zestrea trebuie plătită miresei de către mire. Ea este fixată la 19 mithqáli de aur pur pentru cei de la oraş şi la 19 mithqáli de argint pentru locuitorii satelor (vezi adnotarea 94). Bahá’u’lláh precizează că, dacă în momentul căsătoriei mirele nu poate plăti întreaga zestre, îi este îngăduit să dea miresei o scrisoare prin care făgăduieşte că va plăti mai târziu restul sumei (IR 39).

Odată cu Revelaţia lui Bahá’u’lláh, multe concepte, obiceiuri şi instituţii familiale sunt redefinite şi capătă un nou sens. Unul dintre acestea este zestrea. Instituţia zestrei este o practică foarte veche în multe culturi şi a luat multiple forme. În anumite ţări, ea este plătită mirelui de către părinţii miresei; în altele, ea este plătită părinţilor miresei de către mire şi se numeşte „preţul miresei”. În ambele cazuri suma este adeseori considerabilă. Legea lui Bahá’u’lláh desfiinţează toate aceste variante şi preschimbă zestrea într-un act simbolic prin care mirele oferă miresei un dar de o valoare limitată.

94. pentru locuitorii oraşelor la nouăsprezece mithqáli de aur pur, iar pentru cei ce locuiesc la sate, la aceeaşi sumă în argint ¶66

Bahá’u’lláh specifică criteriul pentru determinarea plăţii zestrei, acesta fiind reşedinţa permanentă a mirelui, nu a miresei (IR 87, IR 88).

95. Celui care doreşte să crească suma, îi este interzis să depăşească limita de nouăzeci şi cinci de mithqáli... Dacă se mulţumeşte, totuşi, cu o sumă mai mică, va fi mai bine pentru el, potrivit Cărţii. ¶66

Răspunzând unei întrebări în legătură cu zestrea, Bahá’u’lláh precizează:

Tot ce a fost revelat în Bayán referitor la cei ce locuiesc în oraşe şi sate a fost aprobat şi trebuie pus în practică. Kitáb-i-Aqdas, însă, menţionează nivelul cel mai scăzut. Suma indicată este de nouăsprezece mithqáli de argint pentru locuitorii satelor. Acest lucru este mai plăcut lui Dumnezeu, cu condiţia ca ambele părţi să fie de acord. Scopul este de a mulţumi pe toată lumea şi de a aduce cordialitate şi uniune între oameni. De aceea, cu cât se va acorda mai multă atenţie acestor probleme, cu atât mai bine va fi... Poporul lui Bahá trebuie să se asocieze şi să se poarte unii faţă de alţii cu cea mai mare dragoste şi sinceritate. Ei trebuie să ţină seama de interesele tuturor, mai ales de prietenii lui Dumnezeu.

Într-una din Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá rezumă unele din condiţiile pentru fixarea nivelului zestrei. Unitatea de plată menţionată în extrasul citat mai jos este „váḥidul”. Un váḥid este echivalent cu nouăsprezece mithqáli. El a precizat:

Orăşenii trebuie să plătească în aur, iar locuitorii satelor, în argint. Depinde de mijloacele financiare de care dispune mirele. Dacă e sărac plăteşte un váhid; dacă are un venit modest, plăteşte doi váhizi; dacă e înstărit, trei váhizi; dacă e bogat patru váhizi; dacă e foarte bogat, el dă cinci váhizi. În realitate, este vorba de o înţelegere între mire, mireasă şi părinţii lor. Indiferent la ce înţelegere se ajunge, ea trebuie dusă la îndeplinire.

În aceeaşi Tabletă, ‘Abdu’l-Bahá îi încurajează pe credincioşi să ducă problemele, referitoare la aplicarea acestei legi, în faţa Casei Universale a Dreptăţii care are „autoritatea de a legifera”. El subliniază că „acest corp va institui legi şi va legifera problemele secundare care nu sunt specificate în Textul Sfânt”.

96. dacă vreunul din slujitorii Săi intenţionează să călătorească, el trebuie să fixeze soţiei lui un termen până la care se va întoarce ¶67

Dacă soţul pleacă fără să-şi informeze soţia asupra datei întoarcerii sale şi ea nu are nici o veste de la el şi i s-a şters orice urmă, Bahá’u’lláh a indicat că, dacă soţul a cunoscut legea din Kitáb-i-Aqdas, soţia se poate recăsători după ce a aşteptat un an întreg. Dacă, însă, soţul nu cunoştea această lege, soţia trebuie să aştepte până ce are o veste în legătură cu soţul ei (IR 4).

97. se cuvine ca ea să aştepte timp de nouă luni, după care nu mai există nici o piedică să-şi găsească alt soţ ¶67

În cazul în care soţul omite fie să se întoarcă la sfârşitul perioadei de timp fixate, fie să comunice soţiei că va întârzia, ea trebuie să aştepte nouă luni, după care e liberă să se recăsătorească, deşi este preferabil ca ea să aştepte mai mult (vezi adnotarea 147 referitoare la calendarul bahá’í). Bahá’u’lláh mai arată că, dacă soţia primeşte vestea că„soţul ei a murit sau a fost omorât”, ea trebuie, de asemenea, să aştepte nouă luni înainte de a se recăsători (IR 27). Într-o Tabletă, ‘Abdu’l-Bahá a mai lămurit că perioada de aşteptare de nouă luni, care urmează după vestea morţii soţului, este valabilă numai dacă soţul era plecat în momentul morţii sale, nu dacă a murit acasă.

98. ea trebuie să aleagă calea cea mai demnă de laudă ¶67

Bahá’u’lláh defineşte „calea demnă de laudă” drept „practicarea răbdării” (IR 4).

99. mărturia a doi martori drepţi ¶67

Bahá’u’lláh stabileşte drept „criteriu de justeţe”, în legătură cu martorii „o bună reputaţie în rândul oamenilor”. El precizează că nu e necesar ca martorii să fie bahá’í deoarece „mărturia tuturor slujitorilor lui Dumnezeu, indiferent de credinţa sau convingerile lor, este acceptabilă în faţa Tronului Său” (IR 79).

100. Dacă se va ivi vreun resentiment sau antipatie între soţ şi soţie, el nu trebuie să divorţeze de ea, ci să aştepte cu răbdare un an întreg ¶68

Divorţul este condamnat cu tărie de Învăţăturile Bahá’í. Dacă însă partenerii cuplului resimt antipatie sau aversiune unul faţă de celălalt, divorţul este îngăduit după trecerea unui an întreg. În timpul acestui an de răbdare, soţul este obligat să le asigure soţiei şi copiilor mijloacele de subzistenţă, iar cuplul este îndemnat să se străduiască să-şi aplaneze conflictele. Shoghi Effendi afirmă că atât soţul, cât şi soţia „au, în egală măsură, dreptul să ceară divorţul”, atunci când oricare dintre parteneri „simte că e absolut necesar să facă acest lucru”.

În „Întrebări şi răspunsuri", Bahá’u’lláh lămureşte un număr de probleme referitoare la anul de răbdare, respectarea lui (IR 12), stabilind data la care începe (IR 19 , IR 40), condiţiile pentru împăcare (IR 38), precum şi rolul martorilor şi al Casei Locale a Dreptăţii (IR 73, IR 98). Referitor la martori, Casa Universală a Dreptăţii a lămurit că în zilele noastre obligaţiile martorilor, în cazuri de divorţ, au fost preluate de Adunările Spirituale.

Clauzele detaliate ale legilor bahá’í privitoare la divorţ sunt rezumate în „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.C.2.a.-i.

101. Domnul a interzis... practica... de care voi vă foloseaţi după ce aţi divorţat de trei ori de o femeie ¶68

Aceasta se referă la o lege a Islamului din Coran care hotăra că în anumite condiţii, un bărbat nu se putea recăsători cu soţia de care divorţase decât dacă ea s-ar fi măritat şi ar fi divorţat de un alt bărbat. Bahá’u’lláh afirmă că această practică a fost interzisă în Kitáb-i-Aqdas (IR 31).

102. Cel ce a divorţat de soţia lui, se poate recăsători cu ea după trecerea fiecărei luni, dacă există afecţiune şi consimţământ reciproc, atâta timp cât ea nu s-a căsătorit cu un alt bărbat... în afară de cazul limpede când împrejurările se schimbă ¶68

Într-o scrisoare scrisă în numele său, Shoghi Effendi precizează că intenţia specificării „după trecerea fiecărei luni”, nu este de a impune o limitare şi că un cuplu care a divorţat se poate recăsători oricând după divorţ, atâta timp cât nici unul dintre parteneri nu este în momentul respectiv căsătorit cu o altă persoană.

103. sămânţa bărbătească nu este impură ¶74

Într-un număr de tradiţii religioase şi în practicile mahomedane şiite, sămânţa bărbătească a fost declarată impură din punct de vedere ritual. Bahá’u’lláh a desfiinţat acest concept. Vezi şi adnotarea 106, mai jos.

104. Croiţi-vă drum pe calea rafinamentului ¶74

‘Abdu’l-Bahá se referă la efectul „purităţii şi sfinţeniei, al curăţeniei şi rafinamentului” asupra exaltării „condiţiei umane” şi a „dezvoltării realităţii interioare a omului”. El precizează: „Faptul de a avea un trup pur şi fără pată exercită o influenţă asupra spiritului omului”. (Vezi şi adnotarea 74).

105. Spălaţi orice lucru murdar cu apă care nu este alterată din cele trei puncte de vedere ¶74

Cele „trei puncte de vedere” la care se referă acest verset sunt schimbări în culoarea, gustul ori mirosul apei. Bahá’u’lláh ne dă indicaţii suplimentare în ceea ce priveşte apa pură şi momentul în care este considerată nepotrivită pentru folosire (IR 91).

106. Dumnezeu... a abolit noţiunea de „impuritate”, prin care diferite lucruri şi popoare au fost considerate impure ¶75

Conceptul de „impuritate” rituală, aşa cum a fost înţeles şi practicat în anumite societăţi tribale şi în comunităţile religioase ale unor Dispensaţii trecute, a fost abolit de Bahá’u’lláh. El afirmă că, prin Revelaţia Sa, „toate lucrurile create au fost cufundate în marea purificării”. (Vezi şi adnotările 12, 20 şi 103.)

107. acea primă zi de Riḍván ¶75

Aceasta se referă la sosirea lui Bahá’u’lláh şi a însoţitorilor Săi în Grădina Najibiyyih, în afara oraşului Bagdad, care mai târziu a fost numită de bahá’í Grădina Riḍván. Acest eveniment care a avut loc în aprilie 1863, la treizeci şi una de zile după Naw-Rúz, marchează începutul perioadei în care Bahá’u’lláh şi-a declarat misiunea în faţa însoţitorilor săi. Într-o Tabletă El se referă la Declaraţia Sa, numind-o „Ziua fericirii supreme”, iar Grădina Riḍván o descrie ca fiind „Locul din care a revărsat asupra întregii creaţii splendorile Numelui Său, Cel Atotmilostiv”. În această grădină, Bahá’u’lláh a petrecut douăsprezece zile, înainte de a pleca spre Istanbul, localitatea în care fusese exilat.

Declaraţia lui Bahá’u’lláh se sărbătoreşte anual prin Festivalul Riḍván care durează douăsprezece zile, numit de Shoghi Effendi „cel mai sfânt şi cel mai important dintre toate festivalurile bahá’í” (vezi adnotările 138 , vezi adnotările 140).

108. Bayán ¶77

Bayánul, Cartea-Mamă a Dispensaţiei Bábí, a fost revelat de Báb în două părţi, una persană şi una arabă. El este depozitarul legilor şi preceptelor Dispensaţiei lui Báb şi conţine cele mai multe dintre referirile şi omagiile Sale către „Cel pe Care Dumnezeu Îl va manifesta” (Bahá’u’lláh), a Cărui venire El a vestit-o. În Dumnezeu trece pe lângă noi, Shoghi Effendi arată că Bayánul ar trebui privit „mai degrabă ca o elogiere a Celui Făgăduit decât ca un cod de legi şi dispoziţii menite să fie un ghid permanent pentru generaţiile viitoare”.

‘Abdu’l-Bahá a scris: „Bayánul a fost înlocuit de Kitáb-i-Aqdas, cu excepţia acelor legi care au fost confirmate şi menţionate în Kitáb-i-Aqdas”.

109. distrugerea cărţilor ¶77

În Tableta Ishráqát, Bahá’u’lláh, referindu-se la faptul că Báb a supus legile Bayánului confirmării Sale, arată că a pus în aplicare unele legi ale lui Báb „prin integrarea lor în Kitáb-i-Aqdas folosind cuvinte diferite”, în timp ce la altele a renunţat.

Cu privire la distrugerea cărţilor, Bayánul poruncea adepţilor lui Báb să distrugă toate cărţile în afară de cele scrise în apărarea Cauzei şi Religiei lui Dumnezeu. Bahá’u’lláh a abrogat această lege specifică a Bayánului.

Cât priveşte natura şi severitatea legilor Bayánului, Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său, face următorul comentariu:

Legile şi poruncile severe revelate de Báb pot fi apreciate şi înţelese cum se cuvine numai dacă sunt interpretate în lumina propriilor Sale declaraţii privitoare la natura, scopul şi caracterul propriei Sale Dispensaţii. După cum reiese limpede din aceste declaraţii, Dispensaţia Bábí avea, în esenţă, natura unei revoluţii religioase şi sociale, de aceea durata ei trebuia să fie scurtă, dar plină de evenimente tragice, de reforme cuprinzătoare şi drastice. Acele măsuri drastice impuse de Báb şi discipolii Săi au fost luate cu scopul de a submina înseşi temeliile ortodoxiei şiite, netezind astfel calea pentru venirea lui Bahá’u’lláh. Pentru a afirma independenţa noii Dispensaţii, şi pentru a pregăti totodată terenul pentru apropiata Revelaţie a lui Bahá’u’lláh, Báb trebuia să reveleze legi foarte severe, deşi cele mai multe dintre ele nici n-au fost vreodată puse în aplicare. Dar simplul fapt că le-a revelat era o dovadă a caracterului independent al Dispensaţiei Sale şi a fost suficient pentru a crea o agitaţie atât de răspândită, şi pentru a stârni opoziţia acerbă a clericilor, care i-a determinat în cele din urmă să-L martirizeze.

110. V-am îngăduit să citiţi despre acele ştiinţe care vă sunt de folos, nu cele ce sfârşesc în discuţii fără rost ¶77

Scrierile Bahá’í recomandă dobândirea de cunoştinţe şi studiul artelor şi ştiinţelor. Bahá’íi sunt îndemnaţi să respecte oamenii învăţaţi şi educaţi şi sunt avertizaţi să nu se dedea unor studii care nu duc la altceva decât la dispute zadarnice.

În Tabletele Sale, Bahá’u’lláh îi sfătuieşte pe credincioşi să studieze acele ştiinţe şi arte care sunt „folositoare” şi vor promova mai departe „progresul şi mersul înainte” al societăţii, şi ne previne asupra ştiinţelor care „încep cu vorbe şi sfârşesc cu vorbe”, şi care în continuare duc la „discuţii fără rost”. Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său, a asemănat ştiinţele care „încep cu vorbe şi sfârşesc cu vorbe” cu „incursiuni sterile într-un mod metafizic de a despica firul în patru” şi, într-o altă scrisoare, El a explicat că „ştiinţele” la care s-a referit Bahá’u’lláh iniţial erau „acele tratate şi comentarii teologice care împovărează mintea omenească în loc s-o ajute să ajungă la adevăr”.

111. Cel Ce a vorbit cu Dumnezeu ¶80

Acesta este un titlu pe care tradiţia iudaică şi islamică îl acordă lui Moise. Bahá’u’lláh spune că, odată cu Revelaţia Sa, „urechile umane au avut privilegiul să audă ceea ce a auzit Cel Ce a vorbit cu Dumnezeu pe Sinai”.

112. Sinaiul ¶80

Muntele pe care Dumnezeu i-a revelat lui Moise Legea.

113. Spiritul lui Dumnezeu ¶80

Acesta este unul din titlurile folosite în Scrierile Islamice şi Bahá’í pentru a-L desemna pe Iisus Hristos.

114. Carmelul... Sionului ¶80

Carmelul, „Via lui Dumnezeu”, este muntele din Ţara Sfântă pe care se află Mausoleul lui Báb şi sediul centrului mondial şi administrativ al Credinţei.

Sion este un deal din Ierusalim, locul tradiţional în care se află mormântul Regelui David şi este simbolic pentru Ierusalim ca Cetate Sfântă.

115. Arcăi Purpurii ¶84

„Arca Purpurie” se referă la Cauza lui Bahá’u’lláh. Discipolii Săi sunt denumiţi „însoţitorii Arcăi Purpurii”, slăviţi de Báb în Qayyúmu’l-Asmá’.

116. O, împărat al Austriei! Cel ce este Aurora Luminii lui Dumnezeu se afla în închisoarea de la ‘Akká atunci când tu ai pornit la drum pentru a vizita Moscheea Aqṣá ¶85

Franz Josef (1830-1916), împărat al Austriei şi rege al Ungariei, a făcut un pelerinaj la Ierusalim în 1869. Aflându-se în Ţara Sfântă a omis să se folosească de această ocazie pentru a se interesa de Bahá’u’lláh care, pe vremea aceea, era prizonier la ‘Akká (Acre).

Moscheea Aqṣá, ad literam „Cea Mai Îndepărtată” moschee este menţionată în Coran, şi a fost identificată cu Muntele Templului din Ierusalim.

117. O, rege al Berlinului! ¶86

Împăratul Wilhelm I (Wilhelm Friedrich Ludwig, 1797-1888), al şaptelea rege al Prusiei, a fost proclamat primul împărat al Germaniei la Versailles, în Franţa, în ianuarie 1871, după victoria Germaniei asupra Franţei în războiul franco-prusac.

118. acela a cărui putere o întrecea pe a ta, şi al cărui rang îl întrecea pe al tău ¶86

Aceasta este o aluzie la Napoleon al III-lea (1808-1873), împăratul francezilor, care a fost considerat de mulţi istorici ca cel mai de seamă monarh occidental din vremea lui.

Bahá’u’lláh i-a adresat lui Napoleon al III-lea două Tablete, în cea de a doua prevestindu-i clar că în împărăţia lui „se va isca dezordinea”, că „imperiul îi va scăpa” din mâini, iar poporul său va trece prin mari „tulburări” .

După mai puţin de un an, Napoleon al III-lea a suferit o înfrângere zdrobitoare din partea lui Wilhelm I, în bătălia de la Sedan, în 1870. El a plecat în exil în Anglia, unde a murit trei ani mai târziu.

119. O, locuitori ai Constantinopolului! ¶89

Cuvântul tradus aici prin „Constantinopol” este, în original, „Ar-Rúm” sau „Roma”. Acest termen a fost folosit în general în Orientul Mijlociu pentru a desemna Constantinopolul şi Imperiul Roman de Răsărit, apoi cetatea Bizanţului şi imperiul său, iar mai târziu Imperiul Otoman.

120. O, Loc situat pe malurile a două mări! ¶89

Aceasta este o aluzie la Constantinopol, care acum se cheamă Istanbul. Situat în Bosfor, o strâmtoare lungă de aproximativ 31 de km, care leagă Marea Neagră de Marea de Marmara, el este cel mai mare oraş şi port maritim al Turciei.

Constantinopolul a fost capitala Imperiului Otoman din 1453 până în 1922. În timpul şederii lui Bahá’u’lláh în acest oraş, pe tron se afla tiranicul sultan ‘Abdu’l-‘Azíz. Sultanii otomani erau şi califi, conducători ai Islamului Sunit. Bahá’u’lláh a anticipat căderea califatului care a fost abolit în 1924.

121. O, maluri ale Rinului! ¶90

Într-una din Tabletele Sale, scrisă înainte de primul război mondial (1914-1918), ‘Abdu’l-Bahá lămureşte că afirmaţia lui Bahá’u’lláh cu privire la malurile Rinului pe care le-a văzut „acoperite cu sânge”, se referea la războiul franco-prusac (1870 - 1871), şi că avea să fie urmat de alte suferinţe.

În Dumnezeu trece pe lângă noi, Shoghi Effendi afirmă că „tratatul extrem de sever” impus Germaniei ca urmare a înfrângerii suferite în primul război mondial „a provocat �vaietele Berlinului� care fuseseră proorocite în mod dramatic cu o jumătate de secol înainte”.

122. o, Ţară a lui Ṭá ¶91

„Ṭá” este prima literă a cuvântului Teheran, capitala Iranului. Bahá’u’lláh a folosit adeseori prima literă pentru a desemna numele anumitor locuri. Potrivit sistemului de calcul abjad, valoarea numerică a lui Ṭá este nouă, care este egală cu valoarea numerică a numelui Bahá.

123. înăuntrul tău s-a născut Manifestarea Gloriei Sale ¶92

Aceasta este o aluzie la naşterea lui Bahá’u’lláh la Teheran, la 12 noiembrie 1817.

124. O, Ţară a lui Khá! ¶94

Aluzie la provincia iraniană Khurásán şi regiunea învecinată, care include oraşul ‘Ishqábád (Ashkhabad).

125. Dacă cineva va obţine o sută de mithqáli de aur, nouăsprezece mithqáli vor fi ai lui Dumnezeu şi trebuie să-I fie daţi Lui ¶97

Acest lucru stabileşte Ḥuqúqu’lláh, Dreptul lui Dumnezeu, oferire a unei părţi fixe din valoarea averii credinciosului. Această ofrandă I-a fost adusă lui Bahá’u’lláh ca Manifestare a lui Dumnezeu, iar apoi, după înălţarea Sa, lui ‘Abdu’l-Bahá, ca Centru al Legământului. În Ultima Voinţă şi Testamentul Său, ‘Abdu’l-Bahá a stipulat ca Ḥuqúqu’lláh să fie oferit „prin intermediul Păzitorului Cauzei lui Dumnezeu”. Nemaiexistând Păzitorul, el este oferit acum prin intermediul Casei Universale a Dreptăţii, Conducătorul Credinţei. Acest fond este folosit pentru promovarea Credinţei lui Dumnezeu şi a intereselor Sale precum şi pentru diferite scopuri filantropice. A oferi Ḥuqúqu’lláh este o obligaţie spirituală, iar respectarea ei a fost lăsată în seama conştiinţei fiecărui bahá’í. Deşi comunităţii i se amintesc obligaţiile ce decurg din legea Ḥuqúq, nu i se va cere în mod individual nici unui credincios să-l plătească.

Mai multe articole din Întrebări şi răspunsuri dezvoltă această lege. Plata Ḥuqúqu’lláh este calculată în funcţie de valoarea averii individului. Dacă o persoană posedă o avere egală ca valoare cu cel puţin nouăsprezece mithqáli de aur (IR 8), este o obligaţie morală să plătească nouăsprezece procente din suma totală, doar o singură dată, ca Ḥuqúqu’lláh (IR 89). Ulterior, de câte ori venitul unui om sporeşte, după ce toate taxele au fost plătite, valoarea averii sale cu cel puţin nouăsprezece mithqáli de aur, el trebuie să plătească nouăsprezece procente din această sporire şi aşa mai departe, pentru orice nouă creştere (IR 8, IR 90).

Anumite categorii de posesiuni, cum este casa în care locuieşti, sunt scutite de plata Ḥuqúqu’lláh (IR 8, IR 42, IR 95), şi indicaţii speciale sunt date pentru cazurile unor pierderi financiare (IR 44, IR 45), pentru investiţii care nu aduc profit (IR 102)precum şi pentru plata Ḥuqúqu’lláh în cazul decesului unei persoane (IR 9,IR 69,IR 80). (Referitor la cazul acesta din urmă, vezi adnotarea 47.)

Extrase ample din Tablete, Întrebări şi răspunsuri şi din alte Scrieri privind semnificaţia spirituală a Ḥuqúqu’lláh-ului precum şi amănunte în legătură cu felul în care se aplică acesta au fost publicate într-o compilaţie intitulată Ḥuqúqu’lláh.

126. Diferite petiţii au fost aduse în faţa tronului Nostru din partea credincioşilor, referitoare la legile lui Dumnezeu... Am revelat, în consecinţă, această Tabletă Sfântă şi am îmbrăcat-o cu mantia Legii Sale pentru ca oamenii să reuşească să păzească poruncile Domnului lor. ¶98

„De-a lungul unui număr de ani”, relatează Bahá’u’lláh într-una din Tabletele Sale, „au ajuns la Cea Mai Sfântă Prezenţă petiţii din diferite ţări cerând stăruitor legile lui Dumnezeu, dar Noi am ţinut pana în frâu până când a venit timpul cuvenit”. Numai după ce au trecut douăzeci de ani de la naşterea Misiunii Sale Profetice în Siyáh-Chál din Teheran a revelat Bahá’u’lláh Kitáb-i-Aqdas, Depozitarul legilor Dispensaţiei Sale. Chiar după revelarea sa, El a mai reţinut Aqdasul un timp, înainte de a-l trimite prietenilor din Persia. Această întârziere pornită dintr-o intenţie divină în revelarea legilor fundamentale ale lui Dumnezeu pentru epoca prezentă, precum şi aplicarea treptată ulterioară a clauzelor ei, ilustrează principiul revelaţiei progresive care e valabil chiar în cadrul epocii de propovăduire a fiecărui Profet.

127. Locul purpuriu ¶100

Aceasta este o aluzie la oraşul-închisoare ‘Akká. În Scrierile Bahá’í cuvântul „purpuriu” este folosit cu diferite sensuri alegorice şi simbolice. (Vezi şi adnotarea 115.)

128. Sadratu’l-Muntahá ¶100

Ad literam „Arborele de Lotus cel mai îndepărtat”, tradus de Shoghi Effendi prin „Arborele dincolo de care nu se poate trece”. Acesta este folosit în Islám ca simbol, de exemplu în relatarea despre Călătoria Nocturnă a lui Mahomed, pentru a marca punctul din cer dincolo de care nu pot trece nici oamenii, nici îngerii pentru a se apropia de Dumnezeu, delimitând prin aceasta graniţele cunoaşterii divine care a fost revelată oamenilor. De aceea este adeseori menţionat în Scrierile Bahá’í pentru a desemna Manifestarea lui Dumnezeu Însuşi. (Vezi şi adnotarea 164.)

129. Cartea-Mamă ¶103

Termenul „Cartea-Mamă” este folosit de obicei pentru a desemna Cartea principală a unei Dispensaţii religioase. În Coran şi în Ḥadíthul islamic, termenul este folosit pentru a desemna însuşi Coranul. În Dispensaţia Bábí, Bayánul este Cartea-Mamă, iar Kitáb-i-Aqdas este Cartea-Mamă a Dispensaţiei lui Bahá’u’lláh. Păzitorul, într-o scrisoare scrisă în numele său a arătat că acest concept poate fi folosit şi ca „termen colectiv, indicând corpul Învăţăturilor revelate de Bahá’u’lláh ”. Acest termen este folosit şi în sens mai larg pentru a simboliza Depozitarul Divin al Revelaţiei.

130. Oricine va interpreta ceea ce a fost trimis din cerul Revelaţiei, şi va altera semnificaţia evidentă ¶105

În diferite Tablete ale Sale, Bahá’u’lláh subliniază deosebirea dintre versetele alegorice, care sunt susceptibile de a fi interpretate, şi acele versete care se referă la subiecte cum sunt legile şi poruncile, adoraţia şi regulile religioase, al căror înţeles este evident, şi care impun ascultare din partea credincioşilor.

Aşa cum s-a arătat în adnotările 145 şi 184, Bahá’u’lláh l-a desemnat pe ‘Abdu’l-Bahá, Fiul Său mai mare, ca Succesor şi Interpret al Învăţăturilor Sale. La rândul Său, ‘Abdu’l-Bahá l-a numit pe nepotul Său cel mai mare, Shoghi Effendi, să-i urmeze ca interpret al Scrierilor sfinte şi ca Păzitor al Cauzei. Interpretările lui ‘Abdu’l-Bahá şi Shoghi Effendi sunt considerate ca divin călăuzite şi sunt obligatorii pentru bahá’í.

Existenţa interpretărilor autorizate nu-l împiedică pe individ să se angajeze în studiul Învăţăturilor şi să ajungă la o interpretare sau la o înţelegere personală. În Scrierile Bahá’í se face totuşi o deosebire clară între interpretările autorizate şi înţelegerea la care ajunge fiecare individ care studiază Învăţăturile. Interpretările personale bazate pe înţelegerea Învăţăturior la care ajunge o persoană constituie rezultatul capacităţii raţionale a omului şi pot contribui la o înţelegere mai mare a Credinţei. Asemenea puncte de vedere sunt, însă, lipsite de autoritate. De aceea, atunci când indivizii îşi prezintă ideile personale, ei sunt preveniţi să nu nesocotească autoritatea cuvintelor revelate, să nu nege sau să contrazică interpretările autorizate, şi să nu se angajeze în controverse; ei ar trebui mai degrabă să-şi ofere gândurile ca o contribuţie la cunoaştere, specificând în mod limpede că acestea sunt doar părerile lor proprii.

131. Nu vă apropiaţi de bazinele publice ale băilor persane ¶106

Bahá’u’lláh interzice folosirea bazinelor din băile publice tradiţionale din Persia. În aceste băi era obiceiul ca mulţi oameni să se spele în acelaşi bazin, iar apa era schimbată rar. În consecinţă, apa îşi pierdea culoarea, era murdară şi neigienică şi avea un miros respingător.

132. Evitaţi de asemenea bazinele urât mirositoare din curţile caselor persane ¶106

Cele mai multe case din Persia aveau un bazin în curte care servea drept rezervor de apă pentru curăţenie, pentru spălat şi alte scopuri domestice. Dat fiind că apa era stătătoare şi nu era schimbată săptămâni de-a rândul, ea căpăta de obicei un miros neplăcut.

133. Vă este interzis să vă căsătoriţi cu soţiile tatălui vostru. ¶107

Căsătoria cu mama vitregă este în mod explicit interzisă prin cele de mai sus. Această interdicţie se aplică şi căsătoriei cu tatăl vitreg. Atunci când Bahá’u’lláh stabileşte o lege privind relaţiile dintre un bărbat şi o femeie ea se aplică mutatis mutandis şi relaţiilor dintre o femeie şi un bărbat, în afară de cazul în care contextul ar face acest lucru imposibil.

‘Abdu’l-Bahá şi Shoghi Effendi au confirmat că, deşi în acest text singura categorie de rudenie menţionată este aceea a mamelor vitrege, aceasta nu înseamnă că toate celelalte forme de înrudire în cadrul unei familii sunt îngăduite. Bahá’u’lláh afirmă că va fi de competenţa Casei Universale a Dreptăţii să legifereze „asupra legitimităţii sau nelegitimităţii de a te căsători cu o rudă” (IR 50). ‘Abdu’l-Bahá a scris că, cu cât mai îndepărtată va fi rudenia între partenerii unui cuplu cu atât mai bine va fi, căci asemenea căsătorii asigură baza pentru bunăstarea fizică a omenirii şi duc la relaţii amicale între oameni.

134. subiectul băieţilor ¶107

Cuvântul tradus aici prin „băieţi” implică, în acest context, în originalul arab, pederastia. Shoghi Effendi a interpretat această aluzie ca o interdicţie a oricăror relaţii homosexuale.

Învăţăturile Bahá’í cu privire la morala sexuală se axează pe căsătorie şi familie ca temelie a întregii structuri a societăţii umane, fiind menite să apere şi să consolideze această instituţie divină. De aceea legea bahá’í limitează relaţiile sexuale permise la relaţia dintre un bărbat şi femeia cu care este căsătorit.

O scrisoare, scrisă în numele lui Shoghi Effendi, precizează că:

Oricât de caldă şi gingaşă ar fi iubirea între persoane de acelaşi sex, dacă se exprimă prin acte sexuale, este un păcat. A spune că este ideală nu este o scuză. Orice fel de imoralitate este în fapt interzisă de Bahá’u’lláh, iar El consideră homosexualitatea ca atare, pe lângă faptul că e împotriva naturii. A fi astfel năpăstuit este o mare povară pentru un suflet sensibil. Dar ajutat şi sfătuit de doctori, printr-un efort susţinut şi hotărât şi prin rugăciuni, un suflet poate depăşi acest handicap.

Bahá’u’lláh acordă Casei Universale a Dreptăţii dreptul de a hotărî pedeapsa pentru adulter şi sodomie, potrivit gradului infracţiunii (IR 49).

135. Nimănui nu îi este îngăduit să murmure versete sacre în faţa oamenilor mergând pe stradă sau în pieţe publice ¶108

Aceasta este o aluzie la practica unor clerici şi conducători religioşi din Dispensaţiile trecute care, din ipocrizie şi afectare, şi pentru a câştiga laudele adepţilor lor, murmurau mergând în locuri publice rugăciuni ca o dovadă a pietăţii lor. Bahá’u’lláh interzice o asemenea comportare şi subliniază importanţa smereniei şi a unei pietăţi sincere faţă de Dumnezeu.

136. Fiecărui om i-a fost impus să facă un testament. ¶109

Potrivit Învăţăturilor lui Bahá’u’lláh, fiecare om este obligat să scrie un testament şi este liber să dispună de averea lui în orice fel ar dori (vezi adnotarea 38).

Bahá’u’lláh afirmă că atunci când întocmeşte un testament „o persoană are drepturi depline asupra proprietăţii sale”, deoarece Dumnezeu a îngăduit individului „să dispună oricum doreşte de ceea ce El i-a acordat” (IR 69). În Kitáb-i-Aqdas au fost stabilite clauze referitoare la distribuirea moştenirii ab intestat. (Vezi adnotările 38, vezi adnotările 39, vezi adnotările 40, vezi adnotările 41, vezi adnotările 42, vezi adnotările 43, vezi adnotările 44, vezi adnotările 45, vezi adnotările 46, vezi adnotările 47, vezi adnotările 48.)

137. Cel Mai Măreţ Nume ¶109

Aşa cum s-a explicat în adnotarea 33, Cel Mai Mare Nume al lui Dumnezeu poate lua diferite forme, toate bazate pe cuvântul „Bahá”. Bahá’íi din Orient au aplicat această indicaţie din Aqdas punând ca antet testamentului lor expresii ca „O, Tu, Glorie a Celui Atotglorios”, „În Numele lui Dumnezeu, Cel Atotglorios” sau „El este Cel Atotglorios” şi altele asemănătoare.

138. Toate Sărbătorile şi-au atins desăvârşirea în cele două Cele Mai Mari Festivaluri şi în celelalte două Festivaluri care cad în zilele gemene ¶110

Acest pasaj stabileşte patru mari festivaluri ale anului bahá’í. Cele două desemnate de Bahá’u’lláh ca „cele două Cele Mai Mari Festivaluri” sunt, întâi, Festivalul Riḍván-ului, care comemorează Declaraţia Misiunii Profetice a lui Bahá’u’lláh în Grădina Riḍvánu-lui la Bagdad, în decurs de douăsprezece zile, în aprilie-mai 1863 şi pe care Îl numeşte „Regele Festivalurilor” şi, în al doilea rând, Declaraţia lui Báb, care a avut loc la Shíráz în mai 1844. Ziua întâi, a noua şi a douăsprezecea a Festivalului Riḍván sunt Zile Sfinte (IR 1), şi de asemeni ziua Declaraţiei lui Báb.

„Celelalte două Festivaluri” sunt aniversările naşterii lui Bahá’u’lláh şi a lui Báb. În calendarul mahomedan lunar aceste aniversări cad în zile consecutive, naşterea lui Bahá’u’lláh în a doua zi a lunii Muḥarram 1233 A.H. (12 noiembrie 1817), şi naşterea lui Báb în prima zi a aceleiaşi luni 1235 A.H. (20 octombrie 1819). De aceea ele sunt denumite „Zilele de Naştere Gemene”, iar Bahá’u’lláh afirmă că în ochii lui Dumnezeu aceste două zile sunt considerate una singură (IR 2). El precizează că, dacă vor cădea în timpul lunii de post, porunca de a posti nu se va aplica acelor zile (IR 36). Deoarece calendarul Bahá’í (vezi adnotările 26 , vezi adnotările 147) este un calendar solar, rămâne în seama Casei Universale a Dreptăţii să hotărască dacă Zilele Sfinte de Naştere Gemene se vor celebra pe baza calendarului solar sau lunar.

139. prima zi a lunii Bahá ¶111

În calendarul Bahá’í, primei luni a anului şi primei zile a fiecărei luni li s-au dat numele de „Bahá ”. Ziua Bahá din luna Bahá este Anul Nou Bahá’í, Naw-Rúz, care a fost decretat de Báb ca festival şi confirmat aici de Bahá’u’lláh (vezi adnotările 26 , vezi adnotările 147).

Pe lângă cele şapte Zile Sfinte stabilite în aceste pasaje din Kitáb-i-Aqdas, aniversarea Martiriului lui Báb era şi ea comemorată ca o Zi Sfântă în timpul vieţii lui Bahá’u’lláh şi, ca un corolar la acestea, ‘Abdu’l-Bahá a adăugat comemorarea Înălţării lui Bahá’u’lláh, deci în total nouă Zile Sfinte. Se mai ţin alte două aniversări, munca nefiind însă suspendată, şi anume Ziua Legământului şi aniversarea Săvârşirii din viaţă a lui ‘Abdu’l-Bahá. Vezi secţiunea despre calendarul bahá’í în The Bahá’í World, volumul XVIII.

140. Cel Mai Măreţ Festival este, într-adevăr, Regele Festivalurilor. ¶112

Aluzie la Festivalul Riḍván (vezi adnotările 107 , vezi adnotările 138).

141. Dumnezeu a impus în trecut fiecăruia dintre credincioşi datoria de a oferi tronului Nostru daruri preţioase din averea sa. Acum... i-am absolvit de această obligaţie. ¶114

Acest pasaj abrogă o dispoziţie din Bayán care decreta ca toate obiectele de preţ, atunci când va apărea Cel Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta, să-I fie oferite Lui. Báb a explicat că, deoarece Manifestarea lui Dumnezeu este fără de seamăn, tot ce este fără de pereche trebuie să-i fie rezervat, pe bună dreptate Lui, în afară de cazul în care El hotărăşte altfel.

142. în zori de zi ¶115

Referitor la participarea la rugăciunile din zori în Mashriqu’l-Adhkár, Casa de Adoraţie Bahá’i, Bahá’u’lláh a explicat că, deşi în Cartea lui Dumnezeu au fost specificate cuvintele „în zori de zi”, este îngăduit să te rogi oricând „foarte devreme dimineaţa, între zori şi răsăritul soarelui şi chiar două ore după răsăritul soarelui” (IR 15).

143. Aceste Tablete sunt înfrumuseţate cu pecetea Celui Ce face zorile să apară, Cel Ce îşi înalţă glasul între cer şi pământ. ¶117

În repetate rânduri Bahá’u’lláh a subliniat integritatea absolută a Scrierilor Sale ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Pe unele din Tabletele Sale, se poate vedea şi amprenta unuia din sigiliile Sale. The Bahá’i World, volumul V, pag. 4, conţine fotografia unui număr de sigilii ale lui Bahá’u’lláh.

144. Este inadmisibil ca omul, care a fost înzestrat cu raţiune, să consume ceea ce îl lipseşte de ea. ¶119

În Scrierile Bahá’í se menţionează adeseori interdicţia de a consuma vin şi alte băuturi îmbătătoare şi se arată efectul lor vătămător asupra individului. Într-una din Tabletele Sale, Bahá’u’lláh afirmă:

Aveţi grijă să nu schimbaţi Vinul lui Dumnezeu pe vinul vostru, căci vă va amorţi minţile, şi vă va întoarce feţele de la Chipul lui Dumnezeu, Cel Atotglorios, Cel De Neasemuit, Cel Inaccesibil. Nu vă apropiaţi de el, căci v-a fost interzis prin porunca lui Dumnezeu, Cel Înălţat, Cel Atotputernic.

‘Abdu’l-Bahá lămureşte că Aqdas interzice „atât băuturile tari cât şi cele slabe” , şi arată că motivul pentru interzicerea băuturilor alcoolice este pentru că „alcoolul îl face pe om să-şi piardă minţile şi îi slăbeşte trupul”.

Shoghi Effendi, în scrisori scrise în numele lui, arată că această interdicţie include nu numai consumul de vin, ci şi „tot ce tulbură mintea”, şi lămureşte că este îngăduit să consumi alcool numai dacă face parte dintr-un tratament medical care se aplică „la recomandarea unui doctor competent şi conştiincios care l-a prescris pentru vindecarea unei anumite boli”.

145. întoarceţi-vă feţele spre Cel Ce a fost hotărât de Dumnezeu şi care a ieşit din Rădăcina Străveche ¶121

Bahá’u’lláh se referă aici la ‘Abdu’l-Bahá, ca succesor al Lui şi apelează la credincioşi ca aceştia să se întoarcă spre El. În Cartea Legământului, în Testamentul şi Voinţa Sa, Bahá’u’lláh dezvăluie intenţia acestui verset. El arată că: „Acest verset sacru nu se referă la altcineva decât la Cea Mai Puternică Ramură.” „Cea Mai Puternică Ramură”este unul din titlurile conferite lui ‘Abdu’l-Bahá de către Bahá’u’lláh. (Vezi şi adnotările 66 şi 184.)

146. În Bayán vi s-a interzis să Ne puneţi întrebări. ¶126

Báb a interzis discipolilor Săi să pună întrebări Aceluia Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta (Bahá’u’lláh), înafară de cazul în care întrebările lor vor fi supuse în scris şi se vor referi la probleme demne de rangul Său elevat. Vezi Selections from the Writings of the Báb.

Bahá’u’lláh abrogă această interdicţie a lui Báb. El îi învită pe credincioşi să pună acele întrebări „pe care au nevoie să le pună”, dar El le atrage atenţia să nu pună „întrebări fără rost”, din cele ce preocupau „oamenii din trecut”.

147. Numărul lunilor unui an, stabilit în Cartea lui Dumnezeu, este nouăsprezece. ¶127

Potrivit calendarului Badí‘, anul bahá’í constă din nouăsprezece luni având fiecare nouăsprezece zile, plus unele zile intercalare (patru într-un an obişnuit şi cinci într-un an bisect) între luna a optsprezecea şi luna a nouăsprezecea, pentru a regla calendarul după anul solar. Báb a denumit lunile după anumite atribute ale lui Dumnezeu. Anul Nou Bahá’í, Naw-Rúz, este fixat astronomic, coincizând cu echinocţiul din martie (vezi adnotarea 26). Pentru detalii suplimentare, inclusiv numele zilelor săptămânii şi ale lunilor, vezi secţiunea despre calendarul Bahá’í în The Bahá’í World, volumul XVIII.

148. cea dintâi a fost împodobită cu acest Nume care pune în umbră întreaga creaţie ¶127

În Bayánul persan, Báb a dat numele de „Bahá ” primei luni a anului (vezi adnotarea 139).

149. Domnul a decretat ca morţii să fie înmormântaţi în sicrie ¶128

În Bayán, Báb a poruncit ca cei decedaţi să fie înmormântaţi în sicrie de cristal sau de piatră şlefuită. Într-o scrisoare scrisă în numele său, Shoghi Effendi a explicat că semnificaţia acestei dispoziţii este de a arăta respect faţă de trupul omenesc care „a fost odată înălţat de sufletul nemuritor al omului”.

Pe scurt, legea bahá’í privitoare la înhumarea celor morţi prevede că este interzis ca trupul să fie dus mai departe de o oră de mers de la locul decesului; că trupul trebuie înfăşurat într-un giulgiu de mătase sau de bumbac, iar pe deget să i se pună un inel cu inscripţia „Am venit de la Dumnezeu, şi mă întorc la El, detaşat de toate înafară de El ţinându-mă strâns de Numele Său, Cel Milostiv, Cel Plin de Compasiune”; iar sicriul să fie de cristal, de piatră sau de lemn tare şi de bună calitate. A fost hotărâtă o Rugăciune anumită pentru Morţi (vezi adnotarea 10), care trebuie spusă înainte de înhumare. Potrivit afirmaţiilor lui ‘Abdu’l-Bahá şi ale Păzitorului, această lege exclude posibilitatea arderii morţilor. Rugăciunea formală precum şi inelul sunt prevăzute numai pentru cei care au ajuns la vârsta maturităţii, adică 15 ani (IR 70).

Cât priveşte materialul folosit pentru sicriu, este în spiritul legii ca acesta să fie făcut dintr-un material cât mai durabil. De aceea, Casa Universală a Dreptăţii a explicat că, pe lângă materialele specificate în Aqdas, nu există nici un motiv pentru a nu îngădui folosirea lemnului celui mai tare sau betonului pentru sicriu. În momentul de faţă bahá’íi sunt liberi să hotărască cum cred de cuviinţă asupra acestei chestiuni.

150. Punctul Bayánului ¶129

„Punctul Bayanului” este unul din titlurile cu care Báb se referea la El Însuşi.

151. cel decedat să fie înfăşurat în cinci pânze de mătase sau de bumbac ¶130

În Bayán, Báb a specificat ca trupul celui decedat să fie înfăşurat în cinci pânze de mătase sau de bumbac. Bahá’u’lláh a confirmat această dispoziţie şi a adăugat stipulaţia că „pentru cei cu mijloace limitate o singură pânză, din oricare dintre aceste ţesături, va fi de-ajuns”.

Întrebat fiind dacă cele „cinci pânze” menţionate în lege se referă la „cinci giulgiuri întregi” sau la cele „cinci bucăţi de pânză, uzuale şi până acum”, Bahá’u’lláh a răspuns că intenţia este „folosirea a cinci bucăţi de pânză” (IR 56).

Asupra felului în care trebuie să fie înfăşurat trupul, nu există nici o indicaţie în Scrierile Bahá’í care să arate cum să fie făcută înfăşurarea corpului, nici când este vorba de folosirea celor „cinci bucăţi de pânză”, nici când e vorba de „o singură pânză”. În momentul de faţă bahá’íi sunt liberi să hotărască cum cred de cuviinţă în această problemă.

152. Vă este interzis să transportaţi corpul celui decedat la o distanţă mai mare de o oră de drum faţă de oraş ¶130

Intenţia acestei porunci este de a limita durata călătoriei la o oră, indiferent de mijloacele de transport folosite pentru a duce trupul la locul de înhumare. Bahá’u’lláh spune că, cu cât mai devreme are loc înmormântarea, „cu atât mai potrivit şi acceptabil va fi” (IR 16).

Se poate considera ca loc al decesului oraşul sau satul în care persoana a decedat, astfel încât călătoria de o oră poate fi calculată de la marginea oraşului până la locul de înmormântare. Este în spiritul legii lui Bahá’u’lláh ca cel decedat să fie înmormântat aproape de locul în care a decedat.

153. Dumnezeu a abrogat restricţiile privitoare la călătorii, impuse de Bayán. ¶131

Báb a stabilit anumite restricţii privitoare la călătorii care urmau să rămână în vigoare până la venirea Celui Făgăduit de Bayán, dar în acel moment credincioşii erau îndemnaţi să pornească la drum, chiar pe jos, pentru a-L întâlni, deoarece a ajunge în prezenţa Sa era chiar rodul şi scopul existenţei lor.

154. Ridicaţi-vă şi cinstiţi cele două Case în Locurile Sfinte Îngemănate, precum şi celelalte lăcaşuri în care a fost întemeiat tronul Domnului vostru ¶133

Bahá’u’lláh precizează că cele „două Case” sunt Casa Sa din Bagdad, numită de El „Cea Mai Măreaţă Casă” şi Casa lui Báb din Shíráz, ambele fiind stabilite de El ca locuri de pelerinaj. (Vezi IR 29, IR 32 , vezi adnotarea 54.)

Shoghi Effendi a explicat că „celelalte lăcaşuri în care tronul Domnului vostru... a fost întemeiat” se referă la acele locuri unde a locuit Persoana Manifestării lui Dumnezeu. Bahá’u’lláh hotărăşte ca „oamenii din regiunile în care ele sunt situate pot alege, fie să păstreze şi să întreţină fiecare casă” în care a locuit El, „fie numai una din ele”. (IR 32). Instituţiile bahá’í au identificat, documentat, şi unde a fost posibil, au achiziţionat şi restaurat un număr de locuri istorice asociate cu Manifestările Gemene.

155. Fiţi atenţi ca nu cumva vreun lucru înscris în Carte să vă împiedice de a da ascultare Cărţii Vii ¶134

„Cartea” este consemnarea Cuvântului revelat al Manifestărilor lui Dumnezeu. „Cartea Vie” este o referire la Persoana Manifestării.

Aceste cuvinte conţin o aluzie la o afirmaţie a lui Báb din Bayánul persan despre „Cartea Vie”, pe care El o identifică cu Cel Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta. Într-una din Tabletele Sale, Bahá’u’lláh Însuşi afirmă: „Cartea lui Dumnezeu a fost trimisă pe pământ sub forma acestui Tânăr”.

În acest verset din Aqdas, şi din nou în paragraful 168 din Aqdas, Bahá’u’lláh se numeşte pe Sine Însuşi „Cartea Vie”. El atrage atenţia „discipolilor oricărei alte Credinţe” să nu caute „argumente în Cărţile lor Sfinte” pentru a nega cuvintele „Cărţii Vii”. El îi îndeamnă pe oameni să nu îngăduie ca cele consemnate în „Carte” să-i împiedice să recunoască Rangul Său şi să rămână credincioşi celor ce sunt în această nouă Revelaţie.

156. tribut adus acestei Revelaţii, din Pana Celui Ce a fost Crainicul Meu ¶135

„Tributul” pe care Bahá’u’lláh îl citează în acest pasaj este din Bayánul arab.

157. „Qiblihul este, cu adevărat, Cel pe Care Dumnezeu Îl va manifesta; ori de câte ori se va mişca El, se va mişca şi Qiblihul, până ce va rămâne nemişcat.” ¶137

Pentru o discuţie în legătură cu acest verset, vezi adnotările 7 , vezi adnotările 8.

158. Este potrivnic legii să vă căsătoriţi cu altcineva decât cu un credincios în Bayán. Dacă numai unul dintre soţi îmbrăţişează această Cauză, bunurile lui sau ale ei nu vor aparţine în mod legal celuilalt ¶139

Pasajul din Bayán pe care Bahá’u’lláh îl citează aici atrage atenţia credincioşilor asupra iminentei veniri a „Celui Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta”. Interzicerea căsătoriei cu cineva care nu este Bábí şi dispoziţia ca proprietatea soţului sau a soţiei care a îmbrăţişat Credinţa să nu poată reveni în mod legal soţului sau soţiei care nu este Bábí au fost declarate în mod explicit de Báb ca legi temporare, şi au fost anulate ulterior de Bahá’u’lláh înainte de a intra în vigoare. Bahá’u’lláh, citând această lege, subliniază faptul că, atunci când a revelat-o, Báb a anticipat în mod limpede posibilitatea preeminenţei Cauzei lui Bahá’u’lláh mai înainte de aceea a lui Báb Însuşi.

În Dumnezeu trece pe lângă noi, Shoghi Effendi arată că Bayánul „trebuie considerat mai degrabă ca un elogiu al Celui Făgăduit decât ca un cod de legi şi porunci menite a fi un ghid permanent pentru generaţiile viitoare”. „În mod intenţionat sever prin regulile şi dispoziţiile pe care le impunea,” continuă el, „revoluţionar prin principiile pe care le instituia, având drept scop să trezească din indolenţa de veacuri clerul şi poporul, precum şi să dea pe neaşteptate o lovitură fatală instituţiilor învechite şi corupte, el proclama, prin legile sale drastice, venirea Zilei anticipate, Ziua în care «Crainicul va chema la o treabă amarnică», când El va «nimici tot ce a fost înaintea Lui, aşa cum Apostolul lui Dumnezeu a nimicit cărările celor dinaintea Lui»” (vezi şi adnotarea 109).

159. Punctul Bayánului ¶140
Unul din titlurile lui Báb.

160. Cu adevărat, nu există alt Dumnezeu în afară de Mine ¶143

Scrierile Bahá’í conţin multe pasaje care elucidează natura Manifestării şi relaţia Sa cu Dumnezeu. Bahá’u’lláh subliniază natura unică şi transcendentă a Divinităţii. El lămureşte că „deoarece nu poate exista nici o relaţie directă care să lege pe Dumnezeul Cel Adevărat cu creaţia Sa” Dumnezeu a poruncit ca „în fiecare epocă şi dispensaţie un Suflet pur şi nepătat să fie manifestat în împărăţiile pământului şi ale cerului”. Această „Fiinţă misterioasă şi eterică”, Manifestarea lui Dumnezeu, are o natură umană care aparţine „lumii materiei” şi o natură spirituală „născută din substanţa lui Dumnezeu Însuşi”. Totodată, El este înzestrat cu un „dublu rang”:

Primul rang, care este legat de realitatea Sa cea mai lăuntrică, Îl reprezintă ca pe Unul al Cărui glas este glasul lui Dumnezeu Însuşi... Al doilea rang este rangul uman, exemplificat prin următoarele versete: „Eu sunt doar un om ca voi.” „Spune, lauda fie către Domnul meu! Sunt Eu mai mult decât un om, un apostol?”

Bahá’u’lláh afirmă de asemenea că, în domeniul spiritual, există o „unitate esenţială” între toate Manifestările lui Dumnezeu. Ele toate revelează „Frumuseţea lui Dumnezeu”, manifestă numele şi atributele Sale, şi dau cuvânt Revelaţiei Sale. Privitor la aceasta, El spune:

Oricare dintre Manifestările atotcuprinzătoare ale lui Dumnezeu ar declara: „Eu sunt Dumnezeu”, El, cu adevărat, ar spune adevărul, şi nu există nici o îndoială în această privinţă. Căci a fost în mod repetat demonstrat că prin Revelaţia lor, prin atributele şi numele lor, Revelaţia lui Dumnezeu, numele Sale şi atributele Sale, sunt manifestate în lume...

În timp ce Manifestările revelează numele şi atributele lui Dumnezeu şi sunt mijloacele prin care omenirea are acces la cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Revelaţiei Sale, Shoghi Effendi precizează că Manifestările nu trebuie „niciodată... identificate cu acea Realitate invizibilă, Esenţa Divinităţii însăşi”. În legătură cu Bahá’u’lláh, Păzitorul a scris că „templul uman care a fost vehiculul unei Revelaţii atât de puternice” nu poate fi identificat cu „Realitatea” lui Dumnezeu.

Referitor la unicitatea rangului lui Bahá’u’lláh şi măreţia Revelaţiei Sale, Shoghi Effendi afirmă că declaraţiile profetice despre „Ziua lui Dumnezeu”, existente în Sfintele Scripturi ale Dispensaţiilor trecute, au fost împlinite prin venirea lui Bahá’u’lláh:

Pentru Israel El a fost nici mai mult nici mai puţin decât încarnarea „Tatălui Veşnic”, „Domnul Oştirilor” coborât pe pământ „cu zece mii de sfinţi”; pentru Creştinătate el era Hristos revenit „în gloria Tatălui”; pentru Islamul Şiit reîntoarcerea Imámului Husein; pentru Islamul Sunit coborârea „Spiritului lui Dumnezeu” (Iisus Hristos); pentru zoroastrieni făgăduitul Sháh-Bahrám; pentru hinduşi reîncarnarea lui Krishna; pentru buddhişti al cincilea Buddha.

Bahá’u’lláh descrie rangul „Divinităţii”, pe care îl împarte cu toate Manifestările lui Dumnezeu ca

...rangul în care moare pentru sine şi trăieşte prin Dumnezeu. Divinitatea, ori de câte ori o menţionez, indică lepădarea sine completă şi absolută. Acesta este rangul în care nu am nici un control asupra bunăstării sau nenorocirii mele nici asupra vieţii mele nici asupra învierii mele.

Şi, în legătură cu propria Sa relaţie cu Dumnezeu, El adevereşte:

Când contemplu, o, Dumnezeul meu, relaţia care mă leagă de Tine, sunt îndemnat să proclam în faţa tuturor lucrurilor create „cu adevărat sunt Dumnezeu”; şi când mă gândesc la propriul sine, iată, îl găsesc mai grosolan decât lutul!

161. plata Zakátului ¶146

Coranul se referă la Zakát ca la o obligaţie curentă a musulmanilor de a face acte caritabile. La timpul cuvenit, conceptul a evoluat, transformându-se într-un fel de impozit pentru săraci, care implica obligaţia de a da o porţiune fixă din anumite categorii de venit, peste anumite limite, pentru ajutorarea săracilor, pentru diferite scopuri caritabile şi pentru a ajuta Credinţa lui Dumnezeu. Limita scutirii de la aceste taxe varia de la un bun la altul, ca şi procentul ce trebuia plătit asupra porţiunilor evaluate.

Bahá’u’lláh afirmă că legea bahá’í a Zakátului urmează „ce a fost revelat în Coran” (IR 107). Dat fiind că asemenea probleme cum sunt limita scutirilor, categoriile de venit implicate, frecvenţa plăţilor, scala evaluărilor pentru diferitele categorii de Zakát nu sunt menţionate în Coran, ele vor fi rezolvate în viitor de Casa Universală a Dreptăţii. Shoghi Effendi a indicat că în aşteptarea acestei legiferări credincioşii ar trebui, să contribuie regulat, în raport cu mijloacele şi posibilităţile lor, la Fondul Bahá’í.

162. Legea nu îngăduie cerşitul, şi este interzis să dai ceva celui care cerşeşte. ¶147

Într-o Tabletă ‘Abdu’l-Bahá tălmăceşte înţelesul acestui verset. El arată că „cerşetoria este interzisă şi că a da de pomană unor oameni care şi-au ales cerşetoria ca profesie este de asemenea interzis”. Mai departe El lămureşte în aceeaşi Tabletă: „Scopul este de a desfiinţa cerşetoria cu desăvârşire. Totuşi, dacă o persoană este incapabilă să-şi câştige existenţa, şi ajunge într-o stare de sărăcie cumplită sau este neputincioasă, atunci este de datoria celor bogaţi sau a Împuterniciţilor să-i acorde o alocaţie lunară pentru subzistenţa lui... Prin «Împuterniciţi» se înţeleg reprezentanţii poporului, adică membrii Casei Universale a Dreptăţii.”

Interzicerea de a da de pomană celor care cerşesc nu-i împiedică pe indivizi şi Adunările Spirituale să dea ajutor financiar celor săraci şi nevoiaşi sau de a le oferi ocazia să-şi însuşească abilităţi care să le dea posibilitatea să-şi câştige existenţa (vezi adnotarea 56).

163. O amendă... a fost prescrisă... pentru oricine ar cauza tristeţe altcuiva ¶148

Bahá’u’lláh a abrogat legea Bayánului persan privind plata unei amenzi ca despăgubire pentru a-i fi provocat tristeţe vecinului său.

164. Lotusul sacru ¶148

„Lotusul sacru” este o referire la Sadratu’l-Muntahá, „Arborele dincolo de care nu se poate trece” (vezi adnotarea 128). Este folosit aici în mod simbolic pentru a-L desemna pe Bahá’u’lláh.

165. Recitaţi versetele lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă şi seară. ¶149

Bahá’u’lláh afirmă că pentru recitarea „versetelor lui Dumnezeu” „condiţia” esenţială este „ardoarea şi dragostea” credincioşilor de a „citi Cuvântul lui Dumnezeu” (IR 68).

Cât priveşte definiţia „versetelor lui Dumnezeu”, Bahá’u’lláh precizează că se referă la „tot ce a fost trimis pe pământ din Cerul Rostirii Divine”. Într-o scrisoare scrisă unui credincios din Orient, Shoghi Effendi a lămurit că termenul „versetele lui Dumnezeu” nu includ scrierile lui ‘Abdu’l-Bahá; el a mai indicat că acest termen nu se aplică nici la propriile sale scrieri.

166. Vi s-a impus să reînnoiţi mobila din casele voastre după scurgerea a fiecăror nouăsprezece ani ¶151

Bahá’u’lláh confirmă îndemnul din Bayánul arab cu privire la reînnoirea, o dată la nouăsprezece ani, a mobilierului din casă, pentru cei care îşi pot permite acest lucru. ‘Abdu’l-Bahá leagă această poruncă de promovarea rafinamentului şi al curăţeniei. El lămureşte că scopul legii este de a schimba acele mobile care s-au învechit, şi-au pierdut lustrul şi provoacă repulsie. Ea nu se aplică obiectelor rare sau de preţ, antichităţilor şi bijuteriilor.

167. Spălaţi-vă pe picioare ¶152

Credincioşii sunt sfătuiţi în Kitáb-i-Aqdas să facă baie în mod regulat, să poarte haine curate şi în general să fie esenţa curăţeniei şi rafinamentului. Sinopsis şi codificare, secţiunea IV.D.3.y.i.-vii., rezumă dispoziţiile principale. Referitor la spălarea picioarelor, Bahá’u’lláh spune că apa caldă e preferabilă; totuşi, spălarea cu apă rece este de asemenea îngăduită (IR 97).

168. Vi s-a interzis folosirea amvoanelor. Oricine doreşte să recite în faţa voastră versetele Domnului său, să se aşeze pe un scaun amplasat pe o estradă ¶154

Aceste dispoziţii au antecedente în Bayánul persan. Báb a interzis folosirea amvoanelor pentru a ţine predici şi pentru a citi Textele. El a precizat că, în loc de acestea, pentru a putea fi auzit Cuvântul lui Dumnezeu limpede de toată lumea, ar trebui să se plaseze pe o estradă un scaun pentru vorbitor.

Comentând asupra acestei legi, ‘Abdu’l-Bahá şi Shoghi Effendi au lămurit că în Mashriqu’l-Adhkár (unde predicile sunt interzise şi numai cuvintele Sfintei Scripturi pot fi citite) cel care citeşte poate sta în picioare sau aşezat, iar dacă este necesar, pentru a putea fi auzit mai bine, poate folosi o platformă mobilă, dar amvonul nu este îngăduit. În cazul în care adunarea are loc în altă parte decât în Mashriqu’l-Adhkár, celui care citeşte sau vorbitorului îi este îngăduit să stea în picioare sau aşezat, şi să folosească o platformă. Într-una din Tabletele Sale, repetând interdicţia de a folosi amvoane în orice locaţie, ‘Abdu’l-Bahá a subliniat că atunci când bahá’íi vorbesc în cadrul unor adunări, ei trebuie să aibă o atitudine de cea mai mare smerenie şi uitare de sine.

169. Jocurile de noroc ¶155

Activităţile incluse în această prohibiţie n-au fost specificate în Scrierile lui Bahá’u’lláh. Aşa cum au arătat atât ‘Abdu’l-Bahá cât şi Shoghi Effendi, Casei Universale a Dreptăţii îi revine sarcina de a specifica detaliile acestei prohibiţii. Răspunzând unor întrebări dacă loteriile, pariurile cum sunt cele la cursele de cai şi jocurile de fotbal, bingo şi altele asemănătoare, sunt incluse în interdicţia privitoare la jocurile de noroc, Casa Universală a Dreptăţii a indicat că această chestiune va fi luată în considerare în amănunt în viitor. Până atunci Adunările şi persoanele individuale au fost sfătuite să nu facă o problemă din această chestiune şi s-o lase în seama conştiinţei fiecărui credincios în parte.

Casa Universală a Dreptăţii a hotărât că nu e indicat să se strângă fonduri pentru Credinţă prin loterii, tombole şi jocuri de noroc.

170. consumul de opiu... orice substanţă care provoacă încetineală şi toropeală ¶155

Această interzicere a consumului de opiu este repetată de Bahá’u’lláh în paragraful final din Kitáb-i-Aqdas. În legătură cu aceasta, Shoghi Effendi spune că una din condiţiile pentru „o viaţă castă şi sfântă” este „abstinenţa totală... de la opiu, şi de la droguri similare care creează dependenţă”. Heroina, haşişul şi alte derivate ale canabisului cum este marijuana, precum şi agenţii halucinogeni ca LSD, mescalina şi alte substanţe similare, sunt privite ca intrând sub această interdicţie.

‘Abdu’l-Bahá a scris:

Cât despre opiu, el este necurat şi blestemat. Dumnezeu să ne păzească de pedeapsa pe care El o aplică celui care îl consumă. Potrivit Textului explicit al Cărţii Cele Mai Sfinte, el este interzis, şi utilizarea lui este total condamnată. Raţiunea arată că a fuma opiu este un fel de nebunie, iar experienţa atestă că cel care o consumă este complet rupt de natura umană. Fie ca Dumnezeu să ne apere pe toţi împotriva săvârşirii unui act atât de respingător, un act ce lasă în ruină însăşi fundaţia a ceea ce este uman, şi îl face pe utilizator să fie deposedat în vecii vecilor. Căci opiul se fixează pe suflet în aşa fel încât conştiinţa consumatorului moare, mintea i se înceţoşează, percepţia i se erodează. Îi transformă pe vii în morţi. Stinge căldura firească. Nu poate fi conceput un rău mai mare decât cel produs de opiu. Norocoşi sunt cei care nici măcar nu-i pronunţă numele vreodată; aşadar gândiţi-vă la cât de nefericit este utilizatorul.

O, voi, îndrăgostiţi de Dumnezeu! În acest ciclu, al Atotputernicului Dumnezeu, violenţa şi forţa, constrângerea şi oprimarea sunt toate condamnate. Este, în orice caz, absolut obligatoriu să împiedicăm prin orice mijloace, consumarea de opiu pentru ca rasa umană să fie salvată de această cumplită plagă. Altfel, va fi vai şi amar de cel ce nu-şi face datoria faţă de Domnul său.

Într-una din Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá a spus, în legătură cu opiul: „cel ce consumă opiul, cumpărătorul şi vânzătorul sunt cu toţii lipsiţi de favoarea şi harul lui Dumnezeu”.

În altă Tabletă, ‘Abdu’l-Bahá a scris:

Privitor la haşiş ai menţionat că unii persani au căpătat obişnuinţa de a-l consuma. Dumnezeule Cel Plin de Har! Aceasta este cea mai rea dintre toate substanţele intoxicante, iar interzicerea ei a fost în mod explicit revelată. Consumarea ei duce la descompunerea gândirii şi la totala amorţeală a sufletului. Cum poate cineva să caute fructul pomului infernal, şi înfruptându-se din el, să ajungă să manifeste calităţile unui monstru? Cum poate cineva consuma acest drog interzis, şi ca urmare să se lipsească de binecuvântarea Celui Atotmilostiv?

Alcoolul întunecă minţile şi îl face pe om să comită acte absurde, dar opiul, acest fruct spurcat al pomului infernal, precum şi haşişul odios nimiceşte mintea, îngheaţă spiritul, împietreşte sufletul, consumă trupul şi-l lasă pe om înfrânt şi rătăcit.

Să se ţină seama că interdicţia de mai sus de a consuma anumite droguri nu se referă la folosirea lor atunci când sunt prescrise de un medic competent ca parte a unui tratament medical.

171. „misterul Marii Răsturnări în Semnul Suveranului” ¶157

Şeíh Aḥmad-i-Aḥsá’í (1753-1831), întemeietorul Şcolii Shaykhí şi primul dintre „aştrii gemeni care au vestit venirea Credinţei lui Báb”, a prevestit că la apariţia Celui Făgăduit toate lucrurile vor fi răsturnate, cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă. Bahá’u’lláh, într-una din Tabletele Sale, se referă la „simbolul şi aluzia” ale„misterului Marii Răsturnări în Semnul Suveranului”. El afirmă că: „Prin această răsturnare El a făcut ca cel înălţat să fie smerit iar cel smerit să fie înălţat”, şi El aminteşte că „în zilele lui Iisus, cei stimaţi pentru învăţătura lor, oamenii cu carte şi cei religioşi, au fost cei care L-au tăgăduit, în timp ce umilii pescari s-au grăbit să fie primiţi în Împărăţie” (vezi şi adnotarea 172). Pentru informaţii suplimentare despre Şeíh Aḥmad-i-Aḥsá’í, vezi Crainicii Aurorei, capitolele 1 şi 10.

172. „Şasele” ridicat în virtutea acestui „Alif Cel Drept” ¶157

În scrierile sale, Şeíh Aḥmad-i-Aḥsá’í a pus un mare accent pe litera arabă „Váv”. În Crainicii Aurorei, Nabíl arată că această literă „a simbolizat pentru Báb începutul unui nou ciclu de Revelaţie Divină, şi că de atunci Bahá’u’lláh a făcut aluzie la ea, în Kitáb-i-Aqdas în pasajele în care o numeşte «misterul Marii Răsturnări» şi «Semnul Suveranului»”.

Numele literei „Váv” este format din trei litere: Váv, Alif, Váv. Potrivit calculului abjad, valoarea numerică a fiecăreia dintre aceste litere este 6, 1 şi respectiv 6. Într-o scrisoare scrisă în numele său unui credincios din est Shoghi Effendi dă o interpretare a acestui verset din Aqdas. El spune că „Alif Cel Drept” se referă la venirea lui Báb. Prima literă având valoarea şase, care vine înainte de Alif, este un simbol al Dispensaţiilor şi Manifestărilor din trecut, care l-au precedat pe Báb, în timp ce litera a treia, care are şi ea o valoare numerică de şase reprezintă Revelaţia Supremă a lui Bahá’u’lláh care a fost făcută cunoscută după Alif.

173. Vi s-a interzis să purtaţi arme în afară de cazul în care este vital ¶159

Bahá’u’lláh confirmă o poruncă din Bayán care prevede că este ilegal să porţi arme, în afară de cazul în care acest lucru este necesar. Cât priveşte împrejurările în care portul de arme este „esenţial” unui individ, ‘Abdu’l-Bahá îngăduie acest lucru unui credincios pentru a se apăra într-o situaţie primejdioasă. Într-o scrisoare scrisă în numele său, Shoghi Effendi a indicat şi el că, în caz de pericol, când nu există o forţă legală la care se poate apela, un bahá’í are dreptul să-şi apere viaţa. Există şi alte situaţii în care e nevoie de arme şi pot fi folosite în mod legitim; de pildă în ţările în care oamenii vânează pentru a-şi procura hrana şi îmbrăcămintea, precum şi în sporturi cum sunt tragerea cu arcul, tragerea la ţintă şi scrima.

La nivel social, principiul securităţii colective enunţat de Bahá’u’lláh (vezi Analecte din Scrierile lui Bahá’u’lláh, CXVII) şi elaborat de Shoghi Effendi (vezi scrisorile Păzitorului în Ordinea Mondială a lui Bahá’u’lláh) nu implică abolirea folosirii forţei, ci prevede „un sistem în care Forţa este făcută slujitoarea Dreptăţii” şi recomandă existenţa unei forţe internaţionale pentru menţinerea păcii care „va proteja unitatea organică a întregii comunităţi”. În Tableta Bishárát, Bahá’u’lláh îşi exprimă speranţa că „armele de război din lumea întreagă se vor transforma în unelte de reconstrucţie iar luptele şi conflictele vor dispărea din mijlocul oamenilor”.

Într-o altă Tabletă Bahá’u’lláh subliniază importanţa prieteniei cu adepţii tuturor religiilor; El afirmă de asemenea că „legea războiului sfânt a fost ştearsă din Carte”.

174. şi vi s-a permis să vă înveşmântaţi în mătase ¶159

Potrivit tradiţiei islamice, era în general interzis ca bărbaţii să poarte haine de mătase, acest lucru era îngăduit numai în timpul războiului sfânt. Interdicţia de mai sus, care nu era bazată pe versetele Coranului, a fost abrogată de Báb.

175. Domnul v-a scutit... de restricţiile impuse în trecut cu privire la îmbrăcăminte şi la tunsoarea bărbii. ¶159

Multe dispoziţii privitoare la îmbrăcăminte îşi au originea în legile şi practicile tradiţionale ale religiilor lumii. De exemplu, clerul şiit a adoptat pentru adepţii lor un port deosebit pentru cap şi un veşmânt anume pentru trup şi într-o vreme a interzis poporului să poarte veşminte europene. În dorinţa de a promova datinile indicate de Profet, tradiţia musulmană a introdus şi o serie de restricţii privitoare la tunsoarea mustăţii şi lungimea bărbii.

Bahá’u’lláh a anulat asemenea limitări cu privire la îmbrăcăminte şi barbă. El lasă asemenea probleme la „alegerea” individului, şi în acelaşi timp apelează la credincioşi ca să nu încalce limitele bunei cuviinţe şi să dea dovadă de moderaţie în tot ce priveşte îmbrăcămintea.

176. O, Ţară a lui Káf şi Rá! ¶164

Káf şi Rá sunt primele două consoane din Kirmán, numele unui oraş şi al unei provincii din Iran.

177. Noi vedem ceea ce se răspândeşte în secret şi pe ascuns dinspre tine. ¶164

Acest pasaj se referă la intrigile unui grup de azalí, adepţii lui Mirza Yaḥyá (vezi adnotarea 190), asociaţi cu oraşul Kirmán. Acest grup includea pe Mullá Ja‘far, fiul său Şeíh Aḥmad-i-Rúḥí şi Mirza Áqá Khán-i-Kirmání (ambii gineri ai lui Mirza Yaḥyá), precum şi pe Mirza Aḥmad-i-Kirmání. Ei nu numai că au încercat să submineze Credinţa, dar s-au implicat în intrigi politice care au culminat în asasinarea şahului Násiri’d-Dín.

178. Amintiţi-vă de şeíhul al cărui nume a fost Muḥammad-Ḥasan ¶166

Şeíh Muḥammad-Ḥasan, unul din reprezentanţii de seamă ai Islamului Şiit, L-a respins pe Báb. El este autorul unor scrieri voluminoase despre jurisprudenţa Şiită, şi a murit în jurul anului 1850.

Nabíl, în Crainicii Aurorei, descrie întâlnirea care a avut loc la Najaf între Mullá ‘Alíy-i-Bastámí, o Slovă a Celui Viu, şi Şeíh Muḥammad-Ḥasan. În timpul întâlnirii, Mullá ‘Alí a anunţat Manifestarea lui Báb şi a preamărit puterea Revelaţiei Sale. Ca urmare a instigării şeíhului, Mullá ‘Alí a fost decretat eretic şi exclus din adunare. El a fost judecat, trimis la Istanbul şi condamnat la muncă forţată.

179. un om care cernea grâul şi orzul ¶166

Aceasta este o aluzie la Mullá Muḥammad Ja’far Gandum-Pák-Kun, prima persoană din Isfahán care a acceptat Credinţa lui Báb. El este menţionat în Bayánul persan şi lăudat ca unul „ce a îmbrăcat roba de discipol”. În Crainicii Aurorei, Nabíl descrie acceptarea fără rezerve a Mesajului de către „un om care cernea grâul” şi zelul cu care apăra noua Revelaţie. El s-a alăturat apărătorilor fortului Shaykh Tabarsí şi a pierit în timpul asediului.

180. Aveţi grijă ca nu cumva cuvântul „Profet” să vă reţină de la această Cea Mai Măreaţă Vestire ¶167

Bahá’u’lláh atrage atenţia oamenilor „înzestraţi cu intuiţie” să nu îngăduie ca interpretarea lor a Sfintelor Scripturi să-i împiedice să recunoască Manifestarea lui Dumnezeu. Adepţii fiecărei religii au avut tendinţa să permită devotamentului lor faţă de Întemeietorul ei să-i facă să creadă că Revelaţia Sa este Cuvântul final al lui Dumnezeu şi să nege posibilitatea ca ulterior să mai apară un alt Profet. Acesta a fost cazul iudaismului, creştinismului şi islamismului. Bahá’u’lláh neagă validitatea acestui concept de finalitate atât în relaţie cu Dispensaţiile trecute cât şi cu Dispensaţia Sa. În legătură cu mahomedanii, El a scris în Kitáb-i-Íqán că „poporul Coranului... a îngăduit cuvintelor «Pecetea Profeţilor» să le acopere ochii ca un văl”, „să le întunece înţelegerea, şi să-i lipsească de harul multiplelor Sale daruri!” El afirmă că „această temă... a fost o grea încercare pentru întreaga omenire” şi deplânge soarta „celor care, agăţându-se de aceste cuvinte, au refuzat să creadă în Cel Ce este adevăratul lor Revelator”. Báb se referă la aceeaşi temă atunci când avertizează: „Nu îngăduiţi ca numele să vă despartă asemenea unui văl de Cel Ce este Domnul lor, nici chiar numele Profetului, căci un asemenea nume este doar o creaţie a rostirii Sale.”

181. vreo referire la „Instituţia Împuternicitului” să vă lipsească de suveranitatea Celui Care este Împuternicitul lui Dumnezeu ¶167

Cuvântul tradus aici prin „Instituţia Împuternicitului” este, în originalul din arabă, „viláyat”, care are o sferă de înţelesuri cuprinzând instituţiile „împuternicitului”, „păzitorului”, „ocrotitorului” şi „succesorului”. El e folosit cu referire la Dumnezeu Însuşi, la Manifestarea Sa, sau la cei desemnaţi ca Succesori ai unei Manifestări.

În acest verset din Aqdas, Bahá’u’lláh ne avertizează să nu permitem ca asemenea concepte să ne orbească astfel încât să nu vedem „suveranitatea” noii Manifestări Divine, adevăratul „Împuternicit al lui Dumnezeu”.

182. Amintiţi-vă de Karím ¶170

Hájí Mirza Muḥammad Karím Khán-i-Kirmání (1810-aprox.1873) a fost conducătorul auto-numit al comunităţii Shaykhí după moartea lui Siyyid Káẓim, care era succesorul numit al lui Şeíh Aḥmad-i-Aḥsá’í (vezi adnotările 171 , vezi adnotările 172). El şi-a dedicat viaţa răspândirii învăţăturilor lui Şeíh Aḥmad. Părerile sale au devenit un subiect de controversă atât în rândurile susţinătorilor cât şi în rândurile adversarilor săi.

Considerat unul dintre savanţii de frunte ai epocii sale, el a scris nenumărate cărţi şi epistole în variate domenii ale ştiinţei din vremea aceea. S-a opus în mod activ atât lui Báb cât şi lui Bahá’u’lláh, şi s-a folosit de tratatele sale pentru a-L ataca pe Báb şi Învăţăturile Sale. În Kitáb-i-Íqán, Bahá’u’lláh condamnă tonul şi conţinutul scrierilor sale şi alege una din lucrările sale, care cuprinde aluzii negative la Báb, pentru a-i dezvălui neajunsurile. Shoghi Effendi îl descrie ca fiind „neobişnuit de ambiţios şi ipocrit” şi adaugă că, „la cererea specială a şahului a atacat cu răutate într-un tratat Noua Credinţă şi doctrina sa”.

183. o, voi, cei învăţaţi în Bahá ¶173

Bahá’u’lláh face elogiul învăţaţilor din rândurile adepţilor Săi. În Cartea Legământului Său, El a scris: „Binecuvântaţi sunt conducătorii şi învăţaţii din rândurile poporului lui Bahá”. Referindu-se la această afirmaţie, Shoghi Effendi a scris:

În acest ciclu sfânt, „învăţaţii” sunt, pe de-o parte Mâinile Cauzei lui Dumnezeu, iar pe de altă parte învăţătorii şi difuzorii Învăţăturilor Sale care n-au rangul de Mâini, dar au ajuns la un nivel deosebit de înalt în munca de propovăduire. Cât priveşte „conducătorii”, aceştia sunt membrii Caselor Locale, Naţionale şi Internaţionale ale Dreptăţii. Datoriile fiecăruia dintre aceste suflete vor fi stabilite în viitor.

Mâinile Cauzei lui Dumnezeu au fost indivizi numiţi de Bahá’u’lláh cărora li s-au impus diferite obligaţii, în mod special aceea de a apăra şi răspândi Credinţa Sa. În Memorial of the Faithful, ‘Abdu’l-Bahá se referă la alţi credincioşi excepţionali, numindu-i Mâini ale Cauzei, iar în Ultima Voinţă şi Testamentul Său El a inclus o clauză prin care apelează la Păzitorul Credinţei să numească Mâini ale Cauzei după cum va crede de cuviinţă. Shoghi Effendi a ridicat mai întâi în mod postum un număr de credincioşi la rangul de Mâini ale Cauzei, iar în ultimii ani ai vieţii sale el a numit un număr total de 32 de credincioşi din toate continentele în această funcţie. În perioada dintre moartea lui Shoghi Effendi în 1957 şi alegerea Casei Universale a Dreptăţii în 1963, Mâinile Cauzei au condus treburile Credinţei în capacitatea lor de Cârmuitori de Frunte ai Comunităţii Mondiale de Naţiuni în stadiu embrionar a lui Bahá’u’lláh (vezi adnotarea 67). În noiembrie 1964, Casa Universală a Dreptăţii a hotărât că nu poate legifera numirea de Mâini ale Cauzei. În loc de aceasta, printr-o hotărâre a Casei Universale a Dreptăţii din 1968, funcţiile Mâinilor Cauzei legate de apărarea şi răspândirea Credinţei au fost extinse în viitor prin crearea Corpului Continental al Consilierilor, şi în 1973 prin instituirea Centrului Internaţional de Propovăduire, al cărui sediu se află în Ţara Sfântă.

Casa Universală a Dreptăţii numeşte membrii Consilieri ai Centrului Internaţional de Propovăduire precum şi Consilierii Continentali. Membrii Corpului Auxiliar sunt numiţi de Consilierii Continentali. Toţi aceşti indivizi se încadrează în definiţia „învăţaţi”, dată de Shoghi Effendi în fraza citată mai sus.

184. pentru tot ce nu înţelegeţi în Carte, apelaţi la Cel ce a răsărit din acest Trunchi puternic ¶174

Bahá’u’lláh îl învesteşte pe ‘Abdu’l-Bahá cu dreptul de a interpreta Scrierile Sale sfinte (vezi şi adnotarea 145).

185. Şcoala Unităţii Transcendente ¶175

În acest verset şi în cel imediat următor, Bahá’u’lláh ia poziţie în legătură cu unul din motivele pentru care unii Bábí au respins afirmaţia Sa că este Cel Făgăduit de Bayán. Tăgăduirea lor se baza pe o Tabletă adresată de Báb „Celui ce va fi făcut cunoscut” pe spatele căreia Báb scrisese: „Fie ca strălucirea Celui Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta să lumineze această scrisoare în şcoala primară.” Această Tabletă a fost publicată în Selections from the Writings of the Báb (Culegere din Scrierile lui Báb).

Aceşti Bábí susţineau că, deoarece Bahá’u’lláh era cu doi ani mai în vârstă decât Báb, nu era posibil ca El să fi primit Tableta „la şcoala primară”.

Bahá’u’lláh explică aici că aluzia se referă la evenimente care au loc în lumile spirituale de dincolo de acest plan al existenţei.

186. am acceptat versetele lui Dumnezeu... pe care El ni le-a prezentat Nouă ¶175

În Tableta Sa adresată „Celui Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta”, Báb a caracterizat Bayánul ca pe o ofrandă pe care i-a adus-o lui Bahá’u’lláh. Vezi Selections from the Writings of the Báb (Culegere din Scrierile lui Báb).

187. O, popor al Bayánului! ¶176
Aluzie la discipolii lui Báb.

188. literele F şi I să fi fost unite şi îmbinate laolaltă ¶177

În scrisori scrise în numele său, Shoghi Effendi a explicat semnificaţia „literelor F şi I”. Ele constituie cuvântul „Fii”, care, spune el, „înseamnă Forţa creatoare a lui Dumnezeu Care prin porunca Sa a făcut ca toate lucrurile să vină la existenţă” şi „puterea Manifestării lui Dumnezeu, marea Sa forţă spirituală creatoare”.

Imperativul „Fii” este în originalul arab cuvântul „kun”, care este format din două litere, „káf” şi „nún”. Ele au fost traduse de Shoghi Effendi în felul arătat mai sus. Acest cuvânt a fost folosit în Coran ca porunca prin care Dumnezeu a chemat creaţia la existenţă.

189. acestei noi Ordini Mondiale ¶181

În Bayánul persan, Báb spune: „Bine de cel ce-şi fixează privirea asupra Ordinii lui Bahá’u’lláh, şi aduce mulţumiri Domnului său. Căci El va fi sigur manifestat. Dumnezeu a hotărât acest lucru în mod irevocabil în Bayán.” Shoghi Effendi identifică această „Ordine” cu Sistemul pe care Bahá’u’lláh îl prevede în Aqdas, în care dovedeşte efectul său revoluţionar asupra vieţii umanităţii şi revelează legile şi principiile care guvernează funcţionarea sa.

Trăsăturile caracteristice ale „noii Ordini Mondiale” sunt expuse în scrierile lui Bahá’u’lláh şi ‘Abdu’l-Bahá precum şi în scrisorile lui Shoghi Effendi şi ale Casei Universale a Dreptăţii. Instituţiile Ordinii Administrative Bahá’í din ziua de astăzi, care constituie „baza structurală” a Ordinii Mondiale a lui Bahá’u’lláh, se vor maturiza şi vor evolua devenind Comunitatea Mondială Bahá’í de Naţiuni. În legătură cu aceasta, Shoghi Effendi afirmă că Ordinea Administrativă, „pe măsură ce părţile ei componente, instituţiile ei organice, încep să funcţioneze cu eficienţă şi vigoare, îşi va justifica revendicarea şi va dovedi capacitatea de a fi considerată nu numai nucleul ci însuşi modelul Noii Ordini Mondiale menită să cuprindă la împlinirea vremii întreaga omenire”.

Pentru informaţii suplimentare privitoare la evoluţia acestei noi Ordini Mondiale, vezi, de exemplu, scrisorile lui Shoghi Effendi publicate în Ordinea Mondială a lui Bahá’u’lláh.

190. O, sursă de perversiune! ¶184

Aceasta este o aluzie la Mirza Yaḥyá, cunoscut ca Ṣubḥ-i-Azal (Dimineaţa Eternităţii), un frate vitreg, mai tânăr, al lui Bahá’u’lláh, care s-a ridicat împotriva Lui şi s-a opus Cauzei Sale. Mirza Yaḥyá fusese ales de Báb conducător cu numele al comunităţii Bábí până la manifestarea iminentă a Celui Făgăduit. Instigat fiind de Siyyid Muḥammad-i-Isfahání (vezi adnotarea 192), Mirza Yaḥyá trădând încrederea lui Báb, a pretins că este succesorul Său, şi a uneltit împotriva lui Bahá’u’lláh, punând chiar la cale asasinarea Sa. Când Bahá’u’lláh i-a declarat în mod oficial Misiunea Sa în Adrianopol, Mirza Yaḥyá a mers atât de departe încât a pretins că el este recipientul unei Revelaţii independente. Pretenţia lui a fost până la urmă respinsă de toţi în afară de câţiva, care au ajuns a fi cunoscuţi sub numele de azalí (vezi adnotarea 177). El este numit de Shoghi Effendi „Arhispărgătorul Legământului lui Báb” (vezi Dumnezeu trece pe lângă noi, capitolul X).

191. nu uita felul în care te-am hrănit zi şi noapte pentru slujirea Cauzei ¶184

În Dumnezeu trece pe lângă noi, Shoghi Effendi se referă la faptul că Bahá’u’lláh, care era cu treisprezece ani mai în vârstă ca Mirza Yaḥyá, i-a purtat de grijă atât în tinereţe cât şi la maturitate.

192. Dumnezeu a pus mâna pe cel ce te-a dus pe căi greşite. ¶184

Aluzie la Siyyid Muḥammad-i-Isfaḥání, pe care Shoghi Effendi îl numeşte „Anticristul Revelaţiei Bahá’í”. Era un om cu un caracter corupt şi mari ambiţii personale care l-au împins pe Mirza Yaḥyá să pretindă că are calitatea profeţiei (vezi adnotarea 190). Deşi era adeptul lui Mirza Yaḥyá, Siyyid Muḥammad a fost exilat împreună cu Bahá’u’lláh la ‘Akká. El a continuat să agite spiritele şi să comploteze împotriva lui Bahá’u’lláh. Descriind împrejurările morţii sale, Shoghi Effendi a scris în Dumnezeu trece pe lângă noi:

O nouă primejdie ameninţă viaţa lui Bahá’u’lláh. Deşi El Însuşi a interzis cu tărie adepţilor Săi, cu diferite ocazii, atât verbal cât şi în scris, orice acte de răzbunare împotriva prigonitorilor lor, şi a trimis chiar înapoi la Beirut pe un convertit arab iresponsabil, care s-a gândit să răzbune nedreptăţile îndurate de Conducătorul său iubit, în mod clandestin şapte dintre însoţitorii Săi au ales în secret şi au omorât pe trei dintre persecutorii lor, printre care au fost Siyyid Muḥammad şi Áqá Ján.

Consternarea care a cuprins o comunitate atât de oprimată a fost de nedescris. Indignarea lui Bahá’u’lláh nu cunoştea margini. „Dacă am pomeni”, îşi exprimă El simţămintele, într-o Tabletă revelată la scurt timp după ce a fost comis acest act, „despre ce ne-a lovit pe Noi, cerurile s-ar despica iar munţii s-ar nărui.” „Captivitatea Mea”, a scris El cu altă ocazie, „nu Mă poate răni. Ceea ce Mă poate răni este purtarea celor care Mă iubesc, care afirmă că sunt înrudiţi cu Mine, şi totuşi comit fapte care fac ca inima şi pana Mea să geamă.”

193. Alegeţi o singură limbă... adoptaţi... o scriere comună. ¶189

Bahá’u’lláh ne îndeamnă să adoptăm o limbă şi o scriere universală. Scrierile Sale prevăd două etape în acest proces. Prima etapă constă în alegerea unei limbi existente sau a uneia inventate care să fie predată în toate şcolile lumii ca o limbă auxiliară pe lângă limba maternă. Guvernele lumii sunt chemate ca prin parlamentele lor să pună în aplicare această importantă lege. A doua etapă, într-un viitor îndepărtat, ar consta din adoptarea în cele din urmă a unei singure limbi şi a unei scrieri comune pentru toţi oamenii de pe pământ.

194. Noi am stabilit două semne prin care arătăm că specia umană a intrat în epoca ei de maturitate. ¶189

Primul semn de maturizare a umanităţii la care se referă Scrierile lui Bahá’u’lláh este apariţia unei ştiinţe care este definită ca „filosofia divină” care va include descoperirea unui mod de abordare radical al transmutării elementelor. Aceasta este o indicaţie a splendorii uimitoarei extinderi a cunoaşterii în viitor.

Privitor la cel de „al doilea” semn, despre care Bahá’u’lláh afirmă că a fost revelat în Kitáb-i-Aqdas, Shoghi Effendi arată că Bahá’u’lláh, „... în Cartea Cea Mai Sfântă, a recomandat alegerea unei singure limbi şi adoptarea unei scrieri comune care să fie folosite de toţi oamenii de pe pământ, o recomandare care, atunci când va fi pusă în practică, va fi, aşa cum afirmă El Însuşi în acea Carte, unul din semnele «maturizării rasei umane»”.

Lămuriri suplimentare asupra procesului maturizării umanităţii şi trecerea spre maturizare le găsim în următoarea afirmaţie a lui Bahá’u’lláh:

Unul din semnele maturizării lumii va fi acela că nimeni nu va accepta să poarte greutatea regalităţii. Regalitatea nu va găsi pe nimeni care să vrea să poarte el singur greutatea ei. Acea zi va fi ziua când înţelepciunea se va arăta în mijlocul oamenilor.

Maturizarea rasei umane a fost asociată de Shoghi Effendi cu unificarea întregii omeniri, cu instaurarea unei comunităţi mondiale de naţiuni, şi cu un imbold fără precedent pentru „viaţa intelectuală, morală şi spirituală a întregii rase umane”.